România este traversată în aceste zile de un val de aer cald, neobişnuit pentru această perioadă a anului. Explicaţia ar fi, potrivit meteorologilor, o circulaţie atipică a curenţilor atmosferici, care i-a luat prin surprindere pe specialişti. Din acest motiv, spre bucuria municipalităţilor şi a cetăţenilor care nu trebuie să pompeze masiv în încălzire, vestea este una bună: în perioada următoare, cel puţin trei săptămâni, va fi bine în România.
Nu acelaşi lucru se întâmplă însă în alte zone de pe glob.
În timp ce, în emisfera sudică, focul şi canicula ţin captivă Australia chiar în aceste zile, în emisfera nordică e taman pe dos, dar mai puţin predictibil.

În Canada, de exemplu, la Montreal, termometrele indicau acum o oră temperatura de – 24 de grade Celsius! Ieri, a fost înregistrată o medie undeva în jurul a zero grade Celsius, mâine sunt prognozate +4 grade, iar poimâine temperatura sare la +7 grade Celsius!
Partea proastă e că, odată cu încălzirea bruscă a vremii, pe coasta de este a Ţării Arţarului vin şi ploile abundente, care amestecate cu zăpada deja depusă vor produce un strat de omăt moale, care va da peste cap transportul rutier în regiune.
Australia, între incendii şi revoltă politică
În Australia, în schimb, canicula revine de azi, fiind aşteptate temperaturi şi de 40 de grade Celsius cu plus! Asta nu face decât să complice şi mai mult situaţia devenită catastrofală după incendiile aproape de neoprit din ultima vreme.
Între timp, ţara îşi evaluează daunele, după ce ziua de duminică a oferit un răgaz relativ, cu temperaturi mai scăzute și precipitații în unele părți din Victoria și Noua Țara Galilor de Sud, notează ziarul francez Le Monde.
Revista de afaceri americană Forbes vorbește despre o apocalipsă climatică plecând de la ce se întâmplă la Antipozi:
„Știrile dinspre Australia sunt de neimaginat. Și, în timp ce unii idioți insistă că situația este parte a unui fenomen care se repetă în fiecare an, realitatea este că amploarea și gravitatea incendiilor din acest an nu au precedent. Incendiile sunt, într-adevăr, un eveniment obișnuit în Australia. Unele specii de eucalipt depind, de fapt, de incendii pentru a-și elibera semințele. Însă anul acesta este foarte diferit: sezonul incendiilor a început mult mai devreme și a coincis cu temperaturi ridicate, după o secetă prelungită: exact ceea ce oamenii de știință au prezis atunci când au calculat efectele unei schimbări climatice – și este ceea ce se întâmplă acum”, scrie Forbes.
The New York Times constată, la rândul său, că, pe măsură ce focul se întețește, australienii nu-și pot stăpâni frustrarea văzând lipsa de acțiune a premierului Scott Morrison.
Afișe au apărut pe străzile din orașele Australiei, arătându-l pe premier în ținută de vacanță tropicală: coroană florală pe cap, cămașă bleumarin deschisă la guler.
”Ești căutat. Țara ta arde!”, sună textul care însoțește imaginea. Aluzia este clară. Scott Morrison este acuzat că și-a luat o vacanță în Hawaii luna trecută, în timp ce în Australia se profila deja unul dintre cele mai devastatoare sezoane ale incendiilor.
Supărați și înspăimântați, australienii au evitat până acum să-și arate frustrarea față de premierul Morrison și răspunsul său ineficient. Dar și legat de atitudinea sa de respingere fermă a cauzei care a făcut incendiile de anul acesta să fie atât de intense: schimbările climatice.
România stă liniştită, deocamdată
Meteorologii anunță vreme frumoasă și în următoarea perioadă, cu temperaturi neobișnuit de mari față de normalul perioadei, în România.
Meteorologul Simona Căpșună a explicat că o circulație atipică a aerului deasupra Europei face vremea să fie mult mai caldă decât normalul perioadei, în România.
„În continuare va fi tot mai cald, cel puțin până în acest weekend, avem temperaturi neobișnuit de ridicate, peste 10 grade vor fi în sudul țării, inclusiv în București. Este o circulație complet atipică a aerului, în Europa. Jumătatea de sud va beneficia de o vreme stabilă, de aer cald, venită dispre Azov, în mod surprinzător, în timp ce Islanda, cea în jurul careia se creează cicloni islandezi care ar trebui să aducă ninsori, umiditate, acestea sunt active local, undeva în nordul Europei. Miercuri a fost emisă tendința pentru următoarele patru săptămâni. Până la 3 februarie, se estimează că vor fi temperaturi peste cele normale, cel puțin în regiunile estice și sudice, iar precipitațiile vor fi deficitare. Urmează să vedem de la o săptămână la alta cum vor evolua lucrurile”, a explicat Simona Căpșună, meteorolog, la Digi 24.



În total, aproximativ 12 milioane de acri au fost arse de incendii, distrugând aproape 1.000 de case şi cauzând moartea a cel puţin 20 de oameni. În prezent, peste 90 de incendii fac ravagii în stat, mai ales în partea sudică. Prin comparaţie, aproximativ 1,9 milioane de acri au ars în cele mai grave incendii din 2018 din California, care au ucis în jur de 100 de persoane.
Începutul devastator al sezonului a confirmat
Dar în afara acestui filon al clasicilor, există și o duzină bună de cărți ale literaturii moderne, pe care toată lumea ar trebui să le citească măcar o dată în viață.
Mai cunoscut decât ei este deja faimosul Gabriel García Márquez, care merită „bifat” pe lista obligatorie a consumului literar nu doar pentru celebra „Un veac de singurătate”, ci şi pentru un volum poate mai puţin difuzat, dar magistral: „Colonelului nu are cine să-i scrie”, la care autorul columbian a lucrat între 1956 şi 1957 şi pe care l-a publicat abia patru ani mai târziu.
Literatura spaniolă este şi ea prezentă, de asemenea, în această selecție, prin „Nubosidad variable”, de Carmen Martín Gaite, care trebuie neapărat citită. Iar „Balconul în timpul iernii”, de Luis Landero, reflectă amintirea istoriei recente a țării lui Cervantes, şi ea o capodoperă pe care nu trebuie s-o rataţi.

