Un avion al companiei aeriene British Airways a aterizat de urgență în Spania, la Valencia. Cabina pasagerilor se umpluse de fum, iar măștile de oxigen nu au putut fi utilizate.
Un număr de 19 persoane au fost rănite ușor după ce aeronava British Airways a aterizat pe aeroportul Manises (Valencia), după ce a fost detectat un incendiu în unul dintre motoarele sale, potrivit unor surse ale Delegației Guvernului și ale Centrul de Urgență din Generalitat Valenciana.
Au călătorit 175 de pasageri, inclusiv un bebeluș, conform datelor furnizate de AENA. Avionul Airbus A321 a zburat cu fum în cabină în ultimele 10 minute, conform informațiilor furnizate de un pasager. Avionul a aterizat în jurul orei 18.45, la câteva minute după ora programată.
Ușile de urgență ale avionului, care făcea ruta Londra-Valencia, au fost deschise, iar pasagerii panicaţi au coborât rapid pe tobogan. Potrivit Centrului de Urgențe, aeroportul nu a activat faza de urgență, dar traficul aerian a fost deviat aproximativ 25 de minute și ulterior a fost restaurat.
Mai mulți pasageri, cum ar fi Lucy Brown sau Dani Meroño, s-au plâns prin intermediul rețelelor de socializare că nimeni de la compania British Airways nu i-a informat sau nu a spus nimic despre incident.
„Ne-am întors să ne colectăm bagajele la trei ore după ce am fost evacuați. Nici un cuvânt de la British Airways despre cele întâmplate”, spune Lucy Brown într-un tweet.
Lucy Brown@lucyaabrown
Pasageri filmaţi la coborârea pe tobogan
Unii pasageri raportează că măștile de oxigen nu au căzut din compartimentele lor și, prin urmare, nu au putut fi utilizate, în ciuda faptului că unii însoțitori de zbor au încercat să îi ajute
Totul s-a încheiat cu bine, notează El Pais: pasagerii au fost scoși în siguranță, pe toboganul de evacuare. Nimeni nu a fost rănit.
Un caz de o gravitate maximă se întâmplă chiar acum în comuna Dioști, județul Dolj, situată mult mai aproape de Caracal, județul Olt (14 km), decât de Craiova (41 km). Dioști este una dintre localitățile îndoliate de monstrul din Caracal, Gheorghe Dincă.
Din Dioști era Luiza Melencu (18 ani), tânăra răpită, violată și ucisă de Gheorghe Dincă. Tot în Dioști locuiește și Izabela Biră (15 ani), elevă care a încheiat clasa a IX-a cu media 9,75. Pentru amândouă, dar și pentru Alexandra Măceșanu (15 ani) din Dobrosloveni, polițiștii din Dioști sunt mesagerii morții. Niște nemernici care trebuie scoși urgent din Poliție, anchetați și trimiși unde e locul infractorilor: după gratii.
Rolul polițiștilor din Dioști în tragedia Luizei. Gheorghe Dincă a făcut taximetrie clandestină pe traseul Caracal – Dioști, îl știau mulți oameni din comună, dar polițiștilor din Dioști nu li s-a părut nimic suspect la acest psihopat. După dispariția Luizei (pe 14 aprilie 2019), au îngropat dosarul două luni, apoi l-au pasat la DIICOT Craiova. N-au fost în stare să identifice mașina în care urcase Luiza, deși apărea pe o cameră de supraveghere. Tot ei i-au batjocorit pe părinții și pe bunicul Luizei, spunându-le să nu-și facă griji, că fata „o fi plecat cu vreun Făt-Frumos”.
Rolul polițiștilor din Dioști în moartea Alexandrei. Dacă ar fi cercetat serios dispariția Luizei, ar fi ajuns la Gheorghe Dincă, a cărui arestare devenea obligatorie. Astfel, monstrul din Caracal n-ar mai apucat s-o răpească, violeze și ucidă pe Alexandra.
Rolul polițiștilor din Dioști în calvarul Izabelei. Ziarul Libertatea a descoperit cazul înfiorător al Izabelei Biră, o fată de 15 ani din comuna Dioști, prietenă a Luizei. Tânăra este supusă chiar în aceste zile unei agresiuni periculoase, la care Poliția e pasivă. Atacurile cu toporul, briceagul, secera, ciocanul și parul nu li se par grave polițiștilor din Dioști.
Fata fără părinți
Și Izabela a mers în mașina lui Gheorghe Dincă, la ocazie, „dar eram cu bunica și nu s-a întâmplat nimic”. Acum, ea trăiește un alt coșmar: fostul ei prieten, gelos, i-a intrat de două ori în curte cu toporul, dar Poliția din Dioști nu face nimic. Ba mai mult, tot pe ea o amenință cu amenda. „Atitudinea Poliței împotriva fetei vine probabil din faptul că tatăl Izabelei a fost profesor de română și-i ajuta pe oameni să facă plângerile în care reclamau abuzurile Poliției din comună. Tatăl i-a murit la începutul lui iulie și acum polițiștii se răzbună”, spune Sandu Ciobanu, tutorele legal al fetei de 15 ani.
Izabela Biră are 15 ani și este elevă în clasa a X-a la Liceul Pedagogic din Craiova. Mama ei stă în Italia, iar tatăl, Mitrică Biră, a decedat la începutul lui iulie, doborât de cancer. De o lună, Izabela locuiește singură, în casa părintească din satul Radomir, comuna dioști, având drept tutore legal pe vărul ei Sandu Ciobanu (48 de ani), care locuiește alături, împreună cu soția lui Mona și copiii lor.
„A încercat să spargă ușa cu parul”
După moartea tatălui, Izabela a întrerupt relația cu un tânăr de 22 de ani din sat, pe nume Radu Constantin Alexandru. „Devenise gelos și mă bătea. După ce m-am despărțit de el, a început să mă amenințe că mă omoară. L-am blocat pe Facebook, nu i-am mai răspuns la mesaje, dar el continua să trimită amenințări prietenelor mele, zicându-le să mi le transmită”, spune fata.
Amenințări pentru Izabela
De la amenințări, fostul prieten a trecut la fapte și, pe 4 iulie, pe la 10 noaptea, a intrat în curtea Izabelei. Vărul Sandu povestește: „Avea un briceag și un par, era îmbrăcat în negru. A încercat să spargă ușa cu parul, dar n-a rupt decât clanța. Apoi m-a atacat pe mine cu parul. Am avut noroc, doar mi-a șters fruntea. M-a lovit însă peste spate și peste picioare”.
Atacatorul s-a speriat atunci, explică Izabela, „credea că sunt singură acasă, nu cu vărul și verișoara mea, așa că a fugit. Am sunat la 112. După o oră, nu venise niciun echipaj. Am mai sunat o dată. Polițistul de la telefon a spus să aștept, că ei nu pot să zboare”.
După o oră și jumătate, a venit echipajul de la Secția 4 Coșoveni. „Polițiștii erau supărați că am sunat de două ori. Se răsteau la mine: «Vrei să-ți dăm amendă? De ce suni de două ori?»”, spune Izabela.
După ce au descins, în noaptea de 4 iulie, la casa Izabelei, polițiștii nu au luat nicio măsură. Sandu Ciobanu: „Nici măcar nu au întocmit proces-verbal, au văzut sângele din fruntea mea, au văzut ușa stricată cu parul. Dar nu s-au dus acasă la băiatul ăla, să-l cerceteze. Ne-au spus să ne ducem a doua zi, pe 5 iulie, să dăm declarație la postul de Poliție din Dioști”.
„Era lacătul pe ușa Poliției. Am așteptat, am așteptat… nimic. Ne-am dus și în ziua următoare. Tot nimic. Când am dat de ei, la telefon, ne-au spus că au lucruri mult mai importante decât noi”.
Toporul, secera și ciocanul
După trei zile, seara, atacatorul și încă un tovarăș al lui au intrat din nou în curtea Izabelei. „Aveau o seceră, un topor și un ciocan. Dar eram și noi pregătiți, mai chemasem un prieten în ajutor”, spune vărul Sandu. „Când au văzut că suntem mai mulți, au dat să fugă, s-au împiedicat și au scăpat toporul. El a fugit, pe tovarășul lui l-am prins și l-am ținut, așteptând să vină Poliția”.
Poliția a venit, tot după o oră, alt echipaj de la Coșoveni. L-au dus pe tovarășul atacatorului la secție, i-au luat declarație și l-au eliberat. Iar pe atacator l-au căutat, „au dat două ture cu mașina prin sat”, dar nu l-au găsit.
Luni, la ora 14.30, Libertatea a precizat: „La doar câteva ore de la publicarea materialului pe site-ul libertatea.ro, un echipaj de la IPJ Dolj s-a deplasat la Dioști și i-a convocat la secția de Poliție pe polițiștii locali. De asemenea, au fost chemați la secție Izabela și vărul ei, Sandu Ciobanu, care îi este tutore legal. Totodată, un polițist a plecat prin sat să-l caute pe agresorl Izabelei”.
Doar când intră pe fir presa…
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Modul în care populaţia tot mai numeroasă de pe Terra ar putea fi hrănită fără a distruge natura, de care oamenii depind, reprezintă o întrebare crucială pentru supravieţuirea omenirii.
Raportul special al Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC) consacrat „schimbărilor climatice, deşertificării, degradării solurilor, gestionării durabile a terenurilor, securităţii alimentare şi fluxului de gaze cu efect de seră din ecosistemele terestre”, care va fi făcut public săptămâna viitoare la finalul acestor discuţii ce vor avea loc cu uşile închise, reprezintă cea mai amplă analiză ştiinţifică realizată pe această temă până în prezent.
Epuizarea resurselor şi chiar unele eforturi de contracarare a efectelor modificărilor climatice compromit capacitatea omenirii de a hrăni populaţia mondială în viitor.Raportul ar trebui, de asemenea, să descrie un tablou general al unei societăţi în care 2 miliarde de adulţi sunt supraponderali sau obezi şi în care cantităţi importante de alimente sunt aruncate, în contextul în care foametea afectează milioane de persoane în lumea întreagă.Concluziile acestui raport sunt condensate într-un rezumat pe care delegaţii din 195 de ţări reuniţi la Geneva îl examinează cu atenţie începând de vineri, înainte de a aproba publicarea unei versiuni definitive a acestuia.Reuniunea reprezintă o bună ocazie pentru a evidenţia importanţa pe care o are utilizarea optimă a terenurilor, un aspect îndelung neglijat, potrivit experţilor. „Când analizăm în acelaşi timp consecinţele modificărilor climatice şi contribuţiile ce au facilitat apariţia acelor modificări, remarcăm că sectorul terenurilor este incredibil de important”, a subliniat pentru AFP Lynn Scarlett, reprezentantă a ONG-ului The Nature Conservancy.
Agricultură, despăduriri şi risipă masivă de hrană
Agricultura utilizează o treime din toate terenurile existente şi trei sferturi din apa dulce de pe planeta noastră.În condiţiile în care populaţia mondială ar trebui să ajungă la 10 miliarde de oameni la jumătatea acestui secol, faţă de 2,6 miliarde în 1950, există temerea că sistemul şi-a atins limitele.Carnea şi risipa alimentară reprezintă punctele negre ale acestei probleme. Aproximativ 30% din hrana produsă ajunge să fie aruncată la gunoi.„Deşi terenurile produc mult mai multe alimente decât ar fi nevoie pentru a hrăni întreaga lumea, există încă 820 de milioane de persoane care merg la culcare în fiecare seară fiindu-le foame”, a reamintit Stephan Singer, reprezentant al Climate action network.Acest raport soseşte într-un moment critic, pentru că agricultura este în acelaşi timp o victimă şi un motor al modificărilor climatice”, a adăugat Teresa Anderson. de la ONG-ul ActionAid.Cultura extensivă de cereale, precum soia, folosite pentru hrana animalelor dar şi pentru producţia de biocarburanţi, contribuie la distrugerea pădurilor, care stochează carbonul.„Trebuie să întoarcem spatele unei agriculturi industriale nocive, bazată pe produse chimice, despăduriri şi emisii de gaze cu efect de seră”, a insistat Teresa Anderson.
O pădure cât Sri Lanka dispare anual pe Terra
Raportul citat de Agerpres va aborda şi chestiunea deşertificării şi a degradării habitatelor din cauza agriculturii, în contextul în care o suprafaţă de pădure tropicală echivalentă cu aceea a statului Sri Lanka dispare de pe Terra în fiecare an.Un alt punct din raport va viza echilibrul ce va trebui găsit între utilizarea terenurilor pentru alimentaţie, stocarea de carbon prin intermediul pădurilor şi producţia de energie pe bază de materie biologică.Raportul nu va neglija nici soarta populaţiilor indigene şi a femeilor.În octombrie 2018, un alt raport special al GIEC detalia impacturile aşteptate pentru o încălzire globală limitată la 1,5 grade Celsius, în acord cu obiectivele Acordului de la Paris, şi mijloacele necesare pentru menţinerea temperaturii globale sub aceste praguri foarte ambiţioase.De atunci, numeroase asociaţii civice au fost înfiinţate şi sute de mii de persoane au protestat pe străzi pentru a cere guvernelor lor să acţioneze mai rapid împotriva schimbărilor climatice.
Investigatorii au găsit explicația felului în care Gheorghe Dincă (66 de ani) a reușit să carbonizeze cadavrul Alexandrei Măceșanu (15 ani). Surse unor surse citate de G4Media.ro, monstrul din Caracal le-a declarat procurorilor că a folosit vaselină și pastile de carbid.
Dincă ar fi ars cadavrul fetei joi, 25 iulie, începând de la orele 13.00 – 14.00 și până spre seară.
După ce a ucis-o (în jurul orei 12.00), Dincă s-a întors în oraș, unde i-a aruncat telefonul și cartela. Apoi a revenit acasă, pentru o ocupație sinistră: arderea cadavrului.
Procesul de ardere a durat 5-6 ore, până spre seară, le-ar fi declarat Dincă anchetatorilor. Acesta susține că, după ce au ars țesuturile, a pus vaselină pe oase, ca să ardă mai repede. Mai mult, a amestecat vaselina cu pastile de carbid, pentru a arde oasele în arzătorul improvizat în butoiul de tablă din curte.
Specialiștii consultați de G4Media.ro susțin că din amestecul de vaselină și carbid a rezultat un mediu oxiacetilenic, de natură să dezvolte temperaturi superioare, în jur de 1.000 de grade.
Butoiul fără fund
Țesuturile și oasele ar fi ars întrucât proveneau de la un om tânăr, în plin proces de creștere. La persoanele în creștere, structura osoasă este relativ aerată, de aceea permite arderea mai ușoară și într-un timp mai scurt.
Dacă a asigurat aeraj pentru aport de oxigen, flacăra putea menține temperatură mare pentru timp îndelungat, au mai explicat experții. Iar aerajul a existat, pentru că butoiul de tablă nu avea nici fund, nici capac. Era un cilindru suspendat pe niște pirostrii, permițând ventilarea flăcării.
Potrivit mărturiei lui Dincă, coroborată cu probele găsite la fața locului, anchetatorii cred că acesta a pus lemne sub pirostrii, iar deasupra acestora a pus butoiul ce avea în partea de jos un grilaj, un fel de grătar. Monstrul ar fi pus corpul fetei pe grilajul din butoi. Acolo, Dincă obișnuia să topească aluminiu, pentru ocupațiile sale ciudate.
Așa ar fi obținut o temperatură în arzător în jur de 1.000 de grade Celsius. Oasele și dinții nu au ars în totalitate întrucât ar fi fost nevoie de o temperatură de 1.500 de grade Celsius. La fel, inelele și fragmentele de lănțișor găsite în cenușă nu s-ar fi topit decât la o temperatură mai mare de 1.000 de grade.
A mizat pe prostia sau pe complicitatea polițiștilor?
Anchetatorii de la DIICOT au doi martori, doi vecini, care spun că au văzut fum și au simțit un miros neobișnuit din curtea lui Dincă.
De observat că Gheorghe Dincă a ars cadavrul în toată după-amiaza de joi, 25 iulie, deși știa că Alexandra alertase Poliția, sunând la 112. Criminalul trebuie să fi mizat fie pe prostia polițiștilor, fie pe complicitatea șefilor lor. Altfel, nu te apuci să arzi în liniște un cadavru în oraș, timp de 5-6 ore, cu fumul și mirosul aferente, când știi că Poliția poate să apară în orice moment! Mai degrabă încerci să scapi repede de cadavru, de exemplu ieșind cu mașina prin spatele grădinii și aruncându-l în lacul din apropiere.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Oamenii de ştiinţă au anunţat că au reuşit, cu ajutorul celulelor stem, să facă un pas important în direcţia ”reparării” inimilor afectate de atacul de cord, ceea ce ar conduce la prima terapie pentru insuficienţă cardiacă şi la evitarea necesităţii transplantului, relatează vineri Press Association.
O tehnică bazată pe o combinaţie de celule stem şi celule cardiace ar putea contribui la refacerea zonelor afectate de un infarct, evitându-se astfel necesitatea unui transplant a întregului organ, sugerează un nou studiu.
Descoperirea ar putea duce către obţinerea unui nou tratament, mult aşteptat de persoanele cu insuficienţă cardiacă, a anunţat Fundaţia Britanică a Inimii, care a finanţat parţial cercetarea.
O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Cambridge şi Universitatea din Washington a folosit ţesut uman realizat în laborator la imprimantă 3D pentru a testa combinaţia de celule din muşchiul cardiac şi celule ajutătoare obţinute din epicard, învelişul extern al inimii.
Cercetătorii au descoperit că celulele din epicard au ajutat la dezvoltarea celulelor muşchiului cardiac şi la îmbunătăţirea capacităţii acestora de a se contracta şi relaxa.
În cazul şoarecilor de laborator cu inimi afectate, această combinaţie a permis celulelor transplantate să supravieţuiască şi să refacă muşchiul cardiac afectat şi celulele vaselor sanguine.
În timpul unui atac de cord, o parte a inimii nu mai primeşte oxigen, ceea ce provoacă moartea muşchiului. Corpul uman nu poate regenera acest muşchi şi în acest caz este necesar de un transplant de inimă.
”Cercetarea noastră demonstrează un imens potenţial al celulelor stem care pot oferi într-o bună zi prima terapie pentru insuficienţă cardiacă”, a declarat doctor Johannes Bargehr de la Universitatea Cambridge, autor principal al studiului citat de Agerpres.
”Deşi mai avem o cale lungă de parcurs, credem că suntem cu un pas gigantic mai aproape, iar acest lucru este incredibil de emoţionant”, a adăugat specialistul.
Oamenii de ştiinţă au făcut eforturi în ultimii ani pentru a utiliza celule stem în vederea refacerii inimilor afectate deoarece majoritatea celulelor transplantate mor la scurt timp după intervenţie.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Opozantul numărul unu al Kremlinului Aleksei Navalnîi, transferat duminică de la închisoarea unde era încarcerat într-un spital, a fost ”otrăvit” cu ”o substanţă chimică necunoscută”, a acuzat luni avocata sa, pe fondul unei intensificări a reprimării mişcării de contestare, relatează AFP.
Condamnat săptămâna trecută la 30 de zile de închisoare, Aleksei Navalnîi a fost spitalizat din cauza unei ”grave reacţii alergice”, potrivit autorităţilor.
Anturajul său şi-a exprimat îngrijorarea faţă de această ”reacţie”, considerată ”ciudată”, întrucât bloggerul anticorupţie nu a fost vreodată victima vreunei alergii, iar aceasta a avut loc la o zi după o manifestaţie marcată de aproape 1.400 de arestări – un lucru nemaiîntâlnit de când a revenit Vladimir Putin la Kremlin, în 2012.
După ce a putut să-l viziteze în instituţia spitalicească moscovită în care a fost internat, avocata sa, Olga Mihailova a dat asigurări luni unor jurnalişti că opozantul a fost ”otrăvit”.
La momentul transferului său la spital, Navalnîi prezenta o umflare a pleoapelor şi multiple abcese pe gât, spate, tors şi coate.
Acest caz se desfăşoară într-un moment în care autorităţile par hotărâte să ucidă în faşă orice contestare legată de alegerile locale de la 8 septembrie, la care majoritatea reprezentanţilor opoziţiei a fost împiedicată să participe.
O adunare neautorizată în faţa sediului Primăriei Moscovei, la apelul acestor opozanţi, s-a soldat sâmbătă cu aproape 1.400 de arestări, potrivit OVD-Info, un ONG specializat în urmărirea manifestaţiilor, citat de News.ro.
Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au condamnat aceste arestări, denunţând folosirea ”disproporţionată a forţei” împotriva manifestanţilor. Berlinul a îndemnat la ”eliberarea rapidă a persoanelor arestate”.
Miercuri, cu trei zile înainte de această adunare, Aleksei Navalnîi a fost trimis la închisoare cu privire la infracţiuni privind ”regulile manifestaţiilor”.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Guvernarea infracțională PSD-ALDE a dus România în pragul exploziei. Încurajarea infracționalității a umplut țara de crime, violuri, tâlhării și alte forme de agresiune. Cazuri îngrozitoare sunt raportate în fiecare zi. Situația a devenit insuportabilă. Cel mai recent caz vine din „Republica Mazăre”.
Un bărbat de 43 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru tentativă de viol după ce, în noaptea de duminică spre luni, a agresat o femeie în vârstă de 55 de ani, într-o staţie de autobuz din municipiul Constanţa, anunță Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanța.
Agresorul fusese condamnat la închisoare pentru viol și a ieșit din închisoare după trei ani.
Potrivit polițiștilor, bărbatul a fost condamnat, în anul 2007, pentru o faptă de viol comisă în județul Vaslui. El a fost eliberat în 2010, după trei ani de închisoare.
După audieri, infractorul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru tentativă la viol, și urmează să fie dus în fața unei instanțe cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă la viol.
„La data de 28 iulie, în jurul orei 22,10, poliţiştii Secţiei nr. 5 Constanţa au fost sesizaţi despre producerea unui scandal, pe o stradă din municipiul Constanţa. Deplasată de îndată la faţa locului, patrula de poliţie a identificat un bărbat de 43 de ani care ar fi agresat, într-o staţie de autobuz, o femeie de 55 de ani din Constanţa. Bărbatul a fost condus la sediul secţiei de poliţie pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale”, a informat IPJ Constanța, citat de Agerpres.
Conform sursei citate, suspectul a solicitat ulterior asistenţă medicală, fiind transportat la spital, însoţit de poliţişti.
„După ce a fost transportat la spital pentru asistenţă medicală de specialitate, bărbatul a fost readus pentru audieri şi, în această dimineaţă (luni – n.r.), a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la viol. A fost introdus în arestul IPJ Constanţa”, a mai transmis Poliția constănțeană.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în Croaţia, că în perioada 26-27 iulie 2019, majoritatea regiunilor ţării se confruntă cu un val de caniculă.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, în perioada 26-27 iulie 2019, majoritatea regiunilor ţării se confruntă cu un val de caniculă. Autorităţile locale au emis cod portocaliu pentru temperaturi ridicate, valabil în ziua de 26 iulie 2019, în regiunile Zagreb, Knin şi Rijeka. A fost emis şi un cod galben de caniculă pentru regiunile Karlovac, Gospić, Split şi Dubrovnik. Se recomandă cetăţenilor români să evite expunerea directă la soare şi să se hidrateze corespunzător”, se arată într-un comunicat transmis News.ro.
Autorităţile croate avertizează cu privire la posibilitatea existenţei unor disfuncţionalităţi în reţeaua electrică, precum şi la riscul apariţiei incendiilor de vegetaţie.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112, relatează News.ro.
Notre Dame, din nou în pericol
Germania, Olanda și Belgia au înregistrat joi maxime de temperatură pentru a doua zi consecutiv, iar Parisul a consemnat cea mai caldă zi din istoria măsurătorilor, în condițiile în care vestul Europei este lovit de al doilea val de caniculă din această vară, notează Guardian.
Aceste temperaturi extreme vin după ce valul de căldură de luna trecută a dus la consemnarea celui mai canicular iunie înregistrat vreodată. Oamenii de știință spun că din cauza crizei climatice valurile de căldură sunt de cinci ori mai probabile și semnificativ mai intense.
Recordul olandez de temperatură stabilit miercuri în Eidnhoven – 39,3 grade Celsius – a rezistat mai puțin de 24 de ore, mercurul termometrelor de la baza aeriană Gilze-Rijen urcând joi la 40,4 C.
De vină este un val de aer saharian care s-a abătut asupra continentului şi care a provocat doborârea unor recorduri istorice în Belgia, dar și în Germania și Olanda.
Asta în timp ce în Paris, căldura excesivă ar putea pune în pericol catedrala Notre Dame, afectată de un incendiu acum trei luni.
În orașul belgian Kleine Brogel s-au înregistrat 39,9 grade Celsius, o temperatură fără precedent din 1833. Pentru prima oară în istoria țării, autorităţile au emis cod roşu de caniculă.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
O stea muribundă, aflată în constelaţia Ursa Mică, prefaţează destinul Soarelui şi îi ajută pe oamenii de ştiinţă să afle ce se va întâmpla cu acesta peste aproximativ 5 miliarde de ani.
Atunci se estimează că soarele va intra, de asemenea, în stadiul de gigantică roşie, stadiu final până la oprirea reactorului nuclear stelar şi transformarea sa într-o „pitică albă”, conform unui nou studiu, transmite joi DPA.
Astronomii monitorizează steaua gigantică roşie T Ursae Minoris (T UMi), aflată de mai multe decenii în această fază premergătoare morţii stelare, conform studiului publicat în ultimul număr al revistei Astrophysical Journal. Oamenii de ştiinţă au relatat că, în premieră, au fost martorii unui rar eveniment dinamic premergător morţii stelare.
Steaua T UMi se află la peste 3000 de ani lumină de Pământ, a apărut, conform estimărilor, acum aproximativ 1,2 miliarde de ani şi este de două ori mai mare decât Soarele.
Conform astronomilor, în acest ultim stadiu al vieţii stelare, înainte de transformarea sa într-o pitică albă, odată ce procesul de fuziune nucleară se va opri în nucleul stelei, T UMi este străbătută de o serie de pulsaţii.
„Producţia de energie în interiorul stelei T UMi a devenit instabilă”, explică unul dintre autorii studiului, Meridith Joyce, astronom la Australian National University.
În timpul acestei faze, reactorul nuclear din interiorul stelei merge cu intermitenţe, producând aceste pulsaţii termice ca nişte „sughiţuri” după cum explică astronomii. Aceste pulsaţii provoacă modificări rapide şi drastice ale dimensiunii şi luminozităţii stelei, conform lui Joyce.
În ultimii 30 de ani, T UMi şi-a micşorat dimensiunea, luminozitatea şi temperatura, a mai precizat Meridith Joyce.
„Suntem de părere că această stea se apropie de ultimele sale pulsaţii şi ne aşteptăm ca în cursul vieţii noastre să o vedem din nou în expansiune. În cele din urmă, peste câteva sute de mii de ani, această stea va deveni o pitică albă”, a precizat ea citată de Agerpres.
Astronomii susţin că aceste observaţii reconfirmă predicţiile despre soarta Soarelui şi a Sistemului Solar. Conform acestor predicţii, peste aproximativ 5 miliarde de ani Soarele se va transforma la rândul său într-o gigantică roşie, îşi va extinde foarte mult volumul şi va înghiţi primele două planete din vecinătatea sa, Mercur şi Venus. Soarta Pământului va fi atunci pecetluită. Planeta noastră va fi ori înghiţită la rândul ei, devenind parte din atmosfera solară, fie va fi pur şi simplu incinerată şi transformată într-o minge de magmă. După această etapă, Soarele va deveni la rândul său o pitică albă, un tăciune rămas să se răcească încet, de-a lungul miliardelor de ani.
Conform estimărilor, Soarele s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani.
Sunt zile de foc în vestul Europei, care pur și simplu de sufocă. Francezii, belgienii şi spaniolii suportă cu greu temperaturi de peste 40 de grade Celsius. De vină este un val de aer saharian care s-a abătut asupra continentului şi care a provocat doborârea unor recorduri istorice în Belgia, dar și în Germania și Olanda.
Asta în timp ce în Paris, căldura excesivă ar putea pune în pericol catedrala Notre Dame, afectată de un incendiu acum trei luni. Iar veștile de la meteorologi sunt și mai proaste: joi va fi și mai rău.
În orașul belgian Kleine Brogel s-au înregistrat 39,9 grade Celsius, o temperatură fără precedent din 1833. Pentru prima oară în istoria țării, autorităţile au emis cod roşu de caniculă.
La Eindhoven, în Olanda, a fost doborât un record național care dura de 75 de ani, atingându-se 39,3 grade Celsius. Precedentul record era de 38,6 grade. Căldura neobișnuită a dilatat unele poduri metalice, la Amserdam și Haarlem, care a trebuit să fie stropite cu apă.
Serviciile meteorologice din Germania au anunțat că s-a înregistrat un nou record absolut de temperatură: 40,5 grade Celsius, în Geilenkirchen, o localitate de lângă granița cu Belgia și Olanda (recordul precedent era de 40,3 grade Celsius, atins la 5 iulie 2015 în Kitzingen). Recordul rămâne de confirmat, numai că meterologii anunță că joi va fi și mai cald: 41 de grade.
Din cauza acestor temperatură neobișnuite, un tren Eurostar s-a defectat miercuri, pasagerii – în jur de 600 de oameni – rămânând blocați timp de două ore. Culmea e că o parte din tren a rămas în tunel, cufundat în beznă, iar cealaltă parte a rămas în afara tunelului, în plin soare.
În Franța au fost anunțate deja cinci decese care ar putea avea legătură cu valul de căldură. Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Paris – 40,4 grade Celsius, în 1947 – ar urma să fie depășită joi, relatează BBC.
Căldura excesivă ar putea să pună din nou în pericol catedrala Notre Dame, șubrezită grav de teribilul incendiu . „Mi-este teamă că îmbinările, zidăria, pe măsură ce se usucă, îşi vor pierde rezistenţa şi calităţile structurale, iar bolta va ceda brusc”, a declarat Philippe Villeneuve, arhitect-şef la catedrala Notre Dame, citat de Digi 24.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!