Autor: Grigore Cartianu

  • VIDEO. Batjocura lui Grindeanu-Nordis: Camera Deputaților și-a votat un buget mai mare cu 12,7%! Sporurile și indemnizațiile cresc cu 28,4%, deplasările – cu 25,1%, iar protocolul – cu 43,2%!

    Sfidare incredibilă, la adresa românilor, din partea Camerei Deputaților, condusă de președintele PSD, Sorin Grindeanu: majoritatea PSD-PNL-UDMR a votat pentru 2026 un buget mai mare cu 12,7% față de 2025! Capitolul „Sporuri și indemnizații” crește cu 28,4%, deplasările – cu 25,1%, iar protocolul – cu 43,2%!

    Grindeanu le-a dat ordin deputaților PSD să voteze bugetul nesimțit de mare, dar el a lipsit de la ședință! Încă o zi în care și-a luat salariul enorm, de peste 10.000 de euro pe lună (incluzând toate câștigurile), fără să muncească. Ședința a fost condusă de o vicepreședintă a Camerei, Natalia Intotero (tot de la PSD).

    Plenul Camerei Deputaţilor a votat marți bugetul instituției pe anul 2026. Majoritatea PSD-PNL-UDMR, susținută și de Grupul minorităților naționale, a adoptat o formulă de buget absolut nerușinată, care presupune cheltuieli cu 12,7% mai mari decât în acest an.

    Și asta, în condițiile în care se decisese în coaliţia de guvernare că, în 2026, toate instituţiile centrale vor scădea cheltuielile cu 10%.

    Așadar, în loc de –10%, s-a votat un buget cu +12,7%!

    – Advertisement –

    Proiectul de buget a dost adoptat cu 165 de voturi „pentru”, 115 „împotrivă” şi 10 abţineri.

    Toți deputații USR au votat împotrivă, iar câțiva dintre ei au protestat energic față de sfidarea colegilor de coaliție. Partidul condus de Dominic Fritz a anunțat că va cere Guvernului să „amputeze” serios bugetul pe 2026 al Camerei Deputaţilor, astfel încât acesta să fie în acord cu deciziile coaliţiei de reducere a cheltuielilor.

    Majoritatea PSD-PNL-UDMR-Minorități a funcționat, în sensul toxic, la trei niveluri diferite: mai întâi în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, apoi în Comisia pentru buget-finanţe, iar la final în plen. De fiecare dată, USR s-a opus dezmățului votat de majoritate.

    – Advertisement –

    Revoltător este și faptul că, din bugetul total de 634 de milioane de lei, 49 de milioane de lei reprezintă pensiile speciale ale foștilor deputați.

    Cresc cheltuielile la toate cele 13 capitole, între 2,1% și 88,8%

    Cheltuielile de personal cresc cu 31,2 milioane de lei (8,3%), deşi s-a spus că schema de personal de la Camera Deputaţilor s-a redus cu 200 de posturi! Dar și aceasta pare tot o minciună a lui Grindeanu.

    Salariile cresc și ele, cu 31,1 milioane de lei (8,5%).

    La bunuri și servicii, creșterea este de 29% (+22,9 milioan de lei).

    Deplasările interne și externe (conform tradiției, majoritatea vor fi în zone exotice de pe glob) au un plus de 25,1% (+6,3 milioane de lei).

    Sporurile și indemnizațiile au prevăzută o creștere enormă, de 28,4% (+4,5 milioane de lei).

    Cu procente enorme cresc protocolul și reprezentarea: +43,2% (+1,3 milioane de lei).

    La materiale și servicii funcționale, creșterea e și mi mare: +69,1% (+2,1 milioane de lei).

    Recordul îl deține capitolul „alte cheltuieli”, cu un plus de 88,8% (+1,5 milioane de lei) – aproape se dublează!

    Bugetul pe 2026, comparat cu cel din 2025 (sursa: Radu Mihaiu, deputat USR)

    USR-iștii denunță jaful de la Cameră

    Adrian Echert, membru al Comisiei pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor, a explicat: „Bugetul propus pentru Camera Deputaţilor pe anul 2026 nu are nicio legătură cu realitatea pe care o trăiesc oamenii. În timp ce românilor li se cere austeritate şi li se spune că nu sunt bani, nu putem vota o propunere de buget care face exact opusul. Am cerut explicaţii clare. Am cerut să vedem unde este reforma, unde este eficientizarea, unde sunt reducerile promise public. Nu am primit nimic. Nici argumente, niciun plan, nicio asumare. Reforma începe cu propriul buget, nu cu discursuri!”.

    Și Cezar Drăgoescu, membru al aceleiași Comisii pentru buget-finanţe, a punctat e la tribună: „Bugetul Camerei Deputaţilor, adoptat astăzi, este o sfidare la adresa poporului român. Vedem creşteri de cheltuieli pe linie, fără nicio explicaţie solidă, în timp ce milioane de oameni suferă, o duc tot mai greu şi li se spune că trebuie să strângă cureaua. Vom încerca să îndreptăm afrontul adus astăzi românilor”.

    VIDEO: Intervenția deputatului Cezar Drăgoescu (USR)

    Un alt deputat USR, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în 2020-2021, a punctat pe Facebook, printre altele: „(…) Cheltuielile cu deplasări (adică turism pe banii statului în destinații exotice din toată lumea) cresc cu 25%! E clar că austeritatea nu e pentru toți. Creșterea taxelor a scăzut veniturile și a crescut prețurile pentru populație, dar la stat totul merge bine. A fost o mare greșeală creșterea taxelor. Acum, statul nu mai are niciun motiv să se reformeze sau să taie vreo cheltuială semnificativă. Pentru că deodată sunt bani. Banii dumneavoastră”.

    Radu Mihaiu, de asemenea deputat USR, s-a exprimat tot pe Facebook:

    „Am votat (eu și colegii din USR) astăzi împotriva bugetului Camerei Deputaților, deoarece acest buget încalcă tot ce a spus coaliția.

    Colegul meu Adrian Echert, din comisia de finanțe, a făcut calculele.

    Deși s-a decis în coaliție că toate instituțiile centrale scad cheltuielile cu 10% în 2026, bugetul propus astăzi la vot prevede o CREȘTERE a cheltuielilor curente cu 12,1%.

    Bunurile și serviciile CRESC cu 29%.

    Deși s-a decis în coaliție scăderea forfetarei cu 10%, sporurile și indemnizațiile CRESC cu 28,4%.

    Deși schema de personal de la Camera Deputaților s-a redus cu 200 de posturi, cheltuielile de personal CRESC cu 8,5%.

    Nu putem susține public ceva, pentru ca apoi la vot să facem fix invers!

    Vom solicita Guvernului să rectifice, în bugetul anului 2026, propunerea votată azi de către colegii mei de la celelalte partide proeuropene de la Camera Deputaților, așa încât să fie în acord cu deciziile coaliției!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Grindeanu-Ordonanța 13, incredibil de ticălos: „Cu ce e mai bună conducerea USR decât Liviu Dragnea?!” / „USR vrea schimbarea legilor justiţiei, Dragnea a încercat acelaşi lucru”

    * Cristi Danileț: „Asta nu e justiție, e un simulacru! Justiția e cea care apără victimele și condamnă infractorii”

    * Cei 13 judecători care l-au hăituit pe colegul lor Danileț: 8 sunt deja pensionari speciali!

    * Ministrul PSD al Justiției pune umărul la denigrarea judecătoarei disidente din Craiova

    * VIDEO. Disidența curajoasă a judecătoarei Raluca Moroșanu. Se clatină fortăreața construită de sinistra Lia Savonea la Curtea de Apel București!

    * VIDEO. „Justiție capturată” – documentarul-fenomen care dezvăluie cum funcționează „mafia dosarelor”. Metode: detașarea, transferul, promovarea, tărăgănarea, prescrierea. Rotițe-cheie: CSM, șefa ÎCCJ, șeful DNA, conducerea Curții de Apel București

    * Pentru magistrații din CSM, e mai grav să le contești pensiile speciale decât să instigi la jupuirea lor de vii!

    * Nehalita de Alexandreasca: 450.000 de euro de la AUR pentru o emisiune cu George Simion! „O televiziune privată are dreptul să-și pună ce tarife dorește”, spune propagandista putinistă

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * „Tragedie greacă” pentru U Craiova: de la 2-0 la 2-3 cu AEK Atena, goluri primite în minutele 90+8 și 90+15! O incredibilă serie de ghinioane, pe ruta Atena – Mostar – Olomouc – Londra – Larnaca

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Grindeanu-Ordonanța 13, incredibil de ticălos: „Cu ce e mai bună conducerea USR decât Liviu Dragnea?!” / „USR vrea schimbarea legilor justiţiei, Dragnea a încercat acelaşi lucru”

    PSD nu are nicio șansă de însănătoșire: președintele său, Sorin Grindeanu, este de o ticăloșie bolnăvicioasă, foarte apreciată în partid. Comparația făcută azi între USR și pușcăriașul Liviu Dragnea este o vomă politică, demnă de antologia mizeriilor PSD-iste.

    În încercarea de a ataca încă o dată partenerul de guvernare USR, pe care l-ar dori plecat din Palatul Victoria, Sorin Grindeanu (52 de ani) a emis miercuri o declarație incredibil de scârboasă.

    Preşedintele PSD a întrebat, pretins retoric, cu ce este mai bună conducerea USR, „care are dosare în instanţă” şi „vrea schimbarea legilor justiţiei”, faţă de fostul lider al social-cleptocraților, Liviu Dragnea, aflat în aceeași situație și nutrind aceleași ambiții?!

    Sorin Grindeanu: „Am dat un punct de vedere al meu, al PSD-ului, nu doar pe această zonă din legile justiţiei, ci pe întreaga abordare. Eu cred că aici profesioniştii trebuie să discute, eu cred că – şi nu cred, chiar ştiu – că în acest moment implicarea politicului în această zonă a justiţiei nu face decât rău. Vă dau un exemplu. Cu ce este mai bună conducerea USR de acum, cu dosare în instanţă, care vrea schimbarea legilor justiţiei, faţă de Liviu Dragnea, care a încercat acelaşi lucru? Cu ce? De aceea vă spun că aici cei care trebuie să vorbească şi să hotărască sunt cei din sistemul de justiţie”.

    – Advertisement –

    Afirmația lui Grindeanu atinge mai multe dimensiuni ale ticăloșiei.

    1. „A schimba legile justiției” poate avea sensuri diametral opuse. Dragnea voia să le schimbe în favoarea infractorilor (mai ales a marilor corupți), USR vrea să le schimbe împotriva infractorilor (mai ales a marilor corupți). Dragnea voia să încalece total justiția, USR vrea să dea putere justiției. Sloganul lui Dragnea era „Corupție, nu justiție!”, sloganul USR este „Justiție, nu corupție!”.

    2. „Conducerea USR de acum, cu dosare în instanţă” este o afirmație mincinoasă, demnă de un mitoman. Grindeanu nu poate livra câteva nume de USR-iști aflați în această situație. Există exemple rarisime de cercetați penal, care n-au fost însă trimiși în judecată, deci nu au „dosare în instanță”! Iar cercetarea penală devine ridicolă – și poate fi considerată comandă politică – atunci când cercetarea penală e „înghețată” de câțiva ani (cazul Vlad Voiculescu).

    – Advertisement –

    3. Vorbește despre justiție Grindeanu, cel care a scos 600.000 de oameni în stradă după ce, pe 31 ianuarie 2017, a semnat odioasa Ordonanță 13 prin care distrugea justiția la cererea lui Dragnea?!

    4. Doar o moluscă morală poate compara conducerea USR cu Liviu Dragnea!

    5. Grindeanu e pescarul din barca lui Dragnea (la știuci, la Belina), dar și peștele din avioanele Nordis sau țiparul din trocul cu doamna Bianca.

    Fritz: „Premierul OUG 13 îl foloseşte acum pe Dragnea ca pe un fel de sperietoare”

    Preşedintele USR, Dominic Fritz, i-a dat replica lui Sorin Grindeanu, miercuri seară, la Antena 3.

    • „O diferenţă mare este: Dragnea a avut puterea în mână şi a încercat să facă ce vrea.”
    • „E absolut halucinant cum domnul Grindeanu, adică premierul OUG 13, care el a făcut ce i-a cerut Dragnea, acuma îl foloseşte pe Dragnea ca pe un fel de sperietoare. Uneori, istoria are nişte ironii extrem de fine – sau nu.”
    • „Ideea ca parlamentarii să se uite în altă parte şi să spună «noi nu avem nicio legătură cu sistemul de justiţie» este absolut toxică, pentru că legile votate de parlamentari au creat situaţia actuală, care nu va putea fi schimbată decât cu alte legi. Nici fostul premier al OUG 13 nu poate să se ascundă de această responsabilitate.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PSD-ist în cătușe: Răzvan Cuc, ministru în trei guverne, a fost reținut pentru o mega-șpagă

    * Cei 13 judecători care l-au hăituit pe colegul lor Danileț: 8 sunt deja pensionari speciali!

    * Ministrul PSD al Justiției pune umărul la denigrarea judecătoarei disidente din Craiova

    * VIDEO. Disidența curajoasă a judecătoarei Raluca Moroșanu. Se clatină fortăreața construită de sinistra Lia Savonea la Curtea de Apel București!

    * VIDEO. „Justiție capturată” – documentarul-fenomen care dezvăluie cum funcționează „mafia dosarelor”. Metode: detașarea, transferul, promovarea, tărăgănarea, prescrierea. Rotițe-cheie: CSM, șefa ÎCCJ, șeful DNA, conducerea Curții de Apel București

    * Pentru magistrații din CSM, e mai grav să le contești pensiile speciale decât să instigi la jupuirea lor de vii!

    * Atât a înțeles Grindeanu din noua înfrângere a PSD la București: vrea să scoată USR de la guvernare!

    * VIDEO. Minciuna scârboasă a Ancăi Alexandrescu: „Chiar Traian Băsescu l-a propus prim-ministru” pe Călin Georgescu

    * Nehalita de Alexandreasca: 450.000 de euro de la AUR pentru o emisiune cu George Simion! „O televiziune privată are dreptul să-și pună ce tarife dorește”, spune propagandista putinistă

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Încă un șpăgar din „sufrageria lui Grindeanu”: Răzvan Cuc, ministrul șpăgarilor Bădălău și Arsene. Percheziții DNA la „combinatorul” PSD-ist

    Corupția „regimului Dragnea” ne plesnește cu un nou infractor, la mulți ani după comiterea faptelor: Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor în guvernele conduse de Sorin Grindeanu, Mihai Tudose ș Viorica Dăncilă. Acesta făcea combinații de dare și luare de mită, cu mize de milioane de lei.

    Procurorii DNA au declanșat marți dimineață percheziții la fostul ministru Alexandru-Răzvan Cuc (42 de ani) și la afaceristul Cătălin Daniel Bușe, administratorul SC Euro Quip International SRL. Cei doi sunt acuzați că au încercat să-l mituiască pe directorul Registrului Auto Român (RAR), potrivit mai multor surse judiciare.

    Cuc l-a combinat pe directorul RAR cu un om de afaceri. Șpaga era de 6% din valoarea contractului

    Dosarul în care se fac percheziții la Răzvan Cuc și Cătălin Bușe vizează acuzații de dare de mită și complicitate la dare de mită.

    Politrucul Cuc și afaceristul Bușe sunt acuzați că au intenționat să-i dea mită directorului de la Registrul Auto Român (RAR), Mihai Alecu, un comision de 6% din valoarea unui contract-cadru de 23 de milioane de lei. Astfel, mita s-ar fi ridicat la 1,38 milioane de lei.

    – Advertisement –

    Cătălin Bușe este acuzat că i-a promis șefului RAR mita de 6% din valoarea totală a contractului -cadru între RAR și firma sa. Reînnoit la 21 noiembrie 2025, acordul-cadru viza prestarea serviciilor de întreținere și service permanent pentru echipamentele de diagnosticare de tip VLT, utilizate de RAR.

    În schimbul mitei promise, directorul RAR ar fi trebuit, între altele, să desemneze preferențial membrii comisiei de evaluare a ofertelor, precum și semnarea rapidă a acordului-cadru.

    În acest dosar, Răzvan Cuc este suspectat de complicitate la dare de mită. El e acuzat că l-ar fi ajutat pe Cătălin Bușe și ar fi intermediat discuțiile dintre acesta și directorul RAR. Așadar, Cuc era „combinatorul” – și în mod cert n-o făcea dezinteresat.

    – Advertisement –

    Procurorii DNA dețin înregistrări ambientale pentru documentarea faptelor celor doi mituitori.

    Cuc și Bușe vor fi aduși cu mandat la sediul central al DNA, pentru a fi audiați.

    Cuc a încercat să oprească avioanele Tarom ca să nu pice Guvernul Dăncilă!

    Răzvan Cuc a fost ministru al Transporturilor în toate cele trei guverne PSD din „era Dragnea”, păstorite de mega-coruptul din Teleorman. El a condus ministerul timp de un an și jumătate, în două perioade:

    • 4 ianuarie 2017 – 12 octombrie 2017: în guvernele Grindeanu și Tudose;
    • 22 februarie 2019 – 4 noiembrie 2019: în Guvernul Dăncilă.

    Personaj de o calitate morală și profesională incredibil de scăzută, Răzvan Cuc a avut și două mandate de parlamentar:

    • 2016-2020: deputat de Giurgiu – protejatul baronului corupt Nicolae Bădălău;
    • 2020-2024: senator de Neamț – protejatul baronului corupt Ionel Arsene (în prezent, fugar în Italia, simulează nebunia pentru a nu fi extrădat).

    În octombrie 2018, ministrul Cuc a încercat să oprească de la zbor avioanele Tarom, pe câteva curse interne, în ziua moțiunii de cenzură, pentru ca mai mulți senatori și deputați să nu ajungă la timp la București și, astfel, să nu poată vota căderea Guvernului Dăncilă, din care făcea parte și Cuc! Operațiunea a eșuat, iar Ludovc Orban și USR au reușit să demită ultimul guvern moșit de Dragnea, care între timp ajunsese în pușcărie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Fostul judecător Cristi Danileț a învins „Mafia Savonea” la CEDO!

    * Ministrul PSD al Justiției pune umărul la denigrarea judecătoarei disidente din Craiova

    * VIDEO. Disidența curajoasă a judecătoarei Raluca Moroșanu. Se clatină fortăreața construită de sinistra Lia Savonea la Curtea de Apel București!

    * VIDEO. „Justiție capturată” – documentarul-fenomen care dezvăluie cum funcționează „mafia dosarelor”. Metode: detașarea, transferul, promovarea, tărăgănarea, prescrierea. Rotițe-cheie: CSM, șefa ÎCCJ, șeful DNA, conducerea Curții de Apel București

    * Revolta magistraților devine revoluție: aproape 700 de judecători și procurori sunt susținuți de Laura Codruța Kovesi

    * Pentru magistrații din CSM, e mai grav să le contești pensiile speciale decât să instigi la jupuirea lor de vii!

    * Atât a înțeles Grindeanu din noua înfrângere a PSD la București: vrea să scoată USR de la guvernare!

    * VIDEO. Minciuna scârboasă a Ancăi Alexandrescu: „Chiar Traian Băsescu l-a propus prim-ministru” pe Călin Georgescu

    * Nehalita de Alexandreasca: 450.000 de euro de la AUR pentru o emisiune cu George Simion! „O televiziune privată are dreptul să-și pună ce tarife dorește”, spune propagandista putinistă

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Ministrul PSD al Justiției pune umărul la denigrarea judecătoarei disidente din Craiova

    Gest de mare gravitate al ministrului Justiției, Radu Marinescu (PSD), care sună și a răfuială în justiția craioveană. Avocat în Baroul Dolj, fost apărător al Liei Olguța Vasilescu, acesta a contribuit la denigrarea judecătoarei Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova, una dintre inițiatoarele protestului anti-mafia care zguduie justiția română.

    Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu (52 de ani), a distribuit sâmbătă, pe un grup de WhatsApp dedicat avocaților, un articol denigrator al publicației Gândul (proprietatea penalului Radu Budeanu) despre Sorina Marinaș (40 de ani), judecătoare la Secția Penală de la Curtea de Apel Craiova.

    Judecătoarea penalistă Sorina Marinaș este vârful de lance craiovean al mișcării de protest declanșate de documentarul realizat de jurnaliștii de la Recorder. Ea se numără printre inițiatorii apelului publicat joi și care a ajuns la aproape 900 de magistrați semnatari, din solidaritate cu cei doi judecători-avertizori de la Curtea de Apel București, Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu. Sâmbătă, Sorina Marinaș a protestat, alături de avocați și cetățeni cu spirit civic, în fața Curții de Apel Craiova – instanța la care își desfășoară activitatea.

    Avocatul penalist Radu Marinescu a fost propulsat în funcția de ministru al Justiției de protectoarea sa politică, Lia Olguța Vasilescu, pe care a scos-o din arestul preventiv pe vremea când DNA – condusă de Laura Codruța Kovesi – chiar se lupta cu marea corupție.

    – Advertisement –

    Sâmbătă, Radu Marinescu a promovat un articol din publicația Gândul, deși acesta are un evident caracter denigrator la adresa judecătoarei Sorina Marinaș. Magistrata craioveană spune că articolul, intitulat „Scandal în tabăra Rezist pe semnăturile demersului USR contra justiţiei. Judecătoarea Sorina Marinaş a schimbat textul protestului, iar semnatarii s-au revoltat. «Sper că nu faceţi aşa şi cu declaraţiile de martori în penal»”, este mincinos și calomnios.

    Gravitatea gestului făcut de ministrul Marinescu este sporită de faptul că articolul din Gândul (proprietatea unui personaj condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție) nu a fost distribuit pe un grup oarecare, ci pe grupul oficial de WhatsApp al Baroului Dolj, unde administrator este chiar decanul Baroului.

    Ministrul a distribuit articolul toxic la 5 minute după publicarea sa pe site-ul Gândul!

    Jurnalistul Ovidiu Vanghele a observat că ministrul Justiției a distribuit articolul, pe grupul de WhatsApp al Baroului Dolj, la 5 minute de la publicarea sa pe platforma Gândul. Așadar, maximă operativitate, ceea ce confirmă premeditarea PSD-istului.

    – Advertisement –

    Conform publicației Epoch Times, ministrul Justiției nu e activ pe acel grup de WhatsApp, dovadă că nu mai postase sau distribuise nimic din luna noiembrie. În această perioadă, Radu Marinescu n-a mai „rostogolit” articole de presă sau discuții despre vreun magistrat.

    Tocmai de aceea, activarea sa în „cazul Marincaș” îl descalifică, fiind incompatibilă cu statutul de ministru al Justiției.

    Duminică, judecătoarea Sorina Marinaş a transmis un drept la replică publicației Gândul, spunând că articolul publicat sâmbătă conține „afirmații tendenţioase”. Ea subliniază că în protestul magistraților nu este implicat niciun partid politic. „Niciun magistrat semnatar nu s-a retras de pe listă pe baza afirmaţiilor dumneavoastră expuse cu deosebită rea-credinţă, astfel încât menţiunea dvs. în sensul că «semnatarii s-au revoltat» este falsă„, a precizat judecătoarea craioveană.

    Tot pentru Epoch Times, ministrul Radu Marinescu a încercat să se justifice: „Nu am distribuit articolul cu absolut nicio intenţie şi, categoric, nu cu o intenţie de denigrare. De altfel, nu am avut niciun fel de poziţie cu privire la atitudinea doamnei Marinaş. Şi eu apreciez că are deplina libertate de a-şi exprima opiniile, absolut cum consideră dumneaei. Eu n-am făcut niciun comentariu. Doamna Marinaş are dreptul să protesteze. Eu am pus, de-a lungul timpului, multe materiale, inclusiv despre reformele din Justiţie, despre foarte multe lucruri, dar nu înseamnă că împărtăşesc punctul de vedere de acolo”.

    Dreptul la replică adresat de judecătoarea Sorina Marinaş publicaţiei Gândul

    „Către,

    Redacţia Gândul

    Subsemnata, Marinaş Sorina Iolanda, judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori, având în vedere articolul dvs. din cursul zilei de ieri, 13.12.2025, ce a purtat titlul Scandal în tabăra Rezist pe semnăturile demersului USR contra justiţiei. Judecătoarea Sorina Marinaş a schimbat textul protestului, iar semnatarii s-au revoltat. «Sper că nu faceţi aşa şi cu declaraţiile de martori în penal», solicit publicarea şi distribuirea în condiţii similare de publicitate a următorului:

    DREPT LA REPLICĂ

    Urmare a afirmaţiilor tendenţioase formulate de publicaţia dvs. în ceea ce priveşte implicarea unui partid politic în demersul democratic al magistraţilor din România, vă aduc la cunoştinţă că încă din data de 12.12.2025, pe pagina mea de Facebook, în mod public, am solicitat oricărui partid politic să se disocieze de orice demers, inclusiv în oraşul în care locuiesc. Ataşez în acest sens un printscreen, cu menţiunea că solicit publicarea acestuia împreună cu dreptul la replică.

    În ceea ce priveşte pretinsa modificare a textului, fac următoarele menţiuni:

    La prima publicare a listei de semnături şi a mesajului magistraţilor de solidaritate faţă de colegii noşti, când erau 200 de semnatari, a fost adăugată o formulă de introducere, care rezumă în esenţă, mesajul întregului comunicat, respectiv: «Subsemnaţii, judecători şi procurori, având în vedere repercusiunile ce se preconizează cu privire la colegii noşti Laurenţiu Beşu şi Raluca Moroşanu, dar şi mesajele contradictorii publicate de Secţia pentru judecători şi Secţia pentru procurori, facem următoarele precizări».

    Textul mesajului de suport, care debuta cu „Ne exprimăm public solidaritatea cu magistraţii care au avut curajul de a sesiza problemele şi presiunile din sistemul de justiţie”, nu a suferit nicio modificare, iar mesajul de introducere doar plasează în context mesajul însuşit prin semnătură, de la prima publicare, de către alţi 700 de magistraţi, în prezent fiind aproximativ 900 de semnatari.

    Faţă de cele expuse, şi luând în considerare că:

    • Niciun magistrat semnatar nu s-a retras de pe listă pe baza afirmaţiilor dumneavoastră expuse cu deosebită rea-credinţă, astfel încât menţiunea dvs. în sensul că «semnatarii s-au revoltat» este falsă.
    • Doamna judecător care a expus în mod tendenţios că ar exista o modificare a textului de susţinere – căreia în mod deliberat i-aţi secretizat numele, deşi pe al meu l-aţi publicat – nu a semnat lista. De altfel, aceeaşi doamnă, în tot cursul zilei de ieri s-a preocupat să destabilizeze demersul democratic, fiind dimpotrivă, combătută vehement de semnatari.
    • Încercările de a deturna atenţia de la scopul nobil al mobilizării noastre nu pot fi puse sub semnul îndoielii, decât rău intenţionat, din moment ce nu mi-aţi solicitat un punct de vedere anterior publicării articolului defăimător.

    Solicit ca azi, 14.12.2025, să-mi acordaţi dreptul de a formula precizările de mai sus.

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că, «într-o societate democratică, dreptul la replică este o garanţie a pluralismului informaţiei care trebuie respectată» (a se vedea cauza Eker c. Turciei, cererea nr. 24016/05, hotărârea din 24 octombrie 2017, par. 48, disponibilă online la adresa web http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-177928).

    Fac menţiunea că prezentul drept la replică a fost comunicat pe adresele de mail ale Gândul disponibile public.”

    Judecătoarea Sorina Marinaș

    „Sinucidere profesională” / „îmi tremură mâinile” / „poate însemna finalul carierei mele”

    Vineri seara, judecătoarea Sorina Marinaș a anunțat că va protesta împotriva pervertirii justiției chiar dacă-și va pune în pericol cariera de magistrat, la numai 40 de ani.

    „Cu siguranță, ce fac eu acum se poate numi sinucidere profesională. Eu, judecător penalist, voi face asta, deși îmi tremură mâinile și știu că poate însemna finalul carierei mele. Cariera mea s-a dezvoltat exclusiv pe bază de INM și examene. Eu n-am promovat pe interviuri. Am fost numită judecător la 26 ani, azi am 40. Gestul meu e manifest de solidaritate și e suficient justificat de evenimentele actuale. Mâine, 13 decembrie, la ora 17, voi fi la Judecătoria Craiova (locul creșterii mele) și voi protesta. Va fi un mesaj că așa nu se mai poate. Am rugămintea, dacă vă alăturați, să avem un manifest decent, apolitic, pașnic”, a scris Sorina Marinaș într-un mesaj postat pe Facebook.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Revolta magistraților devine revoluție: aproape 700 de judecători și procurori sunt susținuți de Laura Codruța Kovesi

    * VIDEO. Disidența curajoasă a judecătoarei Raluca Moroșanu. Se clatină fortăreața construită de sinistra Lia Savonea la Curtea de Apel București!

    * VIDEO. „Justiție capturată” – documentarul-fenomen care dezvăluie cum funcționează „mafia dosarelor”. Metode: detașarea, transferul, promovarea, tărăgănarea, prescrierea. Rotițe-cheie: CSM, șefa ÎCCJ, șeful DNA, conducerea Curții de Apel București

    * Pentru magistrații din CSM, e mai grav să le contești pensiile speciale decât să instigi la jupuirea lor de vii!

    * Atât a înțeles Grindeanu din noua înfrângere a PSD la București: vrea să scoată USR de la guvernare!

    * Rezultate finale: Capitala rămâne #Rezist – Ciucu 36,16%, Alexandrescu 21,94%, Băluță 20,51%, Drulă 13,90%, Ciceală 5,85%. PSD și AUR au eșuat

    * VIDEO. Traian Băsescu: „Am venit la vot îngrijorat. Statele Unite mai au puțin și declară cel mai bun aliat al lor – Rusia”

    * VIDEO. Minciuna scârboasă a Ancăi Alexandrescu: „Chiar Traian Băsescu l-a propus prim-ministru” pe Călin Georgescu

    * Nehalita de Alexandreasca: 450.000 de euro de la AUR pentru o emisiune cu George Simion! „O televiziune privată are dreptul să-și pună ce tarife dorește”, spune propagandista putinistă

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Revolta magistraților devine revoluție: aproape 700 de judecători și procurori sunt susținuți de Laura Codruța Kovesi

    Revolta magistraților față de „mafia din justiție”, care în mare parte e „mafia Savonea”, a atins masa critică: aproape 700 de magistrați au semnat lista de susținere a judecătorilor Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, de la Curtea de Apel București (CAB). Printre ei, 14 judecători chiar de la instanța bucureșteană controlată din umbră de sinistra Lia Savonea, actuala șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ)!

    Magistraților revoltați li s-a alăturat, cu un mesaj de solidaritate, inclusiv șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi.

    Lista magistraților care se solidarizează cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, de la Curtea de Apel București, a ajuns la aproape 700 de semnatari. Printre ei se numără:

    • 14 judecători de la Curtea de Apel București;
    • 7 judecători pensionari de la Curtea de Apel București;
    • 3 judecători pensionari de la Curtea Supremă (ÎCCJ);
    • 16 procurori de la Parchetul General (PÎCCJ).

    De observat, totuși, că niciun judecător activ de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) – cunoscută drept Curtea Supremă – n-a îndrăznit să se solidarizeze cu colegii lor! Este o confirmare a faptului că ei se tem, pentru că Lia Savonea conduce cu mână de fier cea mai înaltă instanță a țării și le-ar putea distruge cariera.

    În mesajul lor, publicat pe rețelele de socializare – prima dată, de judecătoarea Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova –, judecătorii și procurorii scriu: „Ne exprimăm public solidaritatea cu magistrații care au avut curajul de a denunța problemele și presiunile din sistemul de justiție. Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate. Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol”.

    – Advertisement –

    Mesajul magistraților, promovat și de procurorul Antonia Diaconu de la DIICOT Pitești, mai menționează: „Totodată, subliniem că aspectele semnalate nu sunt izolate. Disfuncționalități profunde și sistemice persistă, iar asumarea lor este esențială. Justiția are nevoie nu doar de curaj, ci și de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă și credibilă — în slujba cetățeanului”.

    Kovesi: „Aplicarea de sancțiuni disciplinare judecătorilor și procurorilor care iau poziție împotriva abuzurilor – represalii ce au ca scop reducerea la tăcere a unei critici legitime și profund necesare”

    Laura Codruța Kovesi, fostă șefă a DNA și în prezent procurorul-șef al Parchetul European, s-a solidarizat cu magistrații care protestează împotriva pervertirii justiției române, devenită o mare apărătoare a corupților.

    Sancționarea magistraților-avertizori „nu poate fi interpretată decât ca o măsură de represalii”, a spus Kovesi pentru HotNews.

    – Advertisement –

    „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod clar că magistrații se bucură de libertatea de exprimare atunci când semnalează disfuncționalități instituționale grave sau abuzuri care afectează funcționarea sistemului de justiție”, a transmis Kovesi pentru publicația citată.

    „În cauza Kovesi contra României, Curtea a reținut că sancționarea sau revocarea unui magistrat pentru opinii exprimate în interes public constituie o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest principiu nu este unul personal, ci unul universal, aplicabil tuturor magistraților care acționează cu bună-credință”, a explicat fosta șefă a DNA.

    Pentru G4Media, Laura Codruța Kovesi a transmis că, în calitatea sa de procuror-șef al Parchetului European, „doresc să-mi exprim îngrijorarea cu privire la recentele dezvăluiri care afectează independența și reputația magistraturii din România”. 

    Kovesi a explicat: „Ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare și mai mare pentru mine, venind din România și având o experiență personală cu o situație similară în urmă cu doar câțiva ani, este reacția autorităților responsabile la aceste dezvăluiri. Aplicarea de sancțiuni disciplinare judecătorilor și procurorilor care iau poziție împotriva abuzurilor din interiorul propriului corp profesional nu poate fi interpretată decât ca o măsură de represalii, având ca scop reducerea la tăcere a unei critici legitime și profund necesare”.

    Declarația integrală a Laurei Codruța Kovesi

    • „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod clar că magistrații se bucură de libertatea de exprimare atunci când semnalează disfuncționalități instituționale grave sau abuzuri care afectează funcționarea sistemului de justiție.
    • În cauza Kovesi contra României, Curtea a reținut că sancționarea sau revocarea unui magistrat pentru opinii exprimate în interes public constituie o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest principiu nu este unul personal, ci unul universal, aplicabil tuturor magistraților care acționează cu bună-credință.
    • În calitate de Procuror-șef european, doresc să-mi exprim îngrijorarea cu privire la recentele dezvăluiri care afectează independența și reputația magistraturii din România.
    • Ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare și mai mare pentru mine, venind din România și având o experiență personală cu o situație similară în urmă cu doar câțiva ani, este reacția autorităților responsabile la aceste dezvăluiri.
    • Aplicarea de sancțiuni disciplinare judecătorilor și procurorilor care iau poziție împotriva abuzurilor din interiorul propriului corp profesional nu poate fi interpretată decât ca o măsură de represalii, având ca scop reducerea la tăcere a unei critici legitime și profund necesare.
    • În locul unor măsuri represive împotriva judecătorilor și procurorilor care au semnalat abuzuri, autoritățile competente ar trebui să se concentreze asupra fondului acestor critici, prin stabilirea faptelor și definirea unor măsuri corective adecvate, pe această bază. Aceasta este singura cale de a proteja credibilitatea instituțiilor în ochii cetățenilor unui stat democratic.”

    Lista magistraților care s-au solidarizat cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu

    1. Mihaela Niță – Curtea de Apel București
    2. Ruxandra Grecu – Curtea de Apel București
    3. Alina Guluțanu – Curtea de Apel București
    4. Corina Ciobanu – Curtea de Apel București
    5. Cristina Grecu – Curtea de Apel București
    6. Marilena Neacșu – Curtea de Apel București
    7. Mariana Constantinescu – judecător pensionar Curtea de Apel București
    8. Cristina Craiu – judecător pensionar Curtea de Apel București
    9. Veronica Găina – judecător pensionar Curtea de Apel București
    10. Risantea Găgescu – judecător pensionar Curtea de Apel București
    11. Raluca Cîrjan – judecător pensionar Curtea de Apel București
    12. Bogdana Orășanu – judecător pensionar Curtea de Apel București
    13. Ioana Constantin- judecător pensionar Curtea de Apel București
    14. Ionuț Matei – judecător pensionar ÎCCJ
    15. Anca Alexandrescu – judecător pensionar ÎCCJ
    16. Anca Viciu – judecător pensionar ÎCCJ
    17. Sorina Marinaș – Curtea de Apel Craiova
    18. Andrei Bodean – Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militara de Apel
    19. Antonia Diaconu – DIICOT ST Pitești
    20. Valentin Teodorescu – DIICOT ST Ploiești
    21. Ioan Fundătureanu – Curtea de Apel Pitești
    22. Diana Mușuroiu – Curtea de Apel Pitești
    23. Pîrlea Alexandru Claudiu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava
    24. Maria Rădulescu – Judecătoria Ploiești
    25. Achiței Dragoș Bogdan – Tribunalul Prahova
    26. Ardelean Cristian – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
    27. Ciprian Coșniță – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
    28. Ciprian Man – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
    29. Ciprian Puie – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
    30. Donici Viorel – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
    31. Cătălina Pădeanu – Curtea de Apel Craiova
    32. Lăncrănjan Alexandra – PÎCCJ
    33. Cosmin Iordache – procuror
    34. Raluca Mirică – PÎCCJ
    35. Ionela Crina Bălan – DNA
    36. Ramona Jărdieanu – DNA
    37. Mihaela Beldie – procuror
    38. Mihai Ghica – Curtea de Apel Cluj
    39. Marius Vâlcu – PÎCCJ
    40. Marius Vartic – procuror pensionar DNA
    41. Sortan Monica – Curtea de Apel Cluj
    42. Răzvan Alexandru Băra – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
    43. Ramona Mungiu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    44. Raluca Gheorghe Anghel – DNA
    45. Liviu Cîrneciu – Tribunalul Covasna
    46. Alexandra Dordea – DIICOT
    47. Marian Clement Virgil – Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla
    48. Arpinte Nicoleta – procuror pensionar
    49. Deriuș Laura – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1
    50. Iulian Nica – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
    51. Carnariu Bianca Diana – DIICOT ST Satu Mare
    52. Ioan Amariei – procuror
    53. Palaghia Monica – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași
    54. Nicolae Cârlescu – procuror
    55. Cătălina Stoian – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    56. Morar Ciprian – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
    57. Sas George Florin – DIICOT
    58. Cristian Jarca – Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
    59. Sorin Beteringhe – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea
    60. Moroiu Laura – Tribunalul Neamț
    61. Cristi Danileț – judecător pensionar
    62. Ioana Maria Câmpean – Tribunalul Timiș
    63. Lavinia Rus – procuror
    64. Ana Mureșan – PÎCCJ
    65. Daniel Florin Ungureanu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
    66. Cazac Anca – Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov
    67. Mateescu Mihaela – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    68. Dumitru Alexandra – Judecătoria Cluj
    69. Antonia Novițchi – Tribunalul Timiș
    70. Pîrvu Ana Maria – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    71. Andrei Doncea – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu
    72. Ursuț Cristian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    73. Andreea Luca – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    74. Andrei Cristian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    75. Claudiu Eduard Corobană – Tribunalul București
    76. Radu Ganea – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2
    77. Diac Ana Maria – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    78. Ancuța Ailene – Tribunalul Iași
    79. Mirtha Elena Meleaca – Curtea de Apel Craiova
    80. Mihai Negulescu – DIICOT
    81. Emanuel Mihoc – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu
    82. Anda Ungurean – Tribunalul Botoșani
    83. Mihaela Bojin – Tribunalul Brașov
    84. Bocai Tudor Florin – Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara
    85. Anca Boeriu – DIICOT
    86. Maria Rîmniceanu -DIICOT
    87. Lilișor Câțu – DIICOT
    88. Cătălin Moraru – DIICOT
    89. George Gavrilă – DIICOT
    90. Florea Sanda Cristina – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
    91. Codreanu Alexandru – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
    92. Baciu Maria Magdelena – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1
    93. Tisu Cristina – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
    94. Rarinca Felicia Tincuța – Tribunalul Brașov
    95. Nanu Vladimir – DIICOT
    96. Monica Cornea – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    97. Cristea Emilia – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    98. Daniel Giorgian – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    99. Ungurean Andreea Elisabeta – Judecătoria Cluj-Napoca
    100. Sadîc Zafer – Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
    101. Sava Diana – Judecătoria Brașov
    102. Pîslaru Doina – DIICOT
    103. Alexandra Crina Tanasa – Tribunalul pentru minori și familie Brașov
    104. Negulescu Raluca – DIICOT
    105. Raducu Mihai – DIICOT
    106. Răducu Mădălina – DIICOT
    107. Simion Daniel – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    108. Mitrofan Iuliana Floarea – Tribunalul Bistrița Năsăud
    109. Vasut Claudia Diana – Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
    110. Soltan Alexandru – PICCJ
    111. Ungureanu Cerasela – procuror pensionar
    112. Alma Dundev – Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș
    113. Claudiu Dorian Statache – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    114. Cerbu Mircea Theodor – Judecătoria Brașov
    115. Cristina Moisa – Curtea de Apel Brașov
    116. Zârnă Ioana Artemiza – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    117. Cosmin Cristescu – DIICOT
    118. Corina Dinică – DIICOT
    119. Cristina Dufour- DIICOT
    120. Paiuși Marius – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    121. Constantin Mîndroceanu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    122. Radu Emilia – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    123. Minea Grigoraș Cristina Florentina – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    124. Ana Maria Păun – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    125. Ștefăniță Gogea – DIICOT
    126. Tudor Filip – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6
    127. Tudor Vasiu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș
    128. Cristina Gogea – Curtea de Apel Brașov
    129. Iulia Crișan – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4
    130. Bogdan Niculescu – DIICOT
    131. Cosmin Puiulescu – DIICOT
    132. Rus Bogdan Florin – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4
    133. Iordache Irina – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1
    134. Dan Bubuiug – DIICOT
    135. Adrian Țîrlea – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    136. Alexandra Pop – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    137. Gherghina Alina Nicoleta – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6
    138. Dinga Adrian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    139. Marius Borta – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4
    140. Ioana Vlaston – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    141. Bucșă Nicoleta – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    142. Alexandru Ghinea – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    143. Andrei Iustin Costel – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu
    144. Andreea Vișan – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6
    145. Zlate Nadia – DNA
    146. Enescu George – DIICOT
    147. Valeriu Iordache – Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș
    148. Alina Andrițoiu – PICCJ
    149. Ancuța Andrițoiu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
    150. Căpăstraru Mila Ramona – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3
    151. Constantin Botea – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6
    152. Vlad Crăciun – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    153. Ioana Pasculet – Curtea de Apel Cluj
    154. Florin Zeres – Tribunalul Sibiu
    155. Violeta Andrei – DIICOT
    156. Dumitru Alexandru Daniel – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    157. Bradea Vlad – DIICOT
    158. Botea Raluca Cristiana – procuror pensionar
    159. Oana Bunea – Curtea de Apel Timiș
    160. Scorta Robert – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timiș
    161. Florentina Ivăncioiu – Tribunalul București
    162. Radu Dusa – Curtea de Apel Cluj
    163. Vlad Alexandru Bențan – DIICOT
    164. Ioan Gaga – Tribunalul Cluj
    165. Cosmin Constantin Andrei – Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș
    166. Tokos Lehel – DIICOT
    167. Ghenu Andreea – DNA
    168. Simona Stefăniu – DIICOT
    169. Teona Gabriela Boteanu – Tribunalul Cluj
    170. Ibănescu Larion Alexandra – Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui
    171. Maria Filip – Tribunalul Specializat Cluj
    172. Bogdan Ștefăniu – DIICOT
    173. Todea Laurențiu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș
    174. Pop Ciprian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș
    175. Vîlceanu Florin – Tribunalul București
    176. Silvia Pietraru – Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș
    177. Constantin Grăjdeanu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
    178. Taghiev Ramona – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
    179. Antaloae Ovidiu – Judecătoria Oltenița
    180. Alexandru Marin – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    181. Șerban Viorel – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    182. Felicia Vlad – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
    183. Corina Dragu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
    184. Ioana Nicoară – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
    185. Roșca Anda Elena – Judecătoria Cluj-Napoca
    186. Iulia Ianovici – Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare
    187. Baldea Diana – procuror pensionar
    188. Ducu Gavril – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    189. Andrei Drăgan – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    190. Alexandra Barea Brezae – Tribunalul București
    191. Elena Blidaru Mateescu – Tribunalul București
    192. Olaru Camelia – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4
    193. Alexandra Simona Mănescu – Tribunalul București
    194. Denisa Iordan – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6
    195. Platon Mihai Felix – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1
    196. Pecincu Alina – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    197. Cristea Stefan Georgian – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
    198. Stefan Ispășoiu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
    199. Grip Paul Tudor – Tribunalul Covasna
    200. Bojin Bogdan – Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea
    201. Roșca Sergiu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca
    202. Vieriu Tudor Ionuț – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
    203. Vieriu Dorina – Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman
    204. Mihai Valentin – DIICOT
    205. Radu Adrian – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
    206. Corina Unguraș Ciaușu – Tribunalul Cluj
    207. Rares Ciaușu – DIICOT
    208. Mădălina Bîrlog – Tribunalul București
    209. Simona Anghel – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    210. Drăgan Adrian – DIICOT
    211. Oana Valeria Nas – Tribunalul București
    212. Manuela Orzață – Tribunalul București
    213. Ciorba Eva – Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
    214. Mare Georgiana – Tribunalul Sibiu
    215. Cocoșilă Corina – Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu
    216. Cincă Valeriu Bogdan – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3
    217. Carnariu Mihai Mădălin – DIICOT
    218. Bunduc Marian Cătălin – DIICOT
    219. Bocai Mihaela – Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia
    220. Popa Alina Diana – DIICOT
    221. Rusca Alexandra Ioana – Tribunalul Iași
    222. Alexandra Mocanu – Tribunalul București
    223. Marta Chis – procuror pensionar
    224. Andreea Bușulescu – Tribunalul București
    225. Mihai Zgripcea – PICCJ
    226. Cosmin Ungureanu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea
    227. Rebecca Dinu – Tribunalul București
    228. Cristina Ionescu Lupeanu – Tribunalul București
    229. Mihaela Moacă – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    230. Florin Cîrciumaru – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    231. Secota Iuliana Georgiana – Tribunalul Gorj
    232. Ghiugan Ionela Mariana – judecător pensionar
    233. Alina Simionescu Baron – Tribunalul București
    234. Varvara Maria Cristiana – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
    235. Olimpia Maria Trastau – DIICOT
    236. Moraru Alina – DNA
    237. Mandache Ionut – DNA
    238. Coca Daniel Alin – DNA
    239. Alămaie Andreea Lavinia – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3
    240. Mihai Stanciu – procuror pensionar
    241. Ionuț Cosmin Măgureanu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3
    242. Camelia Stanciu – procuror pensionar
    243. Ștefan Bălănescu – PICCJ
    244. Vlad Andrei Donțu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6
    245. Irina Hrușcă – judecător pensionar
    246. Nicodim Ioan – procuror pensionar
    247. Mădălina Nicoleta Vârtopeanu – Curtea de Apel București
    248. Răduică Lucian – Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți
    249. Bacheș Andreea – Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești
    250. Iuliana Velniciuc Ciuparca – Tribunalul Cluj
    251. Bucur Ioana – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj
    252. Munge Mircea Florin – DIICOT
    253. Bordianu Dragoș – DIICOT
    254. Dâscă Adrian Nicolae – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași
    255. Filită Cristian Dragoș – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3
    256. Neacșu Mirel Emanuel – Judecătoria Bolintin Vale
    257. Marcu Corina Andreea – Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg Mureș
    258. Bulz Julieta – procuror pensionar
    259. Stanță Doina – procuror pensionar
    260. Ana Maria Ghiață – Tribunalul Iași
    261. Tăbîrță Lorin – DIICOT
    262. Tăbîrță Mihaela – Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea
    263. Diana Călinescu Drăgan – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    264. Naș Bogdan Emil – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    265. Cristea Ana – DIICOT
    266. Nica Loredana – DIICOT
    267. Candale Laura Camelia – Tribunalul Bistrița Năsăud
    268. Dinu Mihai Adrian – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    269. Dărângă Ioana Codruța – PICCJ
    270. Lorelei Golea – Judecătoria Brașov
    271. Alexandra Vărzaru – PICCJ
    272. Florin Daniel Cășuneanu – procuror pensionar
    273. Emanuela Dulgheru – jud. Pensionar
    274. Mădălina Munteanu – Judecătoria Brașov
    275. Monalisa Mircea Gherasim – Judecătoria Suceava
    276. Andrei Claudia Ioana – Judecătoria Suceava
    277. Sofrone Florina – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2
    278. Ciurcă Roznovăț Roxana – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
    279. Bordianu Pleșescu Roxana Angela – PJ Iași
    280. Marinel Mihai Nicolae – DIICOT
    281. Ivan Maria – Judecătoria Bistrița
    282. Cudalb Adrian Dan – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    283. Panainte Iulian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    284. Dumitru Alexandru Florentin – DIICOT
    285. Ioana Alin Costin – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița
    286. Fit Cosmin Marius- Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
    287. Neagu Adrian – Tribunalul Arad
    288. Neagu Ana Maria – Tribunalul Arad
    289. Marius Stancu – Curtea de Apel București
    290. Laura Nicoleta Bosie – Curtea de Apel București
    291. Dănuț Cătălin Manea – Curtea de Apel București
    292. Nebunu Georgeta Ramona – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5
    293. Dana Cristina Burduja – PICCJ
    294. Abutnăriței Andreea Ionela – Curtea de Apel Brașov
    295. Cătălin Borcoman – procuror EPPO
    296. Irina Sfîca – DIICOT
    297. Georgiana Cecilia Giurgiu – Tb Sibiu
    298. Dogaru Anamaria – Parchetul de pe lângă Judecătoria 4
    299. Fânariu Stefan – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iasi
    300. Florin Lucian Arion – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
    301. Filip Radu Daniel – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    302. Paul Teodor Leontica – procuror
    303. Buzamat Irina – Tribunalul Brăila
    304. Pintea Razvan Mihăiță – Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
    305. Ciocoiu Mihaela – Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle
    306. Bratu Tiberiu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6
    307. Catalin Marginea – DIICOT
    308. Anca Elena Stefanescu – Tribunalul București
    309. Starasciuc Ana Maria – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    310. Florina Dinescu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    311. Ioana Madalina Mihai – Judecătoria Brașov
    312. Florea Ionela – procuror pensionar
    313. Patras Alexandra Maria – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
    314. Mintari Mihaela – DIICOT
    315. Cristina Georgiana Ciulpan – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6
    316. Baran Florin – DIICOT
    317. Marius Romaș – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
    318. Mihaela Păcuraru – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
    319. Marcela Antofie – Tribunalul Ilfov
    320. Andreea Tiglăr – Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești
    321. Radu Oprescu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
    322. Diana Rusu – Curtea de Apel Brașov
    323. Angela Hanga – Farcaș – Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
    324. Gabriela Brandiu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
    325. Taus Simona – Curtea de Apel Brașov
    326. Tarnovschi Alexandra – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
    327. Marius Lita – Curtea de Apel Brașov
    328. Anca Codreanu – Curtea de Apel Brașov
    329. Melinda Codreanu – Curtea de Apel Brașov
    330. Necula Mihai – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    331. Meszaros Tiberiu – Tribunalul Satu Mare
    332. Gradina Valetina Laura – PCMA București
    333. Mihai Bălănescu – Tribunalul București
    334. Căruțasu Ioana – DIICOT
    335. Mădălina Potarniche – CA Brașov
    336. Gîtan Dan Andrei – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj
    337. Dan Constantinescu- Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila
    338. Arina Corsei Vultureanu – DIICOT
    339. Mare Felix – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu
    340. Ciprian Dominte – DNA
    341. Georgian Huști – Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
    342. Florin Bogdan Munteanu – procuror
    343. Ana Maria Gorcea – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu
    344. Bogdana Irina Pînta – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu
    345. Mihai Laura Adina – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj
    346. Monica Munteanu – PCA Brașov
    347. Sergiu Coșoreanu – Tribunalul Brașov
    348. Stan Bianca Amalia -Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    349. Soponar Adriana – Tribunalul Satu Mare
    350. Gabriela Chihaia – Curtea de Apel Brașov
    351. Vlad Neagoe – Curtea de Apel Brașov
    352. Antonescu Romeo – judecător pensionar
    353. Paisa Cristina – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu
    354. Alba Radu – DNA
    355. Andreea Beatrice Popa – Tribunalul Brașov
    356. Bîrgoan Andree – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    357. Alexandru Puiu – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    358. Tudor Mădălin Hurducaciu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
    359. Mădălina Voiculescu – PTB
    360. Ioana Meszaros – Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare
    361. Baches Cristian Ionuț – Judecătoria Brașov
    362. Bălășanu Alexandru – Tribunalul Botoșani
    363. Maria Bobocel – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    364. Simon Oana – DIICOT
    365. Daciana Deritei – prc pensionar
    366. Monea Crina Corina – procuror pensionar
    367. Bădan Mihai Claudiu – DNA
    368. Esanu Mihai – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    369. Marian Andrei Marius – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta
    370. Monica Nicola – judecător pensionar
    371. Liana Anișoara Cociș – judecător pensionar
    372. Maxim Cezar Sebastian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița
    373. Chiper Adrian – Judecătoria Zărnești
    374. Ioana Maftei – Tribunalul Brașov
    375. Elena Ecaterina Grama – Tb Brașov
    376. Ene Silviu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3
    377. Cristea Dănuț – DIICOT
    378. Hălălău Cosmin – DNA
    379. Cornaciu Larisa – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    380. Iulia Lupu – Tribunalul Timiș
    381. Dordea Alina – Tribunalul Sibiu
    382. Raluca Munteanu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2
    383. Stere Corina – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
    384. Alexandru Liviu Colcieru – Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului
    385. Cristina Boaje – Tribunalul București
    386. Cristolovean Adrian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman
    387. Păiuși Liviu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    388. Cosmina Mihaela Colcieru – Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești
    389. Adina Fundatureanu – Curtea de Apel Pitești
    390. Ecaterina Florea – Tribunalul București
    391. Bursuc Andreea Claudia – DIICOT
    392. Urziceanu Liviu – Judecătoria Arad
    393. Alexandru Nistor Cîrstoc – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
    394. Sava Alexandra Teona – Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău
    395. Eva Emanuel – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    396. Carmen Dena – DIICOT
    397. Alexandru Adrian Anghel – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    398. Olteanu Mihaela – Curtea de Apel Brașov
    399. Andrada Ioana Petrescu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești
    400. Sofranca Dragos Vlad – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1
    401. Miron Andreea Daniela – Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
    402. Grumezescu Iulaiana Gina – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    403. Babenco Dragos – Parchetul de pe lângă Judecătoria iasi
    404. Corda Liviu – Tiberiu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj
    405. Vîntu Ana Maria – Tribunalul Bistrița Năsăud
    406. Benchea Vlad Cristian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig
    407. Sohorca Florin – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud
    408. Grip Alexandra Laura – Tribunalul Harghita
    409. Anca Loredana Gheorghiu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    410. Liviu Bontea – Tribunalul Covasna
    411. Vlad Gabriel Ciocan – Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești
    412. Pîrvanescu Florin Daniel – Judecătoria Brașov
    413. Pîrvanescu Theodora Maria – Judecătoria Brașov
    414. Fabiana Gabriela Sosoi – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6
    415. David Maricel – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
    416. Secheres Cristiana Gesara – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2
    417. Iordan Laurentiu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    418. Alin Bodnar – Tribunalul București
    419. Dragoș Calin – Curtea de Apel București
    420. Lucia Zaharia – Curtea de Apel București
    421. Grăjdeanu Oana – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
    422. Grajdeanu Constantin – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
    423. Ana Maria Candet – judecător pensionar
    424. Irina Raclaru – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara
    425. Irina Isar – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2
    426. Mihnea Stoicescu – Tribunalul București
    427. Stela Stoicescu – Tribunalul București
    428. Andreea Oana Nica – DNA
    429. Babos Florin Eugen – Judecătoria Jibou
    430. Diana Madalina Budau – Judecătoria Bacău
    431. Adriana Grigore – Judecător pensionar
    432. Andronie Violeta Diana – Judecătoria Brașov
    433. Alexandru Olaru – Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu
    434. Olteanu Dragos – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    435. Ramona Dumitru – Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu
    436. Naghiu Dida Adina – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea
    437. Andra Mutu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5
    438. Brindea Dan Eugen – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj
    439. Anamaria Renata Vida – Tribunalul Arad
    440. Pecincu Alexandru – judecător pensionar
    441. Cristea Oriana Lavinia – Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău
    442. Ghidarcea Cristian Lucian – Judecătoria Brașov
    443. Raluca Vestemanu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
    444. Simon Cristina Ingrid – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
    445. Tatar Emanuela Anca – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5
    446. Mitocaru Bianca Elena – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5
    447. Mocanu Vlad – jud. Câmpulung Moldovenesc
    448. Mocanu Macar Ioana – Judecătoria Câmpulung Moldovenesc
    449. Agisuna Hacan Emrah – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
    450. George Victor Ciornei – Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni
    451. Ana Maria Stoica – Tribunalul București
    452. Bacinschi Cristina – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
    453. Stoica Florin – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița
    454. Hodorogea Ana Maria – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași
    455. Negrut Catalina – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    456. Lavinia Cobiscan – Tribunalul București
    457. Botezatu Andreea – Tribunalul Brașov
    458. Sorin Flontea – Parchetul de pe lângă Tribunalul Salaj
    459. Andreea Grancea – Curtea de Apel Iași
    460. Stanculeanu Maria Gabriela – Curtea de Apel Iași
    461. Moraru Marius Andrei – Curtea de Apel Iași
    462. Mititelu Maricica – Curtea de Apel Iași
    463. Tarlion Gabriel – Curtea de Apel Iași
    464. Victoria Oana Daniela – Curtea de Apel Suceava
    465. Tamas Andrei – Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț
    466. Spoeala Valentina – procuror pensionar
    467. Arsene Ion Cătălin – procuror pensionar
    468. Pîrlea Denisa – Judecătoria Sighișoara
    469. Irina Perjoiu – DNA
    470. Luchian Ana Maria – DNA
    471. Sergiu Cârlan – Tribunalul Cluj
    472. Crina Muntean – Tribunalul Bihor
    473. Delia Mihai – DNA
    474. Fota Carmen – DIICOT
    475. Ioana Elena Câmpean – PICCJ
    476. Teodora Sorescu – judecător pensionar
    477. Coadă Ciprian – judecător pensionar
    478. Daniela Mitrea Muntean – judecător pensionar
    479. Cătălina Dan – Curtea de Apel Pitești
    480. Elena Popescu – judecător pensionar
    481. Ioana Bâlciu – procuror
    482. Corina Voicu – judecător pensionar Curtea de Apel Pitești
    483. Rusu Larisa – procuror pensionar
    484. Lavinia Cîrciumaru – Tribunalul București
    485. Anda Băleanu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    486. Alina Stamate Tămășan -Tribunalul Maramureș
    487. Nicolae Stamate Tămășan -Tribunalul Maramureș
    488. Ligia Coman-Tribunalul Maramureș
    489. Mihai Popa – procuror
    490. Dragoș Păduraru – procuror
    491. Marius Bulancea – procuror pensionar
    492. Cosmin Grancea – procuror
    493. Lucian Rus – procuror
    494. Ana Dana – procuror
    495. Paul Daniel Moglan – Tribunalul Bacău
    496. Horațiu Dumbravă – judecător pensionar
    497. Florin Ion – DIICOT
    498. Laurențiu Hetriuc – Curtea de Apel Suceava
    499. Ciulei Georgiana – DIICOT
    500. Gîdea Iulian – DIICOT
    501. Cristian Borș – DIICOT
    502. Mihai Constantinescu – DIICOT
    503. Vlad Grigorescu – DIICOT
    504. Daniela Matei – PÎCCJ
    505. Teofil Ilisie – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
    506. Dieac Ana – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    507. Kovesi Codruta Laura – procuror șef EPPO
    508. Daniela Panioglu – judecător CAB
    509. Gabi Stanciu – EPPO
    510. Tudor Vasile – Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta
    511. Livia Bunu – Tribunalul Argeș
    512. Mihaela Achimoiu – Tribunalul Argeș
    513. Ruxandra Vișinoiu – Tribunalul Argeș
    514. Dan Sarău – procuror DIICOT pensionar
    515. Julien Stoiculescu – DIICOT
    516. Sas Remus – judecător pensionar
    517. Paul Dumitriu – procuror pensionat
    518. Cozma Alin – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
    519. Aurora Coadă – Tribunalul Constanța
    520. Elena Veronica Andreea Iura – Curtea de Apel București
    521. Alexandru Bogdan Georgescu – procuror pensionat
    522. Mihaela Neacșa – Curtea de Apel Pitești
    523. Natalia Stoiculescu – judecător pensionar Curtea de Apel Craiova
    524. Luchian Constantin Constantinescu – Curtea Militară de Apel București
    525. Marinela Mitan – judecător pensionar
    526. Felicia Marcu – judecător pensionat
    527. Mihaela Vlăsceanu – judecător pensionar
    528. Monica Tănase – judecător pensionar
    529. Lucian Onea – procuror pensionar
    530. Liliana Gliga – PICCJ
    531. Boca Tudor Dragoș – Judecătoria Pașcani
    532. Anca Avram-Platon – Tribunalul Maramureș
    533. Elena Aneta Popa – CA București
    534. Adriana Danciu-Abraham – Tribunalul Maramureș
    535. Claudia Veronica Vasiliu – Tribunalul Neamț
    536. Mihaela Mihai Popa – DNA ST Suceava
    537. Boca Tudor Dragoș – Judecătoria Pașcani
    538. Ana-Irina Sarcane-Rotărescu – Judecătoria Câmpulung
    539. Cristina Bădălan-Voicu – procuror
    540. Constantin Irina – procuror
    541. Mihai Radu Cristian – Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș
    542. Codrin Gavra – procuror pensionat
    543. Larisa Blănaru – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
    544. Roxana Dan – Tribunalul Specializat Cluj
    545. Adriana Mesaroș-Pau – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    546. Dăianu Alexandru Mădălin – Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj
    547. Cristina Florența Birtoc – Judecătoria Cluj-Napoca
    548. Dănescu Alexandru – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3
    549. Ramona Muscalu – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
    550. Laurențiu Palaghiea – Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș
    551. Bondar Elena Teodora – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    552. Andrei Soare – Tribunalul Brașov
    553. Florian Darius – Judecătoria Zalău
    554. Diana Călbeaza – Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
    555. Alexandru Cobiscan – Tribunalul București
    556. Ionela Florina Tinca – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    557. Stanciu Denisa Ramona – Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești
    558. Zaharia Stefania Nicoleta – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași
    559. Enculescu Veta – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași
    560. Bocai Adina – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași
    561. Ana Elena Hutanu – DIICOT BT Sibiu
    562. Ana Maria Ruta – Tribunalul București
    563. Violeta Trăistaru – procuror pensionar
    564. Curea Maria Laura – procuror pensionar DNA
    565. Raluca Vîlculescu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș
    566. Simona Nițescu – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    567. Alexandru Vasile Barcan – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    568. Moldoveanu Mitruț Cosmin – Judecătoria Brașov
    569. Sava Petria Gabriela – Judecătoria Brașov
    570. Cătălin Rusu – Tribunalul Covasna
    571. Monica Macovei – Tribunalul Brașov
    572. Gheorghe Mihai Andrei – Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș
    573. Fiț Mădălina – Judecătoria Satu Mare
    574. Bicu Ilie – Tribunalul Botoșani
    575. Mihaela Apostol – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași
    576. Tremura Mirel Cristian – Tribunalul Botoșani
    577. Dorin Parascheva – Tribunalul Constanța
    578. George Vioreanu – Curtea de Apel Brașov
    579. Ancuța Vioreanu – Curtea de Apel Brașov
    580. Angelica Ulianov – Curtea de Apel Brașov
    581. Mihai Birtoc – DNA ST Cluj
    582. Floriana Miroiu- DNA
    583. Ramona Lungu – DNA ST Timișoara
    584. Vlangar Ștefan Adrian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1
    585. Stoler Andy Christian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
    586. Sirca Luana Letiția – Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
    587. Tomșa Ileana Anamaria – Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
    588. Stegeran Roxana – Parchetul de pe lângă Tribunalul Baia Mare
    589. Pirscoveanu Andra – Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin
    590. Ulianov Gabriel – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
    591. Luciana Vîlcea – DIICOT
    592. Irina Sandu – Tribunalul Brașov
    593. Pârvu Magdalena – judecător pensionar
    594. Daniela Croitoru – DIICOT
    595. Ligia Oprea – DIICOT
    596. Ion Florina – DIICOT
    597. Georgică Ivănescu – DIICOT
    598. Turlui Cristina – DNA
    599. Banea Marian – procuror pensionar
    600. Cătălin Serghei – Tribunalul Neamț
    601. Condac Ciobanu Irina Andreea – Judecătoria Iași
    602. Schipor Cristina – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
    603. Ungureanu Cerasela Mihaela – procuror pensionar PT Vâlcea
    604. Draghiciu Denisa – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    605. Răzvan Plic – DIICOT
    606. Iulia Alina Zedler – Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia
    607. Oaneș Corina Raluca – DIICOT
    608. Andrei Daniel Olaru – Tribunalul București
    609. Flavius Bidihon – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
    610. Rusanda Cojocar – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
    611. Mona Anton – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu
    612. Temeian Marius – Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
    613. Istovan Anda Izabela – Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
    614. Couti Roxana Andreea – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
    615. Maris Constantina Lenuta – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
    616. Buda Mihaela – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
    617. Brânzei Alexandru – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
    618. Violeta Hobincu Acsinte – procuror
    619. Teodoru Raluca – Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova
    620. Bălineanu Adrian – DIICOT BT Bistrița Năsăud
    621. Iulian Păcurar – judecător pensionar
    622. Florina Carmen Ionescu – Tribunalul Neamț
    623. Roncea Ecaterina – Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău
    624. Daniel Oltean – procuror pensionat
    625. Berende Ruxandra – procuror
    626. Ghira Raluca – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    627. Fesnic Jakab Timea – Judecătoria Turda
    628. Petrescu Ileana Luminița – Tribunalul Sibiu
    629. Daniela Popescu – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    630. Lapadat Coralia – Parchetul de pe lângă Tribunalul Timis
    631. Elena Curea – Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu
    632. Niță Burcea Andreea Laura – Tribunalul București
    633. Niță Burcea Ionuț Nicușor – PICCJ
    634. Bărbulescu Ramona – Tribunalul Brașov
    635. Ionel Răileanu – Tribunalul București
    636. Alexandru Mihai Năstase – Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești
    637. Oana Dohan – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj
    638. Denisa Maria Bic – Curtea de Apel Alba Iulia
    639. Daniel Oltean – procuror pensionar
    640. Alexandru Șerban – judecător pensionar
    641. Diana Bulancea – Curtea de Apel București
    642. Augustina Maria Cioplea – DIICOT
    643. Marian Daniel Bojin – DIICOT
    644. Andrei Georgian Halută – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6
    645. Daniel Mirăuță – Curtea de Apel Iași
    646. Sorin Iercoșan – procuror pensionar
    647. Nicolae Marin – procuror pensionar, procuror-șef adjunct SIIJ
    648. Lăcărmioara Moglan – judecător pensionar Curtea de Apel Bacău
    649. Dan Borca – Parchetul Militar Timișoara
    650. Roberta Lia Nicolescu – procuror pensionar DNA
    651. Viorel Ioan Nica – procuror pensionar
    652. Marius Galan – judecător pensionar
    653. Ana Maria Turculeț – Curtea de Apel Suceava
    654. Eusebiu Octavian Șerbănoiu – procuror militar pensionar
    655. Octavia Raluca Guș – Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
    656. Vlad-Andrei Gheorghiță – Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea
    657. George Pelican Crăciun – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București
    658. Ioana Alexandra – Judecătoria Sibiu
    659. Valentin Nicușor Cristea – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud
    660. Mitu Stegaru – judecător pensionar Tribunalul București
    661. Angela Bianca Ispas – DIICOT
    662. Bianca Grosu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
    663. Lăloianu Constantin – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
    664. Alina Mihaela Niță – Tribunalul Neamț
    665. Thea Zinca – Tribunalul Bihor
    666. Tudorache-Stroe Corina – Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău
    667. Cristian Desideriu Debreni – judecător pensionar
    668. Camelia Lucia Debreni – judecător pensionar
    669. Cătălin Galcea – Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    670. Ionuț Iftimie – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București
    671. Ștefania Anton – Curtea de Apel Suceava
    672. Iuliana Mihai – Curtea de Apel Brașov
    673. Diana Pop – Curtea de Apel Brașov
    674. Anca Mihaela Ion – Curtea de Apel Brașov
    675. Valerian Adrian Pojoga – Tribunalul Brașov
    676. Elvira Levința – Judecătoria Rupea
    677. Alexandru Cotelnic – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
    678. Viorel Iordache – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București
    679. Mihai Dan Moldoveanu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman
    680. Neluța Marinica Tudorache – judecător pensionar Tribunalul Călărași
    681. Georgiana Delea – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj
    682. Dana Iulia Stancu – Curtea de Apel Pitești
    683. Sorin Chiriazi – PICCJ
    684. Vlad Vrânceanu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
    685. Vasile Adriana – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București
    686. Sorin-Mihai Colceriu – DIICOT Biroul Teritorial Harghita
    687. Dan Budușan – DIICOT Biroul Teritorial Sălaj
    688. Livia Chiriazi – Tribunalul București
    689. Bianca Laura Găzdac – DIICOT
    690. Mircea Radu Wechter – DIICOT

    691. Costin Andrei Stancu – Curtea de Apel Pitești

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Revoltă majoră în justiție: 177 de magistrați se solidarizează cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu

    * VIDEO. Disidența curajoasă a judecătoarei Raluca Moroșanu. Se clatină fortăreața construită de sinistra Lia Savonea la Curtea de Apel București!

    * VIDEO. „Justiție capturată” – documentarul-fenomen care dezvăluie cum funcționează „mafia dosarelor”. Metode: detașarea, transferul, promovarea, tărăgănarea, prescrierea. Rotițe-cheie: CSM, șefa ÎCCJ, șeful DNA, conducerea Curții de Apel București

    * Pentru magistrații din CSM, e mai grav să le contești pensiile speciale decât să instigi la jupuirea lor de vii!

    * Atât a înțeles Grindeanu din noua înfrângere a PSD la București: vrea să scoată USR de la guvernare!

    * Rezultate finale: Capitala rămâne #Rezist – Ciucu 36,16%, Alexandrescu 21,94%, Băluță 20,51%, Drulă 13,90%, Ciceală 5,85%. PSD și AUR au eșuat

    * VIDEO. Traian Băsescu: „Am venit la vot îngrijorat. Statele Unite mai au puțin și declară cel mai bun aliat al lor – Rusia”

    * VIDEO. Minciuna scârboasă a Ancăi Alexandrescu: „Chiar Traian Băsescu l-a propus prim-ministru” pe Călin Georgescu

    * Nehalita de Alexandreasca: 450.000 de euro de la AUR pentru o emisiune cu George Simion! „O televiziune privată are dreptul să-și pună ce tarife dorește”, spune propagandista putinistă

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Atât a înțeles Grindeanu din noua înfrângere a PSD la București: vrea să scoată USR de la guvernare!

    După o nouă înfrângere umilitoare în București, cu un candidat (Daniel Băluță) clasat pe locul 3, PSD „a înțeles” din nou „mesajul alegătorilor”: amenință cu provocarea unei noi crize politice! De data asta, șantajul lui Sorin Grindeanu sună astfel: dacă nu e dat afară USR-ul de la guvernare, atunci plecăm noi și pică Guvernul!

    PSD-iștii nu par interesați să facă o analiză serioasă a colapsului electoral pe care l-au suferit din nou în București. Ei sunt ocupați cu altceva: să facă o analiză a relației lor cu USR în cadrul Coaliției de guvernare, de care sunt tare nemulțumiți.

    Președintele partidului, Sorin Grindeanu, a promis (amenințat) „pe surse” că, după o aprigă analiză, se va hotărî dacă va cere scoaterea USR din Palatul Victoria sau va retrage PSD-ul din formula guvernamentală.

    Cel mai probabil, scindarea ar urma să vină după ce va fi votat bugetul pe 2026, operațiune la care PSD-iștii au multiple interese. Având în vedere că bugetul pentru anul viitor ar putea fi gata la finalul lunii ianuarie, decizia ar putea fi luată spre primăvară, prin februarie-martie.

    – Advertisement –

    Oricum, PSD e tentat să intre în opoziție, pentu a se reîncărca electoral, cum a mai făcut-o în mod cinic de câteva ori de-a lungul anilor. Încercarea de a mima opoziția stând la putere n-a mai păcălit sufcientă lume, de această dată.

    Pe de altă parte, PSD se desprinde greu de privilegiile Puterii. De aceea, liderii partidului iau în calcul și varianta de a rămâne la Palatul Victoria, mai ales că se apropie vremea să preia de la PNL și funcția de prim-ministru, conform înțelegerii de la formarea Coaliției. În acet caz, planul lor e să cape de PSD, pentru a nu mai presați să facă reforme, pentru a-și proteja ma bine clientela din administrație și pentru a da satisfacție electoratului lor.

    Coaliția PSD-PNL-UDMR-Minorități are suficiente voturi să mentină o majoritate parlamentară chiar și fără USR, dar ar fi o majoritate la limită, riscantă, care s-ar putea prăbuși la primele defecțiuni, trădări sau absențe de la ședințele Legislatvului.

    – Advertisement –

    În ajutorul PSD-ului a sărit AUR, care azi, la citirea în Parlament a moțiunii de cenzură, a vizat și scoaterea USR de la guvernare. Doar a USR, nu și a PSD, PNL sau UDMR!

    Jocurile perverse ale lui Grindeanu

    Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni dimineață, după încheierea alegerilor locale parțiale, că partidul său va analiza dacă va condiționa participarea la guvernare de excluderea USR din Coaliție.

    „Evident, trebuie să ținem cont de semnale, de faptul că e cam clar că lucrurile sunt un pic separate în cadrul coaliției, între politicile pe care le vrem noi a fi promovate și cele pe care și le doresc cei de la USR. O să vedem cum vor evolua lucrurile”, a spus președntele PSD.

    Acesta încearcă să speculeze faptul că poziția politică a USR ar fi fost șubrezită în urma votului din București, unde Cătălin Drulă a obținut doar 13,90%, situându-se pe locul 4, la mare distanță de învingătorul Ciprian Ciucu (36,16%). Problema lu Grindeanu e că nici candidatul PSD, Daniel Băluță, n-a performat: abia locul 3, cu 20,51%. Pe poziția a doua s-a clasat candidata susținută de AUR, Anca Alexandrescu (21,94%).

    Fostul premier Marcel Ciolacu, câștigător al președinției Consiliului Județean Buzău, cu 51,79% (pe fondul unei prezențe la vot de numa 24,18%%), explică înfrângerea lui Daniel Băluță (PSD) la alegerile din Capitală prin „votul util” redirecționat către Ciprian Ciucu (PNL) în urma „prăbușirii candidatului USR”, Cătălin Drulă.

    Întrebat dacă ar trebui să existe „deconturi” după acest rezultat, Ciolacu spune că „primul decont ar trebui la USR”.

    Dominic Fritz: „PSD folosește USR ca pe un sac de box. Miniștrii noștri au lovit în anumite interese clientelare, inclusiv ale PSD”

    Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni că nu are motive să creadă că nu va mai funcționa actuala Coaliție.

    „Pentru oricine care ne cântă prohodul, pentru a 11-a oară pot să vă spun că nu vă facem această favoare să ieșim din politica românească”, a afirmat liderul USR.

    În privința intențiilor PSD, Fritz a spus: „E dreptul PSD să-și dorească altă guvernare. USR la guvernare are curajul de a face schimbări reale, care decuplează interesele particulare de interesele de stat. Am o oarecare înțelegere de ce PSD e deranjat de acest lucru. PSD folosește USR ca pe un sac de box, iar asta e și un rezultat concret al acțiunilor miniștrilor noștri, care au lovit în anumite interese clientelare, inclusiv ale PSD. Coaliția a scârțâit din prima zi. Momentan, nu am motive să cred că nu putem să continuăm în coaliție”.

    Fritz a mai spus că bucureștenii nu au dorit să riște să ajungă un extremist la Primărie, de aceea l-au votat pe candidatul PNL. „A fost un vot pentru Ciucu, nu împotriva lui Drulă”, a spus liderul USR.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Rezultate finale: Ciucu 36,16%, Alexandrescu 21,94%, Băluță 20,51%, Drulă 13,90%, Ciceală 5,85%

    * EXIT POLL. Capitala rămâne #Rezist: Ciprian Ciucu are șanse majore să fie noul primar! PSD și AUR au eșuat

    * Prezența la vot s-a prăbușit din nou după ora 18.00: în două ore, decalajul a crescut de la –2,13% la –4,56%, față de alegerile de anul trecut!

    * Nicușor Dan: „Am votat pentru cineva de care să fiu sigur că nu se apropie de zona de corupție și în special de zona de mafie imobiliară”

    * VIDEO. Traian Băsescu: „Am venit la vot îngrijorat. Statele Unite mai au puțin și declară cel mai bun aliat al lor – Rusia”

    * VIDEO. Minciuna scârboasă a Ancăi Alexandrescu: „Chiar Traian Băsescu l-a propus prim-ministru” pe Călin Georgescu

    * Nehalita de Alexandreasca: 450.000 de euro de la AUR pentru o emisiune cu George Simion! „O televiziune privată are dreptul să-și pună ce tarife dorește”, spune propagandista putinistă

    * Pentru magistrații din CSM, e mai grav să le contești pensiile speciale decât să instigi la jupuirea lor de vii!

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * FOTBAL: Dacă trecem de Turcia și Slovacia/Kosovo, vom juca la Mondiale cu Australia, Paraguay și SUA

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Rezultate finale: Ciucu 36,16%, Alexandrescu 21,94%, Băluță 20,51%, Drulă 13,90%, Ciceală 5,85%

    S-a încheiat numărarea și centralizarea voturilor la alegerile pentru Primăria Capitalei: scorul marelui câștigător, Ciprian Ciucu (PNL), a urcat la 36,16%, mult peste ce estimau sondajele. Candidatul PSD, Daniel Băluță, s-a clasat doar pe locul 3, fiind depășit și de „independenta AUR” Anca Alexandrescu.

    La alegerile de duminică, din Capitală, în cele 1.289 de secții au fost înregistrate  704.941 de voturi, reprezentând 31,77% din totalul electoratului bucureștean, conform cifrelor de pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP).

    Candidatul PNL, Ciprian Ciucu (47 de ani), aflat la al doilea mandat de primar al Sectorului 6, a câștigat detașat, cu un scor pe care nu l-a anticipat niciun sondaj: 36,16%.

    Putinista Anca Alexandrescu (53 de ani), AUR-isto-georgistă cu pedigree PSD-ist, vopsită în „independentă”, a venit pe locul 2, cu 21,94%.

    – Advertisement –

    Candidatul PSD, Daniel Băluță (48 de ani), a ocupat abia locul 3, cu 20,51%.

    Un scor mult sub așteptări a obținut și candidatul USR, Cătălin Drulă (44 de ani) – 13,90%. Acesta a fost „erodat” de „profilul #Rezist” al lui Ciprian Ciucu („USR-istul din PNL”), cât și de cele 5,85% obținute de ex-USR-ista Ana Ciceală (42 de ani), acum la SENS – partidul înființat de europarlamentarul Nicu Ștefănuță, și el fost USR-ist.

    Primii 5 clasați

    – Advertisement –

    Niciunul dintre ceilalți 12 candidați de pe buletinul de vot n-a onținut mai mult de 0,28%. Culmea e că pe locul 6, cu acest scor, a venit ex-PSD-istul Eugen Orlando Teodorovici, care anunțase că se retrage în favoarea fostului său coleg de partid Daniel Băluță! 1.610 bucureșteni nu i-au ascultat sfatul și l-au votat chiar pe el, „retrasul”.

    Și cel de-al 12-lea clasat (din 17), ex-parlamentarul Vlad Gheorghe, a luat ceva voturi – 633 – deși își anunțase retragerea pentru a-l susține pe Ciucu.

    Candidații de pe locurile 6-17

    Cel mai mic scor din istoria alegerilor într-un singur tur

    În condiții de mare concurență, Ciprian Ciucu a câștigat cu cel mai mic scor de la ultimele 5 scrutinuri, când alegerile au fost organizate într-un singur tur. Înaintea lui, Sorin Oprescu (al doilea mandat) a câștigat cu 54,79%, Gabriela Firea – cu 42,97%, iar Nicușor Dan cu 42,81% (la primul mandat) și 47,94% (al doilea mandat). Ciucu a obținut acum 36,16%.

    Un scor mai mic decât cel al lui Ciucu a înregistrat Sorin Oprescu în primul tur din 2008 (30,12%), când mandatul avea să fie acordat după turul 2.

    Cu ce scor au câștigat ultimii primari ai Capitalei

    • 2008: Sorin Oprescu (independent) – 30,12% (în turul 2: 56,31%, în finala cu Vasile Blaga – PDL)
    • 2012: Sorin Oprescu (independent / susținut de USL – PSD-PNL) – 54,79%
    • 2016: Gabriela Firea (PSD) – 42,97%
    • 2020: Nicușor Dan (independent / susținut de PNL și USR) – 42,81%
    • 2024: Nicușor Dan (independent / susținut de USR) – 47,94%
    • 2025: Ciprian Ciucu (PNL) – 36,16%

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * EXIT POLL. Capitala rămâne #Rezist: Ciprian Ciucu are șanse majore să fie noul primar! PSD și AUR au eșuat

    * Prezența la vot s-a prăbușit din nou după ora 18.00: în două ore, decalajul a crescut de la –2,13% la –4,56%, față de alegerile de anul trecut!

    * Nicușor Dan: „Am votat pentru cineva de care să fiu sigur că nu se apropie de zona de corupție și în special de zona de mafie imobiliară”

    * VIDEO. Traian Băsescu: „Am venit la vot îngrijorat. Statele Unite mai au puțin și declară cel mai bun aliat al lor – Rusia”

    * VIDEO. Minciuna scârboasă a Ancăi Alexandrescu: „Chiar Traian Băsescu l-a propus prim-ministru” pe Călin Georgescu

    * Nehalita de Alexandreasca: 450.000 de euro de la AUR pentru o emisiune cu George Simion! „O televiziune privată are dreptul să-și pună ce tarife dorește”, spune propagandista putinistă

    * Jihadul Elenei Lasconi: Nicușor Dan „este un om rău, răzbunător și mincinos”, Moșteanu „trebuie să demisioneze din USR”. Primărița din Câmpulung încă nu și-a șters postarea infamă din campania electorală

    * Pentru magistrații din CSM, e mai grav să le contești pensiile speciale decât să instigi la jupuirea lor de vii!

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * FOTBAL: Dacă trecem de Turcia și Slovacia/Kosovo, vom juca la Mondiale cu Australia, Paraguay și SUA

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Prezența la vot crește constant de 6 ore: de la –3,28% (ora 12.00) la –2,13% (ora 18.00) față de anul trecut

    Astăzi, la alegerile pentru Primăria Capitalei, prezența la vot a fost foarte slabă în primele 5 ore (7.00 – 12.00), după care au urmat 6 ore mai bune, de recuperare (12.00 – 18.00). Deficitul de –3,28% față de scrutinul de anul trecut, înregistrat la ora 12.00, a scăzut constant în următoarele 6 ore, ajungând la –2,13%.

    Dacă trendul se va menține în ultimele trei ore (18.00 – 21.00), ne vom apropia de prezența la vot din 9 iunie 2024, când alegerile locale au fost comasate cu europarlamentarele: 41,31%.

    Primele 5 ore de vot, la București, au fost catastrofale din punct de vedere al prezenței la vot: doar 9,67% la ora 12.00, cu 3,28% mai puțin decât în iunie 2024! Acest decalaj a crescut de la o oră la alta: minus 0,32 – 1,31 – 2,44 – 3,10 – 3,28%.

    După ora 12.00, trendul s-a schimbat. Decalajul a tot scăzut, de la o oră la alta: minus 3,21 – 2,99 – 2,81 – 2,55 – 2,23 – 2,13%.

    Până la închderea urnelor (ora 21.00), se conturează o prezență la vot între 35% și 40%. În iunie 2024 a fost de 41,31%, dar atunci mobilizarea din ultimele ore a fost influențată și de miza dublă: alegeri locale + europarlamentare.

    – Advertisement –

    Prezența la vot, comparativ (2025 față de 2024), la Primăria Capitalei

    Ora                     2025            2024          Scădere       Voturi 2025

    • ora 8.00 ……… 0,88% ……. 1,20% ….. –0,32% ……. 15.908
    • ora 9.00 ……… 1,89% ……. 3,20% ….. –1,31% ……. 34.062
    • ora 10.00 ……. 3,65% ……. 6,09% ….. –2,44% ……. 65.922
    • ora 11.00 ……. 6,31% ……. 9,41% ….. –3,10% ….. 113.806
    • ora 12.00 ……. 9,67% ….. 12,95% ….. –3,28% ….. 174.394
    • ora 13.00 ….. 13,22% ….. 16,43% ….. –3,21% ….. 238.536
    • ora 14.00 ….. 16,47% ….. 19,46% ….. –2,99% ….. 297.133
    • ora 15.00 ….. 19,28% ….. 22,09% ….. –2,81% ….. 347.712
    • ora 16.00 ….. 21,84% ….. 24,39% ….. –2,55% ….. 393.876
    • ora 17.00 ….. 24,50% ….. 26,73% ….. –2,23% ….. 441.832
    • ora 18.00 ….. 27,27% ….. 29,40% ….. –2,13% ….. 491.905

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nicușor Dan: „Am votat pentru cineva de care să fiu sigur că nu se apropie de zona de corupție și în special de zona de mafie imobiliară”

    * VIDEO. Traian Băsescu: „Am venit la vot îngrijorat. Statele Unite mai au puțin și declară cel mai bun aliat al lor – Rusia”

    * INTERVIU. Cătălin Drulă: “Ducem mai departe munca începută de Nicușor Dan”

    * VIDEO. Grindeanu-Nordis (PSD): „Adevăratul dușman al bucureștenilor este Cătălin Drulă. Noi cu Drulă și USR ne luptăm”. Nu cu extremiștii, ci cu colegii de guvernare!

    * VIDEO. Minciuna scârboasă a Ancăi Alexandrescu: „Chiar Traian Băsescu l-a propus prim-ministru” pe Călin Georgescu

    * Călin Georgescu: „Mă distanțez și mă disociez total” de Anca Alexandrescu! Refuză s-o susțină pe „săgeata” familiei Păcuraru

    * Nehalita de Alexandreasca: 450.000 de euro de la AUR pentru o emisiune cu George Simion! „O televiziune privată are dreptul să-și pună ce tarife dorește”, spune propagandista putinistă

    * Marea dezbinare „suveranistă” de la Alba Iulia: Georgescu, Simion și Șoșoacă au „lătrat” separat

    * Pentru magistrații din CSM, e mai grav să le contești pensiile speciale decât să instigi la jupuirea lor de vii!

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * FOTBAL: Dacă trecem de Turcia și Slovacia/Kosovo, vom juca la Mondiale cu Australia, Paraguay și SUA

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • INTERVIU. Cătălin Drulă: “Ducem mai departe munca începută de Nicușor Dan”

    La 44 de ani, Cătălin Drulă are deja o experiență solidă în admnistrație, dar și o bună experiență politică și parlamentară. A condus USR timp de doi ani (2022-2024), este deputat la al treilea mandat (din 2016), a fost consilier pe infrastructură al premierului Dacian Cioloș (2015-2016) și, timp de 8 luni, ministru al Transporturilor în Guvernul Cîțu (decembrie 2020 – septembrie 2021). Acum e gata să preia Primăria Capitalei, pentru care candidează din partea USR.

    Reporter: Cine este Cătălin Drulă, în câteva fraze? Copilărie, studii, carieră.

    Cătălin Drulă: Sunt bucureștean, născut în 1981, am 44 de ani, am copilărit în zona 1 Mai din Capitală. Am terminat Școala 11 și Liceul de informatică “Tudor Vianu”. Am fost olimpic la informatică și chiar am scris alături de un coleg și prieten, Bogdan Batog, un manual de informatică. După finalizarea liceului, am aplicat la peste 15 facultăți pentru a obține o bursă de studii în străinătate. Am obținut una la University of Toronto, în Canada. Am lucrat pentru companii din Silicon Valley și am cofondat Asociația Pro Infrastructura, care monitorizează marile proiecte de transport. Am fost ministrul al Transporturilor timp de 8 luni în 2021 și am dezvoltat cel mai mare plan de investiții în autostrăzi, căi ferate și infrastructură din istoria României – PNRR pe transporturi. Tot ca ministru, am înfruntat mafia de la metrou „cu ranga” și am făcut ordine în minister.

    Reporter: “Drulău, câine rău” – așa vă “alintau” niște mafioți care și-au văzut puse în pericol combinațiile ilegale, când ați venit ministru al Transporturilor, pentru 8 luni, în 2021.

    – Advertisement –

    Cătălin Drulă: Da, erau niște înregistrări ale unor discuții între oamenii ăștia care încercau prin diverse rețele să fure din banul public. Cumpărau niște nave la suprapreț și căutau “intrarea” în minister. Cred că era un dialog între doi dintre tipii ăștia, în care unul îi spunea celuilalt: Mă, trebuie să aibă el o cheie, ceva, de unde să-l apuci. Și celălalt îi zice: Nu, nu, nu, crede-mă, ăsta e câine, nu-i om! La ei e o ordine a valorilor inversată. În lumea mea, a fi om înseamnă a fi citit, a fi demn, a fi drept. La ei e pe dos. O mafie. Astea-s valorile mafiei. În Sicilia, oamenii care încearcă să aplice legea sunt niște nebuni de neînțeles, care trebuie eliminați. Ăștia-s termini cu care care vorbeau și despre mine, în aceste stenograme, oamenii lui Rădoi (fostul linder sindical Ion Rădoi, “mafiotul de la metrou”, care a avut un mandat de senator și unul de deputat, pe lista PSD – n. red.). Voiau să tocmească niște rakeți din Ucraina, cu 5 milioane, că mă rezolve. Așa vorbeau și domnii din PNL – vicepreședinți, prim-vicepreședinți, precum Iulian Dumitrescu “Lamborghini” și alții.

    Reporter: De ce Cătălin Drulă la Primăria Capitalei? 10 argumente, pe scurt.

    Cătălin Drulă: Le enumăr pe cele mai importante.

    – Advertisement –

    1. Sunt onest.
    2. Nu voi închide ochii în fața mafiei imobiliare, spre deosebire de alți contracandidați, primari în funcție la sectoare.
    3. Am în spate un partid de oameni corecți, care nu au făcut niciodată combinații păguboase pentru cetățeni.
    4. Am experiența de la Ministerul Transporturilor, în care am reușit să înving mafia de la Metrou, să fac PNRR-ul pe Transporturi – cel mai mare plan de investiții în autostrăzi, căi ferate și infrastructură din istoria României. Am gestionat un buget mai mare decât cel al Primăriei Capitalei și al sectoarelor la un loc.
    5. Sunt singurul candidat care vrea să implementeze referendumul lui Nicușor Dan, am și depus o lege în Parlament pentru asta. Ceilalți încearcă s-o blocheze să ajungă la vot.
    6. Am sprijinul președintelui Nicușor Dan, pe care-l cunosc din 2012 și care va pune presiune în continuare pentru continuarea proiectelor importante pentru București.
    7. Sunt pasionat de infrastructură și am un plan pe 10 ani pentru transportul bucureștean, ca să rezolvăm una dintre cele mai complicate probleme ale orașului: traficul.
    8. Ambițios. Nu mă las până nu găsesc soluții pentru tot ceea ce îmi propun.
    9. Liberal. Cred în libertate și drepturi individuale, stat de drept, egalitate de șanse.
    10. Am o echipă lângă mine: specialiști în transport, în fonduri europene, urbanism și arhitectură, oameni cu experiență în domeniul mediu și în cel al culturii.

    Reporter: Principalele 10 proiecte pe care și le asumă viitorul primar Cătălin Drulă.

    Cătălin Drulă: Să le pun într-o anumită ordine, pentru coerență.

    1. Implementarea referendumului lui Nicușor Dan. Am depus în Parlament legea care transformă votul de la referendum în realitate: un buget unic metropolitan, din care vor fi finanțate proiectele de care beneficiază întregul oraș – lucrări de infrastructură de transport, modernizarea bulevardelor, reabilitarea rețelelor de termoficare, regenerarea urbană a spațiilor publice și consolidarea clădirilor vulnerabile.
    2. Un plan pe 10 ani pentru transportul bucureștean. Bucureștiul are nevoie de un sistem de transport modern, rapid și sigur. Propun un plan unic, pe 10 ani, care să lege metroul, tramvaiele, autobuzele, pistele de biciclete și drumurile într-o rețea coerentă. Investim masiv în transportul public, în siguranța străzilor și în conectarea Capitalei cu zona metropolitană, pentru ca timpul pierdut în trafic să scadă, iar orașul să respire din nou.
    3. Finalizarea Planului Urbanistic General. Vom opri mafia imobiliară și în București se va construi predictibil, autorizațiile vor fi rapide, dar le vom condiționa de existența serviciilor publice, de străzi și parcuri, de școli și grădinițe.
    4. Locuire accesibilă pentru tineri. Locuirea pentru tineri reprezintă una dintre cele mai grave probleme ale Bucureștiului. Reorganizăm AFI și punem la dispoziția tinerilor mii de apartamente cu chirii accesibile, apoi îi sprijinim să-și cumpere locuințe prin credite garantate de Primărie.
    5. Plantăm un milion de arbori în București în următorii 5 ani. Capitala are nevoie de mai mult aer, mai multă umbră și mai mult loc pentru oameni. Refacem parcurile, piețele și bulevardele orașului, deschidem spații verzi noi și legăm totul prin coridoare verzi și zone pietonale. Modernizăm marile parcuri, înverzim străzile și malurile lacurilor, aducem Capitala în rândul orașelor europene unde te poți plimba, respira și trăi bine.
    6. Primăria online, fără drumuri inutile. Certificatul de urbanism și autorizația de construire vor fi emise integral online, fără deplasări la ghișeu. Nu te mai învoiești de la job ca să iei un document de la Primărie: lansăm platforma „Primăria 24/7”, un sistem automat de tip easybox, de unde bucureștenii pot ridica documente oricând, indiferent de programul de funcționare al Primăriei. Creăm, de asemenea, arhiva digitală completă a actelor administrative: toate documentele emise de Primărie vor fi disponibile online, ușor de căutat și verificat.
    7. Continuăm reabilitarea rețelei de termoficare. Ducem mai departe munca începută de Nicușor Dan și finalizăm reabilitarea rețelei de termoficare. După ce 30 de ani nu s-a făcut nimic, în Administrația Dan s-au reabilitat 200 km de conducte. Ne trebuie încă de 4 ori pe atât, ca să ajungem pe linia de plutire – încă 800 km de țevi schimbate, pe care să-i înlocuim într-un ritm accelerat.
    8. Consorțiu medical metropolitan. Vom transforma spitalele Primăriei Capitalei într-un consorțiu medical metropolitan, cu un sistem digital unic și protocoale clinice standardizate. Modernizăm infrastructura spitalelor prin investiții în echipamente medicale, reabilitări și controlul infecțiilor nosocomiale. Implementăm dosarul electronic unic al pacientului și investim în formarea personalului medical. Punem accent pe siguranța pacientului, intervenții rapide și integrarea serviciilor de urgență. Obiectivul este ca rețeaua ASSMB să devină un model de excelență în sănătatea urbană.
    9. Salvarea bazelor sportive ale orașului. Trebuie să punem toate bazele sportive din București în noul PUG, la categoria protejată. Avem nevoie de un registru oficial cu toate documentele și situațiile juridice ale bazelor. Să nu mai acceptăm documentații de urbanism care vor să schimbe destinația bazelor sportive. Implementarea referendumului votat de bucureșteni va întări capacitatea PMB de a urmări ce se întamplă cu bazele sportive și de a dezvolta această infrastructură de bază în orice oraș.
    10. Consolidare seismică. Propun un mecanism de sprijin financiar care să permită asociațiilor de proprietari să contracteze credite pentru consolidare, cu dobânda acoperită de Primărie. Astfel, locuitorii nu vor mai depinde de ritmul lent al programelor publice și își vor putea pune clădirile în siguranță pe cont propriu. Acest sistem va accelera considerabil ritmul consolidărilor, folosind instrumente disponibile pe piața liberă și reducând dependența de birocrația locală.

    Reporter: În ce ordine i-ați pune, de la cel mai bun la cel mai slab, pe ce 8 primari aleși în post-comunism – Crin Halaicu, Victor Ciorbea, Viorel Lis, Traian Băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu, Gabriela Firea, Nicușor Dan?

    Cătălin Drulă: Nicușor Dan și Traian Băsescu au făcut lucruri cu adevărat bune pentru Capitală. Ciorbea și Videanu au avut mandate scurte. Primari foarte răi pentru București au fost Halaicu, Lis, Oprescu și mai ales Firea.

    VIDEO: Interviul integral cu Cătălin Drulă

    – Advertisement –

  • Dacă trecem de Turcia și Slovacia/Kosovo, vom juca la Mondiale cu Australia, Paraguay și SUA

    România a avut un noroc formidabil la tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial de fotbal din 2026: dacă vom ajunge la turneul final (11 iunie – 19 iulie), vom înfrunta în Grupa D, în ordine, Australia, Paraguay și SUA. Așadar, niciun adversar din Europa (deși în primele trei urne valorice se aflau 12) sau care să fi jucat măcar o finală mondială (deși „pe traseu” erau 9)!

    „Kennedy Center” din Washington a purtat noroc României. Aflați prezumtiv în ultima valorică (a patra), am primit aproape cei mai accesibili adversari din urnele 1, 2 și 3. Cu o condiție: să ajungem la turneul final! Asta înseamnă să eliminăm, în deplasare, atât Turcia (pe 26 martie 2026), cât și învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo. Grea misiune!

    Foarte aproape de grupa ideală

    Dintre capii de serie, puteam fi avea ca adversar una dintre primele 9 echipe din clasamentul FIFA: Spania, Argentina, Franța, Anglia, Brazilia, Portugalia, Olanda, Germania sau Belgia. Am avut noroc: vom juca împotriva uneia dintre țările-gazdă, SUA (ar mai fi putut fi Mexic sau Canada).

    Din urna a doua, ne-am fi putut confrunta cu Croația, Maroc (semifinaliste la ediția precedentă, Qatar 2022), Columbia, Uruguay, Ecuador (totuși, echipe sud-americane), Elveția, Austria (calificate direct din Europa), Japonia și Coreea de Sud (marile puteri asiatice). Vom întâlni Australia (ar mai fi putut fi Senegal sau Iran).

    – Advertisement –

    Din urna a 3-a, ghinionul ne-ar fi împerecheat cu „balaurul” Norvegia (Haaland e devastator), dar periculoase ar fi putut fi și Scoția, Egipt, Algeria sau Coasta de Fildeș. Adversarul repartizat, Paraguay, e cam de același calibru. Mai bine putea fi cu Panama, Tunisia, Africa de Sud, Uzbekistan, Arabia Saudită sau Qatar.

    Grupa ideală putea arăta astfel: SUA, Australia, Africa de Sud, România (ținând cont că nu puteau fi două echipe din aceeași confederație continentală, iar Australia e asociată Asiei). Culoar bun spre calificare, mai ales că vor merge mai departe și 8 din cele 12 echipe de pe locul 3 (cele cu punctajele cele mai bune).

    Grupa cea mai dură ar fi putut arăta astfel: Argentina, Maroc, Norvegia, România. O nenorocire!

    – Advertisement –

    Așadar, am fost foarte aproape de grupa ideală și foarte departe de grupa cea mai periculoasă.

    Printre posibilii noștri adversari din Grupa D nu se numără nicio fostă campioană sau finalistă mondială. Și erau 9 pe traseu: 7 în urna 1 (Spania, Argentina, Franța, Anglia, Brazilia, Germania, Olanda) și două în urna a 2-a (Uruguay, Croația).

    Concluzie: va fi mai greu în play-off-ul european C (cu Turcia și Sovacia/Kosovo) decât ar fi în Grupa D a turneului final (SUA, Australia, Paraguay). Mai ales că în play-off se califică o echipă din patru, iar la turneul final vor merge mai departe două sau chiar trei echipe din patru.

    Componența celor 12 grupe

    Grupa A

    • Mexic
    • Coreea de Sud
    • Africa de Sud
    • Play-off D european: Danemarca/Macedonia de Nord – Cehia/Irlanda

    Grupa B

    • Canada
    • Elveția
    • Qatar
    • Play-off A european: Italia/Irlanda de Nord – Țara Galilor/Bosnia

    Grupa C

    • Brazilia
    • Maroc
    • Scoția
    • Haiti

    Grupa D

    • SUA
    • Australia
    • Paraguay
    • Play-off C european: Slovacia/Kosovo – Turcia/România

    Grupa E

    • Germania
    • Ecuador
    • Coasta de Fildeș
    • Curaçao

    Grupa F

    • Olanda
    • Japonia
    • Tunisia
    • Play-off B european: Ucraina/Suedia – Polonia/Albania

    Grupa G

    • Belgia
    • Iran
    • Egipt
    • Noua Zeelandă

    Grupa H

    • Spania
    • Uruguay
    • Arabia Saudită
    • Capul Verde

    Grupa I

    • Franța
    • Senegal
    • Norvegia
    • Play-off 2 FIFA: Bolivia, Irak, Surinam

    Grupa J

    • Argentina
    • Austria
    • Algeria
    • Iordania

    Grupa K

    • Portugalia
    • Columbia
    • Uzbekistan
    • Play-off 1 FIFA: R. D. Congo, Jamaica, Noua Caledonie

    Grupa L

    • Anglia
    • Croația
    • Panama
    • Ghana
    De la stânga la dreapta: Gianni Infantino (președintele FIFA), Donald Trump (președintele SUA), Claudia Sheinbaum (preşedinta Mexicului) și Mark Carney (prim-ministrul Canadei) – prezenți la tragerea la sorți de la Washington

    Australia, Paraguay, SUA – pe Coasta de Vest

    Sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 19.00, vor fi stabilite detaliile programului. Atunci vom ști la ce ore am juca meciurile din grupă, dacă vom ajunge acolo.

    Dacă mergem la Mondiale, jucăm toate meciurile din grupă pe Coasta de Vest: unul în Canada și două în SUA. Am reveni în California, iar ultimul meci din grupă l-am disputa – ca și în 1994 – tot împotriva SUA și tot la Los Angeles!

    Dacă ne-am califica mai departe, adversarul nostru din „16-imi” ar putea veni din alte 7 grupe.

    Program Grupa D

    • 13 iunie: Australia – România (Vancouver / Canada)
    • 19 iunie: România – Paraguay (San Francisco / SUA)
    • 25 iunie: România – SUA (Los Angeles / SUA)

    Posibili adversari ai România în „16-imi”

    • Dacă ar câștiga Grupa D, România ar întâlni locul 3 din grupa B, E, F, I sau J.
    • Dacă ar termina pe locul 2, România ar întâlni locul 2 din Grupa G (Belgia, Egipt, Iran sau Noua Zeelandă).
    • Dacă s-ar califica de pe locul 3, România ar întâlni câștigătoarea Grupei E (favorită, Germania), Grupei I (favorită, Franța) sau Grupei K (favorită, Portugalia).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Barajul pentru Mondiale: s-a terminat norocul, să înceapă fotbalul! Jucăm doar în deplasare: cu Turcia în semifinale, cu Slovacia sau Kosovo în posibila finală

    * Bosnia – România 3-1: Lucescu a distrus sufletul „Naționalei de suflet”! Falimentul experimentului „selecționer la 80 de ani”. Care e soluția pentru baraj

    * World Cup story: Eroul irlandez și tragedia maghiară / Italia – Norvegia 1-7! / Cristiano Ronaldo – 6 Mondiale și 6 Europene / Cu cine putem juca la baraj

    * VIDEO. Victorie eroică pe filiera Lucescu I – Hagi I – Hagi II: 1-0 cu Austria, în minutul 90+5!

    * Ajunge! La 80 de ani, Mircea Lucescu nu mai are energia de a ne duce la Mondiale. Iar obsesia cu arbitrajul e penibilă

    * Tabloul complet, la jumătatea grupelor: Liga Campionilor + Europa League + Conference League, după Basel – FCSB 3-1 și Rapid Viena – Craiova 0-1

    * În Europa, Craiova face minuni, FCSB e ciuca bătăilor. Oltenii sunt pe locul 15, campionii – pe 31 (din 36)

    * Colaps la FCSB: 1-2 cu ultima clasată! Un singur punct din 9 în partidele cu echipele nou-promovate. Becali e disperat: „Nu mai am echipă! Fotbaliștii au devenit nefotbaliști!”

    – Advertisement –