Au fost multe alegeri în care diaspora a salvat România de la dezastre electorale, precum în finalele prezidențiale Băsescu – Năstase, Băsescu – Geonă și Iohannis – Ponta, la alegerile parlamentare din 2008 sau la cele europarlamentare din 2019. De data asta însă, românii din afara granițelor s-au răzbunat prostește pe propria țară, votând consistent partidele anti-europene AUR (extremist) și S.O.S. România (de balamuc).
Pe 9 iunie, românii din diaspora au putut vota doar la alegerile europarlamentare. Deși au avut la dispoziție un număr record de secții de votare (915), ei nu s-au prea înghesit la urne. Au fost înregistrate 216.002 voturi, ceea ce reprezintă 3,79% din totalul de 5,7 milioane de compatrioți cu drept de vot aflați peste hotare. Dintre acestea, 210.410 au fost voturi valabil exprimate, iar 5.592 – voturi anulate.
Prin comparație, la precedentele alegeri europarlamentare, pe 26 mai 2019, au venit 375.219 de voturi din diaspora, deși au fost deschise doar 441 de secții de votare.
Media de votanți per secție a fost de 850,8 în 2019, respectiv 236 în 2024. Așadar, o scădere abruptă.
Dar și calitatea votului s-a prăbușit în ultimii 5 ani. Peste 28% din voturi au mers la AUR (George Simion) și S.O.S. România (Diana Șoșoacă), adică spre partidele extremiste care militează pentru îndepărtarea României de Uniunea Europeană și adoptarea modelului „suveranist”, promovat intens de Rusia lui Putin pentru a domina și exploata țările din fostul bloc sovietic.
Cum a votat diaspora pe 9 iunie (la europarlamentare)
Alianţa PSD-PNL – 21,35%
Alianţa Dreapta Unită – 16,34%
Alianța AUR – 14,65%
S.O.S. România – 13,52%
REPER – 9,70%
Diaspora Unită – 7,04%
Nicu Ștefănuță – 5,90%
Vlad Gheorghe – 5,12%
UDMR – 1,04%
PUSL – 0,88%
AUR și Șoșoacă la tot Occidentu’
AUR, partidul lui George Simion, a fost pe primul loc în țări în care diaspora română este foarte puternică:
Canada – 29,57%
Austria – 28,59%
SUA – 26,77%
Spania – 20,91%
Franța – 16,63%.
S.O.S. România, partidul Dianei Iovanovici-Şoşoacă, a fost pe primul loc în trei dintre cele mai puternce țări europene:
Germania – 23,72%
Italia – 22,26%
Marea Britanie – 19,25%.
Occidentul – dominat de AUR și Șoșoacă!
O analiză realizată de Euronews România ne aduce și alte revelații îngrijorătoare.
Dacă scoatem din calcule voturile din Republica Moldova, restul diasporei – care înseamnă într-o măsură covârșitoare Occident – are pe primele două locuri AUR și S.O.S. România, care totalizează 36%!
Prin comparație, Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei) și PSD-PNL au obținut, însumat, doar 23,03%!
Diaspora fără Republica Moldova (154.372 de voturi)
AUR – 18,29%
S.O.S. România – 17,70%
Dreapta Unită – 13,91%
REPER – 11,24%
Diaspora Unită – 9,15%
PSD-PNL – 9,14%
Nicu Ștefănuță – 7,60%
Vlad Gheorghe – 6,40%
UDMR – 1,13%
PUSL – 0,89%
Basarabenii refuză extremismul pro-rus
În Republica Moldova, partidele extremiste AUR și S.O.S. România au fost respinse de electorat, probabil și din cauza apropierii lor de Rusia putinistă.
Dar nici basarabenii n-au mizat prea mult pe Alianța Dreapta Unită (cea cu basarabeanul Eugen Tomac printre lideri), ci au votat masiv cu alianța de guvernare din România, PSD-PNL.
Rezultate în Republica Moldova (56.038 de voturi)
PSD-PNL – 54,98%
Dreapta Unită – 23,00%
REPER – 5,47%
AUR – 4,61%
S.O.S. România – 2,02%
Vlad Gheorghe – 1,59%
Diaspora Unită – 1,25%
Nicu Ștefănuță – 1,23%
PUSL – 0,83%
UDMR – 0,77%
Țările occidentale dominate de AUR și Șoșoacă
Dintre cele 8 țări occidentale în care au câștigat partidele extremiste pro-ruse, primele 3 ca număr de voturi au adus pe primul loc partidul Dianei Șoșoacă, S.O.S. România. Acestea sunt: Marea Britanie, Germania și Italia.
Rezultate în Marea Britanie (30.348 de voturi)
S.O.S. România – 19,25%
AUR – 16,73%
Dreapta Unită – 13,93%
Diaspora Unită – 11,06%
REPER – 11,03%
Nicu Ștefănuță – 7,74%
Vlad Gheorghe – 7,58%
PSD-PNL – 6,75%
PUSL – 0,85%
UDMR – 0,69%.
Rezultate în Germania (24.413 voturi)
S.O.S. România – 23,72%
AUR – 19,83%
Dreapta Unită – 11,15%
Diaspora Unită – 10,17%
REPER – 8,43%
Vlad Gheorghe – 7,25%
PSD-PNL – 6,84%
Nicu Ștefănuță – 5,77%
UDMR – 1,26%
PUSL – 0,90%.
Rezultate în Italia (23.515 voturi)
S.O.S. România – 22,26%
AUR – 21,05%
PSD-PNL – 12,57%
Dreapta Unită – 12,55%
Diaspora Unită – 9,60%
REPER – 6,14%
Vlad Gheorghe – 4,41%
Nicu Ștefănuță – 4,40%
PUSL – 0,68%
UDMR – 0,40%.
Rezultate în Spania (19.811 voturi)
AUR – 20,91%
S.O.S. România – 19,41%
Dreapta Unită – 13,95%
Diaspora Unită – 12,63%
PSD-PNL – 10,29%
REPER – 6,48%
Vlad Gheorghe – 4,20%
Nicu Ștefănuță – 3,94%
PUSL – 1,72%
UDMR – 0,78%.
Rezultate în Franța (9.208 voturi)
AUR – 16,63%
Dreapta Unită – 15,17%
S.O.S. România – 13,47%
PSD-PNL – 13,30%
REPER – 13,24%
Diaspora Unită – 8,97%
Nicu Ștefănuță – 6,84%
Vlad Gheorghe – 6,35%
PUSL – 0,65%
UDMR – 0,62%.
Rezultate în Austria (6.450 de voturi)
AUR – 28,59%
S.O.S. România – 17,04%
Dreapta Unită – 12,85%
REPER – 10,96%
Nicu Ștefănuță – 7,55%
PSD-PNL – 6,02%
Vlad Gheorghe – 5,92%
Diaspora Unită – 5,57%
UDMR – 1,47%
PUSL – 0,54%.
Rezultate în SUA (2.667 de voturi)
AUR – 26,77%
Dreapta Unită – 20,81%
REPER – 14,44%
PSD-PNL – 13,04%
S.O.S. România – 6,56%
Diaspora Unită – 5,40%
Nicu Ștefănuță – 5,02%
Vlad Gheorghe – 2,58%
UDMR – 1,20%
PUSL – 0,82%.
Rezultate în Canada (1.461 de voturi)
AUR – 29,57%
Dreapta Unită – 23,82%
REPER 10,54%
S.O.S. România – 13,28%
PSD-PNL – 7,39%
Diaspora Unită – 4,24%
Vlad Gheorghe – 2,67%
Nicu Ștefănuță – 2,60%
UDMR – 1,78%
PUSL – 1,37%.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La Slatina n-a fost pace între PSD și PNL, ci război „la baionetă”. Răsfățat al televiziunilor de la București, Mario De Mezzo a intrat în coliziune totală cu gruparea atotputernicului Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Rezultatul a produs un cutremur în clanul Stănescu: primarul în funcție, Emil Moț (PSD), a fost învins de De Mezzo!
Emil Moț
Potrivit numărătorii paralele efectuate de PNL, candidatul acestui partid, Mario De Mezzo (47 de ani), a câştigat alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Slatina. El ar avea patru procente în fața primarului PSD în funcție, Emil Moț (43 de ani). Până acum, Slatina a fost una dintre „redutele” PSD. Aici a domnit multă vreme primarul-infractor Darius Vâlcov, aflat acum în pușcărie.
Mario De Mezzo, fost prefect al județului Olt, şi-a sărbătorit victoria pe străzile oraşului Slatina, alături de sute de oameni. El a declarat, entuziasmat: „Victoria este a Slatinei şi a slătinenilor. Este doar victoria lor. Este clar că nemulţumirea lor faţă de o administraţie incompetentă, frustrarea lor faţă de dispreţul cu care au fost trataţi, toate lipsurile pe care eu le-am pus în lumină au vorbit astăzi prin ştampila de vot. Slătinenii au venit şi au votat cu sete împotriva unei administraţii despre care eu am spus că este coruptă, este incompetentă şi că nu are ce să mai caute în această Primărie. Slatina şi slătinenii au fost de acord cu mine, unii dintre ei susţinându-mă pe Facebook, alţii pe TikTok, alţii venind cu mine în partid, alţii claxonând pe stradă sau luându-mă în braţe ori făcând poze cu mine, dar toţi mergând să pună ştampila de vot. Le mulţumesc din suflet, este victoria noastră!”.
Pentru funcţia de primar al municipiului Slatina, în afara lui Mario De Mezzo (PNL), au mai candidat: Emil Moţ (PSD) – primarul în funcţie, Elena Ioţu (Forța Dreptei / Alianța Dreapta Unită), Gabriel Dima Buliteanu (AUR), Cătălin Davidescu (PUSL), Cristian Văduva (S.O.S. România).
Înfrângerea lui Emil Moț este o mare înfrângere a PSD, în condițiile în care acesta este „garantat Paul Stănescu”. Dincolo de apartenența la PSD, Emil Moț este și un fel de „fiu vitreg” al secretarului general al partidului, dat fiind că mama primarului, Mariana Moț, este de mai mulți ani partenera de viață a lui Paul Stănescu. Așadar, Emil Moț este un fel de „fiu vitreg” al baronului PSD de Olt. Mama sa, Mariana Moț, este fosta președintă a Curții de Apel Craiova, în prezent membră a Consiliului Legislativ (cel condus de sinistrul Florin Iordache).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Deputatul independent Mihai Poliţeanu, care a intrat în Parlament pe lista USR-PLUS în 2020, a anunţat luni dimineață, pe Facebook, că a fost ales primar al municipiului Ploieşti, în urma scrutinului electoral de duminică.
La Ploiești, bătălia s-a dat între trei candidați cu șanse: Andrei Volosevici (PSD / primarul în funcție), Bogdan Nica (PNL / managerul Spitalului Judeţean din Ploieşti) și Mihai Polițeanu (candidat independent).
După numărătoarea paralelă a peste 40% din secțiile de votare, rezultatele indică faptul că primarul Andrei Volosevici, care a candidat pentru PSD la Primăria Ploiești, a ratat obținerea unui nou mandat.
Potrivit surselor electorale, care au citat rezultatele numărătorii paralele, Andrei Volosevici se situează pe locul 3 în preferințele ploieștenilor, iar lupta se dă între independentul Mihai Polițeanu și PNL-istul Bogdan Nica.
Apoi, Polițeanu a anunțat că el a câștigat bătălia electorală de la Ploiești.
Mesajul entuziast al lui Mihai Polițeanu
„Dragi ploieșteni, vă mulțumesc pentru că vă pasă de orașul nostru. Sunt copleșit și onorat de încrederea pe care mi-ați acordat-o!
Dragi prieteni, colegi, susținători, voluntari care ați fost alături de mine în această campanie, vă mulțumesc!
Dragi ploieșteni, această victorie vă aparține. Ați îngenuncheat un sistem corupt, osificat de trei decenii la conducerea Ploieștiului.
Echipa mea a înfăptuit un miracol nemaiîntâlnit la nivel național, arătând că o echipă de cetățeni onești și determinați poate trezi la viață o comunitate, care să privească spre viitor cu speranță.
De astăzi sunt Primar ales al Ploieștiului, din octombrie – noul Primar al Ploieștiului.”
„Viitorul Primar al Municipiului Ploieşti”
Mihai Polițeanu
Mihai-Laurențiu Poliţeanu (46 de ani) este licenţiat în Filosofie al Universităţii Bucureşti şi absolvent, cu bursă în străinătate, al Masteratului de Studii ale Naţionalismului din cadrul Universităţii Central Europene, se arată în pezentare de pe site-ul acestuia, Politeanu.ro.
Conform aceleiași surse, Polițeanu a urmat complet cursurile Masteratului Studii Comunitare al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, fără dizertaţie, „dorinţa fiind de a participa la cursuri pentru a mă instrui în legislaţie şi instituţii ale Uniunii Europene”.
În decembrie 2020, a fost ales deputat de Prahova, pe lista USR-PLUS, ca membru USR. În octombrie 2022, el a părăsit partidul, devenind deputat independent.
Mihai Polițeanu, pe site-ul său: „Am realizat multe în anii în care am fost implicat activ în mişcarea civică din România, dar în 2019 am decis că e nevoie de o asumare mai directă a luptei pentru schimbare şi am făcut pasul spre politică. Timp de trei ani am fost membru USR. În toamna lui 2022 am demisionat din USR, dezamăgit de subordonarea USR Prahova faţă de PNL la nivel local şi judeţean. Împreună cu mai mulţi colegi şi prieteni, am decis să punem bazele şi să construim o alternativă pentru Ploieşti la actuala clasă politică locală”.
Poliţeanu şi-a lansat candidatura având alături mişcarea politică „Noi, Ploieştenii”. În întreaga campanie electorală, Poliţeanu a semnat mesajele sale publice cu sintagma „Viitorul Primar al Municipiului Ploieşti”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Gabriela Firea a avut o apariție de un ridicol absolut puțin după ora 21.00, când mai era mai puțin de o oră până la închiderea urnelor. Deși știa că Nicușor Dan avea un avans zdrobitor, imposibil de recuperat, ea a ales să mintă stupid, lăsând de înțeles că mai are șanse să recâștge Primăria Capitalei!
Televiziunile de știri au transmis, duminică seara, după ora 21.00, vorbele goale, mincinoase, ale Gabrielei Firea, care a comentat rezultatele exit poll din București.
Deși cifrele arătau înfrângerea umilitoare a candidatei PSD, aceasta a declarat că, după numărarea tuturor buletinelor de vot, scorul „cu siguranță nu va rămâne așa”. „Haideți să comentăm după ce avem scorul real”, a îndemnat ea.
Confruntată de reporteri cu cifrele exit poll, Gabriela Firea a încercat o diversiune stupidă: „Nu contează, e doar un exit poll. Domnul Ciolacu a zis să numărăm voturile și să stăm în secții până se semnează ultimele procese verbale. Nu vă grăbiți, este un exit poll până la urmă”.
Firea a insinuat că ea ar fi câștigat sigur dacă PUSL (Dan Voiculescu / Antena 3) și PNL ar fi susținut-o pe ea și nu i-ar fi pus contracandidați. „Dacă e să adunăm cifrele, e clar că altul ar fi fost rezultatul. Vedeți dvs. că votul s-a fărâmițat” între mai mulți candidați anti-Nicușor Dan, a spus ea.
În realitate, acum e clar că nici retragerea lui Piedone, nici măcar cea a lui Burduja n-ar fi făcut-o pe Firea primăriță. Exit poll-ul cunoscut în acel moment, cel referitor la situația de la ora 20.00, arăta astfel: Nicușor Dan 45%, Firea 24%, Piedone 13%, Burduja 10%. Așadar, ultimii trei abia au strâns, cumult, cât Nicușor Dan, iar numărătoarea voturilor arată cifre și mai bune pentru actualul primar. În plus, este evident că retragerea lui Piedone și a lui Burduja n-ar fi „mutat” toate voturile acestora la Firea.
Totuși, Gabriela Firea și-a trădat sentimetul înfrângerii, simțind nevoia să se victimizeze: „Ce pot să fac? Am intrat în campanie foarte târziu. Nu vreau sa reproșez nimănui nimic. Vreau să numărăm împreună cu colegii voturile și să avem o imagine clară a acestui rezultat. Am fost multi candidați în coaliție. Așa au fost deciziile. Acum ce putem să mai facem? Am făcut o campanie corectă, bazată pe soluții, n-am atacat pe nimeni, iar din păcate ceilalți contracandidați domni m-au atacat pe mine de parcă eram primarul în funcție, așa au găsit ei de cuviință”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Profilul infracțional al fostului premier Adrian Năstase îi aduce acestuia bătăi de cap și la două decenii după ce a condus PSD și Guvernul României. Năstase este menționat într-un proces răsunător în Austria, ca beneficiar al unor șpăgi uriașe în contractul de achiziționare a licențelor Microsoft. Alți câțiva miniștri din Guvernul Năstase ar fi fost mituiți.
Potrivit Parchetului din Viena (Die Staatsanwaltschaft Wien), cinci austrieci au fraudat statul român cu 14 milioane de euro. În dosarul care va ajunge curând pe rolul instanţelor austriece apare şi numele lui Adrian Năstase, informează publicaţia Kronen Zeitung.
Titlul articolului din ziarul austriac este elocvent: „Fost prim-ministru mituit? / Crimă de milioane de dolari în România: austriecii acuzați”. Iar subtitlul completeză: „Potrivit Parchetului din Viena, «comisioanele» au mers către Adrian Năstase, fostul prim-ministru al României, și mai mulți dintre miniștrii săi”.
Procesul exploziv, privind deturnarea de fonduri şi mită, va începe marți, 11 iunie, în districtul Landl din Viena. Parchetul vienez a deferit instanţei cinci cetățeni austrieci: patru bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 54 şi 63 de ani. Acestea sunt acuzate de o presupusă infracţiune care ar fi avut loc în urmă cu 20 de ani şi în care ar fi fost implicate cercuri politice înalte.
Printre numele menţionate în dosar este şi unul răsunător în România: Adrian Năstase, prim-ministru la data comiterii faptelor. Este vorba de celebra „afacere Microsoft”, care a făcut valuri și în România, dar care l-a ocolit până acum pe Adrian Năstase.
Publicaţia Kronen Zeitung dezvăluie că, până la începutul anilor 2000, administraţia publică din România a folosit programe informatice fără licenţele corespunzătoare. Pentru a intra în legalitate, Guvernul Năstase urma să încheie un contract cu un partener Microsoft. Statul român a apelat la o companie din Viena, iar inculpaţii austrieci au fost implicaţi în mega-înţelegerea oneroasă.
Concret, pe 14 aprilie 2004, statul român a achiziţionat licenţe de software pentru echivalentul a aproape 50 de milioane de euro. Este vorba de celebrele licenţe Microsoft.
Potrivit rechizitoriului, „numeroşi lobbyişti şi factori de decizie ai statului român au cerut anterior plata unor «comisioane»” care fuseseră promise de inculpaţi. Dintre aceste „comisioane” (a se citi: șpăgi), unele ar fi fost plătite.
Potrivit Parchetului din Viena, beneficiarii uriașelor șpăgi au fost Adrian Năstase (prim-ministrul României din acea vreme) şi mai multor miniştri din Guvernul acestuia!
Presupusele mite, în valoare totală de aproximativ 14 milioane de euro, ar fi fost camuflate în preţul contractului. Şpăgile ar fi fost direcţionate către demnitarii respectivi prin intermediul unor societăţi fictive.
Publicaţia Kronen Zeitung mai subliniază că, potrivit rapoartelor, nu există niciun proces în curs în România. În Austria au fost programate 6 zile de proces şi au fost citaţi 25 de martori. Inculpaţii sunt reprezentaţi de avocaţi renumiți dn Viena.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un sondaj comandat de Partidul Social Democrat, cu rezultate secretizate („de uz intern”), dar obținute pe surse de Ziaristii.com, arată că PSD e pe cale să încaseze o lovitură dură în cel mai puternic județ al său: Olt – fieful secretarului general al partidului, Paul Stănescu.
După o campanie energică derulată în ultimele 10 luni de fostul prefect al județului, Mario De Mezzo (47 de ani) de la PNL, acesta are deja patru procente în fața primarului PSD în funcție, Emil Moț (43 de ani).
Cifrele sondajului:
Mario De Mezzo (PNL) – 45%
Emil Moț (PSD) – 41%.
Un alt indicator extrem de relevant este faptul că Emil Moț, primarul PSD în funcție, este cotat cu aproape 10 procente sub scorul PSD în Slatina. Este un detaliu care arată că declinul primarului este major, pe trend negativ (descrescător). Lipsa de realizări din cele două mandate ale lui Moț pare să aibă un impact major asupra intenției de vot a slătinenilor.
– Advertisement –
La Primăria Slatina sunt înscriși în cursă 6 candidați, toți reprezentând partide sau alianțe: PNL, PSD, Alianța Dreapta Unită, AUR, PUSL și SOS România. Dintre aceștia, doar canddații PNL și PSD par să aibă șanse reale de a câștiga. Înaintea campaniei, favorit era dat candidatul PSD, Emil Moț. La jumătatea campanii, favorit devenise deja candidatul PNL, Mario De Mezzo.
Cei doi sunt și cei mai vizibili în campania electorală. Ceilalți patru au probleme de vizibilitate atât în mediul online, cât și în acțiunile pe teren, unii sunt absenți aproape total.
Campania de la Slatina este una dintre cele mai aprige bătălii dintre cele două partide aflate în coaliție guvernamentală și cu liste comune la europarlamentare. În orașul de pe Olt, nu există menajamente între reprezentanții PNL și PSD, care au dezvoltat o adversitate totală.
– Advertisement –
În ultimele decenii, județul Olt a fost condus pe criterii feudale de Paul Stănescu și rețeaua sa clientelară, invidiată de mulți PSD-iști din alte județe. Funcția de secretar general al PSD, care-i permite să conducă partidul în tandem cu Marcel Ciolacu și să aibă acces la uriașele resurse financiare ale partidului, l-a ajutat pe Paul Stănescu să-și conserve statutul de mare baron local, statut pe care l-a avut și în „epoca Dragnea”.
Emil Moț, primarul în funcție al Slatinei, este creația politica a lui Paul Stănescu, partenerul de viață de mai mulți ani al Marianei Moț, mama primarului și fostă președintă a Curții de Apel Craiova, în prezent membru al Consiliului Legislativ (cel condus de sinistrul Florin Iordache).
Primarul în funcție este criticat de alegători pentru lipsa de realizări, lipsa de proiecte majore pentru oraș în mandatele sale, lucrările minore de proastă calitate, scumpe și realizate exclusiv de firme de casă.
În contextul alianței dintre PSD și PNL, candidatura lui Mario De Mezzo i-a surprins pe mulți, dată fiind adversitatea acestuia față de PSD, mai ales față de „mafia PSD din Olt”. Existau chiar voci în PSD care pledau pentru o candidatură comună, pentru ca omul lui Paul Stănescu să fie reales fără emoții. Dar Mario De Mezzo a insistat să candideze, pentru a scoate Primăria Slatina de sub dominația nocivă a PSD (care înaintea lui Emil Moț l-a avut de celebru infractor fugar Darius Vâlcov, aflat acum după gratii).
Până la depunerea oficială a candidaturilor, au fost mulți chiar în tabăra PSD, ba chiar și la alte partide, care pariau că Mario De Mezzo nu va ajunge să candideze la Slatina în numele PNL, din cauza opoziției sale vehemente față de PSD și în antiteză cu „marea pace din coaliție”.
Comunicator cu experiență, Mario De Mezzo domină de luni de zile comunicarea online în Slatina, făcându-se cunoscut cu o serie de videoclipuri în care a demascat mai multe presupuse jafuri din bani publici sau acțiuni îndoielnice ale administrației locale actuale. A fost unul dintre primii politicieni de anvergură care a folosit TikTok drept canal de comunicare politică, într-o perioadă în care consultanții spuneau că platforma nu este adecvată pentru astfel de conținut.
PSD a pierdut trenul online-ului în Slatina, mizând pe canalele clasice și controlate: postări banale, distribuite pe grupuri interne, conținut video aproape inexistent.
După creșterea spectaculoasă în notorietate datorată online-ului, candidatul PNL a completat cu o campanie energică printre oameni, convingând o categorie importantă de electorat că Slatina are nevoie de schimbare și că el este singura soluție, în condițiile votului într-un sngur tur.
O înfrângere a PSD în propriul său fief, într-un oraș confiscat în ultimele decenii, un oraș care nu-a mai avut primar liberal de la al Doilea Război Mondial, părea imposibilă, dar acum se conturează ca fiind foarte posibilă. Rezultatul în această confruntare dură depinde de o singură și mare necunoscută, care va influența decisiv rezultatul alegerilor: prezența la vot.
La o analiză simplă a prezenței la vot de la ultimele alegeri locale, se remarcă faptul că, la Slatina, PSD are o bază de alegători plafonată în jurul a 12.000 de persoane. O prezență ridicată la vot, incluzând mobilizarea celor care n-au mai votat la ultmele scrutine, îi va aduce lui Mario De Mezzo mai multe voturi decât cele 12.000 ale PSD. În cest caz, candidatul PNL va câștiga primăria municipiului Slatina.
Victoria lui Mario De Mezzo la Slatina ar fi o lovitură majoră pentru Paul Stănescu, unul dintre cei mai puternici și controversați lideri ai PSD, contestat chiar și în interiorul partidului său. O astfel de perspectivă ar contribui și la resetarea relațiilor dintre PSD și PNL, dat fiind că sudul țării e considerat, de multă vreme, latifundia baronilor PSD, iar victoria candidatului PNL ar zgâlțâi serios această stare de lucruri.
N-ar scăpa de consecințe nici Paul Stănescu: dacă va pierde Primăria Slatina prin omul său de casă, secretarul general al PSD și-ar putea pierde funcția-cheie în partid, care-l face puternic și temut.
Un meci de fotbal din campionatul de juniori sub 14 ani (Under 14) al Ungariei, disputat în ultima etapă și încheiat cu scorul de 43-1, plasează țara lui Viktor Orban într-un ridicol mai mare chiar și decât cel din România lui Ceaușescu, în care FC Olt Scornicești promova după orgia unui 18-0. La Scornicești, în 1979, a fost un blat ordinar, recunoscut după Revoluție de regizorul său, Dumitru Dragomir. În Ungaria anului 2024, scorul-record este anchetat de Federație.
Meciul care a stârnit controverse uriașe în Ungaria, fiind vorba de o confruntare între copii de gimnaziu (care trebuie educați în spiitul corectitudinii, nu al blaturilor!), a fost Kerekegyhaz – Palmonostora, din campionatul de juniori Under 14 al țări vecine. Formația-gazdă s-a impus cu scorul-record de 43-1, în ultima etapă (a 16-a), și a obținut astfel primul loc la golaveraj, adjudecând-și titlul de campioană la această categorie de vârstă.
În medie, un gol la un minut și 49 de minute!
Înaintea ultimei etape, Kerekegyhaz se afla pe locul 2, având un handicap uriaș la golaveraj, de 40 de goluri, fa’ă de liderul GYFE Miklos: +90 (105-15), respectiv +130 (140-10). Pentru a câștiga titlul, Kerekegyhaz avea nevoie de un succes la 41 de goluri diferență în meciul cu ultima clasată, Palmonostora, care obținuse doar 3 puncte ]n 15 etape (o victorie și 14 înfrângeri).
Să marchezi cel puțin 41 de goluri într-un meci era de neimaginat, mai ales că așa nu se mai pomenise, iar la juniori Under 14 se joacă 80 de minute, nu 90. Așadar, gazdele ar fi trebuit să înscrie, în medie, un gol la mai puțin de două minute!
– Advertisement –
GYFE Mikos, rivala la titlu a celor de la Kerekegyhaz, a câștigat cu 1-0 meciul său din ultima etapă, cu Nyárlörunci LSC, în deplasare, și se pregătea de sărbătoare.
Kerekegyhaz a câștigat însă cu 43-1 în fața codașei Palmonostora și a luat titlul! Avea nevoie de un succes la 41 de goluri diferență, l-a obținut la 42! Iar în total au fost înscrise 44 de goluri în 80 de minute! În medie, un gol la 109 secunde, adică la un minut și 49 de minute!!!
Astfel, la egalitate de puncte (43 din 48 posibile), Kerekegyhaz a încheiat cu golaverajul de +132 (148-16), iar GYFE Mikos cu +131 (141-10).
– Advertisement –
Clasamentul final la Under 14
Cifrele care trădează blatul
Și cifrele anterioare îi incriminează pe cei de la Kerekegyhaz. Înaintea ultimei etape, această echipă – care, deocamdată, este noua campioană – marcase 105 goluri în 15 partide; în medie, 7 goluri/meci.
Adversara sa, codașa Palmonostora, încasase 155 de goluri în 15 partide; în medie, 10,3 goluri/meci.
Așadar, în ultima etapă, Kerekegyhaz a sărit de la o medie de 7 goluri/meci la recordul de 43 de goluri marcate – o multiplicare pozitivă de 6,14 ori!
Iar codașa Palmonostora, tot în ultima rundă, s-a prăbușit de la o medie de 10,3 goluri/meci la 43 de goluri primite – o multiplicare negativă de 4,17 ori!
Numele copiilor care au batjocorit fotbalul
Suprarealism: trei goluri într-un minut!
Dacă urmărești succesiunea celor 43 de goluri marcate de gazde (cărora li s-a adăugat și unul al oaspeților), observațiile sunt șocante.
De exemplu, Kerekegyhaz a marcat:
de două ori în minutul 3 (prin același jucător – Polyak);
de două ori în minutul 25;
de 4 ori în 3 minute (25-27);
de 3 ori în minutul 60 (!!!).
A marca două goluri într-un minut e o performanță rarisimă. După ce mingea intră în plasă, de obicei durează câteva zeci de secunde până când se reia jocul. Mingea e repusă de echipa care a primit golul. Ca să încaseze încă unul în același minut, ar trebui să piardă mingea imediat, să le-o predea adversarilor și să se dea la o parte, ca să apuce vreunul dintre aceștia să ajungă la poartă înainte de a expira minutul.
Dar să marchezi de trei ori într-un minut este imposibil! Când să marchezi, când să fugi cu mingea la centru, când fluieră arbitrul reluarea jocului, când să te duci să mai dai un gol, când să fugi iarăși cu mingea la centru, când se mai uită arbitrul o dată la cronometru și fluieră din nou reluarea jocului, când să mai ajungi o dată la careul advers, să dai și un al treilea gol? Toate acestea – în 60 de secunde?! Dar adversarii unde sunt? Nu resping nicio minge, nimic? Poarta lor e goală? Gazdele nu dau nicio pasă greșită, mingea nu iese deloc în aut sau în aut de poartă? Atacanții-minune au viteză de sprinteri olimpici? Uităm, totuși, că au 14 ani?!
Cele 43 de goluri marcate de Kerekegyhaz
Să reținem, totuși, autorii golurilor pentru gazde:
11 goluri: Gabor Kürtösi
11 goluri: Sándor Szombati
10 goluri: Kevin Polyák
6 goluri: Bence Kulman
2 goluri: Marcell Fábián
1 gol: Balász Molnár
1 gol: Zsombor Börönte
1 gol: Zétény Szegedi
Indignare generală
Rezultatul-record a stârnit controverse imense în Ungaria. Se vorbește de o fraudă nerușinată, la nivelul unor copii de 13-14 ani.
Federația maghiară s-a sesizat și a deschis o anchetă după rezultatul nemaiîntânit care a decis campioana Under 14.
Balint Erdos, președintele clubului GYFE Miklos, a declarat pentru Sportal.hu că a trăit un adevărat șoc pe teren când a văzut rezultatul adversarei la titlu. „Meciul nostru s-a încheiat, am câștigat și știind că aveam o diferență de 41 de goluri la golaveraj, am fost foarte bucuroși. Apoi am aflat de la arbitru că în cealaltă întâlnire a fost stabilit un record de goluri, iar noi am terminat pe locul 2. Toată lumea a răsfoit baza de date a Federației Ungare de Fotbal, iar timp de 45 de minute rezultatul nu a fost disponibil, ceea ce se întâmplă de obicei. Apoi a venit șocul de a vedea 44 de goluri marcate într-o întâlnire de 80 de minute, cu 3 goluri marcate în minutul 60. Sper ca Federația să intervină”, a declarat Balint Erdos.
Antal Kunsági, președintele lui Kerekegyhaz, echipa care a câștigat cu 43-1, s-a arătat indignat de presupunerea că ar fi fost un aranjament odios: „Am fost foarte fericiți că am câștigat campionatul, dar tsunami-ul de știri din ultima vreme, care i-a făcut pe unii să presupună că ultimul nostru meci a fost blat, nu este la fel de fericit”.
János Csank, fost căpitan al echipei naționale a Ungariei, în prezent antrenor de juniori, s-a arătat bulversat de regia din ultima etapă: „Sunt șocat și indignat, pentru că acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Mai ales în ultima rundă, în partida care a decis titlul de campioană”.
În acest caz, toată lumea e indignată: cei de la GYFE Miklos – că au pierdut titlul după un scor de-a dreptul aberant al rivalei sale; cei de la Kerekegyhaz – că sunt bănuiți de blat; cei neutri – că asemenea abdicări de la decență sunt posibile în secolul XXI.
În schimb, președintele codașei Palmonostora, echipa învinsă cu 43-1, a declarat liniștit că „rezultatul a fost o întâmplare”.
Istoria blatului prin care Scornicești a promovat în Divizia B: 18-0 în ultima etapă. Creierul blatului, Dumitru Dragomir, zice că a avut o „idee genială”
În România, celebru a rămas un meci din Divizia C (liga a 3-a), din ultima etapă a sezonului 1978-1979. Pentru calificarea în Divizia B (liga a 2-a) se duelau de la distanță FC Scorncești (județul Olt) și Flacăra Moreni (județul Dâmbovița), aflate la egalitate de puncte.
Diferența urma să se facă la golaveraj, capitol la care Flacăra Moreni avea un avans consistent. De aceea, lucrurile păreau deja tranșate înaintea ultimei etape.
Numai că la Scornicești – satul ridicat la rang de oraș dintr-un moft al celui mai iubit fiu al localității, Nicolae Ceaușescu – tocmai fusese adus ca președinte de club Dumitru Dragomir („în probe”, zice el). Acesta a pus la cale un blat de dimensiuni astronomice: FC Scornicești – Electrodul Slatina 18-0.
La începutul anilor ’90, Dragomir a povestit cum a aranjat meciul din 1979, în urma căruia echipa din „satul lui Ceaușescu” a promovat în Divizia B.
Dumitru Dragomir imdiat după Revoluție:„Scornicești juca cu o echipă din Slatina. De câteva etape, această echipă pierdea toate meciurile cu 3-0, prin neprezentare, practic de desființase. Dacă Scornicești câștiga cu 3-0, nu mai promova în «B», promova Flacăra Moreni. Scornicești avea nevoie de golaveraj. Nu știa nimeni ce să facă și am venit eu, profesionistul. Le-am zis să ia carnetele celor de la Slatina, găsim aici în Scornicești 11 tineri, îi punem să joace pe carnetele celor de la Slatina, noi nu facem contestație, le dăm oricât și se consemnează rezultatul. Nu știe nimeni – nici arbitrii, nimeni. A fost ideea mea, genială idee! S-au dus, au luat carnetele pentru o sumă infimă, am găsit noi pe unii prin Scornicești care mulgeau vacile, brăzdari, lăptari, unii care vindeau gogoși, i-am îmbrăcat în echipament și au început jocul. Eu eram în probă de angajare la Scornicești. La pauză, la 2-0 pentru Moreni, s-a întâmplat ceva incredibil. Ei puseseră mașini de Miliție din 30 în 30 de kilometri, că stațiile de atunci nu băteau mai mult, și trebuia să știm ce face Flacăra Moreni în meciul cu ROVA Roșiori. Numai că un milițian, în loc să zică 2-0, a zis că este «două – zero», al nostru a înțeles «nouă – zero» și s-a cerut să dea Scorniceștiul 18 goluri. Așa s-a făcut 18-0 și râsul României. Dar, de fapt, acest 18-0 a fost un aranjament. Așa a promovat Scornicești în Divizia B”.
Dmitru Dragomir pe vremea când tăia și spânzura la Scornicești, sub protecția clanului Ceaușescu
Ulterior, la Fanatik, Dragomir a mai schimbat din datele poveștii – pentru Electrodul Slatina n-au mai jucat „unii prin Scornicești care mulgeau vacile, brăzdari, lăptari, unii care vindeau gogoși”, ci „juniorii echipei din Slatina”; iar mașinile Miliției, dotate cu stații de emisie, n-au mai fost plasate „din 30 în 30 de kilometri”, ca să transmită scorul de la Moreni, ci „din 10 în 10 kilometri”. Când minți mult, ma uiți ce-ai spus data trecută…
Dumitru Dragomir la Fanatik:„S-a desființat cu câteva etape înainte echipa din Slatina care era în Divizia C și cu care trebuia să joace Scornicești. Pe regulament, 3-0. Dar ce să faci cu 3-0? Era nevoie de golaveraj, să treacă peste Moreni. Le-am zis să ia tricourile și legitimațiile celor de la Slatina și să joace cu juniorii lor, să dea drumul la meci. Meciul s-a terminat 18-0. Nu aveau cum să știe rezultatele de la meciuri, că nu aveau telefoane. Au pus din 10 în 10 kilometri mașini de Miliție, că atât aveau stațiile aria de acoperire și transmiteau rezultatele. La pauză, la Moreni a zis un milițian «două la zero», iar Nea Tache a înțeles «nouă la zero». Cei de la Scornicești s-au pus pe ăia să le dea multe goluri. Și au tot dat până la 18-0. După am promovat cu Scornicești până în prima ligă. După ideea asta m-au promovat ca ofițer și m-au făcut membru de partid. Eram singurul capitalist cu carnet de comunist”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Aflată pe locul 5 pe lista Alianței Dreapta Unită pentru europarlamentare, deputata Cristina Prună (USR) își va muta biroul de la București la Bruxelles după 9 iunie. Tânăra politiciană e susținătoare fermă a politicilor liberale. Ea spune că felul de a fi și de a gândi are legătură cu copilăria sa la țară, în Bărăgan, alături de bunici și de un străbunic. Moartea acestuia, strivit de un camion în fața porții, a fost primul șoc major din viața deputatei de azi.
Cristina-Mădălina Prună (39 de ani) se încadrează în definiția „tineri ambițioși, școliți, implicați, care vor o țară ca afară”. Ca în civilizația occidentală, nu ca în barbaria de la Răsărit.
Născută la 11 decembrie 1984, la București, Cristina Prună e absolventă a Colegiului Național “Ion Neculce” din Capitală, profil matematică-informatică. Licențiată în economie la Academia pentru Studii Economice din București (ASE).
A urmat două programe de master: unul la Institutul de Economie și Management din Nantes (Franța), în Dezvoltare economică europeană și internațională (2007-2008); al doilea – în management și administrarea afacerilor, tip MBA, la Paris, derulat în parteneriat de trei universități prestigioase din Franța: Sciences Po Paris, École de Mines, Collège des Ingénieurs (2010-2011). Pentru cele două programe de master a obținut burse de studiu de la Agenția Universitară a Francofoniei, respectiv de la Guvernul Franței.
– Advertisement –
După finalizarea studiilor, a lucrat în mai multe țări europene, la Paris, Bruxelles, Viena și București, atât în sectorul privat, cât și în cel non-profit, acumulând o experiență importantă ca manager de proiecte.
La alegerile locale din iunie 2016 a devenit consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București (CGMB), din partea Uniunii Salvați Bucureștiul (USB), înființată și condusă de Nicușor Dan.
În luna decembrie a aceluiași an a fost aleasă deputat în Parlamentul României, în circumscripția electorală București, din partea Uniunii Salvați România (USR), urmașa USB.
– Advertisement –
În 2020 a obținut al doilea mandat de deputat, tot din partea USR. E vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii și membră a Comisiei pentru afaceri europene.
În plan politic, e membră a Biroului Național al USR și vicepreședinte al USR București.
Cariera Cristinei Prună e un exemplu că meritocrația n-a dispărut de tot din politica românească. Interviul de mai jos arată o femeie hotărâtă să ajungă departe. Primii doi pași i-a făcut deja: consilier municipal, respectiv deputat. Urmează cel de-al treilea: europarlamentar. Locul 5 de pe lista Alianței Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei) – după Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac și Vlad Botoș – îi acordă șanse majore să-și mute biroul la Bruxelles, cu escale lunare la Strasbourg.
Cristina Prună (prima din stânga, în picioare) la Comisia Europeană. Așadar, cunoaște drumul spre Bruxelles… / FOTO: Arhiva personală
„Străbunicul nu-mi refuza niciodată nimic, așa că am plecat să mă joc cu prietena mea, Adina, și l-am lăsat pe iarbă. Când m-am întors, l-am găsit strivit de un camion. A fost o tragedie”
Reporter:Doamna deputat, vi-l amintiți pe cel mai bun prieten din copilărie? Ce mai face? Țineți legătura?
Cristina Prună: Sigur – e Adina, prietena de la țară, care stătea la câteva case de bunicii mei, la Făcăeni, în Ialomița. Am vorbit acum vreun an, m-a contactat să mă întrebe despre cum pot părinții ei să devină prosumatori, vor să-și instaleze panouri fotovoltaice pe acoperiș. E un subiect de care m-am ocupat activ în Parlament.
Reporter:Ce puteți spune despre familia dvs.? Amintiri sau întâmplări memorabile cu membrii ei?
Cristina Prună: Am fost crescută la țară, la Făcăeni, în Bărăgan, de bunici și de un străbunic, până la vârsta de 4 ani. Mare parte din ceea ce sunt astăzi li se datorează. Am fost crescută într-un spirit foarte liber. Bunica era o femeie muncitoare și foarte respectată. Bunicul era un om cald, care știa oricând să binedispună și să povestească, vorbea cu tâlc. Stăteam mult cu străbunicul, pentru că bunicii plecau la muncă. Cu străbunicul stăteam des pe iarba din fața casei, unde mă jucam, sub privirile lui blânde. Îl chema Răducan, dar noi, copiii îi spuneam „Tataia Bătrân”.
Lângă străbunicul său din Bărăgan, Cristina se simțea mereu ocrotită. Băiatul din poză e un unchi al Cristinei – fratele cel mic al mamei / FOTO: Arhiva personală Cristina Prună
Reporter:E ceva să–ți cunoști străbunicul, să-ți mai și amintești de el…
Cristina Prună: E o bucurie, un privilegiu. Mai ales la țară, unde se formează legături puternice, libertatea are alte dimensiuni, iar poveștile sunt la tot pasul. Dar s-a întâmplat o tragedie și mi-am pierdut străbunicul. A murit într-un accident tragic, când aveam 4 ani. El avea 84 de ani. I-am cerut să mă lase să mă joc cu prietena mea cea mai bună, Adina. „Tataia Bătrân” nu-mi refuza niciodată nimic, așa că am plecat și l-am lăsat pe iarbă. Nu știu cât timp am zăbovit la prietena mea, dar când m-am întors, am văzut în fața porții noastre multă lume în jurul unui camion răsturnat, unde-l lăsasem pe străbunicul. Casa noastră se afla într-o curbă… A fost o pierdere cumplită, nu mă puteam obișnui să trăiesc fără „Tataia Bătrân”. La câteva luni, părinții m-au luat la București, la grădiniță.
Reporter:Bunicii?
Cristina Prună: Bunica, Ecaterina, ne-a învățat să fim apropiați. Era cea mai fericită când întindea mese mari. Ne strângeam vreo 20 de fiecare dată – unchi, mătuși, verișori… Bunica era gestionară la magazin, iar bunicul Constantin era șofer. I-am pierdut pe amândoi în 2022, acela a fost un alt an greu…
Cristina și bunica Ecaterina / FOTO: Arhiva personală Cristina Prună
Reporter:Părinții?
Cristina Prună: Mă văd cu ei cât pot de des, pentru locuiesc și ei în București. Merg la ei la masă, în weekend-uri, cu sora și cumnatul meu. De sărbători, pe cât posibil, cu familia extinsă.
„Străbunicul meu avea un radio imens, la care se chinuia să prindă Radio Europa Liberă, Vocea Americii. A trăit mereu cu speranța că vor veni americanii”
Reporter:Ce știți despre comunism? V-au povestit părinții despre traiul în ”raiul comunist”?
Cristina Prună: Comunismul a fost un sistem criminal, care a făcut mult rău României timp de 45 de ani. Și care există și astăzi sub diferite forme și denumiri. Aveam 5 ani la Revoluția din 1989. Din fericire, nu am trăit propriu-zis comunismul. Știu suficient de mult cât să mă consider norocoasă că trăiesc într-o democrație, în capitalism – așa îngreunat cum e – și chiar într-o parte a Uniunii Europene. De aceea, apreciez și lupt pentru respectarea drepturilor pe care le avem. Discutam des cu părinții despre comunism, mai ales în fiecare lună decembrie, când mai trecea un an de la Revoluție. Îmi aduc aminte și că străbunicul meu avea un radio imens, la care se chinuia să prindă Radio Europa Liberă, Vocea Americii. A trăit mereu cu speranța că vor veni americanii.
Reporter:Și a venit camionul…
Cristina Prună: A fost tragedia lui, a mea, a familiei noastre.
Reporter:Unde v-au ascuns părinții la Revoluție? V-au spus să nu beți “apă otrăvită” de la robinet?
Cristina Prună: Nu m-au ascuns, dar îmi aduc aminte sunetul împușcăturilor pe care le auzeam din apartamentul în care locuiam. Aveam 5 ani, n-am ieșit din casă.
„Am început implicarea de la finalul lui 2015, după tragedia de la Colectiv, atunci când l-am cunoscut pe Nicușor Dan”
Reporter:Când, cum și de ce ați intrat în politică? De ce la USR?
Cristina Prună: Mă număr printre membrii care au pus bazele USB – Uniunea Salvați Bucureștiul. Am început implicarea de la finalul lui 2015, după tragedia de la Colectiv, atunci când l-am cunoscut pe Nicușor Dan. La începutul lui 2016 se năștea USB, care după alegerile locale din iunie 2016 devenea USR. Am intrat în politică din dorința de a face din România o țară în care oamenii să simtă că sunt liberi, să-și urmeze visurile, să aibă oportunități. Și să lupt ca ei să aibă mai multă putere în mâna lor și mai puțină în cea a politicienilor.
Reporter:Cu ce vă mândriți mai mult în viață? De exemplu, în cariera profesională, non-politică.
Cristina Prună: Sunt mulțumită cu mine însămi pentru că am reușit, prin forțe proprii, să-mi construiesc o educație universitară atât în România, cât și în Europa; că am lucrat cu succes atât în mediul instituțional internațional și european, cât și în cel privat. Și mă bucur că sunt un om normal, obișnuit, care trăiește și este ancorat în realitate.
Cristina Prună – șefă de promoție la Paris / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Dezamăgiri în activitatea publică de până acum?
Cristina Prună: Îmi pare rău că, în cele 8 luni cât am fost la guvernare, multe dintre reformele importante pe care ni le-am asumat – și pe care le-am pornit – nu au putut fi realizate. Unu: pentru că PNL s-a opus; doi: pentru că ne-au scos rapid de la guvernare.
Reporter:Ați întrerupe mandatul de europarlamentar dacă vi s-ar propune să fiți ministru (precum Cristian Ghinea) sau primar (precum Clotilde Armand)? De ce?
Cristina Prună: Aș accepta o astfel de funcție doar pe un mandat de reformă. Îmi doresc să fac cât mai mult pentru România, indiferent de poziția politică în care mă aflu. Deocamdată nu se pune problema unei candidaturi la alegerile locale. În ce privește o posibilă funcție ministerială, dacă va fi cazul, vă pot spune că voi lua o decizie împreună cu colegii mei din USR.
Cristina Prună între două colege, în stagiul ONU de la Viena / FOTO: Arhiva personală
„Am votat tot timpul anti-PSD. În diasporă, în 2014, am stat ore în șir la coadă la vot. Evident, anti-Ponta”
Reporter:Când ați votat prima dată? Pe cine?
Cristina Prună: Primul meu vot a fost în 2004 – cu Băsescu.
Reporter:De atunci ați votat mereu? Pe cine?
Cristina Prună: Tot timpul anti-PSD. În diasporă, în 2014, chiar am stat ore în șir la coadă la vot. Evident, anti-PSD.
Votul de la Bruxelles, în 2014 / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi din USR care au plecat la alte partide?
Cristina Prună: Nu i-aș caracteriza, pentru că fiecare a avut motivele sale, dezamăgiri, așteptări și ambiții nerealizate poate.
Reporter:Cât de important e că s-a făcut Alianța Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei)?
Cristina Prună: Va decide electoratul, pentru că lucrurile sunt în dinamică.
La Casa Albă, Washington, SUA / FOTO: Arhiva personală
„Iohannis – președintele care va lăsa în urmă doar amintirea unor oportunități masive ratate pentru România”
Reporter:V-ați încumeta să le faceți scurte portrete câtorva adversari politici la europarlamentare?
Cristina Prună: De obicei comentez idei, nu fac portrete altora.
Reporter: Insist. Klaus Iohannis?
Cristina Prună: Nu fac portrete, dar… E un președintele care va lăsa în urmă doar amintirea unor oportunități masive ratate pentru România.
Reporter: Vladimir Putin?
Cristina Prună: Un criminal.
Reporter: Cum vedeți rezolvarea războiului din Rusia?
Cristina Prună: Îmi doresc ca războiul să se rezolve la masa discuțiilor, însă în condiții stabilite de Ucraina, nu de Rusia.
Cristina Prună a dat mâna cu Klaus Iohannis când a făcut parte din delegația USR la Cotroceni. Mai înainte îi dăduse și votul. Ulterior, Iohannis a dat PSD la tot poporu’…
Top 5 realizări în funcțiile publice
“Cred că cea mai mare realizare de când am intrat în politică este faptul că am ajuns să promovez politici liberale ori de câte ori am avut ocazia, inclusiv de la tribuna Parlamentului, politici care mută puterea de la politicieni în mâna oamenilor. Și sunt foarte mulți care rezonează cu ele. De la reducerea taxelor pe muncă la reforma în sănătate, prin Pilonul 2 al domeniului și spargerea monopolului CNAS, dar și la reforma în educație, prin desființarea inspectoratelor școlare și mutarea deciziei la nivelul școlii.”
„Mă bucur că am reușit să devin vocea USR în ceea ce privește politicile liberale pe zona de energie.”
„Am avut și legi care au fost adoptate, chiar dacă USR a fost aproape tot timpul în opoziție – cu excepția celor 8 luni de guvernare, și atunci fără a avea prim-ministrul.”
„Așadar, Top 5-ul meu:
promovarea unor politici liberale;
legea pentru reducerea la 5% a TVA pentru panouri fotovoltaice;
legea de debirocratizare a înființării unei firme;
legea pentru transparentizarea REVISAL online și pentru salariați;
legea privind audieri obligatorii pentru cei care ajung în comitetul de reglementare al ANRE.”
Activă în dezbaterile din Camera Deputaților
Top 5 priorități pentru viitorul europarlamentar Cristina Prună
„Reducerea birocrației și a suprareglementărilor în viitoarele politici europene, probleme care omoară din fașă inovația și dezvoltarea unor noi business-uri și industrii în Europa.”
„Susținerea intereselor României în dezbaterile privind tranziția verde din sectorul de energie.”
„Susținerea agendei industriale românești în desenarea viitoarelor politici europene.”
„Susținerea aderării complete a României la zona Schengen.”
„Susținerea cu fermitate a politicilor liberale la nivelul Uniunii Europene.”
În campania electorală, în județul Bihor
10 întrebări-blitz
1. Cel mai bun președinte al României, dintre Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis? Dar cel mai nociv?
– Toți au dezamăgit. Dar unul singur a fost capabil de mineriade și de crimele de la Revoluție. Așa că Iliescu a fost de departe cel mai nociv.
2. Joe Biden sau Donald Trump?
– Amândoi au politici socialiste în economie, prefer să nu aleg.
3. UE/NATO sau suveranism?
– Susțin specificul și interesele naționale în UE/NATO.
4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?
– Două tururi.
5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți toată viața, excluzând Bucureștiul.
– Probabil, acolo unde am crescut – la țară, în Ialomița.
6. Țara în care ați alege să vă mutați, dacă ar trebui să părăsiți România.
– Am ales să mă întorc în România, nu să plec din ea. Dar dacă ar trebui să aleg, aș merge într-un stat cu oameni care înțeleg ce înseamnă libertatea – Texas (SUA). Sau în Marea Britanie (Europa).
7. Viața la țară sau la oraș?
– Și-și.
8. Concediu la mare sau la munte?
– Munte.
9. Mâncarea preferată.
– Pește.
10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?
– Jocurile Olimpice.
Cristina Prună în Sillicon Valley (Californa, SUA) / FOTO: Arhiva personală
Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.
După arestarea ploieșteanului Alexandru Dorin Piscan, spion al Moscovei în spațiul românesc, un excelent comentariu despre trădare și trădători a scris Lucian Mândruță, pe Facebook.
Jurnalistul Lucian Mândruță atrage atenția că Piscan „nu e singurul, e doar cel mai prost” spion al Moscovei. „Sunt mulți alții care ne spală pe creier cu propaganda rusă. Ei sunt candidați. Influenceri. Lideri de opinie. Așa-ziși jurnaliști. Patroni de presă”.
Ce fac ei? „Schimbă în mintea noastră imaginea despre libertate și democrație, scara valorilor, reperele morale și chiar sensul credinței. În mintea a 20-30% dintre români, au reușit deja să sădească admirația pentru dictaturile din Est. Tot ei ne explică zilnic că Europa, care ne-a ridicat din degringolada economică a anilor ’90, e inamicul pus să ne distrugă tradițiile, familia tradițională și glia străbună. Asta e adevărata Coloană a 5-a a Rusiei aici„.
Concluzia lui Mândruță: „Ei sunt doar uneltele ticăloase ale viitorului ocupant”.
– Advertisement –
Deși nu dă niciun nume, Lucian Mândruță face portretul-robot al lui Cozmin Gușă și al altora ca el.
Textul de excepție al lui Lucian Mândruță
„Avem de azi un acuzat de spionaj pentru Rusia care e candidat la alegerile locale la Ploiești.
Nu cred că e singurul. E doar cel mai prost. Pentru că ăsta făcea poze tancurilor, ca acum 100 de ani.
– Advertisement –
Pe lângă el, sunt mulți alții care ne spală pe creier cu propaganda rusă. Și pe care nu ai cum să-i priponești, cel puțin nu într-o societate liberă, în care există libertate de expresie.
Ei sunt candidați. Influenceri. Lideri de opinie. Așa-ziși jurnaliști. Patroni de presă.
Nu fac poze. Dar schimbă în mintea noastră imaginea despre libertate și democrație, scara valorilor, reperele morale și chiar sensul credinței.
În mintea a 20-30% dintre români, au reușit deja să sădească admirația pentru dictaturile din Est. Să ne facă să credem că jurnaliștii și opozanții uciși sau aruncați pe geam de regimul Putin sunt excepțiile care nici măcar nu pătează blazonul țarului, pe care ar trebui să-l luam de exemplu.
Tot ei ne explică zilnic că Europa, care ne-a ridicat din degringolada economică a anilor ’90, e inamicul pus să ne distrugă tradițiile, familia tradițională și glia străbună.
Asta e adevărata Coloană a 5-a a Rusiei aici.
Formată din mulți care și-au datorat succesul relațiilor cu Partidul Comunist sau Securitatea de dinainte de ’89, recuperați între timp și puși în lumina Răsăritului de o uriașă mașinărie de propagandă online, care le ridică și statura și în același timp le livrează și temele.
Dacă tot e să vorbim de trădare, cea mai gravă e cea a libertății și viitorului nostru european, făcută tocmai în numele libertății!
Știți la cine mă refer.
Din păcate, curentul care i-a pus în față nu ar fi fost posibil fără complicități locale, nu moscovite. Iar ideologia pe care se sprijina, naționalismul obtuz și xenofob, e parte chiar a ceea ce ne-am obișnuit să credem că e chiar identitatea națională.
Asta e, de fapt, problema. Că ne spală pe creier cu săpun de casă.
Și nu vom scăpa de ei până nu vom înțelege că nu mai poate exista un bine doar pentru români, într-o Europă Liberă atacată din toate părțile.
Ca să ne apărăm de ei, trebuie să fim MAI MULT europeni, mai mult cetățeni ai planetei, mai mult deschiși spre drepturi individuale și toleranță.
Și mai ales trebuie să înțelegem că nu toți cei care ne arată cu degetul dușmani imaginari sunt prietenii noștri.
De multe ori, ei sunt doar uneltele ticăloase ale viitorului ocupant.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
După ani de letargie, în care spionii ruși cu pașaport românesc și-au făcut de cap prin studiourile TV și prin diverse instituții ale statului, a fost prins – în sfârșit! – un trădător de țară. În ultimii doi ani, de când a izbucnit războiul din Ucraina, acesta spiona pentru Rusia, livrând informații rețelei conduse de Valeri Kuzmin, cel care a fost ambasadorul Moscovei până de curând.
Se numește Alexandru Dorin Piscan, e prahovean și prin martie se lăuda că va candida la Primăria Ploieștiului. N-a reușit să-și vadă numele pe lista de candidați, dar și-l vede azi pe un mandat de arestare.
Potrivit portalului instanțelor, care a dispus arestarea preventivă a lui Alexandru Dorin Piscan la solicitare DIICOT, acesta este „cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare, în formă continuată, prevăzută de art. 394 lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal”.
Arestul preventiv a fost decis, procedural, „pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.05.2024, până la data de 21.06.2024, inclusiv”.
– Advertisement –
Mai exact, Piscan a fost pus sub acuzare pentru trădare în favoarea Rusiei. El ar fi filmat un convoi militar și ar fi transmis imaginile către Ambasada Federației Ruse la București.
N-a avut noroc în viață
În urmă cu două luni, Alexandru Dorin Piscan anunța pe pagina sa de Facebook că dorește să candideze la alegerile locale din Ploiești, în calitate de independent, dorind să devină primar. El își motiva decizia astfel:
„În cel mai greu și dificil context în care ne regăsim ca oraș atât administrativ cât și politic, am decis sa îmi anunț intenția de a candida la Primăria Ploiești.
– Advertisement –
Constat cu ingrijorare că interesul față de cetățean și oraș a fost înlocuit cu lupta pentru voturi, pentru funcții, privilegii și vendete politice iar decidentii politicii s-au rupt total de realitate si cetățeni.
Este o situație regretabilă să vânăm doar funcții.
Am cântărit și analizat această decizie foarte dificilă și doar un om care nu este ancorat in realitate își poate dorii cu ardoare funcția de primar în acest moment doar pentru plăcerea personală de a deține această poziție. Cine va prelua noul mandat va fi omul de sacrificiu pentru următorii patru ani.
Orașul și administrația sunt măcinate de instabilitate, dezechilibru și lupte personale care nu sunt în avantajul nimănui și nici al cetățenilor.
Economia și infrastructura sunt două puncte importante ce trebuiesc să fie prioritare.
Echilibrul și stabilitatea trebuie sa revină în administrația locală, in oras și la nivel politic local.
Cu această ocazie vreau sa trag și un semnal de alarmă colegilor din politică să înțeleagă gravitatea situației și momentul dificil în care se regăsește orașul Ploiești și să lase luptele personale și atacurile la nivel local, acestea neoferind o rezolvare a problemelor, starea conflictuală aducând repercursiuni la nivel local din mai multe perspective.
Orașul Ploiești are nevoie de un primar, de o echipă administrativă și un Consiliu Local care să lucreze împreună pentru Ploiești și pentru cetățeni”.
Așadar, Piscan era îngrijorat de soarta orașului și, prin extensie, a țării. Iar ca să lupte cu o situație atât de vitregă, s-a apucat să spioneze pentru ruși!
N-a avut însă succces cu candidatura, pentru că nu apare printre cei 9 pretendenți acceptați pe buletinul de vot.
Nici cu spionajul n-a avut un succes nesfârșit, pentru că tocmai a fost prins și băgat la zdup.
DIICOT a anunțat, vineri, printr-un comunicat, că a dispus reținerea „unui inculpat (cetățean român), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare”.
Din comunicat află cam cu ce se ocupa Piscan de la Ploiești: „Începând cu anul 2022, acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București”.
Așadar – din 2022, anul invaziei ruse din Ucraina.
Iar spionajul viza zona orașului Tulcea, aproape de granița româno-ucraineană, pe care Moscova ar vrea-o româno-rusă.
Comunicatul DIICOT
„La data de 23.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat (cetățean român), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
A fost sesizată Curtea de Apel București care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul DIICOT – Structura Centrală și ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și structurilor subordonate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei «Vlad Țepeș».
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică al DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!