„Vreau să fiu Regele Lumii!” Viaţa lui Boris Johnson, de mic copil până la BREXIT: numele real, aventurile, originile turco-ruseşti, copiii fără număr clar şi minciunile nenumărate

Written by

in

Alexander Boris de Peffel Johnnson (numele real al actualului premier britanic, câştigător detaşat al alegerilor de joi, 12 decembrie şi susţinător al Brexit) s-a născut pe 19 iunie 1964 la New York.

Pe atunci, tatăl său se afla la studii în Columbia. Deși acum se agaţă disperat doar de pavilionul Regatului Unit, lui Boris Johnson îi mai curge prin vene puţin sânge turcesc și chiar şi rusesc. Nu degeaba îl cheamă şi „Boris”!

Bunicul său patern era jurnalist turc și bunicul matern – istoric evreu de origine rusă. La cinci ani, pe când se afla deja înapoi în Marea Britanie, Boris i-a spus surorii sale că nu visează să fie astronaut sau fotbalist. „Vreau să fiu regele lumii”, a fost visul micuţului Boris, descris într-o biografie minuţios întocmită de ziarul El Mundo.

Boris Johnson crește și studiază în Marea Britanie. Mai întâi se înscrie în internatul elitist din Eton, unde elevii mergeau la clasă îmbrăcați în frac. Un loc care, până de curând, a admis doar copii de „familie bună”. A se citi alb și cu bani. Gurile rele spun că Eton a fost locul unde Boris a început să-şi câștige reputația sa de excentric dependent de petreceri. Apoi a mers la Universitatea din Oxford (foto alăturat, vorbind cu ministra de atunci a Culturii din Grecia).

Acolo l-a cunoscut pe David Cameron (fostul premier conservator, care a pus în practică referendumul pentru Brexit) și a participat activ la clubul de dezbateri – ceea ce avea să devină atracţia vieţii sale.

Are 4 copii? Sau 5… Nici el nu ştie!

Viața personală agitată a premierului ocupă un loc proeminent în biografia sa. La doar 22 de ani, s-a căsătorit cu o colegă de la Oxford, Allegra Mostyn Owen.

Aceasta l-a părăsit însă rapid când a aflat că Boris a înșelat-o cu Marina Wheeler, cu care el s-a şi s-a căsătorit la scurt timp. Căsătoria a durat mai mult de 20 de ani, în ciuda faptului că numărul de infidelități ale celui poreclit „BoJo” se poate să fi depăşit acel număr rotund.

Telenovela vieţii sale ajunge la un asemenea punct încât nu există nici măcar un consens cu privire la numărul de copii pe care Boris îi are. Patru sau cinci? Cine mai ştie…

Din 2018, Boris Johnson își împarte viața cu Carrie Symonds, cu 24 de ani mai tânără (Dragnea ştie de ce!).

Carrie Symonds a luptat împotriva violenţei de gen, împotriva abuzului faţă de animale și chiar şi împotriva lui Johnson însuși. La una dintre acele dispute, a intervenit Poliția – o ştire care a explodat recent în media, dar care nu l-a afectat deloc pe „Regele BREXIT”. Dimpotrivă, având în vedere rezultatul zdrobitor din alegeri, mai degrabă l-a ajutat.

Ca ziarist, tot ca politician: mincinos incurabil

Boris Johnson
Boris Johnson soarbe dintr-o halbă de bere în campania electorală

După câțiva ani ca jurnalist, în 2005 Boris Johnson și-a pus pielea la bătaie în politică și a fost ales primar al Londrei în 2008 (unde a stat până în 2016). Deși acum pare incredibil, în acea etapă a apelat la originile sale turcești pentru a promova amnistia pentru imigranții ilegali și a apărat politicile sociale și de mediu, ceva straniu şi de neacceptat la politicienii conservatori.

Apoi a venit campania Brexit și adevăratul Boris Johnson a ieșit la iveală. El a comparat UE cu Hitler, a declarat că Bruxelles-ul dorește să interzică bananele curbate și a spus că Regatul Unit livrează 350 de milioane de lire sterline Bruxelles-ului în fiecare săptămână. A mințit cu 100 de milioane și a fost sancționat pentru asta, dar nu a fost plătit nimic nici până azi.

Măcar să fi fost adevărată ştirea cu cârnaţii englezeşti…

Boris Johnson si catelul Brexit
Boris s-a dus la vot cu cățelul Brexit, care nu poate minţi

Pe valurile minciunii şi ipocriziei a început Boris să-şi împlinească visul din copilărie. Regele lumii, poate nu, dar premier și rege al presei de scandal- DA!

Dar cum altfel decât tot prin minciună! A intrat la Times, în redacţia prestigiosului ziar quality ca începător, dar a fost concediat pentru că a inventat o întâlnire (pe care a atribuit-o, aplauze, vă rog, bunicului său!!!).

Dar pentru cineva care a studiat la Oxford, o disponibilizare nu era o problemă. Un fost coleg de birou l-a conectat la Daily Telegraph, care l-a trimis la Bruxelles drept corespondent.

Aici, printre nori negri, gofre și birocrați, avea să ia naştere antieuropenismul său, care l-a adus recent la putere, pe valurile BREXIT. Minciuna nu putea lipsi de la masa Europei lui Boris; a fost acuzat că a inventat știri precum aceea că UE avea să interzică cârnații englezi (păcat că asta a fost o minciună!).

Este Boris imaginea reală a Marii Britanii?

Boris JohnsonAcesta este adevăratul Boris Johnson! Este el relevant pentru spiritul Marii Britanii, reprezintă actualul şi viitorul premier al Regatului Unit reflectarea fidelă a cetăţeanului englez autentic, este el numitorului comun al trăsăturilor unui popor glorios, care l-a dat lumii pe Winston Churchill?

Nu, evident. Dar în ziua de azi, când Trump este preşedintele SUA şi valorile Occidentului mor prin ele însele, un lider cu o viaţă atât de imperfectă ca „Bo-Jo” pare să fie alegerea ideală. Mai ales în ţări cu pretenţii, care experimentează azi un tratament sinucigaş atât pentru ele, cât şi pentru vecini mai puţin vinovaţi de accidente ale istoriei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!