Deși trece drept un înțelept al lumii bisericești, preotul Constantin Necula emite o afirmație irațională, de-a dreptul scandaloasă. În contextul isteriei provocate de coronavirus, renumitul preot propune închiderea Facebook-ului și a altor canale de comunicare care „virusează sufletul”.
Născut la Brașov, Constantin Necula (49 de ani) este preot ortodox și profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu. Este cunoscut publicului pentru numeroasele sale apariții la conferințe și dezbateri televizate. Are și o bogată activitate editorială, fiind autor al mai multor volume de predici și studii, de cărți pentru copii și tineret.
În interviul acordat Agerpres, Constantin Necula emite idei interesante, arată o anumită profunzime a gândirii, dar livrează și o aberație specifică dictaturilor: închiderea Facebook și a altor canale similare!
Afirmațiile preotului Constantin Necula
- „Coronavirusul ne-a dovedit, a câta oară, cât de fragili suntem. Cât de răniţi suntem în curajul nostru. Am auzit în ultimii ani tot mai mult că nu mai semănăm cu bunicii noştri, că medicina a evoluat, că omul modern a evoluat … Aşa este. Până la punctul în care ne intersectăm cu boala. De data aceasta, o explozie de coronavirus dintr-o piaţă din Wuhan. Sau nu. Nici nu ştim încă de unde.”
- „Pentru mine nu este decât încă o provocare la adresa cercetătorilor din domeniul bio-medicinei. Şi una la morala socială şi acordul fiecăruia dintre noi la regulile de igienă minimală. Mai în glumă, mai în serios: s-au golit toate rafturile de conserve, nu şi cele cu săpunuri şi materiale igienizante.”
- „Şi am mai învăţat ceva din criza aceasta de sănătate, inclusiv publică – suntem mai puţin inteligenţi în situaţii de genul acesta decât bunicii noştri.”
- „Pentru a reduce oarecum virusarea, cred, personal, că ar trebui să închidem unele canale de informaţie. Inclusiv Facebook-ul, care aproape că a făcut explozie de informaţii inflamate, un soi de ganglioni limfatici ai ciudatei stări de metastază a comunicării umane.”
- „Ţine de noi reducerea dezastrului legat de coronavirus? Ţine de curajul medicilor şi inteligenţa cercetătorilor? Ţine de noi ca oameni şi comunităţi. Să ne îngrijim mai mult de noi, de ceea ce mâncăm şi respirăm. De ceea ce trăim. Pentru că suntem într-o criză a ecologiei sufletului, peste care vom trece greu dacă o tratăm ca simplă criză medicală.”