Propunere oficială pentru reluarea școlii. Două săptămâni doar cu clasele a VIII-a și a XII-a, cu cel mult 15 elevi în sală. Examene cu 10 elevi în sală

Written by

in

Pe masa ministrului Educației, Monica Anisie, se află un document important pentru întregul sistem de învățământ din România. Inspectoratul General Școlar a transmis vineri Ministerului Educației câteva propuneri pentru revenirea în unitățile de învățământ și încheierea anului școlar.

Conform documentului, în primele două săptămâni ar urma să revină la cursuri doar elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a, în grupe de câte maximum 15, în baza unui nou orar, astfel încât să fie respectate regulile de distanțare fizică.

În cele două săptămâni, elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a ar urma să dea teze, să fie ascultați pe baza recapitulărilor, să li se încheie mediile, să le fie completate foi matricole și să depună cereri pentru examene (evaluarea națională, respectiv bacalaureat).

În următoarele două săptămâni, vor relua cursurile elevii din clasele V-a, a VI-a și a VII-a (la gimnaziu), dar și din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a (la liceu/colegiu). Se va învăța în două schimburi, iar între schimburi va avea loc dezinfectarea spațiilor. Elevii din aceste clase vor învăța tot în grupuri de câte maximum 15. Se dau teze, se ascultă pe baza recapitulărilor, se încheie medii.

Clasele I-IV (școala primară) vor încheia anul școlar în sistemul online, cu calificative, fără a mai relua cursurile, mai prevede documentul.

Toate școlile frecventate de elevi și de profesori, de la toate nivelurile, vor fi dezinfectate.

Pentru Bacalaureat, propunerea este ca examenele scrise să fie date în săli de clasă dotate cu camere audio-video, cu câte 10 elevi în sală, puși în ordine alfabetică. Elevii vor depune contestațiile online, iar acestea vor fi corectate de alți doi profesori decât cei de la evaluarea inițială.

Pentru Evaluarea Națională este propusă o formulă similară: 10 elevi în fiecare sală de examen, puși în ordine alfabetică. Toate documentele se depun la școala de proveniență a elevului, iar contestațiile se depun online. Elevii nu vor mai putea vizualiza lucrările.

Propunerea aflată pe masa ministrului Monica Anisie nu prevede data la care să fie reluate cursurile sau cele la care să aibă loc examenele.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Radu Moraru, delir în serial: Iohannis îi bagă pe bătrâni în case ca să-i omoare, lăsându-i fără vitamina D de la soare! E aliat cu Bill Gates, care vrea să acopere soarele!