Scriitorul iranian Hossein Shanbehzadeh a fost arestat de poliția secretă a regimului teocratic de la Teheran pentru un singur punct! Scriitorul a comentat punând un punct (.) la o poză postată pe contul de Twitter al ayatollahului Ali Khamenei. La câteva ore după aceea, Hossein Shanbehzadeh a dispărut de acasă și nimeni n-a mai aflat nimic de el. După o perioadă, el a confirmat, într-o convorbire telefonică purtată cu fratele său, că e la închisoare.
Shanbehzadeh este nu doar scriitor, dar și translator, editor literar și activist social media. E cunoscut pentru că face critici amuzante și nevinovate, fără a fi un personaj care poate fi considerat periculos pentru regimul dictatorial de la Teheran.
Pe contul de Twitter al ayatollahului Ali Khamenei (85 de ani) a fost postată o poză cu liderul religios în mijlocul echipei naționale studențești de volei. Shanbezadeh a replicat cu un singur punct – un mesaj evident ironic, dacă te uiți la poza cu ayatollahul în mijlocul sportivilor.
La scurt timp, contul de Twitter al scriitorului a fost dezactivat, iar acesta a dispărut de acasă. Alarma a fost dată de fratele său, Abbas. După o perioadă, Abbas a reușit să vorbească la telefon cu Hossein și a aflat că, într-adevăr, e la închisoare, luat de poliția secretă islamică.
– Advertisement –
Critica minimalistă a lui Hossein Shanbehzadeh a devenit repede virală, fiind văzută de aproape 400.000 de oameni și strângând mai multe like-uri decât poza ayatollahului.
Totuși, nu e prima oară când Hossein e arestat. În timpul tulburărilor sociale ample din 2019, el a fost acuzat de autorități că ar fi „insultat sanctitatea și liderul Republicii Islamice“.
Ali Khamenei este cel mai longeviv șef de stat din Orientul Mijlociu. A fost președintele Iranului între 1981 și 1989, apoi, la moartea ayatollahului Ruhollah Khomeini (cel care l-a răsturnat pe regele Mohammad Reza Pahlavi), a preluat poziția acestuia, de lider suprem al Iranului.
– Advertisement –
Iranul este azi o dictatură teocratică al cărei țel declarat este distrugerea Israelului și exterminarea evreilor. Represiunea practicată de regim este foarte dură, anual sunt executați zeci de dizidenți, unii dintre ei pentru acuzații ridicole – cum ar fi aceea că au dansat în public –, și multe femei sunt bătute până la moarte de Poliția Moralei, dacă sunt prinse pe stradă că li se vede părul de sub hijab.
Arestarea scriitorului pentru că a comentat cu un punct pe Twitter amintește de represiunea similară din Rusia, unde oamenii sunt arestați și condamnați pentru un simplu like dat pe rețelele de socializare unor comentarii ori postări critice la adresa regimului lui Putin.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ministerul Apărării din România refuză să cedeze vreun sistem Patriot ucrainenilor, așa cum ne solicitaseră aliații NATO și chiar președintele SUA, Joe Biden, relevă multiple surse din Guvern. Armata invocă drept argument o presupusă „analiză“ care arată că nu ne putem dispensa de niciun sistem Patriot, deși acestea nu sunt folosite la nimic în acest moment și, foarte probabil, nici nu vor fi folosite în următorii 3-4 ani.
Refuzul nu este chiar surprinzător, până acum existând nenumărate semnale că în structurile Armatei, serviciilor de informații și ale instituțiilor de forță persistă o profundă ostilitate față de Ucraina și chiar de NATO, precum și o anumită favorabilitate față de Rusia. Aceste instituții, laolaltă cu administrația publică, au rămas cele mai nereformate din România, prea puțin desprinse de perioada comunismului național-ceaușist.
Furios, profesorul universitar Bogdan Glăvan a scris pe contul său de Facebook: „Ministerul Apărării a analizat și a stabilit că nu poate transfera un sistem Patriot Ucrainei. Mi se pare corect: de ce să funcționeze în Ucraina doborând avioane și rachete rusești, când poate sta bine-mersi degeaba aici? No, e limpede acum: la câți plagiatori cu tinichele avem în structurile de forță, nu e de mirare că îl fac pe Putin să jubileze. Acești generali de carton ar întoarce armele mâine, băi, mâine; s-ar muta cu arme și bagaje în tabăra rusească fără nici o greață”.
Cererea lui Biden și jocul din buric al lui Iohannis și Ciolacu
România a cumpărat 7 sisteme Patriot de la americani, cu acordul Congresului. Astfel de livrări de armament de top trebuie aprobate prin legi speciale de Parlamentul SUA. Primul sistem a devenit operațional în 2021, iar cel de-al doilea va deveni operațional în acest an. Alte 5 sunt în curs de operaționalizare ori chiar așteaptă să fie livrate.
– Advertisement –
Luna trecută, președintele Iohannis aproape că s-a autoinvitat la Washington, unde Ministerul de Externe i-a aranjat o întrevedere cu președintele american Joe Biden. Iohannis a cerut sprijin pentru candidatura sa la postul de secretar general al NATO sau, în caz contrar, o altă funcție grasă în structurile euro-atlantice. A fost refuzat, dar Joe Biden i-a cerut, în schimb, ca România să cedeze Ucrainei unul din sistemele Patriot care n-au fost încă livrate. În mod evident, țara noastră urma să primească la schimb, din partea americanilor, alt armament având cel puțin valoare echivalentă.
În țară a început imediat un adevărat joc de-a v-ați-ascunselea. Premierul Marcel Ciolacu, de la PSD, s-a lansat în declarații iresponsabile, deschizând discuții inoportune în public și cu gafe de proporții, precum aceea în care a lăsat de înțeles că sistemul Patriot ar putea fi amplasat la Odessa și operat de militari români!
Responsabilii se ascund în spatele CSAT și al Ministerului Apărării
Fostul președinte Traian Băsescu a atras atenția că actualul șef al statului, Klaus Iohannis, a făcut o gravă eroare diplomatică, apucându-se să se întrebe public ce va primi la schimb România. Astfel de lucruri se discută în spatele ușilor închise și, în plus, este inadecvat să reduci totul la negocieri de talcioc când în Ucraina mor zilnic civili din cauza atacurilor rusești asupra blocurilor de locuințe, a observat Băsescu.
– Advertisement –
Toată lumea a invocat CSAT-ul ca for decizional, dar ședința a fost amânată, arătând clar că principalii responsabili – Iohannis și Ciolacu – n-au curaj și nici voința politică să spună da sau nu.
Acum, a fost scos la înaintare Ministerul Apărării, acolo unde oricum domnește o stare de ostilitate latentă la adresa Ucrainei. CSAT-ul a fost convocat abia după alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Joi, 6 iunie 2024, se împlinesc exact 6 luni de când DNA a anunțat, cu surle și trâmbițe, anchetarea penală a lui Vlad Voiculescu, fostul ministru USR al Sănătății, acuzat că a adus un prejudiciu de un miliarde de euro bugetului pentru că ar fi aprobat cumpărarea vaccinurilor anti-Covid în timpul pandemiei. Așa cum se anticipa încă de la momentul respectiv, de atunci nu s-a mai întâmplat absolut nimic – nici măcar audieri –, ceea ce sporește suspiciunile că e vorba de un dosar făcut de DNA la ordin politic, pentru ca actuala Putere să-l poată folosi în campaniile electorale.
Despre semnele de întrebare din dosarul vaccinurilor s-a vorbit foarte mult încă de astă-iarnă, după ce DNA a anunțat, pe 6 decembrie 2023, că începe urmărirea penală față de Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, foștii miniștri USR ai Sănătății în Guvernul Cîțu, în ianuarie-septembrie 2021.
În primul rând, s-a descoperit că procurorul de caz, un conspiraționist și antivaccinist convins, s-a autosesizat încă din 2021, dar până în decembrie 2023 n-a reușit să producă nici măcar o singură dovadă că Vlad Voiculescu ori Ioana Mihăilă ar fi luat vreun folos necuvenit – cu alte cuvinte, nu există mobilul faptei.
Pentru că nu putea să-i încadreze la luare de mită, procurorul DNA i-a acuzat de prejudiciu adus bugetului de stat. Însă suma trecută în referat, de 1.000.000.000 de euro, nu poate fi justificată în niciun fel. România nici măcar n-a cumpărat vaccinuri de atâția bani, iar mare parte din dozele cumpărate au fost folosite ori revândute, deci nu pot fi trecute la pagubă. În schimb, justificarea din referatul DNA se încadrează perfect în linia narativelor conspiraționiste alimentate de Rusia și a ce susțin personaje precum Șoșoacă, Simion ori Olivia Steer – că oamenii trebuia să se trateze cu lămâie și pătrunjel, nu cu vaccinuri și medicamente, care sunt făcute special de Oculta Mondială ca să ne ucidă pe toți.
– Advertisement –
În sfârșit, procurorul DNA n-a reușit să descopere semnătura lui Vlad Voiculescu pe niciunul din documentele de achiziție a vaccinurilor din simplul motiv că această operațiune desfășurată sub patronajul președintelui Iohannis a fost încredințată Armatei (ministru Nicolae Ciucă) și premierului liberal Florin Cîțu.
La momentul deschiderii anchetei penale, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă au aflat de la televizor că sunt urmăriți. Aceștia s-au prezentat voluntar la DNA, pentru a fi audiați, deoarece nu îi chema nimeni să-i întrebe.
De atunci, în cele 6 luni, nu s-a mai petrecut absolut nimic.
– Advertisement –
Cazul seamănă leit cu cel al lui Dan Barna în 2019. Cu puțin timp înaintea turului I al alegerilor prezidențiale, unde Dan Barna candida din partea USR și își propunea să intre în turul II contra lui Iohannis, site-ul Rise Project a publicat o investigație în care se pretindea că Barna ar fi făcut fraude cu fonduri UE. Documentele prezentate erau neconvingătoare. DNA București a redeschis dosarul, după ce DNA Alba îl mai investigase o dată și-l închisese descoperind că faptele nu există.
Ancheta DNA și articolul publicat de Rise Project au fost folosite de Iohannis și PSD pentru a-l încolți și compromite pe Dan Barna în săptămânile rămase până la alegeri. Barna a ieșit în final pe locul 3 în turul I, iar în finală s-au calificat candidații sistemului, așa cum se plănuise: Iohannis și Dăncilă.
Despre cazul Barna nu s-a mai auzit apoi absolut nimic. Anul trecut, G4Media.ro a aflat că DNA îl clasase pe furiș, din lipsă de probe, în 2021.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
O „bombă“ a detonat miercuri în presa internațională: generalul Igor Gorgan, fostul șef al Statului Major General al Armatei Moldovei, este spion GRU, relevă o investigație a publicației „The Insider“, care prezintă lux de detalii și dovezi în această direcție. Cazul est extrem de grav, generalul Gorgan a fost șeful Armatei moldovene până la sfârșitul lui 2021, când a fost dat afară de noua președintă pro-europeană Maia Sandu. Apoi s-a angajat la Biroul ONU din Moldova, unde a activat până în iulie 2023, când țara vecină României a expulzat în masă spionii ruși care lucrau sub acoperire diplomatică.
Autorul anchetei publicate de „The Insider“, jurnalistul de investigații Serghei Kanev, arată că și în prezent Gorgan este un om-cheie al GRU în Moldova.
Omul de legătură al generalului Igor Gorgan era colonelul rus Alexei Makarov, ofițer GRU. Cei doi au intensificat relațiile în aprilie 2022, la două luni după ce Rusia a invadat Ucraina, iar discuțiile se purtau prin cafenele din Chișinău ori în timpul unor ieșiri la pescuit. „Pot să mă întâlnesc cu oricine, sunt un om de acțiune, trebuie să mergem mai repede înainte! Ar trebui să mergem la pescuit și să vorbim despre orice! Trăim vremuri istorice! Și trebuie să facem această istorie!“, îi spunea generalul moldovean Gorgan lui Makarov. Sloganul „noi facem istoria“ este deviza KGB-ului.
Fostul comandant al forțelor moldovene i-a ținut la curent pe ruși cu toate discuțiile dintre Guvernul de la Chișinău și cel de la Kiev, furnizându-le informații extrem de prețioase despre ce au nevoie ucrainenii și unde se află combustibilul livrat Ucrainei. „Ukroboronexport (exportatorul industriei de apărare – n. red.) al Ucrainei încearcă să răscumpere (sau să ia cu ajutorul unor «parteneri») 6 Mig-29 din Moldova, care se află la Mărculești. Ei insistă foarte mult… Deocamdată avioanele sunt la locul lor. Vor să «scoată» operațiunea prin intermediul unei companii-paravan din Emiratele Arabe Unite în viitorul apropiat”, sună unul din mesajele trimise de Gorgan rușilor. În aceeași zi, moldoveanul revenea cu alte informații extrem de importante: „Trenuri cu combustibil vin de pe teritoriul Republicii Moldova, și anume din satul Etulia, spre așezarea ucraineană Reni. Trenul cu combustibil se deplasează doar noaptea, în timpul zilei stă pe loc pentru a nu deveni o țintă a Forțelor Aerospațiale ale Federației Ruse (VKS)”.
Într-un alt mesaj, Gorgan îi transmitea rusului: „Ucrainenii se plimbă de trei săptămâni prin Ministerul nostru al Apărării, cerând orice – în special obuze de artilerie”.
Înaltul ofițer moldovean era foarte agitat în privința livrărilor de arme pe care România le făcea către Ucraina. Acesta îi cerea colonelului rus Makarov: „Este esențial să închidem granița cu România cât mai curând posibil! Este o gaură mare! O mulțime de marfă vine în Ucraina de acolo. În special marfă militară! Românii încă mai au câteva fabrici militare care produc arme și muniții”.
Întâmplător, începând din 2022 au apărut atât înalți oficiali de stat din România, cât și politicieni precum cei din AUR și Diana Șoșoacă foarte înverșunați împotriva sprijinului militar acordat Ucrainei. Aceștia au încercat să pună presiune pentru a fi suspendat acest ajutor militar, pe motiv că noi trebuie să fim neutri și să nu enervăm Rusia, dar și pentru că, de fapt – spun ei – Ucraina e dușmanul nostru.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Bundeswehrul – Armata germană – trebuie să fie gata de război până în 2029, a cerut miercuri Boris Pistorius, ministrul Apărării de la Berlin, într-un răspuns la o interpelare, în fața Bundestagului (Parlamentul Germaniei). Nu e prima oară când germanii indică faptul că Europa este într-o cursă contracronometru și că trebuie să se aștepte ca, până la sfârșitul deceniului, Rusia să încerce o invazie a țărilor membre UE și NATO.
„Trebuie să fim pregătiți pentru război în 2029. Trebuie să acționăm ca element de descurajare pentru a evita să se întâmple ce este mai rău“, a spus Boris Pistorius.
Marea problemă este că, după 1990, Germania a neglijat total Armata. Astăzi, aceasta este foarte mică și subfinanțată. Abia după invadarea Ucrainei de către ruși Guvernul german s-a trezit și a anunțat că va aloca un fond special de 100 de miliarde de euro pentru achiziții urgente de armament.
Drumul până la o armată competitivă este însă lung și Boris Pistorius a chemat Parlamentul să acționeze, pentru că finanțele, echipamentele și personalul trebuie rapid crescute. Și legislația trebuie schimbată, deoarece „în caz de urgență avem nevoie de tineri bărbați și femei care să poată apăra această țară“. Ministrul a anunțat că e nevoie de „o nouă formă de serviciu militar“, altul decât stagiul militar voluntar.
Ca multe alte țări europene, Germania a renunțat la stagiul militar obligatoriu. Acest lucru s-a întâmplat, în cazul nemților, în 2011, adică acum 13 ani. După atacurile Rusiei, Boris Pistorius a anunțat că va veni cu propuneri, cât mai curând, pentru o posibilă reintroducere a serviciului militar obligatoriu.
– Advertisement –
Bundeswehr are 181.672 de angajați militari și încă 81.612 civili. Din cauza eliminării serviciului militar obligatoriu, rezerva de personal este extrem de mică – 34.600 de oameni.
Deși armamentul este de calitate, este în cantități extrem de mici – lucru care s-a demonstrat că în tipul de război convențional pornit de Rusia reprezintă o slăbiciune majoră. Spre exemplu, există doar 295 de tancuri și 185 de tunuri autopropulsate. Rachetele Taurus – echivalente cu rachetele americane ATACMS – sunt în număr de 600. De la începutul agresiunii rusești s-a dovedit că forțele Moscovei operează cu mii de tancuri, cantitatea devenind în sine o calitate, după cum s-au exprimat generali americani.
Germania are cea mai mare companie de armament din Europa, Rheinmetall, un productor de top la nivel mondial, dar care din cauza lipsei de comenzi a fabricat până de curând cantități foarte mici de arme. În momentul în care Ucraina a avut nevoie de proiectile de artilerie, muniție pentru infanterie și vehicule de luptă, s-a constatat că Rheinmetall pur și simplu nu mai are capacitatea fizică să le producă.
În ultimul an, acest lucru s-a schimbat. Rheinmetall a investit masiv – inclusiv în România a fost cumpărată o fabrică – și se așteaptă ca, în scurt timp, aceste eforturi să se vadă în producție. Rheinmetall produce cunoscutele tancuri Leopard 2 și se pregătește să scoată o nouă generație din aceste arme. De asemenea, e de așteptat ca până la sfârșitul acestui an să înceapă producția de vehicule de luptă pentru infanterie (IFV) Lynx și transportoare blindate (APC) Fuchs în Ucraina.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
„Când am venit aici, aveam sindromul impostorului. Mă gândeam că nu sunt suficient de bun”, povestește Viorel Băltărețu în timp ce intrăm în burta monstruosului Palat al Parlamentului. Mă gândesc imediat la Ion Creangă, bântuit și el de același sindrom: „Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj”. Viorel Băltărețu a făcut Liceul Mihai Viteazul din București, a intrat la facultate cu concurență de 5 candidați pe loc, a fost campion mondial la speologie și azi e antreprenor prosper, fără să facă afaceri cu statul. Și totuși, se teme că nu e destul de bun. Oare ce-or gândi Ciucă și Ciolacu?
Deputatul USR cu care fac interviul are 49 de ani, e din Cluj-Napoca și acum îl contracandidează la primărie, din partea Alianței Dreapta Unită, pe Emil Boc, atotputernicul jupân liberal al capitalei Transilvaniei. O treabă grea, dar Viorel Băltărețu pare să aibă câteva avantaje de partea sa. E mai tânăr, vine din mediul privat – n-a lucrat niciodată la stat –, are o experiență de peste 25 de ani ca manager și patron, îi place adrenalina și pare să fie foarte greu de descurajat.
La drept vorbind, după ce ai fost în stradă la Revoluție, ai fost campion național și mondial la speologie și ai coborât în peșteri adânci de 1.000 de metri, cu râuri subterane în care apa îți vine până la piept, și ai supraviețuit ca antreprenor după două crize economice teribile, parcă nu mai e chiar atât de speriat o campanie electorală. Mai ales că acum clujenii încep să se întrebe cum de nu reușește Boc, de atâția ani, să pornească lucrările nici la metrou, nici la centura ocolitoare a orașului, deși a avut atâția bani europeni pe mână.
Punctul slab al lui Viorel Băltărețu este că pare să fie animat de un anumit idealism. În România de azi, unde clasa politică e dominată de dihăniile amorale ieșite din comunism, să vrei să faci lumea mai bună în loc să-ți tragi comisioane din șmecherii cu statul poate fi o „vulnerabilitate”.
– Advertisement –
Deputatul pare cumva conștient de asta. Vorbește despre scara inversată a valorilor, despre șefii de Aprozar care și azi conduc România, ca-n comunism, și despre visul de a schimba această situație, de a face țara prizabilă pentru copiii noștri care pleacă pe capete în străinătate.
Băltărețu pare genul de om care nu prea e „de înțeles”. În timpul crizei din 2009 a refuzat o șmecherie propusă de liberalii din Cluj, aceea de a lua contracte la instituții de stat la preț umflat, cu condiția să le returneze lor, la partid, 30%.
Acum 4 ani, când a izbucnit pandemia, a decis să nu dea afară pe nimeni din firmă. S-a căutat prin conturi și timp de trei luni le-a plătit tuturor angajaților 80% din salarii, deși toate contractele fuseseră suspendate.
– Advertisement –
La alegerile din 2019 a cerut să fie trimis de partid în comisie la secția de votare unde nu voia nimeni să ajungă. Așa a ajuns într-un vârf de munte, în Apuseni, unde s-a certat cu ceilalți membri ai comisiei, la numărătoarea voturilor, când aceștia au vrut să anuleze un vot dat pentru Pro România, partidul toxicului Victor Ponta. „Ești tâmpit? Ce, e pentru partidul tău?”, l-a întrebat șeful comisiei. „E o chestiune de principiu, noi apărăm toate voturile aici, nu doar pe ale noastre”, spune Băltărețu că i-a răspuns.
Citiți mai jos povestea omului-kamikaze pe care USR l-a trimis să scufunde nava-amiral a PNL-ului, Clujul jupânului Boc.
„Aparent, cine conduce țara asta? Tot șefii de Aprozare și ăștia ca ei. Asta a fost pervertirea societății în care scara valorilor a fost dată peste cap. Hai să ne uităm și în Parlament!“
Viorel Băltărețu spune că a fost de două ori aproape să-și dea demisia din Parlament și să renunțe la politică în ultimii 4 ani / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Am văzut într-un filmuleț mai vechi, postat de dumneavoastră pe Facebook, că faceți flotări cu o mână. Câte flotări faceți?
Viorel Băltărețu: Nu știu unde ați văzut, sper să nu fie vreun fake!
Reporter:Nu, era un filmuleț mai vechi, dintr-o sală de forță.
Viorel Băltărețu: Fac sport. Am făcut sport toată viața mea.
Reporter: Ce sport ați făcut?
Viorel Băltărețu: În 1997-1998 eram în echipa de baschet la Dinamo, la juniori. Eram în clasa a VII-a.
Reporter: Sunteți bucureștean, deci!
Viorel Băltărețu: Sunt născut la București și m-am mutat în 1996 la Cluj. M-am dus, de fapt, pentru soția mea, care era pe atunci studentă la Medicină în Cluj, ea fiind din Blaj. Și ne-a unit o pasiune: speologia. Am făcut speologie la nivel destul de înalt, zic eu, pe zona speologie explorativă, și acolo ne-am împrietenit și am zis: „Vrem să fim împreună!”. Așa că ne-am mutat împreună la Cluj și din ’96 sunt în Cluj.
Reporter: Deci, dumneavoastră ați făcut baschet în tinerețe…
Viorel Băltărețu: Am făcut multe sporturi, dar baschetul a fost cât de cât mai de performanță, la Dinamo.
Reporter: Pe ce post jucați?
Viorel Băltărețu: Eram apărător, în principal, dar ne roteam. Sincer, mi-e departe, nu mai știu așa, știu doar că ne chinuia antrenorul și ne alerga de numai!
Reporter: Mai știți să dați coșuri de trei puncte?
Viorel Băltărețu: Da, cum să nu? Da, da, da! Chiar m-am văzut anul trecut în iunie cu colegii, am sărbătorit 30 de ani de la terminarea liceului – am absolvit Liceul Mihai Viteazul din București, care acum e colegiu. M-am văzut cu ei, ne-am dus în curtea liceului și am jucat un baschet. Eram îmbrăcați toți la costum, ne-am dat sacourile jos și am jucat un baschet. Chiar a fost extraordinar! Da, mai mai joc baschet, încă mai joc, mă duc să mai arunc la coș.
Reporter: Aici, prin Parlament, aveți amatori de sport care să știe să joace baschet?
Viorel Băltărețu: Baschet? Nu, nu știu, dar fotbal am văzut că avem echipă. Nu m-am băgat acolo, că am gleznele deja cu probleme în momentul ăsta.
Peștera Șura Mare, de lângă Petroșani, al cărei custode și responsabil a fost Viorel Băltărețu într-o perioadă, în anii ’90 / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Am văzut că ați făcut și speologie, și alpinism. Le mai practicați?
Viorel Băltărețu: Nu mai practic. Adică am mai mers în ultimii ani cu prietenii, am mulți prieteni cu care am o relație extraordinară și acum. Dar ce-am făcut ca speologie… Am fost în partea asta de speologie exprorativă. În 1996 am fost în China, la o competiție mondială, chinezii au zis că e Campionat Mondial, am luat primul loc, deci sunt campion mondial! Se numea „tehnica speologiei alpine”, care ce înseamnă, de fapt? Este parcurgerea cavităților, deci a peșterilor, pe corzi. Gen coardă fixă. În speologie am fost și instructor pe zona asta…
Reporter: Deci, ați fost chiar bun!
Viorel Băltărețu: Am fost și campion național la toate competițiile astea de TSA, adică tehnica speologiei alpine. Am devenit initiator, apoi monitor în cadrul Școlii Române de Speologie. Este, dacă vreți, partea educativă. Școala Română de Spologie avea mai multe ramuri, era pe partea asta de speologie explorativă, adică cum să te deplasezi în peșteră în siguranță. Erau și zone de topografie… Am făcut și școala asta cu topografia de peșteră și biospeologie ș.a.m.d. Dar eu m-am dus pe zona explorativă, adică acolo unde era multă adrenalină. Am fost în peșteri, în expediții, am fost în echipa de vârf, Expediția –1000 din 1997, prima expediție românească care a atins –1.000 de metri în Franța. S-a ținut la granița Franței cu Spania, în Pirinei. Am făcut lucruri de-astea cu adrenalină. Îmi place adrenalina!
Reporter: Știți ce mă surprinde? De obicei, cei care practică speologia sunt mai degrabă din zona asta de munte, din localități de unde ajung mai ușor. Dumneavoastră sunteți din București, la sute de kilometri de peșterile pe care le puteați explora. Cum ați ajuns să vă prindă pasiunea asta?
Viorel Băltărețu: În liceu m-a prins pasiunea asta. Cred că aveam 16 ani, pentru că am devenit membru al Clubului de Speologie „Focul Viu“, din București, și atunci am avut nevoie de acordul părinților. A fost cel mai greu să mi-l dea. Mai târziu am și întrebat-o pe maică-mea: „Cum de mi-ai dat acordul ăsta? Cum de ai avut tu curaj să-mi dai?”. Zice: „Păi, știi care a fost faza? Eu, când eram tânără, am vrut să fac parașutism și tata – adică bunicul meu – nu mi-a dat acordul”. Și a zis că ea nu vrea să-mi frângă aripile, cum i le-a frânt… Deși nu neapărat i le-a frânt, poate i-a salvat viața, eu știu? Că fiecare părinte e… Dar maică-mea a avut curajul și a avut încredere în mine. E un lucru extraordinar de important! Pentru că, aparent, speologia este o activitate destul de riscantă, dacă nu știi cum s-o faci. Eu, în general, sunt foarte atent la lucrurile astea. Și la parașutism, dacă nu știi să-ți împăturești bine parașuta… E viața ta legată de parașuta aia, de munca ta, de ce faci tu cu mare atenție și cu meticulozitate. Și la speologie e fix același lucru! Mergem în peșteri din astea, în verticale, care au sute de metri, și trebuie să te cobori în coardă. Dacă nu ți-ai amarat bine coarda respectivă, riști să cazi și să… Și riscul e foarte mare! Cum să spun eu, să supraviețuiești unui accident în peșteră, statistic vorbind, este destul de mic. Și atunci, ori faci bine ceea ce faci, și nu există loc de eroare, ori n-o mai faci! Și atunci am învățat… Asta, de exemplu, m-a format în viață, ce-am făcut eu în speologie.
Reporter: Dar cum vă antrenați? Plecați în weekend, când nu aveați școală? Sau aveați aici, în București, niște locuri unde exersați? La ce vârstă v-ați apucat?
Viorel Băltărețu: În 1991 m-am apucat. În decembrie 1989 aveam 15 ani.
„Plecam vineri seara din București cu trenul, mergeam până în Alba, ajungeam la 4-5 dimineața, luam rata de Oradea și ne opream la Gârda. După aia mergeam și exploram diverse peșteri în Apuseni. După o noapte în tren, pe la ora 14.00 intram în peșteră, ieșeam la 3-4 dimineața. Asta era duminică dimineața. La ora 14.00 aveam rata înapoi, spre Alba, iar duminică seara era trenul până la București. Și luni de dimineață mă duceam la facultate”
Deputatul USR (al doilea din dreapta) în anii ’90, pe când cobora în peșteri de mare adâncime și era campion mondial la speologie explorativă / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Nu era ca acum, că sunt sute de cluburi, poți să-ți duci copiii să facă tot felul de…
Viorel Băltărețu: Dar să știți că, de exemplu, pe partea de speologie nu mai e așa de interesant acum. Atunci chiar n-aveam alte chestii de făcut și ne antrenam, mi-aduc aminte, ori în parcul de lângă Muzeul de Geologie de lângă Piața Victoriei, și ne lăsau să ne punem corzile în copacii ăia, ori în Parcul Titan. Acum nu mai au voie să facă chestiile astea că stricăm copacii. Asta era când nu plecam în ture. Altfel, aveam ședință joia, la club, era pe Strada Frumoasă, îmi aduc aminte și acum sediul clubului, la Institutul de Speologie. Joi ne întâlneam și ziceam unde plecăm sâmbătă de dimineață în expediție. Mergeam până în Apuseni, de foarte multe ori plecam, ca să vă dați seama – și mă gândesc și acum așa, cu nostalgie – vineri seara din București cu trenul, mergeam până în Alba, în Alba ajungeam la 4-5 dimineața, luam rata de de Arieșeni sau rata de Oradea, trecea de Câmpeni și ne opream la Gârda, de exemplu, acolo aveam un prieten care era doctor, prieten de-al nostru și el tot speolog, ne caza la el și după aia mergeam și exploram diverse peșteri în Apuseni! Ca Apuseniul e zona cu cea mai mare densitate de peșteri, pentru că e o zonă calcaroasă. Peșterile sunt dezvoltate în calcar, în principiu. Și făceam chestia asta. După o noapte în tren – nici n-aveam cușetă, dormeam cum puteam pe acolo, că nu ne permiteam cușeta – ajungeam acolo, luam autobuz, pe la ora 14.00 intram în peșteră, ieșeam din peșteră la 3-4, că nu conta dacă era zi-noapte, erau ture mai lungi sau mai scurte… Asta era duminică dimineața. Te duceai, dormeai un pic și la ora 14.00 sau 15.00 aveam rata înapoi, spre Alba, iar de la Alba, duminică seara, era trenul până la București. Și luni de dimineață eram la București și luni mă duceam la facultate.
Reporter: Infernal!
Viorel Băltărețu: Dar uite că puteam să facem chestia asta! Și pasionați!
Reporter: Ca să faci asta trebuie să fii tânăr, ca să te țină organismul, și foarte pasionat.
Viorel Băltărețu: Corect! Am avut niște experiențe extraordinare, am rămas cu niște prietenii și cunosc oameni cu un caracter extraordinar și, cumva, m-a format și pe mine să fiu așa. Adică acolo nu erau tot felul de oameni slabi. Să spunem că nu puteai să faci echipă acolo, în peșteră n-ai voie să mergi mai puțin de patru oameni într-o echipă. Adică sunt niște reguli de siguranță, să spunem așa. Dacă se accidentează unul, cineva rămâne cu tine și ceilalți doi pleacă să ceară ajutoare. Să nu fii singur, da? Cam ăsta era modelul!
Peștera Humpleu, din Apuseni, este cea mai frumoasă pe care a văzut-o Viorel Băltărețu / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Care a fost cea mai frumoasă peșteră în care ați coborât?
Viorel Băltărețu: Din România? Peștera Humpleu! Este în lângă Răchițele, județul Cluj – locul de unde este domnul primar Boc (izbucnește în râs). Acolo este o peșteră, se numește Piatra Altarului, este o altă peșteră foarte frumoasă, rezervație naturală, dar acolo accesul este destul de limitat. Am fost o singură dată în peștera respectivă. În schimb, peștera Humpleu este o peșteră mult mai greu accesibilă, are un activ. Să vă spun ce înseamnă activ: adică e un râu subteran! Vă dați seama, mergem și prin peștera asta foarte mult, e foarte greu, nu toți pot să facă treaba asta. Te schimbi într-un costum de neopren, mergi pe un râu care e cu cascade, e cu cățărări, e cu tot felul de… Este foarte dificil. După aceea ajungi în niște zone pur și simplu… Asta m-a atras, de fapt, la speologie. Gândiți-vă că, făcând speologie explorativă, mă duceam în capetele de peșteri unde ajungeai cel mai greu, unde căutai noi galerii. Și descopeream! Gândiți-vă că eu am descoperi noi galerii! Un fel de Cristofor Columb, dacă vreți… Terra Nova, pur și simplu eram primul care călca într-un punct pe planeta asta! Un lucru extraordinar. Și asta mă motiva. Pur și simplu am găsit în peștera asta, în peștera Humpleu, niște zone de un alb imaculat, cu stalagmite, cu stalactite. Dacă vreți, vă dau câteva fotografii, să vedeți! Nu vă vine să credeți ce lucruri erau acolo! Efectiv, te uitai și ziceai: „Aș vrea să merg înainte, dar nu pot să stric!”. Pentru că la un moment dat ar fi trebuit să strici ceva. Și efectiv am lăsat… Se vedea o galerie și am zis că noi nu spargem, nu stricăm, pentru că chiar nu merită! Trebuie să lăsăm natura așa cum e. Am făcut fotografii, efectiv niște lucruri extraordinare! Și sentimentul ăsta, că ai descoperit tu, că ai fost primul care a pus piciorul într-o anumită zonă, nu prea îl mai ai acum. Poate în pădurile tropicale, dacă te mai duci pe acolo, prin Amazon sau pe nu știu unde.
„Am intrat la liceu la Mihai Viteazul, unul dintre cele mai bune din România. Cu meditații la matematică, la română… Am avut șansa, taică-meu era profesor la facultate și a primit de acolo un HC-85, un calculator. Aveam calculator când lumea…”
Reporter: Ca să ai aplecarea asta trebuie să ai o anumită fire, o anumită înclinație. Vorbiți-mi despre dumneavoastră! Să începem cu copilăria. Sunteți bucureștean get-beget?
Viorel Băltărețu: M-am născut în București. Până în 1996, deci până la 22 de ani, am fost aici. Am făcut primii 3 ani de facultate aici.
Reporter: Școala unde ați făcut-o?
Viorel Băltărețu: Eu am locuit în Pantelimon, am făcut Școala 66, care e undeva lângă Strada Vergului. Deci, așa sunt! Nu chiar de unde erau ăia după blocurile gri, dar nu departe! Blocul în care locuiam eu era chiar pe buza Parcului Morarilor și chiar am fost acum, în primăvară, m-am plimbat pe acolo și am văzut ce fain a făcut Radu Mihaiu acest parc. Nu-l mai recunoșteam! Cu toate că am găsit inclusiv și copacii în care mă cățăram, niște pini pe un delușor. Nu știu dacă am fost cu ceva special… Mi-am făcut treaba foarte bine, nu eram liderul clasei, că nu eram comandantul… Noi, pe vremea aia, aveam șnururile alea, mai țineți minte? Erau șnururi galbene, roșii ș.a.m.d. N-am fost niciodată comandant de detașament, n-am luat premiul întâi, dar întotdeauna luam premiul doi și trei și eram comandant de grupă, de exemplu. Deci, asta era pe vremea lui Ceaușescu.
Reporter: V-au făcut în prima tură pionier?
Viorel Băltărețu: Da, m-au făcut și pionier, am fost și șoim al patriei. Din 1986 sau 1987 am început să merg la Clubul de Informatică al Sectorului 2. Era undeva lângă Piața Rosetti. Și am mers, am luat locul 2 pe sector și locul 6 pe municipiu la Olimpiada de Informatică.
Reporter: Asta când era?
Viorel Băltărețu: În ’89, că eram în clasa a VIII-a. Am avut șansa, taică-meu era profesor la facultate și a primit de acolo un HC-85, un calculator. Aveam calculator când lumea… Mi-a plăcut mult, aveam hobby-ul ăsta cu electronica, făceam montaje cu taică-meu, făceam radiouri, deci tot felul de chestii din astea interesante. Dar a fost partea asta cu informatica. Mi-aș fi dorit să mă duc mai tare pe informatică, mi-aș fi dorit să mă duc mai tare pe electronică, că am intrat la facultate la Electronică, sunt inginer electronist, dar am practicat foarte puțin din două motive. Unu: mi-au tăiat aripile la facultate. Când am început, primii doi ani n-am făcut aproape niciun pic de electronică, făceam tot felul de materii ciudate și tot matematici speciale, ceea ce mi-a prins bine, până la urmă, dar eu voiam să fac electronică și ei ne ziceau: „Nu, mai stați un pic, lasă peste încă un an, peste doi, peste trei”. Și cred că, din păcate, avem și astăzi problema asta la facultățile din România! E multă teorie. În loc să te apuci să faci proiecte practice… Au mai schimbat, dar nu cât trebuie…
Reporter: Dumneavoastră ați fost la Facultatea de Informatică a Universității București sau la Politehnică?
Viorel Băltărețu: La Politehnică. La Electronică. Am vrut să intru la Automatică. Pe vremea mea era o concurență enormă și, când am dat eu, în ’93, dacă nu intram la facultate ne luau în armată. Deci aveam o presiune foarte mare, îmi aduc și acum aminte. Și atunci, mi-a fost cumva teamă să mă înscriu la Automatică, nu puteai să te înscrii la șapte facultăți. M-am înscris la Electronică, am intrat cu 9,53 și am fost al 101-lea! Ca să vă dați seama ce nivel era. Erau 300 și ceva de locuri și am fost 1.500 de candidați. Erau 5 pe loc. Și am luat 9,53 pentru că am greșit o banalitate, un calcul din ăsta la sfârșit, o chestie mică, de neatenție. Nu că nu știam… Așa era diferența și atât erau de strânse notele. Eu am am fost supărat pentru că nivelul testelor, al examenului, mi s-a părut prea simplu, prea ușor. În principiu, dacă-l faci mai greu, vezi și diferența între oameni. Dar asta a fost… Că ideea mea era să mă duc la Automatică, îmi plăcea partea asta de informatică, de programare, dar până la urmă am ajuns la Electronică. Oricum, din anul IV, când am venit la Cluj, mi-am făcut prima mea firmă, am făcut alpinism utilitar.
Reporter: Dumneavoastră ați fost ultima generație care a prins două trepte la liceu, examenul de intrare în clasa a IX-a și examenul de intrare în clasa a XI-a.
Viorel Băltărețu: Da, așa este. Fix ultimii am fost! Noi am dat două trepte, dar totuși ne-au dat Bacalaureatul cu cinci materii. Că înainte să dădea Bacul la trei materii. Deci, noi am dat treapta întâi, apoi a doua, și acolo a fost foarte greu…
Reporter: Câți ați fost pe un loc? Liceul Mihai Viteazul era unul bun.
Viorel Băltărețu: Da, era printre cele mai bune!
Reporter: Și cum ați intrat? Meditații?
Viorel Băltărețu: Oooo, da! Meditații la română, la matematică…
În Peștera Humpleu există un caz extrem de rar de schelet al unui liliac prins într-o stalagmită / FOTO: Arhiva personală a lui Viorel Băltărețu
„Am fost la Televiziune cu taică-meu în 22 decembrie 1989. Frate-meu, care e mai mare, a ieșit și în 21, și în 22 de dimineață, până să fugă Ceaușescu. După aia, eu m-am dus cu taică-meu la Televiziune, când ne-a chemat Iliescu cu nebunia aia… Ne-am dus să apărăm Televiziunea și nu era nimic! Nu s-a întâmplat nimic și am plecat. Cred că la jumătate de oră după ce am plecat noi a început să se tragă. Deci, am avut noroc. Eram carne de tun acolo”
Reporter: Să spunem, pentru cei care citesc acest interviu, că dumneavoastră ați dat treapta întâi pe vremea lui Ceaușescu și dreapta a doua după ce a căzut comunismul. Deci, ați fost o generație care a prins toate schimbările astea.
Viorel Băltărețu: Am fost și la Revoluție! Fiind clasa a IX-a, am fost în stradă acolo, la Bariera Vergului.
Reporter: Când ați ieșit în stradă la Revoluție?
Viorel Băltărețu: Am fost și la Televiziune cu taică-meu în 22 decembrie. Frate-meu, care e mai mare, a ieșit și în 21, și în 22 de dimineață, până să fugă Ceaușescu! După aia, eu m-am dus cu taică-meu la Televiziune, când ne-a chemat Iliescu cu nebunia aia…
Reporter: Da!
Viorel Băltărețu: Ne-am dus acolo…
Reporter: Să apărați Televiziunea de teroriști, așa zicea Iliescu.
Viorel Băltărețu: Ne-am dus să apărăm Televiziunea și nu era nimic! Nu s-a întâmplat nimic și am plecat. Cred că la jumătate de oră după ce am plecat noi a început să se tragă. Deci, am avut noroc. Eram carne de tun acolo!
Reporter: Masă de manevră, practic!
Viorel Băltărețu: Da! Din păcate! Dar atunci o vedeam ca pe o chestie… „Domnule, trebuie să apărăm, să facem!” Și după aia, ce am făcut? Se făceau baricade la intrarea în oraș. Acolo, pe Vergului, era o alimentar și am făcut o baricadă și stăteam și-i opream pe unii. Și aia a fost așa, dacă stau să mă gândesc acum, o copilărie! Și opreau toți, n-aveam nicio problemă, până când, la un moment dat, a venit unul cu mașina și a trecut prin baricada noastră ca prin brânză! Eu eram ăla care le făceam semn să se oprească și chiar m-am gândit: dacă ăla venea și trăgea o rafală de mitralieră, eram primul împușcat! Că ziceau la TV „să nu intre teroriștii cu arme în oraș!”. Aha!
Reporter: Tatăl dumneavoastră era profesor de…
Viorel Băltărețu: Tatăl meu era era profesor la Facultatea de Utilaj Tehnologic de de la Institutul de Construcții.
Reporter: Dar ce anume preda?
Viorel Băltărețu: Mașini de ridicat. Macarale.
Reporter: Și mama?
Viorel Băltărețu: Mama a fost și este inginer proiectant pe Petrochimie. Ea a proiectat Combinatul de la Borzești, care se numește acum Chimcomplex, a proiectat Arpechim, a proiectat la Oltchim multe chestii. Și acum încă lucrează! Anul ăsta face 80 de ani și lucrează în continuare. Ceea ce o încurajez să facă, pentru că treaba asta o ține tânără. E în continuare verificator de proiecte, expert pe ISU și pe nu știu ce chestii. De aceea verifică proiectele, o chestie foarte faină, la un moment dat, mai demult, era printre puținii din țară. Deci, se străduiește să se țină în activitate – și apreciez mult treaba asta.
Reporter: În ’89 erați suficient de mare încât să înțelegeți ce se întâmplă. La 15 ani aveați capacitatea să înțelegeți realitatea din jurul dumneavoastră, să vă puneți diverse probleme, să vă gândiți la anumite lucruri. Ce gândeați, să spunem, în ‘88-‘89 despre România, despre regimul în care trăiați? Ce discutați cu părinții?
Viorel Băltărețu: Ascultam intens Europa Liberă și Vocea Americii.
Reporter: Erați într-un bloc…
Viorel Băltărețu: Da, stăteam la bloc cu ai mei și… Se discuta destul de… Nu neapărat deschis…
Reporter: Se discuta și de față cu dumneavoastră? Vă lăsau să asistați la genul ăsta de discuții?
Viorel Băltărețu: Da, da, da! Părinții mei au fost tot timpul… De exemplu, lui taică-meu știu că i-au impus la un moment dat să intre în Partidul Comunist. N-a vrut să intre și atunci nu-l mai avansau! Și îmi spunea după Revoluție: „Aproape că eram hotărât să intru în partid, că nu mă mai lăsau ăștia să cresc!”. Era asistent universitar și nu putea să se ducă mai sus. Nu-l lăsau! Deci, vorbeam. Ne tragem din familii care… Din partea maică-mii, de exemplu, mai mulți au fost persecutați. Nu au fost arestați, dar au fost persecutați. Părinții mamei erau din zona de lângă Alexandria, dintr-o comună din Teleorman. Era o familie cu cinci frați, străbunicul meu era chiabur, știți ce însemna, era un țăran mai înstărit, avea și o presă de ulei…
„Pe vremea comunismului, noi, la București, chiar am avut curentul întrerupt. Eu am învățat la lumânare! Poate pare ciudat pentru tineri, lor li se pare că totul e de-a gata. Și asta vreau să le spun: democrația asta s-a câștigat greu”
Viorel Băltărețu participă la acțiuni de ecologizare / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Și i-au confiscat-o după venirea comunismului.
Viorel Băltărețu: I-au confiscat tot, inclusiv presa de ulei. De fapt, l-au forțat s-o cedeze, cred că de asta au și scăpat copiii lui să nu ajungă la pușcărie. Dar povesteau că, în perioada aceea, ziua se duceau și stăteau în porumb, stăteau ascunși în pădure. Doar noaptea mai veneau acasă, să le mai dea de mâncare străbunica mea, și după aia fugeau iar în pădure. Și tot așa. A fost o perioadă în care voiau să-i umfle. Au fost patru frați și o soră – bunica mea era sora. Ceilalți patru frați, toți au făcut facultate, deci s-a străduit străbunicul meu să-i educe. Uite, ăsta e un lucru care acum parcă nu se mai simte, dorința oamenilor simpli să facă un efort. Și străbunicul chiar a făcut un efort, zicea că a vândut pământ ca să poată să-i țină la facultate și așa mai departe. Unul dintre frații bunicii a ajuns avocat, după ce a terminat facultatea s-a dus la Corabia, tot la Dunăre. După aia a venit războiul, l-au înrolat, s-a dus cu armata română până la Stalingrad, a supraviețuit la Stalingrad… Mi-a povestit, dar mi-aduc aminte destul de greu, eram copil. Apoi s-a întors înapoi cu armata română, după care am întors armele cu rușii și s-a dus până Munții Tatra. Și acolo, în Munții Tatra, s-a terminat războiul și i-au trebuit vreo trei luni să ajungă acasă. Că s-a terminat și le-a zis: „Bă, e gata, plecați acasă!”. Nu le-au asigurat transport. După vreo trei luni de zile a venit acasă și, când a ajuns, comuniștii i-au zis: „A, tu ești fiu de chiabur!… Nu mai poți să fii avocat!”. N-a mai profesat, a pierdut licența de avocat. Povestea că a reușit să nu-l aresteze – l-au angajat muncitor într-o fabrică și a muncit. După care avea ceva talent la desen și a ieșit la pensie desenator la un institut din ăsta de proiectări, desenator la planșetă și făcea nu știu ce chestii… Pe omul ăsta și soția lui, care era fugită și ea din Basarabia, nu i-am văzut în viața mea să se certe între ei! Erau de un calm… Când a ieșit la pensie, s-a mutat înapoi, la țară, la casa părintească, stătea vara acolo și iarna venea la București. Și toată lumea îi zicea pe stradă „domnul avocat”. Ca să-ți dai seama ce poveste și ce destin frânt! Oamenii și-au îngropat în interior trecutul… Am văzut asta și la Corneliu Coposu. Apreciez foarte mult asta și probabil că povestea m-a făcut să fiu foarte apropiat de Corneliu Coposu și cei care au fost deținuți politici. Te uiți, așa, la o liniște sufletească. Îți zici: „Bă, după ce mi-au făcut ăștia atâtea chestii, cum poți să nu fii revanșard? Cum să nu vrei să le-o dai la aia înapoi, să faci ceva?”. Și asta arată că, de fapt, noi nici nu înțelegem prin ce au trecut oamenii ăia!
Reporter: Dar nici nu li se spune oamenilor. Nu se învață lucrurile asta la școală.
Viorel Băltărețu: Da, astea ar trebui vorbite și…
Reporter: Dumneavoastă, ca parlamentari, ar trebui să vă gândiți la lucrurile astea și să schimbați legile.
Viorel Băltărețu: Eu susțin partea asta și… Dar educația cred că e cea mai mare problemă din țara asta și ar trebui în primul rând să spunem adevărul despre toată istoria noastră. Toată, nu numai asta!
Reporter: Dar trebuie întreținută memoria colectivă, așa cum fac alte popoare: polonezii israelienii…
Viorel Băltărețu: Adică să recunoaștem și greșelile, pentru că am făcut și greșeli.
Reporter: Da, categoric! Ca să nu mai existe oameni astăzi care vorbesc despre Ceaușescu cu „domnul Ceaușescu” – care a făcut și a dres.
Viorel Băltărețu: Doamne ferește!
Reporter: Bun, deci dumneavoastră ascultați Europa Liberă în 1988-1989. Ce gândeați? Mergeați la școală, aveați orele alea de pregătire politică, de socialism științific… Intrau profesorii și începea să se citească din vizita tovarășului Yasser Arafat la București…
Viorel Băltărețu: Da, exact asta! Păi, ce făceam în clasă? Chiar stau și mă gândesc acum că nu se prindea de mine chestia asta, dar trebuia to fake-it. Trebuia să fii cuminte acolo, n-aveai voie să zici, că îmi ziceau maică-mea și taică-meu: „Ai grijă ce vorbim aici! Vezi să nu spui mai departe da?”. Cu toate că prin blocurile alea îmi aduc aminte că orice vorbeai în apartamentul de la etajul 3 – eu stăteam la 3 – se auzea. Sau auzeam eu ce vorbea nu știu care de la 5! Așa de ciudat era! Așadar, la școală cumva simulai că ești acolo, că faci ce trebuia, să decupezi din ziar, să citești ce îți dădea tanti aia să citești și…
Reporter: Dumeavoastră aveați la acel moment conștiința asta, că în alte țări se trăiește mai bine și că poate altora nu li se întrerupe curentul?
Viorel Băltărețu: Da! Și noi, la București, chiar am avut curentul întrerupt!. Deci, eu am învățat la lumânare! Adică îmi aduc aminte de chestia asta, poate pare ciudat pentru tineri, lor li se pare că totul e de-a gata. Și asta vreau să le spun: democrația asta s-a câștigat greu, chiar dacă poate printr-o revoluție, lovitură de stat, încă nu știm, trebuie să mai treacă vremea să decantăm mai bine toate informațiile, să ajungem la o concluzie corectă. Dar a fost o perioadă complicată. Știi că era penuria de mâncare. În restul țării aveau, totuși, cartelă. La București n-aveam cartelă și atunci trebuia să stai la coadă.
„Din clasa întâi am stat la coadă. Acolo, pe Vergului, era alimentara. Și nu se făceau cozile în față, se făceau în spate, ca să nu se vadă când trece Ceaușescu. Stăteam în spate la coadă și era chestia aia: «Domnule, la ce stați la coadă?». «Nu știm, să vedem ce se bagă!» Stăteam la coadă la unt, la brânză, la ouă… Și se dădea juma’ de kil de persoană”
Reporter: Stăteați la coadă?
Viorel Băltărețu: Oooo, da! Cum era…
Reporter: La ce stăteați la coadă?
Viorel Băltărețu: Acolo, pe Vergului, era alimentara. Și nu se făceau cozile în față, că se făceau în spate.
Reporter: De ce?
Viorel Băltărețu: Păi, ca să nu să vadă când trece Ceaușescu sau dracu’ știe, vreun prim-secretar sau ceva.
Reporter: Dacă trec străini pe acolo să nu se vadă că e coadă la mâncare.
Viorel Băltărețu: Exact. Stăteam în spate la coadă și era chestia aia: „Domnule, la ce stați la coadă?”. „Nu știm, domnule, să vedem ce se bagă!. Cam asta era…
Reporter: Deci, n-aveați Bringo, să stați acasă și să sunați…
Viorel Băltărețu: (izbucnește în râs) Nu! Și chiar stau și mă gândesc că acum avem telefon mobil, WhatsApp, draci-laci…
Reporter: La ce stăteați, de obicei, la cozi?
Viorel Băltărețu: Păi, era la unt, la brânză, la ouă… Și se dădea juma’ de kil de persoană, știi? De brânză, de exemplu. Și nu știu cum dădeau semnal toți, zicea: „Aduceți-i pe toți!”. Și veneam, ne puneam, era unul și ne făceam… Zicea: „Hai, toți copiii!”. Și, pac! Trebuia să fim toți trei, că am doi frați, eram acolo, împreună cu maică-mea, ne puneam la coadă, stăteam și ne dădea două kile de brânză, că suntem mai mulți. Dar trebuia să fim prezenți.
Reporter: De la ce vârstă ați început să practicați „sportul” ăsta?
Viorel Băltărețu: Care, cu statul la coadă?
Reporter: Da – păi se și zicea: „Șoimii piețelor”.
Viorel Băltărețu: Păi, din clasa întâi!
Reporter: Deci, pe la 7 ani, gata, erați deja la cozi…
Viorel Băltărețu: Da, păi, erai obligat să stai!
Reporter: Altfel, n-aveai ce să mănânci.
Viorel Băltărețu: Faptul că n-aveam cartelă mie mi s-a părut mai nasol. Adică, tu nu erai sigur că astăzi îți dă ceva!
Reporter: Da.
Viorel Băltărețu: Că era tâmpit și sistemul de cartelă, e evident! Era o prostie, dar…
„Aparent, cine conduce țara asta? Tot șefii de Aprozare și ăștia ca ei. Asta s-a întâmplat și cu restaurantele. Cine a cumpărat restaurantul? Șeful de sală! Asta a fost pervertirea societății în care scara valorilor a fost dată peste cap. Și acum avem o problemă cu scara valorilor. Hai să ne uităm și în Parlament!”
În 2021, deputatul Viorel Băltărețu a fost nevoit să se implice personal în refacerea unui pod strategic pe DN, la intrarea în Turda, pe care a reușit să-l termine mai repede după o luptă titanică împotriva birocrației și a lenei funcționarilor români / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Să spunem că să-ți dea ceva nu însemna că luai pe gratis. Însemna că stai la coadă ca să plătești, dacă mai ajungeau alimentele de vânzare până la tine și nu se terminau înainte să-ți vină rândul.
Viorel Băltărețu: Da, bineînțeles! Și maică-mea îmi spunea o chestie care mi-a rămas în minte: „Fii atent, dacă eram în Vest, noi acum eram niște oameni cu o situație materială bună, respectați de către ceilalți, pentru că da, avem școală, ș.a.m.d. Dar ia uită-te: cine este cel mai important, în momentul de față, în sistemul ăsta, în afară de securiști și activiștii de partid? Uite, ăla care e șeful de la Aprozar, șeful de la Alimentara!“. Că ăla, dacă aveai relații cu el, îți mai dădea pe sub mână. Au venit 100 de kilograme de brânză, dar, de fapt, el vindea 50 și 50 le dădea cui voia el.
Reporter: Alde Piedone.
Viorel Băltărețu: Era șef la Alimentara, nu?
Reporter: Cam așa ceva. Și povestea că dintr-un transport de portocale, el își trăgea din start 12 lădițe.
Viorel Băltărețu: Deci, vă dați seama de chestia asta? Aparent, cine conduce țara asta? Tot șefii de Aprozare și ăștia ca ei. Asta s-a întâmplat și cu restaurantele. Cine a cumpărat restaurantul? Șeful de sală! Ăla l-a cumpărat! Nu toți, acum să nu generalizăm. Asta a fost pervertirea societății în care scara valorilor a fost dată peste cap. Și, din păcate, și în momentul de față avem o problemă cu scara valorilor. Hai să ne uităm și în Parlament!
Reporter: Da!
Viorel Băltărețu: Că e foarte greu să ajungi să supraviețuiești aici dacă ești un om corect și normal.
Reporter: Și în Guvern avem un premier care și-a luat Bacalaratul pe la 32 de ani…
Viorel Băltărețu: Nu se știe!
Reporter: Exact, nu se știe clar, că e secretizat. Și un fost premier care este plagiator, și-a plagiat doctoratul.
Viorel Băltărețu: Exact asta e! Și pervertirea asta a valorilor, faptul că tu, ca modele, ai astfel de oameni… Pentru că, până la urmă, pozițiile astea înalte sunt și modele pentru ceilalți.
Reporter: Da, normal.
Viorel Băltărețu: În momentul în care noi promovăm astfel de modele, cum te aștepți să fie societatea? Cum te aștepți să fie tinerii când se uită și zic: „Uite ce mi-ar place mie!“. Cu toate că eu cred că va veni o revoluție de catifea a tinerilor. Sunt foarte bine informați mulți dintre ei și cred că… Și acum, la votul ăsta, conform ultimelor sondaje și informații pe care le primim, pare că se mobilizează tinerii și mă bucură treaba asta! E adevărat, există și un risc să se ducă către zona asta mai de extremism și de suveranitate. Sper să nu facem greșeala asta, dar…
Reporter: Tot dintr-o exasperare!
Viorel Băltărețu: Tot din exasperare, dar pentru că nu suntem în stare, ca societate, să promovăm la conducerea țării o clasă politică care să ne reprezinte cu adevărat și să ne vrea binele ca societate.
„Am încercat să susțin proiectele Casei Regale cât am fost antreprenor, am finanțat Fundația Principesa Margareta pe proiecte importante, în special pe zona asta de tineri. Eu cred în tineri. Și am finanțat pe zona asta de artă, dirijori, violoniști. Pe cei care aveau talent, dar nu aveau bază materială și părinții nu puteau să-i susțină”
Reporter: Mi-ați vorbit de Revoluție, ați fost pe 22 decembrie la televiziune împreună cu tatăl dumneavoastră. La o lună distanță începeau mineriadele. Ce ați făcut în perioada aceea?
Viorel Băltărețu: Din martie, când a început Piața Universității, aproape în fiecare seară mergeam cu părinții mei acolo. Eram golani, aveam etichetele alea cu golan, cântam cântece, aveam toate casetele cu Cristian Pațurcă și cu toți care cântau acolo. Îmi aduc aminte cu mare plăcere. După 20 mai, Duminica Orbului, când a ieșit Iliescu cu 86%, am mai mers, cred, o zi sau două, până s-au anunțat rezultatele finale, după care ne-am oprit. Atunci, pur și simplu, am zis: „Mă, nu mai are rost“. Aveam prieteni cu care mergeam acolo, în piața Piața Universității, și care au emigrat. Nașii noștri sunt în Suedia, de exemplu. Tot așa, prieteni buni de familie au plecat. A fost o dezamăgire totală! Ai mei probabil că nu au avut curajul să plece. Noi, cei trei frați, suntem din 5 în 5 ani. Fratele meu mai mare avea 20 de ani, eu aveam 15, iar cel mic avea 10. A fost o dezamăgire. Dar Piața Universității a fost ceva în care… Cum să spun, de atunci am fost, să zicem așa, antisistem. Am susținut punctul 8 de la Timișoara. Mi-a plăcut foarte multă Rațiu. Ion Rațiu a fost, iar, un model. Dar dacă n-a mâncat salam cu soia cu noi, n-a mers! El, săracul, n-a înțeles, din punctul ăsta de vedere, marketingul politic. Prea îi speria pe oameni cu papion. Dar până la urmă venea cu niște idei, venea cu niște principii, cu niște valori de care noi am fi avut nevoie!
Reporter: Românii erau la ora aia la stadiul de bască proletară și…
Viorel Băltărețu: Da, da! Și ce am mai susținut foarte mult și susțin în continuare, am susținut restaurarea monarhiei! Eu l-am văzut pe regele Mihai ca pe un altfel de om, care transmite alte lucruri. Am fost la mitingul acela din Piața 1848, în 1992. Eu nu-mi mai aduc foarte bine aminte, dar maică-mea mi-a zis că m-am urcat într-un copac atunci. A fost atât de multă lume… Am încercat să susțin proiectele Casei Regale cât am fost antreprenor, am finanțat Fundația Principesa Margareta pe proiecte importante, în special pe zona asta de tineri. Eu cred în tineri. Și am finanțat pe zona asta de artă, dirijori, violoniști. Pe cei care aveau talent, dar nu aveau bază materială și părinții nu puteau să-i susțină. Și Fundația Principesa Margareta i-a susținut. Sunt câțiva artiști care, datorită suportului primit de la Fundația Principesa Margareta, au ajuns să fie acum de renume. La un moment dat a fost un concert la Ateneu, cred că prin 2015-2016, și am fost invitat acolo. Invitația era pentru BRD, Dacia, Vodafone, iar compania mea era următoarea pe listă, acolo! Și le-am zis: „Dar noi n-am dat foarte mulți bani, nu știu cum m-ați pus așa de sus!“. Și mi-au zis: „Nu, noi vă apreciem că sunteți cu noi!“. M-am simțit măgulit, cumva. Este vorba de ce vă ziceam, sindromul impostorului. Mă gândeam: „N-am făcut chiar așa de mult, nu meritam!“. Cred că educația este cheia la tot ceea ce putem schimba. Adică schimbările astea radicale n-au cum să vină… Revoluțiile nu aduc neapărat ce trebuie, dacă te uiți în istorie, n-o să vezi. Schimbările vin după un timp. Atunci, pe moment, tot niște șmecheri sau unii care știu mai bine cum merg lucrurile pun mâna pe putere.
Reporter: Așa e.
Viorel Băltărețu: Și dacă te uiți și la Revoluția Franceză, e aceeași poveste.
„Eu mai făcusem alpinism utilitar. Am lucrat la expertizări de turnuri. Am urcat pe turnul de la Copșa Mică, 245 de metri, pe de ăla de la Baia Mare. Mergeam și decoram de unul singur panourile outdoor pe bloc. Și aveam 45 de minute din momentul în care parcam mașina în fața blocului respectiv, mă urcam pe bloc, îmi întindeam corzile, coboram, decoram afișul și după aia mă urcam înapoi, îmi desfăceam corzile, coboram la mașină și plecam la următoare locație”
Deputatul clujean Viorel Băltărețu spune că a intrat în Parlament hotărât să ajute antreprenorii, să reducă birocratizarea și că a reușit să treacă legea care obligă autoritățile publice să permită plata și online sau cu cardul a taxelor și impozitelor / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Așadar, intrați la facultate în 1993, în 1996 plecați la Cluj. Aveați 22 de ani. Cum ați procedat? Ați făcut naveta?
Viorel Băltărețu: M-am mutat prin transfer la Cluj. M-am mutat, iar anul IV și V i-am făcut la Cluj, la UTCN, adică Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Și am terminat Electronică Medicală. Am făcut ceva aparate tot cu digitalizare. Am transformat la un EKG semnalul ăla, cum îl vezi pe tub, am făcut achiziție de date și apărea pe computer. Asta a fost lucrarea mea de diplomă la momentul ăla. Acum pare o banalitate…
Reporter: Dacă ați absolvit facultatea asta și aveați profesia asta, care e potențial foarte bănoasă, cum ați ajuns să vă faceți firmă de alpinism utilitar și nu v-ați făcut firmă de IT sau de…
Viorel Băltărețu: Eu am mers pe ideea… Și asta le tot spun și cursanților, că eu fac și mentorat pentru viitori antreprenori și pentru tineri. Și le spun: „Băi, trebuie să înțelegeți ce înseamnă antreprenoriatul. Până la urmă, un antreprenor e unul care rezolvă o problemă! Visează fain, visează mai mult decât alții și rezolvă o problemă. Asta e definiția antreprenorului: vrei să rezolvi o problemă. Adică oferi un produs sau un serviciu pe care-l caută cineva“. E clar că nu o să-ți faci un business, să zicem, de vândut făină, că deja piața e plină, există supermarketuri, n-ai nicio șansă să te apuci tu să…
Reporter: Deci, trebuie să intri pe nișă.
Viorel Băltărețu: Da, să cauți o nișă. Și, dacă vă uitați la start-up-uri și la toate companiile, în general intră pe o nișă, acolo unde nu e încă ocupat. Ei, la momentul respectiv era partea asta de… Eu știam foarte bine partea de speologie, eram instructor, aveam și o chestie făcută între noi, un serviciu care se numea salva-speo. Azi, serviciile astea se numesc Salvamont și Salvaspeo. Aveam și școli, pentru că era important: cum să scoți pe targă un rănit… Făceam antrenamente și eram pregătiți tot timpul, rucsacul, corzi, cu echipament, cu totul, era pus la ușă, în caz de alarmă, de ceva, trebuia să-l luăm, să ne ducem să salvăm, să ne facem echipe și așa mai departe. Deci, eram foarte pregătit pe zona asta și a fost o chestie, că ne-au cerut unii din Cluj: „Domnule, nu vă urcați pe bloc să ne faceți și nouă, că s-a desprins tencuiala și…“.
Reporter: Și v-a venit ideea.
Viorel Băltărețu: Și am făcut chestia asta la început, eu mai făcusem alpinism utilitar, îmi aduc aminte că am lucrat la o firmă de alpinism utilitar din București. Era un domn Vasilescu, prin ’93-’94. Și am lucrat la el la făceam expertizări de turnuri. Am urcat pe turnul de la Copșa Mică, 245 de metri, pe de ăla de la Baia Mare, am mai făcut tot felul de chestii de genul ăsta. Aveau nevoie pentru că n-aveau personal specializat, nu avea cine să urce pe chestiile astea! Și făceam expertizări, făceam tot felul de lucrări. Și așa am prins prima oară, după aia am intrat pe zona asta, lucrări din astea mai micuțe, eram student. Apoi am zis: „Băi, OK, dar hai să ne facem o firmă!“. Și mi-am făcut o firmă împreună cu doi prieteni, unul alpinist, unul tot speolog. Era în 1997. Și am crescut, am început pe zona de panouri publicitare. Să vă povestesc, ca să vă dați seama că eu am problema asta cu eficiența: se decorau panourile. A fost prima campanie prin ‘98, cred, de decorare Pall Mall. Era o firmă aici, la București, și patronul cu care am rămas și acum prieten venise la Cluj, că a avut o campanie mare și trebuiau să decoreze foarte multe panouri într-un timp foarte scurt, pe panouri Outdoor. Eu mergeam și decoram de unul singur un panou de genul ăsta pe un bloc. Și aveam undeva, la 45 de minute din momentul în care parcam mașina în fața blocului respectiv, mă urcam sus, pe bloc, îmi întindeam corzile, mă coboram, decoram afișul și după aia mă urcam înapoi, îmi desfăceam corzile, mă coboram la mașină și plecam la următoare locație. Că era o chestiune de câte poți să faci într-o zi.
Reporter: Se câștiga bine?
Viorel Băltărețu: Foarte bine! Foarte bine se câștiga atunci! Și eu am făcut de unul singur. Iar prietenul meu avea, săracul, la București echipe de trei alpiniști, pentru că de obicei îți puneai trei corzi, era un panou de 12 metri. Și făceau în 2 ore sau o chestie de-asta. Și ăsta, când s-a uitat, a zis: „Băi, frate!“. Pe ăia îi plătea același lucru, dar fiind angajații lui, îi plătea la zi, la oră, nu știu cum îi plătea, adică erau angajați normal. Pe noi ne plătea, cred, 25 dolari la o decorare. Dar atunci, în anii ’90, erau o grămadă de bani! Și a făcut revoluție după aia! S-a dus la el la firmă și le-a zis: „Bă, uite, dacă ăsta poate, trebuie să putem și noi!“. „Păi, nu putem!“ Bine, eu aveam și abilitățile necesare, aveam tehnica, aveam curajul, aveam ce vrei. Știam bine să fac și eram motivat, pentru că tot timpul în viață trebuie să fii și motivat. Dacă nu ești motivat… Aici era vorba de banii mei, dacă puteam să câștig mai mulți bani, de ce să nu câștig mai mulți bani?
Reporter: Diferența între a lucra angajat și a lucra pentru tine.
Viorel Băltărețu: Foarte puțin am fost angajat! Vreo 2 ani am fost la o fabrică a unui neamț. Și asta am făcut, mici lucruri pe care le-am schimbat și au văzut și alții că „băi, se poate și altfel!“. Și atunci tipul ăsta, Gabi, mi-a zis: „Nu vrei să vii la București, să-ți dau jumătate din București?“. Și mi-a dat 3 sectoare din București. Am venit cu prietenii mei de la București, că doar îi știam pe toți alpiniștii. Atunci am preluat jumătate de București și atunci am crescut ca firmă.
Reporter: Deci, asta era în 1998?
Viorel Băltărețu: Da, în 1997 am făcut firma, iar după aceea, în 1998… Și am lucrat apoi și pentru Orange, pentru Vodafone, am fost în Republica Moldova! Gândiți-vă, am fost în ’98, când se dezvolta rețeaua de la Orange în Republica Moldova. Erau pe vremea aia erau polițiștii cu pălărie de cowboy! Vai de capul meu, cum era și ce… Nu mi-a venit să cred!
„În 2009 m-am dus la PNL, să mă înscriu. A fost o experiență foarte proastă. Nu apucasem să scriu nici adeziune, nu semnasem nimic și m-au întrebat: «Băi, cu ce te ocupi?». «Păi, am o fabrică de mobilă!» «A, da? Nu vrei să faci tu mobila la nu știu care cămin?» «Ba da, cum să nu?» Și mi-au zis: «Pui tu ce preț vrei, dar trebuie să ne aduci 30% înapoi!». Le-am răspuns: «Da, bine, vă caut eu!». Și m-am dus învârtindu-mă. Am avut norocul că nu m-am înscris înainte și am văzut cum funcționează lucrurile”
Reporter: Vă gândeați atunci că o să intrați în politică?
Viorel Băltărețu: Nu!
Reporter: Cu cine votați în perioada aceea?
Viorel Băltărețu: Tot timpul am votat cu Dreapta. Adică, în principiu, cu liberalii.
Reporter: În 1996 cu cine ați votat?
Viorel Băltărețu: Cu Convenția Democrată. Și în 1992 am votat cu ei.
Reporter: Și la Președinție, probabil cu Constantinescu.
Viorel Băltărețu: Cu Emil Constantinescu. Da, dar am fost… Uite, am iarăși o experiență interesantă: în 1992 erau Alianța Civică și Ana Blandiana. Am avut șansa să fiu în jurul doamnei Ana Blandiana, care pentru mine și acum e un model, are aceeași voce ca atunci. Și eram reprezentanții elevilor, foarte mulți tineri în jurul ei. A fost un moment în care cred că trebuia să vorbesc la ceva miting al Alianței Civice ca reprezentant al elevilor. Eram clasa a XI-a… Eram acolo, trebuia să vorbesc, dar n-am vorbit. Eram acolo, în grupul cu Ana Blandiana, și ne explica și ne zicea: „Uite-așa și așa și așa“. Și mi-a plăcut. De atunci mi-a plăcut foarte mult, n-am ajuns să mai vorbesc, dar a fost o experiență. Poate că aveam trambulina politică, poate mă băgam de atunci, dar nu știu ce s-ar fi ales de mine dacă eram de atunci în politică. Ați văzut că nu foarte mulți au supraviețuit. Și care au supraviețuit, ai dubii mari legate de de ei! Atunci am fost activ până în 1996, după aia trebuie să recunosc că m-a dezamăgit Convenția Democrată, n-au reușit să facă cu 15.000 de specialiști povestea aia care… Și, de fapt, acum văd în politică că nu-i chiar așa de simplu. Crezi că vii și gata, toată lumea se aliniază că zici tu că se întâmplă treaba asta. Sunt niște forțe care vor să țină lucrurile în loc, așa cum sunt, și e foarte greu să destructurezi, de fapt, toată rețeaua asta. Și mă gândesc acum cum era rețeaua în ’96, că totuși sistemul cred că era mult mai slab decât e acum! Adică acum cred că s-a întărit, și-a găsit toate formele, s-a metamorfozat în tot felul de democrați și tot felul de oameni care de fapt au aceleași interese ca în 1990 sau și înainte de 1990. Și am mai avut o tendință în 2009, era criză mare de tot și eram vai de mama mea cu firma. Și am mai avut o tendință să mă înscriu în PNL la Cluj. Atunci m-am dus la ei să mă înscriu și a fost, așa, o experiență foarte proastă. Nu apucasem să scriu nici adeziune, nu semnasem nimic și m-au întrebat: „Băi, cu ce te ocupi?“. „Păi, am o fabrică de mobilă!“ „A, da? Nu vrei să faci tu mobila la nu știu care cămin?“ „Ba da, cum să nu?“ N-aveam… Eram mort de foame, pur și simplu n-aveam de lucru atunci. A fost groaznic pentru mine, ca business, în 2009. Și mi-a zis: „Da, păi, pui tu ce preț vrei, dar trebuie să ne aduci 30% înapoi!“. Și am zis „da, bine, vă caut eu!“ și m-am dus învârtindu-mă. Am avut norocul că nu m-am înscris înainte și am văzut cum funcționează lucrurile. Și am zis: „Stați, mă, frate, că nu se poate așa ceva!“.
Reporter: Cine era la PNL Cluj atunci, în perioada aia?
Viorel Băltărețu: Habar n-am, nu mai știu. Dar nu era în regulă. Și, din păcate, cel puțin acum, chiar dacă în 2020 noi am crezut că o să facem o alianță cu un PNL care chiar își dorește să facă o reformă, s-a dovedit, după nici un an de zile, că de fapt interesul lor nu are nicio legătură cu reformele…
Reporter: Deci, dumneavoastră credeați că o să dureze alianța asta?
Viorel Băltărețu: Eu, sincer, da! Am fost idealist, acum știu, dar…
„M-am băgat la lipit afișe, dar n-am apelat la angajați. Că mi-a zis cineva: «Domnule, nu-ți sunt toți angajații de la firmă membri de partid?». Și am zis: «Nu! Cum dracu’ să fie? Una-i una, alta-i alta. Haideți să nu le amestecăm, că oamenii ăia trebuie să lucreze, să facem ce avem noi de făcut acolo!»”
Viorel Băltărețu în timpul campaniei electorale din 2020 / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Cum ați intrat în politică, până la urmă? Adică ați avut o tentativă, a eșuat. Apoi încă una, a eșuat și aceea. Cum ați ajuns, până la urmă?
Viorel Băltărețu: În 2018, în decembrie, am intrat. În primul rând l-am urmărit pe Dacian Cioloș atunci, în 2016, când a fost prim-ministru, și am avut un șoc! Am zis: „Băi, se poate și altfel!”. Se poate cu bun-simț, se poate vorbi normal, a avut tot felul de acțiuni. Chiar dacă el era în minoritate, că era un Guvern tehnocrat și partidele știți foarte bine că… Dîncu era acolo, în spate, deci oricum făcea… A reușit, la nivel comunicațional și prin oamenii pe care-i adunat în jurul lui în zona de miniștri, dar mai ales în zona de secretari de stat – că-s mulți colegi de-ai mei care au fost secretari de stat și acum sunt la USR –, să adune niște oameni pe care nu-i cunoștea, dar s-a uitat și a zis: „Băi, nu mă interesează că ăla e al meu, că e al lui mama, al lui tata! Uite, ăsta mi se pare un om care a dovedit că vrea să facă ceva!”. A fost o experiență… Cu toți am povestit: „Bă, cum ați ajuns voi, cum v-ați băgat în chestia asta?”. „Pur și simplu mi-am lăsat firma – gen Ionuț Moșteanu – și am zis: hai, mă, să vedem cum e, că vreau să văd să se schimbe ceva!”. Și a fost… Dacian a făcut atunci pasul înapoi, păcat, că poate era mai bine, dar probabil că știa el ce e în PNL, nu știu, nu vreau să speculez, n-am toate informațiile. S-a pierdut. Dar, după aceea, am rămas cu o idee despre treaba asta. Iar mi-a plăcut Vlad Voiculescu, care se lupta cu rețeaua citostaticelor, că așa-i zicea. Am apreciat la el ce făcea, un om de absolut bun simț și normal. Ei doi mi-au plăcut foarte mult și am zis: „Mă, uite, faini oamenii ăștia!“. Dar mi s-a părut că gata, s-a terminat. Însă în 2018 Dacian și cu Vlad au făcut partidul PLUS. Și chiar l-au făcut acolo, la Cluj, la noi. Și atunci m-am înscris, mi-am depus adeziunea, în ianuarie 2019 mi-au trimis confirmarea că am intrat în partid. A fost prima oară când mi-am trimis o adeziune la un partid. După care, pe tot parcursul anului 2019, am fost un simplu membru, n-am avut nicio treabă…
Reporter: Ați mers la lipit afișe?
Viorel Băltărețu: Da, da, da, m-am băgat și la lipit afișe…
Reporter: Vă duceați dumneavoastră, personal, sau puneați angajații de la firmă?
Viorel Băltărețu: Nu, nu, nu! Angajații de la firmă nu sunt membri de partid! Că mi-a zis cineva: „Domnule, nu-ți sunt toți angajații de la firmă membri de partid?“. Și am zis: „Nu! Cum dracu’ să fie? Una-i una, alta-i alta. Haideți să nu le amestecăm, că oamenii ăia trebuie să lucreze, să facem ce avem noi de făcut acolo!“. Dacă amestecăm una cu alta nu facem decât să o dăm de gard! Și ce-am făcut? Le-am zis atunci, la alegerile europarlamentare din 2019: „Băi, mie nu-mi trebuie bani, să fiu reprezentantul în secții de votare. Trimiteți-mă la cea mai îndepărtată secție sau unde n-aveți! Nu contează pentru mine, spuneți-mi unde nu vrea să meargă nimeni și mă duc eu!“. Și m-am dus la Beliș. Ați auzit, probabil, de Beliș, e un lac foarte fain și o localitate undeva, la 1.000 și de metri altitudine, deci în munți, undeva în Apuseni. Erau vreo 40-50 de kilometri pe drumuri de munte. Și am fost reprezentant în secția de votare de acolo.
„Bineînțeles că e nevoie să aperi votul în România și în 2020-2024! Pentru că votul tău poate să-l pună la mine! Dacă n-ai acolo reprezentant… Și, din păcate, se fac chestiile astea chiar dacă suntem cu supraveghere video”
Reporter: Cum a fost experiența?
Viorel Băltărețu: Foarte, foarte faină! Atunci, în 2019, știți foarte bine că alianța USR-PLUS a luat un scor foarte bun. Noi pe Cluj-Napoca am luat undeva, peste 40%, foarte bine. Dar îmi aduc aminte că eram acolo, la Beliș, și era o zi faină afară, că era în mai, și se opreau, veneau ăia cu ATV-urile care se plimbau, veneau tot felul de turiști,. La europarlamentare puteau să voteze toți oriunde, până la urmă. Am avut o grămadă de voturi! Toată lumea era superîncântată. Și o chestie foarte faină pe care noi am făcut-o și au rămas ăia din secția de votare toți cu gura căscată, am avut organizat la nivelul partidului o echipă mobilă. Și ăștia au mers prin toate secțiile de votare și ne aduceau o punguță cu mâncare. Și ceilalți au rămas… Avea și UDMR-ul reprezentant, dar era un român de acolo, un român adevărat, că în creierul Apusenilor nu prea sunt neapărat unguri. Și erau de la tot felul de partide. Ei nici nu erau, de fapt, din partidele alea, dar na, ca să ia un ban… Și au venit cei de la noi și mi-au adus punguță cu mâncare. Au rămas ăia cu gura căscată: „Ți-au adus mâncare ăștia?“. „Da, mă, mi-au adus mâncare, e absolut normal! Până la urmă muncesc aici, pentru ei, și mă străduiesc să fac treabă. Și e normal să și mănânci cât ești acolo, că începi la 6.00 și termini la nu știu ce oră!“ E ceva ce noi practicăm în continuare și am practicat la toate alegerile. E și o chestie de încredere, adică să arăți că susții oamenii ăia. Efectiv, noi ne trimitem oamenii în secții de votare să apere votul!
Reporter: Mai e nevoie să aperi votul în România anilor 2020?
Viorel Băltărețu: Bineînțeles că e nevoie să aperi votul în România!
Reporter: Păi, ce se poate întâmpla?
Viorel Băltărețu: Da, pentru că votul tău poate să-l pună la mine! Sau al meu la tine! Deci, până la urmă, dacă n-ai acolo reprezentant… Și, din păcate, se fac chestiile astea chiar dacă suntem cu supraveghere video. Dar uite, iarăși, un exemplu și o chestie foarte interesantă, au rămas ăia uimiți. Eu am zis că sunt acolo reprezentantul USR-PLUS, dar am venit să apăr votul și apăr orice vot! Nu mă interesează! Pe mine nu mă interesează să-ți fur ție un vot și să-l pun la mine. Nu, eu toate voturile vreau să fie corecte. Ăsta e rolul. Chiar dacă ești reprezentantul unui partid, nu ești reprezentantul unui partid ca să furi de la unul, să-l pui la celălalt. Că avem niște principii, nu? Dacă plecăm de la ideea asta, că poate îl păcălim pe ăla, atunci nu prea avem ce căuta, zic eu. Ca să nu zic că e și illegal, da? Și a fost un vot… Era clar că cetățeanul respectiv a vrut să-și anuleze votul. A pus multe ștampile! Dar când a pus ștampilele, o singură ștampilă a prins așa, cu un colț, un pic de tot, un pătrățel, unul singur, de la Pro România. Și atât. În rest erau multe ștampile în afara pătratelor. Și una singură abia tăia colțul pătrățelului. Ăștia au zis: „Vot anulat!“. Când te uiți așa, la el, multe ștampile și gata, vot anulat! Zic: „Stați un pic!“. Ne-am uitat la el și am zis: „Nu, îmi pare rău, ăsta-i vot la Pro România!“. „Dom’le, păi, tu de la ce partid ești?“, mă întreabă șeful de secție. Zic: „De la USR-PLUS!“. „Păi, ce, e votul tău? Ce, ești tâmpit?“ Zic: „Nu, domnule, dar eu aici am venit să fiu corect, nu am venit să abuzez de poziția mea!“. S-au uitat ăia: „Da, domnule, ai dreptate! Legea zice așa, ne-am uitat încă o dată, ăsta e la Pro România!“. Și l-am pus la Pro România. Eu m-am luptat pentru votul ăla. Dar mi se pare de bun simț. Țin mult la ce a zis la un moment dat Ion Rațiu, că „mă voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine“.
Reporter: Da, așa a zis. În 2017, în ianuarie, ce făceați?
Viorel Băltărețu: M-am întors de la schi și am fost în stradă, bineînțeles, am ieșit cu toată lumea în stradă.
Reporter: Unde ați ieșit?
Viorel Băltărețu: Acolo, pe Eroilor, strigam aia PSD, dacă ții minte… Și în 2019, când am intrat în politică, după toată experiența asta cu 2017 – că a fost și ăsta un trigger (declanșator – n. red.), până la urmă – stăteam și ziceam: „Bă, frate, fii atent! Noi stăm ca proștii!“. Era frig afară, strigam „aia PSD“, nu știu ce, tra-la-la, și stăteam în fața sediului PSD. Dar era seara, că toată lumea mergea la serviciu ziua. Toate lucurile astea se întâmplau seara, întuneric afară. La sediul PSD nu era nimeni sau, dacă era, stingeau luminile, să pară că n-ar fi nimeni. Și în capul meu era așa: „Ăștia stau, se uită așa, dau un pic perdeaua la o parte, zic «uită-te, bă, și la proștii ăștia, că strigă aici! Hai, că acum o mai dăm un pic înapoi și oricum facem noi ce vrem»“.
„Noi, USR, facem mult mai mult luptându-ne aici, în Parlament, decât făceam cu toate mitingurile alea. Oamenii ies la miting când situația e gravă rău de tot. Dar când ăștia fac toate mizeriile pe care le-au făcut de 30 de ani încoace, pe alea efectiv nu le vedem și nu le știm! Noi ce facem în Parlament, în momentul de față, e să ne luptăm și pe chestiile astea mai mici. De multe ori par nesemnificative, dar s-ar putea să aibă un impact mult mai mare”
Reporter: Da, ceea ce s-a și întâmplat!
Viorel Băltărețu: Ceea ce s-a și întâmplat! Și faptul că noi suntem în Parlament, iar USR-ul a fost din 2016, facem mult mai mult luptându-ne aici, în Parlament, decât făceam cu tot mitingul ăla! Adică oamenii ies la miting, că e cumva emoțională toată treaba, ies oamenii când situația e gravă rău de tot! Când e gravă rău de tot! Dar când fac toate mizeriile pe care le-au făcut ei de 30 de ani încoace, n-are rost să mai dau exemple, pe alea efectiv nu le vedem și nu le știm. Noi ce facem în Parlament, în momentul de față, ne luptăm și pe chestiile astea mai mici. De multe ori par nesemnificative, dar s-ar putea să aibă un impact mult mai mare asupra multora dintre noi. Și ce mai facem este că mai luăm cârpa de pe mizerie și mai arătăm ce se întâmplă! Nu neapărat reușim să le oprim pe toate, că e clar că nu reușim. Eu am un sentiment de frustrare câteodată pe la mine prin comisie, când vin ăștia cu tancul și trec câte o lege… Și îi văd și pe colegii mei, care sunt mulți oameni de bun-simț și ridică mâna. Și le zic: „Bă, dar voi ce faceți acum?” „M-a sunat Ciucă și nu pot să… Trebuie să votez, că dacă nu, mă execută!”. Adică sunt și ei conștienți că fac mizerii! Mulți parlamentari! Dar totuși să complac, nu știu care sunt mecanismele, cum îi țin în hățuri…
Reporter: E cald aici, la Parlament, se plătește și pensie specială, e tot ce trebuie…
Viorel Băltărețu: Așa e!
Reporter: Dar în 2017 „erați plătiți de Soros”, nu? Așa ziceau televiziunile oligarhilor.
Viorel Băltărețu: Daaa, da, da! În fiecare dimineață mă duceam acolo și îmi dădea Soros! Și pentru cățel parcă era 50 de lei, nu mai știu… Aveam și cățel, puteam să vin și cu mâțul în brațe, că aveam și pisică atunci.
Reporter: Când vă întorceați înghețat de acolo, de la miting, că era o perioadă geroasă, și vedeați că la televizor sunt unii așezați în studiouri, la căldură, și zic că v-a plătit Soros, la ce ce gândeați?
Viorel Băltărețu: Făceam mișto! Dar ce pot să zic acum? Ca să zic și eu la glumă, ziceam: „Bă, nu m-a plătit destul! Soros pentru cât frig am îndurat!”. Ce să fac? Eram frustrat! Că asta s-a creat, s-a adunat frustrare! S-a adunat frustrare și, de fapt, un sentiment din ăsta, că nu poți să faci nimic, că te lupți cu morile de vânt! Că asta e marea problemă. Toată lumea spune: „Domnule, te lupți cu morile de vânt! Lasă, că tot ei fac, tot ei ies!”. Uite că am ajuns deputat! Eu nu mă așteptam. Nu mă așteptam, trebuie să recunosc.
Reporter: Haideți să vorbim și despre asta. Deci suntem în 2019, marele triumf de la alegerile europarlamentare, la câteva luni după ce ați intrat în partid și v-ați apucat de politică. Ce s-a întâmplat mai departe? Cum ați ajuns candidat al USR-PLUS în 2020?
Viorel Băltărețu: La sfârșitul lui 2019, colega mea care era președinte de filială la Cluj, în PLUS, Simona Cristea, m-a invitat… Că noi aveam un statut din ăsta în care președintele era ales împreună cu alți patru oameni. Și unul dintre oamenii cu care a fost ea aleasă în iulie 2019 s-a îmbolnăvit, a avut ceva probleme cu operații și a zis că se retrage. Și mi-a zis: „Am un post de fundraiser (strângător de fonduri – n. red.). Deci, era responsabil financiar. Și mi-a zis: „Nu vrei să intri în locul lui acolo?”. Și am zis: „Mă, dacă pot să ajut, cum să nu? Hai să vă ajut!”. Că oricum eu i-am finanțat și i-am sprijinit cu bani și în 2019, dar și după aia, evident. Și zic: „Știu oameni, pot să mă duc să fac job-ul ăsta. Am mai făcut-o pentru ONG-uri și pentru activități din astea non-profit”.
Reporter: Ați mers la firme private?
Viorel Băltărețu: Da, mergeam. Gândește-te că am fost în China, de exemplu, în 1996, și am luat sponsorizări de la OMV, de la BCR, de la nu mai știu care. Atunci când ne-am dus cu Federația Română de Speologie. De-atunci înțelesesem cum funcționează ONG-urile și cum trebuie să-ți aduni bani pentru anumite cauze. Acum zic că e o cauză politică, dar exista acel sentiment de sprijin pentru mișcarea noastră din partea mediului privat și a oamenilor de afaceri care voiau o schimbare, până la urmă. Așa am preluat funcția asta atunci, inițial mă gândisem să mă înscriu în competiția internă pentru consilier local la Cluj-Napoca. Intrând în Biroul Județean, am zis: „Băi, nu pot să fiu și arbitru, și competitor”. Că noi trebuia să dăm niște note. Era o chestie destul de complicată. Nu peam să fiu și eu arbitru, chiar dacă pe mine, normal, nu mă evaluam, dar ar fi trebuit să-i evaluez pe colegii mei concurenți cu mine și era, așa, o chestie de… Și am zis: „Nu mai candidez!”. Planul meu de carieră politică este ca în 2024 să candidez intern pentru o poziție de consilier local. Asta a fost ideea.
„Un motiv pentru care am intrat în politică mai tare sunt fetele mele. În 2019 au plecat la facultate și am zis: «Mă, fetele astea nu se mai întorc! La ce să se mai întoarcă? Ce facem? Ne facem și noi bagajele și ne ducem?». Vreau să le arăt fetelor că se poate schimba ceva în țara asta! N-o să fac eu România frumoasă, să fie totul gata, să le-o întind pe tavă. Nu există chestia asta! Dar să arătăm că se schimbă direcția, că există speranță”
Viorel Băltărețu în timpul campaniei electorale pentru alegerile din 2020 / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Și cum s-a schimbat de ați ajuns deputat?
Viorel Băltărețu: Apoi a venit pandemia în 2020, toți am înghețat și făceam numai zoom-uri, s-au mai întâmplat și niște busculade pe acolo, s-au schimbat conducerile partidului, am făcut parte dintr-o echipă nouă… Dar acum am și candidat tot pe zona mea, de fundraising și responsabilitate. Am fost în Biroul Județean următor de la PLUS și colegii au văzut că sunt activ, că mă ocup și au început să-mi zică: „Băi, nu vrei să candidezi la Parlament?“. Noi avem niște alegeri destul de complicate și lungi. Asta se întâmpla prin iulie 2020 și cel mai greu OK l-am luat de la soția mea și de la fete! Un fel de OK, adică nu mi-au zis „Nu!“. Asta a fost, de fapt, nu că mi-ar fi zis „da, da, du-te, bagă-te!“. Pentru că trebuie s-o recunosc că pentru noi, ca familie, costurile nu neapărat că sunt mari, pentru că eu n-am schelete în dulap, dar când îți aruncă oamenii mizerii, înjurături și ți-o iei așa, știi, stai și… Soția mea e afectată și fetele nu sunt foarte… Un motiv pentru care am intrat în politică mai tare sunt fetele mele. În 2019, fetele mele au plecat la facultate și cumva ne-am trezit singuri acasă și am zis: „Mă, fetele astea nu se mai întorc! La ce să se mai întoarcă? Ce facem? Ne facem și noi bagajele și ne ducem?“. Fetele sunt în Olanda, la facultate, una a terminat, cealaltă termină anul ăsta. Și, cu toate că n-am emigrat în 2000, că aveam șansa… Soția mea e medic, puteam să mergem în Franța, atunci se duceau medicii pe rupte. Când a terminat rezidențiatul, în 2004 sau 2005, puteam să ne ducem în Franța fără nicio problemă. Atunci eu am fost frâna, mi-a fost așa, cumva, teamă să mă duc! Ăsta a fost un motiv și este în continuare. Vreau să le arăt fetelor că se poate schimba ceva în țara asta. N-o să fac eu România frumoasă, să fie totul gata, să vină așa, le-o întind pe tavă. Nu există chestia asta! Dar să arătăm că se schimbă direcția, că există o speranță, că există un drum și un plan să se schimbe, să se modernizeze România. Și nu numai pentru ele, ci și pentru toți românii ăștia care sunt și au plecat… N-au plecat de bine ce le era în România! Că nu s-au dus că era bine în România și au zis că „nu ne place așa, la bine, vrem să stăm undeva, să ne chinuim, să muncim la alții!“. Sunt foarte mulți români plecați și toți sunt cu sufletul aici, în România! Se gândesc la casa părintească. S-ar întoarce! Dar toți îmi spun că au nevoie de… O dată, salariile! Care, în momentul față, cel puțin în zona noastră, a Clujului, sunt foarte bune.
Reporter: Au mai crescut.
Viorel Băltărețu: Au crescut, da! Vă spun eu că, în zona tâmplarilor, îi plătim noi în Cluj mai bine decât ce primesc în străinătate! Și costurile vieții în continuare sunt mai mici aici. Însă ce mi-au spus: „Dar unde îmi duc copilul la școală? Ce educație le dau? Ce sistem de sănătate am? E bine sau nu-i bine? Ce infrastructură am? Câtă vreme îmi pierd în trafic și nervi? Cum e autoritatea publică și în general, administrația? E prietenoasă cu mine? Nu-i prietenoasă cu mine!”. Astea-s lucruri pe care încep să le vadă, și în special străinii văd relația și cu spitalele, și relația cu…
Reporter: Tot ce ține de stat!
Viorel Băltărețu: Da, sunt lucruri care țin de stat! Să creeze acel cadru. Eu nu cred într-un stat intervenționist. Eu cred într-un stat care să creeze cadrul ca tu să te dezvolți, să ai un job bun, să ai o companie care să-și facă treaba, să producă, să-și plătească și taxele, bineînțeles! Reguli clare pentru toată lumea. Dar gândește-te, dacă toate companiile, dacă toți oamenii care muncesc în România ar plăti taxe, am putea să reducem puternic nivelul de taxare! Pentru că acum luăm doar de la, în ghilimele, niște fraieri care plătesc taxele. Adică pare, așa, că dacă plătești taxele ești un fraier! Pentru că îi vezi pe șmecherii care-ți arată că au mașini de sute de mii de euro și, dacă îl întrebi pe omul ăla: „Bă, ce taxe ai plătit anul trecut?“, își răspunde „du-te, mă, cu taxele, că eu nu plătesc nimic!“. Adică statul ăsta e nasol cu mine! Și mai văd, am cunoscuți care îmi spun chestia asta. Și le zic: „Băi, și atunci de unde vrei să-ți facem ție autostrăzi, dacă tu nu plătești nicio taxă?“. „Nu, mă, că voi furați banii, că voi nu știu ce!“ Așa este…
Reporter: Au și ei dreptatea lor!
Viorel Băltărețu: Tocmai de asta trebuie să îndreptăm lucrurile! Trebuie să creștem încrederea! Și încrederea e cel mai greu de crescut! Dar dacă spui: „Uite, domnule, dai 10 lei și de 10 lei ăia fii atent ce facem, un leu acolo, un leu la stradă, un leu la școală, un leu la nu știu ce“. Statul englez îi trimite contribuabilului o scrisoare și îi spune: „Atâția bani ați plătit și uite ce am făcut cu taxele!“. Procentual, din buget: „Atâția bani am dat la școală, de atâția bani am făcut nu știu ce parc lângă tine!“. E și marketing, dar e transparent! Adică nu zice vrăjeli, ca să ne înțelegem! Adică te duci și poți să verifici lucrurile astea. Transparență! Transparența o să fie un element extraordinar de important și asta vreau să-l fac și la Primăria Cluj, să arătăm ce se întâmplă. Știu că e grea, transparența e foarte grea!
Reporter: Să le arăți oamenilor ce-ai făcut cu banii. Dar tendința e opusă, de secretizare a cheltuielilor publice. A obligat Cioloș în 2016 toate administrațiile publice să-și publice lunar cheltuielile, iar după ce a plecat el le-au schimbat treptat în așa fel încât să nu se mai înțeleagă nimic din ce e pus pe site.
Viorel Băltărețu: Da, știu.
„Când a venit Covidul, toți clienții mei au zis: «Stop! Nu mai facem nimic!». Și atunci, ce-am făcut? Pentru că eu consider că angajații sunt resursa cea mai importantă, am decis: «Nimeni nu e aruncat din barcă!». Le-am spus tuturor: «Băi, orice ar fi» – nu știam la sfârșit de martie 2020 ce o să fie, acum e ușor să zici –, «trei luni vă plătesc minimum 80% din salariu!». M-am uitat prin buzunare, am zis ăștia-s banii pe care-i am, ăștia îi pun ca să…“
Reporter: Spuneți-mi acum trei lucruri cu care vă mândriți în viață.
Viorel Băltărețu: Mă mândresc mult cu fetele mele, aia e foarte clar, cu toate că n-am reușit să le acord atât timp cât mi-aș fi dorit. Și acum regret foarte tare treaba asta. De ce? Pentru că pe poziția a doua din top este compania pe care am creat-o și, cum zice nevastă-mea, „e copilul tău principal“. Că mai mult timp am alocat pentru a-mi crește compania. Oricine este antreprenor știe treaba asta, că nu poți să fii antreprenor doar de la 8 la 16, ci ești non-stop acolo. Te duci, te chinui. Mulți nu înțeleg treaba asta, dar eu, de exemplu, am trecut, ca și companie, prin multe momente grele. În 2020, când a venit Covidul, compania mea producea mobile numai pentru hoteluri și restaurante, deci nu pentru acasă. Gândiți-vă că toți clienții mei au zis: „Stop! Nu mai facem nimic!“. Am întrebat și eu autoritățile atunci și am zis: „Bă, dar eu ce fac? Dați-mi și mie ajutor, că m-am închis și eu!“. Și mi-au răspuns: „Nu, că tu nu ai treabă, nu ești HoReCa, n-ai nicio problemă, caută-ți de lucru!“. Și atunci, ce-am făcut? Pentru că consider că angajații sunt resursa cea mai important, am decis: „Nimeni nu e aruncat din barcă!“. Le-am spus la toți: „Băi, orice ar fi” – nu știam la sfârșit de martie 2020 ce o să fie, acum e ușor să zici –, „trei luni vă plătesc minimum 80% din salariu!“. M-am uitat prin buzunare, am zis ăștia-s banii pe care-i am, ăștia îi pun ca să… Pentru că ce le trebuie oamenilor? Le trebuie o perspectivă, le trebuie o încredere, trebuie să știe ca să n-o ia pe arătură. Și n-am dat pe nimeni afară, pur și simplu am…
Reporter: Aveați mulți angajați?
Viorel Băltărețu: Aveam vreo 30 și ceva. Acum avem mai mulți un pic.
Reporter: Deci firma e pe 2 și…
Viorel Băltărețu: Pe 3. Uite, realizările mele astea pe zona speologică. Astea sunt niște lucruri cu care am rămas.
„Am vrut să-mi dau demisia de două ori din Parlament în ăștia 4 ani! Adică din politică și din Parlament și din tot!”
Reporter: Dezamăgiri în activitatea politică sau administrativă?
Viorel Băltărețu: Sunt multe! Am vrut să-mi dau demisia de două ori din Parlament în ăștia 4 ani! Adică din politică și din Parlament și din tot!
Reporter: De ce?
Viorel Băltărețu: M-a dezamăgit extrem de tare Dacian (Cioloș – n. red.) în momentul în care a ajuns președintele USR și, după patru luni, și-a dat demisia. Am zis că e o copilărie, pur și simplu! Asta pentru mine a fost o lovitură mare. Dar, ca orice antreprenor, m-am adunat de pe jos, m-am ridicat și am zis: „Mă, stați puțin, dar până la urmă eu pot să merg înainte! Nu m-a făcut Dacian, că n-am avut o proptea”. Nu mi-a zis Dacian „te pun pe tine deputat” sau chestii de genul ăsta. Nu! Pur și simplu am fost sprijinit de oamenii de la mine din partid și colegii mei pe care nu-i cunoșteam înainte. Și am zis că nu vreau să fac ce a făcut Dacian, să-i dezamăgesc pe foarte mulți care m-au susținut.
Reporter: Ăsta a fost un moment. Și celălalt?
Viorel Băltărețu: Ăla e mai delicat un pic, dar tot așa, ziceam că trebuie să-mi văd de drumul meu și să mă întorc la ce făceam, că făceam bine. Pe de altă parte, am zis: „Mă, și dacă plec, ce rezolv? Mă răcoresc eu și spun «sunteți toți proști!»“. Știi cum e, în general, când pleacă unul și zice: „Bă, ce proști sunteți toți!“. E o atitudine din asta… Îți povesteam mai devreme, înainte să începem interviul, că atunci când am intrat în Parlament am avut sindromul impostorului, în care am zis că-s cel mai prost de acolo. Și am intrat, m-am uitat, la început am stat așa, cuminte, și după aia am zis: „Mă, dar stai, că eu știu chestia asta! Eu știu și treaba asta! Eu știu și aia! Dar știu asta și mai bine un pic!“. Și încet-încet am reușit să-mi câștig respectul, prin ceea ce am spus și prin ce am făcut, și colegilor mei de partid, dar și colegilor mei din Parlament. Adică avem niște discuții superdeschise și super-OK, cu colegii mei din celelalte partide, în comisii, pe unde lucrez ș.a.m.d. Și cred că am un aport, mai ales că nu există foarte mulți antreprenori cu experiență reală de antreprenoriat, așa cum o am eu, în Parlament. Și pot să aduc, dacă vrei, vocea lor în Parlament. Și atunci am zis: „Bă, dacă plec eu, poate vine unul mai bun, poate vine unul mai rău. Nu știu! Până una-alta, atâta vreme cât oamenii mă apreciază și pot să fac niște lucruri bune, le voi face! Ce fac mai departe, pe viitor, vom vedea! Nu e niciun fel de problemă, nu sunt legat de scaun!“. Nu mor de foame dacă nu mai sunt parlamentar. Și ăsta e un lucru extrem de important. Puteți să verificați declarația mea de avere, adică se văd lucrurile, eu încerc să fiu cât se poate de transparent! Salariul de parlamentar și beneficiile ca parlamentar nu sunt vitale pentru mine. Adică, OK, e normal să primesc un salariu, mi se pare că nici ăla nu e suficient de mare. Dacă vrei să fii performant, ar trebui să fie numai oameni care sunt capabili să fie CEO și altceva. Salariul de parlamentar e mai mic decât al unui manager de companie. Și atunci, cum vrei tu ca acei parlamentari să nu fie expuși la corupție, să nu se uite? Eu am marele noroc și relaxarea că compania mea produce suficient de mult profit, și nu din business-uri cu statul, că e foarte important[ treaba asta.
Reporter: N-aveți afaceri cu statul?
Viorel Băltărețu: Nu! Mi-am făcut un check (o verificare – n. red.) în momentul în care am intrat în Parlament, le-am dat la ăștia de la mine de la companie și le-am zis: „Ia verificați tot ce înseamnă firme, primării, muzee!“, naiba știe la ce vindeam noi, că vindeam tot felul de chestii. Și zic: „Verificați, să-mi spuneți cât la sută am făcut noi din cifra noastră de afaceri cu statul, să zic, cu instituții publice!“. Și cred că prin 2013-2014 am avut 4% maximum din toată cifra de afaceri, că veneau primarii și ziceau: „Vreau să-mi fac o sală de nunți!”. Sau o sală de-aia, un cămin cultural. Și cumpărau de la noi 500 de scaune sau nu știu ce. Alea au fost singurele vânzări. Și acum am trecut în declarația de avere contractele pe care le avem cu instituțiile publice. Nu-s mare lucru, cred că acum suntem la zero virgulă ceva la sută din cifra de afaceri, că e o cifră de afaceri mare.
„Trebuie să strângem rândurile și să ne batem cu comasații ăștia! Că ăștia se unesc pe alte criterii, pe «băi, haideți să vedem cum furăm noi mai bine împreună – îți dăm și ție, îți dăm și ție!». Cam asta e ce vor PNL și PSD”
Reporter: Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi care au trecut la alte partide?
Viorel Băltărețu: Nu vreau să-i caracterizez în niciun fel, pentru că fiecare are resorturile și motivațiile lui. Depinde fiecare ce vrea să facă.
Reporter: E o nuanță importantă asta.
Viorel Băltărețu: Da, evident, evident! Fiecare are propria lui măsură în toată treaba asta. Mie îmi pare sincer rău că au plecat din USR și ne-am separat. Avem colegi care au plecat la PNL, avem un coleg care a plecat chiar la AUR. Marea majoritate dintre cei care au plecat cred că sunt cei care au plecat la REPER. Din punctul meu de vedere, a fost o copilărie, adică mai bine nu făceam fuziunea și rămâneam PLUS și USR și făceam o alianță și lucram fiecare. Erau culturi organizaționale diferite și a trebuit să ne adaptăm cumva. Și cred că asta a fost să nu ne unească. Dacă a decis Dacian să ne unim cu tot partidul, trebuia să rămânem acolo, să strângem din dinți și să ne străduim să ne punem de acord. Pentru că mie mi se pare că nu e o problemă de valori, ci e o problemă de orgolii. Până la urmă, tot societatea pierde. Pentru că REPER, din păcate, din toate sondajele, pare că n-o să intre. Și la Cluj, mă uitam că nu intră nici în Consiliul Local, nici în Parlament, nici în Parlamentul European. Sunt niște voturi irosite. De-asta eu nu pot să spun că am fost principalul susținător al alianței cu Forța Dreptei și PMP, dar pe de altă parte am zis: „Băi, e mult mai important să depășim toate orgoliile și să căutăm ce ne unește, ce ne atrage, să le dăm deoparte pe alea care ne diferențiază”. Trebuie să strângem rândurile și să ne batem cu comasații ăștia! Că ăștia se unesc pe alte criterii, pe „băi, haideți să vedem cum furăm noi mai bine împreună – îți dăm și ție, îți dăm și ție!“. Cam asta e ce vor PNL și PSD”.
„Ăștia de la guvernare, în loc să ducă toate taxele la un nivel mediu, au zis: «Gataaaaa, am rezolvat-o! Mai mulți bani la buget, creștem taxele și atunci îi arătăm cu degetul pe ăia de la USR, că ei au crescut taxele, că așa ne obligă PNRR-ul!». Măi, al dracului, dar tot USR a pus să tăiem pensiile speciale, și pe alea le «tăiați» în 42 de ani, că nu se poate așa de repede!”
Reporter: Împărțirea prăzii?
Viorel Băltărețu: Da, exact! La noi sunt alte lucruri care ne unesc și cred că cea mai importantă treabă e că vrem să arătăm că se poate face altfel de politică, se poate face mai transparentă, mai eficientă, mai cu respect pentru bani. Ăsta e motivul pentru care și eu sunt în continuare în politică. Pentru că simt că, dacă ajungem – sună urât când zic! – la butoane, putem să facem lucrurile mult mai bine! Încă o dată, lumea trebuie să ne dea această șansă, să arătăm! Că noi doar o spunem. Dar eu cred că am dovedit-o cu Drulă ministru, cu Năsui ministru, cu Vlad Voiculescu. Ne-au executat rapid! Adică sistemul care vrea să țină lucrurile blocate, ne-a… Ca primar, în schimb, nu mai poate să facă aceeași mizerie cum au făcut-o cu miniștrii. Că miniștrii, ai văzut, stau la mâna Parlamentului, stau cum i-a zis lui Năsui unul, ceva director în minister, la un moment dat: „O să vedeți că plecați mai repede decât reușiți să mă dați pe mine afară!“. Atâta tupeu avut ăla să-i zică! Dar la primărie, tu ești acolo 4 ani! Adică hai să zicem că poate să te salte DNA dacă ești idiot, dar n-am niciun fel de frică cu treaba asta și pot pune șala pe Primăria Cluj și să o fac să fie eficientă, cu bun-simț față de clienți… Față de cetățeni, că vezi, gândesc în sistemul de la privat! Eu cred că există potențial și asta mă ține! Cu toate că nevastă-mea îmi zice: „Hai, las-o naibii de treabă, că nu vezi că îți mănânci ficații și banii și nervii și nu știu ce obții!“. Obțin așa, pentru orgoliul meu… Vezi, tot orgoliu! Să arăt eu că se poate! În primul rând vreau să-mi dovedesc mie că pot să fac niște lucruri și după aia vreau să le dovedesc celor care m-au susținut și celor care o să mă votez eu că eu chiar pot să fac niște lucruri.
Reporter: Care considerați că va fi importanța fondurilor europene în modernizarea Clujului, dacă ajungeți primar?
Viorel Băltărețu: Este de o importanță majoră! Toată România, nu numai Clujul, a beneficiat din 2007, de când suntem în Uniunea Europeană. Dar și înainte au fost fondurile de preaderare. România este unde este astăzi în primul rând datorită fondurilor europene! Pentru că fonduri astea europene au venit țintite pe niște criterii destul de clare, să ne creștem infrastructura, să investim în educație, să investim în pregătirea oamenilor, să se pregătească pentru noi meserii. PNRR-ul mi se pare extrem de important. PNRR este, dacă vreți, cel mai important program de țară din 1990 încoace, de reconstrucție! E adevărat, am mai avut NATO și Uniunea Europeană, dar PNRR-ul făcut de Cristi Ghinea și de colegii mei din USR este un program care îți aduce bani contra reformă, adică până la urmă investiții contra reformă!
Reporter: Cum funcționează?
Viorel Băltărețu: Ne vin bani ca să facem investiții clare în ce avem noi lipsă, avem proiecte de infrastructură majoră – drumuri, căi ferate –, avem bani clar țintiți pentru școli, avem bani pentru aer curat, pentru împăduriri… Sunt multe, multe capitole! Bani pentru digitalizare, care iarăși ține de eficientizarea statului! Dar avem reforme: trebuia să tăiem pensiile speciale, ne-am bătut joc de ele! I-am păcălit, credem noi că i-am păcălit pe europeni cu pensiile speciale. Deci pensiile speciale se uniformizează în 42 de ani! În schimb, tot în PNRR spunea un lucru care a fost interpretat greșit, să nu mai existe facilități sau inechități de impozitare fiscală. Lucrul ăla, ăștia de la putere l-au înțeles ca fiind o o echilibrare instantanee și o creștere la nivelul superior al taxelor. Adică tu poți să zici că „am taxe mai mici, am taxe mai mari“ și găsești un nivel mediu în care de oriunde ai face tu banii respectivi, că ești IMM, că ești firmă mai mare, că ești PFA sau mai știu eu ce. În principiu, ar trebui să ai cam același nivel de taxare. Ăștia, în loc să le ducă pe toate la un nivel mediu, au zis: „Gataaaaa, am rezolvat-o! Mai mulți bani la buget, creștem taxele și atunci îi arătăm cu degetul pe ăia de la USR, că ei au crescut taxele, că așa ne obligă PNRR-ul!”. Măi, al dracului, dar tot USR a pus să tăiem pensiile speciale, și pe alea le «tăiați» în 42 de ani, că nu se poate așa de repede! De ce n-am făcut și asta, să echilibrăm taxele unde vrei tu, mai sus, mai jos – dar, după mine, echitabil este undeva, mai la mijloc – în 10 ani, în 5 ani?
„Uniunea Europeană asta spune când ne dă fondurile europene: «Creșteți-vă standardul de viață pentru toți cetățenii, nu doar pentru unii sau pentru ceilalți!». Oamenii trebuie să iasă din starea de dependență! Ei sunt ținuți în starea asta tocmai de actuala Putere, pentru că le convine să-i țină așa. Îi țin săraci, îi țin needucați și în momentul ăla pot fi ușor manipulați”
Reporter: E o dublă măsură.
Viorel Băltărețu: Dubla măsură aplicată e o problemă care arată că nu suntem în filmul care trebuie cu această guvernare! Și cred că în 9 iunie oamenii, cei care înțeleg și care se uită mai departe de suprafață și superficialitate, vor vota în consecință. Trebuie să vedem cum e, de fapt, realitatea și de ce sunt în România atât de mulți oameni săraci, oameni care nu-și găsesc un loc de muncă, cu toate că aparent, în statistici, avem un șomaj aproape de zero, ceea ce indică o criză de forță de muncă, de fapt. Asta, pentru că avem o bucată de populație care nu mai este activă în căutarea unei unui loc de muncă. De ce? Pentru că avem un stat care i-a obișnuit pe oameni, le zice „stați voi liniștiți, că vă dăm noi 10 lei!“. Le dă primarul niște bani, le mai de-un kil de ulei, le mai de un kil de făină… Nu mai fac acum chestia asta, că nu mai au voie să facă, dar tot genul ăsta de mici compromisuri sunt. Și oamenii trebuie să iasă din starea asta! Ei sunt ținuți în starea asta tocmai de actuala putere, pentru că le convine să-i țină așa. Îi țin săraci, îi țin needucați și în momentul ăla pot fi ușor manipulați. Aia e foarte clar! Noi, USR, ne dorim oameni educați, ne dorim oameni prosperi. Și prosperitatea, eu spun tot timpul spun treaba asta, vine din muncă! Nu se poate, n-ai cum, nu poți să prosperi din ce-ți dă statul! Nu merge! Toți banii ăia pe care ți-i dă statul îi ia de undeva! Fondurile europene sunt exact pe zona asta, de-a scoate oamenii din dependență, de a crea condiții.
Reporter: Și astea sunt legate de infrastructură.
Viorel Băltărețu: Ne trebuie infrastructură, ne trebuie drumuri asfaltate, ne trebuie canalizare. Trebuie ca, și dacă trăiești în ultimul sat din vârf de munte, cel mai mic cătun, să ai condiții de trai la nivelul secolului XXI, da? Uniunea Europeană asta spune când ne dă fondurile europene: „Creșteți-vă standardul de viață pentru toți cetățenii, nu doar pentru unii sau pentru ceilalți!”. Și de aia cred că fondurile europene sunt vitale pentru Cluj. Clujul are niște fonduri europene mari atrase, dar marea problemă a Clujului este că actuala administrație și primarul sunt incapabili să cheltuie acei bani! Ne uităm că în fiecare an – și nu e de un an, e de vreo câțiva ani încoace! – ne arată un buget foarte mare, pune acolo bani din toate proiectele astea, deci bani care sunt semnați, sau cel puțin presemnați că vom avea fonduri europene, marea majoritate! Și în fiecare an ne arată niște sume enorme de buget, zice cel mai mare buget, și primăria reușește să investească doar până la 30% din banii ăia! Păi, de aia îți trebuie performanță! De asta eu vreau să ajung la Primăria Cluj, pentru că mi se pare că aici se poate face mult, mult mai mult! Știu să conduc proiectele astea, dar nu trebuie să le conduc eu, trebuie să vin împreună cu oameni super-specialiști care să conducă astfel de proiecte, să gestioneze astfel de proiecte, să facă management pentru aceste proiecte și să vedem că lucrurile merg înainte. Un șantier care are întârzieri mai mari decât e perioada lui inițială…
Reporter: Sunt din astea în Cluj?
Viorel Băltărețu: Sunt șantiere mici din Cluj, gen Strada Universității, care aveau termen februarie 2023 și acum le-au dat drumul, dar n-au făcut încă procesul verbal de recepție! Deci, sunt așa, încă mai lucrează la ele! O întârziere enormă. Și în schimb avem centura metropolitană, avem metroul… Centura metropolitană de 7 ani e la Primărie, la Cluj, a luat-o domnul Boc, și a trecut deja prin două licitații anulate amândouă! Anulate! O dată n-a venit niciun constructor și a doua oară a venit unul, dar abia după cinci luni echipa de management a domnului Boc s-a gândit: „Bă, nu-i bună oferta!“. Au descalificat oferta! Păi, îți trebuie cinci luni? Mi-a explicat că legea, că pe dracu’, că pe lacu’… Nu există așa ceva! Dacă erai un manager bun, dacă le ziceai ălora: „Băi, cât vă trebuie? Analizați oferta, vreau să văd!“. Adică i-aș fi chemat la raport, nu știu dacă zilnic, dar săptămânal, să-mi zică ce fac și să fie un grafic! Asta trebuie! Toate proiectele au un grafic de execuție! Că e proiect de analiză, că e proiect de săpat șanțuri, că e proiect de făcut autostradă, toate au un grafic de execuție. Graficul acela cineva trebuie să-l urmărească. Nu-i treaba primarului să facă asta, dar primarul este responsabil să pună niște oameni care își fac treaba corect acolo și și-o fac cu responsabilitate. Nu știu dacă știți că în 2021 am ajuns deputat și m-am ocupat de un pod la Turda! Știți povestea?
Un pod prea îndepărtat
Viorel Băltărețu în 2021, pe șantierul podului de la Turda, unde primarul liberal instalase o cameră video și spunea în fiecare zi că lucrarea nu va fi gata la timp / FOTO: Arhiva personală
Reporter: N-o știu.
Viorel Băltărețu: Deci, m-am ocupat de un pod! Dacă vă uitați în propunerile mele inițiale, ce ziceam eu că vreau să fac în Parlament, era pe zona de antreprenoriat, simplificare, debirocratizare… Deci, astea erau, n-aveam nicio treabă cu infrastructura. Și am ajuns deputat, după care mi-a dat nu mai știu cine un raport al unui expert, că un pod foarte important pe drumul național, chiar la intrarea în Turda, de pe DN1, e șubred rău și că trebuie închis traficul! Pe podul ăla treceam și eu pe drumul către Blaj, când mă duceam la soacra-mea. Pe pod se vedea căscat, așa, era o grindă care cădea. Și era pus STOP la intrarea lui. Fix înainte de alegerile din 2020 cu vreo două-trei luni de zile, nu știu cum au făcut că au luat semafoarele de acolo! Că treceam pe rând, treceau mașinile încetișor, că podul ăla avea o problemă. Băi, și-au luat semafoarele! Și după ce le-au luat, treceau toți ca nebunii pe ăla, pe două benzi. Dă-i să meargă, ca să nu mai deranjeze, să fie supărați oamenii că stau la stop, că erau niște ambuteiaje enorme. Și mi-a picat în mână acel raport are expertului care zicea: „Podul ăsta stă să cadă, trebuie închis, nu mai trebuie să mergi deloc pe el!”. Nu că nu poți să mergi cu 30 de kilometri la oră, nu mai trebuie mers deloc!
Reporter: Și în loc să-l închidă, au luat semafoarele?
Viorel Băltărețu: Le-am zis: „Voi sunteți nebuni la cap?”.
Reporter: Dar decizia asta cine a luat-o?
Viorel Băltărețu: Nu știu, CNAIR-ul! Acum, ăștia au zis că primarul din Turda (Cristian Octavian Matei, fost PSD, actual PNL – n. red.), dar e poveste, nu știu! Important e că a dispărut stopul de acolo. Și în schimb era un proiect care se tot amâna de a reface acel pod care tocmai se începuse. Era în ianuarie 2021, dar primarul din Turda zicea: „Nu oprim podul, că unde băgăm traficul? Nu-l băgăm pe la mine prin oraș!“. Era o altă stradă pe care avea el nu știu ce fonduri europene, o freca de nu știu câtă vreme, cred că Strada 22 Decembrie. Și acolo avea el nu știu ce. „Dacă treceți, îmi stricați mie, că pe acolo nu e trafic greu.“ Era fostul drum național din 1960. Și m-am implicat, am zis: „Bă, stați un pic, nu se poate așa ceva! Nu putem! Trebuie să-i dăm drumul la proiect!“. Am ajuns în martie 2022. Eu, ca deputat, prima oară i-am chemat pe toți la primărie, primar și toate autoritățile implicate. Eu am gândit-o managerial toată chestia. Nu politic, nu nimic! Dar ăștia, na… „Domnul deputat, nu știu ce…” Nu a avut curaj să cârâie vreunul. I-am chemat pe toți, am tras un tur de masă și am zis: „Băi, uitați, podul ăsta e blocat, constructorul nu poate să se apuce că nu-i dați voi nu știu ce hârtie!“. „Păi, da“, zice ăla, „eu, din partea mea, îi dau imediat o hârtie, dar eu aștept o hârtie de la ălălalt!“ Și așa ne-am învârtit toți! Din punctul lor de vedere, nu era problema la ei, toți așteptau de la altul. Am pus mâna, am scris frumos: „Bă, tu de la ăla, ăla de la ăla! Deci, tu în câtă vreme îmi faci hârtia?“. „Păi, în 3 zile pot s-o fac!“ Am descâlcit-o și am deblocat-o și i-am dat drumul. În martie am zis: „Închidem podul, că nu se poate așa ceva, nu suntem inconștienți!“. Nu știu dacă picase deja podul ăla de la Neamț. Am oprit podul, am anunțat oamenii și am început să stau pe șantierul ăla! Și l-au terminat în decembrie, deci în 8-9 luni l-au terminat. Și eu făceam postări în care ziceam suntem conform graficului. La un moment dat eram foarte bine avansați, ne-am blocat că au descoperit că sub pod și în lateralele podului este fond forestier! Cum adică, e fond forestier? Nu văd niciun copac aici! „Da, e fond forestier și e caz penal dacă intră ăștia cu macaralele…”. Am mers la Ministerul Mediului, am mers la Ocolul Silvic de la Turda…
Kafka în administrația românească: o poveste reală. Cum să scoți un spațiu de sub un pod trecut în acte ca fond forestier, deși acolo nu e niciun copac. Plus funcționarii pentru care Crăciunul începe la 1 decembrie
Reporter: Pare o poveste de Kafka!
Viorel Băltărețu: Da, da! Vreau să spun că se uitau ăia: „Da, nu se poate! Nu știu!“. M-am dus la Garda de Mediu într-o vineri, la ora 14.00, ăștia terminaseră programul 13.00! Nu mai era nimeni, l-am sunat pe șeful de la Garda de Mediu: „Bă, frate, ce faceți?“ „Păi, nu, că să vezi…“ Povești! Na, ideea este că am stat pe capul lor.
Reporter: Și cum ați rezolvat, până la urmă, dacă era fond forestier?
Viorel Băltărețu: Trebuia să facă niște protocoale. Să-l scoatem din fondul forestier. Dar erau niște proceduri din astea super-birocratice și efectiv am stat pe ei. La un moment dat, trebuiau niște hârtii și îmi zicea un director de la Romsilva: „Știi, trebuie să mai însemneze directorii!“. OK, și? „Păi – zice –, nu, asta trebuie să meargă pe circuit, durează o săptămână!“ „Cum adică, durează o săptămână?“ Și m-am dus pur și simplu prin birouri și am zis: „Vă rog frumos, semnați-mi și mie! Vă rog frumos, semnați-mi și mie! Vă rog frumos…“. Eu m-am dus, că n-aveam ce să fac! Mai căuta câte unul câte o scuză…
Reporter: În cât timp ați rezolvat treaba?
Viorel Băltărețu: Am rezolvat-o, cu toate că acolo am întârziat cel mai mult. Asta spuneam, că eu comunicam cu oamenii. Bineînțeles, primarul din Turda să vezi ce a făcut! El are șantiere peste tot, orașul e praf, numai șantiere deschise, niște șmecherii ce face el. Ei, pe șantierul de la pod și-a pus o cameră care transmitea live pe YouTube non-stop, să-mi dovedească el mie că n-o să facem podul ăla! Deci, aia încerca să facă! Și-mi arăta că nu merge. Că eu comunicam: „Suntem la 20%, suntem la 30%…“. Și tot comenta până la un moment dat, când a văzut că lucrurile-s serioase și cât terminăm! La un moment dat, am zis că suntem în întârziere față de graphic. „Aaa, gata! N-o să terminați! N-o să mai iasă!“ Au început comentariile, ăsta își freca mâinile. „Să vezi acum, o să dovedesc eu că nu se poate face nimic în țara asta!“ Și totuși, l-am terminat în în decembrie! Nu mai era Drulă ministru, că trebuie să recunosc că am avut și sprijin și de la național, că le zicea la ăștia: „Băi, puneți dracului mâna și munciți!“. Și secretarul de stat Horațiu Cosma era acolo, la Ministerul Transporturilor, și au fost niște impulsuri! Dar totuși, din septembrie, când am ieșit de la guvernare, nu au mai putut să mă oprească! Și în decembrie, când am dat drumul, constructorul mi-a zis: „Dacă nu erați dumneavoastră, nu terminam!“. Că pentru ei era mișto, din 15 noiembrie puteau să zică: „Am închis șantierul, că-i frig, și mai începem în martie!“. Și noi rămâneam cu podul ăla neterminat. Și au tras, au pus aditivi, adică am putut să turnăm beton sau asfalt și acuma arată mult mai bine decât drumurile pe care trebuia să le asfalteze Primăria! Și le-a asfaltat de gura mea primarul! Și alea sunt praf toate, că le-a asfaltat așa, la mișto. Și cred că pe 12 decembrie 2021, când trebuia să-i dăm drumul, îmi ziceau ăștia că trebuia să vină să facă proba de greutate cu basculante și să vină cineva de la București cineva de la CNAIR, să semneze procesul verbal. „Domnule, dar e decembrie! Dar e Crăciunul imediat! Dar nu știu ce…“ Am zis: „Bă, cum adică e Crăciunul imediat, că mai ai două săptămâni!“. Adică eu, la business, lucram până în 24 decembrie! Pentru ăștia, deja de la 1 decembrie e Crăciunul, frate! Efectiv, am stat pe capul lor! Am avut noroc că mă înțeleg chiar și cu Grindeanu și cu Pistol (Cristian Pistol, directorul general CNAIR – n. red.), comunicăm OK. Că ne mai înjurăm noi, așa, dar până la urmă pe proiectele serioase mă duc și-i rog: „Bă, haideți, ajutați-mă cu chestia asta! Hai să facem chestia asta!“. Nu-i trafic de influență! Că mi-a zis unul: „Vezi, că o să pici pe trafic de influență!“. Păi, ce fac? Mă lupt să facem un proiect care e bun pentru oameni și vreau să-l termin? Am băgat eu vreun leu în buzunar? Și revenind la poveste, au venit ăia de la minister atunci, în decembrie, au dat drumul și voiau să taie panglică! Cine crezi tu că voia să taie panglică?
Reporter: Primarul!
Viorel Băltărețu: Primarul, bineînțeles! Și le-am zis: „Dacă vă prind că tăiați vreo panglică sau ceva…”. Am și scris mare pe Facebook că eu nu vin la nicio tăiere de panglică! Și i-am dat drumul într-o seară, când au terminat ăștia toate testele, marcajele. Mă bucur că am putut să fac un lucru bun. Și asta mi-a dovedit că se poate! Dar, de fapt, sunt multe bariere, marea majoritate birocratice. Și calitatea execuției, bineînțeles, e importantă, dar problema este să-i asiguri constructorului front de lucru! Am avut probleme cu compania de apă Arieș, care trebuia să-și pună o țeavă. Efectiv, aproape că l-am înjurat pe directorul de la companie. Ăla e ginerele primarului, ca să înțelegi șmecheria! Și zicea: „Nu pot să vin să montez!“. Era o estacadă pe marginea podului, cu o țeavă de aducțiune de apă, pe care trebuiau să și-o monteze. Până nu veneau să și-o monteze, nu puteau să se toarne betoanele pe conurile podului. Și le-am zis: „Bă, știți ce? Să se ducă dracului! Dacă nu vine, turnați pur și simplu și când o să vină, să spargă el betonul, dacă nu-i în stare să vină acum, când e simplu!“. Până la urmă a venit, dar nu și-a pus țeava, a pus doar învelitoarea de la țeavă și a zis că bagă el țeavă, cred că nici acum n-a terminat de băgat țeava. Bătaie de joc! Ăla, cumva, lucra să-mi dovedească el mie că nu se poate! De multe ori sunt chestii de genul ăsta, răfuieli din astea politice care n-au nicio legătură! Mă, frate, de ce suntem acolo în politică? Deci am intrat în administrație? Am intrat să facem treabă sau să-ți dovedesc ție că tu ești mai prost decât mine?
Top 5 realizări în carieră
1. „Timp de două decenii, am condus o companie ce a ajuns la peste 40 de angajati. Am reusit sa-mi mentin echipa, chiar in perioada grea a pandemiei, în lipsa comenzilor de la clienții noștri, majoritar din domeniul HoReCa.”
2. „Antreprenoriatul în Cluj m-a învățat cât e de important mediul privat într-o comunitate. Companiile, de orice dimensiuni, aduc bunăstare tuturor membrilor comunității, prin locuri de muncă și venituri la buget, care se transformă în servicii publice de calitate. Așa că, în primul meu mandat de deputat, m-am concentrat pe sprijinirea mediului de afaceri, prin proiecte de legi privind start-up-urile și incubatoarele de afaceri sau pentru plata concediilor medicale prin compensare – restanțe ale statului către companii. Cel mai recent proiect de lege este cel privind simplificarea procesului prin care demarăm o afacere.”
3. „Digitalizarea este al doilea punct pe care m-am concentrat în primul meu mandat de deputat. Legea «Vrem să plătim taxe online» obligă autoritățile publice să permită plata și online sau cu cardul a taxelor și impozitelor. Putem astfel să evităm cozile la ghișee.”
4. „Cred că dezvoltarea economică, pentru care mă lupt, nu se poate în lipsa infrastructurii. Am insistat la autoritățile locale și centrale pentru accelerarea proiectelor de infrastructură locală si regională. Am introdus amendamente în bugetul național, am propus proiecte alternative optimizate acolo unde a fost cazul, am comunicat transparent cu cetățenii, am organizat dezbateri publice referitor la: centura metropolitană, pasajul Tăietura Turcului, drumul expres A3 Tureni și drumul expres Cluj-Dej.”
5. „Știu că se poate! Am demonstrat asta în cazul podului de la Turda, cu o istorie de amânări în spate, ca în mai toate cazurile în România. Am insistat pentru ca autoritățile responsabile să se miște mai repede, să conlucreze eficient, să dea avize și autorizații mai repede decât ultima zi a termenului legal. Podul a fost terminat mai repede decât era estimat.”
Top 5+3 priorități ca viitor primar
„Prioritățile mele pentru primul mandat la Primăria Cluj-Napoca sunt rezolvarea celor mai presante probleme (cronice) ale Clujului. Dar permiteți-mi să trec 8, nu 5!”
1. „Pentru traficul sufocant am propus: centură ocolitoare, parcări suplimentare în cartiere și la intrările în oraș, benzi dedicate pentru transportul în comun (cu creșterea frecvenței vehiculelor și optimizarea rutelor), transport în comun în siguranță pentru școlari.”
2. „Școli, creșe si grădinițe în fiecare cartier, începând cu Bună Ziua și Borhanci.”
3. „Locuințe accesibile prin construcția de noi cartiere, în paralel cu centurile de sud și nord și acordarea autorizațiilor de construcție în mod echitabil, digitalizat.”
4. „Aer curat, prin monitorizarea și înlăturarea surselor de poluare, dar și construcția de noi parcuri și păduri urbane.”
5. „Locuri de muncă bine plătite pentru categorii profesionale diverse, prin construirea de parcuri industriale noi, care să atragă și alte companii.”
6. „Faciltăți de divertisment pentru localnici și turiști, începând cu Aqua Park și patinoar tot anul.”
7. „Susținerea mediul de afaceri local și construirea unui Centru Expozițional.”
8. „Smart city real.”
10 întrebări fulger
1. Care a fost cel mai bun președinte al României? Dar cel mai nociv? Sunt 5 variante: Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.
– Sunt foarte dezamăgit de Iohannis, pentru că e mai actual. Altfel, dacă vreți nociv, și Ceaușescu a fost.
– Și cel mai bun?
– Cu toate că sunt dezamăgit și de Emil Constantinescu, citind mai multe lucruri despre modul în care s-a întâmplat retragerea lui și de ce s-a întâmplat asta, tind să cred că a făcut un pas înapoi din altruism și a zis: „Domnule, prin retragerea mea intrăm în NATO!”. Adică a fost un deal cu PSD-ul și cu Iliescu, ca să ajungă ei iar la putere, ca să intrăm în NATO. Și dacă a făcut asta, atunci e spălat de orice păcate și de moliciunea lui. Pentru că a zis atunci că „m-au învins serviciile”. Dar altfel, în continuare, tot respectul pentru el, mi s-a părut un om fain.
– Deci, Emil Constantinescu!
– Da.
2. Joe Biden sau Donald Trump?
– E răspuns greu. În niciun caz Donald Trump! E de dreapta, e adevărat, are o gândire de dreapta, dar nu e stilul meu. Joe Biden mi se pare că are foarte multe măsuri din astea populiste. Niciunul dintre ei!
3. Uniunea Europeană / NATO sau suveranism?
– Fără discuție, UE și NATO!
4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?
– În două tururi, obligatoriu!
5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți toată viața, excluzând Clujul.
– Mi-ar plăcea undeva la munte. La un moment dat am avut un vis, să mă fac cabanier! Să am o cabană, să vină turiștii, să-i salut, să stau cu ei la povești, să-i ajut cu tot ce pot… Și asta poate să fie… Avem în Apuseni, avem în Retezat, avem în Făgăraș, avem zona Cheile Nerei… Dar poate că totuși în Apuseni, ca să fie mai aproape de casă.
6. Dacă ar trebui să părăsești România, în ce țară ai pleca?
– Îmi place foarte mult în Suedia. Mi-a plăcut, am fost în vizită acolo. Pe de altă parte, mi se pare că din perspectiva modului în care sunt oamenii, căldură sufletească, cred că Italia!
7. Viața la țară sau la oraș?
– Viața la țară cu confortul de la oraș.
8. Concediu la mare sau la munte?
– La munte.
9. Mâncarea preferată?
– Friptura de vită.
10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?
– Jocurile Olimpice, pentru că transmit un mesaj foarte important – mesajul ăsta de deschidere și de prietenie, mai ales în perioada zilelor noastre și ce se întâmplă acum, cu războiul. Și eu cred că trebuie să înțelegem, că în niciun caz războiul nu e soluția la nimic. Pacea este soluția. Faptul că noi am trăit o perioadă așa de lungă de de pace în Europa… Și asta mi-a spus-o maică-mea înainte de 2000: „Fii atent, că noi trăim cea mai lungă perioadă de pace din istoria României!”. Că din 1945 n-am mai avut război pe teritoriul României și n-am mai trăit cum au trăit bunicii, părinții, străbunicii și strămoșii noștri.
–––––––––––––
Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.
Ce dovadă mai bună că România se schimbă am putea avea decât incredibila piruetă a Bacăului, acest oraș unde primarul de azi este un anti-Sechelariu?! Lucian Stanciu-Viziteu, actualul edil din partea USR, este imaginea răsturnată a fostului mecanic auto ajuns, în haiducia anilor ’90, baronul roșu al orașului moldav. Premiant la Olimpiada națională de Informatică, absolvent de Politehnică în România, cu masterat și doctorat luat cu Summa cum laudae în Franța, informatician și om de afaceri prosper, Viziteu nu știa în ce plonjează acum 8 ani, când l-a sunat pe Nicușor Dan, alt olimpic de top care tocmai înființase USR.
E greu să faci profilul lui Lucian Daniel Stanciu-Viziteu (39 de ani). Dacă te-ai lua după palmaresul academic, te-ai aștepta să ai de-a face cu un tocilar. Dar tocilarul acesta ține la tăvăleală. A făcut rugby și box thailandez, s-a certat cu studenții marxiști prin campusul din Franța, și-a deschis afaceri și are stomac pentru politica românească. Și îi trimite din proprie inițiativă reporterului un link către teza sa de doctorat în Finanțe luată la Universitatea din Grenoble, Franța. S-o citească și s-o verifice cine-o vrea, cu ce soft antiplagiat o fi: https://theses.hal.science/tel-00996394v1/document. Așa ar fi frumos să facă toți, nu să-și ascundă tezele de doctorat, adaugă Lucian Stanciu-Viziteu.
La sfârșitul clasei a IV-a a dat examen și a intrat într-o clasă de elită la Colegiul Nicolae Bălcescu din Brăila, iar din momentul acela a fost în permanentă competiție cu cei mai buni copii din oraș. „Din trimestrul II, trei sferturi lipseam de la ore. Eram toți în loturile olimpice, participam la Olimpiadele naționale. Eu eram singurul la Informatică, alții participau la Matematică, Fizică, Chimie“, își amintește primarul.
Într-a X-a a luat locul 3 la Olimpiada națională de Informatică, iar la sfârșitul liceului a fost admis la o universitate bună din SUA. Bursa acoperea 95% din cheltuieli, dar la începutul anilor 2000 românii erau prea săraci pentru a-și permite să viseze. Părinții n-au avut bani să pună diferența de 5%, așa că Lucian, după vreo două luni de depresie, s-a săltat singur în sus de pantaloni și a dat la Politehnică, unde a intrat cu 10 pe linie la examene.
– Advertisement –
În anul IV de facultate a plecat după viitoarea soție la Grenoble, în Franța, unde s-a înscris la masterat. Acolo, în primul an a fost șef de promoție la Statistică, iar în al doilea an – al doilea la Finanțe. A urmat doctoratul luat cu Summa cum laudae (cel mai înalt calificativ posibil), cu bursă de la statul francez, timp în care a și predat la facultate. Soția își luase și ea doctoratul în Energetică, tot în Franța, dar la sfârșitul studiilor au refuzat oferta francezilor de a continua cariera de cercetători și profesori acolo: „Am zis să dăm o șansă României”.
Până aici, profil de tocilar 100%, nu-i așa? Stați puțin, că acum încep interferențele. Lucian Viziteu povestește că s-a angajat încă din primul an de Politehnică. Făcea jocuri pe telefon pentru o subsidiară a gigantului internațional Ubisoft. Chestii complicate, era nevoie de cunoștințe grele de matematică și fizică, „telefoanele aveau ecranul 5 pe 5 centimetri, se lucra pixel cu pixel“. Când a ajuns în Franța, a făcut vreo trei ani rugby în echipa universității. S-a ales cu trei spitalizări, ultima oară cu pometul spart, chestie care a implicat o operație și un ultimatum din partea soției. Așa că s-a lăsat de rugby și a trecut la box thailandez. „S-au lipit de mine niște picioare în cap“, râde primarul, așa că s-a lăsat și de sportul ăsta.
Povestea continuă într-un ritm aproape suprarealist. Familia Viziteu s-a întors din Franța în orașul Bacău, de unde informaticianul lucra remote într-o zonă unde există extrem de puțini specialiști la nivel mondial. Aproape deloc contracte în România, în general angajamente pe plan internațional. Fiind așa puțini experți în domeniu, la licitațiile pentru contracte participau, în general, cam aceiași câțiva, ajunseseră să se știe între ei. Pe Lucian îl enerva teribil un pakistanez care licita mereu un preț foarte jos – „strica piața“.
– Advertisement –
Intrarea în politică, la USR, a fost șocantă. În campania electorală din 2016, doar statura sa l-a ocrotit să ia bătaie pe străzile din Bacău, un oraș de provincie unde oamenii credeau ce le spuneau televiziunile oligarhilor, că USR-iștii sunt sorosiștii care au vândut România. Acasă tăcea chitic. Nu le povestea soției și socrilor ce înjurături lua pe străzi. A înghețat împărțind flyere, a bătut străzile și, în final, cumva a reușit să prindă un loc de deputat.
În Parlament, alt șoc: în comisii a descoperit că nimeni din marea coaliție PSD-ALDE-UDMR nu era, de fapt, interesat de oamenii care-i trimiseseră acolo. Inițial, nu înțelegea de ce nici măcar legile evident bune nu trezesc interesul parlamentarilor. Abia apoi s-a prins că băieții negociau absolut tot, încercau să obțină avantaje personale ori de partid din orice.
În 2020 s-a băgat într-o bătălie pe care a dus-o cu determinare, deși – mărturisește – nicio clipă n-a crezut că va reuși s-o și câștige. În noaptea alegerilor, povestește Lucian Viziteu, a refuzat să se bucure chiar și după ce colegii de partid l-au anunțat că a câștigat. Nu voia să fie un al doilea Geoană. Abia după ce i-a dat SMS Victor Ponta, să-l felicite că l-a învins pe candidatul Pro România, a înțeles că a devenit cu adevărat primar.
Azi, Lucian Stanciu-Viziteu spune că a reușit să împingă și orașul, dar și organizația locală USR, într-o direcție care-i place. Anul trecut a făcut investiții de 240 de milioane de lei, din care 95% sunt bani europeni. „Am atras fonduri UE de 8-10 ori mai mult decât fosta administrație, folosind aceiași oameni“, relatează informaticianul. Cum? Simplu: i-a motivat pe oameni și pe urmă nu le-a stat în cale. A, și încă ceva: nu le-a spus niciodată că ar fi bine ca X sau Y să câștige contractele.
Citiți mai jos palpitanta poveste a unui doctor în Finanțe care vrea să lase în urma lui un oraș european și „o nouă generație de politicieni întregi la cap“.
„După ce am ajuns a treia oară la Urgențe, m-a luat soția și mi-a zis: «Ai de ales între mine și rugby!». Eram pilier. După despărțirea de scurta carieră de rugby, am stat vreo jumătate de an și am început să practic box thailandez”
Când s-a apucat de doctorat, la Universitatea din Grenoble, Lucian Stanciu-Viziteu a lăsat rugby-ul, care era prea periculos, pentru ceva mai „pașnic“: box thailandez / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Domnule Lucian Viziteu…
Lucian Stanciu-Viziteu: Hai să vorbim la per tu! Sunt Lucian!
Reporter:OK. Lucian, dintre trei lucruri, rugby, muay thai și administrarea unui oraș precum Bacăul, care este cel mai greu?
Lucian Stanciu-Viziteu: Administrarea unui oraș, evident! Ar fi a patra variantă, de fapt: administrarea familiei în timp ce administrezi în oraș! (izbucnește în râs) Eu am două fete, de 9 și 11 ani. Când ajung acasă obosit, mă vor de bun! Uneori e mai greu să le bucuri pe ele decât să-ți fi făcut treaba la Primărie cu bine.
Reporter:Câți ani ai făcut rugby și câți muay thai?
Lucian Stanciu-Viziteu: Am început rugby în primul an când am ajuns în Franța. Să-mi amintesc exact: 2007…
Reporter: Ce vârstă aveai?
Lucian Stanciu-Viziteu: Facem calculul. Am 39 acum, m-am apucat de rugby în 2007, eram anul IV de facultate, deci aveam aproape 23 de ani. Am ajuns acolo și m-am înscris în echipa universității. Nu mai făcusem, nu știam nici reguli, nu știam nici franceză! Complicat a fost! Și am învățat prin limbajul semnelor. Îmi amintesc și acum. Neștiind franceză, s-au prins ăia repede și la primul joc, pe teren, am luat mingea și am început să fug de nebun cu ea, că așa înțelesesem! S-au oprit toți, s-au uitau la mine și antrenorul… Că acolo puțini știu să vorbească și engleză. Antrenorul știa ceva și îmi striga: „Lucian, stop running! Just pass the ball!“. A fost prima experiență în prima zi!
Reporter:Extraordinar! Și câți ani ai practicat?
Lucian Stanciu-Viziteu: Am practicat cam 3 ani, până când am ajuns a 3-a oară la urgențe și m-a luat soția și mi-a zis: „Acum ai de ales între mine sau rugby!“.
Reporter:Dar de ce ai ajuns la urgențe?
Lucian Stanciu-Viziteu: S-au mai întâmplat accidente. Ba un mușchi rupt… Prea mult efort și s-a rupt un mușchi o dată. De fapt, de două ori a fost. Și m-a luat de acolo la urgențe, că nu știam cât de grav este, dacă era un ligament sau altceva. Dar a fost doar în mușchi și s-a recuperat singur. A doua oară am avut un placaj în care eu n-am întors fața, ca să intru cu umărul, și am intrat cu pometul, osul de aici (Lucian Viziteu arată spre pometul drept). Am intrat în osul bazinal al adversarului, care e foarte dur. Și pometul s-a spart, a intrat în interior. Și m-au dus la urgențe să vadă, mi-au explicat antrenorul, deja vorbeam franceză, înțelegeam tot, că este un accident obișnuit la rugby, dar este cu risc de a fi tăiați mușchii care mișcă ochiul. Și atunci tebuiau să investigheze, să nu cumva să fie vreun os care poate să staie acei mușchi care-ți mișcă ochiul stânga-dreapta. E risc de incapacitate de a-ți mișca ochiul pe viață. Și de asta m-au dus la urgențe. Mi-au făcut radiografie și mi-au zis că e în regulă și m-au programat peste o lună-două la operație. Asta mi-au zis-o la sfârșit: „Totul e bine bine, nu e niciun risc, te operăm rapid!“. M-am bucurat, am luat în brațe asistenta, după aia mi-a zis: „Dar stați puțin, veniți peste o săptămână-două, să vă operăm oricum, că trebuie să vă ridicăm osul la loc!“. Între timp a ajuns la spital și soția, speriată, îți dai seama, și atunci a fost…
Reporter: Erați amândoi în Franța și erați amândoi la studii?
Lucian Stanciu-Viziteu: Da. Soția mea e cu 2 ani mai mare. Ea a plecat prima în Franța, și-a făcut licența și masteratul, după care am venit și eu. Ea era deja integrată în comunitatea de români de acolo și…
Reporter: La rugby pe ce post jucai?
Lucian Stanciu-Viziteu: Pilier am fost mult timp.
Reporter: Aoleo! Da…
Lucian Stanciu-Viziteu: Pilierii sunt cei mai mari, în față, acolo.
Reporter: Da, da, știu. Și muay thai câți ani ai practicat și cum ai ajuns la acest sport?
Lucian Stanciu-Viziteu: După ce am avut această despărțire de scurta carieră de rugby, am stat vreo jumătate de an și am început să practic box thailandez (muay thai – n. red.). S-a întâmplat pentru că în comunitate era un român care era antrenor. Și, cum aveam nevoie să fac sport, el m-a invitat, am mers o dată, de două ori, mi-a plăcut și după aia cred că am făcut 2 ani și jumătate sau 3 ani, am avut și câteva lupte în ring, la nivel de amatori.
Reporter: S-a lipit ceva de tine? Te-ai descurcat?
Lucian Stanciu-Viziteu: S-au lipit câteva picioare primite în cap de la adversari. Moment în care am realizat că nu-i de mine acest sport. Adică n-am, cum să zic, agresivitatea aia naturală care îți trebuie să… Nu sunt eu! Dar a fost așa, pentru bărbatul din mine a fost o experiență frumoasă. Adică, domnule, mi-am dat seama că știu să dau, să lovesc, știu să mă apăr, dar nu-i de mine. Adică de-acuma știu, fac tot posibilul ca să evit contactul fizic, pentru că e simplu… Adică cineva cu 20 de ore de antrenament deja știe să aplice niște lovituri foarte puternice, care te pot lăsa cu sechele pe viață. Așa că am înțeles asta, mi-am înțeles limitele și de-acum diplomația e pe primul loc!
„Prin clasa a X-a am luat locul 3 pe țară la Olimpiada de Informatică. Locul 3 pe țară înseamnă al treilea. La noi funcționează așa: primul om – primul loc, al doilea om – pe locul doi… La Matematică, primii 10% primesc premiul I! Și asta ne-a ofticat tot timpul. Erau mulți cu locul I la Olimpiada națională. La noi era unul singur pe țară. Asta era o rivalitate între cele două…”
Lucian Viziteu (rândul de jos, primul din stânga, cu cravată) a făcut parte la liceu dintr-o clasă de elită, unde aproape toți elevii erau olimpici naționali la diverse discipline / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Hai să dăm un pic firul înapoi și să o luăm cu începutul acum. Te-aș ruga să te prezinți alegătorilor. Cine ești și de unde vii? Ești băcăuan? O scurtă biografie.
Lucian Stanciu-Viziteu: OK. Sunt născut în maternitatea din municipiul Galați, acolo unde locuiau părinții mei, care sunt amândoi născuți într-o comună de lângă oraș, din județul Galați, comuna Independența. Acolo i-au repartizat comuniștii cu serviciul, tata fiind pilot, mama absolventă de matematică…
Reporter: Tata, pilot de…
Lucian Stanciu-Viziteu: Pilot de avioane. Pilot militar. După aia a devenit civil, a absolvit faimoasa școală de aviație de la Bobocu. Mama a absolvit Matematica la Iași și cred că era la Institutul de Calcul. Cred că așa se numea atunci. Ulterior a intrat în sistemul de învățământ, ca profesoară, unde este și astăzi. N-am amintiri de atunci, din Galați. Eram prea mic. Când aveam 3 ani, părinții au primit repartizare în Brăila, tatăl meu s-a mutat la aerobaza Ianca, în județ, și mama – aceeași instituție, filiala Brăila. Și atunci ne-am mutat, practic, cu toții în Brăila, unde am copilărit, am urmat educația obligatorie până la 18 ani, deci am terminat liceul acolo. Am fost la Colegiul Bălcescu. Atunci era Liceul Nicolae Bălcescu, acum e colegiu. Am fost prima generație unde s-au reînființat clasele de gimnaziu. Și au fost, să zicem, un experiment reușit pentru perioada aia. S-a făcut selecție. A fost un concurs, am intrat diverși din oraș, în mare aceeași clasă s-a menținut timp de 8 ani. S-a creat un colectiv și am prietenii de atunci, practicde peste 20 de ani! Iar în liceu, din clasă, cam din semestrul II, trei sferturi nu eram la școală, pentru că eram toți la Olimpiade. Eu eram singurul olimpic la Informatică, aveam vreo doi colegi olimpici – când zic olimpic, zic de nivel național – la Matematică. Aveam un coleg la Fizică și, după aia, diverși mai erau la Chimie, la Filosofie! Deci, cumva, s-au cernut din acea clasă multe vârfuri, să zicem. Pentru că ne-au și tratat foarte dur! Îmi amintesc și acum clar, în clasa a V-a, la jumatea primului semestru la matematică, am primit și eu și alt coleg nota 1 că am vorbit neîntrebați. Adică ne tratau foarte dur. Profesorii nu erau obișnuiți cu elevi de gimnaziu, ei predând toată viața lor la liceu. Și ne-au tratat ca pe liceeni, adică într-un mod mai matur, mai dur. Și cred că asta ne-a și întărit. Ne-au pus și în competiție unii cu alții și fiecare a dat cât de mult a putut. Și de asta s-au ridicat foarte mulți care au excelat în diverse domenii.
Reporter: Tu cum ai ajuns la Informatică? Îți plăcea matematica?
Lucian Stanciu-Viziteu: Mama era profesoară de informatică și ea m-a întins aici. Tot așa, din clasa a V-a m-a trimis la niște tabere de vară unde făceau informatică, m-a învățat ea. Cumva m-a atras spre domeniul ăsta. Am avut un HC și, după aia, un Pentium 486, primele ecalatoare care apăruseră. Se cumpărau lucrurile în dolari atunci. Știu că s-au chinuit mult părinții să strângă niște bani să-mi ia un calculator. Și am mai avut în clasă câțiva colegi, ne-am făcut o echipă și descopeream împreună ce însemna Internetul la nivelul la care era atunci, că era Yahoo Search, adică tehnologiile vechi. Google nu apăruse, era Alta Vista ca motor de căutare. Încă erau floppy-disk-urile, de-abia apăreau CD-urile. Era o vreme… Deci, mama mea m-a împins înspre acest domeniu și mi-a plăcut, s-a prins de mine și am excelat în el. Chiar aici – și facem o legătură cu Bacăul – prima experiență cu municipiul Bacău a fost în timpul Olimpiadei de Informatică. Cred că în clasa a X-a sau a XI-a, nu mai știu. Am luat locul 3 pe țară. Locul 3 pe țară înseamnă al treilea. La noi funcționează așa: primul om – primul loc, al doilea om – pe locul doi… La Matematică, primii 10% primesc premiul I… La ei, la Matematică, sunt mult mai… Și asta ne-a ofticat tot timpul! Erau mulți cu locul I la Olimpiada națională. La noi era unul singur pe țară! Unul singur locul II, unul singur locul III și cred că una sau două mențiuni. Asta era o rivalitate între cele două…
Reporter: Asta în ce an se întâmpla? Când ai luat locul III pe țară?
Lucian Stanciu-Viziteu: 2000 sau 2001. Undeva, în clasa a X-a sau a XI-a. Și la Olimpiada aia care a avut loc în Bacău știu acum și la ce școală am fost cazat. Și am o imagine care-mi rămâne: Strada Mihai Viteazul. E o stradă din centrul orașului pe care am mers de câteva ori câte am fost atunci, 2-3 zile, la Olimpiadă. Și era plin de valutiști. Erau niște grupuri de oameni la fiecare intersecții cu geci negre, fioroși. Erau și în Brăila. Era perioada aia când se schimba valută la colțul străzii, dar cum am văzut aici mi-a rămas tipărit în minte. Era o imaginea asta foarte…
Reporter: Te-a marcat.
Lucian Stanciu-Viziteu: Da. De Vestul Sălbatic puțin, așa. Acum, retrospectiv privind, îmi dau seama că era primar Sechelariu. Era o haiduceală puternică.
„După liceu am dat Bacalaureatul american și am avut scoruri bune. Am făcut aplicații și am primit și un plic gros de la Universitatea Drexel, din Philadelphia, în care eram admis. Îmi aloca bursa decanului, care acoperea undeva la 95% din costurile de cazare, masă și educație. Și trebuia ca părinții mei să mai pună diferența de 5%. N-au avut banii și n-am putut să merg acolo! Așa am ajuns să intru cu 10 la Politehnică, în București”
Lucian (primul din dreapta) are ca deviză în viață „să fac ceea ce alții nici nu visează“. Și crede că, până acum, a reușit în bună măsură / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Așadar, ai performat la liceu, mai ales pe zona asta de informatică. La facultate cum ai ajuns să dai și unde?
Lucian Stanciu-Viziteu: În perioada aia, cum tot folosea calculatorul, am aflat de minunatele universități americane. Le-am scris, am primit tot felul de broșuri, pliante, cereri de aplicații. Și alesesem așa, o țintă, să ajung să studiez acolo. Mi se părea ceva fantastic. Erau poze cu studenți pe iarbă, cu profesori, făceau ore în aer liber, cu dezbateri… N-aveam nicio referință despre ce se întâmplă în sistemul universitar românesc, dar m-a captivat. Aici, sistemul universitar românesc nu se promova deloc. Nu știai ce-o să fie, cum, unde… Și nici experiența părinților nu era transmutabilă. Făcuseră studiile în perioada comunistă. Cel puțin tata a încercat cu mine să mă trimită spre o carieră militară, dar a fost un eșec din prima zi la biroul de recrutare din Bacău. M-a dus acolo, să văd, a apărut după ușă un domn în haine militare de doi pe doi, s-a plecat, așa, în lateral ca să intre pe ușă și m-a speriat teribil și am zis că nu-i de mine cu malaci din ăștia. Și m-am pregătit, am dat Bacalaureatul american, SAT-urile alea, Scholastic Aptitude Test și la Mate și la Engleză, după aia SAT 2 la Fizică, la Chimie și am avut scoruri bune. Erau obligatoriu să ai Bacalureatul acela american. Am făcut aplicații, le-am trimis, am primit plicurile subțiri de la majoritatea – asta e o cutumă, plicul subțire înseamnă că e o scrisoare în care zice că nu ai fost admis. Și am primit și un plic gros de la Universitatea Drexel (din Philadelphia – n. red.) care este acolo, în top, spre Ivy League, în care eram admis. Îmi aloca o bursă, bursa decanului, care acopera undeva, la 95% din costurile de cazare, masă și educație. Și trebuia părinții mei să mai pună diferența de 5%. De fapt, nici nu trebuiau să avem cash, trebuia doar să demonstrăm că dispunem de banii ăia. Da, era o perioadă, anii 2001-2002… Nu am reușit și n-am putut să merg acolo! Bineînțeles, a fost o perioadă de mare suferință. După două luni m-am ridicat de pantaloni în sus, să zicem, și am mai stat două-trei luni și m-am pregătit pentru Politehnică, am dat la Automatică și Calculatoare și am intrat cu 10 și 10 printre primii. Așa am ajuns la Politehnică, la București. Bineînțeles, șocul a fost mare, comparând imaginile din campusurile americane cu ce dărăpănături am găsit acolo, dar am ignorat asta și am învățat, am studiat. M-am angajat din primul an.
Reporter: Unde?
Lucian Stanciu-Viziteu: La Gameloft. Gameloft e o subsidiară a companiei mai mari Ubisoft, internațională, și programam și jocuri pe telefoanele mobile. Eram programator de jocuri pe telefoane mobile. Era perioada în care ecranele erau 5 pe 5 centimetri, pixel cu pixel. Și cu toate astea, programam de exemplu ecuații de mișcări ale unor lanțuri. Deci cu fizică multă, cu matematică, cu grafică, cu toate părțile complicate ale Informaticii, cu memorie limitată. Și se făceau niște jocuri foarte interesante și atunci. Era pioneratul jocurilor pe telefoane mobile. Am început acolo, eram într-un apartament vreo 10-15 persoane. După un an, ne-au mutat într-un hangar, o fostă hală abandonată. Am explodat la 200 de angajați. Și am mai schimbat vreo două-trei joburi până la finalul facultății, tot în domeniul programării toate. În anul doi am cunoscut-o pe Maria, care mi-a devenit ulterior soție.
Reporter: Soția tot în zona asta, a informaticii, activa?
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu! Soția am cunoscut-o în cadrul universității, era la Facultatea de Energetică, ea este energetician. La ea e tradiție de familie în domeniu. Adică ambii părinți au fost energeticieni și ea a urmat tradiția familiei, să zicem. La partea de disertație a licenței, deci în ultimul semestru din anul V, ea a plecat în Franța și și-a continuat și masteratul acolo. Iar când și-a terminat ea masteratul, eu de-abia terminam anul IV din cei V, cum era atunci. S-a întors vara, după o lună au sunat-o, i-au oferit o bursă de doctorat, ne-am certat două-trei luni și până la urmă am plecat cu ea. Am zis: „Bine, pentru tine las totul!“. Stătusem departe, îți dai seama, era o relație de un an jumate la distanță. Masteratul plus licența ei. Revine acasă, eu aveam planul să începem o afacere, închiriasem o casă, ne mutasem împreună în Cângași. Eram încă student și stăteam aproape de campus. Dar ea primise oportunitatea asta a unei burse de doctorat. Și am zis: „Bine, OK, asta e ce mai pot să fac eu. Merg cu tine!“. Și am plecat în necunoscut total.
„La Universitatea din Grenoble am ieșit șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe. Mi-au propus o bursă de doctorat și am zis hai să-l încep! Bursa era la nivelul salariului minim din Franța. Și am făcut doctoratul, chiar mi-a plăcut. Pentru mine a fost perioada cea mai interesantă din viață până acum, pentru că, practic, era cineva care mă plătea să devin mai deștept”
Lucian Viziteu și soția sa și-au luat amândoi doctoratul în Franța, apoi au revenit în țară hotărâți „să dăm o șansă României“ / FOTO: Arhiva personală a lui Lucian Viziteu
Reporter: Dar cum ai reușit transferul?
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu, le-am făcut în paralel! Mi-am tradus foaia matricolă și m-au acceptat la master nivelul 1. Ei aveau ciclul Bologna deja. Era licența 3 ani plus master 2 ani. Eu terminasem anul IV, dar nu mi-au echivalat ca să mă înscrie cumva în anul II de masterat, echivalent cu V, m-au înscris la master 1. Și am zis bine, OK, nu-i nicio problemă. Și m-am înscris la un masterat 1 acolo în statistică aplicată. Nu mai știu cum am ajuns să-mi aleg asta. Am căutat mai mult și am zis: „Uite, ar fi un domeniu interesant să învăț Statistică. Știu și informatică și să pot combina֧“. Și am făcut acel an de masterat în paralel cu anul cinci. Din când în când mai veneam cum puteam la niște cursuri. Dar profesorii au fost foarte înțelegători, mai ales că partea de cursuri o aveam în anul V la Politehnică doar în primul semestru. Și atunci am venit cursuri esențiale. În rest, am învățat de la distanță. Am avut și noroc că la francezi e altfel sesiunea. La francezi, sesiunea pentru o jumătate de an este într-o săptămână. Deci, într-o săptămână se dau 7 examene. E un ritm infernal. Ai 2 zile pe săptămână în care dai două examene. Plus că, știind asta de la începutul masteratului, mi-am dat seama că nu mai merge cum să practica în Politehnică, să faci nopți albe în sesiune. Dacă n-ai învățat tot anul, într-o săptămână n-ai cum să recuperezi pentru opt sau nouă materii. Și atunci, am învățat treptat. Și a fost, culmea, înaintea sesiunii de la Politehnică. Am terminat sesiunea la francezi pe masterat, am dat cele șapte sau opt examene, câte au fost, după care am plecat acasă. Adică am plecat în București, unde am avut o lună sesiunea la Politehnică. Și în luna aia am recuperat tot ce trebuia. Am luat examenele, după care semestrul doi l-am continuat în Franța, cu orele normale de masterat și în paralel lucram la lucrarea de dizertație.
Reporter: Practic, mare lucru nu-ți mai rămânea și pentru timp liber sau…
Lucian Stanciu-Viziteu: Sport! Mergeam la rugby. Că altfel… Eram foarte tineri, aveam energie, se poate face, dacă îți dorești.
Reporter: Și ce s-a întâmplat? De ce n-ai rămas în Franța?
Lucian Stanciu-Viziteu: Am terminat primul an de master, am descoperit un masterat unde m-am putut înscrie în anul doi de Finanțe, mi-a plăcut foarte mult. Acolo era master 1 o specializare, la master 2 poți să-ți iei altă specializare. E un sistem foarte bun, mi se pare. Am ieșit șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe.
Reporter: Asta era la Grenoble.
Lucian Stanciu-Viziteu: La Grenoble, da! Și la masterul de Finanțe am ieșit al 2-lea din promoție. Primul s-a dus în privat și eu fiind următorul pe listă mi-au propus o bursă doctorat. Soția era deja în anul II de doctorat. Adică mai avea de stat cel puțin un an și am zis hai să-l încep, ce să fac acum? Și am început și eu doctoratul. Bursa era la nivelul salariului minim din Franța, soția avea la fel salariul minim, eram studenți, ne ajungeau arhisuficient să mâncăm, să plătim o chirie și să mai mergem și undeva, la munte, într-o excursie, o dată la două luni. La francezi, cu salariul minim, dacă n-ai copii, poți trăi decent! Adică nu supraviețuiești, chiar îți mai rămân bani și de o mică excursie periodic. Și am făcut doctoratul, chiar mi-a plăcut. Pentru mine a fost perioada cea mai interesantă din viață până acum, pentru că, practic, era cineva care mă plătea să devin mai deștept! Mi s-a părut o chestie foarte tare. Având și experiența de 4 ani de zile de lucru în privat, era o floare la ureche ce se întâmpla! Adică, domnule, primeam bani și cercetam! Aveam programul meu, cum exploram subiectele din teză, totul! Adică era super! În timp ce alți colegi se cam plângeau că e greu, că nu știu ce. Dar ei nu avuseseră niciodată o experiență în privat. Pe mine m-a ajutat asta să pun lucrurile în altă perspectivă. Mi-a plăcut. Am învățat foarte multe lucruri despre Finanțe, Finanțe Computaționale. Era cam 2009, așa, perioada în care începuse criza financiară, s-au prăbușit piețele. Foarte mulți din privat, în Finanțe, erau dați afară. Am și studiat în teză fenomenul, cum s-a ajuns la criza aia financiară mondială, că a plecat de la americani, ce s-a întâmplat. Era o perioadă de efervescență în lumea asta, a finanțelor de piață. Am terminat asta, am luat titlul de conferențiar. La francezi așa este: ai terminat doctoratul, ai calificare de maitre de conférence, adică de conferențiar. Și mi-au propus un post undeva, la o universitate din Paris unde înființau un laborator specializat pe ceea ce făcusem eu în doctorat. Și am stat cu soția, noi aveam deja primul copil, sunt născuse acolo. Și am zis că hai să dăm României o șansă. Chiar așa i-am și zis profesorului îndrumător: „Mulțumesc pentru ofertă, vreau să mă întorc acasă, să contribui la țara mea care m-a format“, până la urmă, că educația de bază de acolo vine. Adică cea până la finalizarea facultății de acolo venea. Tot așa și soția, terminase doctoratul și acum hai să ne întoarcem în țară. A rămas întrebarea: unde? Și cum aveam o fetiță mică, voiam să mai facem un copil, am zis hai să mergem la părinții tăi, că altfel te ajută să să creștem fetițele. Eu neștiind nimic. Nu-i simplu! Și așa ne-am mutat în Bacău, în ideea în care eu, ca programator, puteam să-mi găsesc job, să lucrez la distanță. Nu depindeam de un loc, în timp ce soția ar fi beneficiat foarte mult de ajutorul părinților ei, în special al mamei, pentru a crește copiii.
„În Franța am găsit de zeci de ori universitatea blocată de studenți. Erau asociații marxiste, veneau cu flyere cu Marx. Și când am crezut că asta e tot, am văzut și flyere cu Troțki! Un student mi-a dat asta și i-am ținut un discurs: «Habar n-ai despre ce vorbești! Uite, eu vin din România, țară fostă comunistă. Ce citești tu aici sunt doar niște povești romantice. Comunismul este dictatură și privare de libertăți, nu cum crezi tu!». A plecat cam debusolat”
Lucian la doi ani, alături de părinții săi: tatăl – pilot de avion; mama – profesoară de matematică. Mama l-a împins către Informatică, drum pe care actualul primar a obținut rezultate strălucite / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Ai avut un șoc cultural când te-ai întors de la Grenoble, din Franța, în Bacău?
Lucian Stanciu-Viziteu: Da, dar nu chiar așa de mare! Un șoc a fost când am cunoscut pe cineva din prietenii de liceu ai soției pe stradă și m-am apucat să pup femeia pe obraji, cum se făcea în Franța. Din obișnuită. Și am făcut asta o dată sau de două ori și, la un moment dat, unul dintre soții lor s-au luat de mine, că ce fac eu? De abia ne-am cunoscut și ne pupăm. Eu fiind obișnuit că așa se face cutumiar la francezi. Bun, și ușor, ușor am început să văd diferențele. N-a fost un șoc, aș zice, a fost o trezire la realitatea românească. M-am adaptat, să zicem, în sensul în care am rămas în minte cu lucrurile bune de Franța, dar și cu lucrurile, pentru că nici eu acolo nu sunt… Adică societatea franceză are multe probleme care nu se văd dacă stai o lună, două sau ești în vizită. Dacă stai câțiva ani, le vezi și îți dai seama că, din multe puncte de vedere, noi stăm mult mai bine.
Reporter: La ce te referi? Poți să dai un exemplu?
Lucian Stanciu-Viziteu: Păi, exemplu! Pe strada pe care am locuit timp de 2 ani, periodic găseam mașini incendiate, arse până la tablă. Pe aceeași stradă a fost un asasinat. Unii din cartier s-au întâlnit, nu s-au plăcut și s-au înjunghiat. Un cartier de lângă a fost sub asediul poliției timp de 2 săptămâni ca să prindă un hoț care jefuise un cazino. Ș se baricadase în cartierul ăla, un banlieue (suburbie – n. red.), iar poliția nu putea să intre acolo, că dacă intra de oriunde primeau cărămizi și frigidere în cap, frigidere la propriu! Și au creat tot felul de presiuni asupra populației. Toate nopțile, timp de o lună, survolau cu elicoptere, cu faruri, numai ca să convingă populația să-l predea pe ăla care se ascundea acolo. Am văzut ce înseamnă mișcarea sindicală a francezilor de la nivel de facultate până la nivel de adulți. Nu mi-a venit să cred când am găsit de zeci de ori universitatea blocată de studenți sau sindicatele lor, că erau tot felul de sindicate ale studenților, asociații ale studenților, asociații de sorginte marxistă, dar pe bune!, adică veneau cu flyere cu Marx! Și când am crezut că asta e tot, am văzut și flyere cu Troțki! Deci, ăia erau mai…
Reporter: Incredibil!
Lucian Stanciu-Viziteu: Vorbesc serios, m-am șocat când le-am văzut! Eram în campus, un student mi-a dat asta și când m-am uitat, i-am spus… Deja vorbeam foarte bine franceză – că am și predat 3 ani, asta era în perioada de doctorat, după masterat am și predat în franceză – și cred că i-am ținut un discurs băiatului. I-am zis: „Habar n-ai despre ce vorbești cu astfel de flyere! Uite, eu vin din România, țară fostă comunistă“. Și i-am explicat: „Ce citești tu aici sunt doar niște povești romantice. Comunismul implementat în realitate este dictatură și privare de libertăți, nu cum crezi tu!“. A plecat cam debusolat, i-am zis să se mai documenteze.
Reporter: Haha!
Lucian Stanciu-Viziteu: Așa. Și, deci, studenții când era vreo problemă, se raliau inclusiv cauzelor sindicatelor profesionale. Dacă, de exemplu, transportatorii aveau o problemă, se implicau studenții. Implicarea lor era să ia pubelele și să blocheze accesul universitate, lucru care ne afecta pe toți. În ziua aia primeam mesaje că nu mai mergem la cursuri, că nu avem acces la universitate. Sunt multe lucruri și bune, și rele acolo. Deci, au partea asta cu ghetoizarea, pe care au făcut-o în mod greșit cu populația adusă din Africa. I-au enclavizat și toate lucrurile astea. Au și părți bune, în mod evident. În fine, să revenim. M-am întors în România. în frumosul și necunoscutul – pentru mine – Bacău.
Reporter: Asta era în…
Lucian Stanciu-Viziteu: În 2013 era.
Reporter: Te-ai întors în orașul lui Sechelariu.
Lucian Stanciu-Viziteu: Da, în acel moment era încă orașul lui Stavarache, în 2013, și în 2016 urma să ajungă Cosmin Necula primar.
Reporter: Cum ai ajuns să intri în USR? Cum ai ajuns să intri în politică, de fapt? Bănuiesc că meseria ta este o meserie bănoasă. Adică n-ai nevoie să intri în politică neapărat ca să îți construiești o stare materială bună. Politicianul român are reputația asta, că își ia Bacalaureatul la 32 de ani, n-are nicio meserie, e de profesie pierde-vară, intră în politică și peste câțiva ani are bani să-i întoarcă cu lopata. Tu n-aveai nevoie de chestia asta, deci de ce te-ai băgat?
Lucian Stanciu-Viziteu: Da, da, da! Lucram consultanță informatică, finanțe, statistică. Chiar nimerisem prin voia sorții, așa, faptul că știam și statistică, și finanțe, și eram și programator la bază… La granița acestor trei domenii erau foarte puțini oameni să le stăpânească. Și foarte puțini oameni la nivel internațional. Lucram ca freelancer pe niște site-uri specializate și chiar mi-amintesc: tot timpul, la licitații pentru proiecte, concuram cu un profesor din Pakistan, care mă enerva tot timpul că licita foarte ieftin, scădea piața! Mai erau și alții, la fel, pentru diverse proiecte, clienți internaționali. Am avut și un contract în Bacău cu SIF Moldova, de consultanță. În clădirea unde am stat, care era parte a lui Sechelariu, parte a SIF Moldova, am închiriat un birou. Mă săturasem să stau acasă și mergeam ziua acolo. Aveam un birou care chiar avea 2 metri pătrați, încăpeau masa și un scaun, atât! Dacă deschideai ușa, nu mai încăpea nimic. La etajul de deasupra era un studio televiziune. M-am împrietenit cu jurnaliștii de acolo și ne întâlneam la cafea, pe hol. Și mai povesteau cine mai venea la ei în emisiuni. Nu mă interesa pe mine, chiar nu știam nimic de politică, nu știam nici cine e primarul, sincer! Așa de deconectat eram.
„Îmi amintesc și acum, cred că am dat 50.000 de flyere cu mâna mea! Eram negru de tuș pe buricele degetelor. Norocul meu a fost că fusesem rugbist și eram, așa, mai mare, că altfel cred că luam bătaie pe stradă. Era perioada aia cu intoxicările cu Soros și că USR-iștii au vândut țara. Și am întâlnit oameni care credeau asta cu adevărat și sincer”
Lucian Stanciu-Viziteu povestește că a împărțit cu mâna lui zeci de mii de flyere în campaniile electorale / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Asta, în ce an?
Lucian Stanciu-Viziteu: În 2015, cam așa. Cam în 2015, la începutul anului, mi-au zis că „uite, a apărut o mișcare. Sunt așa, oameni ca tine, cu studii, de obicei întorși în țară, și vor să facă ceva“. Și le-am zis: „Nu mă interesează să mă bag în politică!“. A trecut Nicușor Dan pe acolo, a înregistrat o emisiune la ei, nu m-a interesat. După care USB-ul obținut un scor mare la București (în 2016 – n. red.). De asta am auzit, a fost o victorie mare, neașteptată. Au luat un procent foarte mare. Și jurnaliștii de la postul acela de televiziune mi-au zis: „Uite, acum vor să-și facă partid național!“. Trecuse Clotilde (Armand – n. red.) pe acolo, tot așa, pentru un interviu, făcuseră filiala USR Bacău. La fel, nu mă interesase. Dar când au avut conferința de lansare mi-am zis să mă uit. Chiar atunci nu cred că aveam niciun proiect în lucru. Și am zis „hai să mă uit!“. Și am văzut povestea din presă în care îmi amintesc și acum că erau Nicușor Dan, Clotilde Armand, Cosette Chichirău. Și au zis ei niște lucruri acolo, am fost atent. Știam ceva, citisem puțin despre ideologii politice și doctrine, lucru care mi-a plăcut. Și acum studiez, e un domeniu foarte interesant. Și mi-am dat seama: „Ăștia ce fac? Că, de fapt, au zis și lucruri de stânga, și lucruri de dreapta. E ca o varză, așa!“. Și m-am gândit eu: „A, e o strategie ca să adune cât mai mulți repede, cred!“. Și după ce am văzut asta, ca să vedeți ce înseamnă, cum te duce soarta, pe hol, la cafea, mă întâlnesc cu unul dintre programatorii care erau angajați de SIF Moldova. Ei aveau angajată o firmă care le făcea un soft. Eu eram angajat ca să concep arhitectura lui, să se muleze pe operațiunile de afaceri ale SIF Moldova. Și-i povestesc de asta: „Uite, l-am văzut pe tip, Nicușor Dan, mi-a plăcut!“. Și el zice: „A, dar îl știu, am fost colegi de liceu în Făgăraș!“. Și am rămas surprins: „Uite, ce chestie! Ia dă-mi numărul lui de telefon!“. Mi-a dat numărul de telefon, l-am sunat, bineînțeles că n-a răspuns, el răspunde foarte greu și acum, m-a sunat a doua zi la 10 noaptea. Și i-am zis: „Bună ziua, domnule Nicușor Dan mă numesc așa, am văzut conferința de presă, aș fi interesat“. I-am și zis că „pare cam o varză doctrinară, dar per total mi-a plăcut“. Și i-am zis că aș vrea și eu să mă înscriu, să aflu mai multe. Ce trebuie să fac? Și m-a trimis la reprezentantul local și cam așa am intrat în USR!
Reporter: Și de acolo până la a ajunge candidat la Primărie, cum au decurs lucrurile?
Lucian Stanciu-Viziteu: Ar trebui să scriu o carte despre asta!
Reporter: Ai fost și deputat!
Lucian Stanciu-Viziteu: Am fost deputat, da, da, da! Așadar, la două luni după ce m-am înscris, au fost alegeri interne. În sfârșit, pozițiile au fost decise național. Ne-au chemat acolo la un fel de interviuri și am fost eu desemnat să deschid lista. Am făcut campanii, nici nu știam ce-i aia. Îmi amintesc și acum, cred că am dat 50.000 de flyere cu mâna mea! Eram negru de tuș pe buricele degetelor. Norocul meu a fost că fusesem rugbist și eram, așa, mai mare, că altfel cred că-mi luam bătaie pe stradă. Era perioada aia cu intoxicările cu Soros și că USR-iștii au vândut țara. Și am întâlnit oameni care credeau asta cu adevărat și sincer, deci dacă era mai mai mititel, așa, îmi luam bătaie pe stradă! A fost o campanie din asta foarte dură. Adică treci de la un mediu liniștit, tu cu calculatorul tău, cu lumea virtuală, ajungi pe stradă și te scuipă lumea că ai trădat țara! Adică foarte șocant!
Reporter: Soția și părinții ce ziceau de chestia asta, că ai intrat în politică?
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu cred că realizau! Adică nu se aștepta nimeni să se întâmple ceva spectaculos. Am ținut departe tot timpul familia de ce se întâmplă în partid, pe stradă. Nu le povesteam, veneam acasă și nu le spuneam prin ce am trecut, câți m-au înjurat. A fost o campanie complicată din cauza asta. Plus că era decembrie, era un frig de-ți înghețau degetele în buzunar, dar trebuia să stau să întind flyere. Și cumva, cu chiu, cu vai, am scos… Nu mai știu, 4,9 ori 5%, un procent ăsta infim. Și, prin redistribuire națională, a fost completat locul de deputat de Bacău. M-am trezit deputat și m-a apucat de treabă acolo! M-am dus în Parlament și ne-am trezit cu Dragnea acolo, cu Tăriceanu și cu majoritatea lor, cu PSD-ALDE-UDMR, OUG 13. Și a început toată tevatura aia pe care o știm cu toții. Eu am intrat în Comisia de Ordine Publică și Siguranță și Apărare Națională, unde am stat cam șase luni. Cred că au fost de la diverse instituții să ne facă prezentări despre riscuri, dezinformări etc.
„Parlamentarilor din Comisie nu prea le păsa de instituțiile pe care trebuia să le monitorizeze. Majoritatea nu citeau nimic, nici proiecte de legi! Aici a fost un șoc cultural, nu înțelegeam de ce oamenilor ăstora, care reprezintă atâția votanți, chiar nu le pasă! După aia am aflat că ei tranzacționau totul. Chiar și la un lucru care era evident bun pentru toată lumea încercau să găsească o pârghie, să negocieze, să primească ceva la schimb – ori personal, ori ca partid”
Lucian Stanciu-Viziteu în 2017, la prima conferință de presă în calitate de deputat în Parlamentul României / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Cum funcționau lucrurile în comisia asta? Era o lume nouă pentru tine…
Lucian Stanciu-Viziteu: Da, complet nouă! Eram obișnuit, totuși, cu lucruri complet noi și cu limbaje străine. Că am ajuns în Franța, după cum spuneam, neștiind să zic decât „Je t’aime“ și „J’ai besoin“ – „am nevoie de“. Atât! Un an am vorbit prin limbajul semnelor. Revenind la perioada din Parlament, a fost, bineînțeles, un fel de luna de miere a deputatului, la început totul părea roz. Și după aia, ușor-ușor, am început să văd cum, de fapt, era politică pură. Nu prea le păsa de instituțiile pe care trebuia să le monitorizeze. La Comisia de Apărare sunt foarte multe instituții de care ar trebui să ocupe, pe lângă proiectele de legi! Vorbim de MApN, de MAI și structurile de sub ele. De Direcția Generală de Informații a Armatei, de DIPI-ul de atunci (Direcția Generală de Protecție Internă azi – n. red.), vorbim de ORNIS, vorbim de STS, de SPP. Adică, de fapt, comisia aia este un mutant, ca responsabilități și atribuții! Și nu prea își făceau treaba. Nu-i interesa. Majoritatea nu citeau nimic, nici proiecte de legi! Primeau semnal de la partid, ridicau mâna și asta era tot. Și ne zdrobeau cu majoritatea pe care o aveau. Îmi amintesc că le ziceam colegilor că săptămână de săptămână, în 4 ani, m-am simțit ca la Termopile: ne ducem 300, ne batem, ne nu știu ce, ne batem luni, marți, iar miercuri, la votul final, ne măcelăresc. Cam așa era senzația. Aici a fost un șoc cultural! Adică nu înțelegeam de ce oamenilor ăstora, care reprezintă atâția votanți, chiar nu le pasă! Eu am văzut… Erau lucruri evidente și care n-aveau nicio legătură cu politica: să poți să îmbunătățești o lege de funcționare a unei instituții, de exemplu. Și chiar nu le păsa! După aia am aflat că ei tranzacționau totul, adică și la un lucru care era evident bun pentru toată lumea încercau să găsească o pârghie, să negocieze, să primească ceva la schimb – ori personal, ori ei, ca partid. Eu m-am concentrat pe local, în sensul în care, de exemplu, cât a fost Carmen Dan ministru de Interne… Aflasem de la niște polițiști – nu-i cunoșteam –, m-au abordat ei, că aveau o problemă, Secția 2 de poliție de la Municipiul Bacău avea un sediu de pica pe ei. M-am dus acolo în vizită, ca deputat la comisie, am văzut, pe lângă faptul că pica pe ei, aveau munți de dosare, risc de incendiu etc. Și am zis: „Bine, hai că fac orice să vă găsesc un sediu!“. Și am aflat că fostul AVAS avea tot felul de spații prin Bacău nefolosite, nevândute de ani de zile. Și am găsit unul pretabil să devină secție de poliție. După aia început munca asiduă, să transferi prin Hotărâre de Guvern un imobil de la instituția asta la Ministerul de Interne, care să-l dea la IPJ Bacău, care să-l dea la Poliția Municipală. Și doi ani m-am zbătut să se întâmple acest lucru banal! Am ajuns până la faza la care Carmen Dan, când mă vedea pe holuri, fugea de mine! Că știa, cum mă vedea, îi ziceam: „Bună ziua, doamna ministru, ce facem cu sediul Secției 2 de poliție din Municipiul Bacău?“. Atât m-am ținut de ea până am reușit. Mi-am dat seama atunci când de bolnav e statul român. Ca să muți un spațiu gol, nefolosit, de la o instituție, să-l dai altei instituții care are nevoie de respectviul spațiu, are lucrători etc, poate să dureze atât de mult. Am reușit asta și alte lucruri, diverse…
Reporter: Spuneai că ai stat doar șase luni la comisia respectivă. De ce?
Lucian Stanciu-Viziteu: Noi am avut în Comisia de Control a SRI un deputat de diaspora, dar după cele 6 luni și-a dat demisia. Nu mai știu de ce, a avut o oportunitate profesională. Și a rămas locul ăla liber, nu-l voia nimeni. Voiau alții, în schimb, locul meu la Comisia de Apărare. Și am zis: „Bine, hai că mă duc eu acolo!“.
Drumul lui Lucian Stanciu-Viziteu (rândul de jos, al doilea din stânga) către înalta performanță academică a început din clasa a V-a, când a intrat într-o clasă de elită special făcută pentru copiii foarte buni la Colegiul Nicolae Bălcescu, din Brăila / FOTO: Arhiva personală
Reporter: De ce n-ar vrea nimeni să se ducă la Comisia SRI?
Lucian Stanciu-Viziteu: Cred că, fiind și un regim special, în sensul că ai avea acces la informații clasificate acolo, neputând să vorbești despre ele destul de mult, cred că mulți s-au gândit: „Domnule, n-am cum să cresc public cu subiectele de acolo!“. În timp ce alții, în alte comisii, cum ar fi în Comisia economică, ai multe legi care impactează populația și poți să faci campanii publice pe tema asta. În comisia aia nu prea poți să ieși cu multe lucruri, să zici public, nu e o chestiune atractivă. Cred că și asta a fost un motiv. Pe mine m-a interesat asta. Am zis că orice ține de apărare, de securitate, părea interesant. Așa mi s-a părut atunci și am zis OK. Și așa am intrat în Comisia de Control asupra SRI. Nu este Comisia SRI, cum zic unii în mod eronat, că nu e a lor, e a Parlamentului. Și, culmea, din nou soarta a făcut că acea comisie a devenit spumoasă. Cu Dragnea, care a început toată povestea cu statul paralel, cu Claudiu Manda, care a început acea serie maraton de audieri cu tot felul de oameni care veneau și depuneau mărturie despre cât de rău e SRI-ul și cum schingește el oamenii. Și, la un moment, n-am mai rezistat să văd ce tâmpenii făceau acolo PSD-iștii și am ieșit public. În momentul în care am ieșit public cu o opinie separată față de cea a președintelui comisiei – lucru care nu se făcea niciodată tradițional, dar deja se atinsese o limită pe care n-am mai suportat-o –, la fiecare ședință, presa venea și mă întreba care e opinia mea, care era separată de a majorității parlamentare. Și așa s-a creat și o expunere foarte mare și pentru mine, că m-a făcut cunoscut pe plan local, și pentru comisie și activitatea ei, până la urmă. Sunt mmulte povești aici, putem să discutăm 5 ore despre activitatea comisiei.
Reporter: În 2020 ai ajuns primar. Cum te-ai mutat de la Parlament în administrația locală? De ce n-ai candidat pentru un nou mandat de deputat?
Lucian Stanciu-Viziteu: Fusesem ales președintele filialei județene Bacău și așa am simțit eu în dinamica internă, că trebuie să avem un candidat puternic pentru reduta județului, care-i municipiul. Primarul nu prea făcuse mare lucru, era o stare de nemulțumire. Și am zis: „OK, eu sunt liderul organizației, trebuie să-mi asum această candidatură!“. Și am tras cât de tare am putut. Îți zic sincer, chiar dacă am reușit să iau aliați și PNL-ul, că eu am fost canidat PNL-USR, nu cred că a fost vreun moment în toată precampania și campania, care au durat șase-șapte luni, în care am crezut cu adevărat că voi câștiga! Nu am crezut niciodată că voi câștiga! Normal, cine eram eu? Eram un tip… Și cum mă acuzau PSD-iștii că eram un venetic, cum ziceau, că nu sunt de aici, că n-am mâncat salam cu soia cu ei, poveștile vechi.
Reporter: Și, oricum, Moldova are percepția asta, că este un fief al PSD-ului.
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu-i doar percepția, așa și este, în fapt! Adică e condusă în mare parte de membri PSD. Și n-am crezut, dar am zis: „OK, dacă tot intru în cursa asta, fac maxim ce pot!“. Și, în noaptea alegerilor, colegii făcuseră numărătoarea paralelă, toți erau în extaz – „domnule, am câștigat!”. Eu am zis că nu cred, știam povestea cu Geoană. Am zis să nu repet greșeli din astea. Vreau să stau liniștit până e clar. La 1.00 noaptea, după ziua votului, mi-a dat Victor Ponta mesaj. Fostul primar, pe care-l învingeam, plecase din PSD și era candidatul Pro România. Și îmi dăduse SMS Victor Ponta la 1.00 noaptea să mă felicite că am câștigat. Și atunci am zis: „Gata, acum am câștigat, acum e sigur!“. Așa am ajuns primar.
„Nu putem să comparăm România din anii lui Sechelariu, din 2000, cu România din 2020! Sursele de informare sunt omniprezente și imposibil de cenzurat, oamenii au învățat să se informeze mai mult, au învățat să filtreze dezinformările, le-au crescut foarte mult exigențele. Nu mai merge cu sacoșa cu ulei și cu făină. Se schimbă România, se schimbă și Moldova, se schimbă și Bacăul!”
Când a intrat în politică, Lucian Stanciu-Viziteu avea deja o situație materială bună construită de la zero, cu muncă și învățătură. Imaginea e din 2015, când a câștigat finanțare pentru a face o fabrică de izolatori termici din lână de oaie / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Cum s-a întâmplat victoria asta a USR în Bacău?
Lucian Stanciu-Viziteu: Au fost mai mulți factori care, toți aliniindu-se, au generat condițiile pentru a câștiga. Un factor au fost că primarul dinainte, Cosmin Necula, candidase din partea PSD și s-a certat cu PSD-ul. Cam după doi ani a plecat din partid și a pierdut majoritatea din Consiliu. Adică PSD i-a devenit ostil, nu a reușit să facă mare lucru în oraș. A mai avut și niște gafe care au rămas niște ștampile puse pe el public. Asta a fost una. Doi: el a candidat din partea Pro România, iar PSD și-au pus și ei candidat. Deci, cumva, împărțeau bazinul ăsta de stânga. Și trei, am reușit să conving PNL-ul să mă susțină. PNL-ul nu și-a pus candidat și am fost eu candidat comun, lucru care a fost foarte rar în perioada aia. S-a mai întâmplat la București, în sectoare, dar acolo au fost liste separate, în timp ce eu am reușit să fac și listă comună, lucru care mi-a permis să ies pe stradă cu toți deodată. Bun, și eu, că-s așa fermecător și că am crezut și am fost sincer și am vorbit cu oamenii. Adică am bătut strada șase-opt luni de zile, zi de zi, și am vorbit cu oamenii, pur și simplu. Chiar dacă nu eram din Bacău, am învățat și străzile, cu ocazia asta, și problemele oamenilor. Le-am vorbit și m-au ales. Și tot ziceam asta, că și eu am rămas surprins că același oraș care l-a ales pe Sechelariu, care era cum era, am ales și pe mine, un tip născut în Galați, crescut în Brăila, cu doctorat în Franța. Opus față de Sechelariu.
Reporter: Da, era un profil total opus.
Lucian Stanciu-Viziteu: Total opus, da! Până la urmă, revenim la ce spuneam, că democrația asta, bună sau rea, până la urmă e cea mai bună formă de guvernare. Oamenii aleg și uite că pot să aleagă și pe cineva care…
Reporter: Poate că este și un semn că România se schimbă, chiar dacă noi nu ne dăm seama, pentru că stăm zi de zi pe aici.
Lucian Stanciu-Viziteu: Este! Adică nu putem să comparăm România din anii lui Sechelariu, din 2000, cu România din 2020! Sursele de informare sunt omniprezente și imposibil de cenzurat, oamenii au învățat să se informeze mai mult, au învățat să filtreze dezinformările, le-au crescut foarte mult exigențele. Nu mai merge cu sacoșa cu ulei și cu făină. Deci, se schimbă! Se schimbă România, se schimbă și Moldova, se schimbă și Bacăul!
Reporter: Care ar fi Top 3 lucruri cu care te mândrești în viață și în activitatea politică?
Lucian Stanciu-Viziteu: Păi, sunt separate!
Reporter: Viața politică face parte din viața ta, până la urmă. E inclusă!
Lucian Stanciu-Viziteu: Da, e viața mea profesională! Dar o țin separată de viața personală. Dac e un Top 3 la care mă gândesc în general, pe locul 1 ar fi familia! Am o familie, am două fete, suntem toți sănătoși, Doamne-ajută! Pe locul 2 este că până acum am reușit să-mi ating ca obiectiv ceva ce-mi propusesem mai în glumă, mai serios încă din facultate – și o scriam ca moto în CV când trimiteam la diverse firme – era să fac ceea ce alții nici nu visează. Și, în retrospectivă privind, am reușit niște lucruri care alții nici nu și le imaginau că s-ar putea face, cum ar fi un candidat USR să câștige primăria Municipiului Bacău din mâinile PSD! Și al 3-lea lucru cu care mă mândresc nu este ce am făcut pentru Bacău, pentru că asta o văd cetățenii. Asta era, într-un fel, și în fișa postului. Adică am făcut lucruri curajoase, dar cred că am reușit aici, cu USR Bacău, să construiesc o filială care sper și cred eu că va da, de fapt, mulți oameni de stat foarte buni. Am reușit să coagulez o echipă mare de tineri. Unii s-au întors în Bacău ca să se alăture nouă. Am crescut o cultură organizațională sănătoasă și corectă și sunt toate premisele ca din USR Bacău să apară viitori oameni de stat mari, secretari de stat, miniștri, premieri, președinți poate.
„Când l-am văzut pe Ciolacu ce spune despre moldoveni, m-am gândit că fix asta este ceea ce crede! A fost un răspuns foarte spontan! El așa vede moldovenii, ca oameni de rangul al 3-lea, al 4-lea. Lucru care mi-a zis că, atât timp cât e premier Ciolacu, va fi greu să obțin, de exemplu, finanțare pentru Stadionul Municipal Bacău. Și greu, în general, pentru Moldova să obțină fonduri pentru investițiile de care are nevoie”
Reporter: Poate ar fi și cazul. Chiar am făcut acum câteva luni un interviu cu istoricul Dobrincu și îmi spunea chestia asta, că politicienii moldoveni nu au această personalitate și putere să se ducă la București și să impună pentru această provincie…
Lucian Stanciu-Viziteu: Să se bată!
Reporter: Da.
Lucian Stanciu-Viziteu: Așa este! Există asta! Când a fost povestea cu primul metru de autostradă făcut de antreprenorul de la Suceava (Ștefan Mandachi – n. red.), chiar m-am documentat și cu aproximativ 80 de ani în urmă, parlamentarii moldoveni își dăduseră întâlnire la București, unde au mers cu caleștile timp de 2 săptămâni până au ajuns, ca să protesteze la Guvern, că vor și ei prima stradă pietruită din Moldova! Deci, cumva, istoria se repetă cu povestea cu un metru de autostradă. Și chiar în contextul ăsta spun că mă mândresc cu această filială și această echipă, pentru că asta este un obiectiv pe termen lung. În sensul în care eu, la un moment dat, o să mă retrag din politică. Și alții se vor retrage, dar aș vrea copiii mei să aibă politicieni care să-i reprezinte cu adevărat. Și pe copiii mei, dar și pe mine. Când o să fiu retras din activitate să știu că următoarea generație este formată din niște oameni politici întregi la cap, care pun binele comunității înaintea binelui lor personal. De asta am ținut să creez o organizație cu o cultură sănătoasă. Și odată ce ai o cultură sănătoasă, e greu să o deraiezi de la asta! Și zic asta în comparație cu PSD-ul, care își trage cultura din PCR. Adică ei n-au dat o resetare, n-a fost o mișcare nouă care să apară. Erau fostele cadre din eșalonul doi al PCR care s-au transformat în FSN, PDSR. Meteahna le-a rămas.
Reporter: Da, cultura organizațională, filialele fostului partid comunist.
Lucian Stanciu-Viziteu: Da. Oamenii s-au rotit, s-au schimbat, dar a rămas cultura organizațională, filonul ăla, modul de a face lucruri care este complet anormal. Și atunci, eu nu văd niciodată PSD-ul putând să reformeze decât prin distrugere și refacere din temelie. Și esența este, de fapt, cultura organizațională. Asta odată ce ai pus-o pe o linie greșită, e aproape imposibil să o schimbi. Că baza asta reprezintă rădăcinile. Cum e la plante. Ca să schimbi rădăcinile, trebuie să distrugi tot! Deci, ăsta ar fi un lucru și poate, dacă o luăm așa, din punct de vedere politic, asta cred că ar fi cea mai mare realizare. Să știu că am ajutat la crearea unei organizații cu cultură sănătoasă care va dăinui și va genera viitori oameni politici întregi la cap și cu bun simț. Că, până la urmă, asta e esența!
Reporter: Că tot aminteai de PSD adineauri, la ce te-ai gândit când ai văzut declarația lui Ciolacu? Aceea în care a spus să nu fie jignit, că el e din Buzău, nu e din Moldova.
Lucian Stanciu-Viziteu: M-am gândit că fix asta este ceea ce crede! M-am uitat de câteva ori și a fost un răspuns foarte spontan! Atunci am zis: domnule, chiar asta crede omul ăsta! Adică el așa vede moldovenii, ca oameni de rangul al 3-lea, al 4-lea. Îi ignoră și îi bagă, așa, la „și altele“. Lucru care mi-a zis că, atât timp cât e premier Ciolacu, va fi greu să obțin de exemplu finanțare pentru Stadionul Municipal Bacău. Care este important pentru dezvoltarea orașului. Și greu, în general, pentru Moldova să obțină fonduri pentru investiții de care are nevoie. Bun, cu excepția baronilor PSD, care ar avea o pârghie de a negocia cu Ciolacu. Și apoi, m-am și enervat, că m-a jignit și pe mine, practic, Chiar dacă am crescut în Brăila, sunt născut în Galați, deci moldovean prin naștere, cu părinți moldoveni.
„Singurul partid progresist din România este PSD! Au lucrul ăsta și în statut! Noi suntem un partid de dreapta, liberal. Doctrina USR este una de centru-dreapta. Una dintre valorile noastre de bază este libertatea. Doar dreapta sporește libertatea unui individ. Stânga o scade. Sub pretextul de a te ajuta, de a te proteja, îți ia libertățile”
Reporter: Mai e o chestiune. Poate că ai observat și tu că sunt mulți generali din Armata română care, atunci când discută despre acest conflict din Ucraina și despre posibilitatea ca Rusia să ajungă la un moment dat pe Prut și, eventual, să atace NATO, inclusiv România, spun că Moldova nu poate fi apărată și că trebuie să ne apărăm pe linia Focșaniului. Asta ar însemna că toată provincia e, să spunem, abandonată într-un fel sau altul.
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu știu ce fel de generali spun asta. Generali care sunt la capătul carierei, nu?
Reporter: Nu! Asta este doctrina. Am văzut chiar și un general american care spunea chestia asta.
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu sunt specialist în asta, dar ce știu este că, dacă Bacău cade, cad și câțiva actori strategici în industria de apărare! Cum este Aerostar, unde se face mentenanța la F-16. S-ar putea să fie foarte greu să muți lucrătorii, expertiza, utilajele, să fugi cu ele peste munți. Pentru că altfel o să fie mult mai complicat să ai aviație cu F-16, dacă n-ai unde să faci mentenanța și reparațiile. Adică, din punctul ăsta de vedere, ar trebui apărat Bacăul, măcar ca punct strategic pentru asta. Ca să nu mai zic de zona de rafinării de la Onești și alte resurse strategice. Eu nu cred că moldovenii o să fugă peste mulți, cred că o stea aici și o să lupte! Cum au făcut-o și le-au ținut piept la mulți? Și la ruși, în toate formele în care au venit, de 11 ori, să ne atace țara, cum au făcut față și la turci și la alții. Pe aici au trecut mulți și aici au fost îngropați, ca să zicem așa, dar moldovenii au rămas.
Reporter: Acum revin la tine și o să te întreb care este cea mai mare dezamăgire din politică. Ai avut dezamăgiri?
Lucian Stanciu-Viziteu: Am avut, da! Ține de oameni care au caractere slabe sau n-au deloc caracter, dar care reușesc să mimeze bine asta și apoi investești în ei, filiala investește în ei și se dovedesc a-și pierde busola repede. Și am fost dezamăgit că nu mă așteptam să se întâmple asta și în generațiile în care sunt eu. Probabil am fost dezamăgit pentru că nu mi s-a întâmplat până acum. Adică am trăit într-un mediu academic, într-un mediu profesional unde nu existau mizele astea, să zicem. Și mi-am dat seama că, dincolo de profesionalismul și educația unui om, caracterul este esențial! Și în momentul în care ajungi în politică, caracterul tău se vede clar, în special când te apropii de o zonă de putere decizională. Am văzut oameni care și-au pierdut busola morală numai când erau în apropierea posibilității de a decide ceva important! Este ca povestea lui Icar, știi, se înalță repede și… (în legenda lui Icar, acesta își face aripi din ceară și pene, ignoră sfaturile tatălui său, se înalță repede către Soare, care-i topește ceara și eroul se prăbușește din înălțimi – n. red.) Și a fost o dezamăgire în sensul că nu mă așteptam. Să zicem așa, corola de minuni din lumea mea era intactă chiar și după perioada Dragnea. Dar asta este! Mi-am dat seama că așa funcționează lucrurile, așa sunt unii oameni și trebuie să avem mult mai mare grijă la acest lucru. De asta parte din cultura de la USR Bacău este și un filtru organizațional, adică prin viața internă, prin activități, prin micile provocări, filiala ajunge să-și dea seama cine are un caracter OK, de bun-simț, sau cine este doar după ciolan. Și cumva se creează un filtru și riscul ca filiala să propună oameni în diverse funcții ori candidaturi și care să aibă un caracter slab este foarte scăzut. Adică mult mai scăzut decât în alte partide.
Reporter: Despre colegii din USR care au trecut la alte partide ce părere ai?
Lucian Stanciu-Viziteu: Le urez mult succes în carierele lor politice!
Reporter: Cum i-ai caracteriza?
Lucian Stanciu-Viziteu: Au greșit că au venit la început în USR. Trebuia să știe clar ce vor. Probabil că erau confuzi când au ajuns aici. Eu aș zice că au fost confuzi, n-au citit statutul, doctrina USR. Dacă le-ar fi citit, ar fi înțeles realitatea, nu s-ar fi dus după propagandă. Că dintre toate partidele din România, singurul partid progresist este PSD-ul! Au lucrul ăsta și în statut! Noi suntem un partid de dreapta, liberal. PSD-ul are în statut asta! Scrie clar în statut că este un partid progresist. N-o să găsiți cuvântul ăsta la noi. Doctrina USR este una de centru-dreapta, chiar am am contribuit major la a o face. Una dintre valorile noastre de bază este libertatea! Doar dreapta sporește libertatea unui individ! Stânga o scade. Sub pretextul de a te ajuta, de a te proteja, îți ia libertăți ca să intervină ei, să se substituie libertății tale.
„Anul trecut am făcut investiții de 240 de milioane de lei, de 8-10 ori mai mult decât fosta administrație. 90-95% din sumă sunt fonduri europene. Am renovat Spitalul TBC, două licee, o creșă, 27 de kilometri de piste de biciclete. Totul, cu aceiași oameni din Primărie”
Reporter: Care e importanța fondurilor europene pentru modernizarea orașului Bacău?
Lucian Stanciu-Viziteu: Este vitală! Este pilonul principal de finanțare pentru investiții majore, fără de care nu putem niciodată să recuperăm decalajul față de Occident.
Reporter: Cât ați reușit să obțineți până acum în 4 ani?
Lucian Stanciu-Viziteu: De 8-10 ori mai mulți bani decât fosta administrație. Și la atragere semnare contracte, dar și în execuția lor efectivă. Adică anul trecut, în 2023 – știu bine cifra asta – am executat investiții de 240 de milioane de lei (48 de milioane de euro – n. red.)! Deci, efectiv, facturi plătite!
Reporter: Și din acești 240 de milioane, câți erau din bani europeni?
Lucian Stanciu-Viziteu: 90% sau 95%. Și suma asta de 240 de milioane este suma cumulată a investiții lor din ultimii 6 sau 7 ani anteriori! Deci, într-un an am făcut cât în 7. Cu aceiași oameni! Asta e foarte important, cu 95% aceeași oameni din primărie!
Reporter: Păi, și cum s-a întâmplat metamorfoza asta?
Lucian Stanciu-Viziteu: Cred că, pur și simplu, am știut cum să vorbesc oamenii, să-i motivez să-și facă treaba. Și, odată ce i-am motivat, nu le-am stat în cale! Nu le-am zis că „trebuie să câștige X contractul“. Cred că i-am ajutat ca, pentru prima oară după mult timp, să-și facă treaba ca niște profesioniști adevărați. Și i-am lăsat apoi să și-o facă. Și rezultatele se văd în câteva cifre simple.
Reporter: E posibil ca băcăuanii să știe mai multe. Eu nu sunt din Bacău, dar tocmai de aceea te întreb concret. Spui că banii europeni sunt importanți și că ați tras de 8-10 ori mai mult decât înainte. Concret, cum se transformă asta în ceva palpabil? Ce obiective ați făcut, de exemplu, cu bani europeni și care sunt vizibile?
Lucian Stanciu-Viziteu: De exemplu, Spitalul de Pneumoftiziologie sau Spitalul TBC. L-am reabilitat. El n-a mai fost reabilitat și modernizat de când a fost înființat, de acum 50 de ani! Acuma este un corp de ambulatoriu complet nou, cu un etaj în plus, cu dotări de ultimă oră, inclusiv computer tomograf, aparate radiologice digitale, lucru care n-au existat niciodată. Deci, ăsta e un exemplu. Ai un spital întreg. Am reabilitat și modernizat trei unități de învățământ. Eu vorbesc acum doar de proiecte finalizate! Dar sunt multe altele în curs. Așadar, am finalizat Creșa numărul 3, Liceul Antipa. Un liceu întreg, da? Și când vorbesc de reabilitat și modelizat înseamnă ras totul până la cărămidă și refăcut totul, toate instalațiile: canalizare, apă, prevenirea incendiilor, electricitate, tot-tot-tot. Dacă ai intra în clădire acum, ai zice că-i nou construită. Plus dotările aferente: laboratoare, mobilier, table inteligente, absolut tot! Deci ziceam Creșa 3, Liceu Antipa și colegiul NV Karpen. Acolo chiar am făcut un corp nou! E primul corp nou de școală după 30 de ani de la Revoluție. O clădire nouă. Și apoi sunt multe altele în curs. Mai avem piste de biciclete. Am găsit zero, am făcut 27 de kilometri. Practic, este o infrastructură nouă unde oamenii pot să meargă cu mobilitate alternativă: bicicletă, trotinetă, role. Lucru foarte bun, adică dacă ești biciclist, ajungi mai repede oriunde decât dacă ai avea mașină. Mare lucru 27 de kilometri, da? Am introdus un sistem de management de trafic în 80 de intersecții. 50 resemaforizate, adică semaforizare schimbată, și 30 de semaforizări nou înființate. Și toate aceste intersecții sunt interconectate prin fibră optică – 72 de kilometri de fibră optică. Am răscolit orașul ca să sape atâta! Și ar trebui să intre în funcțiune într-o lună sau două, lucru care va crea un mare avantaj pentru șoferi, pentru că având sincronizat electronic toate semafoarele, vei crea faimoasa undă verde pentru prima oară. Plus că acum cumpărăm un soft care este adaptativ. Sunt niște senzori în stradă care măsoară în timp real unde apare o coadă la o intersecție și reglează timpii astfel încât să fluidizeze. Mare lucru asta! De-abia aștept să-l văd cum funcționează! Am reconstruit un cinematograf din timpul comunismului, Cinematograful Orizont. Din temelii, practic, de la 5 metri sub pământ până sus și complet nou. Și din cinema a devenit un hub pentru antreprenoriat, unde avem un incubator, practic, de afaceri, unde au demarat practic, perioada de incubare zilele acestea. Și avem și o sală de proiecții. Legea ne-a obligat să mai păstrăm și o sală de proiecții și o să proiectăm și filme acolo. Am obținut finanțare și cumpărat autobuze și microbuze electrice. E o flotă nouă. Ele sunt în curs de a fi fabricate, că nu le ține niciun producător pe stoc. Mai sunt șase luni și vor fi livrate. Am schimbat iluminatul public în două treimi din oraș, de la niște stâlpi groși cât trunchiul unui copac, din beton, cu lămpi de sodiu cu lumină gălbuie, care consumau mult, în stâlpi noi cu costuri diminuate, cu LED care luminează mai puternic și consumă mai puțin. Prin proiectul ăsta am și redus facturile cu 70%. Prin proiectul inițial reduceam cu doar 50% înlocuind doar tehnologia cu sodiu cu tehnologia cu LED. Dar pentru că ele au capacitatea să le și micșorezi intensitatea programabil. Am creat un program, ca noaptea să scadă intensitatea până la 40% în timpul între orele 3.00 și 5.00 dimineața. Astfel încât diminuând luminozitatea noaptea facem o economie și mai mare. Iar banii economisiți îi folosim și investim în alte părți. t câteva. Toate investițiile în lucru sau finalizate sunt pe www.modernizambacaul.ro. Am făcut un site unde le-am adunat pe toate, inclusiv cu o hartă, cu distribuirea lor geografică, ca să vadă oamenii că n-am făcut doar în centru, cum e o cutumă, ci peste tot au fost făcute investiții.
Top 5 realizări ca persoană publică
1. Ecologizarea haldei de fosfogips: după 30 de ani de pasivitate, am reușit să rezolvăm toate problemele juridice ale acestui munte toxic și acum este la Ministerul Mediului, care are resurse și abilitatea legală să îl ecologizeze. Așa eliminăm această gravă problemă de sănătate publică.
2. Rezerva de apă a Bacăului – am reușit să finalizez și să pun în funcțiune această investiție. Astfel, băcăuanii nu vor mai suferi penurii de apă.
3. Demolarea a 50% dintre garajele din oraș. În locul lor construim spații verzi, locuri de joacă și parcări.
4. Modernizarea spitalului TBC pentru prima oară după 50 de ani de funcționare.
5. Finalizarea modernizării a 3 unități școlare și dotarea a peste 700 de clase cu tehnologie modernă.
Top 5 priorități în viitorul mandat de primar
1. Parcări rezidențiale pentru toți băcăuanii.
2. Continuarea modernizării cartierelor prin eliminarea construcțiilor improvizate și reamenajarea spațiilor din jurul blocurilor.
3. Modernizarea școlilor din Bacău.
4. Modernizarea transportului public (flota nouă electrică, rute noi și adaptate).
5. Modernizarea parcurilor Cancicov și Gherăiești.
10 întrebări-fulger
1. Care a fost cel mai bun președinte al României? Dar cel mai nociv? Sunt 5 variante: Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.
– Băsescu – cel mai bun, Iohannis – cel mai rău. Dar fără a-l pune pe Ceaușescu.
2. Joe Biden sau Donald Trump?
– Trump!
3. Uniunea Europeană / NATO sau suveranism?
– Uniunea Europeană și NATO.
4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?
– Două tururi.
5. Locul din România în care ți-ar plăcea să trăiești toată viața, excluzând Bacăul.
–Asta e o capcană! Nu e o întrebare la care pot să răspund singur, pentru că nu mai pot să iau decizii singur. Am două fete și soția, e o decizie de familie.
6. Dacă ar trebui să părăsești România, în ce țară ai pleca?
– Republica Moldova!
7. Viața la țară sau la oraș?
– În zona metropolitană a unui oraș. Adică și, și!
8. Concediu la mare sau la munte?
– La munte.
9. Mâncarea preferată?
– Mai multe! Depinde de atmosferă. O salată pe care mi-o fac eu cu iaurt, soția face un fel de cremă din ardei copți, nuci și ceapă, cred. Ceva similar cu humusul, așa…
10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?
– Campionatul Mondial de rugby!
– De rugby? Mi-a mai dat cineva răspunsul ăsta… Radu Mihaiu.
– N-am fost niciodată, dar mi-aș dori să merg la un Campionat Mondial de rugby. Am fost la meciuri, dar aș vrea să ajung și la un Mondial.
–––––––––––––
Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.
În ianuarie 2021, la numai 35 de ani, avocata Teodora Stoian intra pe ușa Ministerului Justiției pusă pe fapte mari. Era unul din cei 6 consilieri cu care ministrul Stelian Ion, de la USR, venea să facă treabă și să pună la punct un sistem vraiște, controlat de clanuri mafiote și interese politice. Șocul a fost total: tânăra își amintește și azi, înfiorată, ostilitatea cu care i-a întâmpinat mașinăria din minister. Bătălia a fost crâncenă și fiecare pas înainte s-a făcut în pofida unei rezistențe furibunde a funcționarilor care „se cred niște mici Dumnezei”.
Micuța brașoveancă nu-și ascunde latura sensibilă pe parcursul dialogului, dar în același timp constată sec că femeile din România au depășit de mult momentul în care menirea lor era să facă doar copii și să stea la cratiță. „Cred că aducem foarte multă diversitate în societate”, spune Teodora.
Clipele în care se alintă contrastează puternic cu voința și energia care răzbat din profesia și palmaresul ei. A făcut două facultăți simultan, ca să-i demonstreze mamei sale că se poate acest lucru. A părăsit Brașovul, unde ar fi avut asigurată o viață fără griji, ca să fie unul din ce 10.000 de avocați din București. Ani la rând a fost zi și noapte pe drumuri, se trezea în crucea nopții ca să fie în zori în orașe precum Bacău, la termenele unor procese.
Acum, băiatul Teodorei, Matei, a ajuns la 12 ani, în timp ce ea face politică, are propria firmă de avocatură, iar vreme de 8 luni infernale, în 2021, a luat parte la lupta cu hidra mafiei din Justiție.
– Advertisement –
Când începe să povestească lucrurile trăite acolo, ai impresia că ești într-un thriller de Spielberg. Intrarea grupului de USR-iști în Ministerul Justiției, în ianuarie 2021, a sunat toate clopotele de alarmă în structurile profunde ale statului român. Din prima clipă, ministrul și consilierii săi au fost „tamponați” violent de oamenii din sistem. De la primul până la ultimul funcționar, în Ministerul Justiției se dăduse ordin pe unitate să fie blocată și frânată cât mai mult orice tentativă de reformă.
Pe Directiva Avertizorilor de Integritate s-a dus o luptă la cuțite. „Numai că nu ne scuipau în față”, își amintește Teodora Stoian. Opoziția a fost sălbatică, s-a ajuns până acolo încât funcționarii refuzau pur și simplu să execute sarcinile de serviciu primite. Ministrului și consilierilor li se ascundea calendarul unor ședințe cu funcționarii Comisiei Europene, astfel încât să nu participe la ele. Odată rămași singuri cu experții de la Bruxelles, angajații-sistem ai Ministerului Justiției din România încercau să-i convingă pe interlocutori că directiva nu se poate aplica în țara noastră!
Lupta s-a dat efectiv până în ultima zi a USR la guvernare, când președintele Klaus Iohannis a evacuat partenerul de coaliție, aducând PSD-ul în loc. În ultima zi, Stelian Ion a trimis pe circuitul de avizare Legea Avertizorilor de Integritate. Peste doar 48 de ore, proaspăt venit ministru interimar al Justiției, celebrul Lucian Bode a dat pe loc două dispoziții: să fie retrasă legea și să fie anulate concursurile pentru numirea procurilor de parchete.
– Advertisement –
Ce a urmat și ce se întâmplă azi în România, se știe. Dar aflăm multe detalii în interviul cu Teodora Stoian.
„Directiva pentru Avertizorii de Integritate a fost una dintre directivele cu cea mai mare presiune pe care am trăit-o în Ministerul Justiției. Noi voiam o chestie funcțională, iar Direcția efectiv nu voia să le integreze! Am ajuns în situații în care aveam discuții cu directoratul general al Comisiei Europene despre care direcțiile din minister nu ne spuneau! Aflam după ședință că a fost ședința!”
Teodora Stoian în cabinetul său de avocatură / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Începem cu o chestiune care e de actualitate. Pentru că dumneavoastră, ca avocat, sunteți în branșă – ce părere aveți despre verdictul instanțelor în cazul dizidentului Gheorghe Ursu?
Teodora Stoian: Mi se pare strigător la cer!
Reporter:Cum e posibil un asemenea verdict, din punct de vedere juridic? Instanțele spun că în regimul comunist n-a fost represiune și că dizidentul ucis în bătaie în închisoare pentru opiniile sale politice era, de fapt, un deținut de drept comun.
Teodora Stoian: Parcă instanțele acelea nu trăiesc în România! Soluția este incredibilă. Mie mi se pare o soluție ultra-politizată în mod clar, deși nici măcar nu înțeleg interesul cuiva de a mai ascunde așa ceva. Adică motivarea aia, că Securitatea nu era chiar așa de rea în anii respectivi, este contrară realității. Da, e, într-adevăr, șocant. Am văzut că recent a fost respinsă și revizuirea. Ce pot să zic? Da, sigur, revizuirea e o cale extraordinară de atac. Adică înțeleg lucrul ăsta, mai există apel la revizuire, să sperăm că acolo se pot îndrepta lucrurile. Nu am o explicație logică!
Reporter:V-ați gândit pe ce s-ar fi putut baza instanța? Dumneavoastră, ca avocată, poate gândiți în alți termen decât un om de pe stradă care, să spunem, judecă emoțional. Cum se poate motiva așa ceva de către un magistrat, din punct de vedere juridic?
Teodora Stoian: Nu știu. Cred că sunt oameni rupți în realitate, care au uitat istoria. E un verdict care – pe lângă faptul că a durat procesul ăla inexplicabil și nejustificat de mult – e o soluție, din punctul meu de vedere, politizată. Sincer, nu înțeleg care este… E incompetență? Că, dacă e incompetență, OK, asta e. Ridicăm din umeri, Înalta Curte e incompetentă. Sau este, de fapt, corupție sistemică? Cineva încearcă să acopere un sistem represiv așa cum l-am știut cu toții? E inacceptabil, eu sunt foarte dezamăgită de o asfel de justiție! Justiția trebuie să fie justiție, nu injustiție!
Reporter:Deși ați fost consilier al ministrului Justiției în 2021.
Teodora Stoian: Da, da, da! Dar, pe lângă faptul că am fost consilier al ministrului, părinții mei, amândoi, sunt magistrați! Deci, părinții mei au fost în sistem de pe vremea lui Valeriu Stoica. Atunci au intrat în magistratură. Doi oameni care și-au văzut de treabă, care au muncit o grămadă, fiecare în mersul lui, ca să zic așa. Mama a fost la Secția Civilă, tata a fost la Secția Penală, mama chiar președinte de tribunal. Eu am altă perspectivă despre magistratură. Pentru mine, magistrații sunt oameni care fac dreptate, care studiază cazul, care înțeleg problema, care văd dincolo de probele pe care le propun. Alta a fost povestea când am intrat eu în avocatură. Eu mi-am dorit foarte mult să fac avocatură. Părinții mei n-au fost așa de fericiți.
Reporter:De ce? Practic, le călcați pe urme.
Teodora Stoian: Da, dar ei ar fi vrut să fac magistratură, mai degrabă. Ei au fost și avocați înainte, chiar în anii ’90. Și mi-au zis: „O să fie multă bătaie de cap, oamenii sunt dificili, clienții vin cu probleme, o să te încarce, e o viață complicată”. Magistratul are o viață mai liniștită, e distanța asta între el și problemele oamenilor ș.a.m.d. La momentul acela, vorbim de anul 2008, magistratura devenise destul de curată. Sigur, erau presiuni foarte mari și atunci în sistem, dar oricum, cu totul altceva decât existaseră înainte de anii 2000. Și am zis: domnule, mie îmi plac oamenii! Și am, într-adevăr, o genă de asta, nu suport nedreptatea. Pur și simplu, nu pot să înțeleg! Și am intrat în sistem așa, cu perspectiva asta – oamenii sunt curați, s-au dus acolo să-și facă treaba, să ajute, să facă dreptate. Au fost mulți ani în care îmi ziceau clienții mei: „Eu cred că aici s-a întâmplat ceva” sau „pot să existe presiuni”. Și de fiecare dată am zis: „Eu nu cred!”. Mai aveam și argumentul ăsta: suntem la București, la Tribunalul București sau la Curtea de Apel București, sunt oameni cu un anumit nivel de trai. Adică, mă gândesc că nu te mânjești pentru 5.000 de lei sau pentru știu eu ce alte porcării. Ei, de trei ani, nu prea mai gândesc așa!
Reporter:OK, și după ce ați devenit consilier al ministrului Justiției și ați intrat în contact cu sistemul, ați coborât în canalizare, ca să zic așa, cum vi se pare toată treaba asta?
Teodora Stoian: Pentru mine, experiența de la minister a fost incredibilă! Eu mi-am dorit să fac administrație dintotdeauna, sunt pasionată…
„Senzația pe care am avut-o când m-am dus consilier al ministrului Justiției a fost că oamenii ăia nu ne voiau acolo. Era clar că suntem o anomalie în sistem. După care am avut destule situații conflictuale cu directori de direcție puternici. Ministerul ăla are câteva direcții foarte puternice, care pur și simplu ne confruntau! Adică ziceau: «Eu nu fac așa ceva!». Și nu li se cerea să-și facă decât treaba, nimic în plus!”
Reporter: Incredibilă în ce sens?
Teodora Stoian: Incredibilă în toate sensurile! A fost pentru prima dată când am văzut sistemul dinăuntru. Senzația pe care am avut-o eu când m-am dus acolo să fac treabă, că de aia ne-am dus noi acolo, a fost că oamenii ăia nu ne voiau acolo!
Reporter: Care oameni?
Teodora Stoian: Funcționarii! Deci, funcționarii, de la primul director până la ultimul funcționar care lucra în minister, se uitau, așa, ca la niște extraterești – „Ce vreți voi să faceți pe aici? De ce ați venit așa puși pe treabă?”. Era clar că suntem o anomalie în sistem. Se vedea lucrul ăsta din reacțiile lor. Asta, inițial. După care am avut destule situații conflictuale cu directori de direcție puternici. Ministerul ăla are câteva direcții foarte puternice, care pur și simplu ne confruntau! Adică ziceau: „Eu nu fac așa ceva!”. Și nu li se cerea să-și facă decât treaba, nimic în plus! Era vorba de avizarea unor acte normative, despre… Nu se știe foarte bine cum ar trebui să funcționeze Ministerul Justiției. Acela care s-a gândit cum ar trebui să funcționeze ministerul ăsta – chiar a avut ceva în minte! Și anume, pe lângă cabinet ministru, ce au toți miniștrii, există un corp al consilierilor ministrului Justiției, pentru că Ministerul Justiției este avizator universal pentru toate ministerele, pentru legi din Parlament ș.a.m.d. Deci, ministrul ăla trebuie să aibă acolo niște oameni unul și unul, care să știe ce să facă. Ei, noi chiar ne-am dus pe bune, pregătiți să facem treabă, să… I-a șocat!
Reporter: Câți consilieri erați?
Teodora Stoian: Eram 6 consilieri. Și fiecare aveam domeniul nostru. Ne-am împărțit pe domenii, pe departamente când am înțeles un pic cum funcționează treaba. Și oamenii ăia erau șocați că ne-am dus să facem treabă. Eu n-am nevoie să vină nimeni în fața mea nici umil, nici… Eu m-am dus acolo să-mi fac treaba, nu m-am dus să mă cert cu nimeni. Și aveam o categorie de funcționari care veneau, așa, cumva aduși de spate, cumva deja servili: „Cu ce să vă ajut?”. „Domnule, nu vreau să mă ajutați cu nimic, vreau să ne facem treaba. Tu să-ți faci pe partea ta, eu pe partea mea”. Și erau alții care efectiv veneau și ziceau: „Dar de ce ne-ați făcut nu știu ce? Dar de ce ne-ați dat înapoi cu obiecțiuni materialul pe care l-am trimis?”. „Pentru că așa cred eu! Și eu sunt cabinet ministru, m-am consultat cu ministrul și ăsta e punctul de vedere al ministrului! Confruntarea asta, pe care tu vrei s-o faci aici cu mine, n-are niciun sens! Dacă tu crezi că ai venit să mă intimidezi sau…” Pentru că, de fapt, asta era: un joc de intimidare! Am avut în mod real senzația că suntem un antibiotic pe care l-a luat cineva care e foarte bolnav și vrea să ne scuipe afară din sistem. Permanent am avut situații…
Reporter: Exemplu concret?
Teodora Stoian: Directiva pentru Avertizorii de Integritate a fost una dintre directivele transpuse atunci cu cea mai mare presiune pe care am trăit-o atunci în minister. Noi trebuia să transpunem o directivă în legislația națională. Am avut consultări cu societatea civilă, am făcut tot ce era de făcut. Noi voiam o chestie funcțională, nu ceva doar „OK, pe foaie am transpus, la revedere, hai să mergem mai departe!”. Mai ales că avertizorii ăștia de integritate, în instituții publice, ar putea să devină chiar sursa aflării unor informații din sistem foarte relevante pentru toată lumea. Avusesem discuții cu societatea civilă, se făcuseră o grămadă de amendamente, de critici la proiectul ministerului. O parte le-am integrat. Iar Direcția efectiv nu voia să le integreze! Noi spuneam: „Articolul ăla îl modifici așa, articolul ăla îl modifici așa, articolul ăla îl modifici așa!”. Și ei veneau cu contraargumente pentru care să nu facă așa! Acum, na, suntem juriști. Dacă ești un jurist bun, ai contraargumente și argumente pentru orice. Asta e meseria noastră, până la urmă. Dacă suntem o țară profund coruptă în instituții publice, în care sistemul se acoperă, asta înseamnă că trebuie să avem o lege și mai invazivă pe partea asta, de avertizor de integritate. Cum îi protejezi ca să fie eficienți. Ca omul să spună ce are de spus, dacă constată ceva în neregulă.
Reporter: Era sport extrem lucrul în minister…
Teodora Stoian: Am ajuns în situații în care aveam discuții cu directoratul general al Comisiei Europene despre care direcțiile din minister nu ne spuneau! De asta spun că mi se pare de domeniul SF ce am trăit acolo. Deci, aflam după ședință că a fost ședința! Comunicarea se făcea instituțional. Oamenii ăia (cei de la Comisia Europeană – n. red.) aveau dreptate, pentru că ei comunicau nu cu ministrul, ci cu directorul de la direcția respectivă. Aflam după aceea că ei încercau în discuțiile alea să demonteze cumva argumentele noastre, ca după aceea să vină să ne spună: „Ți-am zis, domnule, că voi n-aveți dreptate? Uite, chiar Comisia mi-a zis nu știu ce în ședință!”. Am avut mai multe discuții din astea în care ziceam: „Domnule, dar de ce nu ne-ați zis de ședință, că eram aici? Noi am venit în fiecare zi să ne facem treaba, de dimineață până seara”. Și ne răspundeau: „N-am știut!”. Erau niște motive inventate, puerile. Sigur, noi aveam discuții în cabinet cu ministrul pe tema asta, eu m-am ocupat de directiva asta. Și la un moment dat, în ultima etapă, am ajuns acolo încât i-am zis: „Domnule, eu scriu la Comisie! Știu că poate părem, așa, ca ultima țară bananieră, dar aici suntem!”.
„În ziua când am plecat de la guvernare, am trimis Legea Avertizorilor de Integritate pe circuitul de avizare, după numeroase discuții în contradictoriu. După ce a venit domnul Bode, două lucruri au făcut imediat: au retras Legea Avertizorilor de Integritate, pe care au modificat-o cum au vrut, și au suspendat concursul pentru procurorii de rang înalt”
Ianuarie 2021, prima zi a Teodorei Stoian în Ministerul Justiției, pe funcția de consilier al ministrului. Nu știa că o așteaptă 8 luni infernale de luptă cu mafia / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Culmea e că, până la urmă, legea asta a trecut cum au vrut ei!
Teodora Stoian: Știu! Păi, da! În ziua când am plecat de la guvernare… mă rog, când a fost dat afară Stelian Ion din Ministerul Justiției, în ziua aia am trimis-o pe circuitul de avizare, după numeroase discuții în contradictoriu – care uneori se purtau pe un ton nepotrivit profesional. Eu nu cred că cine vorbește mai tare are dreptate. Rezoluția de ministru pe care o dai pe un document, în care zici: „Direcția X, să refaceți articolul!”, aia nu-i de contestat. Atâta timp cât nu te pun să faci o ilegalitate, nu se poate contesta! Ei bine, într-un final am reușit, cu răspunsul de la Comisie, cu toate eforturile astea, să trimit pe circuitul de avizare… A fost cu o zi înainte să plecăm de acolo. Hai să fim serioși, știam că e bătălie pe bucățica asta, se simțea foarte clar! Și știu că după ce a venit domnul Bode, două lucruri au făcut când au ajuns la minister, după două zile: au retras de pe circuitul de avizare Legea Avertizorilor de Integritate, pe care au modificat-o cum au vrut, și au suspendat concursul pentru procurorii de rang înalt pe care noi tocmai îl afișaserăm în noaptea aceea, concursul de dosare. În ce-l privește pe Bode, aparent, în România nu trebuie decât o dată să fii ministru, că după aia poți să fii ministrul oricui – și al Internelor, și al Justiției, și nu mai știu unde…
Reporter:A mai făcut interimat și la Transporturi, în 2021. Mai demult, în 2012, când era aghiotantul Elenei Udrea, a fost ministrul Economiei și Turismului.
Teodora Stoian: Da! Mi se pare rușinos pentru un partid ca Partidul Național Liberal, adică, mă rog, care se vrea un partid cu oameni competenți… Păi, hai să vedem! Până acum suntem ca în firmele alea în care avem în rolul principal personajul principal, în rolul slujnicei – tot personajul principal, mai cu o barbă, mai cu o perucă… E rușinos. Dacă ai lucra într-o companie privată și te-ai comporta în felul ăsta… E ca și cum ar fi o companie care e cumpărată de cineva și vine noul director și zice: „Acum trebuie să lucrăm! Ăsta e obiectivul nostru!”. Și angajații ar zice: „Dar nu vrem să te ajutăm! Tu de ce ai venit aici? Noi nu te ascultăm! Dar tu cine ești?” „Măi, oameni buni, dar voi de aia veniți aici! Primiți niște salarii incredibile!” Acești funcționari din Ministerul Justiției, care se cred niște mici Dumnezei, care n-au lucrat o zi din viața lor în viața reală – ce înseamnă o instanță aglomerată, ce înseamnă să n-ai loc în sală, ce înseamnă să ți se dea termen într-un dosar important peste șase luni pentru că judecătorul ăla e îngropat pe sub 300 de dosare… –, trăiesc așa, într-o bulă, dar îți explică ei cum se face, cum ar trebui să arate sistemul de justiție din România. Eu nu cred că ar trebui să existe un funcționar public în Ministerul Justiției care să nu aibă o experiență de, hai să zic, cel puțin 7 ani în sistem. Că ai fost procuror, notar, avocat, ce ai fost tu, orice în sistem. Să știu că te-ai dus prin instanță, că te-ai lovit de probleme, că ai văzut cum se întâmplă, că ai văzut toate lucrurile astea. Dacă n-au văzut toate astea, n-ar avea ce să caute, din punctul meu de vedere, în Ministerul Justiției! Asta, unu. Doi: oamenii ăștia și-au creat la un moment dat un statut special. Ăștia sunt cei mai speciali dintre speciali. Sunt asimilați, ca statut, magistraților și au niște salarii uriașe. Directorul de la Corpul de Control – care, mă rog, era o persoană interesantă – avea un salariu mai mare decât ministrul! Și nu oricum, ci simțitor mai mare decât ministrul! Dublu sau triplu, în sumă netă! OK, sigur, nu te duci ministru să te îmbogățești, nu asta e ideea. Te duci ministru sau orice funcționar, chiar și politic, ca să poți să și trăiești din lucrul ăla, că vrem oameni competenți în administrație. Noi nu eram speciali…
Reporter: Ce sporuri se mai dau prin minister?
Teodora Stoian: Spor de condiții dăunătoare sau nu știu ce, că există o antenă pe minister (începe să râdă), care era o mie și ceva de lei…
„Ne strângeam în bucătărie, consilierii și secretarul general din minister, și stăteam de vorbă cu Stelian Ion. Chiar am râs și am zis: «Domnule, cred că ăștia de la servicii sunt disperați, pentru că ședințele de cabinet se țin de obicei în anticameră, în cabinetul ministrului… Și nu știu unde suntem, că nu ne aud! Acum, în bucătărie probabil că nu s-au gândit». Nu exagerez: după două săptămâni a venit cineva să ne renoveze bucătăria!”
Reporter:În opinia dumneavoastră, opoziția asta pe care o întâmpinați în interiorul Ministerului Justiției provenea de la faptul că acești oameni nu vă simpatizau, pentru că erau afiliați altor partide sau pentru că existau alte interese? Grupuri, rețele mai mult sau mai puțin infracționale sau poate din serviciile secrete care răspundeau la alte comenzi?
Teodora Stoian: Eu cred că era un mixt. Un amestec de de toate. Să vă explic de ce. Eu cred că sunt oameni cinstiți peste tot și cred că sunt și oameni foarte performanți în administrație. Și aici, ministerul ăsta, de exemplu, are un director foarte bun pe fonduri europene. Incredibilă doamna de acolo! Un profesionist desăvârșit, dar care sunt sigură că, trecând prin toate nebuniile astea – să ne uităm la lista miniștrilor Justiției din ultimii ani! –, a trecut prin tot felul de traume. Asta e clar. Și au fost niște oameni care pur și simplu am simțit că stau și ne studiază. Au fost imparțiali, reci, dar corecți. A fost o categorie de oameni din ăștia care nu răspund nimănui, decât lor înșiși. A fost și o categorie de oameni care au încercat să ni se bage pe sub piele și despre care după aceea am aflat că fuseseră aduși acolo de diverse partide. Când partidele alea erau la putere, ei erau întotdeauna directori pe la diverse departamente. Iar chestiunea cu serviciile… da, sigur, e o presupunere, dar n-am niciun dubiu cu privire la lucrul ăsta. E chiar o poveste comică aici. Stelian a fost un ministru foarte implicat. Noi mergeam în minister la ora 9.00 și plecam la ora 11-12 noaptea. Eram sub un maldăr de dosare. Stelian nu semna nimic fără să citească cel puțin un consilier. Și dacă erau dosare pe care avea încă dubii, mai studiam. Singurul moment în care noi puteam să discutăm cu el era când mânca. Mie nu-mi place deloc, când eu mănânc, să stea cineva pe capul meu, dar, na, asta era situația. Stăteam cu el în bucătărie și acolo aveam o doamnă care știa să ne facă cafea. Asta mi se pare, iar, incredibil! Asta cu liftiera și doamna de la cafea. Și, mă rog, o rugam să iasă, că de obicei ne strângeam acolo, consilierii și secretarul general din minister, și stăteam un pic de vorbă cu Stelian. Și, la un moment dat, eu chiar am râs și am zis: „Domnule, cred că ăștia de la servicii ne ascultă! Și cred că sunt disperați, pentru că ședințele de cabinet se țin de obicei în anticameră, în cabinetul ministrului… Și nu știu unde suntem, că nu ne aud. La bucătărie probabil că nu s-au gândit”. Nu exagerez: după două săptămâni a venit cineva să ne renoveze bucătăria! (începe să râdă) Sper că a fost doar o întâmplare…
„Bunicul a fost deținut politic, a trăit «Experimentul Pitești». Țin minte că eram copil și vedeam că avea pielea de pe tibia piciorului roșie. Era ca o rană deschisă. La un moment dat, l-am întrebat ce s-a întâmplat. Și-mi povestea că-i băteau cu niște vergele de lemn și dădeau în carne vie ca să-i trezească, să nu-i lase să doarmă… O tortură incredibilă”
Teodora spune că fiul ei, Matei, e cea mai mare realizare din viața sa și că își dorește să mai aibă și o fetiță: „Încă nu e timpul pierdut!“ / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Să ne întoarcem la dumneavoastră. Cine sunteți, de unde veniți și de ce vreți să vă voteze lumea?
Teodora Stoian: Am 38 de ani, sunt avocat de 15 ani în Baroul București. M-am născut la Brașov, acolo am crescut și am făcut liceul, am venit să fac facultatea în Capitală.
Reporter: Copii?
Teodora Stoian: Am un băiețel, Matei, pe care-l cresc singură de la 2 ani. Acum are 12 ani. Mi-am dorit foarte mult o familie. Apropo de asta cu „USR-iștii nu-și doresc familie”. Eu mi-am dorit foarte mult o familie și m-am ales cu o carieră! Sora mea și-a dorit foarte mult o carieră și s-a ales cu o familie! (râde) Eu țin foarte mult la istoria familiei mele. Bunicul a făcut Facultatea de Drept tot aici. Familie de chiaburi, deținut politic…
Reporter: Păi, și putea să facă facultatea dacă a fost chiabur și deținut politic?
Teodora Stoian: A făcut o bucată, după care a fost scos – politic – și a lucrat la Uzina Steagul Roșu (din Brașov – n. red.) toată viața lui.
Reporter: Deci, nu l-au lăsat să termine. L-au exmatriculat.
Teodora Stoian: Da. A fost parte a „Experimentului Pitești”. Am fost o familie care înțelege comunismul.
Reporter: A fost închis în închisoarea de la Pitești?
Teodora Stoian: Da, a fost în închisoarea de la Pitești.
Reporter: La începutul anilor ’50 a fost „Experimentul Pitești”, cum îl numește Virgil Ierunca în cartea sa.
Teodora Stoian: Nu știu să vă spun exact anii, dar pe mine m-a crescut bunicul, de aceea am o afecțiune specială pentru el. Țin minte că eram copil și vedeam că avea pielea de pe tibia piciorului roșie. Era ca o rană deschisă. Am tot văzut, era o constatare de copil, că la ceilalți oameni nu era așa. Și, la un moment dat, când am crescut mai mare, l-am întrebat ce s-a întâmplat. Și îmi povestea că-i băteau cu niște vergele de lemn și dădeau în carne vie, ca să-i trezească, să nu-i lase să doarmă… O tortură incredibilă.
Reporter: Bunica?
Teodora Stoian: Bunica mea a făcut școala de maici și a fost învățătoare și după aceea bibliotecară. Iar mama a făcut Facultatea de Drept, au scos-o din examen, tot așa, că era copilul tatălui ei.
Reporter: Asta în ce an?
Teodora Stoian: Eu m-am născut în 1985, mama tocmai terminase facultatea, deci asta înseamnă 1980-1981. Cam pe acolo. Deci, mama scoasă din examen pentru că au aflat că se dusese la Cluj, aveam un unchi acolo. Scoasă din examen, n-a trecut, asta e! După care, în anul următor, s-a înscris și la București, și la Cluj. Și a venit la București când toată lumea a așteptat-o la Cluj. A reușit să dea examenul și să intre. Și au lăsat-o. Familia mea a avut, așa, o istorie… suntem niște oameni care nu pot să accepte nedreptate. Așa suntem și așa o să murim pe pământul ăsta! Eu am avut întotdeauna o înclinație spre Drept. Sora mea, nu. Ea nici n-a vrut să audă. A făcut limbi străine, i s-a potrivit profilul ăsta. Eu am continuat tradiția, să zic așa. Și am făcut și Facultatea de Științe Politice. Am fost de mică foarte pasionată de politică. Am citit mult, asta e natura mea. Și la momentul când am terminat facultățile, că eu am studiat 2004-2008 ambele facultăți la stat…
Reporter: Și ați putut să le faceți pe amândouă în același timp?
Teodora Stoian: Da! Se putea. A fost un efort, dar da, le-am făcut pe amândouă deodată și am dat licența în același an. Am vrut să-i arăt mamei că se poate, pentru că a zis „acum o să le ratezi pe amândouă, lasă-ți una!”. Dar am putut. Eu mi-am dorit foarte mult să lucrez în Ministerul de Externe. Ăsta a fost visul meu, mi-am dorit foarte mult diplomație. Ai mei au fost împotrivă, au zis: „În niciun caz!”. Adică, „OK, nu-i răul de pe Pământ, dar dă-ți examenele în avocatură, fă-te avocat, stai doi ani să-ți iei definitivatul, ca să fii avocat definitiv, că după aia ești pe mâna ta. Și după aia. OK, du-te, fă Externe, fă ce vrei tu!”. Am terminat, mi-am dorit să fac avocatura asta de nivel înalt. Așa că niște ani am muncit foarte tare în casele de avocatură din București, care te tăvălesc de nu știi de tine. Se lucrează până la 2.00 noaptea în mod frecvent. Weekendurile sunt o poveste. În primii doi ani de avocatură, mă trezeam la 4.30 și plecam la Bacău, unde aveam termen, ca să ajung la 8.30, că atunci așa era. Dar nu regret, mi-a plăcut avocatura. În 2011 mi-am fondat eu cabinetul meu, am vrut să plec pe cont propriu. Am intrat în Baroul București în 2009. Mi-am dat examen de definitivat în aprilie 2011. M-am dus pe la o altă casă de avocatură și mi-am dat seama că eu vreau să fac avocatură cu oameni, nu cu „mai dăm o opinie, mai facem un memorandum”. Avocatura e împărțită în avocatură pentru oameni și avocatură din asta de business, așa se zice modern. Eu vreau să ajut oameni, ăsta cred că e felul meu de a fi. Și e foarte epuizant, câteodată, să fii avocat, pentru că eu sunt și empatică, adică preiau din ce se întâmplă. Dar în ultimii ani chiar mă gândeam dacă vreodată aș putea să trec în magistratură. Chiar m-am gândit. Poate, cu vârsta, obosești.
„Mă uitam la oamenii aceia care intraseră în Parlament din partea USR în 2016 și mă vedeam pe mine. Înțelegeam de unde vin ei, ce-au făcut în viața lor. Și, la un moment dat, mi-a zis un prieten de-al meu: «Bă, dar m-am săturat, tot timpul ne critici! Vino și tu aici, să vezi cât de greu e, că suntem o mână de oameni care încercăm să facem de toate!»”
Reporter: Dar sunteți implicată politic. Nu se poate în magistratură.
Teodora Stoian: Acum, da! Culmea e că, după ce am terminat Facultatea de de Științe Politice, m-am uitat așa, un pic, la oferta din 2008, ce însemnau partidele politice de atunci. Și n-aveam de unde să aleg.
Reporter: Nu vă plăceau nici PSD, nici PNL, nici PDL?
Teodora Stoian:(izbucnește în râs) Da, nici PRM și nici PNȚCD, ce mai era din el. Nu era nimic unde să simt eu că aș putea să fiu. În USR au intrat în 2018. Aveam destul de mulți prieteni care mai intraseră ba la Brașov, ba la București…
Reporter: Tot din avocatură?
Teodora Stoian: Nu, nu, nu! Erau din cu totul alte domenii.
Reporter: Și dumneavoastră cum ați ales USR?
Teodora Stoian: Eram simpatizantă, văzusem fenomenul 2016, intrarea în consiliile locale, ceea ce nu s-a așteptat nimeni la momentul ăla…
Reporter: Era Nicușor Dan atunci președintele partidului.
Teodora Stoian: Da, era Nicușor Dan. După aceea, parlamentarele din 2016, când s-a intrat… Mă rog, au intrat câți parlamentari au putut să intre, dar profilul oamenilor… Dacă mă uitam la oamenii aceia, mă vedeam pe mine, adică înțelegeam de unde vin ei, ce-au făcut în viața lor ș.a.m.d. Și, la un moment dat, mi-a zis un prieten de-al meu: „Bă, dar m-am săturat, tot timpul ne critici! Vino și tu aici, să vezi cât de greu e, că suntem o mână de oameni care încercăm să facem de toate!”. În 2018, deja partidul trecuse prin plecarea lui Nicușor Dan, cu toate discuțiile care au existat atunci. Și, într-un final, am zis: „Mă, de ce să nu încerc?”. Cumva avea dreptate prietenul meu. Vreau ca în Parlamentul ăsta să nu mai fie doar combinatori, hoți, amante! Câteodată, când mă uit la discursurile din Parlament, mie mi-e rușine. Mă uit acolo și mi-e rușine și mă gândesc: „Domnule, dar noi, oamenii cinstiți, care muncim, care ne plătim taxe, care ne creștem copiii în spiritul ăsta normal, zic eu, pe noi cine ne reprezintă?”. E confortabil să nu faci nimic, e confortabil să stai deoparte, să te uiți, să critici. Trebuie să ieși în stradă. Eu cred că noi suntem partidul care a ieșit cel mai mult în stradă dintotdeauna! La momentul ăla, în 2018, tocmai începuse „Fără penali”. Eu am intrat în aprilie, chiar era momentul de început. După aia, toate campaniile. Dacă vrei să faci politică în USR, trebuie să fii setat că vei petrece foarte mult timp aici fără o răsplată. Nu e nimeni care vine și zice: „Uite, mă, ia aici postul ăsta sau ăsta!”. E o competiție foarte sănătoasă, internă, în care vin oameni, dezbat idei, se implică, fac lucruri. Noi chiar mișcăm lucrurile astea, pentru că fiecare dintre noi e suficient de idealist ca să creadă că România poate fi schimbată. Eu chiar cred asta!
„Inițial, a fost foarte complicat să împac meseria cu politica. La momentul ăla aveam o colaborare cu o societate de avocatură. Și am avut o discuție, era campania din 2019 și atunci am candidat la europarlamentare, dar eram foarte departe pe listă. Și le-am zis: «Eu vreau să fac asta!». Mi-au zis: «Dacă se va simți că ne afectează business-ul, atunci o să încetăm colaborarea!». Și am zis: «OK, e un risc asumat!»”
Teodora Stoian (în centru) în seara când Cătălin Drulă a câștigat la vot președinția USR / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Cum s-a împăcat meseria dumneavoastră cu intrarea în politică?
Teodora Stoian: Complicat, la început. Nici acum nu fac politică cu clienții mei. Poate că în ultimii trei ani am crescut mult în profesia mea și oamenii cu care lucrez știu cine sunt și în viața mea publică. Bineînțeles, am crescut și ca profil public. Inițial, a fost foarte complicat. La momentul ăla aveam o colaborare cu o societate de avocatură, deși aveam și cabinetul meu. Aveam o colaborare business to business. Era campania din 2019 și atunci am candidat la europarlamentare, dar eram foarte departe pe listă. Și le-am zis: „Eu vreau să fac asta”. Însemna că voi avea nevoie de niște timp liber, să-mi iau concediu în zilele acelea, să mă duc la evenimentele de campanie. Și…
Reporter: Dar nu v-au spus că s-ar putea să dăuneze intereselor firmei?
Teodora Stoian: Ba da. Nu mi-au spus așa, manifest, a fost mai degrabă invers. Adică mi-au zis: „Dacă se va simți că ne afectează business-ul, atunci o să încetăm colaborarea”. Și am zis: „OK, e un risc asumat”. A fost complicat, după aceea am și plecat. Nu din cauza asta, din alte motive. Dar am încetat, de fapt, colaborarea aceea și am mers exclusiv pe clienții mei. Iar acum toți clienții mei știu cine sunt și dincolo de robă și, cumva, apreciază. Deși nu-mi zic. Nu vorbim politică.
„Eu sunt mai clasică, îmi plac Nirvana, Metallica, System of a Down… Iar pe alternativ, Muse. Am început să ascult rock din liceu”
Reporter: Am citit o postare de-a dumneavoastră pe Facebook acum câțiva ani. Povesteați despre seara în care a avut loc incendiul de la Colectiv. Și spuneați că puteați fi și dumneavoastră acolo. Vă place muzica rock?
Teodora Stoian: Da, îmi place și muzica rock.
Reporter: Ce ascultați?
Teodora Stoian: Eu sunt mai clasică, așa, îmi place Nirvana, îmi place Metallica, îmi place System of a Down… Mă rog, mai pe alternativ, așa, Muse. Sunt mai old-school, recunosc, nu m-am mai updatat.
Reporter: Cum ați ajuns să ascultați rock?
Teodora Stoian: La noi în casă se asculta muzică clasică și Pasărea Colibri (râde). Am ascultat Pasărea Colibri de ne-a ieșit pe ochi. Era o muzică de altă factură, de o altă valoare. Cred că la rock am ajuns prin anturajul de prieteni. Brașovul nu e un oraș de maneliști. N-am nimic cu maneliștii, dar eu nu sunt de-aia ca zic: „Gata, domnule, o manea merge când bei!”. Preferințele muzicale nu se discută, la fel ca gusturile, dar anturajul meu de prieteni era mai degrabă spre latura asta. Era și rockul ăsta alternativ care prindea contur atunci. Chiar și mai pop, așa: Limp Bizkit, Papa Roach…. Așa am început. Și culmea a fost că părinții mei m-au încurajat! M-au și luat un walkman, țin minte cum mă duceam cu el la școală…
Reporter: Anii ’90…
Teodora Stoian: Da, da, anii ’90. Și după aceea mi-am cumpărat primul MP3 player. Erau alea micuțe, așa… Era altă lume.
„Am fost admisă la două licee, «Șaguna» și «Unirea». Am ales «Unirea», că era de filologie, spre dezamăgirea tuturor. Liceu de fete, aveam un singur băiat în clasă, Cristi. Nu cred că i-a fost ușor!”
Teodora Stoian a petrecut mult timp, până la vârsta de 6 ani, la țară, cu bunicul său / FOTO: Arhiva personală
Reporter: La ce școală ați făcut?
Teodora Stoian: Am fost la Școala 5 din Brașov, e una dintre cele mai bune școli. Și după aceea la Liceul Unirea. Am dat la „Unirea”, care era cel mai bun liceu de filologie, dar în Brașov „Șaguna” și „Meșotă” au reputația cea mai bună. Am dat și la „Șaguna”, fiindcă făceam meditații la engleză cu o profesoară foarte bună de acolo. Am intrat a cincea la singura clasă de filologie din „Șaguna” și prima pe liceu la „Unirea”. Țin foarte mult la lucrul ăsta. Clasa de filologie de la „Șaguna” era o clasă foarte vânată, o clasă bună ca profil, și eu am zis: „Domnule, mi se pare absurd să fac filologie într-un liceu de profil real, vreau să fac filologie cu filologi”. Și am ales „Unirea”, spre dezamăgirea tuturor. Mama era cumva împărțită, că ea a făcut doi ani „Unirea”, doi ani „Șaguna”. Pentru mine a fost alegerea corectă și, dacă aș mai trăi o viață, aș face la fel. Bine, liceu de fete…
Reporter: N-aveați băieți în clasă?
Teodora Stoian: Aveam un băiat în clasă. Unul! Îl chema Cristi. Și nu cred că i-a fost ușor… (râde). Mie îmi plac foarte mult concerte, festivalurile. Am avut un prieten în facultate căruia asta-i plăcea, să mergem la concerte. Și am mers la tot ce s-a putut: la Goran Bregovici, la Gotan Project… Am fost și la ăștia care cântă „Highway to Hell”…
Reporter: AC/DC. În 2010.
Teodora Stoian: Așa, exact! În Piața Constituției. Am fost și la Roger Waters. Atunci când au zis că dărâmă zidul ăla de la Parlament! Încă așteptăm…
Reporter: Cu Zgonea!
Teodora Stoian: Da, exact, cu Zgonea! Doamne, ce penibil! Și acum mă duc la festivalurile mari. Anul trecut am fost și la Electric Castle, și la Untold…
Reporter: Luați și băiatul?
Teodora Stoian: Deocamdată, nu. Nu are încă pasiunea asta pentru muzică.
„Primul client era o persoană fizică și era un caz de o concediere, eu lucrez în domeniul muncii și al achizițiilor publice. A fost o concediere complicată, pe care am câștigat-o„
Reporter: Care ar fi Top 3 al realizărilor cu care vă mândriți în viață, inclusiv în activitatea publică?
Teodora Stoian: Poate pare un truism, dar copilul meu e cel mai bun lucru. Mi-am dorit foarte mult doi copii, n-am renunțat încă la acest vis, am doar 38 de ani. Mi-am dorit foarte mult o fetiță. Matei e un copil extraordinar. Știu, toți zic asta despre copiii lor, dar chiar e un copil înțelegător, autonom, independent, puternic. Lucrez mult și la cabinet, și în politică. Se întâmplă să fiu plecată. Mă înțelege, mă sună, mă mai bodogănește, avem tot felul de mici negocieri.
Reporter: A doua realizare?
Teodora Stoian: Perioada de la Ministerul Justiției. Dură, intensă, necesară. Trebuie să credem în șansele noastre de a schimba lucrurile, de a face reforme, că pe vremea Rodicăi Stănoiu nimeni n-a crezut că Justiția o să fie vreodată independentă.
Reporter: A treia?
Teodora Stoian: Cabinetul de avocatură. E, cumva, al doilea meu copil. Am muncit foarte mult. În 2011 am plecat pe cont propriu, deși aveam succes în casele de avocatură din București. Dacă ești un avocat bun, în București câștigi bine. Noi suntem 10.000 de avocați acum în București. Când am plecat pe drumul meu, mulți mi-au spus: „N-o să reușești, o să fie foarte greu, vino înapoi!” A fost un moment, poate, de cumpănă, ai mei încă erau în activitate la momentul ăla, ceea ce însemna că eu nu puteam să pledez decât până la Tribunal, că ei erau amândoi la Curtea de Apel Brașov. Deci, cumva, cariera mea era destul de limitată, dacă aș fi ales să mă întorc în Brașov. Am ales să merg pe drumul meu, cu cabinetul de avocatură, în București. Am plecat de la un client, pe care mi l-a trimis primul meu maestru din avocatură. Primul client era o persoană fizică și era un caz de o concediere, eu lucrez în domeniul muncii și al achizițiilor publice. A fost o concediere complicată, pe care am câștigat-o.
„Dacă stăteam un an și jumătate în Ministerul Justiției, reformam ministerul ăla. Sunt sigură de asta. Și oamenii începuseră să aibă încredere în noi. Au fost oameni care, la final, au venit nu chiar plângând, dar… Ne-au zis: «Așa oameni, care au venit profesioniști, puși pe treabă, n-am mai avut de la Monica Macovei!»”
Reporter: Dezamăgiri majore în activitatea politică sau administrativă?
Teodora Stoian: Orice om are dezamăgiri. Plecarea din minister a fost realmente traumatizantă. Am plecat din minister în septembrie 2021 și două luni n-am vrut să mă întorc în avocatură. Dezamăgirea a fost că, domnule, dacă ești corupt sau dacă te duci la muncă să-ți iei un salariu și nu înțelegi rolul tău acolo, mai ales într-un minister cum e cel de Justiție… Eu nu zic să-l ajuți pe ăla care s-a dus acolo, dar măcar nu te pune contra! Dacă stăteam un an și jumătate în Ministerul Justiției, reformam ministerul ăla. Sunt sigură de asta.
Reporter: Păi, cum îl reformați? Că nu puteți să dați afară funcționarii publici.
Teodora Stoian: Putem să facem reorganizare. Orice minister se poate reorganiza.
Reporter: Și de ce n-ați făcut-o în astea 8 luni, cât ați fost la guvernare?
Teodora Stoian: Nu am avut timp. Când te duci undeva, tebuie să înțelegi sistemul, să vezi care-s oamenii muncitori, de ce departamente ai nevoie, unde-s prea mulți, unde-s prea puțini. Asta face un profesionist, nu vine și zice: „Capul vostru jos pe masă și știu eu cel mai bine!”. Aveam nevoie de un pic de timp să înțelegem care e contextul, cum funcționează. Sigur, așa, din cărți, știam cum funcționează, dar pe teren e altceva. Un an dacă mai eram acolo, se schimba ministerul ăla! Și oamenii începuseră să aibă încredere în noi. Am avut oameni care, la final, au venit nu chiar plângând, dar ne-au zis lucrul ăsta: „Așa oameni, care au venit profesioniști, puși pe treabă, n-am mai avut de la Monica Macovei!”.
Reporter: Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi care au plecat în alte partide?
Teodora Stoian: Eu nu am cuvinte neplăcute la adresa lor. Mulți mi-au fost colegi cu care am lucrat în anii ăștia, dar lucrurile nu se rezolvă așa. Îmi pare rău că au renunțat așa ușor. Oamenii care au plecat la PSD – acolo n-am niciun fel de înțelegere. Nu poți să zici că tu vrei schimbare, că vrei luptă anticorupție, și după aia să te duci la PSD. Acolo e o dezamăgire, e de neînțeles. Dar eu cred că oamenii ăia au fost întotdeauna oportuniști, doar ne-au păcălit… E umposibil să-i „citești” pe toți… E regretabil!
„Eu sunt fan Băsescu! N-am putut să iert niciodată PNL-iștii nici pentru mizeria aia cu USL-ul. Eu n-am fost fan Crin Antonescu. Mie personajul ăla nu-mi vorbește. Iar domnul Ciucă nu vorbește în niciun fel! Nu cred că vorbește nimănui, de fapt”
Reporter: Dumneavoastră, dacă sunteți născută în 1985, ați putut vota prima oară în 2004. Ați fost la vot?
Teodora Stoian: Am fost, dar acum mă gândesc cine era în 2004… 2000 a fost anul ăla infam, Vadim versus Iliescu…
Reporter: Și în 2004 a fost Traian Băsescu versus Adrian Năstase.
Teodora Stoian: Eu sunt fan Băsescu! Asta trebuie s-o zic de la început! Știu, acum guilty pleasures (plăceri vinovate – n. red.) are toată lumea, dar eu sunt fan Băsescu!
Reporter: Deci l-ați votat pe Băsescu!
Teodora Stoian: Da, da, l-am votat pe Băsescu!
Reporter: „Băse e cool!” scria pe o pancartă în seara în care l-a învins pe Năstase.
Teodora Stoian: Nu mai țin minte, o știu pe aia cu „arde-i pe corupți!”. A fost atunci coaliția D.A. – Dreptate și Adevăr.
Reporter: Da, a fost coaliția PDL-PNL. Sau, mă rog, PD la momentul respectiv.
Teodora Stoian: Da, PDL-PNL. Și n-am putut să iert niciodată PNL-liștii nici pentru mizeria aia cu USL-ul. Eu n-am fost fan Crin Antonescu. Mie personajul ăla nu-mi vorbește. Înțeleg că e un om citit, adică nu este domnul Ciucă. Domnul Ciucă nu vorbește în niciun fel! Dar nu cred că vorbește nimănui, de fapt, ca să fim sinceri.
Reporter: A fost capul Armatei!
Teodora Stoian: Da, domnule, dar sunt profesii și profesii. Fiecare suntem buni undeva. Nu putem să fim buni în toate rolurile.
Reporter: Ați votat tot timpul?
Teodora Stoian: Da, am votat tot timpul.
Reporter: Și până să apară USR, cum ați votat?
Teodora Stoian: PNL, din păcate! Dar erau și de altă factură. Din păcate, PNȚCD…
Reporter: Deci, ați votat cu Băsescu la Președinție și cu PNL la parlamentare?
Teodora Stoian: Da! Păreau mai profesioniști, așa, oameni mai spălați. Și în general erau. Acum să nu aruncăm cu noroi în cine n-ar trebui să aruncăm cu noroi. Dar nu m-au convins în așa fel încât să mă implic în politică.
„Dacă mă uit la Moldova, văd România anilor ’90, în care influențele ruse sunt oricum mult mai mari decât au fost vreodată în România. E o țară foarte vulnerabilă. Integrarea în Uniunea Europeană ar fi un mare pas înainte pentru Moldova”
Teodora Stoian în timpul campaniei „Fără penali în funcții publice“, din 2018 / FOTO: Arhiva personală
Reporter: O să vă scot un pic din politica internă și vă întreb cum vedeți rezolvarea războiului din Ucraina.
Teodora Stoian: E o problemă foarte spinoasă. Eu sunt mai degrabă pentru o intervenție armată! Da, sigur, ar însemna ceva de neimaginat.
Reporter: O intervenție armată din partea cui?
Teodora Stoian: Din partea NATO, de exemplu. Chiar și în celelalte războaie, din Iugoslavia, unde lucrurile au mocnit mulți ani, ajutorul umanitar și ceea ce face comunitatea internațională sunt binevenite, dar limitate. Adică oamenii ăia chiar suferă, sunt oameni care mor! Problema unui război latent, cum e cel din Ucraina, e că la un moment dat uităm că acolo sunt oameni care mor. Ne-am obișnuit cu el. Asta e cel mai crunt! Cred că să ajungi în anul 2024, în care nu-ți imaginai că un război poate fi posibil atât de aproape… Că e în Europa, ce să mai vorbim?! Ce mai contează că Ucraina nu-i parte din Uniunea Europeană? Și e aici, la graniță cu noi! Așa ceva era de neimaginat. Nu știu cum se poate încheia. NATO, cu siguranță, nu va interveni. Riscurile sunt prea mari. Putin e un conducător dincolo de autocrat. Eu nu cred că e în toate facultățile lui mintale. Omul pare să fi pierdut contactul cu realitatea. Dar probabil că așa sunt dictatorii, asta e o trăsătură a lor. Din păcate, suntem încă foarte dependenți de niște țări nedemocratice, ceea ce ar fi trebuit să nu se întâmple niciodată, dar aici suntem! Și alegerile din Statele Unite, de anul acesta, cred că vor fi un dezastru pentru NATO preponderent, dar și pentru întreaga stabilitate, în ipoteza în care va câștiga Trump.
Reporter: Cum vedeți viitorul Republicii Moldova? Vă gândiți la o posibilitate de a se uni cu România sau, pur și simplu, de a intra în Uniunea Europeană?
Teodora Stoian: Moldova este, din păcate, o țară care a fost greu încercată de corupție. Dacă mă uit la Moldova, văd România anilor ’90, în care influențele ruse sunt oricum mult mai mari decât au fost vreodată în România. E o țară foarte vulnerabilă. Cred că integrarea în Uniunea Europeană ar fi un mare pas înainte pentru Moldova. Și necesar în contextual geopolitic actual. Dar sunt de acord absolut cu ajutorul pe care trebuie să-l dăm acolo și cu faptul că țara asta trebuie protejată. Moldovenii sunt un neam de români, ca să zic așa. Cred că trebuie să-i susținem cât putem de mult și pe dosarul ăsta de aderare. România trebuie să facă mult advocacy (sprijinierea unei cauze – n. red.) pentru intrarea Moldovei, chiar dacă la momentul ăsta probabil că foarte puține dintre țintele de aderare sunt îndeplinite de Moldova. Eu am și o relație mai specială cu Moldova, nașii copilului meu sunt din Republica Moldova, dar veniți în România de mult timp. Știu cât de greu le-a fost să plece de acolo. Trebuie să ajutăm Moldova să se integreze în Uniunea Europeană. În felul ăsta, moldovenii ar deveni mult mai apropiați de noi. Adică să avem niște relații mai bune, să iasă cumva din sfera asta rusofilă pronunțată.
„Sunt din rândul oamenilor ălora care și-au văzut de treabă, au făcut o facultate, au muncit să fie cine sunt azi. N-are nimeni niciun schelet de scos din niciun dulap de-al meu. Noi suntem oamenii care am creat statul român al profesioniștilor”
Reporter: Am văzut că ați postat la un moment dat, săptămânile trecute, un videoclip pe YouTube, în care chemați oamenii la vot pe 9 iunie. De ce v-ar vota românii pe dumneavoastră la europarlamentare?
Teodora Stoian: Eu cred că România este plină de oameni competenți, cu studii superioare, oameni care se duc la muncă și muncesc de dimineață până seara, care își plătesc taxele, care fac ce-i corect pentru ca statul ăsta român și societatea în care trăim să fie o societate frumoasă. Problema este că, atunci când e vorba de vot, alegem să nu ne ducem la vot! Inventăm tot felul de motive sau avem un statut social care creează, așa, o bulă în jurul nostru și credem că nu ne atinge nimic din ce se întâmplă în politică: „Pe mine nu mă interesează politica!”. Pentru mine, asta e incredibil. Eu cred că sunt din rândul oamenilor ălora care și-au văzut de treabă, au făcut o facultate, au muncit să fie cine sunt azi. Nu mă uit niciodată peste umăr, să văd cine ar putea să vină după mine, că n-are nimeni niciun schelet de scos din niciun dulap de-al meu. Noi suntem oamenii care am creat statul român al profesioniștilor. Clasa asta de mijloc, muncitoare, adevărată, care nu și-a câștigat averile din vânzări de nu știu ce terenuri de la străbunica sau nu știu ce tablouri și alte… Clasa care, într-adevăr, s-a ridicat pe forțe proprii. Eu cred că ăsta e momentul nostru! Avem și putere de muncă, și chef, și energie. E momentul să schimbăm ceva în țara asta! Și putem s-o facem! Votul schimbă tot!
Reporter: OK, dar ce ați schimba dumneavoastră? Ce ați schimba de la Bruxelles?
Teodora Stoian: Eu cred că noi am fi oamenii care am reprezenta România cu fruntea sus. Adică nu ca o țară care a fost și ea primită printre ultimele valuri de aderare cu căciula în mână: „Suntem și noi pe aici, an venit să ne ajutați…”. Noi cred că suntem cei care am reprezenta adevăratele interese ale României la Bruxelles. Nu ne-ar fi frică nici să zicem ce e bine, nici să zicem ce-i rău.
Top 5 realizări ca persoană publică
1. „Legea Avertizorilor de Integritate – în versiunea elaborată de noi când am fost la minister. Din păcate, nu a ajuns să vadă lumina zilei, dar proiectul era unul valoros și adaptat nevoilor reale din România, de a descoperi problemele sistemice cu ajutorul avertizorilor de integritate.”
2. „Deblocarea proiectului privind Cartierul Justiției – în perioada mandatului nostru (ianuarie-august 2021 – n. red.) exista un blocaj al proiectului din cauza suspendării PUZ-urilor de sector. Blocajul risca să ducă la pierderea finanțării de la Banca Mondială. Am deblocat proiectul și am obținut aprobarea Băncii Mondiale de continuare a proiectului.”
3. „Participarea la elaborarea componentei de Justiție pentru PNRR – în perioada cât am fost în Minister se lucra la PNRR. Am asigurat colaborarea dintre MIPE și direcțiile ministerului pentru a include prioritățile Ministerului Justiției în PNRR. Cel mai ambițios proiect fiind cel de digitalizare a instanțelor prin programul ECRIS 5. Din păcate, nu cred că ECRIS 5 se va finaliza în timp util pentru rambursarea banilor prin PNRR.”
4. „Legea Dialogului Social – împreună cu deputatul și colegul meu, Cristian Seidler, am lucrat la forma actuală a Legii Dialogului Social, apotată în decembrie 2022. Această lege a fost unul dintre jaloanele esențiale în PNRR pentru reforma relațiilor de muncă și facilitarea colaborării între sindicate și angajatori.”
5. „Programul de internship pentru tineri de la Ministerul Justiției – am pus un accent deosebit pe accesul tinerilor la programul de internship din Ministerul Justiției. Am extins programul și am asigurat accesul mai multor tineri la experiența de internship dublând numărul de participanți.”
Top 5 priorități în Parlamentul European
1. „Muncim în Europa cu demnitate! Securitatea socială a cetățenilor români trebuie garantată atunci când aceștia lucrează în Europa. Lucrătorii români trebuie să se bucure de toate beneficiile la care au dreptul, precum pensie, ajutor de șomaj și orice alte ajutoare pentru întreținerea familiei. Cetățenii români trebuie să poată avea acces la sistemul de sănătate chiar și atunci când muncesc sau se mută într-o altă țară din Europa, în aceleași condiții ca și cetățenii respectivului stat membru.”
2. „Echilibrul între viața profesională și cea privată. În Parlamentul European îmi propun să lucrez la un proiect de inovare a formelor de muncă flexibilă, precum și promovarea formelor de muncă remote (de la distanță – n. red.) și hibrid. Consider acest proiect esențial pentru continuarea dezvoltării economice în Europa, având în vedere necesitatea de a ne adapta noilor nevoi ale forței de muncă.”
3. „Sănătatea mintală este un imperativ social și economic. Un obiectiv major de politică publică, pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă, că cetățenii au acces egal la servicii de prevenire și de sănătate mintală în întreaga UE, iar reintegrarea și incluziunea socială ghidează acțiunile colective care abordează bolile de sănătate mintală. Eu îmi propun să promovez tema sănătății mintale ca o temă prioritară prin campanii publice de conștientizare și informare. Aceste campanii trebuie promovate în rândul copiilor în școli, al tinerilor în formele de învățământ superioare și al adulților la locul de muncă. Îmi propun să aduc pe agenda publică acest subiect în scopul creării unor politici publice europene și naționale care să finanțeze un sistem de sănătate mintală accesibil oricărui cetățean care se confruntă cu astfel de probleme.”
4. „Consolidarea sistemului de Justiție prin creșterea numărului de magistrați. Subdimensionarea sistemului de Justiție, printr-un număr insuficient de magistrați, conduce la întârzieri nejustificate ale soluționării dosarelor de mare corupție, ceea ce duce la prescrierea faptelor. Nu mai putem tolera această situație și voi lupta să întărim sistemul de Justiție. Concret, îmi doresc stabilirea unei norme europene de dosare ce pot fi soluționate de un magistrat, care să nu poată fi depășită la nivel național – pentru a fi crescută calitatea actului de justiție, cu termene rezonabile de soluționare.”
5. „Garantarea independenței magistraților și eliminarea influențelor în Justiție prin impunerea unor pedepse severe pentru acest tip de infracțiuni. Trebuie să eliminăm orice influențe ale politicului asupra procurorilor, să le dăm garanții suplimentare de independență și stabilitate, astfel încât aceștia să investigheze fără teamă actele de corupție cu care sunt sesizați. Din păcate, la acest moment, atâta timp cât numirea procurorilor șefi de rang înalt este întârziată și controlată politic, vom avea o Justiție slabă. Impunerea unor pedepse severe de la nivelul UE pentru traficul de influență, acte de abuz în serviciu sau orice tip de influențe asupra magistraților reprezintă un proiect vital la acest moment în România, dacă vrem să rămânem un stat de drept. Un aspect deosebit de important este punerea la dispoziție a unor resurse adecvate pentru procurorii și organele de urmărire penală din România, pentru a lupta împotriva corupției. E necesară asigurarea dotărilor necesare și mai ales a unui număr suficient de procurori și polițiști care să lucreze în DNA.”
10 întrebări-fulger
1. Care a fost cel mai bun președinte al României? Dar cel mai nociv? Sunt 5 variante: Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.
– Cel mai nociv: Ceaușescu, dar nici nu l-aș considera președinte. Așa, pot să zic Ion Iliescu cel mai rău, pentru că a distrus Revoluția. Aia a fost ce a făcut el atunci! A adus tot nomenclatura la putere și a distrus țara asta. Eu pe Ion Iliescu îl consider cel mai vinovat pentru ce s-a întâmplat cu toate privatizările și cu toate nenorocirile de atunci. Cel mai bun… Mie nu mi-a plăcut niciodată Iohannis! Constantinescu era un tehnocrat, cred. Dar nu cred că pe profilul țării ăsteia. Deci, eu aș merge pe Băsescu! Am zis de la început că sunt fan Băsescu! Domnule, câteodată avem nevoie de cineva care să zică: „Bă, până aici s-a furat și de aici se muncește!”. Și cred că, într-o oarecare măsură, a putut să facă asta la momentul ăla.
2. Joe Biden sau Donald Trump?
– Biden! Oricând!
3. Uniunea Europeană / NATO sau suveranism?
– Uniunea Europeană + NATO.
4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?
– În două! Doamne, asta ar fi… Am scăpa România de nenorocirile astea de primari pe care le avem peste tot!
5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți toată viața, excluzându-l pe cel prezent.
– Eu trăiesc în oameni, eu nu trăiesc în locuri. Pentru mine, oamenii care sunt în jurul meu creează dorința mea de a locui acolo. N-am un loc. Eu sunt o nomadă în sufletul meu. Nu mi-a fost greu să fac tranziția de la Brașov la București, deși sunt niște comunități total diferite. Eu cred asta, că home is were your heart is (acasă e acolo unde e inima ta – n. red.). Iubesc marea, e adevărat, deci dacă Constanța nu ar mai fi administrată de toți primarii ăștia precum Radu Mazăre… Doamne ferește-ne că am putut să avem un astfel de primar! Mi-ar plăcea să fiu undeva, la mare.
6. Dacă ar trebui să părăsiți România, în ce țară ați pleca?
– E complicat! Îmi place foarte mult Noua Zeelandă.
– Ați fost acolo?
– Nu, am studiat foarte mult despre Noua Zeelandă. La un moment dat, am avut niște vise de emigrare, ca tot românul, că așa ne naștem. Și Noua Zeelandă a fost una dintre opțiunile mele, de care chiar m-am interesat destul de mult. Și dacă ar fi să mă duc și să nu mă mai întorc niciodată – da, Noua Zeelandă. Îmi place foarte mult și Italia, cred că italienii seamănă mult cu noi și sunt oameni veseli.
7. Viața la țară sau la oraș?
– Foarte complicat! Mă obosește Bucureștiul. Nu mi-ar fi frică de viața la țară. Ar fi, sigur, o schimbare totală pentru mine, dar am crescut până la 6 ani cu bunicul la țară. Orașul îți ia dintr-un timp pe care nimeni nu ți-l mai dă înapoi. Statul în trafic, alergatul… Probabil că n-o să pot niciodată să părăsesc orașul sau Bucureștiul definitiv. Dar în următorii ani, poate peste 10 ani, mă văd undeva, la țară, cultivându-mi roșiile mele (râde).
8. Concediu la mare sau la munte?
– La mare.
9. Mâncarea preferată?
– Tocănița de coaste de miel cu pătrunjel pe care o face mama.
10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?
„Mă mândresc că sunt un self made man”, spune interlocutorul, la un moment dat, pe parcursul interviului. Vlad Botoș (37 de ani) este singurul europarlamentar pe care-l mai are USR, dintre cei 8 intrați inițial, în 2019, în Parlamentul European, pe lista USR-PLUS. Se scutură cu repulsie când e întrebat de ce n-a dezertat și el: „N-aș putea să fac așa ceva!”. Acum candidează la un nou mandat, e pe locul 4 pe lista Alianței Dreapta Unită și ține să sublinieze că aceasta e prima funcție publică pe care o ocupă în viața sa. Vine din mediul privat și a fost printre cei mai activi europarlamentari români în legislatura care se încheie, de aceea îi invită pe oameni să se uite la ce au făcut trimișii la Bruxelles și nu la ce au trăncănit chiulangiii pe la televizor: „Eu nu sunt ca ei!”.
La doar 37 de ani, Vlad Marius Botoș are deja în spate o grămadă de povești. La 11 ani i-a murit tatăl, dar asta nu l-a împiedicat să facă liceul în limba germană și să-l termine cu media 9,57 la Bacalaureat.
A profitat de deschiderea către lume a României după căderea lui Ceaușescu și a mers, pe când era la liceu, într-o tabără de vară în Germania, care i-a schimbat efectiv destinul. Acolo a înțeles ce înseamnă Uniunea Europeană, cum funcționează democrația și instituțiile europene. Așa că, după ce a terminat liceul, și-a făcut singur dosarul și l-a trimis la o facultate din Germania, unde – spune Vlad Botoș – a fost admis într-o concurență de 10 candidați pe loc. Pentru a putea să-și țină băiatul la studii, mama sa, văduvă de mai mulți ani, a fost nevoită să facă două împrumuturi bancare, ceea ce l-a determinat pe fiul ei să renunțe după un an și să se întoarcă în țară, ca să muncească. Povara financiară era prea mare pentru o femeie singură care trebuia să-și ajute cei doi copii.
Așa că Vlad Botoș a luat-o de la capăt în România, s-a înscris la universitatea particulară „Vasile Goldiș” și, în paralel, s-a angajat în industria producătoare de componente pentru mașini premium. A plecat de jos și a ajuns să coordoneze activitatea în mai multe hale de producție și să construiască de la zero noi fabrici în țări străine.
– Advertisement –
Așa a ajuns în China, la Tianjing, lângă Beijing, unde a descoperit o altă lume decât cea proiectată de propaganda comunistă către exterior. L-au îngrozit noxele care sufocă orașele și modul cum au fost dresați chinezii, până la gradul în care refuză din proprie inițiativă orice discuție potențial supărătoare pentru puterea politică. „Mi-am dat seama că n-aș fi putut trăi într-o asemenea țară”, spune Botoș, așa că s-a întors.
În politică a intrat de tânăr, primul partid a fost PNȚCD, după ce a terminat liceul. Apoi, povestea devine aproape comică. Vlad Botoș relatează cum a schimbat partidele încercând să scape de Gheorghe Falcă, baronul PNL care controlează Aradul de peste două decenii. Rând pe rând, partidele în care pleca Botoș fuzionau cu PDL. În final, disperat, s-a dus la liberali, convins că acolo nu mai e posibil să ajungă coleg cu Falcă. S-a înșelat! La scurt timp după aceea, PDL s-a unit cu PNL. Exasperat, Botoș spune că a demisionat în 2014 și n-a mai vrut să audă de politică. A înființat un ONG care se bătea în Arad cu abuzurile administrației lui Falcă, bloca tăieri de arbori, betonări de parcuri și decizii ale Consiliului Local care interziceau adunările publice.
Până când, în 2016, în Arad a poposit Nicușor Dan, care tocmai înființase USR-ul.
Toată povestea unui „self made man”, în interviul de mai jos.
– Advertisement –
„Funcția de europarlamentar este prima funcție publică pe care o ocup. Până în 2019 am lucrat doar în mediul privat. Am condus și coordonat activitatea în mai multe hale de producție, atât în România, cât și în alte țări. Am construit de la zero unități de producție într-un domeniu care este destul de competitiv”
Vlad Botoș spune că are o relație de amiciție cu șefa Parlamentului European, Roberta Metzola, chiar dacă aceasta provine din alt grup politic (PPE) / FOTO: Arhiva personală a lui Vlad Botoș
Reporter: Domnule Botoș, există această percepție care s-a împământenit în România, că europarlamentarii se duc la Bruxelles să se chivernisească pe viață și că acolo nu fac mare lucru. Există aceste cazuri care întăresc percepția generală, îi vedem pe chiulangiii-șefi Claudiu Manda și Rareș Bogdan, dar și pe alții, care trec pe acolo din an în Paște și totuși își iau dividendele. De ce ar crede românii că dumneavoastră, Vlad Botoș de la USR, nu sunteți la fel ca Rareș Bogdan sau ca Manda?
Vlad Botoș: Nu sunt la fel ca ei fiindcă am demonstrat în acești 5 ani că-mi fac treaba.
Reporter: Să spunem că dumneavoastră sunteți europarlamentar din 2019…
Vlad Botoș: Sunt europarlamentar, am fost de la începutul mandatului, din 2019, și îmi închei mandatul acum, în 2024. Iar funcția de europarlamentar este prima funcție publică pe care o ocup. N-am avut nicio funcție publică înainte, am lucrat doar în mediul privat, am condus și coordonat activitatea în mai multe hale de producție, atât în România, cât și în alte țări. Am construit de la zero unități de producție într-un domeniu care este destul de competitiv, adică în domeniul automotive.
Reporter: Ce înseamnă „automotive”?
Vlad Botoș: Componente pentru industria premium auto. Produceam cablaje auto pentru mărci din clasa premium din industria germană. În 2019, când am ajuns în Parlamentul European, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi fac treaba la fel cum mi-am făcut-o în privat. În privat aveam KPA-uri, aveam ținte foarte clare de eficiență, de productivitate, totul era scalabil. Sigur că în politică este mai greu. Chiar dacă și aici poți să scalezi activitatea, aici contează foarte mult imaginea, contează foarte mult câteodată cum îți stă părul, cum îți stă cravata…
Reporter: Contează mai mult aparențele decât performanța.
Vlad Botoș: Da, aparențele și percepția. Și aici am greșit, după părerea mea. Eu am vrut să livrez chestii concrete și să-mi fac treaba. Chiar am sloganul meu – „Îmi fac doar treaba”. Fiecare postare publică de-a mea o chei așa: „Am fost ales să-mi fac treaba”.
„Noi, USR-ul, am promis în 2019 că vom aduce mai multă Europă în România. Ne-am ținut de cuvânt. În plus, am dus și mai multă Românie în Europa”
Reporter: Cum argumentați că „v-ați făcut treaba”? Așa zice și Rareș Bogdan, așa zice și Claudiu Manda… Cu ce vă diferențiați, dincolo de prezența la comisii, în plen, la voturi…?
Vlad Botoș: Eu am „livrat” în acești ani, inclusiv pe niște subiecte care nu prea erau în atenția opiniei publice din România. Noi am intrat în Uniunea Europeană în 2007, iar eu am luat mandatul în 2019. Timp de 12 ani, toți europarlamentarii români n-au reușit – și o spun cu părere de rău – să pună subiectul România/Schengen pe agenda publică europeană. Îmi arog și eu un merit, în acești ultimi 5 ani, să spun că acest subiect, România/Schengen, a fost pe agenda Parlamentul European în fiecare sesiune plenară. În fiecare sesiune plenară de la Strasbourg, în fiecare sesiune plenară de la Bruxelles, eu m-am ridicat, am luat cuvântul și am spus că locul României este în Schengen. Și nu doar pe povești sau că voiam să demonstrez alegătorilor, ci tehnic! Noi, în România, îndeplinim din 2011 toate criteriile tehnice. Și membership-ul în spațiul Schengen este o chestiune tehnică, mai mult. Sigur că s-a transformat într-o chestiune politică odată cu veto-ul din 2022 al ministrului de Interne austriac.
Reporter: Deci, ați făcut un obiectiv din Schengen…
Vlad Botoș: După aceea am fost, probabil, europarlamentarul cel mai prezent în ședințele de comisii, la voturile în comisii, în plenul Parlamentul European, la vot. În fiecare săptămână, de luni până vineri, eu eram la Bruxelles sau la Strasbourg. În același timp, în fiecare săptămână, în cel puțin 45 de săptămâni din 52, eram în diferite județe ale țării sau în diaspora. Și mi-am făcut treaba. Adică am adus ceea ce am promis noi, USR-ul, în campania din 2019: vom aduce mai multă Europă în România. Și am făcut-o prin banii europeni aduși, prin PNRR-ul creat de USR și de colegul meu Cristian Ghinea, care a fost din 2019 până în 2020 europarlamentar, până a ajuns ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Dar am dus și mai multă Românie în Europa. Ce înseamnă mai multă Românie în Europa? Le-am arătat colegilor noștri din celelalte 26 de țări ale Uniunii Europene că suntem niște oameni competenți, că suntem niște oameni care înțeleg această construcție economică, dar și politică, o construcție care se încearcă a fi și culturală. Sigur, cultura – în sensul că ne păstrăm fiecare tradițiile și toate celelalte. Însă încercăm să avem o viziune de ansamblu. Am fost un om care a muncit zi de zi, am fost un om care și-a făcut treaba, am fost un om care a creat relații importante. Am fost singurul europarlamentar român invitat de Ziua Franței, de 14 iulie, în tribuna oficială de la Paris de către președintele Macron. Am discutat cu lideri europeni, prim-miniștri, președinți. Am o relație de prietenie cu Roberta Metsola (președinta Parlamentului European – n. red.), chiar dacă nu suntem în același grup politic. La fel am avut cu David Maria Sassoli, fostul președinte al Parlamentul European – Dumnezeu să-l ierte! Pentru că am vrut zi de zi, oră de oră, să-mi folosesc această demnitate, care până la urmă este trecătoare. Eu nu mă văd un politician care să ocupe funcții publice pe viață, ci să servească în aceste funcții. Am încercat să-mi fac doar treaba și de aceea nu mă pot compara cu colegii pe care dumneavoastră i-ați menționat.
„Alături de mai mulți prieteni, am creat Mișcarea Arădeană. Era un ONG care se asemăna foarte mult cu ASB-ul lui Nicușor Dan, Asociația Salvați Bucureștiul. Ne luptam, practic, în Arad pentru drepturile cetățenilor. Am oprit tăierea de copaci, distrugerea Parcului Eminescu… Falcă dăduse o hotărâre de Consiliu Local prin care interzicea adunările publice”
Vlad Botoș este foarte activ în campania pentru alegerile europarlamentare / FOTO: Arhiva personală
Reporter: O întrebare un pic mai delicată. Sunteți singurul europarlamentar USR care a rămas în partid. De ce n-ați plecat și dumneavoastră, să candidați acum ca independent, cum văd că e la modă?
Vlad Botoș: Nu pot să plec din USR! Vă spun o chestie de suflet, dar și de respect față de tine însuți: nu poți să trădezi un partid care ți-a dat șansa să servești țara în Parlamentul European! Nu puteam să fac acest lucru, adică partidul m-a nominalizat pe listă, colegii mei m-au ales în acest proces – „festivalul democrației” din 2018, în alegeri interne. Dacă ar fi fost să plec din USR, îmi dădeam demisia și din mandatul de europarlamentar! În momentul în care ești ales uninominal, OK – ai fost ales tu, pe numele tău! Însă în momentul în care ești ales pe lista unui partid, eu cred că trebuie să-ți duci mandatul. Sigur, poți să ai divergențe cu partidul, poate să nu-ți convină, însă lasă și funcția pe care ai câștigat-o cu ajurorul partidului! Nu am plecat și nu voi pleca din USR. Eu mm-am implicat de tânăr în politică. Am fost membru al PNȚCD imediat după ce am terminat liceul.
Reporter: Când era asta?
Vlad Botoș: În 2006. PNȚCD era ieșit din Parlamentul național… Era Ciuhandu președinte când am intrat eu un partid. Fuzionase PNȚCD-ul cu URR-ul, dacă țineți minte acea construcție, Uniunea pentru Reconstrucția României, unde era și Victor Rebengiuc membru. Cosmin Alexandru fusese președinte la URR. Fuzionase și se numea PPCD – Partidul Popular Creștin Democrat. Am stat mulți ani în PNȚCD, până când am fost exclus de Pavelescu (Aurelian Pavelescu, care devenise noul președinte al partidului, funcție pe car o ocupă și azi, după ce a transformat un partid istoric într-o fantomă – n. red.) pentru că n-am vrut să fac o alianță la nivel local. Eram în acel moment secretarul general al filialei județene, dar nu voiam să susțin o alianță cu PDL-ul lui Falcă. În 2012 se rebranduiau și am fost exclus. Eu n-am putut niciodată să lucrez cu acest individ, Gheorghe Falcă, care ține captiv Aradul de 20 de ani. Și aveam opțiunea să nu mai fac politică.
Reporter: Dar ați continuat să faceți.
Vlad Botoș: Da, dar și aici e o poveste. Eu activam și civic. Alături de mai mulți prieteni, care acum se regăsesc și în USR, am creat Mișcarea Arădeană. Era un ONG care se asemăna foarte mult cu ASB-ul lui Nicușor Dan, Asociația Salvați Bucureștiul. Ne luptam, practic, în Arad pentru drepturile cetățenilor. Am oprit tăierea de copaci, de distrugere a Parcului Eminescu. Falcă dăduse o hotărâre de Consiliu Local prin care interzicea adunările publice. Era o hotărâre din asta cu tot felul de chestiuni tehnice: să nu fie mai aproape de 300 de metri de școală, să nu fie mai aproape de alte instituții. Practic, în tot Aradul nu aveai voie să ai adunări publice. Și am fost exclus din acel PNȚCD. Am creat Forța Civică. În 2012 nu aveai dreptul să creezi partide locale, abia în 2015 s-a schimbat legea partidelor. Dar în 2012, noi, cei excluși din PNȚCD, puteam spune: domnule, nu vom mai candida! Se formase USL-ul și la nivel de județul Arad, PNL cu PSD, și aveam PDL-ul care se rebranduise, se numea Mișcarea Creștin-Liberală, care care era format din PDL, PNȚCD și Partidul Ecologist Român. Sigur, lista era făcută doar de membrii PDL. Nu exista o a treia cale. Și atunci am găsit acest partid în registrul partidelor politice, la București era condus de Adrian Iurașcu. Și i-am spus: „Ne dați șansa să candidăm la Arad, să ne luptăm cu sistemul lui Falcă?” „Da, OK!” Am candidat ca Forța Civică și candidatul nostru la Primărie a luat undeva la 6%, iar noi am luat un scor de 4,8%, dacă-mi aduc aminte. Am ratat pragul pentru intrarea în Consiliul Local și în Consiliul Județean, dar era un relativ succes. Așa că, imediat după alegerile locale din 2012, Falcă a făcut aceeași mișcare, a mers la președintele în funcție, a luat acel partid și l-a numit pe Mihai Răzvan Ungureanu ca nou președinte. S-a creat o alianță la nivel național între PDL, Forța Civică, PNȚCD, Noua Republică a lui Mihail Neamțu. Îi spunea UFD – Uniunea Forțelor Democrate, așa au candidat la alegerile parlamentare din 2012.
Reporter: Toate mișcările astea au fost după alegerile locale.
Vlad Botoș: Da, da, da! Și lumea zicea: „Domnule, tot cu Falcă ești?”. Dar lumea nu înțelegea, era foarte greu să explici că Forța Civică cu care candidasem noi la locale nu este acea Forță Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu. Așa că am renunțat, aveam 26 de ani. Am zis: „Orice aș face, tot voi ajunge cumva să depind de Falcă. Mai bine mă las de politică”. În același timp, lumea spunea: „Domnule, dar Falcă ăsta va fi veșnic în Arad!”. Și am făcut o mișcare care nu știu dacă a fost foarte inspirată: am intrat în Partidul Național Liberal, care în municipiul Arad avea o strategie să nu se afișeze cu PSD în USL. Și-au făcut campania separat pe colegii. USL-ul s-a rupt imediat după ce am intrat eu în PNL… și au început discuțiile despre fuziunea cu PDL!
Reporter: Unde era Falcă!
Vlad Botoș: Da, da, da – același Falcă! Asta era în 2014. În momentul ăla am renunțat de tot și am zis: „Nu, chiar orice aș face, voi ajunge în partid cu Falcă! Dacă și marele Partid Național Liberal, partidul Brătienilor, fuzionează cu… Am zis că politica nu-i de mine, cu toate că-mi plăcea politica. De copil îmi plăcea politica! În anii ’90 urmăream dezbaterile între Mircea Ciumara și Ulm Spineanu. Aveam 10 ani când au câștigat Convenția Democratică și Emil Constantinescu alegerile și eram foarte fericit. Părinții mei n-au făcut politică și nu înțelegeau de unde apetența asta. Mi-au plăcut tot timpul dezbaterea, dialogul… și mi-a plăcut parlamentarismul.
„În 2016, Nicușor Dan m-a invitat în USR. A făcut un tur în toată țara, îi povestisem de ceea ce făceam noi cu Mișcarea Arădeană. A văzut că n-am avut niciodată o funcție publică, am lucrat doar în privat. Nu mă consider traseist, pentru că n-am plecat niciodată dintr-un partid în altul pentru o funcție. Pur și simplu am plecat ca să nu fiu în același partid cu Falcă, acest individ care conduce Aradul de peste 20 de ani“
Vlad Botoș (stânga), alături de Dan Barna și Cătălin Drulă, în discuție cu europarlamentarul italian Sandro Gozi, la lansarea candidaților Renew Europe pentru alegerile europarlamentare din acest an. Sandro Gozi este propunerea Renew pentru președinția Parlamentului European / FOTO: Arhiva personală a lui Vlad Botoș
Reporter: Și cum ați ajuns în USR?
Vlad Botoș: În 2014 am demisionat din PNL, iar în 2016 m-a invitat Nicușor Dan în USR.
Reporter: Dar cum v-a invitat? Cum știa de dumneavoastră?
Vlad Botoș: El a făcut un tur în toată țara, îi povestisem de ceea ce făceam noi cu Mișcarea Arădeană. Și chiar dacă făcusem politică înainte, practic a văzut că eu n-am avut niciodată o funcție publică, am lucrat doar în privat. Nu mă consider traseist și pot să vă explic de ce. Pentru că n-am plecat niciodată dintr-un partid în altul pentru o funcție, pentru o candidatură sau pentru un Consiliu de Administrație. Pur și simplu am plecat ca să nu fiu în același partid cu acest individ care conduce Aradul de peste 20 de ani, Gheorghe Falcă. Și care se manifestă în județul Arad așa cum se manifesta Dragnea în Teleorman, când tăia și spânzura în Teleorman. Același stil de a face politică. Și am ajuns membru USR Arad, nu am candidat la nicio funcție în 2016. Am coordonat campania în județ. Eram președintele USR Arad și am avut un rezultat foarte, foarte bun, adică am reușit să obținem un mandat de senator și unul de deputat. Aradul are 3 mandate de senator și 7 de deputat. Noi am fost un fel de surpriza țării în ceea ce privește USR-ul, în 2016, am fost o surpriză și pentru celelalte partide politice. Și sigur că după aceea am activat la nivel județean și la nivel național. Se spunea tot timpul: „Domnule, Botoș ăsta e un fel de eminență cenușie, el nu-și asumă niciodată o candidatură, îi împinge pe alții”.
Reporter: Și erați eminență cenușie?
Vlad Botoș: Nu eram! În primul rând, sunt destul de tânăr ca să fiu o eminență cenușie. În al doilea rând sunt un om foarte volubil, foarte deschis. De obicei, eminențele cenușii sunt niște oameni mai… Pe mine mă găsești peste tot, sunt foarte accesibil pentru oricine. Și am stat, m-am gândit și mi-am asumat în primul rând intern o candidatură la europarlamentare. Iubesc și înțeleg Europa. Am făcut liceul german și am avut șansa, când am terminat clasa a IX-a, să fiu într-o tabără de vară în Sambachshof, un sat în estul Germaniei, în fosta RDG. Am avut șansa să înțeleg la 15 ani toate mecanismele acestea ale instituțiilor europene. Care e diferența între Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Consiliul Europei, Comisia Europeană. Practic, în acea tabără de vară am simulat instituțiile europene cu alți colegi din toate țările est-europene. Era înainte de aderarea celor 10 țări la 1 mai 2004. Practic, era încă Europa aceea a 15 țări, Europa țărilor din Vest. Au invitat elevi de la toate liceele germane din țările care urmau să adere. A fost un proiect susținut de Comisia Europeană, să înțelegem mecanismul.
Reporter: Era în 2001.
Vlad Botoș: Da, cred că da. Am fost foarte interesat și mi-a plăcut. Și atunci am înțeles Europa, am înțeles acest spirit al Europei. Apropo de apetitul meu pentru dezbateri și pentru parlamentarism: Europa s-a format, practic, din scrum, din cenușă, din multă crimă, război clasic, după secole de războaie pe continentul nostru. După Primul Război Mondial, nimeni nu credea că va mai avea loc un astfel de conflict. Și după nici 21 de ani, 1918/1939, a venit un nou război, care a adus mai multe crime, mai multe milioane de morți față de Primul Război Mondial. Acei oameni vizionari au înțeles că trebuie mutat războiul de idei în săli organizate. Și da, ne duelăm, ne luptăm fără arme, ne luptăm cu idei și cu cuvinte și negociem. Niciodată toate părțile nu vor ieși bine din negociere, dar vor găsi acel compromis. Și asta e fascinant, că la Bruxelles, în instituțiile europene, cuvântul „compromis” este cuvântul de ordine. În România, compromisul este ceva mudar, ceva de care vrei să te ferești. Eu cred că și asta este o greșeală. Noi, în politica românească, nu prea încercăm să avem dezbateri și să găsim acel compromis.
„La 14 ani am citit o carte, «Diplomația», scrisă de Henry Kissinger în 1994. Cred că a fost un mare lider și nu i să dau toate meritele. Este autorul meu preferat, cu toate că sunt destul de grele cărțile lui”
Vlad Botoș, aniversat cu tort la câțiva ani. El s-a născut în 1986, la o lună după ce Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni la fotbal / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Spuneați într-o postare, la un moment dat, că vă place să citiți în avion. Cam ce citiți în călătoriile dumneavoastră? Ce literatură preferați?
Vlad Botoș: Citesc mult, și ăsta e un lucru bun. Îmi plac foarte mult cărțile de istorie, biografiile…
Reporter: Aveți un autor preferat?
Vlad Botoș: Da, îmi place Henry Kissinger ca autor. A fost o carte pe care am citit-o la 14 ani, „Diplomația”, scrisă de Henry Kissinger în 1994. Mi-a plăcut de el cum a activat și în zona politică, fiind secretar de stat în timpul lui Nixon. Cred că a fost un mare lider și nu i să dau toate meritele, chiar dacă acum, post-mortem, poate s-a discutat mai mult. El este autorul meu preferat, cu toate că sunt destul de grele cărțile lui. Îmi plac și cărțile astea motivaționale, experiențele oamenilor. L-am citit și pe Andrew Carnegie (industriaș american de la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900, unul dintre cei mai bogați americani din istorie – n. red.), l-am citit și pe Dale Carnegie (autor american din prima parte a secolului trecut, care scria și ținea conferințe despre autodezvoltare – n. red.). Am citit multe cărți de genul acesta. L-am citit și pe Pacepa, i-am citit toate cărțile…
Reporter: Și ce părere aveți?
Vlad Botoș: Eu cred că Pacepa a fost un om care în primul rând a încercat să se salveze pe el. Și poate a avut și el un mare beneficiu la căderea Uniunii Sovietice și a Cortinei de Fier. Nu este un erou, din punctul meu de vedere, însă nu este niciun trădător, așa cum îl descriu cercurile Securității.
Reporter: Haideți să trecem un pic la biografia dumneavoastră. Cine este Vlad Botoș?
Vlad Botoș: Sunt un arădean născut în 1986, într-o zi de vară, 15 iunie, duminică. Îmi iubesc foarte mult orașul…
Reporter: Sunteți arădean din orașul Arad sau din județul Arad?
Vlad Botoș: Sunt din municipiul Arad, chiar din centrul Aradului. Am copilărit până la 3 ani în centrul orașului, iar bunicii mei, părinții mamei mele, mai locuiesc în centrul Aradului, pe Strada Eminescu. Tatăl meu a fost sibian, părinții săi locuiesc încă în Sibiu. Am avut doi părinți care ne-au iubit foarte mult și pe mine, și pe sora mea. Din păcate, nu-i mai am, cu toate că au fost foarte tineri. Și mama mea, și tatăl meu au fost tineri când au murit. Tata a murit într-un accident de mașină când eu aveam 11 ani. Mama a murit mai târziu, când aveam 27 de ani. Sora mea este familia mea, ea este în Germania acum. A studiat în Germania, a făcut liceul, facultatea și masteratul în Germania.
„Eu sunt român, dar bunica mea din Sibiu e săsoaică. Și, practic, am învățat de acasă. Am fost la școala maternă germană, adică eu și sora mea am studiat toate materiile în limba germană. Inclusiv istoria românilor! Vorbeam despre Michael der Tapfere – adică Mihai Viteazul. Sau Stephan der Grosse – Ștefan cel Mare. Am terminat liceul german, am avut o notă destul de bună la Bacalaureat, 9,57”
Reporter: De unde aplecarea asta spre germană?
Vlad Botoș: Eu sunt român, dar mama tatălui meu, bunica mea din Sibiu, este etnic german. Este săsoaică. Și, practic, am învățat de acasă. Tatăl meu vorbea cu noi și în germană. Așa am învățat limba germană. Am fost la școala maternă germană, eu și sora mea am studiat toate materiile în limba germană. Inclusiv istoria românilor! A fost așa interesant… în clasa a IV-a și clasa a VIII-a o studiam în germană. Vorbeam despre Michael der Tapfere – adică Mihai Viteazul. Sau Stephan der Grosse – Ștefan cel Mare. Am învățat în germană geografia, biologia, chimia. Am terminat liceul german, am avut o notă destul de bună la Bacalaureat, 9,57. Am ales mai departe să studiez în Germania…
Reporter: Cum ați ales? În ce sens?
Vlad Botoș: Era 2005, era perioada de preaderare. Eu singur m-am înscris, mi-am făcut un dosar de candidatură. Am luat decizia împreună cu mama și cu sora mea, care e mai mică decât mine.
Reporter: Dar cum a ajuns la urechile dumneavoastră informația asta, că se poate face…?
Vlad Botoș: Păi, începuse moda să studiezi afară. Și dat fiind că eu aveam certificatul de germană DSD, Deutsches Sprachdiplom… Era și acesta un criteriu. România se afla în procesul de preaderare, nu eram încă în Uniunea Europeană. Și m-am înscris, mi-am făcut dosarul, am intrat în Germania la o facultate, am optat să fie și cheltuielile cât mai reduse. Mama mea a luat atunci două împrumuturi bancare, pentru că trebuia să demonstrezi că ai o sumă de bani în cont. Erau câteva mii de euro bune și nu aveam acești bani, mă rog…
Reporter: Mama dumneavoastră ce meserie avea?
Vlad Botoș: Lucra tot în domeniul privat, era comisionar vamal. Practic, întocmea actele pentru firme, nu era vameș, ci comisionar vamal. La Vama de Interior Arad, mama mea se ocupa mai mult de chestiunile astea, de făcut acte, declarații vamale… În perioada de preaderare trebuia făcute aceste chestiuni. Era un om foarte, foarte harnic, făcea multe ture de noapte, lucra foarte mult pentru ore suplimentare. Sora mea a fost un an cu bursă în Baden-Baden, a studiat liceul și apoi s-a întors. Dar urma să studieze și ea în Germania la facultate, era visul ei.
Reporter: OK. Deci v-ați depus dosarul…
Vlad Botoș: Am depus dosarul, am fost acceptat, am intrat. Mă rog, a fost destul de mare mare concurenț – mai mult de 10 pe loc. Am reușit să intru. Era o taxă semestrială, însă erau costurile mari cu cazarea, cu mâncarea. Era o perioadă mai grea atunci, în perioada de preaderare. Am ajuns acolo, am început anul de studiu și, venind acasă și văzând-o pe mama cum muncea, mi-am dat seama că 4 ani de facultate… Nu puteam să lucrez în timpul facultății, n-aș fi reușit să am note destul de bune și în același timp să mă și întrețin. Am luat decizia într-o seară: mă întorc în România! A fost o mare frustrare pentru mama și pentru sora mea, pentru că și-au dorit mult și au făcut eforturi. Dar a fost decizia mea, eram major. Au acceptat-o între timp. M-am întors în Arad și practic am pierdut un an. 2005-2006. M-am reînscris în 2006 la facultate în Arad. Și în același timp m-am angajat.
Reporter: La ce facultate v-ați înscris?
Vlad Botoș: La Facultatea de Drept din Arad, Universitatea Vasile Goldiș. În același timp, am aplicat pentru un job de asistent director producție la compania la care am lucrat 13 ani, până să fiu ales europarlamentar. Și am crescut, zic eu, frumos. De la asistent director producție am ajuns manager de proiect în 2008, în Bulgaria. Mi s-a dat șansa să construiesc o fabrică de la zero în regiunea Plovdiv, orașul Carlovo – este orașul natal al lui Vasil Levski, eroul național al Bulgariei. După aceea, în 2016, mi s-a dat șansa să fiu director de producție al halei din orașul Sântana, una din cele trei hale de producție din județul Arad. Compania la care lucram este unul dintre cei mai mari angajatori din județul Arad. Este o companie mare și la nivel național, nu vreau să-i spun numele ca să nu-i fac reclamă…
Reporter: Puteți să spuneți, nu e nicio problemă.
Vlad Botoș: EKR Elektrokontact România, parte din Grupul Nexans. Nexans este unul dintre cele mai mare ca concerne la nivel mondial în ceea ce privește producerea de cabluri.
Reporter: Pentru mașini?
Vlad Botoș: Pentru tot, inclusiv cabluri maritime. Însă divizia pentru cablajele de mașini este o divizie aparte. Și vă spun cu mândrie că am retehnologizat fabrica pe care am condus-o, în sensul că în 2016 am trecut de la cablajele convenționale pentru motoare cu ardere la cablajele pentru mașini electrice. Și acesta a fost un motiv-cheie pentru care nu am vrut să am o funcție politică, mi-a plăcut foarte mult că mi s-a dat această responsabilitate în cariera mea profesională. Am prins acea perioadă de tranziție, inclusiv halele de producție le-am retehnologiizat și am coordonat acest proces. A fost foarte interesant. Aveam 30 de ani și responsabilități multe, aveam sute de oameni în subordine, lucrasem în Bulgaria, am ajutat și la construcția unor fabrici de la zero în China, în Slovacia, în Ucraina, în Tunisia…
„Mi se propusese la un moment dat să rămân în China. Nu am vrut. Nu mă simțeam deloc confortabil în acel regim. În primul rând, era smog mai mult decât mare. Și mai era ceva. Ieșisem seara, după activitate, cu colegi inclusiv chinezi. Când deschideam subiecte politice, chinezii nu acceptau să discute nimic! Atunci mi-am dat seama că n-aș putea trăi niciodată într-un astfel de regim care să filtreze ideile”
Vlad Botoș în Piața Tienanmen din Beijing, pe vremea când fusese trimis de companie să lucreze în China / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Ați fost în China?
Vlad Botoș: Da.
Reporter: Unde?
Vlad Botoș: În Tianjin, la 180 de kilometri de Bejing. Acolo am fost doar să ajut.
Reporter: Cât ați stat acolo?
Vlad Botoș: Aproape o lună. N-am stat foarte mult. Mă rog, mi se propusese la un moment dat să rămân, nu am vrut. Nu mă simțeam deloc confortabil în acel regim.
Reporter: Simțeați vreo diferență?
Vlad Botoș: Da! Simțeam o diferență foarte mare. În primul rând, nu-mi plăcea smogul, era smog mai mult decât mare!
Reporter: Noi, aici, ne plângem că…
Vlad Botoș: Era foarte mult smog. Și mai era ceva. Ieșisem seara, după activitate, cu colegi inclusiv chinezi – aveam colegi și din Germania, și din alte țări, din Slovacia… Când deschideam subiecte politice, chinezii nu acceptau să discute nimic! Și atunci mi-am dat seama că n-aș putea niciodată trăi într-un astfel de regim. N-aș fi putut trăi, cu toate că sunt născut în perioada comunistă, aveam 3 ani la Revoluție. N-aș fi putut accepta niciodată un regim care să filtreze ideile. De aceea n-am vrut să locuiesc în China.
Reporter: Dacă tot am ajuns aici, ați putea să-mi spuneți, pe scurt, dacă știți – din ce v-a povestit mama dumneavoastră – cam ce relație a avut familia cu comunismul?
Vlad Botoș: Părinții mei au fost anticomuniști total. Tatăl meu au fost cadru militar, ofițer de radiolocație la o unitate militară din Pecica. A intrat în armată pentru că în familia mea a fost o tradiție militară. Bunicul meu a fost ofițer. Și tatăl meu, practic, a fost obligat. Nu a făcut-o din pasiune neapărat. A făcut liceul militar la Alba Iulia, școala de ofițeri de radiolocație la Brașov. Eu eram fascinat de parade. Tata era un om foarte cult, vorbea șapte limbi străine, citea mult. Era educat într-un spirit liber, îmi spunea de fiecare dată că armata în România este o mândrie, însă în acea epocă comunistă ți se impuneau anumite idei. Cred că a fost obligat să fie membru de partid, însă niciodată nu a activat. A fost tot timpul un antisecurist și un anticomunist convins. Nu s-a manifestat însă politic, nu s-a înscris niciodată în niciun partid. L-a simpatizat pe Ion Rațiu. Eu l-am cunoscut pe Ion Rațiu când eram copil, iar el era deputat de Arad, din 1996. Am fost pe stadion. Tatăl meu avea abonament la UTA, la fotbal. După ce a murit el, i-am moștenit eu abonamentul…
„Mă mândresc că sunt un self made man. N-am fost «copilul lui tata», n-am avut cum să fiu, tatăl meu a murit când aveam 11 ani. N-am fost nici «copilul lui mama», mama mea n-a fost un om cu resurse financiare foarte mari. Bunicii mei sunt și ei niște oameni obișnuiți și mă mândesc cu ei”
Vlad Botoș și sora sa mai mică / FOTO: Arhiva personală Vlad Botoș
Reporter: Sunteți microbist?
Vlad Botoș: Da! Sunt microbist, țin cu UTA! Am locuit la 200 de metri de stadion. Pe Ion Rațiu, în 1996, l-am cunoscut când a venit pe stadion. Chiar am prins atunci o minge care era semnată, fotbaliștii aruncau mingi în tribune și am prins una. Poate de aceea m-am înscris, peste ani și ani, în PNȚCD… Nu cred în destin, dar s-a întâmplat ceva. Și tata mi-a inoculat chestiunea asta. Mama mea, la fel, a fost tot timpul un votant de dreapta. Nu a fost activă politic. Părinților mei le-a plăcut libertatea, le-a plăcut acest aer european, cu toate că n-au avut șansa să călătorească în anii comunismului în Europa. Însă ne-au transmis, mie și surorii mele, că lumea e frumoasă și, mai ales, că lumea liberă este cea mai frumoasă.
Reporter: Care a fost cel mai bun prieten din copilărie? Mai țineți legătura?
Vlad Botoș: Este fostul meu coleg de liceu cu care am mers împreună și la facultate, cu care m-am și reîntors în România și cu care am lucrat la companie. El încă mai lucrează acolo.
Reporter: Cum îl cheamă?
Vlad Botoș: Îl cheamă Claudiu Constantin și este finul meu. L-am cununat, am avut bucuria să-l cunun. Și i-am botezat și fetița. Și țin legătura cu el.
Reporter: Vă mai vedeți?
Vlad Botoș: Destul de des! Suntem de aceeași vârstă, am fost în aceeași generație. N-am fost în aceeași clasă, am fost în clase paralele; el a fost la profilul real, eu am fost la profilul uman. Am mulți prieteni în copilărie cu care țin încă legătura. Chiar și prieteni de la grădiniță!
Reporter: Numiți trei lucruri cu care vă mândriți în viață!
Vlad Botoș: Unu: mă mândresc că sunt un self made man (un om care s-a creat singur – n. red.). N-am fost „copilul lui tata“, n-am avut cum să fiu, tatăl meu a murit, așa cum v-am spus, când aveam 11 ani. N-am fost nici „copilul lui mama“, ea n-a fost un om cu resurse financiare foarte mari. Bunicii mei sunt și ei niște oameni obișnuiți și mă mândesc cu ei. Doi: mă mândresc cu familia mea, cu soția mea, cu sora mea, cu bunicii mei, cu socrii mei…
Reporter: Aveți copii?
Vlad Botoș: Sunt împreună cu soția mea de 12 ani, iar căsătoriți de 10, dar nu avem copii. Ea este din Basarabia, din Republica Moldova. Socrii mei sunt adevărați patrioți români.
Reporter: Trăiesc în România?
Vlad Botoș: Nu, trăiesc în orașul Cantemir din sudul Republicii Moldova, lângă Cahul. Sunt niște oameni foarte, foarte gospodari și iubesc România, iubesc limba română. Au fost activi imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, au crezut foarte mult în proiectul unificării.
„Este o crimă ceea ce se întâmplă în Ucraina, iar soția mea, născută în fosta Uniune Sovietică, se teme pentru părinții ei. I-am invitat să vină aici, la noi, dar nu vor”
Vlad Botoș și soția sa / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Ați deschis un subiect interesant. Ce spune soția dumneavoastră despre conflictul din Ucraina?
Vlad Botoș: Soția mea înțelege foarte bine ceea ce se întâmplă în Ucraina. Ea crede, la fel cum cred și eu, că ucrainenii trebuie să-și apere țara. Ucrainenii sunt un alt popor, nu sunt același popor cu rușii!
Reporter: Dacă dânsa este din apropiere de Cahul, care este în Ucraina…
Vlad Botoș: Orașul Cahul este în Republica Moldova, județul Cahul este acum în partea ucraineană.
Reporter: Am înțeles. E aproape de graniță și…
Vlad Botoș: Da, ea înțelege toate acestea… S-a născut în Uniunea Sovietică, înțelege toate aceste diferențe.
Reporter: Discutați cu dânsa?
Vlad Botoș: Sigur, discutăm foarte mult.
Reporter: Spuneți-mi pe scurt cum vede dânsa chestiunea asta. Putin, în vara lui 2021, cu câteva luni înainte să înceapă agresiunea, a emis acel celebru articol de 5.000 de cuvinte despre unitatea istorică a ucrainenilor și rușilor, în care spunea pe scurt că ucrainenii și rușii sunt, de fapt, același popor și că Ucraina e o țară inventată și care trebuie readusă la sânul Maicii Rusia. Ce spune soția dumneavoastră, care e născută în URSS? Care e percepția dânsei despre toată această poveste?
Vlad Botoș: Percepția ei este că Putin este un invadator, a invadat o țară liberă, un popor suveran. Rusia și Ucraina nu sunt aceleași popoare, aceleași culturi, oricât ar încerca Putin să impună acest lucru. Este o crimă ceea ce se întâmplă în Ucraina!
Reporter: S-a temut că, dacă reușesc rușii ă ajungă la Odessa, țara de origine a dânsei ar urma să fie ocupată?
Vlad Botoș: Da, se teme și acum! I-am invitat aici pe părinții ei.
Reporter: Și ce zic?
Vlad Botoș: Nu vor, pentru că acolo este casa lor. Vin în vizită la noi, noi mergem în vizită la ei în fiecare an, în Republica Moldova, însă nu vor să plece.
Reporter: Chiar cu riscul ăsta, de a ajunge sub ocupație rusească?
Vlad Botoș: Eu sper să nu se ajungă niciodată cum ați zis și dumneavoastră… Odessa ar fi un cap de pod pentru intrarea terestră în Republica Moldova.
Reporter: De acolo mai e puțin până la Tiraspol și, apoi, la Chișinău.
Vlad Botoș: Mai e puțin… Soția mea se teme, bineînțeles că se teme. Sora soției mele locuiește la Paris, a studiat la Sorbona, a rămas acolo, este cetățean francez. Și sora mea a devenit cetățean german între timp. Mă rog, au dublă cetățenie. Și cumnata mea îi invită des pe părinții ei și ai soției mele la Paris…
Reporter: Duc muncă de lămurire.
Vlad Botoș: Da, dar nu vor. Ei își iubesc comunitatea, își iubesc țara și vor să rămână acasă la ei, asta ne transmit tot timpul. Și noi le acceptăm dorința, până la urmă.
„Sunt dezamăgit că oameni foarte inteligenți stau mult mai slab în ceea ce privește inteligența emoțională. Și de multe ori văd că se întâmplă asta nu doar în mediul politic. Să știți că de multe ori se întâmplă și în zona civică. Nu reușim să construim împreună – vorbesc de români”
Reporter:Aveți dezamăgiri în activitatea politică?
Vlad Botoș: Da, am dezamăgiri. Sunt dezamăgit că, de foarte multe ori, oamenii foarte inteligenți stau mult mai slab în ceea ce privește inteligența emoțională. Și de multe ori văd că se întâmplă asta nu doar în mediul politic. Să știți că de multe ori se întâmplă și în zona civică sau, mă rog, în zona privată. Nu reușim să construim împreună!
Reporter:Vorbiți de români…
Vlad Botoș: Vorbesc de români. Asta e dezamăgirea mea și la nivel de politic. Dacă am lucra mult mai mult și am ataca ideea și mai puțin omul, am construi mult mai mult. Dacă am fi reușit să fim mai maturi în politică, să înțelegem lucrurile, să nu ne supărăm imediat, eu cred că puteam să construim mult mai multe. Nu trebuie tot timpul s-o iei emoțional. Nu trebuie să fie tot timpul o luptă. Noi, în politică, stăm mereu cu arma la picior: domnule, ce-a zis ăla? Să-i dau o replică! În politica europeană nu funcționează așa. Dezbaterea e mult mai mult pe idee. Și ne axăm mai mult pe idee.
Reporter:De ce credeți că este deosebirea asta între abordarea românilor și abordarea occidentalilor?
Vlad Botoș: Sunt două nuanțe. Una, pentru că ei au mult mai multă înțelegere asupra democrației. Democrațiile în statele vestice funcționează din secolul al XIX-lea. La noi, 50 de ani de comunism au distrus, practic, partea de încredere între oameni. Țineți minte, în comunism era o chestiune de neîncredere. Nu-i spuneai vecinului tău, colegului de serviciu… Eu n-am trăit lucrurile astea, însă…
Reporter:Eu le-am trăit.
Vlad Botoș: Dumneavoastră le-ați trăit, părinții mei le-au trăit, bunicii mei le-au trăit și mi-au spus: „Nu puteai să fii așa dezinvolt cum ești tu, de exemplu! Să spui tuturor ceea ce gândești, cum faci tu! Te temeai că-ți vor veni securiștii la ușă sau te vor chema la anchetă”. Comuniștii, cu sistemul lor bolnav, au zdruncinat încrederea între noi, în societate. Și cred că de aici pornește. Sigur, în acești 34 de ani s-au reparat multe, dar nu s-a reparat inclusiv chestiunea asta și de aceea se perpetuează această lipsă de încredere. Și în politică este o mare lipsă de încredere între actorii politici, chiar în același partid. Noi, a USR, am reușit! În acești opt ani, alături de colegii mei, alături de Cătălin Drulă, de Cristian Ghinea, de Dan Barna, de Ionuț Moșteanu, de Vlad Voiculescu, Cristina Prună, cu Năsui, Vlad, Mihail… toți acei oameni care am fost la începutul din 2016 și am rămas în acest proiect, am reușit să avem și o relație umană, să ne cunoaștem și să discutăm foarte mult, să așezăm acest USR într-un cadru de misiune, viziune și valori. Foarte important! Și am rămas ancorați în acest proiect. Dacă nu ai această bază solidă, nu poți să creezi o organizație.
„În politică am învățat ceva, să nu zici niciodată «niciodată». Însă cu acei colegi care au plecat și-au trântit ușa și au mai și aruncat câteva cuvinte, nu aș putea. Pentru că cine a trădat o dată va trăda și a doua oară”
Reporter:Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi care au plecat la alte partide?
Vlad Botoș: Nu vreau să-i caracterizez. Sunt oameni…
Reporter:O părere aveți!
Vlad Botoș: Am o părere… Sunt oameni culți, sunt oameni muncitori, unii dintre ei, însă poate au acea imaturitate politică… Atât vreau să spun. Adică n-au fost oameni care să țină la acest proiect care, până la urmă, le-a acordat șansa de a reprezenta comunitățile lor sau chiar România.
Reporter:Ați vedea o colaborare, să zicem, în guvernarea viitoare, cu ei prezenți în alte partide?
Vlad Botoș: Pentru a guverna ai nevoie de reprezentare parlamentară. Nu văd cum unii dintre ei vor avea reprezentare parlamentară, cum ar putea trece acest prag greu, de 5%.
Reporter:Nu vorbesc neapărat de colegii europarlamentari, ci la modul general. Aveți câțiva primari și consilieri locali care au plecat la alte partide, la fel și câțiva parlamentari…
Vlad Botoș: În politică am învățat ceva, să nu zici niciodată „niciodată”. Însă cu acei colegi care au plecat și-au trântit ușa și au mai și aruncat câteva cuvinte, nu aș putea. Pentru că cine a trădat o dată va trăda și a doua oară. Așa cred eu. Asta o spun în calitate de cetățean și de membru de partid, nu în calitate de vicepreședinte al USR. Noipartid, ca partid, ne-am fondat acum 8 ani. Oameni diverși, chiar cu ideologii diferite sau, mă rog, cu idei doctrinare diferite. Sigur că între timp ne-am definit doctrinar, am avut acel referendum intern. Însă, dacă după ce ai plecat să construiești un alt proiect politic vii la masă și dovedești că „domnule, eu am primit locul la masă chiar dacă am plecat”, poate fi un inventive (stimulent – n. red.) ca și alții să facă acest lucru. Ceea ce ar putea distruge tot acest proiect. Eu nu vreau așa ceva. Cine a vrut să rămână în USR, a rămas. Cine a vrut să plece, a plecat. Noi ne străduim să aducem cât mai mulți oameni în USR. Și oameni care să se regăsească în acest proiect. Oameni buni, oameni de calitate. Dar nu putem tot timpul să ne jucăm de-a venitul și plecatul. Eu nu pot să accept una ca asta. Ca politician, ai nevoie de maturitate. Nici alegătorii n-ar aprecia acest joc de-a venitul și plecatul. Oamenii vor să vadă că suntem serioși – și suntem! –, că vrem să guvernăm, că putem să guvernăm. Iar asta se demonstrează în timp. De aceea eu susțin modul lui Cătălin Drulă de a conduce partidul. Pentru că a stabilizat lucrurile și a arătat că domnule, aici e o organizație solidă, o organizație serioasă. Am trecut de cei 7 ani de copilărie, suntem în al optulea an și trebuie să fim o instituție serioasă, cu baze solide.
Top 5 realizări ca europarlamentar
Vlad Botoș, alături de Dan Barna și alți europarlamentari români și bulgari, într-un protest organizat în decembrie 2023, în fața Ministerului de Interne austriac de la Viena, la un an după ce Austria s-a opus intrării în Spațiul Schengen a României și Bulgariei. FOTO: Arhiva personală a lui Vlad Botoș
1. „Schengen. Am militat neîncetat, prin multe luări de poziții, prin rezoluții, prin evenimente bilaterale organizate în România și Bulgaira, printr-un protest unic la Viena în fața Ministerului de Interne, pentru ca România să fie parte din Spațiul Schengen pe deplin.”
2. „Rezoluția privind restituirea Tezaurului confiscat de ruși. Am făcut cunoscută în Parlamentul European problema Tezaurului României confiscat de ruși, prin evenimente și luări de cuvânt în plenul Parlamentului. Am contribuit la elaborarea și negocierea Rezoluției privind restituirea Tezaurului, prin intermediul căreia această problemă a devenit una europeană, făcând ca orice negociere cu Rusia și restabilirea relațiilor bilaterale să implice respectarea drepturilor României.”
3. „Dreptul consumatorilor. Am susținut drepturile consumatorilor și îmbunătățirea legislației în domeniu la nivelul Uniunii Europene. Am coordonat, în calitate de raportor, Directiva privind daunele cauzate de produsele cu defect, care permite tuturor păgubiților să ceară despăgubiri indiferent de valoarea daunei, prin proceduri mult mai ușoare, dar și echitabile, pentru cetățeni.”
4. „Timișoara – Capitală Culturală Europeană. Am reușit, în calitate de raportor al Parlamentului European, să negociez amânarea titlului de Capitală Culturală Europeană pentru Timișoara din 2021 în 2023, pentru a da autorităților locale și regionale timpul necesar să finalizeze pregătirile, dar și pentru a da societății timp să se refacă după perioada de pandemie. Altfel, riscam să pierdem această oportunitate, această onoare.”
5. „Politica europeană și internațională. Am stabilit legături solide cu oameni politici de la nivel european și internațional, pentru a le explica în mod clar – fie singur, fie împreună cu colegi din conducerea USR – care sunt realitățile din România, care sunt pericolele în ce privește respectarea drepturilor cetățenilor, dar și a statului de drept. Am reușit să duc perspectiva Opoziției la nivel european, astfel încât autoritățile decidente să cunoască reușitele și greutățile cu care se confruntă cetățenii români.”
„Vă rog să-mi permiteți să menționeaz și un punct 6: Comisia pentru anchetarea condițiilor de transport pentru animalele vii. M-am implicat activ în această comisie, am susținut necesitatea de a reorienta vânzarea animalelor de la viu la carcasă și la produs finit prin subvenționarea construirii de abatoare regionale și locale, cu fonduri europene. Am reușit, totodată, să obțin ca limitele de timp pentru transportul animalelor să țină cont și de situația reală din teren, de posibilitatea fermierilor de a opta pentru vânzarea mai aproape sau mai departe de fermă”.
Top 5 priorități pentru mandatul următor
1. „România, cu adevărat în Schengen. Voi continua lupta pentru aderarea României la Spațiul Schengen inclusiv cu căile terstre de transport, așa încât românii și mărfurile lor să nu mai aștepte ore în șir la trecerea frontierei către Ungaria. Iar asta se poate face doar prin menținerea subiectului în atenția Uniunii Europene, prin acțiuni, evenimente, luări de cuvânt în plenul Parlamentului European, prin negocieri formale și informale.”
2. „Un trai european pentru români, prosperitate prin industrializare, comerț și inovare. Voi susține în mod activ strategia de reindustrializare a Uniunii Europene, pentru o autonomie economică și industrială. Voi susține în toate rapoartele o industrializare sustenabilă, care să readucă producția în țările europene, astfel încât cetățenii să aibă locuri de muncă în sectoare de activitate bine plătite. Voi susține investițiile și acordarea de fonduri europene pentru proiectele de cercetare și inovare, pentru industria ecologică, pentru o educație axată pe crearea de competențe reale, așa încât tinerii noștri să poată începe o profesie, o carieră imediat după finalizarea studiilor și să se perfecționeze de-a lungul întregii activități profesionale.”
3. „Democrație, drepturi fundamentale și stat de drept. Apărăm Uniunea împotriva derapajelor iliberale chiar la noi acasă. Voi colabora în continuare cu instituția Procurorului European pentru ca legislația europeană să fie respectată în domeniul fondurilor europene și în toate domeniile unde acesta are sau va avea atribuții. Voi susține, așa cum am făcut-o și până acum, prioritizarea respectării statului de drept și supervizarea de la nivel european, așa încât nicio guvernare să nu poată încălca drepturile cetățenilor ei.”
4. „Ne asumăm rolul de țară mare – contribuția României la reforma UE. Fiind a 6-a cea mai mare țară a Uniunii Europene, România trebuie să fie reprezentată în Parlamentul European de oameni care pot și vor să muncească, de oameni care știu ce înseamnă eficiența și importanța echipei, dar și implicarea în dosare importante, pentru că doar așa putem influența deciziile care se iau la nivel european.”
5. „O Europă prosperă cu un mediu curat. Protejarea naturii, a pădurilor, reîmpăduririle și refacerea habitatelor distruse de neglijența și lăcomia unor clanuri trebuie să fie o prioritate pentru toți europarlamentarii români. România are nevoie de pădurile ei, dacă vrem să protejăm sănătatea oamenilor! Proiectele finanțate din fonduri europene trebuie să respecte interesul comunităților și să aibă real impact asupra vieții oamenilor și a mediului înconjurător, fapt pe care-l voi urmări în continuare din comisiile Parlamentului European.”
„Și aici, cu îngăduința dvs. aș menționa și un punct 6: Armatele europene, mai bine integrate în NATO și mai bine pregătite să răspundă împreună provocărilor. Susținem Ucraina, ne apărăm pe noi. Crearea și dezvoltarea unei infrastructuri de apărare a Uniunii Europene este un aspect pe care trebuie să-l prioritizăm. Armatele europene trebuie să colaboreze în mod real și să creeze structuri integrate, pentru a asigura securitate întregii Uniuni Europene. Europa de Est nu poate și nu trebuie să revină la statutul de vasal al Rusiei, iar pentru asta avem nevoie de armate puternice, gata să intervină rapid acolo unde este nevoie.”
10 întrebări-fulger
1. Care a fost cel mai bun președinte al României? Dar cel mai nociv? Sunt 5 variante: Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.
– Cel mai bun dintre cei cinci a fost Traian Băsescu, cu toate că n-am fost fanul lui. Cel mai rău, cu toate că l-am votat și l-am susținut, cred că este Klaus Iohannis.
– Mai rău decât Ceaușescu?
– N-am trăit în acea epocă, să vă pot spune. Da, Ceaușescu a fost cel mai nociv și, drept urmare, poporul român l-a judecat și l-a și împușcat. A făcut foarte multe chestiuni rele. Dintre cei cinci, e clar că Ceaușescu e cel mai rău – dictatorii sunt cei mai răi. Dar hai să-i luăm pe cei patru, pentru că ei chiar au fost aleși democratic. Cu toate că sunt un anticomunist fervent, iar Iliescu – pentru mine – a fost un dezastru, zic totuși Iohannis! Pentru că ne-am pus cu toții încrederea în Iohannis. Generații întregi, oameni care am crezut că acest stat se va desprinde cu totul de comunismul lui Ceaușescu, de neo-comunismul lui Iliescu, de acea epocă îngrozitoare. Am crezut că, sub „neamțul” Iohannis, acest stat se va reforma ireversibil, că vom avea instituții sănătoase, că economia de piață va funcționa, că meritocrația va dăinui. Și, de fapt, în acești 10 ani la Cotroceni, Iohannis a fost președintele care a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD chiar și decât Iliescu, cel care a fondat FSN, transformat apoi în FDSN, în PDSR, în PSD…
– Da, dar uitați că Europa și America îl apreciază, a primit premii, e lăudat prin Parlamentul European, prin Comisia Europeană…
– Există o explicație, care ține de context, dar care nu poate înlocui realitatea: Europa se află într-un moment greu, în care are foarte multe crize succesive. Ne-am început acest mandat sub stindardul Brexit-ului, a fost o criză destul de grea, adică a treia țară a Uniunii Europene, ca pondere, a părăsit blocul. Am avut criza pandemică, iar aceasta a lăsat multe, multe sechele în societatea noastră. Am avut și avem încă război – invazia lui Putin și a Rusiei. Avem criza inflaționistă pe care noi, România, încă o trăim. În timp ce țările din zona euro și nu numai au au ajuns la o inflație de 2%, noi încă avem peste 7%. Am avut criza energetică, în care prețurile au săltat. Și europenii nu mai vor o altă criză într-un stat mare din estul Europei, nu mai vor criză gen Ungaria, Slovacia, au avut și Polonia… De aceea, domnul Iohannis se bucură încă de o anumită susținere… dar să nu credeți că ei nu văd ce se întâmplă în interiorul României, ce se întâmplă cu justiția, cu presa, cu statul de drept…!
2. Joe Biden sau Donald Trump?
– Joe Biden.
3. Uniunea Europeană / NATO sau suveranism?
– Uniunea Europeană și NATO.
4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?
– În două tururi.
5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți toată viața, excluzând Aradul.
– Vă spun foarte sincer, am vizitat toată țara asta, toate cele 41 de județe, am fost în multe locuri, nu pot să spun că am un loc preferat. În fiecare județ am găsit un loc în care m-aș muta.
6. Dacă ați fi în situația de a trebui să părăsiți România, în ce țară v-ați așeza?
– Am locuit o perioadă în Germania și cred că Germania mi s-ar potrivi mie cel mai mult. Soția mea, în schimb, este pasionată de Franța.
7. Viața la țară sau la oraș?
– M-am născut în oraș, am trăit doar la oraș, însă îmi place mult viața de țară. Chiar am suferit că n-am avut bunici la țară. Bunicii mei materni stau în centrul Aradului, cei paterni în orașul Sibiu. Aveam bunici tot la bloc sau, mă rog, la case din acestea gen apartamente la țară. Eu aș sta la țară.
8. Concediu la mare sau la munte?
– Și la mare, și la munte!
9. Mâncarea preferată?
– Îmi plac foarte mult ouăle – ochiuri, omletă, fierte. Și-mi place papara.
10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?
– Greu de ales… Ambele! Sunt mare amator de sport. Aveam 8 ani la Campionatul Mondial din 1994, am ieșit și după meciul cu Statele Unite, și după cel cu Argentina. Am ieșit în fața Primăriei Arad, cu părinții mei. Și după aceea am urmărit toate Campionatele Mondiale și am urmărit toate Olimpiadele. Țin minte și acum Olimpiada de la Atlanta, Sydney-ul, unde am luat un număr atât de mare de medalii…
–––––––––––
Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.
Dacă ar fi două cuvinte care ar caracteriza viața de film a Corinei Atanasiu, candidata de 49 de ani plasată pe locul 8 în lista Alianței Dreapta Unită la alegerile europarlamentare, acestea ar fi „rebelă“ și „hotărâtă“. Ca majoritatea celor din generația sa, Corina îmbină în sine două lumi care s-au întretăiat în decembrie 1989: era prea mare ca să nu fi înțeles „binefacerile” comunismului, dar prea mică pentr a fi dresată de acesta. Focșăneanca a trecut peste reciful Revoluției la 15 ani și a ieșit direct în largul lumii post-ceaușiste. Dar, cel mai important, a reușit în tot acest timp – vorba lui Liiceanu – să-și păstreze capacitatea de indignare în fața nenorocirilor pe care Puterea le face în România.
Persoana din fața reporterului are aer de profesoară. Cu ochelari și privire scrutătoare, n-ai zice că are atâta umor. „Oleacă“, răspunde ea și izbucnește în râs când e întrebată ce regionalism e preferatul său. Când i se spune că n-are accent specific zonei din care provine, explică amuzată: „Ei, mă mai cenzurez acum, dar stați liniștit că imediat cum ajung acasă, la ai mei, îmi revine brusc”.
Povestea ei este a unui copil al Revoluției și ceva în plus. A făcut frigul în apartament și foamea la cozi pentru mâncare în Focșani, ca toată lumea pe vremea lui Ceaușescu. I s-a băgat pe gât socialism științific în școală și a fost scoasă împreună cu colegii pe câmp în pragul iernii, la practică agricolă, să culeagă struguri pe ploaie mocănească, de toamnă.
La un moment dat, nu s-a mai dus la „muncă patriotică“ și a fost exclusă din UTC, așa că a făcut ceva nebunesc: s-a apucat să bată la mașină manifeste anticomuniste împreună cu niște prieteni de la Liceul Economic din Focșani. Au fost prinși repede de Securitate, bineînțeles, dar erau ultimele zile ale lui Ceaușescu și Revoluția a scăpat gașca de liceeni.
– Advertisement –
„Am făcut foarte mult voluntariat“, povestește Corina Atanasiu. Imagine din orașul Hatay, unde românca a mers cu ajutoare după devastatorul cutremur care a lovit Turcia în iarna lui 2023 / FOTO: Arhiva personală
La sfârșitul lui 1989 s-a apucat, cu aceiași prieteni, să facă un ziar, cu ajutorul unor angajați de la „Milcovul comunist“. Azi poate părea de necrezut, dar numai cine a trăit acele vremuri poate să înțeleagă ce au însemnat acele zile absolut nebunești în România, când orice era posibil – inclusiv ca niște copii să ocupe sediul de sticlă al Corpului Didactic din Focșani și să facă acolo o redacție.
Evenimentele se înșiră în același ritm trepidant. N-a dat la Arhitectură, pentru care se pregătise tot liceul, când i s-a spus că examenele sunt aranjate, și a intrat la o altă facultate la Iași, dar a abandonat-o când și-a dat seama că nici profesorii, nici direcția nu sunt ce aștepta ea. S-a mutat la București, unde viața Corinei Atanasiu a continuat ca-ntr-un film de Nae Caranfil.
Incredibilii ani ’90 au găsit-o la facultate și, în paralel, pe străzile din jurul Gării de Nord, unde mergea cu echipele Poliției Feroviare după pedofilii străini care năvăliseră în infernul copiilor abandonați. Era perioada când din îngrozitoarele orfelinate ale lui Ceaușescu se revărsaseră orfanii pe care regimul comunist îi ascunsese, iar străzile Bucureștiului erau pline de ei.
– Advertisement –
Ce putea să facă o tânără care la Revoluție tipărise manifeste și apoi scosese un ziar? Bineînțeles că voluntariat. La mijlocul anilor ’90, Corina mergea în fiecare zi în același loc, unde se întâlnea cu copiii abandonați pe străzi și-i învăța să scrie și să citească. Mai târziu, a făcut un centru de zi, cu banii odiosului Soros, în Prelungirea Ferentari. Zeci de copii care abandonaseră școala au primit acolo, timp de trei ani, hrană și educație, fiind reintegrați în sistemul de învățământ. Apoi, filmul s-a rupt când unul dintre liderii Partidei Romilor a luat el clădirea, să facă un club de box.
Corina Atanasiu e imersată și azi în România profundă. Pentru un public din orașele mari, poveștile ei din Focșaniul unui județ care n-a ieșit total din comunism nici la 35 de ani după Revoluție pot fi de-a dreptul șocante.
„Doamnă, dar e legal ce faceți?”, au întrebat-o unii focșăneni când au văzut-o în 2020 pe stradă, adunând semnături pentru candidatura la Primărie. Nu era o scenă obișnuită în orașul lor, unde partidele „tradiționale” obișnuiesc să-și facă listele direct de pe borderourile cu state de plată, în ordine alfabetică.
A ajuns să candideze din partea USR la Primăria Focșani pentru că nimeni care locuia în oraș nu avea curaj să-i supere pe „comasații” de acum. Ea se mutase între timp la București, așa că mafia locală n-avea cu ce s-o șantajeze sau s-o intimideze.
Februarie 2017: Corina Atanasiu în Piața Victoriei, la demonstrațiile contra OUG 13 / FOTO: Arhiva personală
Azi, lucrurile s-au schimbat prea puțin. Oamenilor le e frică să se implice, pentru că-i calcă imediat ANAF-ul și toate instituțiile de control, dacă sunt văzuți cu opoziția.
„Îmi făceam campanie, mergeam să vorbesc cu oamenii pe stradă, până când mi s-a spus că mă agit degeaba. Înaintea alegerilor vor veni, le vor da câte 50-100 de lei la oameni, ca de fiecare dată, și asta e. Când știi că săptămâna viitoare s-ar putea să n-ai ce pune de mâncare pe masa copilului, să-ți vinzi votul pe 100 de lei devine dintr-o dată o opțiune foarte viabilă”, meditează amar Corina.
Suntem în NATO de 20 de ani, în UE aproape la fel, dar așa arată, de fapt, România reală. Ascultând asta, începi să înțelegi de ce milioane de români au fugit din aceste feude medievale.
Ce e de făcut? Corina spune că știe, deoarece asta face de peste 20 de ani: ne trebuie educație și protecție socială. A fost secretar de stat la Fonduri Europene când s-a făcut PNRR-ul și a lucrat pe componenta de educație. 3,6 miliarde de euro sunt prevăzuți azi de la UE pentru sistemul de învățământ românesc. „Cel mai greu a fost nu cu Comisia Europeană, ci cu Ministerul Educației de la noi, când am făcut PNRR-ul”, își amintește ea.
O ostilitate totală venită direct de la vârf, de la ministrul lui Iohannis, Sorin Cîmpeanu: „Ce vorbeam azi nu mai era valabil mâine”. Până la urmă, a răzbit și azi România are bani europeni din belșug la dispoziție. Mai trebuie doar luați și folosiți, ceea ce actuala putere – refractară la reforme – nu se prea grăbește să facă.
Scopul suprem, îmi explică interlocutoarea, este reducerea abandonului școlar și a ratei de analfabetism funcțional. Dar educația, în România de azi, nu se poate face decât într-o haină groasă de protecție socială. „Am mers prin sate și e o nenorocire acolo”, spune cutremurată Corina. Să lăsăm fițele din orașele mari și să vedem ce se întâmplă în mediul rural, unde profesorii vin cu covrigi pentru că le leșină elevii în clasă de foame.
Lupta e de durată, în Educație trebuie să investești azi ca să ai rezultate peste 10 ani, explică USR-ista. Dar din Parlamentul European se pot împinge mai eficient lucrurile înainte. În primul rând, trebuie schimbat sistemul de alocare a banilor. Azi, el e axat pe hârtii. Ca să fie eficienți banii UE, aceștia trebuie condiționați de rezultate și de reforme, nu de rapoarte pe hârtie. „Asta am de gând să schimb!”
Pe lista Alianței Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei), Corina Atanasiu ocupă locul 8, după Dan Barna (USR), Vlad Voiculescu (USR), Eugen Tomac (PMP), Vlad Botoș (USR), Cristina Prună (USR), Violeta Alexandru (Forța Dreptei) și Radu Mihail (USR).
Mai jos, povestea Corinei Atanasiu, o femeie al cărei destin pare să înfrunte mereu Sistemul.
„După ce m-au dat afară din UTC, le-am zis unor prieteni de la Filologie: «Haideți să facem manifeste anticomuniste!». Le-am împrăștiat prin Focșani și ne-au prins, normal! Eram toți copii de 15-16 ani, la liceu”
Corina Atanasiu în 2022, cu ajutoare umanitare în Ucraina, după invadarea țării de către ruși / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Într-o postare pe Facebook de acum câteva luni, dumneavoastră vă urați sănătate, ca să aveți putere de muncă să-i țineți pe pensionarii speciali. Așa că încep interviul prin a vă întreba cum stați cu sănătatea. Să fie liniștiți pensionarii speciali ieșiți din activitate la 42, 45 sa 48 de ani? Are cine să le plătească pensia și în perioada următoare?
Corina Atanasiu: Din păcate, acum sunt liniștiți în privința asta. Sau din fericire pentru mine (râde) – stau bine cu sănătatea, mulțumesc.
Reporter: Deci, să doarmă liniștiți pensionarii speciali, că o să le vină fluturașul de pensie, la fel de generos, și în viitor.
Corina Atanasiu: Să nu doarmă liniștiți, pentru că o să câștigăm alegerile și cu siguranță trebuie să se schimbe ceva. Pentru că este o stare profund nedreaptă!
Reporter: Păi, și cum ați putea să schimbați? Dumneavoastră candidați la europarlamentare, pensiile speciale nu au treabă cu Parlamentul European. Dar vă întreb pentru că sunteți în USR: cum s-ar putea schimba, din moment ce Curtea Constituțională are componența pe care o știm și, practic, membrii ei ar trebui să-și voteze singuri desființarea privilegiilor? Dacă se ajunge în instanță, judecătorii ar fi chemați să dea o decizie împotriva lor înșiși. Cum se poate rezolva acest grosolan conflict de interese, această pacoste a pensionarilor speciali?
Corina Atanasiu: Schimbăm președintele! Schimbăm președintele țării! Aici este cheia. Președintele numește înalții magistrați. Aici este, de fapt, tot jocul politic și de aceea toate problemele din Justiție pe care le avem acum. Toată situația aceasta profund iliberală vine de la Iohannis! Este generată de deciziile lui Iohannis și de faptul că el nu numai că a mers pe linia pe care o deschisese PSD, dar a și împământenit și a subordonat cu totul politicului actul de justiție.
Reporter: Deci, planul este, de fapt, cu bătaie mai lungă: câștigarea pPeședinției la toamnă și…
Corina Atanasiu: Planul este să câștigăm toate alegerile! Știu că o să fie un an greu și știm cu toții că o să fie un an greu. Am intrat în lupta asta cu foarte multă energie și cu foarte mult entuziasm, să știți că nu ne-am pierdut entuziasmul! Și cred că o să facem o figură foarte frumoasă până la capăt.
„Negocierile pe componenta de educație din PNRR au fost mai grele cu Ministerul Educației decât cu Comisia Europeană! Deciziile politice s-au luat foarte greu, pentru că, imediat cum încercai să zdruncini puțin sistemul de educație, cum se ridicau cel puțin două-trei ziduri în față”
Corina Atanasiu este și președinta Asociației Părinților și Aparținătorilor din România, calitate în care s-a implicat mult în acțiuni de voluntariat în educație / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Ați fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. V-aș ruga să-mi spuneți chestiunea care v-a surprins cel mai mult când ați ajuns acolo.
Corina Atanasiu: Au fost și surprize neplăcute, și surprize plăcute. Printre lucrurile plăcute a fost acela că am reușit să-mi fac o echipă cu oameni din interior, din minister. Am reușit să identific în minister oameni foarte bine pregătiți, contrar percepției generale, că ministerele sunt pline de sinecuriști. Nu! Printre sinecuriștii ăia mai sunt și oameni foarte buni, care știu ce fac și care abia așteaptă o scânteie: să fie motivați, să fie băgați în seamă, să fie implicați într-un proiect și să-i investești cu încredere. Să le dai mână liberă, să facă o anumită bucată de proiect. Și am reușit să-mi fac o echipă. Chiar ministrul Ghinea s-a și mirat că am reușit repede-repede să-mi pun echipa pe picioare. Și, la un moment dat, pe lângă programele vechi care erau deja în implementare și pe care le-am avut la mapă, am coordonat componenta de educație din PNRR, cele 3,6 miliarde de euro care au fost proiectate de noi către toate școlile din România. Ei bine, în componenta de educație am reușit să-mi fac cinci echipe, care lucrau pe nișe diferite, în paralel cu oameni din minister, pe care îi cuplasem cu oameni din Ministerul Educației. Pentru că negocierile au fost mai grele cu Ministerul Educației decât cu Comisia Europeană! Și atunci aveam nevoie de un dialog permanent, ca să putem să ajungem la niște rezultate așa cum ar fi trebuit pentru sănătatea sistemului și în concordanță cu regulamentele europene, să nu riscăm să pierdem banii.
Reporter: Asta e o bizarerie: cum să fie mai greu să lucrați cu colegii din Guvern decât cu Comisia Europeană?!
Corina Atanasiu: Din păcate, așa stau lucrurile! Pentru că, în momentul în care te duci într-un loc foarte, foarte îmbâcsit, într-un mecanism foarte greoi, și le dai unor oameni de muncă, firește că ei sunt rezistenți la muncă! Ministerul Educației nu a fost un minister USR, a fost minister PNL. Și acolo am găsit oameni care s-au mai mișcat și care până la urmă au avut deschidere și au lucrat alături de noi. La început a fost însă foarte greu! Și deciziile politice s-au luat foarte greu, pentru că, imediat cum încercai să zdruncini puțin sistemul de educație, cum se ridicau cel puțin două-trei ziduri în față! A fost un proces continuu de du-te-vino, documentele erau întoarse sistematic, ce vorbeam azi nu mai era valabil mâine. Dar până la urmă cred că, dacă actualul Guvern, sau Guvernele care vor veni până în 2026, ar implementa ce am scris noi în PNRR, fața școlilor din România ar fi alta!
Reporter: S-a implementat ceva din ce ați făcut dumneavoastră acolo?
Corina Atanasiu: Sunt în implementare multe dintre proiecte, multe dintre liniile de investiții. Dar firește că liniile astea de investiții erau cuplate cu niște reforme, care nu s-au făcut sau au fost făcute mai bine sau mai rău. Dintre liniile de investiții le-aș menționa pe cele din PNRAS – Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar. În pachetul mare de 3,6 miliarde de euro, am alocat 600 de milioane de euro pentru prevenirea abandonului școlar.
Reporter: Și când ar trebui să vedem efectele acestor investiții?
Corina Atanasiu: Proiectele sunt în implementare. Sunt peste 2.000 de școli care primesc acum finanțare pentru diverse tipuri de acțiuni care să prevină abandonul școlar. Proiectele sunt pe trei ani și probabil că vom vedea efectele undeva după 2026. Abia atunci ar trebui să urmărim procentele, să vedem cu cât a scăzut la nivel național abandonul școlar.
Candidata USR la alegerile europarlamentare în timpul unei misiuni de voluntariat în Ucraina, la un centru pentru copii cu handicap grav strămutați după începerea războiului / FOTO: Arhiva personală
Reporter: Dacă tot sunteți specializată pe zona asta, chiar dacă ați lucrat la Ministerul Fondurilor Europene…
Corina Atanasiu: Să știți că acolo a fost o decizie înțeleaptă! Mă scuzați că vă întrerup! La noi a fost un concurs intern pentru pozițiile de secretar de stat și am aplicat la Educație și la Fonduri Europene, pentru că aveam track record (toate realizările pe care cineva le-a avut în trecut într-un anumit domeniu – n. red.) bogat și pe partea de fonduri europene. Am fost team leader (șef de echipă – n. red.) pe asistențe tehnice, am administrat bani europeni mai bine de 20 de ani. Și mi-au zis: „Alege! Du-te acolo sau acolo!”. Și alegerea a fost una foarte practică, pentru că, dacă mă duceam la Ministerul Educației, unde mă trăgea inima, aș fi fost sub un ministru PNL și aș fi riscat să nu-mi dea nimic de făcut. Pe de altă parte, știam că suntem în plină perioadă de programare de fonduri europene și realitatea este că unde sunt bani sunt și politici publice. Am zis că o să am mai mult impact dacă merg la Fonduri Europene, să fac acolo programarea banilor europeni. Pentru că PNRR este un instrument care aduce în primul rând reformă și pe urmă investiție. Și reforma aia a însemnat politica publică pe care Ministerul Educației refuză s-o facă.
Reporter: O ultimă întrebare pe zona asta: cât de tare vă plac Legile Educației care au fost votate anul trecut?
Corina Atanasiu: O-ho-ho! (râde) Am criticat la momentul respectiv și am lucrat cu colegii mei din partid pe un pachet mare de amendamente. Cred că am avut vreo 400, care au fost respinse în bloc. Adică, printr-o singură ridicare de mână ne-au respins toate propunerile! Din păcate, pachetul de legi ale educației a ratat pur și simplu momentul în care putea să facă o schimbare reală. Nu se vorbește, spre exemplu, despre interdisciplinaritate. Bacalaureatul pe dual este mai complicat și nu mai simplu, ci mai puțin eficient pentru copiii care merg pe rută tehnologică sau profesională. Sunt foarte, foarte multe lucruri care puteau fi făcute mult mai bine prin legea asta. Practic, este o cosmetizare a legii vechi, uneori încărcată de detalii anapoda. Spre exemplu, să bagi într-o lege de o asemenea importanță adresa la care o să funcționeze institutul nu știu care, subordonat Ministerului Educației, este absurd! Dacă muți institutul, trebuie să modifici legea în Parlament! Este pur și simplu dincolo de orice logică.
„Fac politică pentru că am traversat un parc!”
Reporter: Să ne întoarcem la dumneavoastră. Cine este Corina Atanasiu și de ce ar vota românii să vă trimită la Bruxelles?
Corina Atanasiu: Am să încep cu câteva detalii personale. Am 49 de ani, sunt căsătorită, am doi copii. Fac politică de puțin timp, adică din 2018. Și aici am o poveste foarte frumoasă, de care Cristian Ghinea râde mereu. Fac politică pentru că am traversat un parc!
Reporter: Cum așa?
Corina Atanasiu: De 1 iunie, în 2018, mă duceam spre un eveniment cu ocazia Zilei Copilului și traversam Cișmigiul. Iar în Cișmigiu erau niște oameni cu tricouri albe, cu camere de filmat, opreau lumea pe stradă și întrebau ce părere au despre educația din România. Și, vă dați seama, în mine clocotea, așa, o frustrare foarte mare. Așa că m-am oprit, am ratat evenimentul la care trebuia să particip și am vorbit vreo 40-50 de minute. Unii dintre ei începuseră să-și ia notițe, spre exemplu Claudiu Năsui. M-am oprit…
Reporter: Dar oamenii ăștia în tricouri albe cine erau?
Corina Atanasiu: Erau USR-iștii! O să vă spun imediat despre cine vorbesc. Și, la un moment dat, m-am oprit, am terminat și zic: „Asta am avut de spus!“. Și Cristian Ghinea îmi spune: „Știți, am uitat să pornim camera! Ați putea să spuneți din nou?“. „Nu!“ Evident, se dusese emoția. Dar am avut un declic atunci, mi-am dat seama că, în sfârșit, a apărut o variantă sau o alegere din zona politică la care mă puteam alătura. Niște oameni lângă care nu mi-ar fi fost rușine să merg pe stradă. Și asta venea pe fondul unei frustrări mai vechi. Am fost activistă toată viața mea. Am lucrat cu organizații neguvernamentale, am luptat pentru diverse cauze. Am făcut o federație de părinți, încă sunt președinte, reprezint 30.000 de părinți din România. Și în perioada respectivă lucram cu un grup de ONG-iști pe o lege care se numește „Fenomenul Brăila“. În perioada respectivă se întâmpla următorul fenomen: erau licee tehnologice în care toată lumea știa și vedea că nu e ce trebuie. Calitatea învățământului era foarte scăzută. Cu toate astea, aveau rată de promovare la Bacalaureat 100%! Ce se întâmpla? Se întâmpla că profesorii «convingeau» copiii să nu participe la examen, pur și simplu! Participau un singur copil sau doi, luau Bacalaureatul, era promovabilitate 100% și atunci liceul nu era desființat. Pentru că, în funcție de rata de promovare, liceul mai exista sau nu mai exista.
Reporter: Chestiile astea se întâmplau pe vremea lui Ceaușescu, a comunismului. Se falsificau realitățile astfel încât statisticile să iasă bine.
Corina Atanasiu: Și se întâmplau și în vremea noastră, până de curând! Și atunci, legea asta a noastră a precizat: dacă la examenul de admitere nu sunt înscriși cel puțin 75% din seria respectivă, din generație, să se facă o anchetă! Nimic mai mult. Să vină Corpul de Control sau cineva, o comisie de la Ministerul Educației și să vadă ce se întâmplă acolo. Să vorbească cu copiii, cu părinții, cu profesorii, să vadă exact ce se întâmplă acolo. Nu poți lua dreptul copilului de a susține examenul ăla, care poate pentru el înseamnă șansa la o viață mai bună, la o calificare mai înaltă! Ei, ăsta era proiectul pe care trebuia să-l susținem în comisii, în Parlament.
„Ca ONG-istă, am văzut cum se discută în Parlament acte normative care afectează viața a milioane de copii în termeni de «dat la gioale», politic vorbind. Se trezea un PNL-ist și întreba: «Domnule, cât costă legea asta?» «Costă atât!» «Și are bani Guvernul s-o implementeze?» «N-are!» «Atunci o trecem!» M-am îngrozit!“
Reporter: Asta în ce an se întâmpla?
Corina Atanasiu: Cred că în 2017-2018, pe acolo.
Reporter: Înaintea episodului din parc și înainte să intrați în USR?
Corina Atanasiu: Da, da, da, înainte! Și participam, ca ONG-istă, în Comisia de buget Stăteam și-mi așteptam rândul cu proiecțelul meu, cu bucățica mea. Și am văzut cum se discută pe legi sau pe acte normative care afectează educația, care afectează viața a milioane de copii, în termeni de „dat la gioale”, politic vorbind. Se trezea un PNL-ist și întreba: „Domnule, cât costă legea asta?“ „Costă atât!“ „Și are bani Guvernul să implementeze legea?“ „N-are!“ „Atunci o trecem!“ Deci, logica era să-ți ataci candidatul politic prin aceste acte normative pe care le treceau, dar ceilalți nu le-ar fi putut implementa pentru că nu aveau bani. Și m-am îngrozit, pur și simplu! Am zis: „Astfel de oameni nu au ce căuta la butoane!“. Este înfiorător cum se iau deciziile acolo! Și dacă oameni normali – oameni ca mine, ca dumneavoastră, ca aceia din jurul meu – nu fac pasul ăsta, să se ducă spre politic, atunci ne merităm soarta. Asta este realitatea pe care o trăim și ăștia sunt oamenii în mâna cărora ne-am pus viețile. Și atunci a fost un moment de revelație pentru mine, pentru că mi-am dat seama că din papucii de ONG-istă schimb mult mai greu legi decât dacă aș fi în tabăra politică.
Reporter: Cum s-a produs intrarea dumneavoastră efectivă în USR?
Corina Atanasiu: M-am înscris pe site.
Reporter: V-au chemat ei?
Corina Atanasiu: Nu, pur și simplu am depus cerere. M-au acceptat, am trecut printr-o serie de interviuri. Era destul de riguros accesul în partid.
Reporter: S-o luăm un pic mai din urmă. De unde sunteți de loc?
Corina Atanasiu: Eu sunt vrânceancă, sunt din Focșani…
Reporter:Din Moldova. Tocmai a zis Ciolacu că Doamne ferește, el nu e din Moldova, să nu fie jignit cu chestia asta.
Corina Atanasiu: Da, da, da… M-am simțit oleacă jignită, ca să fiu sinceră. Nu știu dacă a vrut să facă o glumă, dar a fost o glumă total nefericită.
„Copilăria mea, în mare parte, s-a petrecut într-un apartament de bloc la etajul 4. În serile în care se întrerupea curentul electric și înghețam cu toții prin apartamente, tata vorbea cu mine în franceză și mă învăța dansuri de societate în bucătărie, unde mama gătea, evident, ca să nu îngheț. Așa știu, spre exemplu, diferența dintre valsul vienez și valsul boston”
Corina Atanasiu în brațele tatălui ei. În stânga, mama îl ține pe fratele Corinei / FOTO: Arhiva personală a Corinei Atanasiu
Reporter:Dumneavoastră ce ziceți de controversa asta geografică? Buzăul e sau nu în Moldova, până la urmă?
Corina Atanasiu: E… cum simt buzoienii! Adică ei trebuie să se poziționeze, e dreptul lor să se simtă cum vor ei. Dar a fi moldovean nu este o jignire, dimpotrivă! Sunt mândră că am crescut acolo, că am mers la școală acolo.
Reporter:Unde ați făcut școala?
Corina Atanasiu: În Focșani.
Reporter:Ce erau părinții dumneavoastră?
Corina Atanasiu: Părinții mei – Dumnezeu să-i ierte, pentru că s-au prăpădit amândoi… tata a fost asistent medical și mama contabilă.
Reporter:Ați copilărit pe vremea lui Ceaușescu. Cum era?
Corina Atanasiu: Da, pe vremea lui Ceaușescu. Aveam 15 ani la Revoluție. Copilăria mea, în mare parte, s-a petrecut într-un apartament de bloc la etajul 4. În Focșani, din cauza cutremurelor, majoritatea blocurilor sunt de patru etaje, deci stăteam la ultimul etaj. Iarna era un frig înfiorător, iar vara – o căldură criminală. Eram ca într-o cutie de conserve care se încingea. Dar am avut și momente frumoase. Spre exemplu, tata, care era dintr-o familie mai educată, în serile în care se întrerupea curentul electric și înghețam cu toții prin apartamente, vorbea cu mine în franceză și mă învăța dansuri de societate în bucătărie, unde mama gătea, evident, printre cratițele ei, ca să nu îngheț. Așa știu, spre exemplu, diferența dintre valsul vienez și valsul boston. Mi-au prins bine momentele astea de intimitate și de construcție de familie. Acum nu spun că ar trebui să se întrerupă curentul ca să se sudeze familiile, dar au fost și momente frumoase, pe care mi le aduc aminte cu drag.
Reporter:Aveați rude la țară?
Corina Atanasiu: Nu aveam. Adică aveam o casă la țară, o avem în continuare, casa bunicilor, dar bunica mea s-a născut la 1900. Eu, când eram mică, am prins-o deja bătrână. Și în ultimii 20 de ani de viață, de la 70 la 90 de ani, a trăit cu noi la Focșani.
Reporter:Și atunci, cine vă trimitea de Crăciun și de Paște pachetul cu carne de porc, de miel, cum se făcea pe atunci? Pentru că în magazine nu se găsea nimic.
Corina Atanasiu: N-am avut pe nimeni. Suntem dintre familiile acelea care n-aveau nici porc, nici păsări, nici ouă de la țară și făceam cozi! Făceam cozi cu fratele meu.
Reporter:De la ce vârstă au început să vă trimită la cozi?
Corina Atanasiu: Ooo, de mici! Cred că de pe la 7-8 ani deja făceam cozi! Țin minte că încă de la 6 ani mai treceam pe lângă magazine prin Focșani și mai mirosea a cafea. Ai mei erau foarte mari cafegii, tata avea chiar un soi de învârtitoare, așa, care prăjea cafea, trebuia să fie prăjită într-un anumit fel. Deci, era un tipicar pe partea asta.
„M-au făcut pionier în tura a doua, pentru că n-au vrut ai mei să-i ducă învățătoarei carne! Prin clasa a IV-a, la matematică mi-a pus învățătoarea foarte multe note proaste, una după alta. Tata a început să se agite: «Ce se întâmplă? Ce-i cu tine?». M-a certat. Pe urmă mi-a zis că învățătoarea aștepta niște cadouri…”
Amintiri din minunatul sistem de învățământ comunist: Corina Atanasiu (prima din dreapta) a fost făcută pionier în grupa a doua pentru că părinții ei nu i-au dus plocon învățătoarei / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Și când a dispărut cafeaua din România, ce a făcut? Bea nechezol, bănuiesc! (Nechezol era porecla dată ironic de români surogatului scos pe piață de regimul comunist, sub titlul de „cafea cu înlocuitori”, atunci când s-a interzis importul de cafea. Amestecul conținea 20% cafea și, în rest, năut și ovăz măcinate, cel mai adesea cu tot cu paie, așa că românii cerneau nechezolul vândut pe post de cafea.)
Corina Atanasiu: Nechezol, da, da, nechezol! Și când prindeai o cutie de ness era… Mă certam cu fratele meu, care să învârtă ness-ul ăla, să-i facă spumă… Era o mare onoare să facem ness-uri la prieteni de familie.
Reporter:Când v-au făcut pionier?
Corina Atanasiu: Am avut o mare frustrare, că m-au făcut în seria a doua!
Reporter:A doua? De ce?
Corina Atanasiu: Da, pentru că ai mei n-au dus carne la învățătoare! Bine, nici nu prea aveau de unde s-o procure. Stăteam la o coadă!…
Reporter: Erau membri de partid?
Corina Atanasiu: Tata a fost obligat să se înscrie, într-un final, după ce-l alergaseră prin țară. Mă rog, tata provenea dintr-o familie de „chiaburi”. A trebuit să învețe, cât a fost copil, într-o școală de fete, că nu-l primeau la școala normală. N-a avut voie la facultate… O întreagă istorie de familie. Nu s-ar fi înscris nici picat cu ceară în Partidul Comunist, dar i-au spus clar că nu-i dau apartament dacă nu se înscrie. Și atunci n-a avut altă soluție. Dar n-a fost cine știe ce, adică în continuare, cel puțin cât eram adolescenți, și eu, și fratele meu ascultam cot la cot cu părinții noștri Europa Liberă.
Reporter: Cum percepeați aceste lucruri la vârsta respectivă?
Corina Atanasiu: Ca pe o mare nedreptate! Și de mică am început să-mi dau seama că e ceva în neregulă, pentru că, spre exemplu… eram, cred, că prin clasa a IV-a când la matematică mi-a pus învățătoarea foarte multe note proaste, una după alta! Și tata, care mă iubea ca pe ochii din cap, a început să se agite în jurul meu: „Ce se întâmplă? Ce-i cu tine?”. Și a țipat la mine și m-a certat, dar eu știam că nu sunt notele reale. Și pe urmă tata a venit și și-a cerut scuze, mi-a zis că, într-adevăr, învățătoarea aștepta niște cadouri și nu știa altfel cum să forțeze lucrurile decât taxându-mă acolo unde îl durea pe tata cel mai tare.
Reporter:Deci, lucrurile astea dumneavoastră ajungeau la dumneavoastră…
Corina Atanasiu: Ajungeau, da! Am avut niște părinți destul de liberali. Discutau cu noi de mici tot felul de lucruri.
Reporter:Mai aveți frați?
Corina Atanasiu: Am un frate mai mare cu un an și opt luni.
„Am intrat la cel mai bun liceu din Focșani, «Alexandru Ioan Cuza», la mate-fizică, și l-am început foarte frumos, prima mea notă a fost 1! Era materia aceea spectaculoasă, cu socialism științific. Și aveam un profesor de la «Ștefan Gheorghiu» care ne-a ridicat pe fiecare și ne întreba cum ne cheamă, dacă suntem rudă cu cutare sau cutare. Când a ajuns la mine am zis: «Mă cheamă Corina Atanasiu». «Și cu cine ești rudă?» I-am zis că nu-s rudă cu nimeni, că sunt orfană!”
Corina Atanasiu (rândul de sus, a 6-a din dreapta) a intrat la cel mai bun liceu din Focșani pe vremea lui Ceaușescu și l-a terminat după 4 ani zbuciumați, la începutul democrației românești / FOTO: Arhiva personală
Reporter:La liceu cum a fost?
Corina Atanasiu: Am intrat la cel mai bun liceu din Focșani, „Alexandru Ioan Cuza”, la mate-fizică. Pe vremea aceea, „Cuza” era mai bun decât „Unirea”. Acum, „Unirea” s-a ridicat…
Reporter:Rivalități locale…
Corina Atanasiu: Da, rivalități locale! Eu am vrut să dau la Liceul Sanitar, pe undeva prin Galați. Tata a zis: „Nu! Exclus! Nu te las să te duci singură într-un oraș străin! Stai acasă, te duci la mate-fizică!”. Și a avut mare dreptate. Am avut noroc de niște profesori foarte, foarte luminați acolo, de la care am învățat multe lucruri dincolo de disciplina respectivă.
Reporter:Erați în clasa a IX-a când a căzut regimul Ceaușescu.
Corina Atanasiu: Eram într-a X-a, că m-au dat la școală la 6 ani și o lună. Eu mi-am început liceul foarte frumos, în sensul că prima mea notă din liceu a fost 1!
Reporter:Cum așa?
Corina Atanasiu: Era materia aceea spectaculoasă, cu socialism științific. Și aveam un profesor de la „Ștefan Gheorghiu” (actuala SNSPA – n. red.), pus pe fapte mari.
Reporter:Era profesor la socialism științific…
Corina Atanasiu: Era o materie din asta.
Reporter:PTAP?
Corina Atanasiu: Nu, PTAP era Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei și ne duceau să tragem cu pușcociul.
Reporter:Și ați tras?
Corina Atanasiu: Da, da, da! Cu pistol Carpați. Dar, bine, te uitai în ținta aia și gloțul ajungea în ținta cealaltă! Da, am prins perioada cu PTAP.
Reporter: Și cu socialismul științific cum a fost?
Corina Atanasiu: Profesorul de socialism a intrat la clasă, ne-a ridicat pe fiecare în parte și ne întreba cum ne cheamă, dacă suntem rudă cu cutare sau cutare. Când a ajuns la mine și m-a ridicat în picioare, am zis: „Mă cheamă Atanasiu Corina”. „Și cu cine ești rudă?” I-am zis că nu-s rudă cu nimeni, că sunt orfană!
Reporter:Ați râs de el…
Corina Atanasiu: Da, bineînțeles, știa că nu sunt orfană, se vedea la catalog care erau numele părinților. Și m-a taxat corespunzător, cu nota 1.
Reporter:La facultate cum ați ajuns?
Corina Atanasiu: Tot liceul m-am pregătit pentru Arhitectură, de fapt. După Revoluție, la Facultatea de Arhitectură chiar se făceau niște cursuri, sâmbăta și duminica, de desen clasic și desen tehnic. Și ai mei au făcut tot ce era posibil ca eu să ajung la cursurile astea și să le fac. Ei, și cum era la Arhitectură, că mai stăteai la bar, la o cafea, mai trăgeai pe șest o țigară… Și stăteam de vorbă cu studenții, că acolo erau profesori coordonatori, dar erau și mulți studenți printre noi care ne ajutau pur și simplu la desenat. I-am întrebat: „O să intru?”. Și mi-au zis: „Fii atentă! Dacă tatăl tău este arhitect și mama ta este arhitectă și amândoi sunt în Ordinul Arhitecților, iar tatăl tău, eventual, are o funcție de conducere, intri din primul an!”.
Reporter:Asta era deja după Revoluție…
Corina Atanasiu: Era prin 1990-1991. Apoi, mi-au zis: „Dacă tata este arhitect și mama este arhitectă și numai tata este în Ordinul Arhitecților, intri în al doilea an de încercări”. Eu urma să intru după a opta sau a zecea încercare! (izbucnește în râs) Mama nu era arhitectă, tata nu era arhitect… Asta a început să-mi zdruncine cumva încrederea în corectitudinea examenului. În paralel, însă, la liceu mi-a plăcut mult să citesc filozofie – era imediat după Revoluție. Pentru profesorul de filozofie a fost o mare minune să aibă un elev de la mate-fizică să citească filozofie! Îmi aducea săptămânal câte un tenculeț de cărți. Am fost chiar și la Olimpiada națională la filozofie, unde am luat un loc destul de bun pentru un om venit din mate-fizică. Și, mă rog, el mă tot pistona să mă duc spre filozofie. Până la urmă, descurajată fiind de situația de la Arhitectură, m-am dus la Filozofie, la Iași. N-am terminat facultatea, pentru că la un moment dat mi-am dat seama că nu e ce trebuie, în facultate erau încă vechii dinozauri, în 1992. În București începuseră să apară niște nume… Am încercat să mă transfer, ăia de la Iași nu voiau să-mi dea drumul, ăștia de la București îmi cereau hârtiile de la dosarul de la Iași și nu puteam să-l obțin. Deci, a fost așa, o degringoladă totală. Îmi dădeam seama la Iași că, dacă rămân acolo, probabil o să ajung o profesoară de filozofie într-un liceu tehnologic din Călan… Nu fusesem niciodată în Călan, dar aveam eu imaginea asta de oraș sinistru, monoindustrial. Călanul poate e frumos acum, nu știu ce să zic, dar atunci asta era în mintea mea imaginea rateului: un liceu în care să nu mă asculte nimeni! Asta era ideea. Am renunțat la Filozofie și am dat din nou. Când am venit la București, însă, paleta era mult mai largă și m-am dus spre științele educației. Pentru că voiam ceva mult mai aplicat. Și, într-adevăr, a fost mult mai aplicat la științele educației, pe vremea aia era Facultatea de Sociologie, Psihologie, Pedagogie și Asistență Socială. Asta era în 1994. Atunci am cedat nervos cu Iașiul și am venit la București, pentru că aici era deja altă atmosferă.
Reporter:Așadar, din 1994 ați rămas la București.
Corina Atanasiu: Din ‘94, da, am rămas la București.
„Stăteam pe stradă în Focșani, să strângem semnături pentru candidatură, și-mi ziceau oamenii: «Doamnă, dar e legal ce faceți?» Zic: „Da, e legal!”. Ajunsesem să tipăresc articolele de lege, le-am plastifiat, am băgat în plastic secțiunea respectivă și o arătam oamenilor când îmi dădeau semnătura. Și au zis: «Păi, nu, la noi nu s-a întâmplat niciodată așa ceva!»”
Reporter:Așa se explică, probabil, de ce nu aveți deloc accent. Sunteți moldoveancă fără accent, moldoveacă de București.
Corina Atanasiu: Când stau între moldovenii mei, să știți că brusc recapăt accentul! (râde) Am și eu micile moldovenisme pe care într-un interviu mi le mai cenzurez. Dar nu m-am îndepărtat niciodată de locuri. Am fost acolo foarte des, că aveam părinții acolo, deci nu puteam… am primit pachetul de acasă mulți ani! (râde) Și după ce am intrat în politică, mi-au spus colegii, prin 2020: „Hai la Focșani!”. Eu eram la Sectorul 1, pentru că aveam domiciliul în Sectorul 1 și mi s-a părut normal să mă înscriu în filiala din Sectorul 1. Dar colegii mei din Vrancea mi-au zis: „Hai, hai, că nu avem candidat la Primărie, avem nevoie de oameni! Aici orașul e mic, e imposibil să nu ai pe cineva care are un business, care lucrează undeva, la stat”. Și era, așa, o, o temere… Și este în continuare, să știți!
Reporter:Se tem oamenii chiar și acum?
Corina Atanasiu: Da! Am încercat acum să găsesc în Vrancea o persoană care să ne ajute cu contabilitatea, cu partea financiară pe partid, în perioada asta de campanie, și nu vrea nimeni să ne ia! Deci, nu…
Reporter:Le e frică de represalii?
Corina Atanasiu: Le este teamă că-i calcă ANAF-ul! Am și o poveste foarte simpatică din campanie. Încă este sistemul ăsta de a controla orice, de la job-uri până la micile afaceri. Te lasă să funcționezi. Ai îndrăznit să scoți capul și să faci o chestie atipică pentru culoarea județului? Imediat te-au călcat cu controale și cu inspecții! În 2020 i-am înțeles pe colegii de la USR Vrancea și am zis: „Bun, hai că vin!”. Și am candidat. Am avut la dispoziție, cred, vreo trei luni de pre-campanie și campanie și un oraș… nu neapărat ostil, dar un oraș profund roșu. Stăteam pe stradă, să strângem semnăturile pentru candidatură, și-mi ziceau oamenii pe stradă: „Doamnă, dar e legal ce faceți?”. Și atenție, strângeam semnături sub cortul PSD pus în fața Primăriei, pentru că nouă nu ne-au aprobat niciun cort, niciun banner, nimic! Și am fost noi, cu picioarele noastre, și am vorbit cu oamenii, om cu om! Ăsta a fost singurul instrument pe care l-am avut. Și-mi ziceau: „E legal?”. Zic: „Da, e legal!”. Ajunsesem să tipăresc articolele de lege, le-am plastifiat, am băgat în plastic secțiunea respectivă și o arătam oamenilor când îmi dădeau semnătura. Și au zis: „Păi, nu, la noi nu s-a întâmplat niciodată chestia asta”. Și așa, ca amuzament, când am depus dosarele, m-am uitat prin dosarele celorlalți, că eram candidat aveam voie să mă uit. N-am să spun partidul, dar era un partid care avea semnăturile în ordine alfabetică! Ei, care ar fi șansele să găsești oamenii pe stradă, dacă strângi semnăturile cinstit, pe bune, să-i găsești pe stradă în ordine alfabetică?!
Reporter:Erau fictive. Îi luaseră direct din baza de date a Poliției sau a Primăriei.
Corina Atanasiu: Sau, când veneau la întreprindere să-și ia fluturașul de salariu, trebuia să semneze. Și tabelele erau în ordine alfabetică. Deci, cam aia era atmosfera. Nu s-a schimbat foarte mult, din păcate, nici acum.
Reporter:Cât ați luat atunci?
Corina Atanasiu: Am luat aproape 8%, iar partidul (USR – n. red.) aproape 7%. Eu sunt foarte mândră de rezultatul de atunci, în atmosfera aceea ostilă. Pe mine n-au avut cu ce să mă ia, n-au avut de unde să mă agațe. Ai mei erau pensionari amândoi, erau bătrâni, nu aveau afaceri… Pur și simplu nu aveau cu ce să mă tachineze. Bine, l-au tachinat pe tata… Deși ai mei vânduseră apartamentul din Focșani, i-au trimis acasă, din urmă, să plătească nu știu câte mii de lei, că nu a plătit gunoiul. Dar, mă rog, mici găinării pe care le-a făcut PSD-ul. Nu m-am împiedicat în banii aceia. Județul, din păcate, a rămas în continuare roșu și de aceea nici nu m-am putut desprinde de acolo. Sunt președinta filialei USR Focșani și în continuare luptăm acolo.
Reporter:Cât credeți că o să luați anul ăsta?
Corina Atanasiu: Acum suntem cu Forța Dreptei și cu PMP, avem Alianță Drepta Unită la Vrancea și în multe dintre UAT-uri (Unități Administrative Teritoriale – n. red.). Nu știu să vă dau un procent…
„Mă oprește, cu vreo două săptămâni înainte de alegeri și-mi spune: «Doamna Corina, știți, mie îmi place foarte mult de dumneavoastră, dar n-o să câștigați!». Și zic: «Cum adică, n-o să câștig?». «Nu, n-o să câștigați, pentru că înainte de alegeri cu o săptămână o să vină pe aici și o să împartă câte 50 de lei, 100 de lei, și o să cumpere voturile, cum au făcut de fiecare dată!»”
Corina Atanasiu la un protest împotriva finanțării de către stat a așa-zisei Academii a Oamenilor de Știință înființată de Ecaterina Andronescu pentru a clona Academia Română și a oferi sinecuri / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Mai mult de 8%?
Corina Atanasiu: Eu cred că da, da! Cu siguranță! Vă dați seama că mi-aș dori să facem cât mai mult, dar acum depinde de mașinăria de război a partidului „comasat” (PSD-PNL – n. red.). Mai aveam o poveste din campania din 2020. Băteam cu piciorul cartierul muncitoresc, e un cartier mai sărăcuț în sudul Focșaniului, fosta platformă industrială. Oameni foarte amărâți și niște blocuri degradate. Viață grea… Și tot mergeam pe acolo, mă opream la scările de bloc unde stăteau oamenii afară, că era vară, să vorbesc cu ei. Și când mă duceam spre zona de blocuri, treceam printr-o piațetă unde era o doamnă. O știam, că ajunsesem să mă împrietenesc cu ea: mamă singură, cu doi copii. Când veneau de la școală, copiii o ajutau. Aveau un chioșculeț, vindea apă rece și înghețată și ce mai vindea ea pe acolo. Mă opream mereu la ea și cumpăram apă. Eu și echipa mea cumpăram numai de la ea.
Reporter: Așa…
Corina Atanasiu: Și doamna respectivă mă oprește, cu vreo două săptămâni înainte de alegeri, și-mi spune: „Doamna Corina, știți, mie îmi place foarte mult de dumneavoastră, dar n-o să câștigați!”. Și zic: „Cum adică, n-o să câștig? Eu sunt convinsă că o să câștig!”. „Nu, n-o să câștigați, pentru că înainte de alegeri cu o săptămână o să vină pe aici și o să împartă câte 50 de lei, 100 de lei, și o să cumpere voturile, cum au făcut de fiecare dată!”. Nu m-am descurajat, dar mi-am dat seama că lupta politică se duce la alt nivel și se duce altfel acolo.
Reporter:Credeți că se mai întâmplă lucrul ăsta și azi?
Corina Atanasiu: Eu cred că se întâmplă, da! Nu am probe acum, dar vă spun din ce-mi povestesc oamenii pe stradă.
Reporter:De ce credeți că e România așa? România profundă. De ce se întâmplă lucrurile astea? Totuși, suntem în 2024! Regimul Ceaușescu a căzut de aproape 35 de ani, suntem de aproape 20 de ani în Uniunea Europeană…
Corina Atanasiu: Pentru că suntem săraci! Pentru că oamenii sunt săraci. Jumătate din populație e acolo, la limita sărăciei. Și dacă ai oameni săraci, ai oameni coruptibili! Din păcate, efectul cel mai nociv al sărăciei este coruptibilitatea. Și avem oameni săraci pentru că avem oameni needucați. Mantra asta, cu „vai, ce bun era învățământul pe vremea lui Ceaușescu!”, este o glumă proastă! Este o glumă sinistră! Dacă noi ne imaginăm că școala lui Ceaușescu nu scotea analfabeți funcțional, ne înșelăm amarnic. Atunci nu i-a măsurat nimeni, dar asta nu înseamnă că ei nu existau. Noi avem generații întregi de oameni buni, oameni cinstiți. Oamenii ăștia n-au putut să scoată tot potențialul din ei, n-au putut să facă niște studii mai acătării, n-au putut să ocupe niște job-uri mai sofisticate. Și asta s-a răsfrânt, bineînțeles, în veniturile pe care le-au adus în casă și în calitatea vieții lor. Dacă tu știi că n-ai ce să pui pe masă copilului tău săptămâna viitoare, 100 de de lei luată pe gratis pare o opțiune absolut viabilă.
Reporter:Deci, dumneavoastră spuneți că la temelie este sărăcia. Apoi, stratul al doilea este lipsa de educație.
Corina Atanasiu: Exact! Care generează, de fapt, un cerc vicios. Lipsa de educație generează sărăcia, iar sărăcia generează lipsă de educație. Pentru că, statistic vorbind, copiii care se nasc în familii cu resurse au șanse mai mari să meargă către studii universitare. Firește, și din pătura mai puțin educată și mai fără resurse vin copii și reușesc să se afirme, dar mult mai greu. Avem o rată de abandon imensă. Imensă!
„Educația trebuie învelită într-o haină groasă de asistență socială. Am mers prin școli, în sate, în zone foarte, foarte sărace, în care îmi ziceau profesoarele: «Doamnă, venim cu covrigi la școală, că nu ne-au adus laptele și cornul și avem copii care leșină de foame la ore!»”
Reporter:Jumătate din cohortă nu ajunge să dea Bacalaureatul!
Corina Atanasiu: Da, nu ajunge să dea Bac-ul!
Reporter:Ce facem cu acești 50% care nu ajung să dea Bacalaureatul, care se pierd pe drum?
Corina Atanasiu: Ideea este că ăștia 50% sunt copiii care se zbat în analfabetism funcțional. Copiii care nu înțeleg de ce plouă afară.
Reporter:Exact! Nu știu de ce plouă, nu știu de ce apar dârele alea pe cer când trec avioanele…
Corina Atanasiu: Și starea asta de fapt este întreținută, inclusiv prin pachetul ăsta de legi ale educației care a fost trecut prin Parlament, în 2023, ca trenul prin gară.
Reporter:Este întreținut din prostie la nivel înalt sau este întreținut cu bună-știință?
Corina Atanasiu: Cu un scop și cu bună-știință. Pentru că sărăcia e controlabilă, sărăcia înseamnă masă de manevră la vot. Și lipsa de educație.
Reporter:Presupunând că vă ies planurile așa cum vă doriți și ajungeți la putere din iarnă, inclusiv cu președinte, cu Parlament, în câți ani credeți că se pot schimba lucrurile astea? Ca să se simtă efectiv ceva în România în privința acestor două cauze: sărăcie și lipsă de educație.
Corina Atanasiu: Dacă ar fi să mă uit ce s-a întâmplat în alte țări din Europa… spre exemplu, portughezii. Că, de fapt, acolo ar trebui să fie modelul la care să ne uităm, și nu finlandezii. Portughezii au reușit să reducă rata de abandon în 10 ani cu 10%, ceea ce este imens. Dar cum au făcut asta și cum ar trebui să facem și noi? Chiar am avut un proiect în care am experimentat chestiunea asta. Educația trebuie învelită într-o haină groasă de asistență socială. O să ziceți – și asta zic și profesorii, și oamenii care-s dedicați școlii, de altfel: „Domnule, nu e treaba mea!”. Așa e, au dreptate, nu e treaba lor să-i hrănească pe copiii ăia, să-i și îmbrace. Nu e treaba lor. Am avut proiecte, am mers prin școli, în sate, în zone foarte, foarte sărace, în care îmi ziceau profesoarele: „Doamnă, venim cu covrigi la școală că nu ne-au adus laptele și cornul, și avem copii care leșină de foame la ore!”. Deci, asta este realitatea cealaltă, din spatele fițelor de București sau din orașele mari! Realitatea școlii de la țară este cu totul alta. Cum avem două Românii, avem și două tipuri de școli. Școala asta de fițe de oraș, unde problemele sunt altele – că, vai, i s-a murdărit copilului ghiozdănelul de laptele care s-a stropșit în ghiozdan – și realitatea copiilor care vin la școală doar pentru corn și lapte. Că aia e, poate, singura lor masă pe zi. Firește, nu toți copiii de la țară sunt atât de săraci, dar avem o masă critică acolo.
„Problema noastră e în clasele 0-IV. Dacă copilul meu nu iese echipat din 0-IV cu scris, citit și minime abilități matematice, să știe să facă niște calcule simple, înseamnă că eu mi-am ratat tot parcursul școlar ulterior! Noi avem cei mai demotivați copii din lume în școli. Mai demotivați decât ăia din Irak!”
Corina Atanasiu într-unul din liceele agricole pe care le-a vizitat / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Sunt zone…
Corina Atanasiu: Da, sunt zone foarte multe și, în general, în rural e generat analfabetismul funcțional și este generat abandonul școlar. În special în zona rurală.
Reporter:Și dumneavoastră în câți ani credeți că puteți remedia acest lucru, dacă veniți la putere?
Corina Atanasiu: Cel puțin 10 ani!
Reporter:Așadar, e nevoie de 10 ani.
Corina Atanasiu: Da, pentru că în Educație timpul se dilată enorm. Cele mai eficiente măsuri care ar trebui luate acum vizează primarul. Când îi aud pe oamenii ăștia care zic: „Domnule, să băgăm gramatică la liceu, în clasa a XII-a, că nu știu copiii noștri să vorbească corect!”… Aia e tichie de mărgăritar! De ce ajunge copilul în clasa a XII-a să nu știe să vorbească corect? Avem un coleg care predă la o facultate de medicină și îmi spune: „Corina, în anul III am studenți care, dacă-i pun să citească un text, silabisesc! Abia îl citesc”. Vă dați seama ce înseamnă asta? Problema noastră e aici, în clasele 0-IV. Pentru că, dacă copilul meu din 0-IV nu iese echipat cu scris, citit și minime abilități matematice, să știe să facă niște calcule simple, înseamnă că eu mi-am ratat tot parcursul școlar ulterior. Degeaba mă mai chinui eu și fac… E mult mai costisitor să recuperezi mai târziu, iar pierderile sunt imense. Noi avem cei mai demotivați copii din lume în școli! Mai demotivați decât ăia din Irak!
Reporter:De ce?
Corina Atanasiu: Pentru că se plictisesc foarte tare la școală. Petrec foarte mult timp în școală…
Reporter:Dar de ce? De ce sunt demotivați?
Corina Atanasiu: Pentru că nu știu să scrie și să citească! Ei nu înțeleg ce se vorbește acolo, profesorul care vine să le predea despre pădurea tropicală are foarte mult conținut de predat și nu are timp să stea cu copilul, să-l învețe să citească și să-l învețe logica textului. Profesorul ăla vine pe disciplina lui, și-a făcut treaba și a plecat.
Reporter:Cum ați putea dumneavoastră să ajutați în privința asta România, din poziția de europarlamentar? Bruxelles-ul e departe, acolo se discută alte lucruri…
Corina Atanasiu: Da, dar acolo se croiesc și politici care impactează statele membre. Unul dintre scopurile mele în Parlamentul European o să fie chiar educația, iar celălalt – banii care vin pe fondul social european. Vreau să mă duc spre Comisia de Employment (angajare – n. red.).
Reporter:Știți ce v-ar spune 9 din 10 români, dacă ieșim împreună acum în fața sediului și-i oprim pe stradă și le spunem lucrurile astea? V-ar spune: „Trimiteți mai mulți bani, ca să aibă ce să fure mai mult aici!”.
Corina Atanasiu: Așa este, în mare parte au dreptate. Dar mecanismele alea prin care s-au dat bani până acum trebuie să se schimbe, precum și modalitatea de a verifica cheltuirea banilor. Și vă spun asta din papucii omului care a administrat fonduri europene, a administrat și scheme de granturi până să intrăm în UE, pe vremea PHARE. Și după aceea am implementat proiecte, am evaluat, am fost implicată în zona asta mai bine de 20 de ani. Mecanismul PNRR pe care funcționează PNRR-urile, în toate țările membre, este mult mai bun decât ce am avut noi acum în administrarea de fonduri europene. Pentru că-ți condiționează cheltuirea banilor de rezultate și de modificări în legislație care să producă niște schimbări în bine. Tot dau exemplu ăsta și le spun și profesorilor, când mă duc și mă întâlnesc cu ei, apropo de sistemul de educație: când faci educație e ca și când ai face cârnați! Mă scuzați, că poate pare foarte vulgară comparația, dar nu te poți aștepta să bagi în permanență carne de porc în mașina de tocat și pe partea cealaltă să-ți iasă cârnați de de oaie! Deci, n-ai cum! Noi trebuie să schimbăm ceva în amonte, ca să putem să avem impact mai târziu, în aval. Așa este și cu fondurile europene. Dacă tot continuăm să le dăm pe mecanismele astea care verifică hârtii și nu evaluează impact, n-o să fim siguri niciodată că am folosit banii ăia la maximă eficiență.
„În 1989, la liceu, ne duceau la cules de struguri și ne lăsau acolo, în câmp. Și era sfârșit de noiembrie. Ploua, era un frig înfiorător. Era inuman! N-aveam unde să ne adăpostim, nu erau copaci… Și am refuzat să mă mai duc. Pur și simplu, am refuzat! A ieșit un mare scandal în liceu, m-au scos în careu și m-au dat afară din UTC”
Reporter:Să închidem paranteza asta și să revenim puțin la dumneavoastră. Care a fost cel mai bun prieten din copilărie? Mai păstrați legătura?
Corina Atanasiu: Din copilărie am un prieten foarte bun, pe care-l cheamă Bogdan Hăineală, am fost colegi de școală de la grădiniță până la facultate, cât am fost la Iași. El a făcut ISE, am plecat împreună la Iași. Am rămas foarte buni prieteni. Suntem și prieteni de familie, copiii noștri au copilărit împreună, am făcut vacanțe împreună, petreceri împreună, business-uri împreună. Suntem foarte, foarte apropiați.
Reporter:Cum a fost la Revoluție, la Focșani?
Corina Atanasiu: Aici am o poveste absolut spectaculoasă…
Reporter:Aveți certificat de revoluționar, ca Marcel Ciolacu?
Corina Atanasiu: Nu, nu am certificat de revoluționar, dar am niște amintiri atât de frumoase… De fapt, toată povestea a început undeva la sfârșitul lui noiembrie 1989. A fost un an foarte bun pentru struguri și noi, acolo, făceam practică agricolă la liceu. Ne duceau cu autobuzul undeva, în câmp, ne lăsau acolo și mai veneau… Să știți că n-am mai povestit niciodată pățaniile de atunci! Îmi crește tensiunea numai când citesc pe rețelele de socializare: „Vai, ce frumos era la practica agricolă!”. Oameni buni, parcă n-am trăit aceleași vremuri! Suntem în universuri paralele! Ne duceau la cules de struguri și ne lăsau acolo, în câmp, și era sfârșit de noiembrie. Ploua, era un frig înfiorător, înfiorător! Era inuman! Ne băgam pe sub butuci, să ne ferim de ploaie. N-aveam unde să ne adăpostim, nu erau copaci, nu erau… Și am refuzat să mă mai duc! Pur și simplu, am refuzat să mă mai duc. A ieșit un mare scandal în liceu, m-au scos în careu (adică în fața tuturor elevilor, în curtea școlii – n. red.) și m-au dat afară din UTC (Uniunea Tineretului Comunist, în care erau băgați toți liceenii – n. red.).
Reporter:V-au dat afară din UTC?
Corina Atanasiu: Da. (râde)
Reporter:Cum ați resimțit chestia asta?
Corina Atanasiu: Pe mine, datul afară din UTC nu m-a durut foarte tare. M-a durut foarte tare faptul că, deși eu le-am spus profesorilor în față că nu mai vin la practică, cu toate acestea m-au scos în careu și m-au făcut de râs! Pentru mine a fost mai grav faptul că m-au certat în fața colegilor decât că m-au dat afară din UTC. Acum, mă obișnuisem: în grupa a doua la pionieri… (izbucnește în râs)
„Tatăl meu a fost într-o criză totală de la povestea cu practica agricolă. Când a auzit că m-au dat afară din UTC, mi-a zis: «O să avem probleme, nu-ți dai seama?». Și i-am zis: «Eu m-am dus acolo să învăț, nu să muncesc ca nebuna în ploaie! Eu vreau să învăț! Și eu asta le-am spus, nu le-am spus altceva!». Când a auzit că am împrăștiat manifeste, a înnebunit“
Corina (dreapta) a fost de mică răzvrătită / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Nu erați un „cadru de nădejde”!
Corina Atanasiu: Nu prea eram un „cadru de nădejde” și mai și comentam la ore… și mai și făceam revoluții pe acolo. După ce m-au dat afară, m-am supărat foarte tare. Aveam niște prieteni care erau la liceul economic, era o secție de filologie și, pe vremea aia, dacă făceai un liceu teoretic sau o secție teoretică, trebuia să ai și o meserie. La mate-fizică, noi eram prelucrători prin așchiere, adică dădeam la pilă și făceam șaibe. La filologie, băteau la mașină, ieșeau dactilografe. Așadar, aveam niște prieteni la filologie și am zis: „Haideți să facem manifeste anticomuniste!”. Eram, oricum, toți cu urechile lipite de Europa Liberă. Am făcut manifeste și le-am împrăștiat prin Focșani.
Reporter:Nu pot să cred!
Corina Atanasiu: Da! Și ne-au prins, normal. Că erau înseriate mașinile de scris.
Reporter:Câți erați băgați în chestia asta?
Corina Atanasiu: Cred că eram vreo 10. Dar eram toți copii de 15-16 ani, eram în liceu.
Reporter:A apărut în presă ceva?
Corina Atanasiu: N-a apărut nimic! Începuse agitația la Timișoara, deci era…
Reporter:Așadar, evenimentele se petreceau deja în decembrie 1989.
Corina Atanasiu: Deja era decembrie când le-am făcut și le-am împrăștiat, dar nu era încă 17. Era înainte de 17 decembrie, cu câteva zile. Ne-au prins, pe băieți i-au bătut, iar la fete… A început agitația la Timișoara prea tare și ne-au lăsat în pace.
Reporter:Dar v-au chemat, v-au dus la Miliție?
Corina Atanasiu: Pe noi, fetele, nu. Pe băieți, da. La noi n-au ajuns, practic. Ne-au luat pe rând.
Reporter:Ce scria pe manifeste?
Corina Atanasiu: „Jos comunismul!” Chestii simple, dar cu suficient de multe litere încât să ne prindă pe literele care erau marcate.
Reporter:Erau bătute la mașină?
Corina Atanasiu: Da, da ,da, la mașinile pe care făceau practică băieții de la filologie.
Reporter:A, păi de-asta v-au prins!
Corina Atanasiu: Asta zic, erau înseriate și erau marcate.
Reporter:Da, toate mașinile de scris erau înregistrate la Miliție cu mostră a felului în care băteau literele.
Corina Atanasiu: Da. Și ne-au lăsat în pace. Pe ei i-au bătut, dar le-au dat drumul… Mă rog, a fost o agitație… Tatăl meu a fost într-o criză totală. Și de la povestea cu practica agricolă a fost într-o criză totală. Când a auzit că m-au dat afară din UTC, mi-a zis: „O să avem probleme, nu-ți dai seama?”. Și i-am spus: „Eu m-am dus acolo să învăț, nu să muncesc ca nebuna în ploaie! Eu vreau să învăț! Și eu asta le-am spus, nu le-am spus altceva”. „Îți scoteam scutire medicală!” „Nu am vrut să cer scutire medicală! Nu mi se pare corect! Punct!” Și în decembrie, la fel. Când a auzit că am împrăștiat manifeste, a înnebunit iarăși brusc.
Reporter:Mama ce zicea?
Corina Atanasiu: Zilele alea începuse agitația la Timișoara. Tata, fiind cadru medical, l-au chemat undeva, nu știu, a plecat de acasă. Și mama, săraca, a stat singură și a plâns acolo, într-o cameră, uitându-se la televizor. Eu cu fratele meu am făcut altă boacănă. După ce am terminat faza cu manifestele, am văzut că am scăpat, am răsuflat ușurați și am zis: „Trebuie să facem ceva!”. Aveam un prieten care era soldat la Timișoara, nu intrase la facultate și era soldat în Timișoara…
„După ce a început Revoluția am zis să facem un ziar. Și ne-am apucat, ăștia 10-12. Trei luni n-am mai trecut pe acasă! Am ocupat Casa Corpului Didactic din Focșani, era un haos total. Ne duceam în fiecare dimineață pe platforma industrială și, când ieșeau sau intrau muncitorii la schimburi, le dădeam ziarul”
Reporter:Începuse Revoluția deja.
Corina Atanasiu: Da, începuse. Începuseră morții la Timișoara. Și acest prieten, soldat acolo, ne trimitea filme. Făcea poze și ne trimitea filmele pe tren, cu „nașul”. Și am zis să facem un ziar! Ne-am apucat, ăștia 10-12, câți se mai strângeau în jurul nostru, mai veneau, mai plecau…
Reporter:Asta când era?
Corina Atanasiu: Cred că era în ultimele zile de decembrie.
Reporter:Deci, căzuse Ceaușescu.
Corina Atanasiu: Da, da, căzuse. Dar era agitație peste tot. Toată lumea vedea teroriști peste tot! În Focșani, teroriști… să fim serioși!
Reporter:Vă întreb: a fost sau n-a fost?
Corina Atanasiu: A fost Revoluție! Da, a fost! Din vibrația pe care o simțeam și-n părinții noștri, și… Deși, v-am spus, în Focșani nu s-a întâmplat absolut nimic. Și nici în Buzău nu s-a întâmplat absolut nimic. (izbucnește în râs)
Reporter:Dar Buzăul are statut de oraș-martir! Are și Focșaniul?
Corina Atanasiu: Focșaniul – nu.
Reporter:Buzăul are! (apropo de impostura lui Ciolacu)
Corina Atanasiu: Buzăul are, da! Ne întrebăm cu toții: de ce?
Reporter:A avut o „contribuție esențială la răsturnarea regimului comunist”.
Corina Atanasiu: Ca să genereze niște certificate de patrioți…
Reporter:Să revenim. Ați scos ziarul?
Corina Atanasiu: Da, am scos ziarul.
Reporter:Unde l-ați scos? Că trebuia o tipografie undeva.
Corina Atanasiu: Tatăl unuia dintre băieții care erau în gașca noastră – că eram o gașcă, de fapt – scrisese la publicația „Milcovul comunist”. Și prin tatăl lui a venit secretarul de redacție de la „Milcovul comunist”, cu lădița aceea cu litere. Se culegeau… Nu mai știu cum se cheamă, dar erau litere și trebuia să stai, să aranjezi texte, să…
Reporter:Linotip. Da, așa se lucra în tipografie.
Corina Atanasiu: A fost… Trei luni n-am mai trecut pe acasă! Am ocupat Casa Corpului Didactic din Focșani, care pe vremea aia era cam cea mai modernă clădire. Era cu sticlă multă, dar nu se mai petrecea nimic în ea. Oricum, era un haos total, toate ușile erau deschise peste tot. Ne-am instalat acolo, frumos, a venit domnul respectiv și a fost cea mai faină școală, foarte practică, despre cum să faci un ziar. Ne-a învățat cum se paginează, cum se pune titlu, cum formulez, cum încadrez, care e colțul cu cea mai mare vizibilitate, unde pui ce e mai important… A fost o școală foarte, foarte frumoasă de jurnalism.
Reporter:Asta era în vacanță.
Corina Atanasiu: Era în vacanță, dar ne-am dus și dincolo de vacanța de iarnă.
Reporter:Cât a durat treaba asta cu ziarul?
Corina Atanasiu: Vreo trei luni, până prin martie! Încă aveam hârtie de la „Milcovul comunist”. Am folosit tot ce am putut de acolo, că nu mai băga nimeni de seamă, era haos. Și, la un moment dat, s-a terminat hârtia! S-au terminat resursele și acolo. Dar noi ne duceam în fiecare zi, la 4-5 dimineața, eram pe platforma industrială în sud și, când ieșeau sau intrau muncitorii la schimburi, le dădeam ziarul. Și oamenii au început să ne dea bani. Cu banii ăia ne cumpăram parizer, țigări de la shop-ul de la hotelul Unirea, care se deschisese pentru public și erau niște țigări vietnameze, mă rog… (izbucnește în râs) Și costurile ca să acoperim ziarul. Între timp, unul dintre prietenii noștri plecase la București, unul mai curajos, avea și un aparat de fotografiat mai bun, și i-am zis: „Tu ești trimisul nostru special la București”. Îl aveam pe celălalt prieten la Timișoara, deci eram asigurați, primeam știri, primeam tot felul de fotografii, deci pusesem pe roate un mic sistem. Și am mers așa până prin martie. Nu ne duceam la școală, ar fi fost imposibil. Prin martie au început să apară în jurul nostru niște tineri, dar majori, care încet-încet s-au tot lipit, s-au tot lipit, i-am integrat cumva, noi naivi fiind, puști… Au făcut asociația sau fundația „Tineretul Liber”… dar noi eram minori și nu puteam să fim membri fondatori. Și fundația asta a preluat ziarul. Oamenii s-au folosit, practic, de toată munca noastră și de tot entuziasmul ăla. Am rămas, întrucâtva, cu niște amintiri foarte, foarte faine. Pe de altă parte, cu un gust amar, că s-a terminat urât. Oamenii ăia au preluat baza de la BTT, au preluat hoteluri, au preluat tot felul de chestii pe care și le-au vândut pe persoană fizică la momentul respectiv. Și așa s-a fâsâit, practic, bula noastră de entuziasm revoluționar.
Reporter:În perioada asta, la București începuseră mineriadele, în România existau o singură televiziune și un singur post de radio național. Dumneavoastră nu aveați acces la alte surse de informare, nu era ca acum. Cum ați privit tot ce se întâmpla la București? Cu mineriadele, cu Piața Universității…
Corina Atanasiu: Dacă aș fi putut, aș fi fost acolo, dar nu m-a lăsat mama. Nu m-au lăsat ai mei. Între timp, tata a venit și el acasă. Ne-am strâns pe lângă casă, scăzuse din tensiunea și din efervescența aia a momentelor Revoluției și deja a trebuit să ne ducem la școală.
Reporter:Dar ce gândeați când vă uitați la televizor și vedeați ce materiale se dau cu Piața Universității? Erau ședințele alea interminabile la CPUN, toată România stătea noaptea și se uita la ședințe, cum se făceau că se ceartă Dinescu cu Iliescu…
Corina Atanasiu: Pentru mine au fost destul de plictisitoare, nu stăteam să mă uit, dar în continuare cred că mai era Europa Liberă, că ai mei ascultau în fiecare seară, numai că nu mai ascultam cu sonorul dat la minim.
Reporter:Părerea dumneavoastră de licean despre ce se întâmpla la București?
Corina Atanasiu: Așa cum rămăsesem cu un gust amar după toată aventura noastră, văzută prin ochii unor puști la Revoluție, așa s-a întâmplat și acolo! Practic, vedeam cum Iliescu aduce înapoi comunismul și cum oamenii ăia sunt bătuți cu brutalitate și omorâți. Au fost cumplite scenele alea.
„Am făcut foarte mult voluntariat la Salvați Copiii. Lucram cu copiii străzii, prindeam pedofili cu Europolul… era o întreagă nebunie. Aveau nevoie de lucrători sociali să preia copiii când erau prinși oamenii ăștia. Majoritatea prădătorilor erau străini”
Corina Atanasiu și cei doi băieți ai săi / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Enumerați trei lucruri cu care vă mândriți în viață!
Corina Atanasiu: Am foarte multe! Copiii mei, pentru că știți cum e… Familia și copiii mei sunt un lucru cu care mă mândresc foarte tare. Faptul că am reușit să experimentez niște modele și să înțeleg niște mecanisme prin proiectele astea europene pe care le-am făcut reprezintă un alt motiv de mândrie. Și am să vă dau un exemplu. Prin 1996-1997 am deschis în Prelungirea Ferentari un centru de recuperare școlară.
Reporter:Cu ce bani?
Corina Atanasiu: Cu bani de la ceea ce se numea atunci Fundația pentru o Societate Deschisă.
Reporter:Soros.
Corina Atanasiu: Da.
Reporter:Dumneavoastră erați încă la facultate?
Corina Atanasiu: Eram încă studentă, dar eram foarte aplicată. Lucram deja din anul I. M-am dus să lucrez la Salvați Copiii. Am făcut foarte mult voluntariat la Salvați Copiii. Erau mulți jurnaliști străini în România, lucram cu copiii străzii. Prindeam pedofili cu Europolul… Era o întreagă nebunie!
Reporter:V-ați ocupat și cu lucruri din astea?
Corina Atanasiu: Da, da, da, pentru că era nevoie! Aveau nevoie de lucrători sociali să preia copiii când erau prinși oamenii ăștia. Și dincolo de asta, la Poliția TF – Transporturi Feroviare… ei erau în prima linie, pentru că de obicei copiii erau racolați de acolo. Majoritatea prădătorilor erau străini. Poliția TF avea nevoie de traducători pe engleză, franceză. Și dintre noi stăteam cu polițiștii și la audieri, și la anchete. De aici am plecat spre a structura cumva activitatea. Începusem să-mi fac grupe de copii ai străzii cu care cream niște obișnuințe. Și făceam un soi de școală pe stradă. Reîncepeam să scriem și să citim, făceam puțină matematică. Dar important era să fii în același loc în fiecare zi sau când ai stabilit că ești, pentru că însemna să începi să creezi o disciplină, o rutină. Și am zis: „Domnule, trebuie să facem chestia asta mai structurat!”. Și am reușit să fac Centrul ăsta de recuperare școlară în Prelungirea Ferentari. Acolo aveam alt public, e adevărat. Mă cunoscusem cu jurnalista asta americană venită pe fondul copiilor străzii în București. Am zis: „Hai să facem chestia asta împreună!”. Ea a rămas foarte marcată de tot ce se întâmpla în București în perioada respectivă. A și înfiat un copil al străzii, pe care l-a crescut, l-a dus până la facultate…
„La Centrul de recuperare școlară pe care l-am făcut într-un fost cămin cultural din Prelungirea Ferentari, luam copii din ăia care erau 12 în cameră, azi îi despăducheam, mâine veneau iar cu păduchi, azi îi îmbrăcam, mâine veneau dezbrăcați… Până a venit unul dintre liderii Partidei Romilor și ne-a zis că el face acolo un club de box”
Reporter:Nu l-a luat pentru organe, cum se spunea pe la televiziunile de partid…
Corina Atanasiu: Astea sunt niște mituri de-astea stupide! Niște minciuni. Cu această jurnalistă americană am făcut o asociație și am făcut Centrul ăsta de recuperare școlară prin 1996-’97. Era în Prelungirea Ferentari. Cum ieși din București, undeva pe partea stângă, era un fost cămin cultural care se încălzea cu lemne, o vechitură care ajunsese la Partida Romilor. Și am făcut o înțelegere cu Partida Romilor, ne-a dat spațiul respectiv. Luam copiii inclusiv din Zăbrăuți, copii din ăia care erau 12 în cameră, azi îi despăducheam, mâine veneau iar cu păduchi, azi îi îmbrăcam, mâine veneau dezbrăcați… Am reușit ceva mai științific, făceam cam ce face Valeriu Nicolae acum, dar pe copiii declarați deja în abandon școlar. Erau copii care de cel puțin trei ani nu mai mergeau la școală. Valeriu face cu copiii care sunt în școală sau ăștia mici-mici, care urmează să meargă la școală și îi ajută pentru școlarizare. Și face extraordinar ce face acolo, la Casa Bună. Noi eram oleacă mai specializați pe zona de abandon școlar curat, conform legii. Identificam copiii ăștia, îi țineam la Centru de la 8 dimineața până la 8 seara, se lucra pe grupuri mici. Am experimentat atunci un model pe care l-am găsit uimitor în literatura de specialitate, pus în practică și în India: lucru pe grupe mici și fără să ții cont de clasa copilului sau de vârsta copilului, ci de nivelul lui. Nivelul la care a ajuns pe disciplina respectivă. Noi îi recuperam și îi reintegram în școala de cartier. Am reușit să reintegrăm copii declarați în abandon școlar, să recuperăm trei ani într-un an și să-i reintegrăm în școali de cartier. Majoritatea copiilor erau romi, părinții needucați, săraci, dar atât de sufletiști! Se lucrează foarte bine în comunitățile lor dacă le explici ce vrei să faci și dacă văd că e în avantajul copiilor lor. Se organizau între ei, făceau cu rândul și veneau părinții la 4 dimineața să aprindă focul în sobe, ca să se încălzească spațiul. Noi amenajasem spațiul ăla, îl porționasem, ca să putem să lucrăm pe grupe mici, cu niște pereți mobili. Pereții se dădeau la o parte, reparasem scena, reparasem reflectoarele, aveam o învățătoare romă care făcea cu ei tradiții și cultură romani. Deci, stăteam de la 8 dimineața la 8 seara cu copiii, până când mergeau în familie. Cu trei mese pe zi, două gustări…
Reporter:Și ce s-a întâmplat mai departe?
Corina Atanasiu: A mers foarte bine aproape trei ani, până când unul din liderii Partidei Romilor de la acea perioadă a venit într-o zi și a spus: „Eu aici o să fac un club de box!”. Am zis: „Domnule, în comunitatea asta, în care e foarte multă agresivitate, nu-i OK să faci club de box!”. I-am arătat: „Uitați, noi avem spațiul acesta închiriat pe 5 ani!”. Nu ne furau nimic din spațiu, dar în fiecare zi găseam tablele sparte. Aveam lapte UHT și sucuri de portocale în cutii, pentru că încercam să hrănim copiii ăia foarte, foarte bine. Toate cutiile erau înțepate! Deci, în fiecare zi eram ca Sisif, în fiecare zi trebuia s-o luăm de la capăt. La un moment dat, nu mai aveam bani de cumpărat table, că nu erau tablele astea, erau table de sticlă clasice. Nu mai aveam cum să susținem… Am zis: „Domnule, trebuie să rezistăm! Trebuie să rezistăm! Pentru copiii ăștia trebuie să rezist!”. Ei, n-am mai rezistat la un moment dat și a trebuit să plecăm. De acolo am rămas cu ideea că, dacă vrei să scoți copilul din sărăcie și să-l recuperezi educațional, poți s-o faci dacă adaugi la educație foarte multă asistență socială.
„Pariul meu, când am mers la minister, a fost că rezistăm doar 6 luni și că trebuie să ne alegem lucrurile care au cel mai mare impact în societate, adică partea de programare. Am apucat să facem câțiva pași și pe instrumentele clasice de finanțare, dar glonțul de argint a fost PNRR!”
Corina Atanasiu (dreapta) la 10 august 2021, un an după represiunea PSD contra manifestanților anticorupție / FOTO: Arhiva personală
Reporter:Aveți dezamăgiri în activitatea politică sau administrativă?
Corina Atanasiu: Am o mare dezamăgire din perioada în care am fost secretar de stat. Eu n-am mai lucrat la stat. Alea 8 luni, în 2021, au fost experiența mea notabilă. Marea mea dezamăgire a fost să găsesc în minister un sistem ermetic construit în ceea ce privește politicile de resursă umană. Am stat pe birou cu un teanc de vreo 10-15 centimetri înălțime cu rapoarte de evaluare ale angajaților din minister. Câteva sute, rapoarte de evaluare pe care trebuia să le semnez eu. Și am zis: „Domnule, dar eu n-am să reușesc să mă întâlnesc niciodată cu toți acești oameni!”. Adică nu pot să-i verific calitatea muncii omului care e la Baia Mare! Asta i-o verifică șeful lui direct. Nu trebuie să i-o contrasemnez eu, că eu nu știu ce face și ce nu face. Șeful lui direct trebuie să-și asume responsabilitatea asta! Mi-au explicat avocații că mă obligă legea să semnez acele rapoarte de evaluare. Tristețea, însă, este că din tot teancul ăla, niciun angajat nu avea mai jos de 4,7 din 5!
Reporter:Adică toți erau excepționali.
Corina Atanasiu: Toți erau perfecți! Domnule, dacă toți sunt perfecți, de ce nu reușim să înghițim fondurile europene? De ce nu reușim să avem impactul pe care-l voiam pe fonduri europene? De ce nu ne atingem indicatorii?
Reporter:Lucrurile astea cu cine le discutați?
Corina Atanasiu: Le-am discutat și cu ministrul, la vremea respectivă. Evident! Dar am încercat să înțeleg de ce nu putem să ieșim din cercul ăsta vicios. Mi-am dat seama că procedura pe resurse umane este atât de bine pusă la punct, încât, odată ce omul ți-a intrat acolo pe un concurs, cu greu îl mai scoți! Și ca să poți să restructurezi sistemul de resurse umane într-un minister care, de altfel, e destul de performant… Da, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este unul dintre ministerele-fanion, dintre cele mai performante. Și cu toate astea, este foarte mult balast și acolo. Am găsit foarte mulți oameni buni, dar e și foarte mult balast. Și nu poți să modifici sistemul ăla de procedură decât dacă o iei de la capăt cu analiza postului, cu refăcutul instrumentelor ș.a.m.d. Deci, este un proces care ar dura un an și jumătate pe puțin! Dar știam că noi avem la dispoziție… Pariul meu, când am mers acolo, a fost că rezistăm doar 6 luni și că trebuie în alea 6 luni să facem…
Reporter:Păi, de ce 6 luni? Că fuseseră alegerile din 2020, venise coaliția PNL-USR-UDMR cu planul promis de Iohannis, care ceruse voturile românilor spunându-le că până în 2028 PSD-ul va rămâne în opoziție.
Corina Atanasiu: Sigur că da! (ironică) Eu am fost ceva mai pesimistă și am zis: „Domnule, în astea 6 luni trebuie să ne alegem lucrurile care au cel mai mare impact în societate, adică partea de programare, și anume PNRR-ul!”. Am apucat să facem câțiva pași și pe instrumentele clasice de finanțare, dar glonțul de argint a fost PNRR. Și pe asta ne-am concentrat în primul rând.
Reporter:Tocmai pe tema asta vă și înjură de atunci non-stop atât PSD și PNL, cât și televiziunile de partid.
Corina Atanasiu: Pentru că PNRR îi obligă să facă niște reforme foarte, foarte dureroase pentru partidele-sistem, dar absolut necesare pentru societate.
„Cred că statele membre UE și-au pierdut capacitatea de a mai atrage resurse umane către școală. Și atunci trebuie să mergem spre un alt model, spre un alt tip de profesori pe care-l putem experimenta la nivel european și pe care-l putem exporta pe urmă în țările membre”
Reporter:Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi care au plecat la alte partide?
Corina Atanasiu: O întrebare grea… Să știți că pe mulți dintre ei i-am apreciat, i-am cunoscut personal. Îi apreciez în continuare pe cei care au plecat fără scandal. Pentru că este lipsit de coloană vertebrală să fii într-un loc, să mănânci o coajă de pâine cu niște oameni și brusc, când nu ți-au mai convenit ție lucrurile, să pleci și să să spui neadevăruri.
Reporter:Mulți justifică plecarea din USR, oficial sau neoficial, ca urmare a presiunilor care s-au exercitat asupra lor. Dumneavoastră mi-ați zis la începutul interviului că ați resimțit lucrul ăsta și la Focșani, când mergeați pe stradă…
Corina Atanasiu: Aici probabil că le-aș găsi o scuză. Adică trebuie să ai stomacul tare! Eu, cel puțin, în momentul în care mi-am asumat să fac pasul spre politică, venind din naivitatea mea de ONG-istă, mi-am dat seama că o să mă expun. Și da, am vreo trei reclamații la ANI care au fost deja clasate. Chiar ultima oară l-am întrebat pe ofițerul de la ANI: „Domnule, dar n-aveți o memorie instituțională? Adică dacă ați tranșat deja o speță…”. Că primesc reclamațiile pe același motiv periodic. „Dacă ați clasat deja speța respectivă, de ce o mai deschideți din nou?” Mi-a răspuns: „Ne obligă legea”. Era clar că o să avem șicane și știam la ce ne expunem. Acum îmi pare rău că unii dintre colegi n-au putut să reziste, dar fiecare și le știe pe ale lui. Poate au probleme în familie. Nu pot să vă spun exact ce a fost în mintea lor, dar fiecare își așază lucruri cum crede.
Reporter:Care ar fi prioritățile pe care o să le aveți când veți ajunge europarlamentar?
Corina Atanasiu: Unul dintre obiective este educația. O să-mi zice ziceți acum: „Domnule, stați așa, că educația este apanajul statelor membre…”
Reporter:Și, oricum, e ceva destul de vag.
Corina Atanasiu: Da, dar e și nu e vag! Educația nu o duce bine în toată Europa, să știți! Noi suntem la coada clasamentului, dar sunt niște probleme sistemice în toate țările membre. Și anume: nu mai sunt profesori! Cariera didactică începe să falimenteze. Există deja eforturi de a coagula niște politici pe educație la nivel european. S-a creat o arie europeană pentru educație, așa se și numește, în care încep să se structureze niște instrumente. Și primul set de politici pe care trebuie să-l abordăm în acest mecanism sunt politicile de formare a cadrelor didactice la nivel european. Cred că statele membre și-au pierdut capacitatea de a-și mai atrage resurse umane. N-au găsit mecanismele de a atrage resurse umane către școală. Și atunci, trebuie să mergem spre un alt model, spre un alt tip de profesori pe care-l putem experimenta la nivel european și pe care-l putem exporta pe urmă în țările membre. Dar formarea cadrelor didactice este esențială, este sângele sistemului de educație în fiecare țară. Firește că acum avem o grămadă de discuții filozofice despre rolul profesorului la catedră. Profesorul trebuie să fie mai degrabă un mentor, vine din urmă Inteligența Artificială, sunt tot felul de discuții. De aceea este cu atât mai stringentă discuția la nivelul european: ce facem cu cadrele didactice?; cum atragem oamenii spre a lucra cu copiii indiferent de deciziile statelor member?; cum îi motivăm și cum îi formăm, ca ei, la rândul lor, să fie capabili să educe copiii de așa manieră încât să fim competitivi? Pentru că trebuie să fim sinceri și să ne dăm seama că, dacă nu gândim Uniunea Europeană ca pe o uniune economică unitară, fiecare dintre noi o să piardă! Și o să piardă bani și o să piardă, firește, din calitatea vieții.
„Dacă nu era Europa și dacă nu erau banii europeni care să ne forțeze să reformăm cât de cât domenii din viața noastră de zi cu zi, noi nu eram unde suntem acum. Noi o ducem mult mai bine decât în 1990, dar puteam s-o ducem infinit mai bine!”
Reporter:Asta este o prioritate.
Corina Atanasiu: A doua prioritate este pe zona de fonduri europene, pentru că am competență și acolo. În primul rând, pe arhitectura de sistem.
Reporter:Ce înseamnă arhitectură de sistem?
Corina Atanasiu: Înseamnă mecanismele propriu-zise de finanțare în țările membre. Pe de o parte, trebuie să fie fluidizate, trebuie să reducem birocrația asta imensă din jurul fondurilor europene. Noi am încercat, cât am fost la minister, să reducem cât am putut de mult, dar și acolo e un întreg proces, era o bază imensă de date care este gândită de IT și nu de oamenii care au implementat vreodată fonduri europene. Și asta se simte, din păcate. Pe de altă parte, sunt mecanismele de finanțare, prin care se scurg banii europeni direct la beneficiari, astfel încât să producă cel mai mare impact, dar și mecanismele de control. În momentul de față se verifică hârtii și nu impact, nu viață reală! Și nu vorbesc de hoțiile grosolane, nu vorbesc de birocrație. Nu vorbesc de Teleorman, unde au mutat bornele, iar kilometrul avea 800 de metri! Deci, nu vorbesc de lucrurile astea. Vorbesc de milioane și milioane de lei care s-au băgat, spre exemplu, în formare profesională. Avem o țară de manichiuriste. Și, pe de altă parte, noi nu finanțăm prin proiectele europene, spre exemplu, carnete de șofer, buldoescavatoriști sau mai știu eu ce.
Reporter:Adică meserii de care chiar e nevoie.
Corina Atanasiu: V-am dat doar un exemplu de cursuri care nu țin de autoritățile naționale care se ocupă de calificări. Și dacă nu ai patalama ANC, nu e bun cursul! Asta este o logică totalmente greșită. Toată industria IT-ului are o sumedenie de ocupații care nu există în nomenclatorul de ocupații din România. Dacă ele nu există, tu nu poți să organizezi cursuri și învățământ!
Reporter:Și dumneavoastră, ca europarlamentar, cum puteți modifica lucrurile de la Bruxelles astfel încât să se miște ceva aici?
Corina Atanasiu: Condiționez banii! Acum, să fim sinceri: dacă nu era Europa și dacă nu erau banii europeni care să ne forțeze să reformăm cât de cât domenii din viața noastră de zi cu zi, noi nu eram unde suntem acum! Noi o ducem mult mai bine decât în 1990. Incontestabil! Dar puteam s-o ducem infinit mai bine! Problema e că suntem o mașină care merge cu frâna de mână trasă.
Reporter:La nivelul cărei țări ar fi trebuit să fim noi, dacă ar fi fost un grad de corupție cel mult mediu, și nu mare?
Corina Atanasiu: Acum n-o să spun că am fi fost unde e Germania sau… Aș compara România cu o țară din asta mai mică, gen Estonia, care a explodat dintr-o dată. Am fi putut să facem chiar această figură frumoasă pe care a făcut-o Estonia. Și în ce privește digitalizarea, și în ce privește educația. Că estonienii acum i-au luat pe finlandezi, by the way! Și în ce privește calitatea vieții, care a crescut spectaculos la ei. Adică, e o țară trăibilă la ei! Acolo e o țară trăibilă!
Reporter:Care vă este cel mai drag regionalism din Moldova?
Corina Atanasiu: Oleacă!
Top 5 realizări ca persoană publică
1. Am făcut parte din echipa care a dezvoltat primele standarde ocupaționale pe ocupații din domeniul social din România.
2. Am făcut parte din primele echipe de asistență tehnică pentru administrarea fondurilor europene pentru dezvoltarea societății civile în România (1998-2007).
3. Primul serviciu de recuperare școlară pentru copii aflați în abandon școlar pe metoda TaRL – Teaching at the right level (1996 – 1998).
4. Prima strategie de asistență socială pentru Capitală, care a fost finanțață de Primăria Municipiului București (2000 – 2001).
5. „Reinventarea” creșei de întreprindere (2013 – 2015) după modelul introdus de Maria Cuțarida, prima femeie medic și doctor în medicină din România, care a făcut prima creșă de întreprindere pe lângă Fabrica de Tutun din București.
„Cu permisiunea dvs., aș adăuga și punctul 6: am coordonat Capitolul Educație din PNRR, am negociat și atras către România cele 3,6 miliarde de euro pentru toațe școlile din țară”.
Top 5 priorități ca viitor europarlamentar
1. Schengen terestru (continuare dosar / menținerea pe agenda publică europeană).
2. Recuperarea Tezaurului României din Rusia (continuare dosar / menținerea pe agenda publică europeană).
3. Extinderea Ariei Educationale Europene și în special extinderea programelor Erasmus+ Teacher Academies pentru a promova excelența în formarea profesorilor în Europa.
4. Revizuirea Directivei 77/486/EEC pentru a defini un mod unitar de implementare a ei, de preferință prin includerea cursurilor de limbă și civilizație maternă pentru copiii muncitorilor mobili proveniți din alte state membre ale UE, pornind de la un prag numeric stabilit la nivel european.
5. Principiul „fondurile europene sunt pentru cetățeni, nu pentru politicieni” – voi propune Comisiei Europene ca banii pe care România, prin Guvernele sale incompetente PSD-PNL, nu-i cheltuie și nu reușește să-i folosească pentru proiecte să rămână alocați tot României pentru alte proiecte, cu o implicare și decizie mai mare a societății civile și a organismelor locale și regionale în gestionarea fondurilor.
10 întrebări-fulger
1. Cel mai bun și cel mai nociv președinte al României de până acum? Aveți variantele Ceaușescu,Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.
– Constantinescu cel mai bun și Ceaușescu cel mai nociv, cu Iliescu după el.
2. Joe Biden sau Donald Trump?
– Biden.
3. Uniunea Europeană/NATO sau suveranism?
– Uniunea Europeană și NATO.
4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?
– În două tururi.
5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți, excluzându-l pe cel în care candidați.
– Sighișoara. Îmi place orașul vechi, e ca o mică bijuterie.
6. Țara în care ați alege să vă mutați dacă ați fi forțată să părăsiți România.
– Cred că Grecia. Îmi plac creveții și mă văd, așa, pe un mal de Mediterană, întorcând niște creveți într-o tigaie…
7. Viața la țară sau la oraș?
– La oraș.
8. Concediu la mare sau la munte?
– La mare.
9. Mâncarea preferată?
– Icre cu brânză sărată.
– Cam ciudată combinație…
– Știu, dar asta e!
10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?
– Jocurile Olimpice.
Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.
