Atenție, șpăgarul Vâlcov vrea să fugă din țară! Tabăra fiicei în Elveția e doar un pretext. De ce nu o duce Lavinia Șandru?!

Motivul invocat de avocatul lui Darius Vâlcov la Curtea de Apel București, pentru ridicarea controlului judiciar dispus de DIICOT față de fostul primar și ministru, este absolut penibil. este evidentă intenția lui Vâlcov de a părăsi România, pe modelul Mazăre – Ghiță – Udrea etc.

„Domnul Vâlcov urmează să plece în Elveția, să-și ducă fiica în tabără. Nu este niciun secret ca sora domnului Vâlcov se află în Elveția de 10 ani. Pentru copilă fusese cumparată tăbara respectivă, achitată – i-am și dus documente procurorului de caz”, a spus avocatul fostului primar al Slatinei.

Tabăra din Elveția e doar un pretext. Sara Gabriela (12 ani) are și o mamă: Lavinia Șandru, fosta soție a lui Darius Vâlcov. La fel de bine ar putea s-o ducă în tabără și mama, nu doar tata. Că bani are, slavă Domnului: Laviniei Șandru i-au revenit sume consistente și la nuntă, și la botez, și la divorț. I-au mai picat și ceva lingouri & tablouri (că n-o fi Vâlcov atât de hapsân încât să păstreze pentru el toată prada din pereți & cavouri). A mai îndestulat-o și nașul Cozmin Gușă când o lăsa să se maimuțărească la Realitatea TV. I-a mai îndesat și PSD niște zeci de mii de euro în conturi, pentru câteva emisiuni cu audiență zero la TVR.

Are și Lavinia bani de-un Apfelstrudel

Așadar, Lavinia Șandru are bani să-și ducă fiica în tabără, în Elveția, mai ales că tabăra e plătită de Vâlcov. Acesta poate să-i mai dea și niște bani de buzunar, să aibă femeia de-un suc și-un Apfelstrudel, pe drum prin Austria. Poftim, îi plătește și transportul, că tot face economie nemaimergând el. Controlul judiciar aduce și ceva economii, ceea ce nu e rău pentru bugetul familiei.

Prin instiuirea controlului judiciar, judecătorii au stabilit că Darius Vâlcov nu are voie să părăsească orașul Slatina timp de 60 de zile decât cu încuviințarea organelor competente. Nici la pădure, la Căcâna, nu are voie să meargă dom’ ministru. Păcat, că acolo putea căpăta de la PSD – aka baronul Paul Stănescu – trei mici și-o bere, cu muștar și scobitoare. Moca!

DIICOT a instituit controlul judiciar pentru Darius Vâlcov în dosarul deschis după ce acesta a publicat pe Facebook protocolul secret între SRI și Parchetul General. Cea care i-a dat protocolul, după toate indiciile, este Adina Florea, pe atunci procuror la Constanța, acum jupânească la SS-Gestapo, la București.

ATENȚIE! Dacă apucă să plece – în Elveția sau în altă parte -, Vâlcov nu se mai întoarce! Mai ales că se apropie sentința definitivă în procesul de mega-șpagă ascunsă în cavouri. În primă instanță, Vâlcov a încasat 8 ani, ceea ce indică o pedeapsă aspră și în apel, la începutul toamnei. De aceea, fostul ministru s-o fi gândit să-și ia tălpășița în timpul verii. Peste 60 de zile va fi prea târziu, căci îl așteaptă patul paralel, la Rahova, lângă Dragnea și Mazăre!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. „Ceauşescu”, spaima penalilor. „Cum să ascunzi tu aurul în cavou, mă? Tu şi Dragnea aţi furat o ţară!” Vâlcov a chemat Poliţia ca să scape de protestatar

* VIDEO. Tactica secretă a PSD: „Puși pe bătaie. Capete în gură. Pe ei, pe mama lor! «Ba a mă-tii!», «M…e USR! M…e PNL!»”

* Corupt de onoare. PSD votează în secret: pușcăriașul Nicolescu rămâne cetățean de onoare al orașului Pitești

* Cum a dejucat Ana Birchall planul pentru numirea Adinei Florea la şefia „SS-Gestapo”. Justiţia este la PSD, dar nu mai e a PSD

* Europa s-a săturat de sabotorii Justiţiei. Cel mai dur raport al GRECO atacă „SS-Gestapo”, secţia inventată pentru protejarea mafiei politice

* Intoxicarea lui Buble, bărbățel de deputată PSD: Orban „se leapădă” de Iohannis!

* Cei 7 PSD-iști care o protejează pe directoarea Cap-de-Porc. Printre ei: Tușa, Bacabașa, Pleșoianu. Din cauza lor, Parlamentul nu a putut afla de ce TVR i-a făcut campanie nerușinată lui Dragnea la „Viața Satului”

* PSD îi fură pe faţă pe pensionari. Senatul a respins legea Olguţei, care majora punctul de pensie de la 1 septembrie

* Iohannis bate cu pumnul în masa Guvernului PSD-ALDE: vreau ACUM vot liber pentru românii din Diaspora!

* Șeful de cabinet al lui Tăriceanu e încolțit de DNA pentru șpaga de 800.000 $ a „jupânului”

* Rareș Bogdan a greșit. Poți înghiți broasca râioasă, dar nu spune că e gustoasă!

* Cioloş a dat lovitura: primul român preşedinte de grup în Parlamentul European

* Ilie Șerbănescu: „E inadmisibil, revoltător, apocaliptic” că românii nu au votat PSD, care „a mărit pensiile”!

* PSD Dâmbovița, o afacere de „famiglie”. Clanul Plumb: mama președinte, fiul „vice”. „Mamițica îi construiește lui Goe un viitor”

* VIDEO. Renate Weber (ALDE) spune că 1,5 milioane de votanți, cei de pe listele suplimentare, de fapt nici n-au existat!

* „Când s-a dat sentința la Dragnea, toată lumea a izbucnit în urale de parcă ar fi dat gol România în finala Campionatului Mondial”

* Surpriza PLUS care a înfuriat USR. Sondajul care-l dă pe Cioloș peste Barna nu a fost comandat de Alianța USR-PLUS!

* Dosarele grele abia acum vin peste Dragnea! Pe lângă ele, cel care i-a adus închisoarea a fost mizilic

* Furie la Antena 3: PNL, USR și PMP nu i-au dat niciun leu în campanie, iar PSD și ALDE au plătit mai mult la RTV!

* Șocul unei românce din Italia: „Am fost acasă să-mi îngrop tatăl. M-am îngrozit câtă șpagă mi s-a cerut”

* Ajutați-ne să identificăm bruta lui Firea! Scrieți-ne dacă-l cunoașteți pe nemernicul din parcare!

* Dăncilă urcă în barca „Statului Paralel”: pune într-o funcție importantă un fost șef SRI. „Cațavencii” lui Bușcu pierd Delta Dunării

* Nepotism și secretomanie. Tarom ascunde un adevăr scandalos: toată familia directorului general e angajată la compania de stat!

* DOCUMENT. Concedieri și reduceri salariale în toate instituțiile publice! Notificarea lui Orlando confirmă că nu mai sunt bani

* Cifrele dezastrului: deficitul comercial al României a crescut cu 34,7% față de 2018. „Gaură” de 5 miliarde de euro în 4 luni

* Urmarea jafului PSD: trenurile se defectează tot mai des. Ore de calvar pentru călători, fără toaletă, apă sau aer condiționat