M-am întrebat de multe ori, în anii după Revoluție: „Ce e în neregulă cu profesorii de istorie ai acestei țări? De ce nu reușesc să explice celor din jur o istorie completă, atractivă și adevarată?”
Oare cum reușesc unii istorici să fie fermecători, onești, să te faca efectiv să te îndragostești de ei și de materia în care s-au specializat? Sunt mulți, dar zeul meu absolut va ramâne Neagu Djuvara, om pe care am avut șansa să-l cunosc și să-l apreciez. Nu ca istoric, dar ca pasionat, l-aș include aici și pe prietenul meu Vintilă Corbul, care făcea din istorie o magie. Ați apucat să citiți „Roxelana și Soliman” sau măcar „Asediul Romei”?
Oare cum reușesc alții, tot mulți, să mintă, chiar și prin omisiune, la 32 de ani de la Revoluție? Istoria a rămas în gimnaziu și liceu o materie marginală nu pentru că nu ar fi importantă, nu pentru că nu ar fi atractivă sau nu am avea ce să învațăm astazi din trecut, ci pentru că există acest din urmă segment din categoria profesională, fără chemare, har, repere morale, conștiință și metodă. Exemple? Pfoa! 50% dintre cei care predau materia Istorie, cel puțin! Si mă refer în special la profesorii de gimnaziu și liceu, pentru că acolo se naște pasiunea în copii. Aia e vârsta! La facultațile de profil vin cei deja convinși.
La Facultațile de Istorie din București, Cluj-Napoca, Iași și multe alte orașe, situația este alta. Profesorii sunt experimentați, buni, pregătiți, materia este clară, chiar daca nu întotdeauna atractivă, disponibilă, chiar și pe subiecte „incomode” gen Holocaust sau „Antonescu și Odessa”. Rămâne doar să vrei să afli și să-ti formulezi singur și clar curiozitațile.
Azi, la Facultatea de Istorie a Universității București se studiază istoria fără subiecte tabu, istoria adevărată. Altfel spus, poți vorbi, poți afla, poți întreba despre orice. Sigur, lipsesc câteva dintre cursurile care ar fi fascinante pentru studenți, gen „Istoria Chinei”, „Istoria Japoniei”, „Istoria Indiei”, „Istoria Asiei”, chiar „Istoria SUA”, iar unele cursuri se repetă obsesiv, gen „Istoria învațământului românesc”, însă – una peste alta – INFORMAȚIA ESTE ACOLO, iar dacă ai curiozitați, ai și cu cine discuta.
Te gândești imediat că șansa e a tinerilor profesori care au apucat să studieze în noile condiții și nu au întiparit în ADN-ul personal spiritul de conservare al celor care au predat materia în comunism, minciunile PCR alterând clar actul didactic. Mă gândesc mereu că, pe vremea comuniștilor, profesorii de istorie au avut de făcut o alegere foarte grea. Hm! Probabil că pe mine m-ar fi mâncat pușcăria, zic eu azi, fericit că la Revoluție aveam 18 ani.
Marcel Bartic este eroul meu din această săptămână grea și gri
Profesorul de istorie Marcel Bartic este relativ tânăr. A terminat Facultatea de Istorie din Iași în 2003, iar acum este profesor la Complexul Educațional Laude-Reut, în București, faimoasă instituție privată. De curând au lansat un concurs de esee despre Holocaust, o idee excelentă pe un subiect insuficient aprofundat azi în România, la care am participat cu drag.
În primele ore ale invaziei mizerabile a rușilor în Ucraina, PRIMUL protest DIN ROMANIA 2022, membră UE, protest împotriva războiului și a cotropirii rusești, nu a fost al ONG-urilor care au asta în „to do list”, nu a fost al comunității ucrainene, a fost al său.
În România nu e act de curaj să protestezi, nu asta vreau să spun, nu e ca în Rusia, unde toți cei care ies din casă pentru a protesta (cu miile) sunt pur și simplu eroi in condițiile dictaturii de acolo. Nu! În România e o problemă SĂ TREZEȘTI EMOȚIA.
Românul e sufletist din fire, empatic, emoțional, ce să zic… latin, dar se „trezește” greu. Marcel Bartic a fost PRIMUL, prompt, arătând că a înțeles imediat grozăvia, lucru normal având în vedere pregătirea sa ca istoric. Mi-a plăcut mult ideea sa, altruismul total, faptul că s-a dus singur, și pentru că tocmai mă gândeam (de sub plapumă) în acea dimineață tristă, de 24 februarie, „oare de ce nu protestează nimeni?”.
Și atunci a apărut povestea lui Marcel Bartic pe fluxurile de știri.
Nu mai vreau să vorbesc despre amenda „răzgândită” a Jandarmeriei. Mi-e pur și simplu silă de ei și de metodele lor. Le-am văzut aplicate și în 10 august, dar și pe pielea lui Mălin Bot, cam singurul jurnalist care a avut curajul să se contreze cu ei in justiție pe termen lung.
Versiunea foarte scurtă e că o echipă comunistă a Jandarmeriei, atunci când a observat „tupeul” profesorului de istorie Marcel Bartic de a protesta în fața Ambasadei Rusiei față de invazia care tocmai începuse, l-a legitimat imediat (oameni vigilenți) și l-a anunțat că va fi amendat. Bartic s-a legitimat și le-a spus jandarmilor că acceptă costul protestului său, făcut din constiință. Neîntâmpinând rezistență, comuniștii jandarmi s-au dus la sediu să trimită amenda prin poștă, așa cum se procedează deseori. Presa s-a sesizat și Jandarmeria a dat-o la întors, a anunțat că nu amendează, dar numai după ce șefii și politicienii-miniștri au început să pună întrebări. Ridicolul era în aer. Punct! Orice încercare de a schimba narațiunea este insultă a inteligenței.
Aveți aici pagina de Facebook a lui Marcel Bartic, iar povestea sa pe scurt sună așa:
„Pare că am scăpat de amendă până la urmă. Dimineața, jandarmul care m-a legitimat mi-a spus exact așa: e un protest neautorizat, care încalcă Legea 61, iar asta înseamnă amendă contravențională. «Un act de identitate, vă rog!» «Sigur, poftim, e în regulă, îmi asum consecințele». După-amiază am văzut comunicatul Jandarmeriei, că nu iau amendă. Sper că nu au luat decizia asta doar pentru că a apărut toată povestea în presă”.
Cui ofer credibilitate? Păi, s-o luăm prin eliminare. Categoric, NU Jandarmeriei Române, care a dovedit de multe ori că nu este prietenă cu adevărul. Un coleg de-al meu scria zilele astea niște rânduri incredibile, tot aici, pe Ziaristii.com. Le reiau, în caz că nu v-au scandalizat:
Între timp, în fața ambasadelor Rusiei din multe orașe din UE și SUA au loc proteste fără ca vigilența Jandarmeriei Române să poată proteja liniștea lui Putin și fără ca polițiștilor locali să le treacă prin minte să legitimeze și să anunțe amenzi.
Către Jandarmeria Română:
Păi, cum să fie altceva decât un protest spontan, măi, căpcăunilor? Pe voi vă anunțase Vladimir Putin de invazia de joi dimineața? Despre ce aprobare vorbim, politrucilor, aserviților politici în uniformă albastră?
După incident, nimeni de la vârf nu a anunțat sancționarea, degradarea sau concedierea jalnicilor jandarmi zeloși. Ne-am obișnuit atât de mult cu anormalitatea, încât mulți nici nu mai văd ridicolul din scandalosul episod. Am văzut chiar cititori care, impresionați de cele întâmplate, s-au oferit să plătească în solidar cu profesorul amenda respectivă. Așa da! Respect! Chestiune nu numai de bani, ci și de principiu și moralitate.
Ăsta este modelul de profesor-exemplu pe care aș fi vrut să-l am și eu la clasă. Pentru că am avut un profesor deosebit, mi-aș dori să-l aibă profesor copiii mei. Dacă aș fi în locul copiilor cărora le predă, l-aș urma fără reținere în astfel de demersuri, l-aș admira și prețui, l-aș aplauda în clasă, pe stradă și în scris (o fac deja), pentru că…
Ticaloșia lui Putin a avut efect imediat asupra lui
Măcar atât și îmi este suficient. Dacă adaug că a fost primul și cam singurul protestatar din România până în momentul în care scriu aceste rânduri, mai e de spus doar atât:
Domnule profesor, respect!
M-am gândit că istoricilor le e mai la îndemână să înțeleagă imediat grozăvia pentru că ei studiază cronologia, mecanismul și psihologia instinctului rusesc de cotropitor. Subiect greu și complicat, foarte aglomerat de apetența istorică a rușilor de a sta cu genunchiul pe gâtul vecinilor.
Le-am propus imediat unor tineri în ani terminali, la Facultatea de Istorie, să compunem un protest public către Ambasada Rusiei în România, sub formă de scrisoare deschisă. M-am gândit, prin asociere cu profesorul Bartic, că ei vor înțelege printre primii grozăvia vremurilor. Ce am auzit, ce am citit, m-a îngrozit!
Tânărul istoric Vlad afirmă hotărât:
„…. nu vreau să deschid cutia Pandorei, dar românul nu poate fi solidar cu Ucraina, never, ever…”.
Zici că-i dicta Lavrov textul, nu alta. Eu sunt român cu pașaport veritabil și sunt solidar! Nu prea conta asta pentru tânărul Vlad.
Alt coleg, Cătă, era preocupat în dimineața invaziei de drepturile românilor. Zici că se visase Titulescu peste noapte și, înainte să aibă vreo urmă de empatie pentru ucraineni, ar fi negociat drepturile românilor. Pe scurt, „empatie condiționată”:
„…eu protestez că 500.000 de români din Ucraina (numărul e complet greșit, avem cam 150.000, adică o aproximare grosolană – n. red.) nu pot învăța în limba română, cu asta încep…”.
Până la grozăvia bombardamentelor și crimelor lui Putin, Cătă mai avea o problemă intermediară majoră:
„…apoi continui cu faptul că de ziua minoritaților… românii nu au fost menționați”.
Te doare mintea, nu alta! Și ce-au mai uitat liderii ucraineni înainte de război? Cumva să poarte fes galben? Observați retorica alunecoasă pro-rusă. Evident, nerecunoscută, acum, în zilele astea nu dă bine. Din păcate, Cătă mai păcătuise cu opinii anti-americane și pro-ruse.
Între altele, discuția despre drepturile minoritaților este una spinoasă în Ucraina, dar există motive specifice despre care românii uită să vorbească. Problema, în general, este una falsă, dar în România așa a fost prezentată de (probabil) aparatul rus de propagandă.
Tinerii istorici se întreceau pe rețelele de socializare în discuții ce frizau absurdul. Vedeai în ei și în pozițiile lor niște politicieni ratați, frustrați, râncezi, cinici, fără cod moral, pripășiți temporar prin Universitatea București. Nicio treabă cu istoria.
Citeam ce scriu ei pe Whatsapp, logica abracadabrantă, combinată cu fraze care dădeau bine, de genul „bine-nțeles că războiul e o dramă”, și nu-mi venea să cred.
Buum! Mă întâlnisem cu viitorii eventual-profesori de istorie de care ar trebui să fugi ca de ciuma rusă. Citeam siderat și mi-a trecut imediat prin cap să-mi întreb copiii despre teoriile și părerile profesorilor lor de istorie, cu gândul că i-aș muta imediat din acea clasă dacă ar avea asemenea profesori.
Unul dintre noii istorici români, Dan (nu-i dau numele întreg pentru că este nerelevant în demonstrația mea), bătea recorduri de cinism:
… „mi se pare absolut penibil sa fii profesor de istorie si sa demonstrezi in fata ambasadei ruse, penibil absolut pe toate nivelele”.
Ah? Care e penibilul, particular pentru ocupația de profesor de istorie, dacă protestezi împotriva unui lucru care s-a tot repetat în istorie (iar Dan știe bine detaliile)? Arogant și suficient, acesta concluzionează în defavoarea lui Marcel Bartic:
… „basically ai trăit degeaba”
Vai! Ce mitocan!
Poziția tânărului istoric Dan este completată cu o atitudine de suficientă cunoaștere a problematicii:
… „cât despre Ucraina care se vrea independentă, let’s not go there, fiecare cu părerea lui”.
Păi, Ucraina este independentă, Dan, nu „se vrea”! Ca și România! În Ucraina a existat un referendum în 1991. Pe cine au uitat să intrebe ucrainenii? Pe tine? Te născusei? Nici rușii nu s-au opus, mai mult, au recunoscut independența statului ucrainean, având însă grijă să-l dezarmeze nuclear.
Apropo de refuzul ideii de independență a Ucrainei, Dan adaugă:
… „ptr că de aia există mari puteri și au existat întotdeauna”.
Bonus:
„Mie mi se pare penibil să faci facultatea de istorie și să atribui valori morale parților unui conflict geopolitic”.
Grăitor și trist! În teoria sinistrului tânăr istoric, Primul și Al Doilea Război Mondial, exterminarea evreilor, atacurile surpriză asupra Cehiei, Poloniei, execuția ofițerilor polonezi, masacrul de la Stalingrad, practic în nicio asemenea situație nu se poate vorbi de moralitate sau imoralitate. E „conflict geopolitic”. Rar am auzit asemenea aberație!
Și cum omul ținea neapărat să-și arate harul, încheie cu o frază demnă de arsenalul verbal al doamnei Șoșoacă:
… „în 2022 există doar sfera de influență a familiei Biden, pentru care Ucraina este moșia personală”.
Tânăr istoric, călare pe informație, în anul 2022, cu acces la surse. Așa arată, stimați cititori, un discurs putinist mascat. Tezele unui contropitor criminal prin gura unui nevinovat și cinic personaj.
Ah, e bună și asta: despre tratate internaționale, drept internațional, recunoașteri de independență, Tratatul de la Budapesta din 2004, tinerii noștri viitori (probabil) profesori de istorie aveau o părere foarte personală:
… „le respectă oamenii cât le convine, nu așa a fost mereu?”
Altfel spus, să fii tânăr, isteț, să fii pasionat de istorie, să studiezi istoria adevarată la o facultate care nu mai ascunde nimic de frica regimului politic, cu profesori de top a căror părere este cel puțin interesantă, să ai acces total la informație nu este nici pe departe suficient pentru a înțelege drama poporului ucrainean și ticăloșia cotropirii rusești.
Dan mai oferă o mostră de gargară putinistă și le explică doct colegilor :
…”ideea e ca in politica exista doar interese si e de datoria fiecaruia sa incerce sa si le urmeze, si o facultate de istorie ar trebui sa ne faca suficient de cinici si obiectivi incat sa nu ne asteptam la basme cu «buni» si «rai»”.
Teribil! Nu mai e nimic de comentat.
Ah, ba da. L-am rugat pe tânarul cinic să nu mai vorbească vreodată cu mine. L-am asigurat de disprețul meu profund.
V-am spus această poveste lungă, cu informații „din iarbă”, din două motive.
Întâi, în ideea că dacă un om tobă de istorie nu ințelege sunetele din jurul său, dacă tragedia redată pe toate mijloacele mass-media nu-l emoționează, dacă nu este scandalizat de nerespectarea normelor internaționale (pe care tocmai le studiază), tratate, recunoașteri oficiale de granițe, să nu vă așteptați la prea mult de la alții mai puțin informați. Tot ce se întamplă în Ucraina are legatură cu istoria; însuși Putin se auto-montează invocând istoria, evident într-o formulă „rusească”, adaptată intereselor sale.
A doua idee e că profesorii de Istorie, absolvenții de Istorie, autentici, cei pe care ai vrea să-i aibă profesori copiii tăi sau cei pe care ți i-ai dori prieteni de familie pentru a te încânta cu argumente istorice veritabile așezate pe repere morale istoric valabile, oameni care pot spune povești și lucruri interesante fără să respire des, oameni care pot crede sincer în alianțe și tratate, în legi internaționale, sunt încă o marfă rară. Rară!
Ce v-am arătat aici poate fi simplificat cu un judecător care nu crede în justiție.
Pentru că istoricul este, în multe feluri, un judecător al trecutului, în funcție de cum prezintă evenimentele.
Sunt conștient că există sintagma „Istoria ne va judeca” sau „Istoria va judeca”. Formularea corectă este însă „Istoricii ne vor judeca”.
Sigur, printre tinerii istorici se vor găsi mulți valoroși și sigur unii sunt deja, așa cum mi-aș dori să fie majoritatea: precum Mihai Bartic. Aproape că aș pune pariu că orele sale cu elevii sunt încântătoare.
Dar rețineți, măcar pentru copiii voștri, că pădurea noilor istorici de azi are uscături chiar doldora de diplome, cuvinte rotunjite și politețuri false. Exact ca pe vremurile comuniste. De aici rezultă că nu vremurile influențează decisiv valoarea unui istoric, ci reperele sale morale și profesionale.
Și dacă este important pentru voi, poate ar fi bine să-l întrebați pe copil diseară despre ce i-a predat profesorul de istorie azi la școală.
Puteți avea surprize! Plăcute și neplăcute!
P. S. CTP vorbea astăzi EXACT despre așa ceva. Ascultați, foarte interesant. Min 4:43, de pildă. Și despre ce s-ar fi întâmplat dacă Trump negocia cu Putin, subiectul unui alt articol al meu (Să mulțumim Cerului, în română și ucraineană, că Putin nu a negociat cu Trump belicoasele-i pretenții!). Și despre lipsa protestelor. Excelentă discuție, surprinzătoare sincronizare.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
Din start trebuie spus că operațiunea lui Prigojin NU a fost una spontană. A fost clar imediat că atacarea Rostovului, orașul care găzduiește Centrul de Comandă al operațiunilor din Ucraina, a fost un plan gândit de Prigojin încă de la înlocuirea forțelor Wagner din Bahmut cu corpuri ale armatei ruse.
