Europarlamentarul Traian Băsescu (69 de ani), fost președinte al României, i-a făcut praf pe circarii de la AUR, care, în frunte cu senatoarea conspiraționistă Diana Iovanovici-Șoșoacă, au dus în derizoriu ceremoniile prilejuite de aniversarea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Duminică, 24 decembrie, la Iași, Șoșoacă s-a dat în spectacol ca o precupeață de joasă speță. Fără să poarte mască de protecție împotriva Covid-19 (o boală cumplită, care a ucis până acum peste 17.000 de români), aceasta s-a urcat pe statuia lui Alexandru Ioan Cuza și a strigat cât o ținea gura: „Începeți să faceți «Hora Unirii», pentru că din popor începe Unirea, nu din Parlament!”.
Chestionat la Realitatea Plus în legătură cu gestul făcut de senatoarea Șoșoacă, europarlamentarul Băsescu i-a găsit cel mai potrivit loc de muncă. Dar nu numai ei, ci și președintelui formațiunii AUR, George Simion – printre altele, lider ultras al grupului „Uniți sub tricolor”, din cauza căruia naționala de fotbal a României a disputat cu porțile închise meciul din 2019 contra Norvegiei, iar FRF a fost amendată de UEFA.
„Șoșoacă ar fi bună de șefă de galerie la Dinamo, iar Simion șef de galerie la Steaua”
„Cred că doamna senator Șoșoacă ar fi bună de șefă de galerie la Dinamo, iar Simion șef de galerie la Steaua. Mărturisesc că, în ziua votului, când vedeam că nu intră PMP în alegeri, am întrebat: ce partid e ăsta? AUR ăsta? Cine sunt ei? Au apărut peste noapte, cu un suport extraordinar în diaspora”, a declarat ironic fostul șef al statului.
„Băse” îi plasează pe cei doi clovni în tabăra vadimistă, spunând că, dacă li s-ar oferi ocazia să guverneze țara, ar duce-o în prăpastie.
„Nu cred că au ceva de spus țării, în afară de vadimisme n-au mare lucru de spus. Însă deosebirea dintre ei și Vadim e că Vadim era un om citit. Ei sunt semidocți care își latră patriotismul și așa-zisul anti-sistem, pozițiile anti-sistem. Dacă i-ai pune să guverneze, n-ar fi în stare să facă nimic, ar prăbuși țara”, a mai spus Traian Băsescu la Realitatea Plus.