Acordul pentru București, între PNL și USR-PLUS, a fost semnat la 3.00 noaptea. Candidat-surpriză la Sectorul 3

Written by

in

După luni de zile de contre și incertitudini, PNL și USR-PLUS s-au înțeles să facă front comun în fața administrației Firea-PSD la București, ne-au declarat surse implicate în negocieri. Protocolul a fost semnat în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 3.00, când s-au încheiat discuțiile.

După scoaterea din joc a PMP, condiție imperativă a USR-PLUS, cele 6 primării de sector au fost împărțite „3 la 3”, iar viceprimarii sunt și ei distribuiți egal (câte unul de la PNL și de la USR-PLUS, la fiecare sector).

Adrian Moraru

Listele de candidați pentru consiliile locale vor fi separate atât la Primăria Capitalei, cât și la sectoare. După alegeri, însă, consilierii PNL și cei ai USR-PLUS se vor reuni pentru a alege viceprimarii (conform protocolului încheiat azi-noapte) și pentru a forma majoritatea.

După ce PMP a fost scos din joc (prin urmare, și candidatul Mihail Neamțu), Sectorul 3 a revenit PNL, care a venit cu o surpriză: Adrian Moraru, consilierul ministrului Muncii, Violeta Alexandru, care este și șefa PNL București. Moraru a condus multă vreme un ONG prestigios – Institutul pentru Politici Publice (IPP).

Astfel, PNL va avea candidați la primăriile sectoarelor 3, 5 și 6, iar USR-PLUS la cele ale sectoarelor 1, 2 și 4.

USR-PLUS a comunicat și viceprimarul său pentru Primăria Capitalei: Vlad Voiculescu.

Candidații comuni ai PNL și USR-PLUS la primăriile de sector

Sectorul 1:  Clotilde Armand (USR)

Sectorul 2:  Radu Mihaiu (USR)

Sectorul 3:  Adrian Moraru (PNL)

Sectorul 4:  Simona Spătaru (PLUS)

Sectorul 5:  Cristian Băcanu (PNL)

Sectorul 6:  Ciprian Ciucu (PNL)

Dezavantajul acestei înțelegeri este că PMP, lăsat pe dinafară, va avea propriii candidați atât la Primăria Capitalei, cât și la sectoare. E posibil ca însuși Traian Băsescu să renunțe la mandatul de europarlamentar și să candideze la Primăria Capitalei, pe care a mai câștigat-o de două ori (în 2000 și 2004, înainte de a fi președintele României). Această candidatură ar ciunti serios din zestrea de voturi a lui Nicușor Dan, ajutând-o pe Gabriela Firea.

Dintre candidații la sectoare, fără emoții este Clotilde Armand în Sectorul 1, sector cu o masivă componentă anti-PSD. La celelalte sectoare, candidații PMP le-ar putea produce daune serioase celor de la PNL și USR-PLUS, în disputa lor cu cei de la PSD.

Candidații propuși de partide la startul negocierilor

PNL

Sectorul 1 – Tănase Stamule

Sectorul 2 – Dan Cristian Popescu

Sectorul 3 – Violeta Vijulie

Sectorul 4 – Horia Grigorescu

Sectorul 5 – Dan Croitoru

Sectorul 6 – Ciprian Ciucu

USR-PLUS

Sectorul 1 – Clotilde Armand

Sectorul 2 – Radu Mihaiu

Sectorul 3 – Ana Ciceală

Sectorul 4 – Simona Spătaru

Sectorul 5 – Alexandru Dimitriu

Sectorul 6 – Alexandru Gâdiuță

PMP

Sectorul 1 – Ioana Constantin

Sectorul 2 – Robert Turcescu

Sectorul 3 – Mihail Neamțu

Sectorul 4 – Ștefănel Marin

Sectorul 5 – Lucian Iliescu

Sectorul 6 – Ștefan Florescu

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Finul Negoiță o pulverizează pe nașa Firea: “E foarte periculoasă. Minte cu o lejeritate dezarmantă. Îmi spunea să ne facem partid și să plecăm împreună din PSD”

* INTERVIU. Ioana Constantin: ”100%, Traian Băsescu intră în cursa pentru București dacă negocierile eșuează”

* Sondaj IMAS: PNL – 33,4%, PSD – 23,4%, USR-PLUS – 17,2%. Pro România scade sub 10%, ALDE se stinge