Autor: Publicitate

  • (P) Elena Băsescu, primul loc pentru Camera Deputaților pe lista PMP Constanța, promite să susțină în Parlament toate proiectele locale, inclusiv pe cele ale comunităților mici

    (Promovare electorală)

    Tânărul politician Elena Băsescu, care este pe primul loc al listei de candidați pentru Camera Deputaților a Parlamentului României propusă alegătorilor din Circumscripția electorală nr. 14 (județul Constanța) de Partidul Mișcarea Populară, desfășoară deja o intensă campanie prin localitățile urbane și rurale.

    Fostul europarlamentar, fiica ex-președintelui țării, Traian Băsescu, le transmite oamenilor că toate localitățile județului Constanța, fără nicio excepție, vor fi în atenția sa, pe perioada mandatului parlamentar pentru care candidează în alegerile legislative din 6 decembrie.

    Candidatul PMP ține să sublinieze, inclusiv în declarația publică pe care o reproducem integral mai jos, că va susține cu aceeași determinare, în Parlament și la nivel politic general, și proiectele comunităților mai mici, destul de neglijate în ultimile trei decenii.

    Elena Băsescu în campanie electorală la Techirghiol (județul Constanța)

    Declarație politică Elena Băsescu:

    „Mă voi lupta pentru alocări bugetare crescute şi voi vorbi constant despre nevoia scăderii birocraţiei şi a accelerării investiţiilor în infrastructura mică, adesea lăsată la urmă„

    „Având în vedere poziţia pe care o are şi portul de la Marea Neagră, resursele naturale de care dispune, faptul că este destinaţia turistică preferată a românilor, pe hârtie, judeţul Constanţa ar trebui să fie pe primul loc în România, după Bucureşti, când vine vorba de dezvoltarea economică şi calitatea vieţii oamenilor.

    Mergând prin localităţile mai mici ale judeţului, alături de colegii de la #PMP, am văzut însă că sunt o mulţime de probleme aparent mărunte de infrastructură care trenează în ciuda sumelor uriaşe de care dispune Consiliul Judeţean şi a pârghiilor prin care se pot accesa fondurile europene şi programele guvernamentale dedicate zonei rurale din România.

    De pildă, cetăţenilor din TOPRAISAR li se promite de ani întregi că vor fi şi ei conectaţi la reţeaua naţională de alimentare cu gaze naturale. Mandatele diverşilor politicieni se succed cu repeziciune, iar rezultatele întârzie să apară.

    Alt exemplu: în TECHIRGHIOL se vorbeşte de ani de zile despre nevoia unei legislaţii care să încurajeze pescuitul în apele Mării Negre.

    De asemenea, oamenii care se ocupă cu agricultura îşi doresc reabilitarea şi dezvoltarea sistemului de irigaţii, mai ales că schimbările climatice s-au tradus în Dobrogea cu secetă prelungită.

    Crescătorii de animale ar vrea iniţierea unui proiect, de către Consiliul Judeţean, prin care staţiunea de ovine din cartierul Palas (Constanta) să le ofere oi cu valoare genetică sporită.

    Colegii mei de la PMP Techirghiol vorbesc şi despre presiuni exercitate de aleşii locali de altă coloratură politică.”

    Elena Băsescu în campanie electorală la Techirghiol (județul Constanța)

    „Judeţul nu se reduce doar la orașul Constanţa, la port, la Mamaia şi la celelalte staţiuni turistice cunoscute!”

    ”Angajamentul meu ferm este că, împreună cu Claudiu Palaz (președinte județean al PMP Constanța și locul 1 la Senat pe lista de candidați ai partidului în Circumscripția electorală nr. 14 – nota red.) şi cu sprijinul celorlalţi parlamentari PMP, aceste localităţi din judeţul Constanţa nu vor mai rămâne «cantitate neglijabilă».

    Mă voi lupta pentru alocări bugetare crescute şi voi vorbi constant despre nevoia scăderii birocraţiei şi a accelerării investiţiilor în infrastructura mică, adesea lăsată la urmă.

     Judeţul nu se reduce doar la orașul Constanţa, la port, la Mamaia şi la celelalte staţiuni turistice cunoscute. Pentru a duce Constanţa pe locul întîi, ca dezvoltare economică şi calitate a vieţii, trebuie ca politicienii să acţioneze pentru a-i ajuta şi pe constănţenii din localităţile mai mici.

    Este un aforism englezesc care spune că „a rising tide lifts all boats”. Cred cu tărie că trebuie să ajutăm întreg judeţul să se dezvolte uniform şi, când vom rezolva problemele mici, abia atunci vom putea ţinti sus.

    De aceea, dacă oamenii îmi vor acorda încrederea lor la alegerile din 6 decembrie, voi susţine în Parlament şi la nivel politic general toate proiectele importante pentru comunităţile locale, indiferent cât de mici ar fi ele.

    Împreună Mişcăm Constanţa!

    Împreună Mişcăm România!“

    Elena Băsescu în campanie electorală la Techirghiol (județul Constanța)

    ——————————————————————————————————

    – Comandat de Partidul Mișcarea Populară – Organizația Județeană Constanța

    – Executat de Macondo Gabo Press SRL – portal: Ziaristii.com

    – CUI mandatar financiar : 11200012

  • Memoriul de prezentare a proiectului cu cofinanțare europeană “Reabilitarea și modernizarea stației de epurare din municipiul Onești”, pe care-l realizează RAJA Constanța

    La nivelul companiei românești cu capital integral de stat RAJA S.A. Constanța, cel mai mare operator regional din domeniul apei potabile și apelor uzate din țara noastră (cu activitate în 8 județe, acoperind peste 40.000 kmp), se continuă derularea investițiilor din cadrul Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Aria de Operare a RAJA S.A. Constanța, cu finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

    Acest program  reprezintă o nouă etapă pentru implementarea unor proiecte majore de modernizare și dezvoltare a sistemelor de apă și apă uzată din întrega arie de operare, preocuparea constantă fiind aceea de a asigura apă potabilă de calitate și servicii centralizate de canalizare durabile, fiabile, performante.

    Proiectul  a fost elaborat în scopul conformării la Directivele Europene privind calitatea apei destinate consumului uman (98/83/CE) și epurarea apelor uzate (91/271/EEC), concomitent cu conformarea utilităților la cerințele europene de mediu și îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

    Prin implementarea acestor investiţii gradul de conformare la prevederile directivelor europene va creşte de la 50,40% la 99,66% pentru sistemul de alimentare cu apă şi de la 64,06% la 87,27% pentru sistemul de apă uzată, totalul populației deservite în aria Proiectului fiind de 643.000 locuitori.

    Acest amplu proiect regional vizează investiții pe raza a 91 de localități din 6 județe (Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița, Brașov), fiind structurat în cadrul a 50 contracte de lucrări și 4 contracte de servicii.

    Pornind de la “Master-Plan”-urile judeţelor, Studiul de Fezabilitate al Proiectului evidenţiază necesitatea şi soluţiile de extindere şi modernizare a infrastructurii reţelelor de apă şi apă uzată, principalii indicatori fiind următorii:

    1. Sistemul de alimentare cu apă:

    – Extindere şi reabilitare reţea de apă: aproximativ 726 km;

    – Construcţie şi reabilitare staţii de tratare a apei: 48 de unităţi;

    – Construcţie şi reabilitare staţii de pompare a apei: 46 de unităţi;

    – Construcţie şi reabilitare surse de apă: 42 de unităţi;

    – Construcţie şi reabilitare rezervoare: 45 de unităţi;

    – Dispecerate locale SCADA (monitorizare și control automatizate) – apă: 14 locaţii, cu întreg sistemul necesar. 

    2. Sistemul de canalizare:

    – Extindere şi reabilitare reţea de canalizare: aproximativ 578 km;

    – Construcţie şi reabilitare staţii de pompare apă uzată: 138 de unităţi;

    – Construcţie şi reabilitare staţii de epurare apă uzată: 6 unităţi;

    – Construcţie instalaţie de valorificare nămol: 1 unitate;

    – Dispecerate locale SCADA (monitorizare și control automatizate) – canal: 17, cu întreg sistemul necesar.

    Aplicația de finanțare (studiul de fezabilitate, analiza cost-beneficiu, devizul general, documentațiile tehnice) a fost realizată pe parcursul a 3 ani, sub directa coordonare a diviziei de consultanță JASPERS, activitățile fiind demarate în a doua jumătate a anului 2014.

    În urma procesului de evaluare tehnică, financiară și instituțională, Ministerul Fondurilor Europene a aprobat în integralitatea sa Aplicația de Finanțare, drept pentru care, la data de 31.08.2018, a fost semnat Contractul de Finanțare.

    Proiectul are o valoare totală de 593.152.188 euro.

    Finanțarea proiectului este suportată de către: Comisia Europeană – 440.179.992,19 euro; bugetul de stat – 67.321.645,86 euro; RAJA SA Constanța – 33.054.818 euro; bugetele locale – 10.357.176,29 euro.

    Așadar, contribuția operatorului regional RAJA SA la realizarea acestor investiții este de 33.054.818 euro (138.902.230,70 lei).

    A fost demarată realizarea proiectului “Reabilitarea și modernizarea stației de epurare din municipiul Onești”

    Stația de Epurare Mamaia-Sud a găzduit, în 26 iunie 2020, semnarea unui nou contract de lucrări finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM): “Reabilitarea și modernizarea stației de epurare din municipiul Onești”, componentă a Proiectului Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești în perioada 2014-2020.

    Actuala Stație de Epurare din municipiul Onești a fost construită în perioada 1948-1953 și modernizată în anul 1976. Aceasta a fost proiectată să trateze și să elimine apa menajeră uzată și apa industrială de pe platforma petrochimică Borzești, fiind o stație cu tehnologie învechită, care necesită ample lucrări de reabilitare și retehnologizare.

    Prin Contractul de lucrări “Reabilitarea și modernizarea stației de epurare din municipiul Onești”, în valoare de 80.128.971 de lei, RAJA S.A. va construi o stație de epurare cu o capacitate de 41.500 de locuitori echivalenți, conform ultimelor tehnologii în materie, beneficiind inclusiv de treaptă de tratare terțiară cu dezinfectare UV a efluentului.

    Obiectivul general al contractului este asigurarea implementării corespunzătoare a Proiectului Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în Municipiul Onești în perioada 2014-2020, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii în sectorul de apă și canalizare din Municipiul Onești, în vederea îndeplinirii obligațiilor de conformitate stabilite prin Tratatul de Aderare și mai ales cu Directiva 91/271/CE, transpusă în legislația națională prin Hotarârea 352/2005, referitoare la tratarea apei uzate urbane.

    Astfel, prin realizarea acestei investiții, se vor respecta toți indicatorii de mediu impuși de legislația europeană și națională, contribuind semnificativ la îmbunătățirea și protecția mediului și a sănătății populației aflate în aria Proiectului

    În cadrul contractului vor fi realizate următoarele investiții:  

    – CĂMIN DEVERSOR INTRARE – are rolul limitării unui debit de apă uzată admis în stația de epurare pe timp ploios de 385 l/s. Prin manevrarea corespunzătoare (închidere) a stavilei cu acționare electrică, montate la ieșirea către grătarele rare din noua stație de epurare, va permite intrarea unui debit total de 500 l/s spre bazinul de retenție;

    – BAZIN DE RETENȚIE – amplasat după caminul deversor, are rolul de înmagazinare pe timp de ploaie a amestecului de apă uzată și apă de ploaie, în vederea epurării ulterioare a acesteia;

    – STAȚIE DE PRELUARE VIDANJE – este reprezentată de o cameră de recepție a materiilor vidanjabile, pentru a realiza epurarea reziduurilor provenite din tancuri septice;

    – HALĂ DE PRETRATARE MECANICĂ – include grătare rare, stație de pompare apă uzată, instalație compactă de pretratare și stație automată de prelevare probe;

    – DECANTOARE PRIMARE – cuve din beton armat echipate cu instalații pentru reținerea eficientă a nămolului primar;

    – CAMERĂ DE AMESTEC ȘI DISTRIBUȚIE PENTRU REACTOARELE BIOLOGICE – echipament tehnologic care realizează amestecul omogen între apa uzată epurată mecanic, nămolul de recirculare și reactivul pentru precipitarea chimică a fosforului;

    – REACTOARE BIOLOGICE – instalații folosite pentru defosforizare biologică și denitrificare;

    – STAȚIE DEZINFECTARE CU UV – la finalul procesului mecano-biologic de tratare a apei uzate, aceasta este condusă către stația de dezinfectare cu ultraviolete, care va avea o eficiență 95-99% asupra apei epurate, înainte de evacuarea în emisar;

    – CĂMINE DE MĂSURARE DEBIT – pentru un control exact al cantității apei intrate în stație și tratate, noul obiectiv va fi prevăzut cu mai multe aparate de măsurare debit, în diverse etape ale procesului de epurare;

    – STAȚIE DE POMPARE SPUMĂ ȘI GRĂSIMI – are rolul colectării și pompării către rezervorul de fermentare anaerobă a grăsimilor reținute în separatorul de grăsimi și spumei din decantoarele primare/secundare;

    – STAȚIE DE POMPARE NĂMOL PRIMAR – are rolul de a transporta nămolul primar către bazinul de stocare și omogenizare a acestuia cu nămolul activat în exces;

    – HALĂ DE INGROȘARE ȘI DESHIDRATARE NĂMOL – obiectiv dotat cu instalații de îngroșare și deshidratare a nămolului și de preparare-dozare polielectrolit;

    – REZERVOR DE FERMENTARE ANAEROBĂ A NĂMOLULUI –dimensionat pentru asigurarea condițiilor optime de stabilizare anaerobă a nămolului îngroșat;

    – REZERVOR DE STOCARE BIOGAZ – prevăzut cu gazometru cu dublă membrană pentru înmagazinarea biogazului rezultat din procesul de fermentare anaerobă a nămolului;

    – DEPOZIT DE NĂMOL DESHIDRATAT – platforme de depozitare betonate, pevăzute cu sistem de drenaj și acoperiș ușor, permițând stocarea nămolului deshidratat pentru cel puțin 120 de zile;

    – ÎNCHIDERE DEPOZIT DE NĂMOL – la finalizarea lucrărilor de modernizare a stației se vor lua și măsurile de închidere a depozitului de nămol actual. Lucrările de ecologizare a zonei vor include următoarele: terasamente cuvetă pe suprafața nouă, dig perimetral, strat impermeabil de argilă, drenuri colectoare, strat din geotextile de drenare și protecție, conductă colectoare, strat din pământ vegetal, lucrări de înierbare, canal perimetral, puțuri de monitorizare, și dispunere martori de tasare etc..

    De asemenea, în cadrul noii stații de epurare vor mai fi realizate conducta de descărcare și canalul de evacuare a efluentului, în râul Trotuș.

    Tot pe parte de infrastructură, stația va avea refăcute toate drumurile, aleile, platformele, împrejmuirile și porțile și va fi prevăzută cu sistem SCADA în vederea operării automatizate.

    Memoriul de prezentare a proiectului

    1. INTRODUCERE

    1.1. Date de recunoaștere a documentației

    1. Denumire lucrare:       P.U.Z. – „Construire stație de captare, tratare, înmagazinare și pompare apă potabilă în municipiul Onești, județul Bacău”

    2. Amplasament:            Extravilanul municipiului Onești, județul Bacău

    3. Beneficiar:                  S.C. RAJA S.A. Constanța

    4. Proiectant general:     S.C. LEF PROIECT S.R.L. Bacău

    5. Fază de proiectare:     Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.)

    6. Dată a elaborării:           Decembrie 2019

    1.2. Obiectul P.U.Z.

              Solicitări ale temei-program

                Prezenta documentație a fost întocmită ca urmare a comenzii beneficiarului, conform cerinței certificatului de urbanism nr. 250 din  data 24.10.2019 eliberat de Primăria Onesti  și studiază un teritoriu situat de o parte și de alta a raului Trotuș, teritoriu în care se află și suprafața de 7055.00 mp ce a generat P.U.Z. 

          În concordanță cu tema de proiectare formulată de către beneficiar și respectând legislația în vigoare, prin prezenta documentație se stabilesc și reglementează condițiile de amplasare și conformare a unor construcții și amenajări necesare captării, tratării, înmagazinării și pompării necesarului de apă potabilă și funcțiuni complementare.

                Prin proiect se va asigura o sursă alternativă de apă, prin captarea apei brute din bazinul de acumulare aflat în spatele digului pragului de fund, amplasat transversal pe râul Trotuș. Tratarea apei se va realiza în Stația de Tratare Apă Potabilă (STAP) propusă prin proiect.

                Scopul prezentului P.U.Z. constă în modificarea reglementărilor urbanistice prevăzute în P.U.G. si R.L.U. în vigoare și a limitei intravilanului municipiului Onești, ca etapă premergătoare autorizării lucrărilor necesare realizării investiției propuse.

                Obiectivele P.U.Z. constau în: schimbarea funcțiunii si a categoriei de folosinta  a terenului din neproductiv în extravilan în curți construcții – zonă construcții tehnico-edilitare, realizarea accesului la amplasament, retragerea clădirilor față de aliniament și distanțele față de limitele parcelei, asigurarea echipării edilitare, stabilirea indicilor urbanistici .

    1.3. Surse documentare

                La întocmirea studiului s-au avut în vedere:

    –          P.U.G.-ul Municipiului Onești și Regulamentul Local de Urbanism;

    –          ridicarea topografică a zonei studiate;

    –          studiul geotehnic efectuat pe amplasament;

    –          studiul de inundabilitate.

           Ca metodologie folosită, datele conținute în piesele scrise și desenate au fost structurate conform prescripțiilor și cadrului conținut aprobat prin Ordinul M.L.P.T.L. nr. 176/N/16.08.2000.

    P.U.Z.-ul este elaborat în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, specifice domeniului sau complementare acestuia. Dintre principalele acte normative cu implicații asupra dezvoltării urbanistice se menționează:

    ·         Legea privind Autorizarea Executării Construcțiilor (nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare);

    ·         Legea privind Circulația Juridică a Terenurilor (nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare);

    ·         Ordonanța de Urgență privind Protecția Mediului (nr. 195/2005, cu modificările și completările ulterioare);

    ·          O.G. nr. 43/1997 privind Regimul Drumurilor;

    ·         Legea Apelor (nr.107/1996, cu modificările și completările ulterioare);

    ·         Legea  privind Proprietatea Publică și Regimul Juridic al Acesteia (nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare);

    ·        HGR nr. 525/1996, modificat pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism;

    ·         Codul Civil;

    ·          Ordinul Ministerului Sanătății nr. 119/2014 pentru aprobarea normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației.

                Ca surse de informare s-au folosit datele culese din teren şi concluziile rezultate în urma discuțiilor cu organele locale de decizie.

    2. STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII

    2.1.    Evoluția  zonei

                Amplasamentul studiat se află în nordul municipiului Onești, având categoria de folosință „teren neproductiv, în extravilan”.

                Potențialul de dezvoltare al zonei la care facem referință este dat de poziționarea amplasamentului, în imediata vecinătate a râului Trotuș.  Drumul de exploatare din care se asigură accesul pe terenul studiat face legătura cu capătul sudic al str. Siliștei, din cartierul Slobozia. Existența infrastructurii edilitare de alimentare cu energie electrică în zona studiată reprezintă deasemenea un avantaj major.

    2.2. Încadrarea în localitate

      Poziția zonei față de intravilanul localității

                Terenul studiat, în suprafață de 7055.00 mp, afectat de execuția lucrărilor propuse, este situat în extravilanul teritoriului administrativ al municipiului Onești și este:

    –          atestat la domeniul public al mun. Onesti cf. HG nr. 1347/2001; cu modificările și completările ulterioare si a extrasului de C.F. pentru informare  nr. 67393/03.10.2019.

    –          dat în administrarea S.C. RAJA S.A. Constanța, prin HCL nr. 19/2019 ce completează „Lista inventar a componentelor sistemului de apă și canalizare aparținând domeniului public al municipiului Onești”, din HCL nr. 39/1999.

                Vecinătățile proprietății sunt următoarele:

                – N        –  drum de exploatare cu nr. Cad. 63951

                – V        –  dig de protectie

                – S        –  raul Trotus

                – E        –  teren cu nr. Cad. 67394         

    2.3. Elemente ale cadrului natural

    Caracteristici geotehnice

                Municipiul Onești face parte din unitatea dealurilor subcarpatice, fiind așezat la confluența râurilor Tazlău și Trotuș, cu afluenții Oituz și Cașin.  Pe partea dreaptă și stângă a râurilor Trotuș și Tazlău sunt dezvoltate terase, neexistând pericol de inundații, singurele zone cu risc de inundații fiind reprezentate de lunca inundabilă adiacentă albiilor majore ale râurilor.

    Din punct de vedere geotehnic, amplasamentul se înscrie în zona cu condiții de fundare foarte bune, favorabil fundării directe.

                Presiunea convențională pe stratul de fundare recomandat este Pconv = 200kPa pentru pământuri situate deasupra pânzei freatice și Pconv=150kPa pentru pământuri situate sub nivelul pânzei freatice.

    Adâncimea de îngheț

                Adâncimea medie de îngheţ este conform STAS 6054/89= 0,80 de la cota terenului.

    Condiții seismice

                Normativul P 100-1/2014 încadrează locația amplasamentului corectat la zona seismică: “D” având ag= 0,30si perioada de colt Tc = 0.70(sec).

     Rețeaua hidrografică

     Rețeaua hidrogarfică a Oneștiului este reprezentată de râurile Trotuș, Cașin, Oituz și Tazlău.  La nivelul amplasamentului pânza freatică se află la o adâncime de cca. 4,50 m față de CTN.

    Clima

                Din punct de vedere climatic ampasamentul se încadrează într-o zona cu clima este temperat-continentală, temperaturile fiind cuprinse între -25 grade Celsius, pe timpul iernii, și +35 grade Celsius, pe timpul verii cu o temperatură medie anuală de 9,2°C, iar precipitațiile anuale au o valoare de 654 mm. Vânturile cele mai frecvente bat pe direcția vest și sud – vest. Vegetația este specifică zonei temperat-continentale: conifere, foioase, plante urcătoare.

          Riscuri naturale

          În zona la care ne referim nu există riscuri naturale , așa cum reiese din studiile efectuate anterior pentru amplasament.

                Accesul la amplasament se va realiza din drumul de exploatare cu nr. cad. 63951, cu lațimea de 4.00 metri.

                Drumul de exploatare din care se asigura accesul pe terenul studiat, face legatura cu capatul sudic al str. Silistei din cartierul Slobozia.

    2.4. Ocuparea terenurilor

                Terenul studiat are categoria de folosinta de teren neproductiv in extravilan.

                Functiunile ce se regasesc in zona studiata sunt urmatoarele:

    –         Zona teren agricol in extravilan

    –         Zona de drumuri in extravilan

    –         Zona ape

    –         Zona unitati industriale si depozitare

    2.5. Echipare edilitară

    În zona studiată există posibilitatea racordării la rețeaua de energie electrică.

    2.6. Probleme de mediu

                Pe amplasament nu există probleme speciale legate de protecţia mediului sau riscuri naturale. Conform studiului geotehnic realizat pentru amplasament rezultă că terenul, prin configurația sa nu favorizează apariția proceselor geomorfologice active sau de degradare. Amplasamentul studiat nu prezintă probleme de inundabilitate.

    2.7. Opţiuni ale populaţiei

                În urma consultării autorităţilor locale şi a factorilor interesati cu privire la organizarea zonei, s-au stabilit principalele categorii de intervenții asupra zonei studiate.

                Prin proiect se va asigura o sursa alternativă de apa prin captarea apei brute din bazinul de acumulare aflat în spatele digului pragului de fund amplasat transversal pe râul Trotuș.

    3. PROPUNERI DE DEZVOLTARE URBANISTICĂ

    3.1. Concluzii ale studiilor de fundamentare

           Anterior elaborării PUZ au fost întocmite următoarele studii:

    –       ridicarea topografică a zonei;

    –       studiul geotehnic;

    –         P.U.G. Municipiul Bacău.

                 Concluziile studiului geotehnic vor fi preluate de specialiști în vederea realizări proiectelor de structuri aferente obiectivelor propuse.

                      Studiile de fundamentare realizate anterior întocmirii prezentei documentații prevăd măsuri privind dezvoltarea și asigurarea unei surse alternative de apă pentru  sistemul de alimentare cu apă a municipiului Onești.

    3.2. Prevederi ale P.U.G.

                În cadrul Planului Urbanistic General se stabilesc direcțiile de dezvoltare ale zonei în condițiile respectării dreptului de proprietate și al interesului public.

                Funcțiunea dominantă propusă prin  prezenta documentație, pentru amplasamentul studiat este de zona constructii tehnico-edilitare.

                Amplasarea  noilor obiective în parcela care a generat PUZ se va face  conform planșei de ”Reglementări urbanistice – zonificare” .

    Funcțiunile complementare admise ale zonei:

    –         construcții aferente lucrărilor edilitare;

    –         spații verzi cu caracter de plantații de protecție;

    –         accese pietonale, carosabile, parcaje pentru construcțiile aferente.

    Utilizarea funcțională

    Utilizări premise:

    –         instituții care coordonează activitatea în domeniu;

    –         construcții și amenajări aferente lucrărilor tehnico-edilitare.

    Alte prevederi: P.O.T. Maxim 50%, C.U.T maxim 1, spații verzi în proporție de 20% din suprafața terenului.           

    3.3. Valorificarea cadrului natural

                Organizarea spaţială a zonei este influenţată de caracteristicile reliefului.    Valorificarea cadrului natural și armonizarea acestuia cu propunerile de dezvoltare a zonei studiate , modernizarea legăturilor carosabile directe și ușoare a zonei cu zonele limitrofe,  sunt factorii de bază ce au determinat compoziția de ansamblu.

    3.4. Modernizarea circulaţiei

                Accesul la amplasament se va realiza din drumul de exploatare cu nr. cad. 63951, cu lațimea de 4.00 metri. În interiorul amplasamentului se vor realiza alei carosabile care vor permite accesul mijloacelor de intervenție (salvare și pompieri). Construirea obiectivelor propuse nu presupune modernizarea drumului de exploatare.

    3.5. Zonificare funcţională – reglementări, bilanţ teritorial, indici urbanistici   

                Funcțiunea dominantă propusă prin  prezenta documentație, pentru amplasamentul studiat este zona constructii tehnico-edilitare.

                Prin proiect se va asigura o sursa alternativă de apa prin captarea apei brute din bazinul de acumulare aflat în spatele digului pragului de fund amplasat transversal pe râul Trotuș.

                Construcțiile propuse se vor amplasa conf. planșei U2 – Reglementari urbanistice.

                Pentru determinarera modului de utilizare a terenului se stabilesc valorile privind procentul de ocupare a terenului (POT) ce exprimă raportul dintre suprafaţa ocupată la sol de clădiri și suprafaţa terenului considerat și, coeficientul de utilizare a terenului (CUT) ce exprimă raportul dintre suprafaţa desfăşurată a clădirilor şi suprafaţa terenului considerat.

              P.O.T.max. admis = 50%

              C.U.T.max. admis= 1

              Regim de înălțime max. admis = P+1

    Bilanț teritorial proprietate studiată  – 7055.00 mp

    3.6. Echiparea edilitară

                Energia electrică

                Se va amplasa un generator de urgență cu comutare automată (AAR) dimensionat pentru susținerea consumatorilor vitali și a pompelor de incendiu.

                Se va asigura conectarea prin cablu de fibră optică la rețelele a doi distribuitori locali de internet independenți, la viteze minim garantate de upload/download de 100 Mbps prin rețea securizată privată.

                Apele uzate

                Apa uzată menajeră rezultată de la toalete va fi colectată într-un rezervor etanș vidanjabil periodic. Apa uzată de la lavoare și dușuri va fi colectată separat și va fi evacuată împreună cu apa tehnologică. Prepararea apei calde menajere se va face cu instalații de preparare locală, instantanee, la punctul de consum.

                Încălzirea spațiilor tehnologice, a camerei de comandă, a laboratorului și a atelierului se va realiza cu ventilo-convectoare electrice. Răcirea spațiilor cu personal permanent se va realiza cu instalații locale de aer condiționat de tip split cu unitățile exterioare montate pe acoperiș/aticul interior astfel încât să nu fie vizibile din exterior (nu pe fațadă) și evacuarea condensului unității exterioare la burlan și a unității interioare la rețeaua interioară de colectare condens.

                Instalațiile vor fi monitorizate și controlate printr-un sistem local SCADA amplasat în camera de comandă, cu transmitere și comandă la dispeceratul local și la cel general.

                Evacuarea apei uzate tehnologice care conține exact aceleași componente ca cele preluate din apa brută se va realiza în aval de pragul transversal într-o nouă gură de descărcare de suprafață.

    Gestionarea deșeurilor

     Deșeurile rezultate în urma activităților ce se vor desfășura în clădirile  ce urmează să se realizeze, se vor depozita în containere separate pe tip de deșeu, pe amplasament, într-o zonă special amenajată și vor fi preluate, în baza unui contract cu o firmă de salubritate și transportate la groapa de gunoi.

    3.7. Protecția mediului

    Protecția calității apelor

    Investiția ce urmează a se realiza nu prezintă pericol de poluare a apelor. Pentru protecția apelor se interzice deversarea de către constructori, în apele de suprafață a substanțelor periculoase (combustibili, uleiuri, vopsele etc.).

    Protecția solului și subsolului

    Lucrările de construcție și organizare de șantier se vor executa cu afectarea unei suprafețe minime de teren.

    Se interzice deversarea pe sol a substanțelor periculoase (combustibili, uleiuri, vopsele etc.).

    Constructorul va deține și utiliza rezervoare/recipienți etanși pentru depozitarea temporară a materialelor și substanțelor periculoase.

    Protecția asezărilor umane și a altor obiective de interes public

    În timpul execuției lucrărilor, constructorul va soluționa reclamațiile și sesizările apărute din propria vină și datorită nerespectării legislației și reglementărilor de mediu mai sus amintite.

    Constructorul va avea în vedere ca execuția lucrărilor să nu creeze blocaje ale căilor de acces particulare sau ale căilor rutiere învecinate amplasamentului lucrării.

    La terminarea lucrărilor, suprafețele de teren ocupate temporar vor fi redate prin refacerea acestora, în circuitul funcțional inițial. Constructorul are obligația de a preda amplasamentul către beneficiar, liber de reclamații sau sesizări.

    Gospodărirea deșeurilor

    Constructorul va asigura:

    – colectarea selectivă a deșeurilor rezultate în urma lucrărilor de construcții;

    – depozitarea temporară corespunzatoare a fiecărui tip de deșeu rezultat (depozitare în recipienti etanși, cutii metalice/PVC, butoaie metalice/PVC etc.);

    – efectuarea transportului deșeurilor în condiții de siguranță la agenții economici specializati în valorificarea deșeurilor.

    Este interzisă arderea/neutralizarea și abandonarea deșeurilor în instalații, respectiv locuri neautorizate acestui scop.

    Protecția calității aerului

    Utilajele și mijloacele de transport folosite la executarea lucrărilor trebuie să corespundă din punct de vedere tehnic, pentru a evita poluarea mediului cu noxe rezultate din combustie.

    Protecția împotriva zgomotului și vibrațiilor

    Mașinile și utilajele folosite la executarea lucrărilor trebuie să corespundă cerințelor tehnice de nivel acustic.

    Situațiile speciale, incidentele tehnice și accidentele de mediu care pot determina impact semnificativ asupra mediului înconjurător, periclitând calitatea acestuia, vor fi comunicate, în timp util beneficiarului.

    Măsuri de diminuare/eliminare a impactului

           În scopul reducerii/eliminarii riscurilor de poluare a apei, se impun următoarele măsuri:

                   – Realizarea unui program de supraveghere a surselor de poluare a apelor de suprafaţă identificate în zonele aferente captărilor de apă;

       – Delimitarea zonei de protecție sanitară cu regim sever în jurul prizei de apă și inspecții periodice pentru verificarea respectării reglementărilor privind managementul apelor în ceea ce priveşte prevenirea poluării resurselor de apă,      

       – Orice intervenție (construcție, consolidare, etc.) din vecinătatea captării se va efectua cu respectarea legislației specifice referitoare la caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară cu regim sever,

       – Orice intervenţie (construcţie, consolidare, etc.) din vecinătatea captărilor de apă, a rezervoarelor de înmagazinare, se va efectua cu respectarea legislaţiei specifice referitoare la caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară cu regim sever şi a celei de protecţie hidrogeologică

    3.8. Obiective de utilitate publică

                Tipul de proprietate al terenurilor

    În ceea ce priveşte tipul de proprietate a terenurilor, în zona studiată,  există următoarele tipuri de proprietate:

    –                    terenuri în proprietate publică de interes  național

    –                    terenuri proprietate publică de interes local

    –                    terenuri în proprietate privată a persoanelor fizice și juridice.

    3.9. Planul de acțiune pentru implementarea investițiilor propuse

                Pentru realizarea obiectivelor propuse prin prezentul P.U.Z. se propune următoarea eșalonare în timp a lucrărilor:

    1. După aprobarea în Consiliul Local al Municipiului Onești a prezentei documentații se va întocmi proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire.
    2. După obținerea Autorizației de construire se va proceda la realizarea organizării de șantier ce presupune: împrejmuirea amplasamentului, organizarea pe propietate a spațiilor funcționale necesare organizării de șantier – birouri, vestiare, grupuri sanitare, depozite de materiale. La nivelul amplasamentului se vor stabili locurile pentru platforma de depozitare a materialelor precum și locurile pentru  parcarea și gararea utilajelor. Timpul estimat pentru această etapă va fi de două săptămâni.
    3. A treia etapă este construirea propriu-zisă a  obiectivelor  propuse , operațiune estimată a dura  maxim 2 ani.
    4. După terminarea construcțiilor se vor realiza branșamentele la utilități, etapă estimată a dura o lună de zile.
    5. Etapa a cincea va consta în realizarea accesului pe amplasament și a aleilor carosabile și pietonale, etapă ce va dura o lună de zile.
    6. După realizarea  accesului, se vor realiza parcările , timp de două săptămâni.
    7. La terminarea amenajării parcărilor se va proceda la realizarea spațiilor verzi de la nivelul solului. Această operațiune va dura 2 săptămâni..
    8. Ultima etapă a proiectului va fi recepția lucrărilor realizate.

    4. CONCLUZII

    Studiul a avut drept scop sistematizarea zonei pentru a asigura o sursa alternativă de apa prin captarea apei brute din bazinul de acumulare aflat în spatele digului pragului de fund amplasat transversal pe râul Trotuș.

                Principalele categorii de intervenții care sunt în același timp și prioritare sunt: schimbarea funcțiunii si a categoriei de folosinta  a terenului din neproductiv in extravilan în curti constructii – zonă constructii tehnico-edilitare, realizarea accesului la amplasament, retragerea cladirilor fata de aliniament si distantele fata de limitele parcelei, asigurarea echipării edilitare, stabilirea indicilor urbanistici .

           Pentru ca acest studiu sa devină un instrument de lucru în vederea urmăririi aplicării prescripțiilor și recomandărilor detaliate, documentația este însoțită de  regulament. Prevederile PUZ -ului  devin aplicabile și operaționale numai după avizarea și aprobarea sa conform legislației în vigoare.

    (Întocmit de arhitect Cristian Lefter)

  • RAJA S.A. Constanța nu va majora tarifele la apă potabilă și canalizare cel puțin până la sfârșitul anului

    Ca urmare a unor postări și comentarii în mediul online referitoare la majorarea, începând cu data de 1 octombrie 2020, cu 50% a prețurilor/tarifelor pentru serviciile de furnizare a apei potabile și de canalizare, practicate de S.C. RAJA S.A. Constanța, precum și referitor la intenția și dorința unor aleși locali de a iniția referendum pentru reducerea prețului la apă,

    RAJA face următoarele precizări:

    1.  RAJA S.A. Constanța nu va majora  tarifele începând cu data de 1 octombrie și nici până la finalul anului curent.

    2. Ultima creștere a tarifelor a fost realizată în luna ianuarie 2019. Prin urmare, în aproape 2 ani, RAJA S.A. nu a aplicat măriri de tarife și nici măcar ajustări cu indicele de inflație, deși în ultima perioadă costurile curente cu energia electrică, combustibilii și alte materiale necesare întreținerii și amortizării instalațiilor au crescut considerabil.

    3. La ora actuală, prețul aplicat de RAJA S.A. la apă potabilă se află pe locul 12 în clasamentul național în rândul celor 45 de operatori regionali de profil.

    4. Dacă tot se dorește a se veni în sprijinul cetățenilor cu organizarea unui referendum, conducerea RAJA S.A. propune ca tema acestuia să fie reducerea tuturor prețurilor plătite de către cetățeni pentru utilitățile publice și, pe lângă apă, să se aibă în vedere și scăderea prețurilor pentru gaze, energie electrică, energie termică, salubritate etc.

  • (P) Corina Martin propune o revoluție administrativă în orașul de la malul mării: “Constănțenii își doresc schimbarea!”

    (Promovare electorală)

    Corina Martin, candidatul Partidului Ecologist Român (PER) pentru Primăria Constanța, a avut, în perioada de precampanie electorală întâlniri cu constănțenii din fiecare cartier, în fiecare zi.

    „La Constanța, ni se confirmă tot mai mult, în fiecare interacțiune în cartiere și zone ale orașului, ca oamenii își doresc schimbarea!

    Ne-am întâlnit în fiecare zi cu oamenii, ne-au spus ce îi nemulțumește, ne-au spus cum arată viața pe care și-o doresc de acum înainte și asta mă convinge că sunt responsabilă de evoluția orașului nostru.

    Știu că pot să aduc Schimbarea pentru Constanța!

    PERfect pentru Constanța!”

  • (P) “Înverzim Constanța!” Vergil Chițac promite rapida reabilitare și extindere a zonelor verzi ale orașului

    (Promovare electorală)

    Contraamiralul în rezervă Vergil Chițac, cel desemnat de Partidul Național Liberal să candideze pentru funcția de primar al municipiului Constanța, are soluții pentru a remedia situația dezastruoasă din punctul de vedere al spațiilor verzi, din orașul de la țărmul Mării Negre

    “Uniunea Europeană cere tuturor orașelor din componență să aibă minimum 26 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor. Pentru sănătatea oamenilor și igienizarea aerului.

    În Constanța, suntem la jumătatea acestei ținte, cu doar 13 mp/capita. Acest lucru dovedește o inconștiență crasă din partea administrațiilor PSD-iste care au condus orașul. Uitați-vă cum arată cele câteva parcuri amărâte pe care le avem!

    Dacă aveți curiozitatea și curajul să mergeți în cel mai mare parc al orașului, Tăbăcărie, veți conștientiza proporțiile dezastrului la care am fost martori fără voia noastră.

    Dar soluții există, iar rezultatele se vor vedea cu ochiul liber. Nu de magicieni avem nevoie la Primărie, ci de pricepere și bună-credință.

    Cum înverzim Constanța:

    – Includem Registrul Spațiilor Verzi în viitorul Plan Urbanistic General, astfel încât nimeni să nu mai poată construi pe acestea;

    – Dezvoltăm un proiect de regenerare urbană și accesăm Fondurile Europene Nerambursabile care sunt destinate chiar pentru acest lucru;

    – Transformăm zonele degradate urban în spații verzi;

    – Transformăm în spații verzi două hectare de teren anual;

    – Plantăm arbori de talie mare pe aliniamentele stradale;

    – Creștem densitatea vegetației din parcuri;

    – Creștem suprafața parcurilor cu 10 hectare pe an;

    – Demarăm lucrările la centura verde a orașului.

    Toate acestea se pot face și vor schimba în bine fața orașului și, mai presus de atât, calitatea aerului pe care îl respirăm.

    Aveți încredere!”

    Vergil Chițac printre alegători

  • (P) Stelian Ion: „Proprietarii care au nevoie vor fi ajutați cu adevărat, iar cei inconștienți și recalcitranți vor primi amenzi substanțial majorate!”

    (Promovare electorală)

    Alianța USR-PLUS, prin vocea candidatului său la Primăria municipiului Constanța, avocatul și deputatul Stelian Cristian Ion (totodată, lider județean al Uniunii Salvați România), promite că va influența dezvoltarea viitoare a orașului în beneficiul locuitorilor săi. Și anunță că o va face într-un mod care să valorizeze și să redea identitatea istorică și culturală a fiecărei zone cu valoare de patrimoniu de acest fel. 

    Clădirile reprezentative care sunt degradate sau distruse trebuie renovate sau reclădite.

    În ceea ce privește noile cartiere proiectate, acestea vor fi construite după planuri urbanistice coerente, bazate pe principiile dezvoltării durabile și gândite pentru a crește calitatea vieții locuitorilor.

    Stelian Ion promite salvarea zonei peninsulare și a restului Constanței vechi

    Candidatul la Primăria municipiului capitală a județului Constanța din partea USR-PLUS, Stelian Ion, sintetizează punctual principalele pârghii prin care Primăria și Consiliul Local pot salva cartierele vechi ale orașului, prin reabilitare constructivă și urbanistică a clădirilor, dar și prin revigorare economică și culturală a zonelor istorice.

    “Avem în vedere:

    • reabilitarea și revitalizarea zonei peninsulare;
    • reabilitarea și revitalizarea zonei străzii Ștefan cel Mare;
    • reabilitarea imobilelor aflate în stare avansată de degradare.

    Întrucât dreptul de proprietate presupune și niște responsabilități, vom propune Consiliului Local Constanța următoarele soluții:

    a) pentru clădirile monument istoric vom acorda împrumuturi proprietarilor pentru renovarea fațadelor și vom acorda unele facilități fiscale proprietarilor care își renovează clădirile;

    b) pentru celelalte categorii de clădiri, proprietarii vor fi notificați să-și renoveze singuri clădirile; dacă aceștia nu o pot face, lucrările vor fi efectuate de Primărie, iar cheltuielile vor fi recuperate de la proprietari;

    c) pentru cei care refuză să efectueze aceste lucrări, vom dispune majorarea cu până la 500% a impozitului pentru clădirile aflate în stare avansată de degradare, conform prevederilor Codului fiscal.”

    Mai multe detalii despre programul electoral “Constanța Renaște”, al candidatului Stelian Ion și al echipei de consilieri locali pe care o propune Alianța USR-PLUS pentru municipiul Constanța: www.stelianion.ro.

  • (P) Corina Martin, candidatul PER la Primărie: “Constănțenii își doresc schimbarea!”

    Corina Martin, candidatul Partidului Ecologist Român (PER) pentru Primăria orașului Constanța, a avut, în perioada de precampanie electorală, întâlniri cu constănțenii din fiecare cartier, în fiecare zi.

    Mesajul candidatei PER:

    „La Constanța, ni se confirmă tot mai mult, în fiecare interacțiune în cartiere și zone ale orașului, ca oamenii își doresc schimbarea!

    Ne-am întâlnit în fiecare zi cu oamenii, ne-au spus ce îi nemulțumește, ne-au spus cum arată viața pe care și-o doresc de acum înainte și asta mă convinge că sunt responsabilă de evoluția orașului nostru!

    Știu că pot să aduc Schimbarea pentru Constanța!

    PERfect pentru Constanța!”

  • (P) Și în luna septembrie, turiștii beneficiază de toate serviciile și bucuriile vacanței în incinta vastului complex de la Phoenicia Holiday Resort din Mamaia-Nord / Năvodari

    Phoenicia Holiday Resort este prima stațiune cu servicii integrate de pe litoralul românesc, de 4 stele, care oferă din 2010 soluția ideală pentru cei care aleg să-și petreacă vacanța sau concediul alături de cei dragi, oferind tot confortul necesar atât pentru odihnă și relaxare, cât și pentru distracție la malul Mării Negre.

    Complexul Turistic este amplasat la numai 150 de metri de plajă, într-o zonă liniștită din Mamaia-Nord/Năvodari, pe o suprafață de peste 100.000 mp, astfel că aici fiecare oaspete își poate găsi locul preferat, în timp ce grijile cotidiene sunt uitate.

    Complexul asigură peste 1.200 de locuri de cazare, în 420 de apartamente, o parcare cu 400 de locuri, restaurante, baruri, terase relaxare, piscine și cascade, locuri de joacă pentru copii, centru de joacă, teatru de vară.

    Pentru fiecare dintre noi există o definiție în ceea ce privește vacanța perfectă. Unii consideră că vacanța ideală este atunci când restaurantul pune la dispoziție un meniu diversificat, iar alții consideră că vacanța perfectă este reprezentată de servicii extraordinare oferite de hotelieri.

    Cei din cadrul Phoenicia Holiday Resort consideră că nu este nevoie doar de atât, acesta fiind motivul pentru care sunt mereu pregătiți în a găsi cele mai bune metode pentru a vă putea oferi o vacanță de neuitat pe țărmul Mării Negre.

    Cele mai populare facilități de relaxare și distracție

    Activități & Divertisment

    • Divertisment
    • Parcul îndrăgostiților
    • Parc de distracții Wonderland
    • Ateliere de creație
    • Spa
    • Games Center pentru copii
    • Club pentru copii Happy Colors
    • Fitness
    • Program artistic
    • Baza sportivă

    Plajă & Piscine

    • Piscina Cleo
    • Piscina Nemo
    • Piscina Ariel
    • Piscina Tropicana
    • Piscina Calypso
    • Piscina Sarago

    Restaurate & Baruri

    • Restaurant Sarago
    • Musset Resto & Lounge
    • Restaurant Kasttane
    • Baruri

    CONTACT

    Alte detalii despre Phoenicia Holiday Resort găsiți AICI.

  • (P) Dragoș Simion promite valorificarea superioară a uriașului potențial turistic al Deltei Dunării

    (Promovare electorală)

    Dragoș Simion, candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al municipiului Tulcea, are proiecte importante pentru intrarea orașului Tulcea, a Deltei Dunării și a întregii Dobroge de Nord într-o nouă fază de dezvoltare a turismului local: civilizație, modernitate în infrastructură și protecție ecologică. 

    “Sunt tulcean din tată-n fiu şi nu voi pleca niciodată de pe meleagurile unde au trăit înaintaşii mei! Voi arăta oamenilor din jur că împreună vom putea face lucruri multe şi bune. Bineînțeles că și pentrun Deltă, ale cărei canale interioare încep, practic, de aici, din orașul Tulcea. Important e să vrei, iar echipa mea… vrea! Dacă şi tulcenii vor, atunci treaba este pe jumătate rezolvată!”

    Corina Martin își propune să câștige Primăria Constanței și pentru a contribui la dezvoltarea turismului dobrogean

    Corina Martin, candidatul Partidului Ecologist Român la funcția de primar al municipiului Constanța, nu uită că întreaga sa carieră profesională este legată de turism.

    Antreprenorul din “industria ospitalității” și promotorul litoralului românesc al Mării Negre și, în egală măsură, al întregii Dobroge, inclusiv al mirificei Delte a Dunării, își declară intenția de a susține dezvoltarea turismului și din calitatea vizată de primar al Constanței.

    Corina Martin: “Ca primar al Constanței, voi susține industria locală HoReCa! Am prevăzut în programul meu doi ani de taxe și impozite locale ZERO pentru operatorii HoReCa autorizați din Constanța și Mamaia! Rămân alături de antreprenorii și angajații constănțeni din HoReCa și luptăm ÎMPREUNĂ pentru a schimba Constanța!”

    Corina Martin

  • (P) Corina Martin propune două proiecte revoluționare: parcul costier în terase “Modern” (20 ha) și amenajarea marină lagunară “Mica Veneție” (10 ha)

    (Promovare electorală)

    Cunoscutul antreprenor, promotor și dezvoltator în turism Corina Martin, candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la Primăria municipiului Constanța, a inclus în platforma-program cu care se prezintă în fața alegătorilor și două proiecte revoluționare pentru orașul ridicat pe ruinele anticului Tomis.

    Este vorba despre cel mai mare parc terasat din municipiu, pe aproape toată zona costieră a orașului (fără Mamaia, desigur), și amenajarea hidrotehnică lagunar-marină “Mica Veneție”, un spațiu lacustru de loisir, cu funcționalitate de 12 luni pe an.

    Parcul “Modern” – 20 de hectare de terase-parc, pe aproape întreaga zonă costieră a Constanței

    Primul dintre proiectele Corinei Martin, Parcul “Modern”, vizează amenajarea unui parc ecologic, generos ca suprafață și amenajări, ce va cuprinde o mare parte din faleza maritimă de Nord, Est și Sud a orașului Constanța, pe toată zona costieră nelocuită. Are ca repere Cartierul Consilierilor – Spitalului Militar – Plaja Modern – Poarta 2 a Portului – Poarta 6 a Portului, pe o suprafață totală de 20 de hectare, amenajat în terase, cu alei de peste 8 metri lățime, ce vor oferi vizitatorilor și localnicilor spații de promenadă și de repaus, piste de biciclete, chișocuri de înghețată și băuturi răcoritoare și locații pentru evenimente ce vor implica artiști ai Constanței.

    Proiectul va fi realizat în 4 etape anuale, cu finanțare din fonduri europene.

    Prima etapă va începe în Zona Plajei Modern (pe 6 hectare), a doua etapă cuprinde zona Spitalul Militar – Cartierul Consilierilor (pe 2 ha), a treia etapă cuprinde Poarta 5 Port / zona Abator – Poarta 6 (pe 4 ha), iar ultima etapă va cuprinde zona Poarta 2 – Poarta 4. 

    “Mica Veneție” – o amenajare lacustră de tip lagunar-marin pentru entertainment, pe 10 hectare din dreptul falezei dintre Poarta-1, Cazino și Portul Turistic Tomis

    Al doilea mare proiect revoluționar pentru Constanța, din planul PER,  este denumit, frumos și sugestiv, “Mica Veneție“!

    În zona Poarta 1 – Cazino Constanța – Portul Turistic Tomis, practic în incinta de Est a bazinului portuar, va fi dezvoltată o construcție hidrotehnică modernă, care va respecta politica de protecție a florei si faunei marine și va însemna cheiuri, dane și platforme marine, prin 10 hectare de terenuri câștigate în mare, cu amenajări tip restaurant, agrement, terase, magazine etc. și cu un număr suficient de locuri de parcare.

    “Mica Veneție” va extinde și va transforma zona de agrement Cazino – Port Tomis (actualmente un port turistic mic, insuficient dezvoltat și fără toată infrastructura necesară) într-un mare pol de atracție, de care orașul are atât de mare nevoie, pentru a deveni o destinație turistică de 12 luni pe an!

    Despre acest proiect, Corina Martin, candidatul Partidului Ecologist Român la Primăria municipiului Constanța, spune că  va ajuta la transformarea Constanței în “Perla Mării Negre”.

    Corina Martin: „Zona trebuie extinsă pentru atragerea turiştilor. Intenţia noastră este să dezvoltăm construcţia hidrotehnică şi modernă, prin amenajarea de cheiuri și platforme care să însemne de fapt teritorii câștigate asupra mării. Deci vom crea o zonă pe mare, la care vom ajunge cu ambarcaţiuni. Vom avea acces la restaurante, terase, promenade şi alte spaţii. Orașul Constanța trebuie să devină perla Mării Negre, orice oraș port trebuie să devină un oraș bijuterie, iar noi avem această posibilitate și acest proiect vizionar.”