Autor: Lora Schmit-Popa

  • Jihadul fiscal provoacă șocuri pe Bursă. Băncile scad cu 15%, companiile energetice cu 10%

    Noile măscuri fiscale anunțate de Guvern au făcut ravagii pe Bursa de Valori București (BVB). Scăderile s-au accentuat după prânz, cel mai afectate fiind cele două bănci listate, BRD și Banca Transilvania (minus 15-20%), și acțiunile companiilor din sectorul energetic (BET-NG a scăzut și cu 12%), relatează HotNews.ro.

    La deschidere, indicele principal BET afișa -7,67%, la circa 45 de minute de la debutul ședinței de tranzacționare.

    În indicele principal al Bursei, ajuns la cel mai mic nivel din ultimele șase luni, cea mai mare scădere era consemnată la Banca Transilvania, de 14,47%. Motivul căderii îl reprezintă taxa suplimentară pe lăcomie pentru sectorul bancar. BRD, de asemenea, afișa o valoare în scădere cu 10,93%. Alte scăderi: Patria Bank – 6,8%, Erste Group Bank -6,6%.

    OMV Petrom a deschis, de asemenea, pe roșu, cu -5,48%. Alte scăderi: Romgaz -4%, Nuclearelectrica -4,32%, Transgaz -3,61%, Conpet -6,93%.

    Cea mai mare scădere din ultimii 7 ani

    La prânz, indicele principal afișa o scădere și mai mare, de -8,66%. O scădere de asemenea magnitudine bu a mai fost din 8 august 2011, când scăderea a fost de 8,39% pentru indicele BET la finalul zilei.

    Banca Transilvania, în continuare în scădere, dar cu -14,89%, BRD cu -11,23%, Patria Bank cu -14,86%, Erste Group Bank cu -7,03%.

    Și companiile energetice aveau scăderi majore: Romgaz -8,57%, OMV Petrom -9,22%, Trasngaz -4,22%, Electrica -5,95%, Nuclearelectrica -3,5%, Conpet -4,7%.

    La ora 14.06, băncile afișau scăderi și mai mari. Banca Trasilvania se apropie de o scădere de -20%, BRD de -15%. Romgaz pierde -11,43%, Trasngaz -12,5%, Electrica -13,51%, OMV Petrom -13,5%. Indicele principal BET afișa o scădere de peste 11%.

    La ora 14.40, atât indicele principal BET, cât și cel din energie, BET-NG, sunt cu peste 12 procente în zona roșie.

    Ora 15.21. Băncile austriece Erste (-8,8%) și Raiffeisen (-5,4) au suferit și ele pierderi severe pe piețele unde sunt listate. Analiștii apreciază că profiturile le vor fi afectate de taxarea, în România, a filialelor lor.

  • „Taxa pe lăcomie” va fi transferată către clienți, urmând să fie plătită de populație

    Apocalipsa fiscală anunțată de guvern face ravagii pe mai multe direcții. Scăderea Bursei este semnificativă, iar investitorii sunt speriaţi, a declarat directorul general al SAI Certinvest, Horia Gustă, pentru Agerpres.

    Horia Gustă:

    • „Scăderea este reală. Este o scădere semnificativă. Investitorii sunt speriaţi pentru faptul că prin această taxă, pe care statul vrea să o impună, practic reduce din profiturile băncilor. Reduce se pare substanţial, prin nişte mecanisme care se pare că nu au legătură chiar cu profitabilitatea lor, adică nu e corectă ancorarea în ROBOR”.
    • „Pe de altă parte ar mai trebui să ne gândim şi să vedem pasul doi, în momentul în care banca va fi obligată să plătească o taxă <<pe lăcomie>>, cum i-a spus Guvernul, practic aceste taxe vor fi transferate către clienţi. Prin urmare, aceste costuri vor fi plătite tot de către populaţie”.
    • „Ultimul aspect cred că se referă la ce se întâmplă cu băncile mici sau cu jucătorii mai mici, care s-ar putea să aibă o problemă reală în a plăti aceste costuri, motiv pentru care s-ar putea să vedem o consolidare a pieţei bancare în continuare. Adică o reducere a numărului de jucători din piaţă. Şi mă refer nu numai la piaţa bancară, mă refer la toate pieţele unde discutăm de o asemenea taxă. Unde profitabilitatea e mică, o taxă pe cifra de afaceri poate fi echivalentă cu închiderea companiilor cu profitabilitate foarte mică”.
    • Sunt afectate şi companiile din domeniul energetic, precum Electrica sau Transgaz. Dacă vine o taxă pe veniturile lor, este normal ca toate companiile care activează în acest domeniu să aibă venituri mai mici. Şi atunci este normal ca investitorii să vândă”.
  • „Petrecerea PSD-ALDE a luat sfârşit. Vine factura”

    „Petrecerea PSD-ALDE a luat sfârşit. Vine factura”

    Lumea financiară e în stare de şoc, după decizia guvernării PSD-ALDE de a impune taxe suplimentare pe veniturile multinaţionalelor. Evident, fie că e vorba de bănci sau de firme din domeniul energiei, ele vor trebui să-şi recupereze de la clienţi povara pe care le-o bagă pe gât politicienii.

    „Guvernul are un gol bugetar de 10 miliarde de lei (2 miliarde de euro) care trebuie acoperit.

    Băncile vor plăti peste 4 miliarde de lei, restul este neclar, dar toate drumurile duc la Pilonul II de pensii, taxele pe utilităţi nu acoperă 6 miliarde de lei.

    Taxa „pe lăcomie” a băncilor, cum i-a plăcut ministrului Finanţelor să accentueze, se va calcula în funcţie de nivelul Roborului. La Roborul de acum, de 3,05% pe an, taxa este 0,9% din activele băncilor. Asta înseamnă, că pentru primele trei bănci mari – BCR, Banca Transilvania şi BRD – jumătate din profit ar trebui să se ducă în taxa „pe lăcomie”, la buget.

    În aceste condiţii, băncile nu vor avea altceva de făcut decât să majoreze marjele la credite, să introducă alte comisione pentru a-şi acoperi diferenţa.

    Băncile vor fi şi mai dure cu clienţii, şi vor transfera către clienţii buni „taxa pe lăcomie”, aşa cum au făcut cu creditele neperformante. 

    Petrecerea PSD-ALDE a luat sfârşit. Vine factura.”, scrie analistul Cristian Hostiuc, în Ziarul Financiar.

  • Guvernul pregătește TEROAREA pentru firmele private: peste 60 de taxe noi! Cîțu: „Bugetul este în faliment”

    Senatorul Florin Cîțu (PNL) anunță măsuri înfiorătoare pentru sectorul privat, care vor fi luate prin ordonanță de urgență.

    Postarea lui Cîțu, pe Facebook:

    „ARMAGEDON pentru sectorul privat!

    În ședința de guvern de mâine, Dragnea și Vâlcov, susținuți de Teodorovici și ALDE, introduc OUG-ul care dinamitează tot sectorul privat și marchează revenirea României la socialism exact la 29 de ani după eliberare.

    Ordonanța are peste 60 de articole, fiecare articol cu o nouă taxă pentru fiecare sector din economie!!!

    Vă atașez două exemple. Dar OUG conține taxe pentru retail, energie, sistem bancar, jocuri de noroc etc., toate domeniile enumerate de Dragnea duminică seara.

    Această ordonanță nu a fost pusă în dezbatere publică și va apărea direct pe ordinea de zi în ședința de guvern.

    Nu-i mai interesează nimic. Bugetul este în FALIMENT și ei au promis pensii, pensii speciale, salarii. Vor forța sectorul privat să plătească”.

  • CTP: „Dragnea e un terorist radicalizat. Ne aflăm în marş spre dictatură naţional-socialistă”

    „Partidul e totul, este ţara, justiţia, economia, tot. Ne aflăm în plin marş spre instaurarea unei dictaturi naţional-socialiste în România. Un regim naţionalist, şovin, radical. Dragnea e un terorist radicalizat acum. Vrea să ia partidul cu el. Vrea să se detoneze. Ca un terorist. Vrea amnistia şi graţierea, care e ca o bombă. O ruptură gravă de UE. Prin discursul ăsta atât de violent, pe care nici Ceauşescu nu l-a avut, Dragnea a rupt orice legătură cu Europa, pe faţă.

    Criteriul rasial e spus pe faţă, acum. Marian Oprişan a folosit asta, în lungul său discurs. Campania de înlăturare a lui Iohannis va merge pe faptul că nu e român genetic. Cum era creditat Göring, care spunea: când aud de cultură, îmi vine să pun mâna pe mitralieră. Exact asta spunea Dragnea azi, că adevăraţii români nu sunt la librărie. Toţi cei care nu sunt români trebuie acum distruşi! Ăsta e mesajul pe faţă.

    Apoi, antioccidentalismul. Urmaşii lui Ceauşescu nu făcut altceva decât să mimeze pro-vestul. NICIUNUL dintre ei nu e european, pro-NATO, pro-SUA. Ei au mimat asta, pentru că au crezut că aşa pot ajunge la o înţelegere cu Europa. Azi, au renunţat la orice fel de faţadă din toţi aceşti ani postrevoluţionari. Când Dragnea îi defineşte pe socialiştii europeni ca pe duşmanii României, ce mai poţi spune?”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu, la Digi 24 TV.

  • Moise Guran despre Dragnea: „Un discurs naţional-socialist, în cârciuma din Las Fierbinţi”

    „Liviu Dragnea a avut un discurs naţional socialist purtat în cârciuma din Las Fierbinţi. Probabil că unii s-au speriat de acest discurs. Atenţie, el nu e un extremist, fascist în profunzime. Este un golan, un infractor condamnat, mimează, nu e sincer naţionalist convins. Spre deosebire de faşcişti, de extremişti, el se preface. Tot discursul ăla cu multinaţionalele care ne otrăvesc copii cu alimente, cu apa, cu profiturile imesne scoase din ţară, cine poate crede aşa ceva? Nici măcar cei care l-au ascultat, s-a văzut atunci când i-a întrebat dacă merg pe mâna lui”, a spus Moise Guran în intervenţia sa la Digi 24, din ediţia specială moderată de Cosmin Prelipceanu.

    Foto: captură PaginadeMedia.ro

  • Împrumut la minut. REVOLUT promite revoluţie în sistemul bancar. 10.000 de noi conturi deschise zilnic

    Explozia tehnologiilor IT nu duce doar la apariţia unor companii pe pieţele de transport (Uber) sau turism (Airbnb), ci cuprinde rapid şi sistemul bancar. Cu toate încercările băncilor tradiţionale de a se adapta la acest val digital (plăţi online, e-banking, aplicaţii etc.), asta n-a împiedicat apariţia unei companii fără tradiţie în sistemul bancar, al cărei impact a fost foarte puternic.

    Lansat în urmă cu trei ani, Revolut și-a atras inițial clienții oferindu-le posibilitatea de a cheltui și de a transfera bani oriunde în lume la cursul de schimb valutar real. De atunci, compania a depășit trei milioane de utilizatori și a adăugat funcționalități precum vizibilitatea asupra cheltuielilor, controlul bugetului și posibilitatea de a economisi bani.

    În luna decembrie a anului trecut, compania a început să ofere expunere la criptomonede, utilizatorii putând vinde și cumpăra direct din aplicație, iar în luna august a anunțat planurile de a lansa o platformă de investiții fără comisioane în Marea Britanie și Europa, la începutul lui 2019.

    100.000 de euro, garantaţi

    Licență bancară va permite utilizatorilor să își depună salariile direct în Revolut, iar depozitele vor fi garantate până la 100.000€ prin Schema Europeană de Garantare a Depozitelor. În plus, Revolut va începe să lucreze pentru a oferi utilizatorilor descoperit de cont (overdraft), precum și împrumuturi la dobânzi competitive față de creditorii tradiționali de pe piață, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

    ”Acum că am obținut licența bancară, am făcut progrese în ceea ce privește dezvoltarea platformei de investiții fără comisioane și suntem în etapele finale de lansare a cinci piețe internaționale, putem spune că ne confirmăm reputația de Amazon al banking-ului. Viziunea noastră este simplă: o aplicație cu zeci de milioane de utilizatori, în care îți poți gestiona întreaga viață financiară cu ajutorul tehnologiei, la cele mai mici costuri.

    Utilizatorii noștri, persoane fizice și juridice deopotrivă, vor putea aplica pentru un împrumut în câteva minute, direct din aplicație, și vor avea banii în cont aproape imediat. Vom înlătura procesul birocratic și vom oferi termeni mai buni decât creditorii tradiționali. Având peste 115.000 de utilizatori, Revolut este fintech-ul cu cea mai rapidă creștere din România, dar asta nu este suficient. Nu ne vom opri până când Revolut nu devine cardul principal folosit de români și am încredere că vom ajunge acolo după ce vom lansa conturile curente, opțiunile de creditare și platforma de investiții fără comisioane”, a spus Nik Storonsky, Fondator & CEO Revolut.

    Revolut estimează că va dura între trei și șase luni după obținerea licenței bancare până când aceasta va fi pașaportată în Europa, țări prioritare fiind Marea Britanie, Franța și Polonia.

    10.000 de conturi deschise zilnic

    Pe lângă lansarea pe piețele internaționale și dezvoltarea platformei de investiții fără comisioane, o zonă principală de interes pentru companie o reprezintă intrarea pe piața de creditare. Revolut plănuiește să ofere opțiuni standard de descoperit de cont (overdraft), precum și împrumuturi pentru persoane fizice și juridice la dobânzi competitive.

    Compania a înregistrat o creștere spectaculoasă în ultimele 12 luni. Compania deschide astăzi între 8.000 și 10.000 de conturi curente zilnic, iar utilizatorii tranzacționează lunar peste 4 miliarde de dolari. Veniturile Revolut au crescut de cinci ori anul trecut, iar compania a atins pragul de rentabilitate în luna Decembrie 2017.

    Revolut a anunțat planurile de a se extinde pe alte piețe în afara Europei și preconizează că va lansa în Statele Unite, Canada, Singapore, Japonia, Australia și Noua Zeelandă în prima parte a anului viitor. Expansiunea globală va permite utilizatorilor Revolut din Europa să aibă detalii locale de cont în noile piețe și să transfere bani gratuit, imediat, către aceste piețe.

    Înfiinţat în 2015

    Revolut a fost înființat în iulie 2015 cu o misiune ambițioasă: să zguduie de la temelie sectorul financiar bancar. Utilizatorii Revolut își pot deschide un cont curent în câteva secunde, direct din aplicație, pot cheltui, primi & trimite bani oriunde în lume la cursul de schimb interbancar, pot avea expunere imediată la criptomonede, și se bucură de un nivel ridicat de siguranță online și offline datorită tehnologiei de ultimă generație care stă la baza produsului.

    Compania cu sediul în Londra are peste 3.200.000 de utilizatori în Europa și a procesat până în prezent peste 245 de milioane de tranzacții în valoare totală de mai bine de 32 miliarde de dolari. Revolut a obținut finanțări în valoare totală de 336 milioane de dolari de la investitori cunoscuți precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global.

  • Erdogan susține că unul dintre ucigașii ziaristului Khashoggi zice, într-o înregistrare: „Știu cum se taie”

    Unul dintre ucigașii ziaristului saudit Jamal Khashoggi este auzit spunând „știu cum se taie”, pe înregistrarea audio pe care Turcia a pus-o la dispoziţia oficialilor nord-americani și europeni, a declarat vineri Recep Tayyip Erdogan.

    Președintele Turciei susține că înregistrarea confirmă faptul că jurnalistul, editorialist la „Washington Post” și critic consecvent al prințului Mohammed bin Salman (moștenitorul tronului Arabiei saudite), a fost tranșat cu un fierăstrău imediat după sugrumare.

    „Statele Unite, Germania, Franța, Canada, toţi au avut ocazia să asculte înregistrarea. Omul spune clar: <<Știu cum se taie>>”. Acest om este un soldat. Toate acestea se pot auzi pe înregistrările audio”, a declarat Erdogan într-un discurs la Istanbul.

    Senatul american a emis joi o rezoluţie critică la adresa președintelui Donald Trump pentru sprijinul său față de prințul Mohammed bin Salman (33 de ani), pe care l-a acuzat de crimă.

    Khashoggi a fost ucis în consulatul saudit din Istanbul pe 2 octombrie, când venise pentru a ridica nişte documente necesare căsătoriei cu o turcoaică. Procurorul-șef din Istanbul a anunţat că Jamal Khashoggi a fost sufocat de ucigașii săi în consulat, înainte ca trupul să-i fie dezmembrat. Rămășițele nu au fost găsite.

  • „Titanicul descoperit de o misiune științifică” – o diversiune! De fapt, l-a găsit armata americană, care căuta două submarine nucleare

    Robert Ballard, ofițerul american care în 1985 a găsit epava Titanicului la peste 3.600 de metri adâncime, în apele reci ale Atlanticului de Nord, spune că întreaga operațiune a fost o mare minciună.

    Ballard zice că e momentul să dezvăluie adevărul, dat fiind că informațiile despre operațiunea din urmă cu 33 de ani au fost declasificate. De fapt, expediția a fost parte a unei misiuni secrete a armatei americane, pentru recuperarea a două submarine nucleare pierdute, precizează Ballard, citat de CNN și preluat de presa americană.

    Multă vreme s-a crezut că formidabila descoperire a Titanicului pe fundul oceanului, în plin Război Rece, a fost un efort pur științific.

    Rober Ballard (foto): „Ei nu au vrut să se știe acest lucru, așa că a trebuit să avem o poveste de acoperire. Știam unde erau submarinele. Ceea ce voiau ei de la mine era să mă duc acolo fără să fiu urmărit de ruși, pentru că eram interesați de armele nucleare de pe Scorpion și de ce efect aveau reactoarele nucleare asupra mediului”.

    Ballard era comandant în Marina americană și cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution. Marina americană i-a oferit finanțare și posibilitatea de a căuta Titanicul, însă doar dacă mai întâi elucidează situația USS Thresher și USS Scorpion, două submarine nucleare americane care s-au scufundat în anii ’60.

    Căutarea și găsirea Titanicului au constituit o superbă poveste de acoperire, zice Ballard. Presa „n-a avut nicio idee despre ce făceam”.

    Când echipa lui Ballard a încheiat studierea celor două submarine, din expediție mai rămăseseră doar 12 zile pentru a găsi Titanicul. Celebra navă se scufundase pe 15 aprilie 1915, în primul ei voiaj, în urma ciocnirii cu un aisberg.

    „Când am găsit Titanicul, bineînțeles că am fost foarte bucuroși, fusese o treabă grea. Am reușit să înscriem golul victoriei chiar când se fluiera sfârșitul partidei”, a spus Ballard.

  • Băsescu, atac la opoziţie (inclusiv PMP): „Au aşteptat cu moţiunea până au fost siguri de eşec”

    „Au aşteptat până când au fost siguri de eşec!
    Am văzut liderii opoziţiei, Orban, Barna şi Tomac la televizor. Erau ţanţoşi şi plini de importanţă pentru că au depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului.
    Săracii, se fac a fi opozanţi. Realitatea tristă este că, dacă Orban şi Barna nu sunt într-un blat cu PSD-ul, atunci sunt proşti (politicieni ?) de-a binelea mai ales atunci când evaluează şansele de reuşită ale moţiunii.
    Momentul moţiunii a fost în septembrie, atunci când autorităţile intrau în curţile oamenilor şi le luau porcii, atunci când evenimentele din 10 August din Piaţa Victoriei erau încă proaspete, atunci când ALDE se distanţa de PSD pentru că lui Tăriceanu i se umflase capul şi în oportunismul lui proverbial credea că numai Dragnea este penal şi el nu, atunci când UDMR nu-şi rezolvase problema predării Limbii Române în şcolile de Limbă Maghiară de către profesori calificaţi pentru predarea Limbii Române şi ameninţau cu ruperea protocolului, atunci când Bădălău îi trimetea scrisori deschise lui Dragnea, Gabriela Firea cerea demisia lui Carmen Dan iar puciştii se aliniau în spatele lui Stănescu.
    Evident moţiunea de cenzură nu mai are nici o şansă .
    Orban, Turcan, Barna, Ghinea etc., au aşteptat cu depunerea unei moţiuni de cenzură până când au fost siguri că aceasta nu mai are nici o şansă să treacă .
    Liderii PNL şi USR ori sunt proşti (politicieni?) ori pur şi simplu simulează opoziţia înşelându-şi fără ruşine electoratul .
    Cert este că au aşteptat cu depunerea moţiunii de cenzură până când au fost siguri de eşec .
    PS – pentru a întări ideea de „opoziţie onestă” liderii USR, Barna, Ghinea şi încă trei , au ţinut ca azi, în ziua depunerii moţiunii împotriva Guvernului Dăncilă să aibe discuţii şi poze rânjind cu gura până la urechi, cu Doamna Dăncilă”, a scris fostul preşedinte pe Facebook.