O femeie din Vaslui, revenită recent din Marea Britanie și care ar fi trebuit să stea în carantină, a fost găsită de jandarmi în zona telecabinei Capra Neagră din Poiana Brașov.
Potrivit Jandarmeriei Brașov, femeia a fost legitimată, duminică, în jurul orei 12.00, deoarece nu purta mască de protecție. IPJ Brașov spune că vasluianca era singura turistă care nu purta mască.
Femeia se afla în zona telecabinei Capra Neagră din Poiana Brașov.
În urma verificărilor, jandarmii au aflat că femeia ar fi trebuit să se afle în carantină, în municipiul Vaslui, ca urmare a revenirii în țară din Marea Britanie
Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea carantinei, și a fost anunțată irecția de Sănătate Publică (DSP).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București a anunțat sâmbătă că marinarul român răpit în largul coastelor statului vest-african Togo, pe 29 noiembrie 2020, a fost eliberat și va fi repatriat în zilele următoare.
Tancul petrolier Agisilaos, aflat în marș, a fost atacat de pirați în Golful Guineei, din Oceanul Atlantic, la sud de Lomé, capitala togoleză, iar 4 membri ai echipajului, printre care și un român, au fost răpiți.
Comunicatul MAE
„În continuarea informaţiilor comunicate cu referire la incidentul produs la data de 29 noiembrie 2020, în largul portului Lomé (Republica Togo), în care a fost implicată nava Agisilaos, incident în cadrul căruia un cetăţean român, membru al echipajului navei menţionate, a fost răpit, Celula de Criză interinstituţională, convocată imediat după incident din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, informează că cetăţeanul român a fost eliberat şi urmează să fie repatriat în zilele următoare.
Pentru soluţionarea situaţiei cetăţeanului român, Celula de Criză interinstituţională a întreprins, de la convocarea acesteia şi până la eliberarea cetăţeanului român, demersuri specifice, în cooperare cu compania angajatoare şi cu parteneri internaţionali.
Totodată, Ambasada României în Nigeria întreprinde toate demersurile necesare pentru efectuarea formalităţilor specifice în vederea revenirii cetăţeanului român, în siguranţă, în ţară.”
Deși nava a încercat să scape prin manevre evazive, pirații au urcat la bord și au răpit 4 navigatori
Marinarul român a fost răpit de pirați în estul Oceanului Atlantic, la 40 km de coasta apuseană a Africii, împreună cu un rus și doi filipinezi. Cei patru navigau pe tancul petrolier Agisilaos (pavilion Insulele Marshall), cu un echipaj de 23 de persoane: români, ruși și filipinezi. Incidentul a avut loc în Golful Guineei, din estul Atlanticul, în largul coastelor statului Togo.
Atacul asupra tancului petrolier Agisilaosa fost raportat în seara zilei de 29 noiembrie 2020, în timp ce vaporul se afla în marș, la 5 mile marine (9,2 km) de limita vestică a Golfului Guineei și la 22 de mile marine (40,7 km) vest de țărmul statului Togo.
„Echipajul navei a încercat să evite îmbarcarea piraților, prin manevre evazive, dar nu a avut succes. Petrolierul a avut la bord 23 de membri în echipaj înainte de incident, cetățeni români, ruși și filipinezi”, a transmis din Constanța, la vremea respectivă, Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN).
După atac, nava a intrat în port în siguranță, cu restul echipajului la bord. Toate autoritățile au fost imediat notificate.
Vasul venea de la Port Elizabeth (Africa de Sud), acostase la Pointe-Noire (Republica Congo) și se deplasa spre Lomé (capitala Republicii Togo).
Golful Guineei, raiul piraților
În largul coastelor Africii, pirateria s-a mutat, în ultimii ani, de la est la vest. Marinarii cer securizarea zonelor periculoase
A fost cel de-al 24-lea incident de răpire confirmat în apele Golfului Guineei în 2020, cu un total de 122 de marinari răpiți de pe nave!
Adrian Mihălcioiu, președinte SLN (Free Trade Union of Seafarers) și inspector regional ITF (International Transport-Workers’ Federation), declara atunci:
“În ultimii ani, coasta de vest a Africii a luat locul celei de est (Somalia) în privința pirateriei, de cele mai multe ori finalizată cu sechestrări sau răpiri de echipaj navigant.
În România,Sindicatul Liber al Navigatorilor, împreună cu organizațiile navigatorilor din întreaga lume, reunite în organizația profesională ITF, cu sediul la Londra, consideră că zona Golfului Guineea trebuie securizată cât mai urgent.
Pirateria este un real pericol pentru marinari. Nu de puține ori, aceste atacuri barbare au dus la pierderea vieții unor navigatori, în ciuda faptului că răpirile vizează direct un scop material, acela de a obține sume de bani de către răpitori”.
Nava Agisilaos
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Răzvan Constantinescu, medic la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași, mare fan Tăriceanu și vector politic eșuat odată cu ALDE, și-a dat cu părerea, pe Facebook, și despre criza din SUA. Concluzia la care a ajuns e o demență care ar trebui tratată.
Agent de propagandă al curentului pro-corupție ilustrat de regimul Dragnea-Tăriceanu (2017-2019), dr. Constantinescu și-a găsit o poziționare și în ecuația politică din America: a devenit trumpist fanatic.
Din această postură, deplânge – într-un stil ironic – pierderea alegerilor de către Donald Trump (de fapt, „furtul alegerilor”!), eșuarea Americii „pe drumul neomarxist” și, mai ales, „iminenta instalare a comunismului „la Washington!
Un text care poate ține loc de certificat de internare la secșia psycho.
Ce a scris dr. Răzvan Constantnescu
„INDIS PENCE ABILUL”
„Şi eu cred că Donald Trump NU ar fi trebuit să câştige alegerile sau să fie declarat câştigător al acestora. Cel puţin, nu prin mijloacele obişnuite, denumite convenţional ca fiind «legale» ori «constituţionale». Pentru că asta ar fi însemnat să repete istoria primilor patru ani de mandat: măsuri economice cu efecte interne remarcabile şi politică externă excelentă, dar rezultate slabe în politica internă şi nule în privinţa blocării drumului inexorabil al democraţiei către prăpastia neomarxistă.
Singura şansă de evitare a instalării iminente a comunismului era de a releva în toată splendoarea, pentru orice muritor de pe planetă, mizeria şi pericolul vital pentru umanitate. Or, asta necesita ca absolut toată ticăloşia să iasă la suprafaţă, să fie vizibilă pentru orice locuitor vremelnic al acestei lumi.
În această logică, eu cred că Mike Pence nu a trădat pe nimeni, ci şi-a jucat rolul cu sârguinţă.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Mihai Gâdea (43 de ani), realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3, a preferat o destinație luxoasă și însorită pentru Revelionul 2021. Vedeta Antenei 3 a petrecut în Dubai, împreună cu familia.
Pozele din Dubai au fost postate de Mihai Gâdea pe Facebook, dar și de fiica sa, Karina Maisha (18 ani), pe Instagram.
De pe contul de Instagram k.sworld, cei care o urmăresc au aflat că şi-a petrecut vacanţa de iarnă în Dubai, acolo unde a trăit senzaţii tari. Alături i-a fost familia.
Fiica lui Mihai Gâdea a postat imagini în ţinută de gală, inclusiv o poză alături de tatăl său. În spate se întrezăreşte Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, pe care focurile de artificii au luminat cerul la trecerea în noul an.
Mihai Gâdea, fiica sa și nisipul Emiratelor / Foto: Facebook – Mihai Gâdea
Fiica vedetei postului de știri avea contul setat pe Privat, însă de curând aceasta și-a schimbat setările, iar acum oamenii o pot urmări fără să aștepte aprobare din partea ei.
Karina este cântăreaţă, iar în urmă cu 4 ani a lansat cover-ul melodiei „Somewhere only we know”.
Karina în safari / Foto: Instagram – Karina Gâdea
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Andreea Prisăcariu, jucătoarea de tenis din România care s-a remarcat prin acuzațiile aduse la adresa Biancăi Andreescu, și-a petrecut Revelionul cum știe ea mai bine: în Turcia, ascultând manele, scrie Digi Sport. Imaginea de “la revedere” pe 2020 a fost una cu sportiva în chiloți și un mesaj în engleză: “Ultima poză pe 2020. În bikini, pentru că de ce nu?”.
Andreea Prisăcariu (locul 686 în clasamentul mondial) a reușit astfel să atragă iar atenția asupra sa, după ce, în urmă cu ceva timp, reușise să se remarce tot printr-un lucru fără legătură cu valoarea sa profesională: critici la adresa Biancăi Andreescu (locul 7 în lume).
Prisăcariu (născută în 2004) a pretins, în august 2020, că i-a fost prietenă celebrei tenismene emigrate în Canada.
“Vorbea doar în engleză, nu voia să vorbească în română. (…) Avea o alură oarecum rea. Are ceva rău în ea, dar în sensul pozitiv. E cu nasul pe sus, dar fix cât trebuie, e sigură pe ea. Atitudinea ei pe teren mi se pare foarte șmecheră. (…) Am fost prietene pe Facebook și pe Instagram, după care m-a scos! Nu zic că e normal, dar am înțeles de ce a făcut asta”.
Căzută în uitare, Andreea Prisăcariu s-a pozat în bikini și a urcat poza pe Instagram la sfârșitul lui 2020. Apoi și-a văzut de petrecerea alături de o altă jucătoare de tenis. Ea a postat un filmuleț în care dansa pe manele și le-a transmis fanilor: “Ascultă și tenismenele Bogdan de la Ploiești, nu-i problemă!”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Generalul în rezervă Gabriel Crețu, fost adjunct al șefului SPP, a fost numit de Consiliul Local al Sectorului 5 din București în funcția de director general al Economat Sector 5 SRL, companie deținută de Primăria Sectorului 5.
Gabriel Crețu este acum consilier personal al primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone. El a fost numit în noua funcție pentru o perioadă de 3 luni, potrivit unui comunicat de presă emis miercuri, 30 decembrie, de Primăria Sectorului 5.
Fost numărul 2 în Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP), Gabriel Creţu a fost dat afară din funcție de președintele Klaus Iohannis subit, când a izbucnit „scandalul Ayahuasca”.
Gabriel Crețu a fost depistat la Clinica din satul Stănești (care aparține administrativ de orașul Răcari, județul Dâmbovița) a Vanessei Youness, iubita fostului șef al serviciului de informații din Ministerul de Interne, Gelu Oltean, la percheziţiile făcute pe 14 decembrie 2019.
Crețu s-ar fi aflat printre cele 39 de persoane care s-au înscris pentru a participa la evenimentul ce urma să aibă loc între 13 şi 15 decembrie. El ar fi un apropiat al lui Gelu Oltean, fiind foști colegi la Academia de Poliție.
În decembrie 2019, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă a generalului-locotenent (cu trei stele) Gabriel Crețu, prim-adjunctului directorului SPP. Oficial, trecerea în rezervă a fost făcută la cererea generalului în vârstă de 53 de ani. În realitate, acesta a fost obligat să ceară trecerea în rezervă, în urma participării la ritualurile Ayahuasca de la clinica din Stănești/Răcari.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dan Barna, copreședinte al USR-PLUS și vicepremier, a anunțat luni seara că, imediat după încheierea pandemiei de Covid-19, Guvernul va organiza referendumul pe tema “Fără penali în funcții publice”. Inițiativa cetățenească, aparținând USR și semnată de 1.000.000 de oameni, a fost blocată doi ani de PSD.
Acum, Dan Barna spune că proiectul va trece fără probleme de Senat, odată cu noua majoritate parlamentară, și că referendumul este inevitabil: “Așteptăm să treacă perioada cu pandemia, tocmai pentru că nu vrem să facem acum un referendum când situația de sănătate publică e așa cum este. Dacă mâine am vota-o în Senat, în 30 de zile facem referendumul. (…) Dar nu e cazul să facem referendumul acum din cauza pandemiei. Suntem perfect responsabili, nu vrem să scoatem oamenii la un referendum acum, în pandemie, doar din orgoliul că rezolvăm repede acest subiect. Îl vom rezolva imediat ce trece pandemia şi revenim la o societate care iese cu încredere din casă. Vom organiza referendumul. Apare în Constituţie“.
Copreședintele USR-PLUS afirmă că a găsit la PNL interes și susținere pentru proiect: “Da, acolo suntem, mai trebuie doar votul la Senat, care va fi realizat la momentul în care va permite situația sanitară”.
Coaliția PNL – USR-PLUS – UDMR are majoritate clară în Senat – for decizional în privința referendumului „Fără penali”, iar Anca Dragu, președinta acestei camere a Parlamentului, este o puternică susținătoare a inițiativei.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un mesaj halucinant a transmis președintele uzurpator al PNȚCD, Aurelian Pavelescu, chiar în ziua când Guvernul Cîțu a depus jurământul.
În seara de 23 decembrie, Aurelian Pavelescu a postat un mesaj decupat din manualul balamucului. El a cerut arestarea întregului Guvern Cîțu chiar în ziua instalării sale! Motivul: „sperjur”, adică „jurământ fals”!
Președintele PNȚCD a dat deja verdictul: membrii Guvernului Cîțu își vor încălca jurământul.
Mesajul delirant al lui Aurelian Pavelescu
„ARESTAȚI PENTRU SPERJUR GUVERNUL ROMÂNIEI!
Toți, dar absolut toți miniștrii care au jurat astăzi cu mâna pe Constituție și Biblie că vor respecta Constituția și legile țării, vor lupta pentru propășirea spirituală și materială a poporului și pentru «suveranitatea României», cu finalul «Așa să-mi ajute Dumnezeu!», ar trebui arestați pentru sperjur!
Ei, care sunt împotriva Constituției, împotriva poporului, împotriva suveranității României și împotriva lui Dumnezeu, au mințit cu bună știință! Pură apostazie! Să vă bată Dumnezeu!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Unul dintre efectele dureroase ale Brexitului este ieșirea Marii Britanii din programul Erasmus, prin intermediul căruia studenții din statele europene pot merge să studieze la facultăți din alte țări de pe continent. Printre cei afectați direct și imediat sunt tinerii români, a căror predilecție pentru studiile în Insulă era cunoscută.
BBC scrie că premierul britanic Boris Johnson a anunțat joi ieșirea țării sale din programul Erasmus. Englezii vor intra într-un alt tip de program care se numește Alan Turing. Michel Barnier, negociator-șef al UE pentru Brexit, a reacționat imediat, spunând că “regret decizia” britanicilor.
Premierul Boris Johnson a spus că, prin aderența la noul program Alan Turing, studenții din țara sa vor studia peste tot în lume, nu doar în Europa, și că a decis să iasă din Erasmus pentru că era prea scump. Este însă o explicație foarte străvezie, mult mai aproape de adevăr fiind atitudinea de frondă a guvernului britanic, dornic să arate populației că se schimbă într-adevăr ceva după ieșirea din UE și să le dea peste nas foștilor parteneri de pe continent.
Potrivit datelor oficiale, Marea Britanie era pe locul 1 în topul preferințelor printre studenții români care vor să studieze în străinătate. În 2018 erau 8.992 de studenți români acolo. În fiecare an, alți circa 3.000 plecau în Insule – majoritatea prin programul Erasmus. Motivul pentru care tinerii români aleg cu predilecție Marea Britanie ca să-și continue studiile este simplu: 49 de universități de acolo sunt în top 100 la nivel mondial, iar diploma britanic ăeste foarte valoroasă, recunoscută la nivel mondial și de angajatori de top.
Alternativa la programul Erasmus este una aproape prohibitivă. Un an de studii costă zeci de mii de euro – bani pe care familiile studenților români nu îi au întotdeauna.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
O reformă majoră și vitală pentru funcționarea democrației în România, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a fost omisă din programul de guvernare al coaliției PNL – USR-PLUS – UDMR. Măsura fusese promisă de PNL (care a forțat-o și prin asumare de guvern) și de USR-PLUS (care în ultimii 4 ani a insistat pe această temă). Numai că, la negocierile pentru formarea coaliției, reforma electorală a fost blocată de UDMR.
Conform publicației Hirado.hu, cererea USR-PLUS de a se modifica legislația pentru ca primarii localităților să se aleagă în două tururi a întâmpinat opoziția fermă a UDMR. PNL și USR-PLUS au renunțat, în cele din urmă, la acest punct important din programul lor, dar este doar o capitulare temporară.
Potrivit Ziare.com, USR-PLUS ar intenționa să încheie un acord separat, cu PNL, prin care să se susțină revenirea la alegerile în două tururi, dar aceasta nu este o urgență, întrucât următoarele alegeri locale sunt abia în 2024. Cum PNL și USR-PLUS nu au majoritate nici în Camera Deputaților, nici în Senat fără UDMR, ele ar avea nevoie de o înțelegere punctuală cu alte forțe din Parlament – fie cu partidul populist AUR, fie să convingă un număr apreciabil de parlamentari de la PSD să voteze pentru alegeri locale în două tururi.
În tabăra USR-PLUS există bănuieli că nici la PNL nu există o voință generală pentru alegeri în două tururi la primării și consilii județene. Explicația e simplă. Cele două mari partide, PSD și PNL, au împreună circa 80% din primarii în funcție. Tocmai sistemul cu alegeri într-un singur tur de scrutin îi avantajează pe actualii primari, care pe fondul prezenței la vot foarte scăzute (30-35%) pot câștiga ușor mobilizându-și angajații, apropiații, membrii de partid și asistații social. Dacă s-ar face două tururi de scrutin, candidații opoziției ar avea șanse majore să producă o schimbare în turul 2, prin coalizare cu celelalte partide.
Alegerile în două tururi ar însemna o presiune mult mai mare pe primarii în funcție, obligați să treacă la treabă și să le arate locuitorilor că sunt gospodari 4 ani, nu doar în ultimele 3-4 luni de dinaintea alegerilor.
UDMR se opune alegerilor locale în două tururi din alt considerent. Maghiarii profită, în general, de faptul că în unele orașe alegătorii români se împart, la primul tur de scrutin, între diversele partide. În acest context, pe lângă primarii din localitățile unde maghiarii sunt majoritari, UDMR câștigă și primării din localități unde minoritatea maghiară, destul de însemnată, reușește să depășească în primul tur majoritatea română fragmentat între diverse formațiuni politice. Cu alegeri într-un singur tur, se poate câștiga primăria într-un oraș unde maghiarii reprezintă, de exemplu, doar 30% din populație. Dacă alegerile ar fi în două tururi, în mod evident rezultatul ar fi altul. Cazurile cele mai elocvente: orașele Târgu Mureș și Satu Mare, care au primari de la UDMR deși populația maghiară e mult sub 50%.
USR-PLUS este marele pierzător al faptului că reforma electorală a fost scoasă din programul de guvernare. Alianța are foarte puțini primari tocmai din această cauză – nu reușește să înfrângă monopolul edililor aflați deja în funcție (unii, chiar de zeci de ani). În plus, trecerea la alegeri în două tururi a fost una din marile promisiuni ale USR-PLUS în fața electoratului profund nemulțumit de modul în care clasa politică urmărește să-și conserve privilegiile reducând la minimum influența votului exprimat de cetățeni.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!