Autor: Andrei Colțea

Nicușor Dan și Giorgia Meloni, un cuplu politic improbabil (mai ales prin diferența de anvergură politică), apărau ieri la Bruxelles fondurile de coeziune și politica agricolă în viitorul buget european, în timp ce la București Luca Niculescu a depus în Parlament lista unui guvern de coeziune absolută cu dorințele PSD.

Agenda Consiliului European e una dintre cele mai grele din ultimii ani. Energie, cadrul financiar 2028-2034, Ucraina, extinderea, migrația, China. Liderii au găsit timp chiar să-i reproșeze Washington-ului, în concluzii, ridicarea sancțiunilor pe motorina rusească.

Contribuția României la această dezbatere a încăput în formula ”Vrem un buget rezonabil de mare”. Nu ambițios, nu strategic, nu calibrat pe nevoile unui stat de frontieră. Rezonabil de mare, așa cum ceri o porție la cantină. Restul listei a fost recitat cu conștiinciozitatea unui funcționar care a primit fișa în plic la aeroport. Fără tăieri la agricultură și coeziune, clusterele 4 și 5 pentru Moldova și Ucraina, Marea Neagră în concluzii, un centru de securitate civilă cu Bulgaria.

Coordonarea grupului alături de Meloni a fost prezentată ca un succes diplomatic, semănând cu succesul de social media al celor care postează câte o fotografie alături de cineva important.

– Advertisement –

Marea Neagră e lovită de drone, navele comerciale sunt ținte, iar președintele unui stat de pe țărm a mers la Bruxelles fără să spună un singur cuvânt clar despre cine trage. Întrebat dacă România cere Articolul 4, a răspuns că au trecut ”relativ puține ore” și că vrea toate datele. Am vrea și noi măcar o parte, dar nu ajung niciodată. Întrebat dacă Rusia e în spatele atacurilor, a spus că nu vrea să avanseze prea multe. Promisiunea finală e că ”o să existe o reacție a statului român”. Ne-am liniștit, ne gândeam că nu o să avem nicio reacție și că rămânem nepozițonați. N-am pretenții kamasutriene legate de poziții, dar măcar câte una clară din când în când ar reduce anxietatea colectivă din care se hrănește suveranismul.

Prudența ar fi fost de înțeles la primul incident, dar la al nu știu câtelea, după dronele de pe Dunăre, după cele de la Constanța, după reuniunile NATO convocate chiar la cererea României, prudența devine bâlbâială. Nicușor Dan tratează agresiunea ca pe o problemă de expertiză tehnică, la care concluzia vine când se termină raportul, dar atribuirea e o decizie politică, nu un rezultat de laborator. Liderii care stăteau joi la aceeași masă cu el au învățat să numească Rusia fără să aștepte procesul-verbal.

Despre guvern, în schimb, Nicușor Dan a fost dintr-odată vorbăreț și optimist, probabil pentru că era rost de nițică stabilitate. Ne aflăm ”într-o fază foarte avansată de formare a Guvernului”, demersurile partidelor sunt ”extrem de serioase”, iar cu Ilie Bolojan s-a văzut la unsprezece seara, într-o întâlnire cordială și relaxată, unde subiectele ”au fost atinse, dar nu negociate”. Aici nu mai era nevoie de expertiză tehnică, am identificat salvatorii patriei.

– Advertisement –

Marian Neacșu, vicepremier și ministru de Interne, a fost condamnat definitiv în 2016 la 6 luni cu suspendare pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiica la biroul parlamentar. Florin Barbu, care l-a numit pe Ceaușescu ”președintele nostru”, revine la Agricultură, adică exact la banii pe care Nicușor Dan îi apăra dimineața la Bruxelles. Radu Oprea, care a comparat disponibilizările cu Auschwitz, primește Apărarea în ziua în care președintele discută cu Mark Rutte despre drone. Daniel Zamfir merge la Economie, Natalia Intotero la Mediu. E reconstituirea unei epoci, cu aceleași fețe, la ministerele cu cele mai mari bugete. Tehnocrații lui Niculescu, câți sunt, vor semna angajamentele cu Bruxelles-ul, iar colegii lor vor semna contractele.

Pe 5 octombrie, președintele îl prezenta (fals) pe Luca Niculescu drept un diplomat, adică un om a cărui meserie e să armonizeze poziții, și jura că are garanția direcției pro-occidentale și a țintelor financiare. Zece zile mai târziu, armonizarea arată ca o capitulare politicoasă.

Liberalii promit să nu voteze o moțiune de cenzură 6 luni, cu condiția respectării principiilor puse pe masă de Bolojan. E un credit fără gaj acordat unui guvern în care cei care au dărâmat Cabinetul Bolojan controlează Internele, Justiția și Apărarea. USR votează împotrivă, salvând de la înec ultima fărâmă de normalitate.

Ziua de joi ne lasă un președinte care face exact invers decât ar trebui. Afară, unde i se cere fermitate, e precaut ca un expert judiciar. Acasă, unde i se cere exigență, e îngăduitor ca un naș de cununie.

După votarea previzibilă a Guvernului Niculescu, prietenii coeziunii se vor fi dovedit cei de acasă. Rusia, deocamdată, nu are prieteni declarați la Cotroceni, dar are de partea sa un președinte care așteaptă toate datele, până când România se va prăbuși în diviziunile create de impostura lui Nicușor Dan și a prietenilor săi. Prietenii diviziunii.

Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.

Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Mai are sens statul național în era Inteligenței Artificiale?

* Rezervația umană

* Anticiparea retroactivă: cum scufundăm topoare, atacăm cu barje și nu suspendăm președinți

* Lupta politicii românești cu prezentul

* Nu vă fie frică, și Nicușor pică!

* Teritorii, conducte și tribut. Cum s-a văzut din China vizita lui Putin la Beijing

* Evanghelia după Donald

* Europa ajunge la antipozi. De ce ar trebui să ne pese

* Lumea de Ieri, Lumea de Azi și Lumea de Mâine

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Capitularea lui Bolojan în fața PSD – 12 greșeli într-o decizie fatală

ADRIAN PAPAHAGI: Nicușor, Siegfried și AUR

CRISTIAN GHINEA: Țeapa Tarom

CRISTIAN PĂUN: Lipitoarea

CLAUDIU NĂSUI: O nouă provocare

BOGDAN GLĂVAN: Cărbune și picioare-n gard

SORIN BOCANCEA: Homo e rictus

MIHAI RĂZVAN MORARU: Pupă, mă, că te ia mama dracu’!

PAUL PALENCSAR: Acordul sângeros dintre Trump și Putin

VLADIMIR MUNTEANU: ”Secta” lui Georgescu (2): despre falsul profet, un politruc cu apucături de lider sectar

DANA HERING: Speriați de Siegfried

VITALIE COJOCARI: Cum a fost organizată Ciobaniada (VIDEO)

MATEI UDREA: Ce i-a speriat pe Le Pen și Bardella

VASILE POPOVICI: Mi-e rușine

LIVIU POPESCU: Acratimații

DOINA DABIJA: Judecă-mă să te judec?

FLORIN BURTA: Astăzi am pierdut peste 200 de oi

GHEORGHE POSTELNICU: Un barbarism

DANIEL UNCU: Ne-a amenințat și n-a fost încă expulzat?!

GABRIEL CRAINICU: Cre(ș)tinii georgiști l-au înmormântat deja pe CTP

DANIEL BURZ: Craiova – laboratorul Mafiei PSD-AUR

CRISTIAN HUBALI: Ortodoxia nucleară a lui Kirill

ALECU RENIȚĂ: Florile recunoștinței răsar încet și rar, uneori peste o jumătate de veac

NICOLAE DABIJA: Poveste pentru trezit copiii

CITIȚI ȘI:

* Luca Niculescu pregătește un guvern-horror, cu unii dintre cei mai odioși PSD-iști. PNL și USR se compromit dacă votează așa ceva!

* Rareș Bogdan scoate brișca la Bolojan: ”Să-l împingem pe scări!” / ”Să se ducă la USR!” / ”Este profund nociv!”

* Iată de ce trebuie scos USR de la guvernare! Jaful de la Meteorologie, ”cu 5 carduri” – dezvăluit de Diana Buzoianu. PSD o apără ”eroic” pe directoarea ANM

* Un caz grav de trădare națională: Grindeanu a executat ordinul lui Trump de a demite Guvernul Bolojan, care se opunea unei ”afaceri MAGA”. Șeful PSD a fost dat de gol de fosta ”noră” a lui Trump, ambasadoare în Grecia. Ea s-a întânit cu Grindeanu cu 35 de zile înainte de votarea moțiunii de cenzură

* Grindeanu a rămas fără ambasadoarea-tzatziki: combinatoarea anti-Bolojan a fost doborâtă de scandaluri

* Cele trei ”ancore rusești” ale lui Georgescu în escrocheria de 1,1 milioane de euro

* La petrecerea de ziua sa, George Simion a cerut donații pentru ”viitorul” fiului său de doi ani!

* Sondajul care l-a turbat pe Gâdea: AUR 30-32%, PNL 20%, USR 16%, PSD 10-12%

* VIDEO. USR nu mai tolerează comportamentul de maimuță sovietică al lui Gâdea: partidul boicotează emisiunea de linșaj a ”răspopitului”

* VIDEO. Turcescu și Gelu Vișan rag ca măgarii la Arestul Central: ”Călin Georgescu este președinte!”

– Advertisement –

Scriu acest articol tot din China, unde, în doar o săptămână de mai, regia diplomatică de la Zhongnanhai a livrat două momente artistice coregrafiate impecabil pentru a transmite același mesaj către două audiențe diferite: cine are nevoie de noi să vină în audiență!

Mai întâi, tovarășul Jiànguó (川建国, ”Trump constructorul-de-națiune”, evident cea chineză, am explicat porecla într-un articol precedent), care a plecat de la Templul Cerului fără rezultate concrete dincolo de fotografiile cu Cook, Huang și Fink.

Apoi, pe 19 și 20 mai, Vladimir Vladimirovici Putin, la a 25-a sa vizită oficială în China, pe motivul aniversării a 25 de ani de la semnarea Tratatului de Bună-Vecinătate, Prietenie și Cooperare sino-rus din 2001.

Cele două vizite, una după alta, invită la o lectură unitară. Pentru cititorii articolelor mele anterioare, ele intră într-o demonstrație care durează de doi ani, pe care am început-o în mai 2024, sub un titlu pe care unii l-au considerat exagerat (”China își va lua teritoriile înapoi de la Rusia”). Argumentația de atunci, pe scurt: alianța sino-rusă este un truc de scenă, nu un pol geopolitic, pentru că lipsesc valorile comune (simpla absență a liberalismului nu e o valoare în sine), lipsesc obiectivele compatibile (China vrea exact ce are Rusia: teritorii, resurse, deschidere arctică) și lipsește paradigma istorică partajată (în manualele chineze de istorie, ”datoriile” teritoriale rusești sunt calculate la peste 1,5 milioane de kilometri pătrați, peste șase Românii de pământ bogat în combustibili, minerale și terenuri agricole, pentru care Mao promisese să prezinte ”nota de plată”). Pozele de la ceaiurile fără cravată sunt făcute din față, cuțitele se țin la spate.

– Advertisement –

Doi ani mai târziu, putem începe să măsurăm cât de bine a trecut testul timpului această paradigmă.

Vizita din această săptămână este una de continuitate. Tratatul din 2001 este reafirmat, sunt semnate aproximativ 40 de documente de cooperare, relația cu ”dragul meu prieten” a atins ”un nivel fără precedent”, declarație comună despre ”lumea multipolară”, parteneriat fără limite,  fără nori, fără număr… dar arhitectura vizitei nu susține acest fir narativ.

Începem cu protocolul de aeroport, care în diplomația chineză spune mai mult decât declarațiile de presă. Trump fusese întâmpinat pe pistă de vicepreședintele Han Zheng, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic, elita de 7 oameni care conduce de fapt China. Putin a fost întâmpinat de Wang Yi, ”doar” membru al Biroului Politic (24 de oameni) și ministru de Externe. În gramatica protocolară a Partidului, orice înseamnă ceva.

– Advertisement –

Pe de altă parte, funcția de vicepreședinte e în mare măsură simbolică, iar Wang Yi deține mai multă putere efectivă în structurile de stat. Cu alte cuvinte, simbolic, Trump a fost tratat ca un oaspete mai important, însă practic, Putin e luat ceva mai în serios, dar acum, ca și în septembrie 2025 – când venise la parada de 80 de ani de la victoria împotriva Japoniei –, e util mai ales ca decor pentru a da Chinei statutul de lider.

Putin a adus, conform Kremlinului, o delegație ”record”: șefii Gazprom (Alexei Miller), Rosneft (Igor Sechin), Novatek (Leonid Mikhelson), Sberbank (German Gref), VTB (Andrei Kostin), guvernatoarea Băncii Centrale (Elvira Nabiullina), magnatul Deripaska, plus cinci vicepremieri și 8 miniștri. Pe hârtie, impresionant.

Comparați însă cu delegația lui Trump: Cook (Apple), Huang (Nvidia), Musk (Tesla), Fink (BlackRock), Schwarzman (Blackstone), tot capul listei Fortune 500. Diferența nu e doar de prestigiu, ci ține de natura raporturilor economice: Trump a adus ofertanți pentru piața chineză, Putin a adus solicitanți pentru capitalul chinez.

Cel mai semnificativ este însă faptul ca Putin a plecat fără semnătură pe singurul document care conta cu adevărat: Power of Siberia 2. Cei 2.600 de kilometri de conductă prin Mongolia, 50 de miliarde de metri cubi anual din câmpurile Yamal, care alimentau cândva Europa și care, de la invazia Ucrainei, zac neexploatate. Putin venise convins că războiul amerisraelian cu Iranul, blocarea Strâmtorii Hormuz și exploziile din Golf i-au oferit, în sfârșit, pârghia geopolitică așteptată de un deceniu. Niciunul dintre cele aproximativ 40 de documente semnate nu menționează însă conducta, în principal pentru că Beijingul cere prețuri legate de tarifele subvenționate intern ale Rusiei.

Conform datelor Ministerului rus al Dezvoltării Economice, China plătește deja pentru gazul rusesc circa 248 de dolari pe mia de metri cubi, cu 38% mai puțin decât cei 402 încasați de Gazprom de la ceilalți clienți non-CSI. Financial Times a indicat că, pe noua conductă, Beijingul vrea coborârea aproape de prețul subvenționat intern (circa 50 de dolari). Xi îi cere lui Putin să plătească la gaz factura subvenționată a unei gospodine din Krasnoiarsk, iar Putin va sfârși prin a accepta, pentru că pur și simplu Rusia are nevoie de China mai mult decât invers.

În cei doi ani de la articolul din mai 2024, hărțile oficiale chineze au început să folosească toponime chinezești pentru 8 orașe rusești din Extremul Orient. Vladivostok a redevenit Haishenwai (海参崴, ”Golful Castravetelui de Mare”), Habarovsk a redevenit Boli, Sahalin a redevenit Kuyedao, Lanțul Stanovoy a redevenit Munții Xing’an Exteriori. Decizia a venit de la Ministerul Resurselor Naturale în februarie 2023, aparent birocratic, fără surle și trâmbițe, însă mesajul (China consideră regiunea teritoriu ocupat) a fost clar și pentru ruși.

Un document FSB devenit public anul trecut, datat la finalul lui 2023, califica explicit China drept ”inamic” și ”amenințare serioasă la securitatea națională rusă”, citând tocmai redenumirile cartografice și interesul Beijingului pentru Arctica. Naționaliștii chinezi, care în 2022 ceruseră deschis returnarea acestor teritorii (după ce Putin justificase invazia Ucrainei cu argumente istorice traduse, pentru sensibilitățile chineze, drept o reamintire incomodă), au intrat între timp în mainstream-ul Weibo.

Ambele vizite s-au desfășurat după un protocol denotând revenirea la paradigma imperială de la sfârșitul dinastiei Qing, când vizitatorii străini erau primiți la Curte după ritualuri de tribut: aduceau cadouri (de obicei, mai bune decât cele primite), executau gesturi de subordonare formală, iar împăratul împărțea cu grație daruri și titluri în mare măsură simbolice. Curtea nu ”negocia”, doar enunța ce era de la sine înțeles și înregistra recunoașterea status quo-ului de către vizitator.

În mai 2026, această logică a revenit, în formă modernă. Trump a venit ca petiționar pentru deblocarea Strâmtorii Hormuz și a obținut un comunicat asimetric (versiunea americană vorbește despre angajamente concrete, versiunea Xinhua nu pomenește subiectul), recunoscând practic faptul că nu poate rezolva singur o criză inițiată de propria sa administrație. Putin a venit ca petiționar pentru o conductă și a obținut 40 de documente, dar nu pe cel pe care îl voia. Ambii au plecat de la Beijing convinși că au câștigat ceva. Ambii au confirmat, prin simpla prezență la o săptămână distanță unul de celălalt, ceea ce Xi anunțase în 2017, în discursul de la Congresul al 19-lea al Partidului: China revine pe ”centrul scenei” (中央舞台, zhōngyāng wǔtái).

Diferența între cele două vizite este dată de tipul de tribut. Trump aduce tributul vizibil al unei puteri industriale și financiare care încă există, încă are pârghii, dar care a ales să le folosească greșit. Putin aduce tributul discret al unei puteri care se redenumește deja pe hărțile vecinului, care are nevoie să-și vândă gazul la prețul pietei interne și care, peste un deceniu, va depinde de China pentru aproape jumătate din importurile sale de gaz.

Dinamica a fost confirmată simbolic: Putin a citat un proverb chinez – ”Să nu te văd o zi e ca și cum ne-am despărți de trei toamne” (一日不见，如隔三秋). Acesta este un gest-standard de subordonare retorică, întărit de semnificația locației unde s-a luat ceaiul, la Marea Sală a Poporului și nu la Zhongnanhai, centrul puterii chineze, unde a fost primit Trump.

Xi îl tratează pe Trump ca pe un partener de care încă are nevoie să cucerească ceva; pe Putin îl tratează ca pe cineva care a fost deja cucerit. Cu vasalii deja loiali nu mai trebuie să te porți cu prudență ceremonială.

Tovarășul Jiànguó pleacă din Beijing cu ce a putut: o fotografie, un dineu, un G2 retoric pe AI. Tovarășul Putin pleacă fără conductă, fără preț, fără calendar, dar cu 40 de hârtii. Amândoi și-au plătit tributul la curtea imperială, au recunoascut vasalitatea și au fost reconfirmați simbolic de împăratul de la Beijing.

Dacă săptămâna viitoare vine și Ursula von der Leyen, noua ordine mondială, în care toți cei puternici sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alții, ar fi stabilită. Noroc că în Europa ar dura două luni doar să se negocieze și voteze (în unanimitate) doar ruta pe care ar trebui s-o aibă avionul. Așa că până ajungem să aducem tributul, se mai schimbă o dată ordinea mondială!

Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.

Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Cum s-a văzut din China vizita lui Trump la Beijing

* Evanghelia după Donald

* Europa ajunge la antipozi. De ce ar trebui să ne pese

* Tigrul de hârtie din jungla unei lumi multipolare

* Lumea de Ieri, Lumea de Azi și Lumea de Mâine

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Hoțiunea de centură

ADRIAN PAPAHAGI: De unde apar toți acești prostovani?!

CRISTIAN GHINEA: Pentru prietenii mei liberali din PNL. Trei lucruri pe care le puteți face pentru binele României

CRISTIAN PĂUN: Slugi suveraniste

CLAUDIU NĂSUI: Iluzia reformei e mai rea decât absența reformei. Dar cea mai bună e reforma!

SORIN BOCANCEA: Răul cel mai mic

MIHAI RĂZVAN MORARU: Consultări cu Muntele Athos

PAUL PALENCSAR: PSD sabotează grav Armata Română. De aceea s-a înhăitat cu AUR!

BOGDAN GLĂVAN: Căpușele de la Hidroelectrica

VLADIMIR MUNTEANU: Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

DANA HERING: Luați de la AUR! Prostu’ zilei și Mafoame

VITALIE COJOCARI: Irakli moare de grija Moldovei

MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

MATEI UDREA: După MAGA suntem noi, care te facem pe tine!

VASILE POPOVICI: Curca beată de la Craiova, cu perechea din coteț

DOINA DABIJA: Un gest regretabil

FLORIN BURTA: Criza ascunsă a agriculturii românești: piața terenurilor agricole

DANIEL UNCU: Suveranismul de fugă. Cazul Orban

CRISTIAN HUBALI: Ce potriveală: teologul Neamțu și „centrul religios rusesc” au drum în Uganda!

ALECU RENIȚĂ: Primăvara aduce reînvierea

NICOLAE DABIJA: Fratele meu de cruce, tătarul

CITIȚI ȘI:

* Deputatul Mihail Neamțu (AUR) ”a avut onoarea” să-i spună dictatorului din Uganda cât de dictatoare e Ursula de la UE! Kaguta Museveni a venit la putere prin lovitură de stat, conduce de 40 de ani și tocmai a fost reales, la 81 de ani. Soția sa e ministru, iar fiul lor e general și fan Putin

* Sondajul care a isterizat propaganda TV. Cu Bolojan, PNL zdrobește PSD: 21,9% – 13,3%! Premierul e presat să accepte un nou USL, ca să se compromită

* Cele 10 condiții pe care PNL și USR ar trebui să le pună PSD pentru a reface guvernarea ”pro-europeană”

* Bolojan execută primul ”prizonier” de la PSD: îl dă afară de la Hidroelectrica pe ”nășicul” penal al lui Grindeanu! Avram-junior e inculpat pentru luare de mită, tatăl său e condamnat deja

* De unde a pornit furia ”Clanului de la Craiova”: Bolojan a oprit ”conducta de bani” de la buget pentru ”găurile negre” ale Olguței

* Oana Țoiu pune capăt unei mari hoții a lui Adrian Năstase! Prejudiciu de peste un milion de euro

* VIDEO. Minciună bubuitoare a Vioricăi Dăncilă: cică USR-iștii o loveau cu picioarele! ”Erau de o violență extraordinară. De multe ori eram vânătă pe picioare”

* VIDEO. De Ziua Europei, Șoșoacă a rupt steagul UE la mănăstire, alături de fostul ziarist Miron Manega, actual senator SOS. Putinista e plătită cu 20.000 de euro ca europarlamentar

* Propagandă vomitivă a beizadelei AUR-iste Alexandra Păcuraru: ”Simion şi Georgescu, atacaţi pentru că nu sunt de vânzare”. Încă 10.000 de euro amendă pentru Marș TV

* VIDEO. Totul despre un Eurovision neașteptat de bun: România – locul 3. Meritul Pro TV și al lui Tudor Chirilă. Șocul de la Chișinău

– Advertisement –

Scriu acest articol din China, de unde până și muncitorii chinezi nu doar că au auzit de vizita lui Trump la Beijing, dar au și păreri pe subiect, uneori depășind ca nivel de înțelegere unii părerologi de seamă de pe la noi (posibil și de pe la Cotroceni).

Vizita s-a desfășurat între 13 și 15 mai 2026, întârziată cu două luni față de calendarul original din martie din cauza războiului amerisraelian cu Iranul, care continuă. Diplomația modernă este, înainte de orice, regie, iar regizorii chinezi au înțeles imediat că, în 2026, Trump are nevoie de scenă mai mult decât are China nevoie de el.

Cel care ar fi trebuit să vină în calitate de hegemon/arbitru sosește, de fapt, în calitate de petiționar/vasal prin consecințele propriilor acțiuni. Strâmtoarea Hormuz este blocată de la sfârșitul lunii februarie și nu se poate debloca doar declarând că nu e. Prețurile energiei spulberă bugetele aliaților asiatici și europeni ai Americii. Iar Beijingul, cel mai mare consumator de petrol iranian și, în aprilie, mediator tăcut într-o rundă eșuată de negocieri găzduită de Pakistan, este singurul actor cu pârghie reală asupra Teheranului.

Trump a declarat înainte de plecare că ”nu are nevoie de ajutor pe Iran”. Dar dacă nu ar fi avut, nu ar fi spus-o.

– Advertisement –

După întâlnire, comunicatul Casei Albe menționează că ”cele două părți au convenit că Strâmtoarea Hormuz trebuie să rămână deschisă” și că ”Iranul nu poate avea niciodată armă nucleară”.

Comunicatul Xinhua nu suflă o vorbă nici despre Hormuz, nici despre programul nuclear iranian… doar pomenește generic ”Orientul Mijlociu”.

Pentru cei nefamiliarizați cu subtilitățile diplomatice asiatice, trebuie menționat că exact asimetria concluziilor este mesajul real. Versiunea americană este pentru consum intern, însă China decide care au fost de fapt termenii și concluziile întâlnirii.

– Advertisement –

Trump a venit la Beijing cu Pete Hegseth (Nixon venise cu Kissinger în 1972, ca să înțelegeți diferența), dar și cu floarea tehno-capitalismului american: Cook (Apple), Ortberg (Boeing), Mehrotra (Micron), Amon (Qualcomm), Fink (BlackRock), Schwarzman (Blackstone), Solomon (Goldman), Powell (Meta) și alții. Musk și Huang nu erau pe lista oficială; Huang s-a îmbarcat la escala de realimentare din Alaska, ceea ce înseamnă negociere de ultim moment, importantă ținând cont de rivalitatea Chinei cu NVIDIA în materie de procesoare. Delegația a semănat suspect de mult cu un tribut colectiv al capitalului american la ”fiul cerului” de la Beijing.

Problema cea mai spinoasă rămâne însă Taiwanul. Înainte de plecare, Trump a anunțat public că va discuta cu Xi vânzările de armament către Taipei (care violează una dintre cele Șase Asigurări). Sub această frază aparent banală se ascunde miza reală a summitului: Beijingul cere de luni de zile ca Washingtonul să-și mute formula oficială de la ”we do not support Taiwan independence” la ”we oppose Taiwan independence”.

Xi și-a întâmpinat oaspetele cu o frază care în textele chineze de politică externă funcționează ca semnal de escaladare controlată: dacă problema taiwaneză este ”gestionată prost”, cele două țări vor ajunge la coliziune sau conflict, într-o ”situație extrem de periculoasă”.

La banchet, Xi a invocat formula confucianistă a parteneriatului în locul rivalității. Aceasta apare ca o contradicție doar dacă nu înțelegem modul în care PCC comunică (prin reducere politicoasă de opțiuni până când rămâne una singură, cea chineză). Xi nu a obținut totuși încă formula dorită, dar a obținut ridicarea Taiwanului la rangul de ”cea mai importantă chestiune” a relației și acceptarea tacită a faptului că totul este negociabil.

Trump pleacă din Beijing cu micile trofee de genul celor pe care și eu i le dau fiicei mele de 4 ani ca să nu mă întrerupă de la chestii serioase (de exemplu când scriu articole): 200 de aparate Boeing 737 (după ce Boeing negociase inițial 500), reluarea importurilor de soia, ulei, gaze lichefiate, precum și redeschiderea – anunțată chiar în dimineața summitului – a pieței chineze pentru sute de abatoare americane după un embargo de 15 luni. Chestii strălucitoare, care arată bine în titluri și se citesc bine la fermierii din Iowa înaintea midterm-urilor, dar fără semnificație geopolitică și chiar cu șanse destul de puține de implementare. Memorandumul cu West Virginia din 2017, semnat în fastul vizitei trumpiene anterioare, depășea PIB-ul întregului stat și nu s-a materializat niciodată.

Beijingul a învățat acest meta-pattern și-l aplică metodic: cifre mari, materializare amânată sau condiționată, în schimbul unor concesii cu efect ireversibil imediat. Mai mult, redeschiderea pieței pentru carnea de vită (gest unilateral de bunăvoință făcut înainte ca tratativele să înceapă) este, în vocabularul tradiției imperiale chineze, un xià mǎ wēi (下马威): cadoul ostentativ oferit oaspetelui la coborârea din șa pentru a-i reaminti, blând, cine se află în control. Dacă nu mă credeți, să ne amintim că Beijingul a folosit decisiv în 2025 pârghia pământurilor rare pentru a smulge armistițiul Busan, urmat de un an de amânare (nu retragere) a sancțiunilor, depinzând acum de o eventuală extensie a acelui termen, încă neconfirmată.

Trezorierul american Bessent a anunțat, în timp ce încă se desfășura summitul, că ”cele două superputeri AI urmează să stea de vorbă” pentru un protocol comun. Aceasta este, dacă o luăm în serios, un fel de G2 tehnologic care ar face AI Act-ul Bruxelles-ului să fie reclasat în categoria reglementărilor regionale (după ce a reprezentat, ca și alte norme europene, o inspirație pentru toți ceilalți actori globali).

Însă cel mai important moment al summitului (pentru cei care vorbesc limba plenarelor PCC) a fost formularea din toastul lui Xi că ”Marea Rejuvenare a Națiunii Chineze și A Face America Măreață Din Nou (MAGA) pot merge mână în mână”. Conceptul de zhōnghuá mínzú wěidà fùxīng (中华民族伟大复兴) este formula doctrinară centrală a lui Xi din 2012 încoace, finalitatea oficială a Partidului până în 2049. A o așeza retoric pe același plan cu un slogan electoral american este un compliment care funcționează ca echivalare impusă.

Prin vizita lui Trump la Beijing, interpretată în Occident ca o destindere (sper să nu o dau în nicușorisme), se ratifică în realitate faptul că Statele Unite, supraextinse în Orientul Mijlociu, au nevoie de Beijing mai mult decât invers. Se mai ratifică faptul că Taiwanul a devenit, în lexicul Casei Albe, o monedă printre altele, dar și că modelul tranzacțional trumpian (pe care europenii continuă să-l interpreteze ca aberație istorică, recuperabilă printr-o viitoare administrație democrată) devine noua linie de bază a diplomației mondiale. Europa nu reușește din păcate încă să depășească stadiul de spectator și cărăuș de consecințe ale deciziilor altora.

Templul Cerului a fost ales pentru fotografie deoarece era locul unde împărații Chinei mergeau să negocieze cu Cerul, nu cu egali… pentru că nu aveau egali. Din perspectivă chineză, Trump a venit să plătească tributul (simbolic deocamdată). Trump crede că a venit să ”negocieze”, însă China nu negociază. Doar dictează și așteaptă până când realitatea prinde din urmă cerințele sale, chiar dacă durează decenii întregi.

Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.

Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Evanghelia după Donald

* Europa ajunge la antipozi. De ce ar trebui să ne pese

* Tigrul de hârtie din jungla unei lumi multipolare

* Lumea de Ieri, Lumea de Azi și Lumea de Mâine

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Hoțiunea de centură

ADRIAN PAPAHAGI: De unde apar toți acești prostovani?!

CRISTIAN GHINEA: Partidul Suveranist Demolator

CRISTIAN PĂUN: Slugi suveraniste

CLAUDIU NĂSUI: Iluzia reformei e mai rea decât absența reformei. Dar cea mai bună e reforma!

SORIN BOCANCEA: Răul cel mai mic

MIHAI RĂZVAN MORARU: Consultări cu Muntele Athos

PAUL PALENCSAR: PSD sabotează grav Armata Română. De aceea s-a înhăitat cu AUR!

BOGDAN GLĂVAN: Căpușele de la Hidroelectrica

VLADIMIR MUNTEANU: Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

DANA HERING: Această scursură a jurnalismului românesc

VITALIE COJOCARI: Irakli moare de grija Moldovei

MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

MATEI UDREA: După MAGA suntem noi, care te facem pe tine!

VASILE POPOVICI: Curca beată de la Craiova, cu perechea din coteț

DOINA DABIJA: Un gest regretabil

FLORIN BURTA: Criza ascunsă a agriculturii românești: piața terenurilor agricole

DANIEL UNCU: Suveranismul de fugă. Cazul Orban

CRISTIAN HUBALI: Ce potriveală: teologul Neamțu și „centrul religios rusesc” au drum în Uganda!

ALECU RENIȚĂ: Primăvara aduce reînvierea

NICOLAE DABIJA: Fratele meu de cruce, tătarul

CITIȚI ȘI:

* Deputatul Mihail Neamțu (AUR) ”a avut onoarea” să-i spună dictatorului din Uganda cât de dictatoare e Ursula de la UE! Kaguta Museveni a venit la putere prin lovitură de stat, conduce de 40 de ani și tocmai a fost reales, la 81 de ani. Soția sa e ministru, iar fiul lor e general și fan Putin

* Sondajul care a isterizat propaganda TV. Cu Bolojan, PNL zdrobește PSD: 21,9% – 13,3%! Premierul e presat să accepte un nou USL, ca să se compromită

* Cele 10 condiții pe care PNL și USR ar trebui să le pună PSD pentru a reface guvernarea ”pro-europeană”

* Bolojan execută primul ”prizonier” de la PSD: îl dă afară de la Hidroelectrica pe ”nășicul” penal al lui Grindeanu! Avram-junior e inculpat pentru luare de mită, tatăl său e condamnat deja

* De unde a pornit furia ”Clanului de la Craiova”: Bolojan a oprit ”conducta de bani” de la buget pentru ”găurile negre” ale Olguței

* Oana Țoiu pune capăt unei mari hoții a lui Adrian Năstase! Prejudiciu de peste un milion de euro

* VIDEO. Minciună bubuitoare a Vioricăi Dăncilă: cică USR-iștii o loveau cu picioarele! ”Erau de o violență extraordinară. De multe ori eram vânătă pe picioare”

* VIDEO. De Ziua Europei, Șoșoacă a rupt steagul UE la mănăstire, alături de fostul ziarist Miron Manega, actual senator SOS. Putinista e plătită cu 20.000 de euro ca europarlamentar

* Propagandă vomitivă a beizadelei AUR-iste Alexandra Păcuraru: ”Simion şi Georgescu, atacaţi pentru că nu sunt de vânzare”. Încă 10.000 de euro amendă pentru Marș TV

* VIDEO. Totul despre un Eurovision neașteptat de bun: România – locul 3. Meritul Pro TV și al lui Tudor Chirilă. Șocul de la Chișinău

– Advertisement –

E uimitor că, de fiecare dată când credem că s-a atins limita aberației, aceasta e spulberată câteva zile mai târziu cu o naturalețe dezarmantă, pe care nici scriitori de comedie politică precum Armando Iannucci (recomand orice film produs sau regizat de el) nu ar putea-o captura.

Duminică seara, 12 aprilie 2026, Donald Trump a postat pe Truth Social o imagine generată cu inteligență artificială în care apărea îmbrăcat într-o robă albă cu eșarfă roșie, cu o mână pe fruntea unui bolnav (care sincer semăna mai mult cu Jeffrey Epstein, cu tot respectul pentru Jon Stewart care pretinde că el ar fi fost alesul) și cu cealaltă emanând lumină. În jurul lui, o asistentă, un soldat, o femeie care se ruga, vulturi pleșuvi, Statuia Libertății și drapelul american. Compoziția era în stilul artei religioase renascentiste. Iisus vindecând bolnavii, doar că în loc de Iisus era un prădător sexual sociopat de 79 de ani care nu reușește să citeze corect Biblia.

Postarea a venit la mai puțin de o oră după ce Trump l-a atacat pe Papa Leon al XIV-lea pe aceeași platformă, numindu-l ”SLAB pe criminalitate și teribil pe politică externă”, acuzându-l că ”se pune bine cu Stânga Radicală” și pretinzând că meritul alegerii primului papă american îi revine tot lui. Trump a adăugat că-l preferă pe fratele papei, Louis, ”pentru că Louis e tot MAGA, el înțelege!”.

– Advertisement –

Luni dimineața, după o avalanșă de critici, inclusiv din interiorul propriei baze electorale, Trump a respectat principiul TACO și a șters imaginea, cu explicația: ”Am crezut că sunt eu ca doctor”. J. D. Vance, vicepreședintele catolic, a explicat la Fox News că Trump ”făcea o glumă” căreia ”oamenii nu i-au înțeles umorul”, avertizându-l cu această ocazie și pe papă să nu fie atent când discută despre chestiuni teologice (practic asta fiind jobul sfințeniei sale, care, pentru catolici precum Vance, mai e și infailibil). Aceeași apărare (cu gluma) folosită în mai 2025, când Trump postase o imagine AI cu el însuși ca papă, la câteva zile după moartea Papei Francisc.

Trei episoade în mai puțin de un an: Trump ca papă, Trump atacând papa, Trump ca Iisus. Dacă încă mai credeți că e vorba despre o serie de gafe – simptom al demenței care se instaurează încet, dar inevitabil la Casa Albă –, vă anunț că lucrurile sunt mai complicate.

Anatomia unei religii fără teologie

Indiferent de ce scriu jurnaliștii senzaționaliști, MAGA nu e o religie. Nu are teologie sistematică, nu are text sacru (deși Trump vinde Biblii cu drapelul american la 75 de dolari bucata), nu are sacramente. Dar are elemente ale unei religii (să le numim blocuri constitutive), care o fac un fenomen politic de construcție religioasă. Să le enumerăm.

– Advertisement –

Are o autoritate religioasă. Încă din 2019, Trump s-a autodeclarat ”the Chosen One” – ”Alesul” – într-o conferință de presă despre războiul comercial cu China. Formularea poate fi citită ca ironie, dar a fost preluată literal de baza sa protestantă și nu a fost niciodată corectată. Când a supraviețuit tentativei de asasinat din iulie 2024, narațiunea s-a cristalizat definitiv: Dumnezeu l-a salvat, și a făcut-o cu un scop. Senatorul Tim Scott a numit supraviețuirea un ”miracol”, un moment în care ”diavolul a venit în Pennsylvania”.

Are o simbolistică religioasă. Imaginile AI sunt doar ultimul strat. La raliul din Butler, Pennsylvania, unde a fost împușcat, un camion staționa afară cu o imagine în care Iisus ținea mâinile pe umerii lui Trump. Tricourile cu Trump însângerat și textul ”BULLETPROOF” s-au vândut cu miile. Fotografia cu pumnul ridicat, sânge pe față, steag în spate – compoziția aceasta a înlocuit, printre altele, în imaginarul MAGA, iconografia tradițional creștină, tendință reflectată și în postarea de duminică.

Are o mitologie bazată pe persecuție și mântuire. Inculpările penale au fost reinterpretate ca încercări prin care trece profetul, procesele au devenit Golgota, condamnarea a devenit martiriul. ”Mă persecută pe mine ca să ajungă la voi” – fraza preferată a lui Trump la mitinguri este o parafrază inconștientă (sau nu, dar nu-l bănuiesc pe Trump de vreo subtilitate teologică) a discursului hristic. Suferința liderului devine suferința poporului; atacul asupra lui devine un atac asupra tuturor.

Are un ritual de comuniune. Nu liturghia, ci raliul. Nu euharistia, ci șapca roșie. Nu predica, ci discursul de două ore în care Trump trece de la politică fiscală la insulte personale și la promisiuni mesianice fără nicio tranziție logică, exact cum funcționează un discurs revelator: nu prin coerență, ci prin intensitate emoțională.

Și are, acum, ca orice sectă, un conflict cu autoritatea religioasă instituțională. Ceea ce s-a întâmplat duminică nu e doar un conflict între un președinte și un papă, ci e un conflict de jurisdicție sacră, asemănător celui din Evul Mediu între guelfi și ghibelini. Trump nu l-a atacat pe Leon al XIV-lea ca politician, l-a atacat ca rival religios, intrând mai degrabă în registrul schismei.

Dinamica MAGA ca mișcare cvasi-religioasă nu e, din păcate pentru Europa, doar o curiozitate antropologică americană, ci e un model exportabil și exportat.

Tentativa de sacralizare a liderului politic, folosirea limbajului religios în scopuri de mobilizare, construirea unei narațiuni de persecuție în care adversarii sunt demonizați literal (nu metaforic), transformarea loialității politice în act de credință – toate acestea au apărut, în forme mai palide dar recognoscibile, în Europa ultimilor ani. Orban s-a prezentat drept apărătorul creștinătății europene. Kaczynski a folosit Biserica Catolică poloneză ca instrument de legitimare. Putin are binecuvântarea Patriarhului Kirill pentru fiecare rachetă lansată asupra Ucrainei.

Diferența este că Trump nu mai folosește religia ca instrument – Trump devine religia. E un pas calitativ, nu cantitativ. Când liderul nu mai e ”alesul lui Dumnezeu”, ci se postează pe sine ca Dumnezeu, bariera simbolică a fost deja traversată, iar retragerea postării nu anulează transgresiunea, o confirmă: dacă n-ar fi fost transgresiune, n-ar fi fost nevoie să o șteargă.

J. D. Vance, catolic convertit, om de Yale, teoretic instruit în discernământ teologic, a apărat postarea ca ”umor” – o poziție extrem de periculoasă, pentru că normalizează blasfemia ca instrument politic. Odată ce publicul acceptă că liderul poate ”să glumească” cu imaginea lui Hristos, orice registru sacru devine disponibil pentru instrumentalizare politică și nu mai există nimic prea sfânt pentru a fi transformat în memă. Iar asta e, poate, cea mai eficientă strategie de sacralizare: nu cea care insistă, ci cea care testează limita, se retrage și revine. Așa funcționează desensibilizarea. Și așa se construiesc religiile noi: nu printr-o revelație, ci prin repetiție. Diferența față de cultele clasice e doar de scală: MAGA e un cult cu acces la coduri nucleare.

Și în Europa avem astfel de fenomene politico-religioase: recent detronatul Orban s-a prezentat timp de un deceniu drept apărătorul creștinătății europene împotriva ”invaziei” musulmane, transformând religia în armură ideologică pentru un proiect autoritar. Kaczynski a folosit Biserica Catolică poloneză ca bază de legitimare și mobilizare, până la punctul în care preoții făceau campanie de la amvon. Putin are binecuvântarea Patriarhului Kirill pentru fiecare rachetă lansată asupra Ucrainei, într-o simbioză între stat și biserică pe care nici țarii nu o aveau atât de explicită.

Marți, Călin Georgescu s-a prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde este judecat pentru complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Susținătorii l-au așteptat afară cu porumbei albi și ouă roșii de Paște. Când a ieșit din clădire, porumbeii au fost eliberați. La microfoane, Georgescu a declarat că ”această Înviere Sfântă și Frumoasă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu este doar un eveniment epuizat cu aceste zile, ci este un start al unui proces continuu de transformare”. Apoi a adăugat, ca de fiecare dată: ”Dumnezeu, patrie, familie, onoare”.

”A venit vremea să pregătim țara pentru venirea lui Hristos” – fraza aceasta a fost mesajul campaniei care i-a adus 2,1 milioane de voturi în primul tur din 2024. Georgescu se prezenta, literal, drept pregătitorul revenirii lui Hristos. Un precursor mesianic, care, spre deosebire de Trump, nici măcar nu avea nevoie de imagini AI, folosind citate biblice, preoți care făceau campanie pe Facebook-ul parohiilor, și o bază electorală pentru care granița dintre credință și vot devenise de mult irelevantă.

Georgescu însă, spre deosebire de Trump, nu se retrage niciodată, pentru că în universul lui nu există limită (dar și pentru că nu a ajuns președinte… încă): totul e sacru, totul e misiune, totul e chemare divină. Dacă Trump e un showman care instrumentalizează blasfemia, Georgescu e un mistic care a internalizat-o. Mecanismul de bază e același: substituirea comunității religioase cu comunitatea politică, a sacramentului cu ritualul de masă, a teologiei cu loialitatea necondiționată față de lider. România, cea mai religioasă țară din Uniunea Europeană conform Pew Research, e un teren ideal pentru această substituție, nu pentru că românii ar fi naivi, ci pentru că infrastructura emoțională e deja acolo, și nimeni n-a construit un filtru instituțional eficient între ea și urna de vot.

În același weekend, pe două continente, un președinte se postează ca Iisus și un fost candidat acuzat de lovitură de stat transformă mersul la tribunal într-o procesiune pascală. Distanța dintre un lider populist și un lider mesianic nu e un drum lung, mai ales pentru cei care nu mai fac diferența între un gest politic și un semn divin.

Politica populistă a terminat de consumat adevărul, apoi raționalul, și acum consumă sacrul, până când rămânem doar cu anomia și nihilismul.

Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.

Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Europa ajunge la antipozi. De ce ar trebui să ne pese

* Tigrul de hârtie din jungla unei lumi multipolare

* Lumea de Ieri, Lumea de Azi și Lumea de Mâine

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Lecția USR pentru PNL

ADRIAN PAPAHAGI: Ce apocalipsă de patriotism!

CRISTIAN GHINEA: Este Trump un Sulla al republicii americane sau un furuncul trecător?

CRISTIAN PĂUN: PSD ține cu poporu’

CLAUDIU NĂSUI: Cetățean român, firmă europeană

SORIN BOCANCEA: Amurgul zeilor

PAUL PALENCSAR: Se închide Fabrica de minciuni!

BOGDAN GLĂVAN: Raționalizarea carburanților

MIHAI RĂZVAN MORARU: Formidabila lecție maghiară

MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

VLADIMIR MUNTEANU: Miercurea Trădării – asasinarea democrației ca ritual. Nicușor Dan a trădat precum Iuda

DANA HERING: Și totuși, guru va face benzina un leu! Colonelu’ e de acord

VITALIE COJOCARI: Cârtița lui Trump

MATEI UDREA: De aici venim: de la 50 de dolari!

VASILE POPOVICI: Șarlatanie la Timișoara: preoții au promovat un senator AUR sub nume fals, pentru a-i ascunde trecutul conspiraționist-legionar!

DOINA DABIJA: Cugetul înfumurat

FLORIN BURTA: Reorganizarea administrativ-teritorială a României poate schimba paradigma politică?

GHEORGHE POSTELNICU: Rețeta fericirii

DANIEL UNCU: Răfuiala TV-securiștilor

ALECU RENIȚĂ: Genocidul comis împotriva Basarabiei – să fie recunoscut oficial!

CRISTIAN HUBALI: Văcuța de muls la care să nu te duci niciodată=

NICOLAE DABIJA:  Cerul din pustie

CITIȚI ȘI:

* Băsescu: ”Trump şi Putin vor să destrame Europa. Duminică au aflat că nu se poate! Poporul maghiar i-a bătut măr”

* Orban a fost zdrobit, de mână cu Putin și Trump! Pro-europenii de la Tisza vor avea majoritate constituțională: peste două treimi în Parlament

* Maghiarii din România, manipulați de UDMR, au votat masiv cu Viktor Orban: aproape 90%! ”Am greșit”, spune senatorul Tanczos Barna

* Ministrul PSD al Justiției a „executat-o” pe procuroarea care a contribuit la recuperarea coifului de la Coţofeneşti

* A fost arestat șeful-de-șpăgi al lui Grindeanu! Cristian Anton ținea 500.000 de euro în dulap, într-o cutie de pantofi. Liderul PSD tremură: dacă vorbește fostul său șef de cabinet, cu care „lucrează” de două decenii, de la Timișoara?!

* Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice

* Posibilă alianță de dreapta pentru alegerile din 2028, gen Alianța DA din 2004. Discuții între PNL, USR și alte partide, pentru liste comune la locale și parlamentare

* Anca Alexandrescu. „Mi-au dat lacrimile”. Aliatul ei: „Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru această veste minunată!”

* VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

* VIDEO. Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Voiculeț, Ghilezan, Alexandra Păcuraru

* Ponta a susținut de fațadă România. Pe dedesubt avea tricoul Turciei! Apoi… kendisini eleştiren Rumenleri gücendirdi!

– Advertisement –

Într-o lume-laborator pentru verificarea teoriei haosului pe care am expus-o anterior, cu un Joker mai puțin inteligent decât cel din Batman pe post de agent al haosului, UE reușește să ne plictisească cu un alt acord de liber schimb, de această dată cu Australia.

Opt ani de negocieri, blocate în 2023 din cauza unor cote la carnea de vită, deblocate în 2025 nu prin vreo revelație comercială, ci prin simplul fapt că Donald Trump a transformat economia globală într-un ring de wrestling. Brusc, toți cei care nu vor să fie aruncați din corzi în corzi au descoperit virtuțile cooperării.

98% din exporturile australiene vor intra în UE fără taxe vamale; exporturile europene către Australia vor crește cu aproximativ 33% în 10 ani; firmele europene economisesc un miliard de euro pe an din eliminarea tarifelor; australienii vor cumpăra mașini electrice și brânzeturi europene mai ieftin; iar europenii vor primi acces mai ușor la litiu, aluminiu și mangan australian – adică exact resursele de care depinde toată industria bateriilor, a semiconductorilor și a tranziției verzi.

Altfel spus, UE tocmai a anihilat principala armă economică a Beijingului fără să tragă un singur foc.

– Advertisement –

Dar acordul nu e doar despre comerț. Ursula von der Leyen, într-un alt discurs care ar fi meritat mai multă atenție din partea presei europene, a spus în fața Parlamentului australian lucruri pe care acum câțiva ani ar fi avut curaj să le spună doar un think-tank exotic de marginal: „Dependențele pot fi transformate în arme”; „Securitatea Europei și stabilitatea Indo-Pacificului nu sunt conversații separate”; „Încrederea contează mai mult decât tranzacțiile”.

Acesta nu e limbaj de birocrat european (acuzație pe care o găsiți des la mine), e limbaj de lider care arată că a înțeles că lumea s-a schimbat cu fiecare discurs.

Mai mult, mai avem și un parteneriat de apărare și securitate, cooperare pe intelligence, cyber-security, minerale critice și contra-terorism, plus intrarea Australiei în Horizon Europe, programul de cercetare al UE, din 2027.

– Advertisement –

Cu alte cuvinte, UE nu a semnat doar o factură comercială, ci a pus o piesă strategică pe tabla de șah a Indo-Pacificului, complementar cu acordul similar semnat cu India la începutul anului.

UE este într-un proces de trezire forțată. Ani de zile, Europa a funcționat pe premisa că economia globală e un joc cooperativ, că regulile se respectă, că aliații rămân aliați. Această premisă este în prezent invalidată de realitate. Ce vedem acum – acordul cu Australia, acordul cu India, acordul cu Mercosur (controversat, dar semnat), negocierile cu ASEAN – este o Europă care își construiește, în viteză, o rețea de parteneriate alternative. Nu pentru că și le dorește, ci pentru că nu mai are de ales.

Să sperăm că bravii parlamentari europeni, în frunte cu vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, nu se vor mai ascunde în spatele procedurilor birocratice de frica câtorva fermieri veniți la Bruxelles călare pe tractoare subvenționate și vor susține viziunea Comisiei (în sfârșit, habemus viziune!).

România, ca stat membru al UE, beneficiază automat de aceste acorduri, iar firmele românești vor putea exporta în Australia în condiții mai bune.

Beneficiul real nu e comercial, e strategic: acordul reprezintă dovada clară că UE începe să gândească și să acționeze ca un actor geopolitic, nu doar ca o piață comună, chiar cu o viteză insuficientă și cu o comunicare dezastruoasă. Câți români știu că UE a semnat acest acord cu Australia? Câți știu că el include și un parteneriat de apărare? Câți pot conecta litiul australian de mașina electrică pe care speră s-o cumpere peste cinci ani?

Aproape nimeni, pentru că UE, ca și președintele sau premierul României, comunică în limbaj birocratic cu publicul și deloc între ei. Acest deficit de comunicare este spațiul în care narațiunile extremiste prosperă: dacă nimeni nu explică de ce Europa contează, oricine poate pretinde că nu contează.

România, care trimite la Bruxelles unii europarlamentari ce nu vorbesc niciodată în plenul Parlamentului European și care tratează funcția ca pe o sinecură, contribuie cu entuziasm la această problemă. Avem nevoie de oameni care nu doar să fie acolo, ci să înțeleagă ce se întâmplă acolo și să explice acasă de ce contează.

Acordul UE–Australia nu ne va schimba viața mâine. Dar e o cărămidă dintr-un zid pe care Europa îl construiește nu ca să se izoleze, ci ca să se consolideze pentru a putea rămâne în picioare. Întrebarea pentru noi, românii, e dacă suntem parte din construcție sau doar locatarii de la etajul 2 care se plâng de zgomotul de pe șantier.

Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.

Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Tigrul de hârtie din jungla unei lumi multipolare

* Lumea de Ieri, Lumea de Azi și Lumea de Mâine

ALTE EDITORIALE:

– Advertisement –

În timp ce în România se face o politică a cutiilor de pantofi, restul lumii trece printr-o redefinire a arhitecturii de securitate, fapt pe care nu-l mai putem exila în domeniul speculațiilor după recentele declarații atât ale lui Donald Trump, cât și ale trupei lui de circ de la Washington.

Într-un interviu pentru „Daily Telegraph”, clovnul suprem a numit NATO un „tigru de hârtie” și a afirmat că SUA ia în considerare retragerea din alianță din cauza lipsei de reciprocitate. În același timp, el a batjocorit capacitățile militare ale Marii Britanii și a acuzat aliații europeni că nu se implică într-o problemă care îi (ne) afectează direct.

Ce mă surprinde pe mine mai mult e șocul și groaza stârnite de aceste declarații în Europa, unde avem prostul obicei de a nu spune lucrurilor pe nume, pentru că așa problema poate părea mai puțin gravă și o putem îngropa sub proceduri birocratice și apeluri la echilibru și stabilitate. E ușor să-l numim pe Trump „nebun” (în principal, pentru că așa este) sau să ne oferim expertiza valoroasă în strategia pe care SUA ar trebui s-o adopte în Iran sau Ucraina. E mai greu să acceptăm însă că Trump e mai aproape de realitate decât suntem noi, pentru că el o creează: NATO, în contextul geopolitic actual, nu mai are prea mult sens, devenind un tigru de hârtie prin însuși faptul că președintele SUA l-a numit tigru de hârtie.

Scăpăm ușor din vedere faptul că NATO a funcționat de la început tranzacțional: SUA oferea umbrela de securitate asupra lumii libere în schimbul solidarității politice și al recunoașterii supremației geopolitice americane într-o lume postbelică bazată pe reguli. Timp de decenii, America a scris agenda de politică externă a aliaților săi (inclusiv a României) pentru că interesele strategice erau, în mare parte, convergente: inițial controlarea URSS, apoi stabilizarea lumii unipolare de la sfârșitul care nu a mai venit al istoriei (încheierea Războiului Rece), lupta împotriva terorismului de după 9/11 și alte obiective mai mici, toate atinse prin coordonare și cooperare între aliați.

– Advertisement –

Așa cum lumea care a creat ONU nu mai există, și cea care a creat NATO își trăiește ultimele clipe, pentru că această convergență strategică nu mai există. Asimetria din relația dintre SUA și aliații săi europeni devine un risc într-o lume multipolară, așa cum s-a văzut în „cazul Groenlanda” sau în bulismul taxelor vamale. Acum, Trump vrea să utilizeze această asimetrie pentru a forța un ajutor din partea europenilor în Iran, un conflict început fără niciun fel de consultare cu aceștia. Într-o lume în care NATO ar mai fi avut sens, acest ajutor ar fi trebuit totuși să vină imediat și practic necondițonat, mai ales pentru că acest conflict riscă să coste mai mult Europa decât SUA. Totuși, acest ajutor nu vine, deși câteva state, printre care și România, și-au declarat intenția să intervină strict pentru a debloca strâmtoarea Ormuz.

Întrebarea nu este de fapt DACĂ ar trebui să-i ajutăm pe americani să controleze strâmtoarea Ormuz. Întrebarea este DE CE să intervenim? Surprinzător poate pentru cei care mă citesc, personal cred că ar trebui s-o facem, dar din cu totul alte motive față de cele vehiculate de Trump, Rubio sau Hegseth. Dacă am face-o pentru a salva o paradigmă de securitate învechită, în speranța că SUA ne va proteja în continuare de Rusia și alte amenințări (fie și după ce Trump va ajunge la coșul de gunoi al istoriei), ar fi o mutare greșită, pentru că realitatea ne va prinde din urmă și ne va trage de urechi. Dacă am face-o ca să ne protejăm interesele economice de moment și să demonstrăm anumite capacități operaționale, câștigând timpul necesar pentru a ne construi autonomia energetică, militară și geopolitică, ar însemna că operăm în paradigma corectă.

În mod similar, dacă decidem să NU intervenim, s-o facem pentru motivele corecte. Argumentele principiale pe care le aud din capitalele europene sunt absurde: „nu e războiul nostru” sau „n-am fost consultați” sau „SUA a încălcat dreptul internațional” demonstrează același retard geopolitic care face ravagii la Cotroceni. Repet ideea de mai sus, la scară mai mică: lumea în care acest război a început nu mai e aceeași cu lumea de astăzi, prin urmare chestiuni legate de drept internațional sau orgolii rănite sunt irelevante. Europa riscă să fie băgată în criză. Da, de un război început de alții într-un mod poate irațional, însă criza e reală.

– Advertisement –

Putem aștepta ca lucrurile să se așeze de la sine, alocând resursele necesare unei intervenții pentru consolidarea securității Europei și lăsând SUA să-și epuizeze resursele într-un conflict pe care nu știe cum să-l încheie pentru că nu a avut obiective, ceea ce va schimba din nou raporturile cu foștii aliați, cel mai probabil în favoarea noastră. Putem evita intervenția de frică să nu devenim țintele terorismului sponsorizat de regimul criminal de la Teheran. Putem să nu intervenim pentru că nu e clar câte resurse vor fi necesare, din cauza confuziei strategice americane. Putem rămâne spectatori din motive de politică internă. Putem chiar folosi această criză pentru a scăpa în sfârșit de blestemul combustibililor fosili.

Important este, orice am face, să operăm în paradigma corectă, în care SUA e un rival geopolitic, ca și China, Rusia etc. Nu putem reacționa indignat la nesfârșit la amenințările cu dezintegrarea NATO, susținute (paradoxal) de un Mark Rutte pe post de portavoce a absurdului servil. Uniunea Europeană, prin eforturile admirabile ale mult criticatei (inclusiv de către subsemnatul) Ursula von der Leyen, își construiește o poziție importantă în noua lume multipolară, prin acorduri de tipul celor cu MERCOSUR, India sau Australia, despre care am mai scris. La Londra și Bruxelles se discută deschis despre o posibilă revenire a Mării Britanii în UE.

Să fim totuși sinceri: nu avem încă infrastructura de securitate și nici pe cea instituțională pentru a înlocui complet NATO acum, însă le vom construi cu viteza înțelegerii faptului că ne aflăm într-o perioadă (riscantă) de tranziție, nu doar de la o lume unipolară la una multipolară, ci de la una în care, ca niște copii, i-am lăsat pe alții să ne apere și să ne direcționeze, la una în care, ca niște adulți, trebuie să ne asumăm responsabilități de mare putere.

Europa va mai avea nevoie de SUA, și invers, însă relația va trebui să fie una de egalitate, nu una paternalistă ca până acum. Trebuie să profităm de faptul că Ucraina rezistă admirabil în fața pericolului rusesc, să continuăm s-o susținem (poate chiar mai hotărât decât acum) și s-o integrăm în noua arhitectură de securitate europeană pe care vrem și trebuie să o construim. Una în care Rusia e o amenințare gestionabilă, SUA – un aliat opțional, iar NATO, după cum spune Trump – un tigru de hârtie.

Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.

Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Lumea de Ieri, Lumea de Azi și Lumea de Mâine

ALTE EDITORIALE:

– Advertisement –

Ursula von der Leyen este o țintă perfectă. Nu doar pentru extremiștii anti-europeni, ci și pentru noi, idealiștii pro-europeni, mai ales atunci când derapajele sale uneori gratuite înspre autoritarism potential amenință acea Europă în care ne încăpățânăm să credem. Nu este liderul pe care ni-l imaginam, nu este liderul care ne place și cu siguranță nu este liderul care ne inspiră. Să fie oare liderul de care avem nevoie în acest moment pentru a ne trezi?

Luni, 9 martie, la conferința anuală a ambasadorilor UE din Bruxelles, nemțoaica Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat, printre altele, că „Europa nu mai poate fi gardianul vechii ordini mondiale, al unei lumi care s-a dus și nu se va mai întoarce”. A mai spus că unanimitatea în politica externă a UE poate fi o „piedică” în calea credibilității blocului ca actor geopolitic, adăugând că nu ar trebui „vărsate lacrimi pentru regimul iranian” și prezentând conflictul ca deschizând o cale către „un Iran liber”.

Reacțiile au fost surprinzător de virulente: portughezul Antonio Costa, președintele Consiliului European, a răspuns marți că „o lume multipolară necesită soluții multilaterale” și că „libertatea și drepturile omului nu pot fi obținute prin bombe”.

Teresa Ribera, vicepreședinta Comisiei Europene, a spus că nu i s-a părut corectă „forma în care s-a exprimat” șefa sa directă și că respectul legalității internaționale este „o premisă fundamentală”. Politiciana spaniolă consideră că deschiderea unei dezbateri în care dreptul internațional pare a fi pus la îndoială „este foarte periculoasă”, după ce Ursula von der Leyen numise abandonarea energiei nucleare „o eroare strategică”.

– Advertisement –

Pe 11 martie, la Strasbourg, în fața aleșilor europeni, Ursula von der Leyen a încercat să dezamorseze situația, subliniind angajamentul neclintit al UE față de dreptul internațional și Carta ONU. Ea a adăugat că „a vedea lumea așa cum este nu diminuează în niciun fel determinarea noastră de a lupta pentru lumea pe care o vrem”.

Uitându-ne la tot ceea ce se întâmplă în jur, am fi naivi să nu ne întrebăm: ce s-a ales de acea lume, pe care poate o vrem încă, dar nu destul încât să luptăm pentru ea?

În „Lumea de Ieri”, Stefan Zweig descrie o realitate pe care oamenii o credeau permanentă, o lume a siguranței, a certitudinilor bine ordonate, în care progresul părea ireversibil: Imperiul Austro-Ungar și Viena antebelică, sinonimul civilizației europene, o civilizație a formelor care îmbrăcau valori cuminți, estetice, optimiste și raționale. Și totuși, cartea este o elegie, una dintre cele mai bune scrise vreodată. În acea lume, extremismul a creat fisuri din ce în ce mai adânci, până când ea s-a prăbușit, iar Zweig s-a autoexilat și apoi s-a sinucis, incapabil să abandoneze acea lume fără să se abandoneze pe sine.

– Advertisement –

Von der Leyen ne spune ceea ce Zweig a înțeles prea târziu: că nostalgiile nu pot repara fisurile și nu pot opri colapsul. Zweig a ales să nu se implice politic, să rămână „deasupra” conflictelor, să fie cosmopolit în sens estetic, nu civic. Cartea lui e și o mărturisire a acestui eșec personal. Această dimensiune, a intelectualului european care refuză să-și murdărească mâinile cu politica reală, e extrem de relevantă pentru dezbaterea de mai sus, pentru că reprezintă o tentație permanentă pentru mulți dintre noi (mă includ și eu, mai mult din motive stilistice). Cei care o critică pe Ursula von der Leyen o fac din aceeași poziție zweigiană: din confortul principiilor abstracte, fără a propune nimic concret, cum ar fi o modalitate de a duce valorile vechi într-o lume nouă.

Președinta Comisiei Europene pare să vrea să arunce și valorile odată cu formele, în numele „realismului” (se pare că fiecare dintre noi are o variantă proprie de realism, ajunge să vedem dezbaterea legată de relația României cu SUA). Costa, Ribera și alți autodesemnați urmași ai lui Schuman și Monnet par în schimb să se agațe de forme, sperând că valorile vor supraviețui din inerție.

Politicienii din anii ’30 ai secolului trecut, de exemplu, s-au adaptat și ei de fapt la realitate, normalizând pas cu pas inacceptabilul, metamorfozat apoi în rău absolut. Chamberlain nu era nici el naiv, ci un realist convins, care credea că recunoașterea forței Germaniei e mai pragmatică decât insistența pe principii. Istoria l-a contrazis brutal, însă pe de altă parte o fi de ajuns să ne strigăm principiile suficient de tare pentru ca realitatea să ne dea ascultare?

Ursula von der Leyen, cu toată neglijența retorică, n-a ucis ordinea bazată pe reguli, în discursul său de luni. Această ordine este deja în moarte clinică: SUA și Israel bombardează Iranul (inclusiv o școală cu copii în ea) fără mandat ONU, ucigându-i liderii care cu câteva săptămâni înainte uciseseră zeci de mii de protestatari; China ignoră orice decizii ale Curții internaționale în Marea Chinei de Sud; Rusia a invadat Ucraina și ucis nenumărați civili fără alte consecințe decât unele sancțiuni economice, și acelea aplicate cu convingere variabilă.

Dacă Europa insistă să fie gardianul unei iluzii, se auto-condamnă la irelevanță geopolitică. Dacă-i lasă pe Orban și pe ceilalți prieteni ai Rusiei s-o țină ostatică de dragul unor reguli sacralizate din lene și lașitate, se auto-condamnă la paralizie perpetuă.

Ceea ce ar trebui să facă Europa este ceva pe care, de fapt, Europa a mai făcut o dată: în 1950, când Schuman și Monnet au luat câteva din elementele lumii vechi și le-au turnat (precum oțelul din CECO) în forme complet noi, de nerecunoscut pentru generația lui Zweig. Uniunea Europeană nu semăna cu nimic din „lumea de ieri”, dar îi poartă esența și valorile: pacea, cooperarea, dreptul, care trebuie să se regăsească cumva și în lumea de azi, pentru ca lumea de mâine să mai poată spera să existe.

Speranța însă, ca și nostalgia, nu este suficientă, deși e necesară. O Europă dependentă, divizată și lipsită de leadership (chiar și al doamnei Von der Leyen) va deveni inevitabil „lumea de ieri”. Nu renunțăm la valorile care ne-au creat (pentru că asta suntem de fapt, o creație a acestora), dar nici nu le mai putem apăra legați la ochi.

Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.

Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.

ALTE EDITORIALE:

– Advertisement –