Autor: Redacţia

  • Telenovelă Guşă-Ghiţă, la Realitatea TV. Jurnalist din studiou: „Dar Ghiţă-i un fugar!”. Hoandră: „Nu, nu, nu. Nu vreau să ducem discuţia pe acest teren!”

    Cum pleacă Rareş Bogdan de la emisiune, hop şi surprizele anti-publicul Realităţii TV! Vineri seară, la pupitru a intrat inegalabilul „Tavi” Hoandră, care a transformat parţial emisiunea într-o tribună pro-Sebastian Ghiţă.

    Tema: veşnicele „abuzuri” ale DNA, ale lui Kovesi împotriva sărmanilor de miliardari care n-au abuzat pe nimeni în viaţa lor. Printre ei, inevitabil, Sebastian Ghiţă, mogul RTV pe care l-a vizitat şi patronul Realităţii TV la Belgrad.

    Evident, nu putea lipsi intervenţia telefonică pentru Cozmiiiiiin Guşăăăăă! Care Guşă, după întâlnirea de la Belgrad, ce putea face?

    L-a periat pe tovarăşul său de cafea sârbească şi i-a girat „dezvăluirile” anti-Kovesi.

    „Prin aceste dezvăluiri, lupta anticorupţie este dinamitată. Şi din păcate (sanchi-n.r.), îi face un mare bine lui Liviu Dragnea. E vorba de multe fotografii, de multe filmări, de Kovesi, care avea o relaţie personală cu Sebastian Ghiţă, dar pe care ulterior l-a urmarit si l-a demonizat, sunt multe relaţii la vârf care apar pe înregistrări deţinute de Ghiţă, filmări, poze. Nu ştiu dacă el va dori să le dea publicităţii”, a spus Guşă, pedant cu „Sebi” Ghiţă.

    „Dar Ghiţă e un fugar”, a încercat jurnalistul Mihai Pâlşu, prezent în studiou, să mai echilibreze puţin discursul ce devenise, iarăşi, pro-fugari&penali&co..

    „Nu, nu, nu!!! Nu vreau să ducem discuţia pe acest teren”, l-a blocat Hoandră. „Nu contează cine zice, ci dacă e adevărat ce zice”, a continuat Hoandră, ca să audă Guşă. Şi Ghiţă…

    EMISIUNE PE FRECVENŢA BELGRADULUI

    Este al doilea episod din telenovela Ghiţă-Guşă, după episodul de la Belgrad. Ziaristii.com a dezvăluit că scopul întâlnirii din capitala Serbiei (la care a fost şi mogulul EVZ, Dan Andronic) a fost înfiinţarea unei coaliții media care să cuprindă „Evenimentul zilei”, DC News şi România TV.

    Discuția „la o cafea” cu fugarul Ghiță a avut ca obiectiv atragerea RTV în această construcție media, în perspectiva celor doi ani electorali şi a celor patru rânduri de alegeri. Căci scopul final acesta este: alegerile! Frontul mediatic este doar arma cu care va fi abordată bătălia politică.

    Primul semn a fost lunea aceasta, când Guşă a apărut în premieră, la România TV, comentând despre orice. Al doilea a fost azi, gând Ghiţă a apărut şi el la Realitatea TV, nu direct, ci indirect – mediatizat pe baza „dezvăluirilor” sale despre „abuzurile” interminabile ale justiţiei.

    „Telenovela asta se va încheia prost pentru mulţi dintre cei aflaţi pe înregistrările lui Sebastian Ghiţă. Sigur, dacă el va dori să dea publicităţii…”, a fost concluzia lui Cozmin Guşă, în intervenţia sa telefonică din emisiunea simpaticului Hoandră. La ce vedem însă de la o vreme, şi pe Realitatea TV, şi la România TV, telenovela e abia la început. Telenovela Ghiţă-Guşă. Cu Hoandră la purtător.

    Foto: captură Realitatea TV

  • Europa ia taurul de coarne cu ordonanţa infractorilor. Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene, o somează pe Dăncilă să nu sară calul

    Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a trimis joi, 24 ianuarie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă legată de posibila OUG care să introducă recursul în anulare pentru cei condamnați de completele de 5 judecători de la Înalta Curte în perioada 2014-2018.

    ”Prim-vicepreședintele Timmermans a exprimat îngrijorări și a cerut clarificări referitor la câteva aspecte” în această scrisoare, a declarat pentru G4Media.ro Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

    Atât premierul Dăncilă, cât și ministrul Tudorel Toader au promis în ultima lună că vor promova o OUG care să promoveze recursul în anulare.

  • Pentru Dragnea, „viitorul arată bine”. Pentru România, RĂU. „Cu cifrele pe masă”, economia se duce la vale

    Liderul PSD Liviu Dragnea a postat pe Facebook o poză în care apare alături de Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Chiţoiu, Darius Vâlcov, Eugen Teodorovici şi Niculae Bădălău, la o discuţie despre bugetul României pe 2019, care ar fi trebuit depus în Parlament încă din luna noiembrie.  „Cu cifrele pe masă. Viitorul arată bine!“, a scris Dragnea pe Facebook.

    Discuţia a fost prefaţată de un atac al PSD la adresa Băncii Naţionale a României, pe care partidul vrea să arunce vina pentru prăbuşirea leului.

    Cursul de schimb leu/euro încheie a treia săptămână cu un nou maxim istoric, de 4,7648 lei, ca urmare a unei creşteri de 0,17% faţă de miercuri, joi fiind zi nelucrătoare, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR), fiind a opta zi de creştere consecutivă.

    În această săptămână, acest cursul de schimb leu/euro a evoluat astfel: miercuri la 4,7569 lei, o creştere de 0,91% faţă de marţi; marţi la 4,7142 lei, un plus de 0,13% faţă de luni; luni la 4,7081 lei, o creştere de 0,23% faţă de vineri, potrivit Ziarului Financiar.

    ASALTUL ASUPRA BNR

    Guvernul PSD-ALDE este într-o criză de bani fără precedent. Bugetul nu există nici la ora asta, iar întâlnirea lui Liviu Dragnea cu responsabilii pe tema bugetului este una de criză. Statul nu poate face rost de bani suficienţi pentru plata pensiilor şi salariilor din sectorul public, acesta fiind şi motivul pentru care trage cu ochiul spre rezerva BNR.

    „În 2016, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spunea că «BNR apără moneda naţională, asigură stabilitatea preţurilor  şi pe cei peste 3-4 milioane de români care au credite la bănci». Astăzi, BNR dispune de rezerve de peste 36,8 miliarde, adică mai mult decât dublu banilor cash care se mişcă în România. Are deci suficiente resurse să apere moneda naţională. Alături de milioanele de români care au de platit rate la bănci, solicităm BNR să îşi facă datoria!”, a scris PSD, pe Facebook.

    Azi însă, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a respins vineri cererile PSD ca Banca Centrală să-și folosească rezerva pentru a susține leul, aflat în scădere constantă.

    ”Îi asigurăm pe cei care au făcut postarea că BNR este, desigur, foarte preocupată de cei care au credite, dar este la fel de preocupată și de cei 10 milioane de cetățeni care au depozite în bănci. Ca dovadă, dobânda de politică monetară este de 2,5 %, ca în SUA, și nu am mai schimbat-o de mai bine de jumătate de an. Analiștii fără nume, care văd leul la 2 lei și dobânda tot la 2%, se vede că nu au lucrat niciodată cu piața și mai ales cu piețele internaționale, de vreme ce fac asemenea recomandări”, a declarat Dan Suciu pentru G4Media.ro.

  • Omenirea este „la două minute” de Apocalipsă. Arma „fake news” poate arunca lumea în haos

    Orologiul apocalipsei, care simbolizează iminenţa unui cataclism planetar, rămâne la ”fără două minute”, din cauza utilizării informaţiei ca armă, cu scopul de a slăbi democraţiile în lume, au anunţat oameni de ştiinţă americani, care potrivesc orologiul anual, relatează AFP.

    Orologiul aparţinând Bulletin of the Atomic Scientists a fost creat în timpul Războiului Rece, pentru a alerta cu privire la riscul sfârşitului lumii, care are loc în mod simbolic la miezul nopţii.

    În contextul riscului unui război nuclear, accelerării modificărilor climatice şi mutiplicării „fake news” pe post de armă de destabilizare, ”noi am intrat de fapt într-o perioadă pe care o numim noul anormal”, a declarat Rachel Bronson, directoarea acestei organizaţii din care fac parte experţi în probleme de securitate, înarmare nucleară şi mediu.

    Tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia rămân ”inacceptabile”, şi nu se întrezăreşte vreun răgaz nici în planul mediului, în contextul în care emisiile de gaze cu efect de seră ”cresc din nou, după ce-au atins un vârf”, a adăugat ea.

    ”Acestor lucruri li se adaugă un ecosistem al informaţiei schimbător, care a multiplicat ameninţările”, a continuat ea. Aceste ”fake news” ”generează furie şi disensiune în lume, într-o perioadă în care avem nevoie de calm şi unitate”.

    Fostul guvernator al Californiei Jerry Brown, preşedintele Bulletin of the Atomic Scientists, a apreciat, la rândul său, că liderii mondiali nu fac suficient pentru a scădea riscul unui război nuclear.

    ”Noi suntem ca pasagerii Titanicului, nu vedem aisbergul din faţa noastră, dar profităm de mese bune şi muzică”, a avertizat el, potrivit News.ro.

    Foto: newswire.net

  • VIDEO. Iată, Dăncilă, cel mai „profesionist” discurs din istoria Parlamentului European! Petre Daea şi…cormoranii

    „Așadar, încheiem o săptămână în care Guvernul s-a prezentat la Bruxelles cu demnitate și profesionalism”, a spus azi Viorica Dăncilă, înaintea şedinţei de guvern.

    Probabil că s-a referit la „profesionalismul” arătat de ministrul Agriculturii Petre Daea, care i-a năucit pe europarlamentari cu noţiunile sale despre …cormorani. Cel mai bine au simţit „profesionalismul” lui Daea traducătorii din Parlamentul UE, care erau complet debusolaţi şi făceau eforturi inumane să înţeleagă ce spune Daea.

    CITIŢI ŞI:

    „Traducătorul făcea eforturi supraomeneşti să înţeleagă delirul lui Daea despre cormorani”

    Europa nu uită și nu iartă: „Am văzut cum Guvernul s-a dezlănțuit asupra celor care protestau pașnic. În schimb, ați eliberat mii de deținuți”

  • El este eroul lui Mihai Şora! „Am plâns văzând ce şerpi şi broaşte le ies pe gură la Bruxelles”

    Prestațiile la Bruxelles ale premierului Viorica Dăncilă şi ale unor miniştri precum Tudorel Toader, Carmen Dan, Petre Daea şi Marius Budăi l-au bulversat pe filosoful Mihai Şora (102 ani).

    „Am plâns văzând ce şerpi şi broaşte le ies pe gură la Bruxelles. Dar s-a gândit cineva, oare, la traducător*? La omul acela care stă în cabină şi trebuie să facă inteligibilă (şi plauzibilă) idioţia lor? Zilele acestea, el este eroul meu. Nu râdeţi, oameni buni, nu e nimic de râs.

    P. S. – * traducător: termen generic pentru translator, interpret, tălmaci, tâlcuitor, dragoman, tergiman (și alte ființe capabile să salveze onoarea unei țări după baia cormoranilor în piscină).”

    La Bruxelles, Viorica Dăncilă a comis o serie de gafe lingvistice (ex.: „sprijinirea combaterii negaționismului şi a Holocaustului”) şi a mințit monstruos, la fel ca Tudorel Toader.

    Petre Daea le-a spus europarlamentarilor că „în România, cormoranii fac baie în piscină” şi a produs nişte averse lingvistice de-a dreptul barbare.

    Carmen Dan a vorbit despre faptul că România nu îşi doreşte să fie evaluată în ceea ce priveşte „corectitudinea aplicării aquis-ului comunitar”.

    Marius Budăi a încurcat foile şi s-a pierdut, n-a mai ştiut ce bălmăjeşte.

  • CTP îi dă o lecţie de istorie lui Tăriceanu, care „minte cu tupeu şi neruşinare” despre Unirea Principatelor

    Cristian Tudor Popescu a comentat, la Digi 24 TV, discursul preşedintelui Senatului de la Focşani, la ceremonia prilejuită de aniversarea Unirii Principatelor (24 ianuarie 1859). Călin Popescu Tăriceanu a folosit tema unirii pentru a minţi că Europa de ieri nu-i agreea pe românii „care-şi vorbesc ţara de rău”, precum UE azi.

    • O să vă propun o temă de fake news pe care n-ați abordat-o până acum: fake news cu istoria. Asta a făcut domnul Tăriceanu, cu tupeul, ca să nu-i spun nerușinarea, care l-au caracterizat dintotdeauna.
    • Ce spune domnul acesta?! Spune așa: atunci, Europa, deși sfidată, prin alegerea lui Cuza atât în Moldova cât și în Țara Românească, avea o impresie bună despre România, pentru că înaintașii noștri nu-și vorbeau de rău țara, nu aveau decât discursuri patriotice, singurul discurs pe care înaintașii noștri îl exportau în Europa era patriotismul, independență și unitate. D-aia s-a făcut Unirea! Pentru că patrioții români vorbeau frumos de România, toți!, și erau simpatici vestului. Fenomenal!
    • Iată ce face acest om. Ca să-și livreze mesajul lui și nu numai anti-Macovei, ci oricine, fie la Bruxelles, fie în România, care îl contestă pe Tăriceanu, pe Dragnea și Guvernul Dăncilă, ăsta nu e patriot, e vândut, e anti-român. Dacă era cu Macovei și cu ăștia plătiți de Soros nu se făcea Unirea, asta ne spune domnul Tăriceanu, mințind cu nerușinare. Încondeind istoria, scoșând-o la vopsea. Unirea a fost dorința majorității românilor din Moldova și Țara Româneacă, dar fără conjunctura europeană și fără puterile occidentale progresiste, nu era posibilă.
    • Credeți că era o problemă să intre din nou trupele străine ca la 1848 și să spulbere totul? De ce nu s-a întâmplat? Pentru că nu au vrut anumite puteri europene, așa arată istoria. Dacă vrei să nu fii analfabet funcțional în legătură cu istoria țării tale, dar în schimb să fii patriot!”

    Foto: captură Aktual24.ro

  • CTP o desfiinţează pe Dăncilă: „Este un fake-news din cap până-n picioare”

    Comentariul dur al jurnalistului Cristian Tudor Popescu, despre premierul Viorica Dăncilă, în această seară la Digi 24 TV.

    • Dăncila e din cap în picioare un fake news. Uitati-vă de câte ori şi-a schimbat felul, comportamentul, mersul, îmbrăcămintea, de când a ajuns prim-ministru. Femeia asta, doamna asta, este un fake-news complet.
    • Dar, culmea, a ajuns să vorbească de fake news în faţa Europei. Le spune liderilor UE şi europarlamentarilor că-s dezinformaţi cu situaţia din România. Incredibil! Ea, cea care este un fake news integral!
    • Aţi văzut-o la întâlnire cu Netanyahu? N-a înţeles nimic din engleza lui Bibi. Dar s-a luminat brusc la faţă când a auzit cuvintele <<Thank you>> şi <<EU>>. Atât a înţeles din vorbele premierului israeslian.
    • Povestea cu fiul înfiat a fost tot un fake news. A încercat s-o folosească pentru a poza în femeia ideală, mama cu suflet bun, ca să mai uite lumea de ordonanţa pe care i-a comandat-o Liviu Dragnea. Mama naţiunii!
    • Dăncilă este produsul sistemului educaţional de după 1990. Este consecinţa logică a faptului că 40% dintre copiii din România sunt analfabeţi funcţionali. De acolo vine doamna Dăncilă. Nu ştie cuvinte, istorie, politică internaţională. Şi vor mai veni alte doamne Dăncilă din aceste segment social”, a declarat CTP la Digi 24 TV.
  • Pedepsele aspre pe care le dădea Cuza funcționarilor corupți. Şpaga și abuzul în serviciu erau taxate cu închisoarea și excluderea pe viață din funcții publice

    Faptele de corupţie erau definite, în forme diferite, încă din perioada în care ţările române erau conduse de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Pedepse foarte dure primeau funcţionarii care abuzau de funcţie sau care luau şpagă, scrie uti24.ro.

    Primul Cod Penal al României moderne a intrat în vigoare în perioada lui Alexandru Ioan Cuza şi era inspirat din legislaţiile penale prusacă şi franceză. La vremea respectivă, Codul Penal românesc, ce a intrat în vigoare în 1864, în timpul procesului de modernizare a statului român, a fost considerat unul dintre cele mai moderne din Europa.

    Acesta includea şi infracţiunile de corupţie. În unele cazuri, cei găsiţi vinovaţi pentru această infracţiune erau condamnaţi chiar la închisoare pe viaţă.

    Acurateţea Codului Penal adoptat în urmă cu un secol şi jumătate mergea până la individualizarea faptelor de corupţie, în funcţie de categoria funcţionarilor publici care se făceau vinovaţi de această infracţiune. De pildă, o categorie de funcţionari publici pentru care pedepsele erau dintre cele mai drastice era cea a judecătorilor.

    „Pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața”

    La categoria „Despre mituirea funcţionarilor publici”, inclusă în capitolul „Crime şi delicte comise de funcțiunari publici în exercițiul funcțiunii lor”, găsim o infracţiune care face referire expres la magistraţii corupţi.

    „Dacă mituirea s-a urmat asupra unui judecator sau jurat pronunțând în materii criminale în favorea sau în contra acuzatului, pedeapsa va fi maximul închisoarei şi pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața; el va pierde şi dreptul la pensiune. Dacă mituirea s’a urmat asupra unui jurat pronunțând în materii de expropriațiune, pedeapsa va fi închisoarea dela un an până la doi ani, pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața şi a dreptului de pensiune”, se arată într-un articol din Codul Penal din timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

    „Se va pedepsi cu maximul închisoarei”

    În Codul Penal de acum un secol şi jumătate se regăseau referiri şi cu privire la una dintre cele mai des întâlnite infracţiuni din România ultimilor ani, cea de abuz în serviciu. În Codul lui Cuza, una dintre formele acestei infracţiuni era descrisă în felul următor (cu scriitura de atunci):

    „Ori-ce perceptor, ori-ce funcționar însărcinat cu percepţiune, ori-ce depozitar sau contabil public, care va fi deturnat sau sustras bani publici sau privaţi, sau efecte ţinând loc de bani, sau acte, titluri şi alte lucruri mişcătoare, cari se vor afla în mâinile lui, în puterea însărcinarei sale, se va pedepsi cu maximul închisorei şi cu interdicţiunea pe timp mărginit, dacă lucrurile deturnate sau sustrase vor fi de o valore dela 1.200 lei în sus. Dacă valorile sustrase sau deturnate sunt mai jos de 1.200 lei, pedeapsa va fi închisoare dela un an până la duoi. În ambele aceste cazuri, condamnatul va pierde dreptul la pensiune şi se va declara incapabil de a ocupa ori-ce funcţiune publică pe toată viaţa. Ori-ce judecător, administrator, funcționar sau ofițer public, care va fi stricat, desființat, sustras sau deturnat actele şi titlurile al cărora depozitar era, sau care i se încredinţaseră sau comunicaseră în virtutea funcţiunei sale, se va pedepsi cu maximul închisoarei şi cu interdicțiunea pe timp mărginit, se va declara şi incapabil de a ocupa funcţiune publică pe toată viaţa, pierzând dreptul la pensiune. Ori-ce agenţi sau însărcinaţi, ai guvernului ori ai depozitarilor publici, cari vor fi culpabili de aceleaşi sustracţiuni, vor fi supuşi la aceeaşi pedeapsă.”

    Cum se pedeapseau faptele de corupţie

    O altă pedeapsă des întâlnită în dosarele recente instrumentate în România este luarea de mită. Această infracţiune era definită în Codul Penal din timpul lui Cuza în felul următor:

    „Orice funcționar de ramul administrativ sau judecătoresc, orice agent sau însărcinat al unei administrațiuni publice, care va fi primit sau va fi pretins daruri sau prezenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri, spre a face sau spre a nu face un act privitor la funcțiunea sa, fie şi drept, dar pentru care n’ar fi determinată de lege o plată, se va pedepsi cu închisoare de la doi până la trei ani şi cu amenda îndoită a valoarei lucrurilor priimite sau făgăduite, fără ca această amendă să poată fi mai mică de 200 lei”.

    Cum pedepsea Cuza traficul de influență

    Într-o formă specifică vremii, găsim şi actuala infracţiune de trafic de influenţă, potrivit căreia:

    „Oricare particular care, în numele său, sau în numele vreunui funcționar public, administrativ sau judecătoresc, cu ştirea sau fără ştirea acestuia, într’un chip direct sau indirect, va cere, va lua, sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegitime, pre a interveni, spre a se face sau a nu se face vre-un act din cele privitoare la atribuțiunile acelui funcționar, se va pedepsi cu închisoare dela şase luni până la doi ani şi cu amendă valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca această amendă să fie mai mică decât 200 lei *). Lucrurile primite, sau valoarea lor, se vor lua în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localităței unde s’a comis faptul. Iar dacă mijlocitorul va fi funcționar, va pierde dreptul de a mai ocupa funcțiuni şi nu va putea primi pensiune”.

  • „Traducătorul făcea eforturi supraomeneşti să înţeleagă delirul lui Daea despre cormorani”

    Intervenţia ministrului Agriculturii, Petre Daea, la audierile din Parlamentul UE, continuă să facă valuri în reţelele de socializare. Psihologul Gigi Ghinea, voce populară în „social media”, comentează şi ea în registru tragi-comic circul provocat de ministrul specializat în oi şi cormoranii.

    „În fundu’ Grădinii Maicii Domnului se găsesc niște piscine maaaari, mari în care cormoranii noștri nationalionali și ortodocsi înoată mândri și fericiti.

    Am văzut imaginile cu discursul delirant al ministrului Agriculturii României din Parlamentul European. În fundal, un traducător complet bulversat, făcea eforturi supraomenești să înțeleagă ce spune omul acela, pentru că ceea ce spunea era complet lipsit de orice logică elementara.

    Bomboana de pe coliva Maicii Domnului şi coșmarul României, membră UE, a venit abia de câteva luni și noi tot habar n-avem ce va urma.
    Numai Dumnezeul ortodox mai poate sti, probabil.

    Dar tot mi-a fost milă de bietul traducător al Parlamentului European care, nefiind un specialist în boli mentale, a transpirat făcând eforturi supraomenești să înțeleagă ceva din delirul nefericitului nostru compatriot Daea. Care și el, biata făptură, prin cea mai tragică ironie a sorţii acestei ţări blestemate, a ajuns în Consiliul European ca ministru al Agriculturii României – membra UE tot dintr-o pură întâmplare conjuncturală: geopolitică.

    Foto: news.google.ro