Brutele care i-au bătut crunt pe jurnaliștii Mihai Dragolea și Radu Constantin Mocanu și ape activistul de mediu Tiberiu Boșutar, într-o pădure din județul Suceava, sunt liberi. Cei patru agresori, reținuți vineri pentru 24 de ore, au fost puși sub control judiciar, sâmbătă, de către procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Activistul de mediu Tiberiu Boșutar, jurnalistul Mihai Dragolea și regizorul Radu Constantin Mocanu au fost prinși și bătuți cu bestialitate joi după-amiază, în zona Vatra Dornei, de un grup de circa 20 de indivizi, între care pădurari și un inginer silvic, pe când filmau tăierile ilegale din păduri.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei precizează, într-un comunicat, că sâmbătă s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 4 inculpați cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzute de articolul 193, alineatul 1 din Codul Penal (3 dintre inculpați), și a infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de articolul 296, alineatul 2, raportat la articolul 193, alineatul 1 din Codul Penal (cel de al patrulea inculpat).
În fapt, s-a reținut că, în ziua de 16.09.2021, în locul denumit Pârâul Rusului de pe raza comunei Panaci, județul Suceava, cei patru inculpați au lovit cu pumnii și picioarele trei persoane vătămate ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de arbori din păduri. Una dintre persoanele vătămate a fost supusă unui tratament degradant (Tiberiu Boșutar, care a fost dezbrăcat și trimis acasă în pielea goală).
Totodată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar față de cei patru inculpați. Dispunerea acestor măsuri a avut în vedere limitele de pedeapsă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, precum și asigurarea bunei defășurări a urmăririi penale și înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.