Nicușor Dan și Giorgia Meloni, un cuplu politic improbabil (mai ales prin diferența de anvergură politică), apărau ieri la Bruxelles fondurile de coeziune și politica agricolă în viitorul buget european, în timp ce la București Luca Niculescu a depus în Parlament lista unui guvern de coeziune absolută cu dorințele PSD.
Agenda Consiliului European e una dintre cele mai grele din ultimii ani. Energie, cadrul financiar 2028-2034, Ucraina, extinderea, migrația, China. Liderii au găsit timp chiar să-i reproșeze Washington-ului, în concluzii, ridicarea sancțiunilor pe motorina rusească.
Contribuția României la această dezbatere a încăput în formula ”Vrem un buget rezonabil de mare”. Nu ambițios, nu strategic, nu calibrat pe nevoile unui stat de frontieră. Rezonabil de mare, așa cum ceri o porție la cantină. Restul listei a fost recitat cu conștiinciozitatea unui funcționar care a primit fișa în plic la aeroport. Fără tăieri la agricultură și coeziune, clusterele 4 și 5 pentru Moldova și Ucraina, Marea Neagră în concluzii, un centru de securitate civilă cu Bulgaria.
Coordonarea grupului alături de Meloni a fost prezentată ca un succes diplomatic, semănând cu succesul de social media al celor care postează câte o fotografie alături de cineva important.
– Advertisement –
Marea Neagră e lovită de drone, navele comerciale sunt ținte, iar președintele unui stat de pe țărm a mers la Bruxelles fără să spună un singur cuvânt clar despre cine trage. Întrebat dacă România cere Articolul 4, a răspuns că au trecut ”relativ puține ore” și că vrea toate datele. Am vrea și noi măcar o parte, dar nu ajung niciodată. Întrebat dacă Rusia e în spatele atacurilor, a spus că nu vrea să avanseze prea multe. Promisiunea finală e că ”o să existe o reacție a statului român”. Ne-am liniștit, ne gândeam că nu o să avem nicio reacție și că rămânem nepozițonați. N-am pretenții kamasutriene legate de poziții, dar măcar câte una clară din când în când ar reduce anxietatea colectivă din care se hrănește suveranismul.
Prudența ar fi fost de înțeles la primul incident, dar la al nu știu câtelea, după dronele de pe Dunăre, după cele de la Constanța, după reuniunile NATO convocate chiar la cererea României, prudența devine bâlbâială. Nicușor Dan tratează agresiunea ca pe o problemă de expertiză tehnică, la care concluzia vine când se termină raportul, dar atribuirea e o decizie politică, nu un rezultat de laborator. Liderii care stăteau joi la aceeași masă cu el au învățat să numească Rusia fără să aștepte procesul-verbal.
Despre guvern, în schimb, Nicușor Dan a fost dintr-odată vorbăreț și optimist, probabil pentru că era rost de nițică stabilitate. Ne aflăm ”într-o fază foarte avansată de formare a Guvernului”, demersurile partidelor sunt ”extrem de serioase”, iar cu Ilie Bolojan s-a văzut la unsprezece seara, într-o întâlnire cordială și relaxată, unde subiectele ”au fost atinse, dar nu negociate”. Aici nu mai era nevoie de expertiză tehnică, am identificat salvatorii patriei.
– Advertisement –
Marian Neacșu, vicepremier și ministru de Interne, a fost condamnat definitiv în 2016 la 6 luni cu suspendare pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiica la biroul parlamentar. Florin Barbu, care l-a numit pe Ceaușescu ”președintele nostru”, revine la Agricultură, adică exact la banii pe care Nicușor Dan îi apăra dimineața la Bruxelles. Radu Oprea, care a comparat disponibilizările cu Auschwitz, primește Apărarea în ziua în care președintele discută cu Mark Rutte despre drone. Daniel Zamfir merge la Economie, Natalia Intotero la Mediu. E reconstituirea unei epoci, cu aceleași fețe, la ministerele cu cele mai mari bugete. Tehnocrații lui Niculescu, câți sunt, vor semna angajamentele cu Bruxelles-ul, iar colegii lor vor semna contractele.
Pe 5 octombrie, președintele îl prezenta (fals) pe Luca Niculescu drept un diplomat, adică un om a cărui meserie e să armonizeze poziții, și jura că are garanția direcției pro-occidentale și a țintelor financiare. Zece zile mai târziu, armonizarea arată ca o capitulare politicoasă.
Liberalii promit să nu voteze o moțiune de cenzură 6 luni, cu condiția respectării principiilor puse pe masă de Bolojan. E un credit fără gaj acordat unui guvern în care cei care au dărâmat Cabinetul Bolojan controlează Internele, Justiția și Apărarea. USR votează împotrivă, salvând de la înec ultima fărâmă de normalitate.
Ziua de joi ne lasă un președinte care face exact invers decât ar trebui. Afară, unde i se cere fermitate, e precaut ca un expert judiciar. Acasă, unde i se cere exigență, e îngăduitor ca un naș de cununie.
După votarea previzibilă a Guvernului Niculescu, prietenii coeziunii se vor fi dovedit cei de acasă. Rusia, deocamdată, nu are prieteni declarați la Cotroceni, dar are de partea sa un președinte care așteaptă toate datele, până când România se va prăbuși în diviziunile create de impostura lui Nicușor Dan și a prietenilor săi. Prietenii diviziunii.
Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.
Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.
DE ACELAȘI AUTOR:
* Mai are sens statul național în era Inteligenței Artificiale?
* Rezervația umană
* Anticiparea retroactivă: cum scufundăm topoare, atacăm cu barje și nu suspendăm președinți
* Lupta politicii românești cu prezentul
* Nu vă fie frică, și Nicușor pică!
* Teritorii, conducte și tribut. Cum s-a văzut din China vizita lui Putin la Beijing
* Evanghelia după Donald
* Europa ajunge la antipozi. De ce ar trebui să ne pese
* Lumea de Ieri, Lumea de Azi și Lumea de Mâine
ALTE EDITORIALE:
GRIGORE CARTIANU: Capitularea lui Bolojan în fața PSD – 12 greșeli într-o decizie fatală
ADRIAN PAPAHAGI: Nicușor, Siegfried și AUR
CRISTIAN GHINEA: Țeapa Tarom
CRISTIAN PĂUN: Lipitoarea
CLAUDIU NĂSUI: O nouă provocare
BOGDAN GLĂVAN: Cărbune și picioare-n gard
SORIN BOCANCEA: Homo e rictus
MIHAI RĂZVAN MORARU: Pupă, mă, că te ia mama dracu’!
PAUL PALENCSAR: Acordul sângeros dintre Trump și Putin
VLADIMIR MUNTEANU: ”Secta” lui Georgescu (2): despre falsul profet, un politruc cu apucături de lider sectar
DANA HERING: Speriați de Siegfried
VITALIE COJOCARI: Cum a fost organizată Ciobaniada (VIDEO)
MATEI UDREA: Ce i-a speriat pe Le Pen și Bardella
VASILE POPOVICI: Mi-e rușine
LIVIU POPESCU: Acratimații
DOINA DABIJA: Judecă-mă să te judec?
FLORIN BURTA: Astăzi am pierdut peste 200 de oi
GHEORGHE POSTELNICU: Un barbarism
DANIEL UNCU: Ne-a amenințat și n-a fost încă expulzat?!
GABRIEL CRAINICU: Cre(ș)tinii georgiști l-au înmormântat deja pe CTP
DANIEL BURZ: Craiova – laboratorul Mafiei PSD-AUR
CRISTIAN HUBALI: Ortodoxia nucleară a lui Kirill
ALECU RENIȚĂ: Florile recunoștinței răsar încet și rar, uneori peste o jumătate de veac
NICOLAE DABIJA: Poveste pentru trezit copiii
CITIȚI ȘI:
* Luca Niculescu pregătește un guvern-horror, cu unii dintre cei mai odioși PSD-iști. PNL și USR se compromit dacă votează așa ceva!
* Rareș Bogdan scoate brișca la Bolojan: ”Să-l împingem pe scări!” / ”Să se ducă la USR!” / ”Este profund nociv!”
* Iată de ce trebuie scos USR de la guvernare! Jaful de la Meteorologie, ”cu 5 carduri” – dezvăluit de Diana Buzoianu. PSD o apără ”eroic” pe directoarea ANM
* Un caz grav de trădare națională: Grindeanu a executat ordinul lui Trump de a demite Guvernul Bolojan, care se opunea unei ”afaceri MAGA”. Șeful PSD a fost dat de gol de fosta ”noră” a lui Trump, ambasadoare în Grecia. Ea s-a întânit cu Grindeanu cu 35 de zile înainte de votarea moțiunii de cenzură
* Grindeanu a rămas fără ambasadoarea-tzatziki: combinatoarea anti-Bolojan a fost doborâtă de scandaluri
* Cele trei ”ancore rusești” ale lui Georgescu în escrocheria de 1,1 milioane de euro
* La petrecerea de ziua sa, George Simion a cerut donații pentru ”viitorul” fiului său de doi ani!
* Sondajul care l-a turbat pe Gâdea: AUR 30-32%, PNL 20%, USR 16%, PSD 10-12%
* VIDEO. USR nu mai tolerează comportamentul de maimuță sovietică al lui Gâdea: partidul boicotează emisiunea de linșaj a ”răspopitului”
* VIDEO. Turcescu și Gelu Vișan rag ca măgarii la Arestul Central: ”Călin Georgescu este președinte!”
– Advertisement –
