Autor: Redacţia

  • Sondaj IMAS: Iohannis „rade” tot la prezidenţiale! Cioloş ar putea prinde finala. PSD se prăbuşeşte

    Un sondaj IMAS, făcut la comanda Europa FM, în perioada 11 – 30 ianuarie,arată rezultate spectaculoase pentru opoziţia actuală, şi pentru preşedintele Iohannis, în perspectiva alegerilor europarlamentare, din mai anul acesta, şi a alegerilor prezidenţiale din iarnă.

    Dacă duminică ar avea loc alegeri pentru Parlament, 17,4 % dintre români ar vota cu Partidul Social Democrat. Pe locul doi, la aproximativ 2 procente se află Partidul Național Liberal.

    Pentru alegerile europarlamentare, în topul preferințelor electoratului rămâne Partidul Social Democrat cu 17.4%, însă într-o cădere abruptă, care îl apropie extrem de mult de Partidul Național Liberal – cotat cu 15.2%.

    PSD conduce și topul preferințelor pentru alegerile europarlamentare. Cât despre viitorul președinte, actualul șef al statului –  Klaus Iohannis ar obține 34,9% din voturi.

    Dacă alegerile europarlamentare ar avea loc duminică, primele două locuri ar fi ocupate de PSD – 17.4% și PNL – 16,5%, iar pe locul trei ar urca USR – cu 9,3% din intențiile de vot. ALDE coboară pe 4 – cu 9,1 procente.

    Dacă în loc de luna noiembrie, alegerile prezidențiale ar avea loc duminică – Klaus Iohannis ar rămâne favorit cu 34,4% din intențiile de vot, în cădere cu 0.5% fata de sondajul IMAS din decembrie.

    Călin Popescu Tăriceanu l-ar depăși de aproape trei ori pe Liviu Dragnea cu 15.4%, față de 6 la suta, pe locul 3 s-ar situa Victor Ponta – 13.2% (care a anunţat însă că nu va candida la prezidenţiale!) și pe locul 4 apare spectaculos Dacian Cioloș, liderul noului partid PLUS, cu 10.9%.

    Interesantă e tendinţa în cazul liderului PLUS. În doar o lună, cota lui a crescut cu aproape două procente! În decembrie, era cotat cu 9,2%, iar în ianuarie a sărit la 11,9%. Tăriceanu, urmărit penal în Dosarul Microsoft, are un viitor incert, iar cota sa va fi afectată de criza provocată de guvernul susţinut şi de ALDE, partidul aliat cu PSD în coaliţia care susţine catastrofalul cabinet Dăncilă.

    Procentul celor nehotărâți sau celor care nu răspund  este de 8.2%.

  • Ziaristii.com a căzut timp de 25 de minute. Vom lua măsuri suplimentare de securizare

    Astăzi, timp de 25 de minute (10.15 – 10.40), site-ul ziaristii.com nu a putut fi deschis. Motivele sunt în curs de cercetare, iar în funcție de diagnostic vom lua măsuri suplimentare de securizare a traficului.

    Există două posibilități:

    1. traficul tot mai mare, cu vârfuri explozive (atunci când unul sau mai multe articole se viralizează);
    2. atacuri ostile.

    Suntem în discuție cu specialişti în hosting şi securizare pentru a crea maximă securitate acestui ziar liber, care în două luni de existență şi-a creat deja mulți duşmani din ce în ce mai nervoşi.

    Creşterea constantă a traficului este un motiv în plus pentru sporirea măsurilor de securitate. Acestea presupun costuri suplimentare, pe care ni le asumăm fără rezervă, pentru că funcționarea impecabilă a site-ului este prioritate absolută.

  • Procurorii din toată lumea fac scut în jurul lui Augustin Lazăr şi îl somează pe Tudorel: nu vă atingeţi de procurorul general!

    Asociaţia Internaţională a Procurorilor (AIP) îşi exprimă îngrijorarea, într-o scrisoare adresată premierului Viorica Dăncila, în ceea ce priveste procedura de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr, despre care organizaţia spune că este apreciat de procurorii din întreaga lume.

    Asociatia cere ca procedura de revocare să fie oprită şi critică modificarile aduse Legilor Justiţiei. Scrisoarea vine în contextul în care preşedintele Iohannis a anunţat că nu-l va revoca pe Lazăr, după ce a lăudat activitatea procurorului general.

    În acelasi timp, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat deja că o să conteste la CCR o eventuală respingere a revocării de către preşedinte, pe modelul fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, pe care avocatil mafiie penale a mazilit-o la comanda PSD-ALDE.

    Mesajul AIP este semnat de secretarul general al organizaţiei, Han Moraal, şi este datat 10 ianuarie, potrivit unor surse guvernamentale, citate de ziare.com.

    AIP este singura organizaţie de procurori la nivel global.

    În scrisoare sunt amintite recentele recomandări ale Comisiei de la Veneţia, privind modul în care se fac revocările şi numirile în cazul procurorilor şefi, dar si legat de libertatea de exprimare a magistraţilor.

  • Avocatul Poporului mafiot, adio pensie specială! Ciorbea primise 30.000 de lei pe lună

    Curtea Constituțională a decis miercuri că pensia specială a lui Victor Ciorbea – de aproape 30.000 de lei – este neconstituțională și au trimis actul normativ Parlamentului.

    Motivul respingerii a fost că nu se poate ca pensia Avocatului Poporului să se raporteze la venitul unui judecător CCR, așa cum prevede legea adoptată de Parlament la inițiativa senatorului PSD Şerban Nicolae şi a deputaţilor PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, notează G4Media.

    Președintele Klaus Iohannis a trimis, pe 12 noiembrie 2018, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

    Șeful statului a invocat atât motive extrinseci de neconstituționalitate, precum depășirea termenului de dezbatere prevăzut de legea fundamentală sau transmiterea cu întârziere a punctului de vedere al Guvernului, cât motive intrinseci.

    Victor Ciorbea a transformat o instituţie-cheie, plătită de români prin impozite şi taxe tocmai pentru a fi protejaţi de abuzurile statului, într-o cârpă a mafiei politice penale.

    Ciorbea nu a atacat ordonanţe ale guvernului PSD-ALDE date cu dedicaţie clanurilor politice, dar îndreptate împotriva justiţiei şi a statului de drept.

    Avocatul Poporului este singura instituţie care poate bloca o ordonanţă de urgenţă a guvernului, prin sesizare la Curtea Constituţională.

  • Oficial: EPIDEMIE de gripă în România. Vaccinul lipsește din farmacii!

    În această dimineață, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a activat starea de alertă pentru epidemia de gripă în urma decesului a 54 de persoane.

    În urmă cu câteva zile, doamna Pintea a anunțat că 49 dintre persoanele decedate din cauza gripei aveau și alte afecțiuni.

    Ministerul a solicitat 30.000 de noi doze de vaccin. Până acum, prin programul guvernamental au fost imunizate peste un milion de persoane.

    Vaccinul antigripal lipsește din farmacii în urma cererilor masive din ultimele zile. Vineri, cursurile școlilor au fost suspendate pentru a se lua măsuri de stopare a răspândirii gripei.

    „Având în vedere că s-a reluat activitatea preșcolară și școlară, este necesar ca în grădinițe și scoli, în fiecare dimineață, cadrele medicale să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal. De asemenea,  cadrele didactice, în cazul în care au suspiciuni legate de starea de sănătate a copiilor, trebuie să semnaleze cadrelor medicale acest lucru” a declarat luni Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

    Măsuri  ce trebuie luate în cazul epidemiei de gripă, conform Ministerului Sănătății:

    1. Persoanele  care prezintă semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect.
    2. Măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.
    3. Izolarea la domiciliu în cazul diagnosticării cu gripă și evitarea contactului cu alte persoane.

    Vaccinul antigripal lipsește din farmacii pentru că stocurile au fost mici și s-au epuizat încă din luna noiembrie. Începutul campaniei de vaccinare împotriva gripei, conform indicațiilor medicilor, se declanșează în luna noiembrie.

    Olivia Steer, lidera neoficială a antivacciniștilor din România

    Problema e că în România, în ultimii ani, a avut loc o adevărată campanie împotriva vaccinării, iar oficialitățile nu s-au implicat să o combată. Purtătoarea de drapel a acestei campanii a fost Olivia Steer, o vedetă TV. Ca o consecință, cererea de vaccinuri a scăzut, producându-se dereglări în sistemul de achiziții.

    Au fost mari probleme cu vaccinarea copiilor împotriva rujeolei. În urma epidemiei de rujeolă și-au pierdut viața până acum 60 de persoane, în special copii, conform datelor Institutului Național de Sănătate Publică.

    Între 20 și 23 de lei costă o doză de vaccin antigripal în farmacii.

  • Rareş Bogdan, atac la Guşă, via Ghiţă. Ieri s-au contrat din nou: pro şi anti-Facebook

    Oricât ar încerca să-şi vâre combinaţiile pe TV, penetrând independenţa editorială a jurnaliştilor oneşti, co-patronul şi directorul editorial (ce mix monstruos anti-presă!) al Realităţii TV se loveşte de stânci tari chiar în interiorul postului TV.

    Una dintre ele, care încă rezistă într-un peisaj media tot mai toxic, este figura lui Rareş Bogdan. Emisiunea sa, invitaţii care încă n-au fost „dovediţi” ca fiind ai statului paralel, abordările şi, evident, audienţa de câte ori bune peste cea a postului – toate arată ca o insulă de rezistenţă jurnalistică în faţa presiunii tot mai mari a patronatului.

    Şi în această seară, la „Jocuri de Putere”, Rareş Bogdan s-a contrat de la distanţă cu Cozmin Guşă. El l-a pomenit pe proaspătul aliat al co-patronului, mogulul fugar Sebastian Ghiţă, într-un context opus celui promovat de Guşă pe post.

    „Văd că Voiculescu îl atacă pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu pentru că nu vine la audierile din parlament. E de bine, totuşi. La încrederea de 2% cât mai are Voiculescu în ochii românilor, astfel de atacuri fac bine. Dacă-l mai auzim şi pe Sebastian Ghiţă că atacă, şi el lipsit decredibilitate, atunci chiar e de bine”, a spus Rareş Bogdan în timpul emisiunii „Jocuri de Putere”.

    În ultimele zile, Ghiţă a fost puternic mediatizat pe Realitatea TV, o greşeală gravă: publicul Realitatea TV e anti-Ghiţă&RTV&Dragnea. De asemenea, RTV l-a promovat la schimb pe Guşă. Cei doi s-au întâlnit la Belgrad (culmea coincidenţei, exact când Vladimir Putin se afla în capitala Serbiei!) şi au pus la cale combinaţia torpilată de Rareş Bogdan în această noapte.

    Ieri, a avut loc o a doua contră de la distanţă pe tema Facebook. Guşă i-a jignit pe utilizatorii reţelei de socializare, numindu-i „obsedaţii Facebook”. El s-a mândrit că în familia lui nu e folosit acest mod de comunicare, în timp ce Rareş Bogdan i-a lăudat pe milioanele de români care folosesc reţelele de socializare ca antidot la manipularea făcută de PSD şi ALDE pe televiziunile de ştiri.

  • Iohannis, atac violent la adresa Guvernului: „Experimentele fiscale trebuie să înceteze!”. Președintele descrie un tablou sumbru, care anunță criza. Klaus Iohannis s

    Președintele României, într-un discurs ținut în această seară cu ocazia unei recepții la Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, a criticat dur guvernarea PSD-ALDE.

    De la începutul anului, de câte ori a avut ocazia, Klaus Iohannis s-a arătat nemulțumit de Guvernul Dăncilă. A făcut numeroase referiri la faptul că, nici până la această oră, coaliția condusă de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu nu a reușit să propună un proiect de buget.

    „…este inadmisibil ca până la finalul lunii ianuarie să nu existe nici măcar o proiecție bugetară, care să ofere economiei o anumită perspectivă financiară pentru anul în curs. Solicit Guvernului să vină cu un buget realist pentru 2019, un buget construit pe baze credibile”, a spus Klaus Iohannis.

    Un guvern iresponsabil. Klaus Iohannis s-a arătat nemulțumit de Guvernul Dăncilă

    Președintele a subliniat din nou faptul că guvernul funcționează haotic și pune în pericol funcționarea economiei țării.

    „Îmi doresc o Românie cu o economie sănătoasă, o țară bine guvernată, în care beneficiile de astăzi să nu se risipească mâine, iar măsurile luate astăzi să nu amaneteze viitorul generațiilor următoare. Din păcate, o serie de măsuri guvernamentale luate în ultima perioadă ne arată o gravă lipsă de responsabilitate, de seriozitate și de viziune cu privire la mersul economiei noastre pe termen mediu și lung”, a declarat președintele României.

    Taxe care au creat panică printre investitori

    De asemenea, președintele României a criticat taxele introduse la sfârșitul anului care au creat panică printre investitori. Acesta a subliniat faptul că toate măsurile Executivului vor să ascundă eșecul guvernării.

    „Am văzut cum, fără consultări și fără minime evaluări de impact, Guvernul a schimbat peste noapte regimul fiscal pentru unele dintre cele mai importante domenii. Probabil că fără noile taxe și impozite introduse prin Ordonanța de Urgență 114, pe care însă guvernanții le-au negat continuu, bugetul pentru anul în curs ar fi resimțit constrângeri drastice”, a adăugat Klaus Iohannis.

    PSD a adus prejudicii la adresa bunăstării românilor

    A reamintit de atacul la Pilonul 2 de pensii și a remarcat că toate aceste decizii ascund realitatea, aceea că guvernul e obligat să ia măsuri de austeritate după dezmățul cu bani publici din ultimii doi ani.

    „Totodată, suntem în situația în care însăși existența Pilonului 2 de pensii este pusă în pericol. Este îngrijorător și modul în care autoritățile gestionează securitatea aprovizionării cu energie ori, cel puțin, pretind că se ocupă de povara facturilor la energie. Toate acestea înseamnă prejudicii la adresa bunăstării românilor și a familiilor lor. În cele din urmă, cetățenii vor fi cei care vor achita nota de plată, așa cum se întâmplă adesea”, a mai spus președintele României.

    Inflație și deficit, relizările Vioricăi Dăncilă

    „Deși s-a promis că 2018 va fi anul investițiilor, ceea ce s-a obținut se numește inflație, importuri și adâncirea unor dezechilibre macroeconomice, precum deficitul comercial și cel de cont curent. De exemplu, deficitul comercial a ajuns la un nivel record, de aproape 15 miliarde de euro, în creștere cu peste 15% față de 2017. Fondurile europene au rămas, din nou, pe post de «Cenușăreasă». Guvernul a absorbit cu circa 20% mai puțin decât propria țintă asumată, neglijând investiții absolut necesare dezvoltării”, a declarat președintele României.

    Klaus Iohannis s-a arătat nemulțumit și de faptul că „PSD încearcă mereu să găsească vinovați de serviciu” pentru a-și ascunde incompetența, criticând atacurile lui Dragnea și Vâlcov la adresa BNR și a companiilor multinaționale.

    Mesajul lui Dragnea despre buget este „naiv”

    Klaus Iohannis a ridiculizat și comentariile postate de Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook în legătură cu performanțele economice ale PSD, acesta anunțând că PIB-ul a cresut cu 25% în ultimii doi ani.

    „În privința bugetului, am văzut chiar în aceste zile cum se laudă PSD, în mod speculativ și zic eu, acum, naiv, cu creșterea veniturilor bugetare. Îi îndemn să se mai uite o dată, însă pe linia veniturilor fiscale, cele care arată performanța ANAF. În raport cu 2016, ponderea în PIB a veniturilor fiscale este în scădere. Veniturile fiscale încasate în 2018 sunt cu 2,6 miliarde de lei sub nivelul programat inițial prin Legea bugetului, deși PIB-ul nominal prognozat a fost între timp majorat puternic, cel puțin în scripte, de la 908 la 950 de miliarde lei. Iar aceasta numai performanță fiscală nu se cheamă”, a spus Klaus Iohannis.

  • REVOLTA primarilor. „Mâine protestăm în faţa guvernului, dacă nu ne lăsaţi banii la oraşe”. Ţara jefuită de la Bucureşti

    Gheorghe Falcă, şeful Asociaţii Municipiilor din România a spus-o pe şleau, legat de intenţia guvernului de a-i „jefui” prin noul proiect de buget:

    „Ministrul de Finanţe a minţit. Oraşele nu au avut încasări mai mari anul trecut, veniturile au scăzut. Dacă mâine cifrele nu bat, primarii se vor muta în faţa guvernului pentru un protest, în numele cetăţenilor noştri”.

    E durere mare. Marile oraşe din România sunt jumulite de bani de către un guvern care a rămas în pană de bani din cauza propriilor nenorociri (majorări de salarii pe datorie, împrumuturi aberante etc). România nu are buget nici la ora asta, iar statul condus de PSD şi ALDE nu mai are bani de pensii şi salarii decât pentru cel mult trei luni, potrivit celor mai optimişti analişti.

    Din această cauză, taie pensii (prin neaplicarea indexării legale), plafonează salarii, rade investiţii şi, mai nou, ia banii oraşelor ca să-i arunce în gaura bugetară.

    Până şi primarii PSD s-au revoltat.

    „Ne-a ajuns cuţitul la os. Vrem 30% din buget, acum avem 20%, suntem cea mai subfinanţată ţară ca administraţie locală”, a spus şi Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 din Bucureşti.

    Imaginea de mai sus face toţi banii. Ea arată un tip de politician infinit mai rezonabil decât cel din guvern sau parlament: primarul. Indiferent de partid, primarii marilor oraşe arată că sunt mai responsabili decât colegii lor. De ce? Pentru că vor să se ţină de cuvânt: le opresc oamenilor impozite pentru a le răsplăti prin investiţii locale.

    Dar guvernul nu are treabă cu oamenii. Ci cu stors bani din piatră seacă pentru a acoperi deficitul pe care el însuşi îl produce, prin măsuri iresponsabile gen „ordonanţa lăcomiei”.

  • Teodor Melescanu vrea bani europeni în lipsa statului de drept

    Teodor Meleșcanu, într-un interviu pentru France Presse, citat de Mediafax, anunță, din postura de reprezentant al Guvernului Dăncilă, că se opune accesării fondurilor europene în funcție de situația statului de drept. Teodor Meleșcanu vrea banii europeni și în lipsa statului de drept.

    În urmă cu câteva zile, Parlamentul European a votat o rezoluție prin care, începând cu anul 2021, prevede posibilitatea suspendării sau a reducerii plăților pentru programele europene în cazul în care guvernele statelor care beneficiază de aceste sume nu combat eficient eventualele fraude sau fapte de corupție.

    Ministru de Externe cere criterii. Teodor Melescanu vrea bani europeni în lipsa statului de drept

    „Dacă cineva îmi spune care sunt criteriile care definesc statul de drept, aş fi pregătit să descut despre acest lucru”, a declarat Teodor Meleșcanu, adăugând că „funcţionarea justiţiei este apanajul fiecărei ţări”.

    Trebuie precizat că atitudinea ministrului de Externe este cea dictată de coaliția PSD-ALDE care a pornit un război deschis cu sistemul de justiție din România, reușind să stopeze acțiunile procurorilor anticorupție.

    Trebui e să reamintim faptul că Teodor Meleșcanu a fost eroul unui interviu pentru BBC Newsnight în care a fost pus în dificultate de jurnalista britanică tot pe subiectul corupției din România și a încercărilor repetate ale coaliției PSD-ALDE de a legaliza corupția.

    Același punct de vedere împotriva rezoluției votate de Parlamentul European au avut și reprezentanții Ungariei și Poloniei, două state membre conduse de lideri autoritari și care au, de asemenea, probleme cu corupția. România a intrat într-un club select.

  • De ce au boicotat televiziunile breaking-news-ul cu demisia lui Mihai Tudose din PSD?

    Ştirea zilei a fost demisia din PSD a fostului premier Mihai Tudose. De ce? Pentru că este cea mai grea lovitură dată PSD şi lui Liviu Dragnea, într-un monent de cotitură pentru România. Plecarea lui Tudose şi a altor parlamentari sporeşte masiv şansele debarcării guvernului Dăncilă şi numirii unui executiv care să restabilească statul de drept şi parcursul european al ţării ce face acum cale- ntoarsă spre Rusia.

    Cu toate astea, în mod suspect, posturile TV de ştiri nu au cuplat la breaking-news-ul care a explodat pe internet, în imensa majoritate a publicaţiilor online naţionale şi locale. Fiecare televiziune şi-a văzut de propria agendă editorială. Antena 3 l-a plesnit din nou pe Iohannis, prin vocea moderatoarei întovărăşite cu Liviu Dragnea. Iar România TV e chitită să vorbească despre pensii şi după dispariţia lor.

    Dacă la Antena 3 şi RTV e de înţeles boicotul (televiziuni care susţin pe faţă regimul politic actual), marea surpriză vine de la Realitatea TV, în special, dar şi de la Digi 24 TV şi B1 TV.

    Deşi Realitatea TV, după târgul Ghiţă-Guşă de la Belgrad, dă aproape în fiecare zi semne că vrea în braţele lui Liviu Dragnea (nu şi la Jocuri de Putere, emisiunea care permite patronilor să ţină captiv o parte din publicul anti-PSD).