Conferențiarul Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale, acuză în termeni foarte duri stânga radicală europeană că, din lașitate și complicitate, e gata să trădeze din nou cauza democrației și e gata să pactizeze cu agresorii țărilor mai mici – în speță, Rusia –, exact așa cum a făcut și în anii 1930 în fața Germaniei și Italiei.
Expertul, autor și coautor la lucrări de valoare privind relațiile internaționale și arhitectura securității europene în ultimul secol, afirmă că „partidele marxiste și neo-marxiste” se ascund în spatele așa-zisului pacifism pentru a bloca mobilizarea democrațiilor occidentale în fața dictatorilor.
Intervenția se încheie cu o pildă din 1939: socialiștii francezi s-au opus vehement ca țara lor să apere Polonia în fața Germaniei, întrebându-se de ce ar muri ei pentru o altă țară. Un an mai târziu, când Hitler se plimba pe Champs-Elysees, aceiași socialiști francezi se întrebau, înspăimântați, cine va muri pentru ca țara lor să redevină liberă.
Textul dur al profesorului de relații internaționale Valentin Naumescu
„CĂCĂCIOASA STÂNGĂ RADICALĂ EUROPEANĂ, PREGĂTITĂ SĂ TRĂDEZE DIN NOU? (*conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, căcăcios înseamnă laș, fricos)
Ca mai mereu în istoria Europei, stânga europeană extremă, marxistă sau neo-marxistă, este pregătită să trădeze din nou și să pactizeze cu agresorii țărilor mai mici, sub acoperirea ipocrită a discursului pacifist, care face întotdeauna jocul puterilor agresoare și expansioniste și încurcă atât cât poate articularea unei reacții puternice de apărare din partea democrațiilor occidentale.
Stânga radicală și populistă spaniolă nu dorește implicarea Spaniei, a UE și a NATO în susținerea Ucrainei. Deși guvernul Spaniei în ansamblu, condus de un premier socialist moderat, a exprimat sprijin ferm pentru acțiunile NATO pe Flancul Estic, PODEMOS, parte a coaliției de guvernare, nu este de acord cu suplimentarea militară și consolidarea Flancului Estic.
La rândul său, Secretarul de stat pentru Agenda 2030, comunistul Enrique Santiago, a afirmat pe Twitter: «extinderea NATO spre Rusia este o greșeală gravă pentru Europa, amenință pacea și este stângace din punct de vedere strategic: prețurile gazelor și petrolului și inflația vor crește».
* În mai 1939, socialiștii francezi se întrebau – «De ce să murim pentru Polonia?» Foarte «inteligenți». În vara anului următor, Hitler se plimba triumfător prin centrul Parisului… iar socialiștii francezi se întrebau panicați, cine va muri acum pentru eliberarea Franței?“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Momentul optim pentru atac este luna februarie, când ziua s-a mai mărit, iar cantitățile de zăpadă ar trebui să fie mai mici decât în ianuarie. În același timp, dacă Rusia nu reușește să-și atingă obiectivele până la venirea dezghețului – fenomenul cunoscut sub numele de Rasputița –, totul riscă să se transforme într-un dezastru de proporții, care va duce la prăbușirea regimului Putin.
De cealaltă parte, Ucraina susținută de Europa și America trebuie să facă tot ce-i stă în putință să întârzie înaintarea trupelor rusești, astfel încât primăvara și dezghețul să sosească înainte ca acestea să-și atingă obiectivele stabilite.
Analiza celor doi experți este foarte vastă și atinge o multitudine de aspecte care arată că, împotriva percepției superficiale, un eventual atac ordonat de Putin ar târî Rusia într-o afacere extrem de complicată și periculoasă, în care beneficiile ar fi mult mai mici decât costurile.
Autorii studiului avertizează că ne putem aștepta ca Rusia să încerce, simultan cu invazia Ucrainei, să declanșeze tulburări în țările din Balcani – implicit, și România –, pentru a îngreuna răspunsul NATO și al SUA.
Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale este un foarte important think-tank american înființat în 1962, din care au făcut și fac parte experți, parlamentari și oficiali guvernamentali.
Despre autorii analizei
Philip G. Wasielewski s-a pensionat recent după o carieră de 31 de ani ca ofițer de operațiuni paramilitare în cadrul Agenției Centrale de Informații (CIA).
Seth G. Jones este vicepreședinte senior și director al Programului de Securitate Internațională la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) din Washington, D.C., și autor, cel mai recent, al cărții „Trei oameni periculoși: Rusia, China, Iran și ascensiunea războiului hibrid (W.W. Norton, 2021)“.
Citiți mai jos traducerea studiului publicat pe csis.org.
„Posibila invazie a Rusiei în Ucraina
Problema
Dacă negocierile de pace eșuează, armata rusă are mai multe opțiuni pentru a avansa în Ucraina prin rutele de invazie din nord, centru și sud. Dar o încercare rusă de a cuceri și de a menține teritoriul nu va fi neapărat ușoară și va fi probabil afectată de provocări legate de vreme, de lupta urbană, de comandă și control, de logistică și de moralul trupelor rusești și al populației ucrainene. Statele Unite și aliații și partenerii lor europeni ar trebui să fie pregătiți pentru o invazie prin luarea imediată de măsuri economice, diplomatice, militare, de informații și umanitare pentru a ajuta Ucraina și populația acesteia și pentru a consolida apărarea de-a lungul flancului estic al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Introducere
Președintele rus Vladimir Putin continuă să amenințe cu o invazie a Ucrainei, cu o consolidare militară majoră în apropierea graniței ruso-ucrainene și cu un limbaj agresiv. Rusia a desfășurat arme și sisteme ofensive la distanță de lovire de Ucraina, inclusiv tancuri de luptă principale, obuziere autopropulsate, vehicule de luptă pentru infanterie, sisteme de rachete cu lansare multiplă, sisteme de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Iskander și artilerie remorcată, după cum se evidențiază în figurile 1a și 1b.
Prima fază a invaziei Ucrainei de către Rusia, așa cum e calculată de cei doi experți de la csis.org
Putin a completat această intensificare cu un limbaj tranșant, afirmând că Ucraina face parte din punct de vedere istoric din Rusia și că Kievul trebuie să se întoarcă în sânul Rusiei. Amenințarea Rusiei este deosebit de alarmantă din cel puțin două motive.
În primul rând, Rusia și-ar putea muta rapid forțele prepoziționate în Ucraina. În cazul în care se angajează pe deplin, armata rusă este semnificativ mai puternică și mai capabilă decât armata ucraineană, iar Statele Unite și alte țări NATO au spus clar că nu își vor desfășura forțele în Ucraina pentru a respinge o invazie rusă. Chiar dacă diplomații ajung la un acord, Putin și-a arătat disponibilitatea de a mări și micșora ritmul războiului din Ucraina și de a amenința cu extinderea acestuia, ceea ce face ca amenințarea rusă să fie persistentă.
În al doilea rând, o invazie ar marca o schimbare semnificativă în politica internațională, creând o nouă „Cortină de Fier” care începe de-a lungul granițelor Rusiei cu Finlanda și statele baltice și se deplasează spre sud prin Europa de Est, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și de Sud și, în cele din urmă, spre Asia de Est, de-a lungul flancului sudic al Chinei.
În consecință, este important să înțelegem cum ar putea Rusia să invadeze Ucraina, cum pot influența obiectivele politice specifice un plan de invazie, provocările cu care s-ar putea confrunta o invazie și ce opțiuni au Statele Unite și partenerii lor europeni pentru a răspunde. Pentru a ajuta la înțelegerea acestor dinamici, acest rezumat pune mai multe întrebări. Care sunt obiectivele președintelui rus Vladimir Putin? Ce opțiuni militare are Rusia și cum ar putea arăta o invazie? Cum ar trebui să răspundă Statele Unite și aliații și partenerii săi?
Breviarul prezintă două argumente principale.
În primul rând, în cazul în care Rusia decide să invadeze Ucraina pentru a reafirma controlul și influența rusă, există cel puțin trei posibile axe de înaintare pentru a cuceri teritoriul ucrainean:
un atac nordic, care ar putea încerca să depășească apărarea ucraineană din jurul Kievului prin apropierea prin Belarus;
un atac central care avansează spre vest în Ucraina, și
un atac sudic care avansează prin istmul Perekop.
În al doilea rând, dacă Statele Unite și partenerii lor europeni nu reușesc să descurajeze o invazie rusă, ar trebui să sprijine rezistența ucraineană printr-o combinație de mijloace diplomatice, militare, de informații și de altă natură. Statele Unite și partenerii săi europeni nu pot permite Rusiei să anexeze Ucraina. Împăcarea Occidentului față de Moscova atunci când aceasta a anexat Crimeea în 2014 și apoi a orchestrat o insurgență în estul Ucrainei nu a făcut decât să-i încurajeze pe liderii ruși. În plus, anexarea de către Rusia a unei părți sau a întregii Ucraine ar crește forța de muncă, capacitatea industrială și resursele naturale ale Rusiei la un nivel care ar putea să o transforme într-o amenințare globală. Statele Unite și Europa nu pot face din nou această greșeală.
Restul acestui rezumat este împărțit în trei secțiuni principale.
În primul rând, examinează obiectivele politice rusești.
În al doilea rând, rezumatul analizează opțiunile militare rusești.
În al treilea rând, se explorează opțiunile disponibile pentru Statele Unite și aliații și partenerii săi.
Obiective politice rusești
Kremlinul dorește ceea ce spune: încetarea expansiunii NATO, retragerea expansiunii anterioare, eliminarea armelor nucleare americane din Europa și o sferă de influență rusă. Cu toate acestea, Putin ar putea accepta mai puțin. Obiectivul principal al Kremlinului este o garanție că Belarus, Ucraina și Georgia nu vor face niciodată parte dintr-un bloc militar sau economic altul decât cele controlate de Moscova și că Rusia va fi arbitrul suprem al politicii externe și de securitate a celor trei state. În esență, acest conflict se referă la întrebarea dacă, la 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, fostele sale republici etnice pot trăi ca state independente și suverane sau dacă trebuie să recunoască în continuare Moscova ca suveran de facto al lor.
În aparență, cererea pentru o sferă de influență exclusivă în Europa de Est și în Caucazul de Sud are ca scop satisfacerea intereselor de securitate ale Rusiei. Kremlinul a prezentat expansiunea NATO spre est ca fiind păcatul originar al relațiilor internaționale post-sovietice cu Occidentul, care acum trebuie rectificat. În ciuda faptelor, a interpretărilor alternative și a preocupărilor de securitate ale unor națiuni la fel de suverane, Moscova susține că, în lipsa unor astfel de garanții, va folosi forța militară pentru a-și proteja interesele de securitate.
Opțiunile militare rusești
Pe baza acestor obiective politice, Kremlinul are cel puțin șase opțiuni militare posibile:
1. Redistribuirea unei părți a forțelor sale terestre departe de granița ucraineană – cel puțin temporar – dacă negocierile au succes, dar continuă să ajute rebelii pro-ruși din estul Ucrainei.
2. Să trimită trupe rusești convenționale în regiunile separatiste Donețk și Luhansk ca „pacificatori” unilaterali și să refuze să le retragă până când negocierile de pace se vor încheia cu succes și Kievul va accepta să pună în aplicare acordurile de la Minsk.
3. Să pună stăpânire pe teritoriul ucrainean până la vest de râul Dnepr pentru a-l folosi ca monedă de schimb sau să încorporeze acest nou teritoriu în totalitate în Federația Rusă. Această opțiune este reprezentată în figura 2a.
4. Preluarea teritoriului ucrainean până la râul Dnepr și preluarea unei centuri suplimentare de pământ (care să includă Odessa) care leagă teritoriul rusesc de Republica separatistă Transnistria și separă Ucraina de orice acces la Marea Neagră. Kremlinul ar urma să încorporeze aceste noi teritorii în Rusia și să se asigure că resturile statului ucrainean rămân neviabile din punct de vedere economic.
5. Să pună mâna doar pe o centură de pământ între Rusia și Transnistria (inclusiv Mariupol, Herson și Odessa) pentru a asigura aprovizionarea cu apă dulce a Crimeei și a bloca accesul Ucrainei la mare, evitând în același timp luptele majore pentru Kiev și Harkov. Această opțiune este reprezentată în figura 2b.
6. Cucerirea întregii Ucraine și, împreună cu Belarus, anunțarea formării unei noi uniuni slave tripartite a rușilor mari, mici și albi (ruși, ucraineni și belaruși). Această opțiune ar implica operațiuni reprezentate în figura 2a ca „faza întâi”, iar figura 2c reprezintă „faza a doua” a acestei opțiuni.
Dintre aceste șase opțiuni, primele două sunt cele mai puțin susceptibile de a atrage sancțiuni internaționale semnificative, dar au șanse limitate de a obține un progres în ceea ce privește problemele NATO sau acordurile de la Minsk, din cauza naturii lor coercitive. Toate celelalte opțiuni aduc sancțiuni internaționale majore și greutăți economice și ar fi contraproductive pentru obiectivul de slăbire a NATO sau de decuplare a Statelor Unite de la angajamentele sale față de securitatea europeană.
Opțiunile de la 3 la 6 ar putea atinge un alt obiectiv – distrugerea unei Ucraine independente – a cărei evoluție către un stat democratic liberal a devenit o sursă majoră de dispută în rândul elitelor de securitate de la Kremlin. Opțiunea 3 ar face ca Rusia să controleze o cantitate substanțială din teritoriul ucrainean, dar să lase în continuare acest stat viabil din punct de vedere economic. Opțiunea 4 lasă doar un rest de Ucraină agrară, dar exclude ocuparea zonelor sale cele mai naționaliste. Opțiunea 5 lasă o mai mare parte din Ucraina liberă, dar îi taie accesul la mare și implică mai puține costuri de ocupație. Opțiunile 4 și 5 – delimitarea unei centuri de pământ de la Tiraspol la Mariupol – sunt complicate de faptul că nu există niciun element natural, râu sau lanț muntos cu orientare est-vest care să servească drept linie naturală de demarcație pentru acest teritoriu ocupat. Noua frontieră de-a lungul acestui teritoriu ar traversa nenumărate câmpuri și păduri și ar fi dificil de apărat. Opțiunea 6 înseamnă ocuparea întregii țări și confruntarea cu asimilarea unei populații de 41 de milioane de locuitori care ar putea opune rezistență activă și pasivă la ocupație timp de ani de zile. Ar fi nevoie de o forță de ocupație de dimensiuni considerabile pentru a controla populația și pentru a supraveghea noile frontiere cu țările NATO. Ucrainenii din orice teritoriu ocupat se pot aștepta la rusificarea forțată pe care națiunea a experimentat-o în timpul unor conducători precum Ecaterina cea Mare, Alexandru al II-lea, Stalin și Brejnev.
Posibile rute de invazie
Pregătirea ideologică a societății rusești pentru un conflict cu Ucraina este în curs de desfășurare cel puțin din 2014, propaganda Kremlinului prezentând Ucraina ca pe un stat proto-fascist și neonazist.
În iulie 2021, o scrisoare publică a președintelui Putin a afirmat că rușii și ucrainenii sunt același popor și a pedepsit autoritățile ucrainene pentru că justifică independența prin negarea trecutului lor.
Armata rusă a făcut din articolul președintelui Putin o lectură obligatorie pentru soldații săi.
Aceasta a fost urmată în octombrie de o scrisoare în ziarul Kommersant a vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a folosit tonuri antisemite pentru a delegitima actuala conducere ucraineană ca fiind extremistă, coruptă și controlată de străini.
Având o bază ideologică pentru acțiune, următorul pas este crearea unui casus belli – justificarea războiului – în concordanță cu imaginea fabricată de Kremlin despre Ucraina. Pretextele pentru un atac ar putea varia de la o simplă întrerupere a discuțiilor de securitate până la un incident pus în scenă, similar provocărilor de la Mukden (pretextul Japoniei pentru a porni invazia Chinei în 1931 – n. red.), Gleiwitz (înscenarea Germaniei pentru a invada Polonia în 1939 – n. red.) și Mainila (înscenarea URSS în 1939, pentru a invada Finlanda – n. red.), care au oferit justificarea pentru invazia Japoniei în Manciuria, invazia Germaniei în Polonia și, respectiv, atacul Uniunii Sovietice asupra Finlandei. Acesta este motivul pentru care afirmația bizară a ministrului apărării, Serghei Șoigu, postată pe site-ul oficial al Kremlinului, potrivit căreia mercenarii americani pregătesc o „provocare” cu arme chimice în Ucraina, este de rău augur și ar putea prefigura exact tipul de „incident” pe care Kremlinul l-ar pregăti.
Odată ce va exista un casus belli, vor urma probabil atacuri cibernetice pentru a degrada sistemele militare de comandă și control ale Ucrainei, precum și comunicațiile publice și rețelele electrice. Apoi, operațiunile cinetice vor începe probabil cu lovituri aeriene și cu rachete împotriva forțelor aeriene și a sistemelor de apărare aeriană ale Ucrainei. Odată stabilită superioritatea aeriană, forțele terestre rusești vor avansa, precedate de operațiuni speciale pentru a degrada în continuare capacitățile de comandă și control și pentru a întârzia mobilizarea rezervelor prin efectuarea de bombardamente, asasinate și operațiuni de sabotaj.
Schema de manevră a unei invazii militare rusești în Ucraina va fi probabil influențată de acela dintre obiectivele politice de mai sus pe care Kremlinul dorește să le atingă, de geografia terenurilor și orașelor pentru care se va lupta și de rutele de transport pentru a aduce logistica. În cazul în care Kremlinul dorește să exercite opțiunile 3, 4 sau 6, și luând în considerare geografia și logistica primară, există trei axe probabile de înaintare pentru a cuceri teritoriul ucrainean la est de râul Dnepr, râul fiind fie o limită de înaintare, fie limita primei faze a unei invazii mai mari.
• Ruta nordică: Rusia ar putea avansa spre Kiev pe două rute. Prima ar fi de 150 de mile (240 km – n. red.) pe șosea prin Novîie Iurkovici, Rusia – Cernihiv, Ucraina – Kiev, Ucraina. Cea de-a doua ar fi o înaintare de 200 de mile (320 km – n. red.) prin Troebortnoe, Rusia – Konotop, Ucraina – Nijnîi, Ucraina – Kiev.
Dacă Minskul ar accepta utilizarea rețelelor sale rutiere și feroviare, armata rusă ar putea flanca apărarea ucraineană din jurul Kievului și s-ar putea apropia de aceasta din spate prin intermediul unei axe de înaintare de 150 de mile (240 km – n. red.) de la Mazur, Belarus, la Korosten, Ucraina, și în cele din urmă la Kiev.
• Ruta centrală: Rusia ar putea, de asemenea, să avanseze spre vest de-a lungul a trei rute. Prima ar putea include o axă de 320 de kilometri care să treacă prin Belograd, Rusia – Harkov, Ucraina – Poltava, Ucraina – Kremenciuk, Ucraina. A doua ar putea include o axă de 140 de mile (224 km – n. red.) care să treacă prin Donețk, Ucraina, până la Zaporojie, Ucraina; și, eventual, o altă axă de la Donețk la Dnipro, Ucraina. Cea de-a treia ar putea implica forțele rusești care avansează de-a lungul coastei spre Mariupol, Berdiansk și istmul Perekop, care leagă Crimeea de Ucraina.
• Ruta sudică: Rusia ar putea, de asemenea, să avanseze peste istmul Perekop pentru a cuceri Herson și sursa de apă dulce pentru Crimeea și, simultan, spre vecinătatea Melitpolului pentru a se conecta cu forțele rusești care avansează de-a lungul coastei Mării Azov. În cazul în care Rusia ar încerca opțiunea 5, acesta ar fi atacul principal cuplat cu asaltul de-a lungul coastei spre Mariupol și Berdiansk. Dar ar fi cel mai greu de susținut din punct de vedere logistic din cauza lipsei unei căi ferate care să meargă de-a lungul coastei Mării Azov și a principalei direcții de înaintare.
Figura 2 evidențiază posibilele căi de invazie. Toate aceste rute, cu excepția celei de coastă, sunt paralele cu liniile de cale ferată existente. Acest lucru este esențial, deoarece forțele logistice ale armatei ruse nu sunt concepute pentru ofensive terestre de mare amploare departe de căile ferate.
Dacă printre obiectivele Rusiei se numără și interzicerea accesului viitor al Ucrainei la mare, aceasta va trebui să cucerească Odessa. Unii prezic că acest lucru va fi realizat prin debarcări amfibii și aeropurtate în apropierea Odessei, care se vor lega cu forțele mecanizate care se apropie dinspre est. Dacă Rusia intenționează să cucerească întreaga țară, forțele sale ar trebui să cucerească Odessa (ale cărei facilități portuare ar ușura logistica rusă) și, de asemenea, să traverseze râul Dnepr în mai multe puncte pentru a mărșălui și a lupta încă 350 până la 700 de mile (560-1.120 km) mai departe spre vest pentru a ocupa toată Ucraina până la granițele cu Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Moldova.
Perspectivele de succes ale Rusiei
Atacurile mecanizate nu sunt întotdeauna atât de rapide pe cât speră atacatorii. Două dintre cele mai rapide mișcări de forțe blindate din istorie
– lovitura de pumn a generalului german Heinz Guderian prin Ardeni și cucerirea Dunkerque în mai 1940;
– înaintarea SUA și a coaliției de la granița Kuweitului la Bagdad în 2003
au avut fiecare o medie de aproximativ 30 de kilometri pe zi. Mișcarea împotriva unui inamic hotărât în condiții de iarnă, cu lumină naturală limitată, ar putea reduce semnificativ această rată de înaintare.
Cu suficiente trupe, putere de foc, logistică, timp și voință națională, precum și fără interferențe externe, Rusia ar putea înainta până când armata sa va atinge obiectivele politice ale Kremlinului. Armata rusă este mai numeroasă decât cea ucraineană în aer și la sol, Rusia a dobândit o experiență vastă în desfășurarea de operațiuni cu arme combinate în Siria, iar terenul favorizează războiul mecanizat ofensiv. Cu toate acestea, adevăratul calcul al succesului militar poate fi făcut doar după ce începe o confruntare armată efectivă. În plus, există mai multe elemente necontrolabile – cum ar fi vremea, lupta urbană, comanda și controlul, logistica și moralul – care pot juca un rol semnificativ în etapele inițiale ale unui război.
Vremea: O invazie care începe în ianuarie sau februarie ar avea avantajul unui teren înghețat pentru a susține deplasarea în lungul țării a unei mari forțe mecanizate. De asemenea, ar însemna să opereze în condiții de frig și vizibilitate limitată. Ianuarie este, de obicei, cea mai rece și cea mai înzăpezită lună a anului în Ucraina, cu o medie de 8,5 ore de lumină pe parcursul lunii și o creștere la 10 ore până în februarie.
Acest lucru ar pune preț pe capacitățile de luptă pe timp de noapte pentru a menține un avans în mișcare. În cazul în care luptele ar continua în martie, forțele mecanizate ar trebui să se confrunte cu infama Rasputița, sau dezghețul. În octombrie, Rasputița transformă terenul ferm în noroi. În martie, stepele înghețate se dezgheață, iar terenul devine din nou, în cel mai bun caz, o mlaștină, iar în cel mai rău caz, o mare de noroi. Vremea de iarnă este, de asemenea, mai puțin optimă pentru operațiuni eficiente de sprijin aerian apropiat.
Lupta urbană: În timp ce o mare parte din terenul de la est de râul Dnepr include câmpuri și păduri, există câteva zone urbane importante pe care o forță mecanizată rusă ar trebui fie să le cucerească, fie să le ocolească și să le asedieze. Kievul are aproape 3 milioane de locuitori, Harkovul are aproximativ 1,5 milioane, Odessa are 1 milion, Dnipro are aproape 1 milion, Zaporijie are 750.000 și chiar și Mariupol are aproape 500.000. Dacă sunt apărate, aceste zone urbane mari ar putea necesita timp și pierderi considerabile pentru a fi curățate și ocupate. În primul război cecen, forțelor rusești le-a luat de la 31 decembrie 1994 până la 9 februarie 1995 pentru a prelua controlul asupra orașului Groznîi, pe atunci un oraș cu mai puțin de 400.000 de locuitori, de la cele câteva mii de luptători ceceni care-l apărau. În cel de-al doilea război cecen, asediul orașului Groznîi a durat, de asemenea, șase săptămâni.
Prin urmare, cel mai bun mod de acțiune pentru trupele rusești ar fi să ocolească zonele urbane și să le curețe mai târziu. Cu toate acestea, Harkov se află imediat după granița cu Rusia și este un nod rutier și feroviar important. Dacă forțele rusești nu ar controla Harkovul, aceasta ar diminua serios capacitatea lor logistică de a susține un impuls central spre râul Dnepr și dincolo de acesta. În plus, Kievul reprezintă o provocare similară și, în calitate de capitală a națiunii, posedă o mare valoare simbolică pentru oricare dintre părți o va deține. Este posibil ca Rusia să nu poată evita o luptă urbană susținută în mai multe zone metropolitane importante (și pierderile ridicate care rezultă) dacă încearcă mai mult decât o incursiune punitivă în Ucraina.
Comandă și control: Există o expresie rusească: „primul blini este întotdeauna o mizerie”. În cazul unei invazii în Ucraina, Rusia va desfășura cea mai mare operațiune de arme combinate de la Bătălia pentru Berlin din 1945.
Războiul ruso-georgian din 2008 a avut doar cinci zile de luptă și a implicat 70.000 de soldați ruși.
În Siria, principalele forțe de manevră au inclus unități terestre siriene, cu ajutorul Hezbollahului libanez, al forțelor de miliție din țările vecine, cum ar fi Irak și Afganistan, al companiilor militare private, cum ar fi Grupul Wagner, și al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice-Quds al Iranului. Dar Rusia nu a desfășurat un număr semnificativ de forțe convenționale.
Aproximativ 120.000 de soldați ruși sunt mobilizați în apropierea Ucrainei, cu alte zeci de mii de soldați pregătiți să intre în luptă. Va fi o provocare pentru comandamentul și controlul rusesc să mute mai întâi toate aceste forțe în pozițiile de atac cu o disciplină de marș adecvată. De asemenea, va fi dificil pentru Rusia să mențină această disciplină în timpul atacului, astfel încât cantitățile masive de vehicule și soldați care se deplasează pe un număr limitat de drumuri alunecoase și proaste și adesea pe timp de noapte să nu devină un ambuteiaj gargantuesc.
Coordonarea asalturilor aeropurtate și amfibii se va dovedi o altă provocare. Forțele aeropurtate ar putea fi lansate de-a lungul râului Dnepr pentru a cuceri poduri cruciale, dar cât timp vor putea rezista în timp ce forțele blindate vor încerca să ajungă la ele pe drumuri de iarnă? Același lucru este valabil și pentru forțele amfibii care încearcă să flancheze apărarea ucraineană lângă Mariupol sau să cucerească Odessa. Hidrografia Mării Negre și topografia de coastă oferă puține locuri bune de debarcare pentru forțele amfibii, iar odată debarcate, acestea ar fi greu de susținut. Fără o coordonare adecvată și o avansare rapidă a forțelor blindate, orice asalt aeropurtat sau amfibiu ca parte a invaziei ar putea deveni un „pod sau o plajă prea departe” pentru forțele rusești. Figurile 3a, 3b și 3c evidențiază navele din Flota Mării Negre a marinei ruse, inclusiv nave de debarcare și corvete care ar putea fi folosite într-un asalt amfibiu în Ucraina.
De asemenea, armata rusă are o experiență limitată în coordonarea unui număr mare de aeronave care vor sprijini atacul la sol. Operațiunile aeriene rusești din Siria și Cecenia nu se compară cu numărul de ieșiri care ar putea fi necesare în Ucraina, pe un front care ar putea avea câteva sute de kilometri lățime. Aceasta va fi prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace când forțele terestre ale Rusiei se vor confrunta cu un adversar modern mecanizat, iar forțele sale aeriene se vor confrunta cu un adversar cu o forță aeriană și un sistem de apărare aeriană moderne. În consecință, forțele rusești se vor confrunta probabil cu provocări notabile în ceea ce privește comanda, controlul, comunicațiile și coordonarea.
Logistică: Atacul inițial va fi probabil bine susținut de artilerie și sprijin aerian, ceea ce va duce la mai multe spărturi în apărarea ucraineană. Cu toate acestea, odată ce unitățile de luptă își vor consuma stocurile inițiale de muniție, combustibil și alimente, va începe adevăratul test al puterii militare rusești – inclusiv capacitatea Rusiei de a susține înaintarea unei forțe mecanizate masive pe sute de kilometri de teritoriu. Kievul și punctele de trecere a râului Dnepr se află la cel puțin 150 până la 200 de mile (240-320 km – n. red.) de drum de granița rusă, iar armata sa va avea nevoie de cel puțin câteva zile de luptă pentru a ajunge la ele. Înainte de asta, va trebui, fără îndoială, să se realimenteze, să se realimenteze și să înlocuiască pierderile de luptă de oameni și materiale cel puțin o dată, ceea ce va necesita o pauză operațională.
În articolul său, „Hrănirea ursului”, Alex Verșininin susține că există provocări logistice serioase pentru o invazie rusă care ar trebui să se rostogolească peste statele baltice în 96 de ore și să pună Occidentul în fața unui fapt împlinit. Rusia a construit o mașinărie de război excelentă pentru a lupta în apropierea frontierei sale și pentru a lovi în profunzime cu rachete cu rază lungă de acțiune.
Cu toate acestea, Rusia ar putea avea probleme cu o ofensivă terestră susținută mult dincolo de căile ferate rusești, fără o oprire logistică majoră sau o mobilizare masivă a rezervelor. Deoarece adâncimea operațională în Ucraina este mult mai mare decât în țările baltice, o invazie rusă în Ucraina ar putea fi o afacere mai lungă decât anticipează unii, din cauza timpului și a distanței pentru aducerea de provizii. Dacă invazia nu se încheie rapid din cauza unei combinații de vreme, logistică și rezistență ucraineană, cum ar putea avea acest lucru un impact asupra moralului rusesc?
Moralul: Există două niveluri de moral de fiecare parte care trebuie luate în considerare: moralul soldaților individuali și moralul fiecărei țări și al poporului său. La nivel individual, va avea un soldat ucrainean care crede că luptă pentru patria sa un avantaj față de un soldat rus a cărui motivație de a lupta poate varia? Pentru națiunea ucraineană în ansamblu, cât de puternic este sentimentul de identitate națională unică pentru a rezista la ceea ce ar putea fi o luptă lungă, distructivă și sângeroasă? Răspunsurile nu pot fi cunoscute până când nu începe războiul. Cu toate acestea, dacă războiul va veni, un factor care va influența moralul va fi timpul. Cu cât armata ucraineană va rezista mai mult timp rușilor, cu atât mai poate crește încrederea, precum și cunoștințele sale instituționale despre cum să lupte cu acest inamic. În plus, cu cât războiul continuă mai mult timp, cu atât mai mare poate fi nivelul de sprijin internațional și cu atât mai mare va fi șansa de a crește transferurile de arme pentru a ajuta la schimbarea situației pe câmpul de luptă.
Pentru Rusia, cu cât războiul continuă mai mult timp și cu cât pierderile de vieți omenești sunt mai mari, cu atât mai mare este șansa de a submina moralul rusesc de la nivelul soldatului de bază până la nivelul societății rusești în general. Aproximativ o treime din forțele terestre rusești este formată din recruți cu pregătire militară de un an. Acești recruți servesc alături de soldații profesioniști, sau kontraktniki, în cadrul unui sistem de inițiere cunoscut sub numele de dedovșkina.
Acest sistem este renumit pentru abuzurile sale care merg până la crimă, care pot eroda coeziunea unității. În plus, pierderile grele vor necesita înlocuiri rapide, iar rezerviștii aduși pentru a întări unitățile de pe front au primit puțină pregătire recentă.
Pe măsură ce numărul soldaților profesioniști scade din cauza victimelor, iar rezerviștii și recruții cresc pe linia frontului, va crește șansa unei slabe coeziuni a unităților la nivel de soldat. Dacă pierderile și chiar înfrângerile se vor accentua, problemele de coeziune pe front s-ar putea reflecta în neliniștea publică de acasă.
Orice conducător de la Kremlin știe că una dintre cele mai rapide modalități de a pune capăt unei dinastii sau unui regim rusesc este să pierzi un război. Deși primele evaluări sovietice ale războiului din Afganistan erau pline de speranță, în cele din urmă au devenit sumbre. La o reuniune a Politburo din 17 octombrie 1985, de exemplu, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a citit scrisori de la cetățeni sovietici care își exprimau nemulțumirea crescândă față de războiul din Afganistan – inclusiv „durerea mamelor pentru morți și invalizi” și „descrieri sfâșietoare ale înmormântărilor „. Pe măsură ce războiul sovietic din Afganistan se prelungea, costurile – inclusiv în sânge și bani – erau prea mari și depășeau orice beneficii geostrategice. Pe parcursul războiului, aproape 15.000 de soldați sovietici au fost uciși, iar alți 35.000 au fost răniți.
Familiile rusești vor resimți cu siguranță faptul că soldații lor au fost folosiți pe post de carne de tun, iar omniprezenta camerelor de luat vederi și a înregistrărilor video ale telefoanelor mobile în lumea de astăzi va extinde plângerile soldaților dincolo de unitățile lor. Prin urmare, întrebarea pentru Kremlin va fi: cu cât războiul se prelungește mai mult timp și societatea reacționează la victime și la constrângerile economice, cât mai valorează pentru ei obiectivele lor inițiale?
Răspunsul SUA și al Occidentului
O Ucraină care este dispusă să lupte pentru ea însăși este o Ucraină care merită sprijinită. În timp ce Ucraina din 2022 nu este o democrație perfectă, nici Polonia nu a fost în 1939, când Marea Britanie și Franța au decis că principiile și interesele lor de securitate făceau necesară trasarea liniei împotriva agresiunii naziste de-a lungul granițelor sale. Cheia pentru a zădărnici ambițiile rusești este de a împiedica Moscova să obțină o victorie rapidă și de a crește costurile economice, politice și militare prin impunerea de sancțiuni economice, asigurarea izolării politice față de Occident și ridicarea perspectivei unei insurgențe prelungite care macină armata rusă. În acest război, Rusia ar putea avea ceasurile, dar Occidentul și Ucraina ar putea avea timpul necesar.
Obiectivul Washingtonului ar trebui să fie descurajarea operațiunilor convenționale rusești în Ucraina prin pedeapsă – nu prin negare. Descurajarea prin negare implică împiedicarea unui adversar de a întreprinde o acțiune, cum ar fi capturarea unui teritoriu, făcând imposibilă sau puțin probabilă reușita acesteia. În absența unei desfășurări militare majore a SUA și a Europei în Ucraina, pe care președintele Biden a exclus-o deja, deoarece Ucraina nu este membră a NATO, forțele ucrainene nu pot împiedica o desfășurare rapidă a forțelor rusești în Ucraina.
Totuși, descurajarea prin pedeapsă implică împiedicarea unui adversar să întreprindă o acțiune deoarece costurile – cum ar fi armele nucleare, sancțiunile economice sau o insurgență – sunt prea mari. Descurajarea prin pedeapsă este posibilă dacă este condusă de Statele Unite. Statele Unite și aliații și partenerii săi europeni ar trebui să continue să comunice Moscovei, în mod public și privat, că un atac convențional asupra Ucrainei ar iniția sancțiuni paralizante din partea țărilor occidentale, ar adânci izolarea politică a Rusiei față de Occident și ar declanșa o insurgență susținută de Occident împotriva forțelor rusești din Ucraina.
Statele Unite ar trebui să preia conducerea. Populațiile din mai multe țări europene, precum Germania și Austria, au menționat că ar prefera să rămână neutre într-un război cu Rusia.
Dacă descurajarea eșuează și forțele rusești invadează Ucraina, Statele Unite și aliații și partenerii săi ar trebui să ia câteva măsuri imediate:
• Să pună în aplicare sancțiuni economice și financiare severe împotriva Rusiei, inclusiv să întrerupă accesul băncilor rusești la sistemul global de mesagerie electronică de plăți cunoscut sub numele de SWIFT.
• Să promulge o lege de împrumut-închiriere a secolului XXI pentru a furniza Ucrainei material de război fără niciun cost. Articolele prioritare ar include sisteme de apărare antiaeriană, antitanc și antinavă; sisteme de război electronic și de apărare cibernetică; muniție pentru arme de calibru mic și artilerie; piese de schimb pentru vehicule și aeronave; petrol, ulei și lubrifianți; rații; asistență medicală și alte necesități ale unei armate implicate în lupte susținute. Acest ajutor ar putea avea loc prin mijloace deschise, cu ajutorul forțelor militare americane, inclusiv al operațiunilor speciale, sau ar putea fi o acțiune secretă autorizată de președintele SUA și condusă de Agenția Centrală de Informații.
• Furnizarea de informații care să permită Ucrainei să întrerupă liniile de comunicații și de aprovizionare rusești, precum și avertizarea cu privire la atacurile aeriene și amfibii și la locațiile tuturor unităților importante.
• Să ofere sprijin umanitar pentru a ajuta Ucraina să se ocupe de refugiați și de persoanele strămutate în interiorul țării. Este posibil ca această asistență să trebuiască să fie extinsă și la aliații NATO de la granițele Ucrainei pentru refugiații care fug spre vest (ședința CSAT de la București ținută miercuri, 27 ianuarie, a abordat tocmai acest subiect – n. red.).
• Să ofere sprijin economic, inclusiv în domeniul energiei, Ucrainei și aliaților NATO din cauza întreruperii preconizate a fluxurilor de gaz rusesc către Europa.
• Să desfășoare acțiuni de diplomație publică și emisiuni media în Ucraina și la nivel global, inclusiv în Rusia, pentru a prezenta cu acuratețe ceea ce se întâmplă.
• Să exercite presiuni diplomatice asupra Belarusului pentru a refuza accesul Rusiei pe teritoriul său pentru a ataca Ucraina. Acest lucru este extrem de important, deoarece utilizarea de către Rusia a rețelelor feroviare și rutiere din Belarus ar amenința o mișcare de cotitură strategică a flancului nordic al Ucrainei.
• Să se coordoneze cu organizațiile neguvernamentale și cu Curtea Penală Internațională pentru a documenta toate crimele de război comise asupra poporului ucrainean și pentru a cere despăgubiri odată ce războiul se va încheia. Ceea ce s-a întâmplat cu poporul sirian nu ar trebui să se mai întâmple.
Statele Unite și NATO ar trebui să fie pregătite să ofere sprijin pe termen lung rezistenței ucrainene, indiferent de forma pe care aceasta ajunge să o ia. Au existat deja dezbateri publice privind sprijinul de război neconvențional acordat Ucrainei în cazul în care o parte sau întreaga Ucraină ar fi ocupată.
Cu toate acestea, această opțiune trebuie abordată cu o înțelegere clară a ceea ce este posibil de realizat – și ceea ce ar putea să nu fie posibil.
Rusia s-a dovedit în mod istoric pricepută în distrugerea mișcărilor de rezistență armată și, dacă are suficient timp, poate face acest lucru din nou. Metodele sale împotriva unei rezistențe ucrainene vor fi rapide, directe și brutale. Orice bază pe care o folosește rezistența, indiferent dacă se află pe teritoriul ucrainean sau pe teritoriul NATO, ar putea fi supusă unui atac deschis sau ascuns al Rusiei. Prin urmare, ar avea nevoie de protecția unor forțe convenționale substanțiale pentru a descuraja acțiunile rusești pe teritoriul NATO.
În plus, orice porțiune a frontierei Ucrainei pe care Rusia ar putea să o ocupe ar putea semăna rapid cu Cortina de Fier din secolul XX, cu fortificații grele. Zidul Berlinului era o barieră de beton puternic păzită, care includea tranșee anti-vehicule, garduri de plasă, sârmă ghimpată, un pat de cuie și alte mijloace de apărare. Va fi greu de stabilit linii de aprovizionare pentru o rezistență care să traverseze un astfel de obstacol din orice bază.
În timp ce rușii au fost pricepuți la operațiunile anti-rezistență, nu sunt pricepuți la stingerea naționalismului. Orice sprijin acordat Ucrainei ocupate ar trebui să includă, de asemenea, mijloace pentru a menține identitatea națională, istoria și limba ucraineană în rândul cetățenilor săi. În timp ce rezistența armată ar aduce aminte de sprijinul acordat mujahedinilor afgani în anii 1980, acest tip de sprijin pentru păstrarea națiunii ucrainene ar fi mai degrabă în concordanță cu ajutorul acordat Solidarității poloneze în timpul luptelor sale pentru libertate.
În plus, Ucraina ar putea împiedica Rusia să captureze și să dețină tot sau cea mai mare parte a teritoriului său cu ajutorul SUA și al altor state internaționale. De exemplu, Ucraina ar putea să își țină majoritatea forțelor de manevră suficient de departe de atacurile inițiale ale Rusiei, astfel încât să nu fie încercuite.
Pe măsură ce forțele rusești avansează spre vest, Ucraina ar trebui să obțină informații pentru a determina principalele direcții de atac ale Rusiei, să efectueze lovituri în profunzime împotriva liniilor sale de aprovizionare pentru a le forța să intre într-o pauză operațională și, odată ce sunt oprite, să le învăluie și să le contraatace.
Orașele ar trebui să reziste cât mai mult timp posibil. În cazul Harkovului, căile ferate și podurile din interiorul orașului ar trebui să fie distruse complet înainte de capitulare pentru a degrada și mai mult liniile de comunicații rusești. Dacă armata rusă se apropie de râul Dnepr, multiplele sale baraje ar putea fi deschise și zonele joase ar putea fi inundate. Atacurile aeropurtate și amfibii ar trebui să fie izolate imediat.
Obiectivul Ucrainei ar trebui să fie acela de a împiedica Rusia să facă orice avans semnificativ înainte de începerea Rasputița, sau dezghețul.
Odată ce mișcarea mecanizată va fi oprită din cauza noroiului și a problemelor de aprovizionare, desanturile aeropurtate și amfibii pot fi eliminate, iar Ucraina va avea suficient timp pentru a-și mobiliza și desfășura forța de rezervă de aproximativ 900.000 de oameni.
Să sperăm că va începe să sosească și ajutorul internațional sub formă de sisteme de armament care să împiedice Rusia să obțină superioritatea aeriană asupra Ucrainei și să îi permită să continue să lovească adânc în spatele armatei ruse pentru a atenua întăririle și liniile de aprovizionare.
Pe măsură ce săptămânile se transformă în luni, sancțiunile economice și financiare internaționale ar trebui să înceapă să își facă efectul. Kremlinul s-ar confrunta atunci cu un război de lungă durată, pe câmpul de luptă și în afara lui, fără a putea întrezări prea bine sfârșitul său.
O nouă Cortină de Fier
Situația actuală seamănă în mod straniu cu decizia sovietică din 1979 de a invada Afganistanul. În acel caz, un mic grup restrâns din Politburo a luat decizia de unul singur, pe baza unor informații eronate, a unei percepții proaste a mediului internațional, a unor scenarii de succes prea optimiste și a unei înțelegeri reduse a costurilor politice și economice internaționale cu care se vor confrunta.
Un calcul al raportului risc contra beneficii în ceea ce privește atingerea obiectivelor politice ale Rusiei ar trebui să o descurajeze de la o invazie. Cea mai bună opțiune a acesteia ar fi să continue să agite sabia, să continue negocierile diplomatice și să ajute insurgenții pro-ruși din estul Ucrainei – dar să se abțină de la o invazie convențională.
Cu toate acestea, președintele Putin a formulat cereri și amenințări de profil înalt de la care va fi foarte greu să se retragă. În cazul în care calculele greșite, emoțiile și gestionarea deficitară a crizei vor depăși calculele raționale și vor duce la un război convențional, peisajul internațional va fi probabil martorul unei schimbări dramatice.
În faimosul său discurs despre Cortina de Fier din 5 martie 1946, premierul britanic Winston Churchill a vorbit sumbru despre faptul că „o umbră a căzut pe scenele” Europei care a opus statele democratice celor autoritare. „De la Stettin, în Marea Baltică, până la Trieste, în Marea Adriatică”, a remarcat Churchill, „o Cortină de Fier a coborât pe continent”.
O nouă Cortină de Fier ar fi și mai periculoasă – acoperind Europa, Orientul Mijlociu și Asia și încorporând o nouă axă de regimuri autoritare care include Rusia, China, Iran și Coreea de Nord. Această nouă linie de demarcație s-ar deplasa de-a lungul granițelor Rusiei cu Finlanda și cu statele baltice, de-a lungul flancului estic al NATO; ar trece prin țările susținute de Rusia și Iran în Orientul Mijlociu și Asia Centrală, cum ar fi Siria și Kazahstan; și ar șerpui de-a lungul granițelor Chinei cu India, prin Asia de Est, până la Marea Chinei de Sud.
Dacă Rusia ar invada Ucraina, Statele Unite și alte state europene ar trebui să trimită soldați și materiale în flancul estic al NATO – cum ar fi Letonia, Lituania, Estonia și Polonia – în cazul în care rușii ar amenința să avanseze spre vest. De asemenea, Rusia ar putea încerca să instige la o criză într-unul sau mai multe state din Balcani pentru a diviza atenția și resursele americane și europene. În Asia, Taiwanul ar fi probabil în alertă în legătură cu posibilele mișcări chinezești de a cuceri insula.
Țări precum Rusia și China admiră puterea și nu prea respectă slăbiciunea, inclusiv cea militară. Concurența ar putea deveni din ce în ce mai mult o luptă între sisteme politice, economice și militare rivale – între sistemele autoritare, controlate de stat, și cele democratice. Iliberalismul care stă la baza sistemelor chineze, rusești, iraniene și nord-coreene este antitetic față de valorile iluminismului occidental.
Acestea refuză libertatea presei, libertatea religioasă, piețele libere și democrația. După cum a remarcat Thomas Jefferson, „Libertatea religiei, libertatea presei și libertatea persoanei … Aceste principii formează constelația luminoasă care ne-a precedat și ne-a călăuzit pașii într-o epocă de revoluție și reformă”. Ele au fost esențiale în câștigarea Războiului Rece împotriva Uniunii Sovietice și sunt la fel de importante și astăzi.
„Dacă democrațiile occidentale rămân unite și aderă cu strictețe la principiile Cartei Națiunilor Unite, influența lor pentru promovarea acestor principii va fi imensă și nimeni nu le va molesta”, a remarcat Churchill în discursul său despre Cortina de Fier. „Dacă, însă, ele se vor diviza sau vor șovăi în datoria lor și dacă li se va permite ca acești ani atât de importanți să se scurgă, atunci, într-adevăr, catastrofa ne poate copleși pe toți”. Să sperăm că rațiunea va prevala la Moscova, iar Rusia nu va invada Ucraina.
Totuși, dacă va avea loc o invazie, Statele Unite și aliații și partenerii săi trebuie să fie pregătiți să reziste tiraniei.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Extremiștii continuă să capitalizeze și să profite de pe urma multiplelor crize suprapuse în România, relevă un sondaj INSCOP realizat în perioada 10-18 ianuarie și dat publicității joi. AUR a crescut semnificativ față de luna septembrie a anului trecut și a ajuns al doilea partid din țară în preferințele electoratului. PSD rămâne pe primul loc, la mare distanță de urmăritoare, dar e în scădere. PNL e părăsit, în schimb, de electorat și a ajuns al treilea partid. USR crește ușor.
Precedentul sondaj INSCOP fusese efectuat în perioada 15-27 septembrie și dat publicității pe 6 octombrie 2021, așadar în plină criză politică provocată de ordinul președintelui Klaus Iohannis de a fi exclus USR de la guvernare.
Noua cercetare sociologică a fost făcută pe 1.162 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.
Rezultatele acestui ultim sondaj, care confirmă tendința din ultimele luni, arată că deciziile impuse de președintele țării liberalilor s-au dovedit catastrofale pentru partid. PNL are în ianuarie 2022, la un an după alegerile parlamentare, cu aproape 10 procente mai puțin în opțiunile populației. Intrarea la guvernare alături de PSD, împotriva promisiunilor făcute propriului electorat, menținerea unui lider de partid cu un scor-record negativ (sub 10% încredere din partea populației) și mai ales lipsa de reacție în fața atacurilor violente ale „partenerilor” de coaliție împing PNL pe o spirală descendentă.
Evoluția intenției de vot în România în sondajele INSCOP
PSD se erodează, prin comparație, mult mai puțin. Electoratul său e de altă factură decât cel liberal și nu este așa sensibil la încălcarea principiilor declarate. În plus, susținerea totală de care PSD se bucură la posturi de televiziune precum Antena 3 și România TV protejează oarecum partidul de asocierea cu efectele negative ale crizei prin care trece țara.
În acest timp, marele câștigător rămâne AUR. Extremiștii, care nu ezită să exploateze gafele și ezitările coaliției de guvernare, dar și toate resentimentele, fricile și disensiunile din societate, prosperă pe măsură ce criza se adâncește, facturile și inflația cresc, iar veștile despre sistemul clientelar promovat fățiș de regimul PSD-PNL se înmulțesc.
Rezultatele ultimelor două sondaje INSCOP
Partid Septembrie 2021 Ianuarie 2022
PSD 35,4% 34,3%
AUR 17,1% 20,6%
PNL 21,9% 16,6%
USR 9,8% 12,5%
UDMR 4,4% 4,2%
Concluziile trase de Remus Ștefureac, directorul INSCOP, după rezultatele acestui sondaj
1. Certurile dintre partidele coaliției aflate la guvernare pe fondul crizei facturilor la energie le afectează în mod direct intenția de vot. Deocamdată impactul este controlabil, dar problema riscă să devină o amenințare majoră dacă relația dintre PSD și PNL nu se va armoniza și cele două partide nu vin cu soluții în locul disputelor politice. După catastrofala criză politică de la finalul anului trecut, oamenii nu mai vor să audă de certuri politice și nu vor avea niciun pic de răbdare și niciun gram de toleranță pentru partidele care le vor provoca.
2. Tensiunile din coaliție și întârzierea oferirii de soluții la problemele sociale alimentează în continuare creșterea AUR. Dacă pe zona de securitate militară, din cauza amenințărilor Rusiei observăm o creștere foarte puternică a încrederii în NATO, în UE, în Occident, de bun augur pentru moralul națiunii, problemele sociale și politice domestice/interne vor alimenta în continuare adeziunea electorală la discursul ultra-populist.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
România ar putea ajunge, în 2-3 luni, din nou la mâna FMI și a Băncii Mondiale, a avertizat miercuri Florin Cîțu, președintele PNL și fostul premier al României! Acesta s-a arătat foarte îngrijorat de faptul că țara noastră a ajuns, în acest moment, să se împrumute la cele mai mari dobânzi dintre toate statele membre UE.
Cheltuielile bugetare tot mai mari, angajate de Guvern la presiunea PSD, au dat peste cap deja planurile pentru 2022, iar ministrul de Finanțe pus de social democrați, Adrian Câciu, pare complet depășit de evenimente. Ultima tobă de propagandă la Antena 3 este că PSD vrea să renegocieze PNRR pentru a mări procentajul din PIB alocat pensiilor. Marius Budăi, ministrul Muncii, a strecurat deja o conspirație: „De ce se vrea ca cetăţenii români să fie săraci?“.
Budăi nu s-a întrebat însă și de ce Guvernul are de departe cea mai scăzută colectare a taxelor la buget din toată Europa – motivul real pentru care țara noastră nu poate da la pensii procentele din PIB acordate de alte țări. Din cauza corupției conectate în primul rând politic – unde PSD este campion absolut –, România colectează la buget doar 27% din PIB, în timp ce media UE este de 40%. Așa e posibil ca alte țări să dea 11-13% din PIB la pensii, în timp ce România – nu.
Florin Cîțu avertizează că toate aceste excese populiste au dus țara noastră, într-un timp-record, în pericolul de a reveni la mâna FMI și a Băncii Mondiale, pentru că nu va mai putea, pur și simplu, să se finanțeze. „Sunt îngrijorat, am avut câteva discuții cu instituții internaționale, sunt îngrijorat de perspectiva negativă care rămâne. Anul trecut am reușit să avem două agenții de rating care au crescut perspectiva la pozitiv, nu știu dacă mai putem și anul acesta, vom vedea ce se va întâmpla. Sunt îngrijorat pentru că eu nu vreau să ajungem, în 2-3 luni de zile, la mâna instituțiilor internaționale, să ne finanțeze. Atunci, acesta ar fi un regres puternic pentru România. Vă dați seama, dobânzi mai mari înseamnă și rate mai mari pentru oameni la bancă, deci aceasta este îngrijorarea în acest moment“.
Fostul premier spune că, în doar câteva luni, dobânda la care se împrumută România de pe piață s-a dublat: „V-am spus îngrijorările mele despre ce se întâmplă despre piaţa financiară, cu dobânzile. Dacă mă uit la costul pe care îl plătim la dobânzi în fiecare lună, mai mare, am fi avut bani acolo şi pentru compensările facturilor şi pentru măriri de salarii şi pentru dublarea alocaţiilor. Acolo este o problemă, pentru că anul trecut ne împrumutăm la 2 şi ceva, acum la 5“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Secția de propagandă și cenzură a regimului comunist a modificat finalul celebrului film “Fight Club”, devenit disponibil acum și în China, pe platforma „Tencent Video”, relatează publicația „The Guardian”. În versiunea livrată de autorități publicului chinez, la final statul îi învinge pe cetățenii revoltați, care sunt cu toții arestați.
Filmul-cult lansat în 1999, cu Brad Pitt și Edward Norton în rolurile principale, a avut un succes fenomenal tocmai datorită mesajului transmis – unul de revoltă împotriva autorității statului, a modului de viață modern și a societății consumeriste.
Finalul original, cel care a marcat o generație întreagă de cinefili, este celebru. Naratorul (personajul interpretat de Edward Norton) își ucide alter ego-ul, pe Tyler Durden (Brad Pitt) și apoi se uită zgârie-norii din fundal explodează și se prăbușesc – imagine care sugerează victoria Revoluției.
Cenzura comunistă a șters acest final pentru publicul din China. În locul acesteia apare un ecran negru pe care scrie următorul text: „Cu ajutorul indiciilor oferite de Tyler, poliția a descoperit rapid întregul plan și a arestat toți infractorii, prevenind cu succes explozia bombelor. După proces, Tyler a fost trimis la azilul de nebuni, primind tratament psihiatric. El a fost externat din spital în 2012”.
Finalul original al filmului „Fight Club”, șters de cenzura comunistă pentru publicul din China
Problema regimului din Beijing este că foarte mulți chinezi au apucat deja să vadă filmul original, pe care l-au piratat în diverse moduri. Acum, spectatorii sunt furioși și își exprimă nemulțumirea pe platforma care difuzează versiunea cenzurată. „E scandalos”, scrie un chinez, „Fight Club de pe Tencent Video ne arată nu numai că au șters scene, dar au și adăugat la scenariu”, observă altul.
Pentru a avea acces la enorma piață chineză, Hollywood-ul este receptiv la cererile cenzurii comuniste și acceptă fie să modifice filmele, fie să-i fie modificate de autoritățile țării asiatice. Din același motiv, americanii au început să introducă în filmele lor chinezi în diverse roluri, având grijă ca aceștia să nu fie prezentați în culori negative, iar referirile la abuzurile Guvernului comunist sunt evitate.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Doctorul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase “Matei Balș” și unul din oamenii de primă linie în lupta cu pandemia din 2020 încoace, a făcut miercuri, pentru Adevărul.ro, declarații foarte încurajatoare: acesta se anunță ultimul val major în boala Covid, urmând ca din vară lucrurile să revină la normal! Marinescu afirmă că această viroză va rămâne pentru totdeauna cu omenirea, dar după epuizarea valului 5 numărul de cazuri va fi mai mic.
Medicul a reconfirmat, pe baza evenimentelor din spitalul pe care-l conduce, studiile din străinătate: varianta Omicron, mult mai contagioasă decât cea precedentă (Delta), produce forme mai ușoare ale bolii și mortalitatea e mai redusă.
Valul 5 va fi mult mai mare, dar se va epuiza mai repede. După acest moment, viața va reveni la normal
Practic, ceea ce ni se cere este să facem un ultim efort major, să fim prudenți în următoarele două luni, pentru că apoi situația se va normaliza.
Numărul de cazuri de Covid a crescut foarte mult și în România. Miercuri s-au raportat 16.610 infectări, după ce marți fuseseră 16.760. Este o creștere fulminantă, cazurile zilnice înmulțindu-se de aproape 10 ori față de începutul anului (acum nici trei săptămâni).
În niciunul din precedentele 4 valuri pandemice nu s-a întâmplat așa ceva.
În același timp, numărul deceselor continuă să se mențină relativ redus momentan, chiar dacă a înregistrat de asemenea o creștere. Miercuri au fost 56 de decese. Alte două decese, petrecute în zilele anterioare, au fost înregistrate în sistem tot miercuri.
Ipotetic, apariția unei noi variante a Covid, mai periculoase decât Omicron, este posibilă, dar experiența pandemiilor anterioare ne-a arătat că, practic, acest lucru e mai degrabă improbabil, explică Adrian Marinescu.
Dată fiind contagiozitatea fenomenală a acestei tulpine a virusului, valul 5 se va consuma mult mai rapid decât celelalte, mai adaugă reputatul medic.
Declarațiile medicului infecționist Adrian Marinescu, directorul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș
„Mă aştept să fie mai multe cazuri, mai ales că se testează mai mult, iar boala se transmite mai uşor. Cele mai multe cazuri vor fi însă uşoare sau medii. Acum mai e şi discuţia că va fi complicat, şi v-o spune medicul, o spun cei care lucrează în general în circuitul COVID, va fi foarte greu de evaluat un număr foarte mare de pacienţi într-un timp scurt. În Bucureşti vorbim deja de predominanţa variantei Omicron. În ţară, încă nu, dar în curând va fi toată România.
Vârful valului va fi undeva în jumătatea lunii februarie, sigur plus-minus, atunci ar trebui să fie intensitatea maximă. Iar scăderea nu va fi peste noapte, ci se va întâmpla treptat. Dar mă aştept ca după luna martie situaţia să înceapă să se echilibreze. Ceea ce înseamnă că avem acum nişte săptămâni care vor fi complicate, din păcate.
Valul acesta va fi ultima strigare. Nu înseamnă că dispare virusul, dar mă aştept să fie ultima strigare cu impact important în populaţie. Vor exista în continuare cazuri care însă mă aştept să fie în număr mai mic, la nivel de regiune.
Nu ştiu cât vor ţine de sezon, pentru că virusul nu e neapărat sezonier, dar mă aştept ca lucrurile să se schimbe treptat şi să fie punctul în care să nu mai fie nevoie de măsuri efective, să nu mai fie necesare. Şi vom reuşi să convieţuim cu virusul.
După acest val mă aştept ca vara să fie deja liniştită. Mă aştept ca din vară să se întâmple toate acestea, adică să revenim la normalitate, să ne bucurăm de lucrurile pe care le puteam trăi în mod normal, la o viaţă normală.
Teoretic, mai pot să apară şi alte variante periculoase ale SARS-CoV-2. Dar mai degrabă teoretic, personal, chiar nu cred că se va întâmpla asta. Practic, orice virus are un ciclu şi are o evoluţie naturală. Chiar şi gripa spaniolă a ţinut trei ani şi nu am mai avut-o în continuare. Sigur, la nivelul acelui tip de virus, pentru că virusuri gripale şi coronavirusuri am mai avut, avem şi vom avea tot timpul. Discutăm strict de ceea ce face SARS-CoV-2. Cu răbdare, va fi bine!“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Site-urile Guvernului ucrainean au căzut vineri în urma unui masiv atac cibernetic executat, după toate probabilitățile, de hackerii regimului Putin. Atacul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, relatează Reuters.
Hackerii au blocat site-urile Ministerului Afacerilor Externe, al Cabinetului de Miniștri (Guvernul), Consiliului de Securitate și Apărare, Ministerului Educației și Ministerului Agriculturii.
În urmă, atacatorii au lăsat un mesaj: „Temeți-vă și așteptați-vă la ce e mai rău!”. Pe unele din aceste site-uri, pirații cibernetici au plasat un text în 3 limbi – ucraineană, polonă și rusă – în care se anunță că toate datele cetățenilor ucraineni aflate acolo au devenit publice.
Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, a comentat: “Este prea devreme să tragem concluzii, dar există o istorie îndelungată a atacurilor rusești împotriva Ucrainei în trecut”.
Oficialii ucraineni responsabili de securitate au evitat până acum să comenteze evenimentul.
Atacul a fost însă confirmat oficial de Ministerul Educației, care a postat pe contul oficial de Facebook un anunț: „Din cauza atacului global din noaptea de 13-14 ianuarie 2022, site-ul oficial al Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei a căzut temporar“.
În acest timp, televiziunea rusă de stat prezintă imagini cu noi coloane de trupe aduse din Extremul Orient și îndreptate către granița cu Ucraina. „Tobele războiului se aud puternic”, a caracterizat plastic situația un înalt oficial american.
Experții occidentali și cei ucraineni consideră că sunt șanse foarte mari ca negocierile dintre Rusia și Occident să eșueze, iar în săptămânile următoare să înceapă o invazie pe scară largă a Ucrainei din partea trupelor Moscovei.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Guvernul Australiei a anulat din nou, vineri, viza de intrare în țară a tenismenului sârb Novak Djokovici, anunță The Guardian. Decizia i-a aparținut ministrului Imigrației, Alex Hawke, ca urmare a faptului că numărul 1 mondial la tenis a intrat în Australia nevaccinat, iar actele prezentate de el s-au dovedit destul de șubrede: a mințit în declarația completată înainte de a veni în țară, iar presupusa sa infectare cu Covid, pe 16 decembrie, ridică mari semne de întrebare. Australia are în vigoare o lege care le interzice persoanelor nevaccinate să intre în țară.
La intrarea în Australia, săptămâna trecută, lui Djokovici i-a fost anulată viza deoarece nu era vaccinat, iar scutirea medicală prezentată n-a fost credibilă. Jucătorul a câștigat în instanță luni, 9 ianuarie, judecătorul considerând că nu i s-a acordat suficient timp, când a venit, ca să se explice.
Decizie luată după mai multe zile tensionate
Guvernul australian e însă sub presiune, deoarece locuitorii sunt nemulțumiți că, în timp ce ei trebuie să respecte restricții draconice de luni întregi în pandemia de Covid și sunt obligați să se vaccineze, alte persoane sunt exceptate de la reguli.
După ce Djokovici a câștigat procesul au apărut informații noi. Tenismenul mințise în declarația completată înainte de a veni în Australia, afirmând că n-a călătorit și nici nu va călători nicăieri cu două săptămâni înainte de a ajunge la Melbourne. Dar s-a aflat că sârbul a venit în Australia din Spania și nu din Serbia!
Jurnaliști de la Der Spiegel și New York Times au avut curiozitatea să verifice testul Covid pozitiv prezentat de Djokovici în fața instanței de la Melbourne și au descoperit, surprinși, că pe site-ul Ministerului Sănătății de la Belgrad rezultatul era negativ! Ulterior, ceva s-a întâmplat și rezultatul testului „s-a pozitivat” pe site, dar nu înainte ca jurnaliștii să fi apucat să salveze dovezile.
Un alt semn de întrebare a fost generat de comportamentul lui Djokovici în perioada de după presupusa infectare. Pe 16, 17 și 18 decembrie, când ar fi trebuit să fie în izolare, sârbul a participat la evenimente publice în Belgrad alături de copii, a jucat baschet și a mers la un interviu cu jurnaliștii de la L’Equipe.
Dacă noua măsură rămâne în vigoare, Djokovici nu va mai putea intra în Australia în următorii 3 ani
În acest moment, prin anularea vizei de către ministrul Imigrației, Alex Hawke, situația lui Djokovici devine mult mai grea decât la începutul întregului scandal, deoarece îi va fi interzisă intrarea în Australia în următorii 3 ani. Asta înseamnă că numărul 1 mondial nu ar mai putea juca la Australian Open până la 37 de ani! „În luarea acestei decizii am analizat cu mare atenție informațiile furnizate de departamentul Afacerilor Interne, Forțele Australiene de Frontieră și domnul Djokovici”, a spus ministrul Hawke în momentul anulării vizei.
Numărul 1 mondial la tenis mai are două căi prin care poate încerca să obțină, totuși, dreptul de a rămâne în Australia: un nou proces (soluția cel mai probabilă) sau folosirea unui pașaport diplomatic pe care l-a obținut cu 11 ani în urmă.
În acest moment, și tabloul din circuitul masculin de la Australian Open este afectat, pentru că Djokovici fusese introdus acum două zile în competiție. Pentru organizatorii competiției este o pierdere uriașă atât financiară, cât și de imagine.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Statele Unite trebuie să fie pregătite pentru război cu Rusia pentru Ucraina, deoarece Putin va declanșa invazia în următoarele săptămâni, este concluzia trasă de experta Evelyn N. Farkas în publicația americană specializată pe teme militare “Defense One”. Putin pur și simplu nu se va opri din a anexa noi teritorii ale unor state străine până când nu va fi înfruntat, explică editorialista.
Evelyn N. Farkas este unul dintre cei mai buni experți americani în problema Rusiei. Este consilier pe probleme de securitate și a fost adjunctul secretarului de stat al Apărării în mandatul președintelui Barack Obama, ocupându-se de zona Rusia, Ucraina și Eurasia.
Din această postură, Evelyn atrage atenția: „Mai mult ca sigur, președintele Vladimir Putin va invada din nou Ucraina în săptămânile următoare. Sunt îngrozitor de convinsă de asta!”.
Experta își explică imediat punctul de vedere: „Văd dimensiunile și tipul de forțe desfășurate de armata rusă, ultimatumurile date de Putin și de oficialii săi, de retorica războinică cu care rușii au fost suprasaturați în ultima perioadă și nerăbdarea ministrului de Externe rus la negocierile diplomatice. (…) Dar motivul esențial pentru care cred că negocierile cu Rusia vor eșua este acela că SUA și aliații lor nu au nimic de oferit imediat Moscovei în schimbul detensionării situației”.
Problema este, explică Evelyn Farkas, că avertismentele și sancțiunile economice nu mai sunt suficiente. „Statele Unite trebuie să facă mai mult decât să dea ultimatumuri și să amenințe cu sancțiuni economice. Liderii americani ar trebui să pregătească o coaliție internațională, să pregătească forțe militare ca să-l descurajeze pe Putin și, dacă va fi necesar, să se pregătească de război. Dacă Rusia va câștiga din nou, vom rămâne blocați într-o criză nu doar în privința Ucrainei, dar și în privința viitorului ordinii mondiale, mult dincolo de frontiere”.
Editorialul expertei în probleme rusești Evelyn Farkas
„Este foarte probabil ca președintele Vladimir Putin să invadeze Ucraina din nou în săptămânile următoare. Ca persoană care l-a ajutat pe președintele Barack Obama să gestioneze răspunsul SUA și internațional la invazia inițială a Ucrainei de către Rusia, în 2014, și efortul nostru de a împiedica Moscova să ocupe întreaga țară până în 2015, sunt îngrozitor de convinsă de asta.
De ce? Văd amploarea și tipul de forțe desfășurate de armata rusă, ultimatumurile emise de Putin și oficialii săi, retorica războinică care a saturat în ultima vreme spațiul rusesc și nerăbdarea pe care o arată la negocieri ministrul său de externe. Adăugați la asta probabila anxietate produsă lui Putin de demonstrațiile de săptămâna trecută din Kazahstan – și succesul Moscovei de a le înlătura.
Dar motivul de bază pentru care cred că discuțiile cu Rusia vor eșua este că Statele Unite și aliații săi nu au nimic ce să ofere imediat Moscovei în schimbul unei detensionări. Statele Unite trebuie să facă mai mult decât să emită ultimatumuri cu privire la sancțiuni economice. Liderii americani ar trebui să organizeze o coaliție internațională de forțe militare dispuse și pregătite să-l descurajeze pe Putin și, dacă este necesar, să se pregătească de război.
Dacă Rusia va câștiga din nou, vom rămâne blocați într-o criză nu doar în Ucraina, ci și în ceea ce privește viitorul ordinii globale cu mult dincolo de granițele acestei țări. Lăsat neîngrădit, Putin se va mișca rapid, va ocupa teren, își va consolida câștigurile și va pune ochii pe următorul stat-satelit din lungul său plan de a restabili toate granițele de dinainte de 1991: sfera de influență geografică de care consideră că a fost pe nedrept deposedată Marea Rusie.
Lumea va urmări răspunsul nostru. Orice acceptare ulterioară a câștigurilor rusești va semnifica începutul sfârșitului ordinii internaționale. Dacă Europa, NATO și aliații săi din Asia și din alte părți nu reușesc să apere principiile fundamentale ale Națiunilor Unite, ale sfințeniei granițelor și suveranității statului, nimeni nu o va face. Orice gest împăciuitor va genera doar acapararea de pământ în viitor, nu numai de către Putin, ci și de China în Taiwan și în alte părți. Și dacă democrațiilor lumii le lipsește voința politică de a le opri, ordinea internațională bazată pe reguli se va prăbuși. Organizația Națiunilor Unite va merge pe calea Ligii Națiunilor. Vom reveni la sfere de influență globală, competiție militară și economică nestăpânită și, în cele din urmă, război mondial.
Da, este alarmant, dar nu este alarmist. Ar trebui să fim alarmați. Rusia nucleară este o putere revizionistă, revanșardă, care acționează deja ca și cum nu ar exista o ordine internațională sau ONU, ignorând Convențiile de la Geneva, Carta ONU, Acordurile de la Helsinki sau oricare dintre numeroasele acorduri regionale pe care le-a semnat Moscova. Cred că invazia pe scară largă a Ucrainei de către Putin este și mai probabilă după ce am văzut forțele ruse înnăbușind demonstrațiile din Kazahstan. Manifestațiile de la Almaty și din întreaga țară probabil doar au intensificat alarma lui Putin în privința revoltelor democratice, sau ceea ce el numește «revoluții colorate», și i-au reînnoit angajamentul de a folosi forțele armate împotriva lor în întreaga regiune.
Adunarea de astăzi a forțelor americane și europene ca răspuns la agresiunea militară și politică a Rusiei trebuie descrisă așa cum este: o luptă pentru păstrarea ordinii internaționale și Națiunile Unite înființate pentru a o proteja, inclusiv NATO. Amintiți-vă, alianța occidentală a fost înființată sub umbrela Cartei ONU, care recunoaște rolul organizațiilor regionale de securitate pentru a ajuta la menținerea păcii. Dar în ultimul timp acele organizații și statele lor membre s-au dovedit incapabile să oprească expansiunea Rusiei.
De la prăbușirea Uniunii Sovietice, în urmă cu 30 de ani, și până luna trecută, Federația Rusă a luptat pentru a menține și recâștiga treptat dominația asupra republicilor sovietice și asupra fostului bloc de Est, mai ales după ce Putin a venit la putere. Rusia a stabilit baze militare în Armenia, Georgia, Kîrgîzstan, Kazahstan, Belarus și Moldova. Rusia a încurajat secesioniştii din Moldova şi Georgia să creeze teritorii separatiste şi în 2008 a invadat Georgia, ocupând încă 20 la sută din teritoriul statului. În 2014, Rusia a invadat Ucraina și a pus mâna pe Crimeea, a declarat frontierele recunoscute internațional ale Ucrainei ca fiind revizuite, de acum înainte, prin forța militară. Aceasta a fost prima dată când forța militară a fost folosită pentru a schimba granițele în Europa de la invaziile și ocupațiile lui Hitler. A fost o provocare îndrăzneață la adresa ordinii mondiale stabilite la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Națiunile Unite și comunitatea internațională au condamnat acapararea terenurilor din 2014, la fel ca și atunci când Saddam Hussein a invadat și a încercat să anexeze Kuweit în 1990. În acest din urmă caz, comunitatea internațională a cerut retragerea imediată a Irakului – și nu s-a oprit aici. Națiunile au autorizat utilizarea forței militare în cazul în care Irakul refuza să se retragă până la 15 ianuarie 1991. Comunitatea internațională s-a unit în apărarea frontierelor internaționale și a drepturilor suverane ale Kuweitului.
În schimb, când Putin și-a limitat acapararea terenurilor la Crimeea, o mare parte a comunității internaționale a decis că amenințarea imediată a fost eliminată sau limitată la ucraineni. Drept urmare, liderul rus face acum cereri mai mari. El dorește două noi tratate care să împiedice NATO să accepte noi membri, să staționeze forțe militare în statele membre care au aderat după 1997, să plaseze arme nucleare pe teritoriul membrilor și să se angajeze în orice activitate în Europa Centrală și de Est și Asia Centrală.
Acum, așa cum a spus recent un fost ambasador al SUA, suntem «într-un moment al adevărului». Dacă Putin refuză să negocieze lucruri care sunt negociabile, cum ar fi controlul armelor, și insistă să reducă apartenența la NATO, baza și operațiunile militare, vom fi într-un impas diplomatic. Dacă se întâmplă asta, cel mai bun pariu al nostru este un nou Război Rece.
Singura modalitate de a reafirma primatul dreptului internațional și al sfințeniei frontierelor internaționale și de a limita Rusia ar putea fi lansarea propriului nostru ultimatum. Nu trebuie doar să condamnăm ocupațiile ilegale ale Rusiei asupra Ucrainei și Georgiei, dar trebuie să cerem o retragere din ambele țări până la o anumită dată și să organizăm forțe de coaliție dispuse să ia măsuri pentru a o pune în aplicare.
Desigur, Rusia cu arme nucleare este mult mai puternică decât Irakul lui Saddam. Dar de la tatăl meu, în vârstă de 96 de ani, care a fost martor la războiul mondial, am învățat si vis pacem, para bellum: cine vrea pacea trebuie să se pregătească de război. Numai un echilibru al puterii militare – o forță de descurajare și voință politică egală – poate ține războiul la distanță și dinamica militară înghețată.
Există posibilitatea oribilă ca americanii, împreună cu aliații europeni, să-și folosească armata pentru a-i respinge pe ruși – chiar și cu riscul unei lupte directe. Dar dacă nu o facem acum, Putin ne va forța să luptăm în altă zi, probabil să ne apărăm aliații baltici sau est-europeni.
Când discuțiile din această săptămână se vor încheia și Moscova își va trimite armata să înainteze, Statele Unite și aliații noștri din întreaga lume trebuie să facă toți pașii pe care administrația Biden i-a stabilit, inclusiv sancțiuni, control al exportului de tehnologie și înarmarea Ucrainei. Dar asta nu este suficient. Biden ar trebui să meargă imediat la Națiunile Unite pentru a aduna comunitatea globală a națiunilor. Trebuie să construim o nouă coaliție a celor care doresc să impună suveranitatea statului consacrată în Carta ONU.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Autoritatea de frontieră a Australiei a declanșat o anchetă pentru fals în declarații în privința sârbului Novak Djokovici, după ce s-au descoperit o serie de inadvertențe în declarațiile și probele prezentate de el la sosirea la Melbourne, relatează The Guardian. Djokovici a câștigat luni procesul cu statul australian și a primit viza de intrare pentru a putea juca la Australian Open, dar ministrul Imigrației ia în calcul o nouă anulare a vizei. Toată tevatura a pornit de la faptul că Djokovici nu e vaccinat.
În declarația pe proprie răspundere prezentată la intrarea în țară, celebrul tenismen afirmă că nu a călătorit nicăieri între 16 decembrie (momentul presupusei infectări cu Covid în Serbia) și sosirea în Australia, dar au apărut dovezi că el a călătorit, de fapt, mai întâi în Spania, înainte să vină la Antipozi.
Djokovici a scris în declarația dată autorităților australiene că nu a călătorit și nu va călători nicăieri timp de 14 zile înainte de sosirea la Melbourne, dar s-a dovedit că, de fapt, venea din Spania
Mai mult decât atât, jurnaliștii de la publicația germană „Der Spiegel” și de la ziarul american „New York Times” au verificat după codul QR testul Covid din 16 decembrie, despre care Djokovici spune că ar fi fost pozitiv, iar rezultatul afișat a fost negativ!
Deși momentan Djokovici e liber să meargă unde vrea în Australia și să se pregătească de primul turneu de Grand Slam al anului, în acest caz apar tot mai multe detalii stânjenitoare care pot duce la o nouă sancțiune a Guvernului australian după ce imaginea sportivului a fost deja târâtă în dispute fără legătură cu sportul.
Folks, it gets fishier.
Djokovic’s presented positive Covid test from December 16 (confirmation code 7371999-259039) comes with a QR code on it.
When you scan that QR code (and you can try yourself), it takes you to a website showing that test was *negative*, not positive.
Oficiul de frontieră australian investighează acum declarația completată de Novak Djokovici pe 1 ianuarie și trimisă autorităților de la Melbourne, în care acesta a declarat că nu a călătorit și nici nu va călători nicăieri timp de două săptămâni, înainte de a veni în Australia pe 4 ianuarie. Declarația de călătorie completată de sârb prevede un avertisment explicit: furnizarea de informații false sau ascunderea unor informații este considerată „o ofensă serioasă” care poate fi sancționată cu pedepse.
Câteva zile mai târziu însă, în documentele depuse de avocați la tribunalul din Melbourne unde se judeca apelul făcut de sârb după ce Australia i-a anulat viza, Djokovici a menționat că el a venit la Antipozi din Spania, cu escală la Dubai, pe 4 ianuarie!
Testul Covid „pozitiv” prezentat de Djokovici la intrarea în Australia le-a apărut negativ jurnaliștilor de la „Der Spiegel” și „New York Times”, când l-au verificat
În discuțiile purtate pe 6 ianuarie cu oficialii Biroului de frontieră australian, tenismenul sârb a spus că nu e el de vină, deoarece declarația a fost completată de agentul său pe baza scutirii medicale aprobate de Tennis Australia (federația australiană), dar nu a fost întrebat dacă va călători în intervalul de două săptămâni de dinaintea sosirii.
Semne de întrebare tot mai mari apar însă și în privința testului Covid făcut de Djokovici pe 16 decembrie 2021, al cărui rezultat prezentat de tenismen autorităților australiene e pozitiv – dovadă că a fost infectat cu Covid și, deci, nu e nevoie să se vaccineze. În baza acestui test pozitiv, Djokovici a primit scutirea medicală de intrare în Australia.
Numai că, atunci când jurnaliștii de la publicația germană „Der Spiegel” au verificat rezultatul testului după codul QR, rezultatul apărut a fost negativ! Nevenindu-le să creadă așa ceva, germanii au repetat verificarea, dar a doua oară rezultatul „s-a pozitivat”.
Au apărut poze cu Djokovici prin Belgrad, la evenimente publice și alături de alți sportivi, fără mască, în perioada când se presupune că ar fi trebuit să fie în carantină, bolnav de Covid
Și jurnalistul Ben Rothenberg, de la ziarul american „New York Times”, a făcut aceeași verificare independent de nemți, descoperind același lucru: rezultatul testului este negativ!
După ce „Der Spiegel” și „New York Times” au publicat aceste anomalii, rezultatul testului a fost verificat și de alte publicații, dar rezultatul a rămas pozitiv.
Novak Djokovic and Benfica’s handball player (the best, btw) Petar Djordjic in Belgrade today. pic.twitter.com/U7lti3xjcQ
Întrebările privind presupusa infectare a lui Djokovici continuă: jurnalistul portughez specializat pe tenis Jose Morgado a publicat pe Twitter o poză cu Djokovici în Belgrad, de Crăciun (25 decembrie), alături de un star al handbalului, Petar Djordkici. Djokovici nu poartă mască.
Într-o altă fotografie, din 26 decembrie, același Djokovici apare jucând tenis pe străzile din Belgrad. Imagini similare din 16 și 17 decembrie (adică din ziua presupusului test pozitiv și de a doua zi) îl arată pe sportiv la mai multe evenimente publice, fără să poarte măcar mască.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
