Audierile miniştrilor propuşi de Cabinetul Orban au fost un dezastru, în Parlament! Cel mai ruşinos spectacol s-a produs, unde în altă parte!, în Comisiile reunite de buget-finanţe, acolo unde încă „vieţuiesc” personaje insalubre ale vieţii politice româneşti.
Prezent la audierile din Parlament, Eugen Teodorovici, ministrul de Finanţe actual, s-a dat în stambă rău de tot. A vorbit mizerabil („Îmi plac curvele, dar nu în politică”) şi a încercat să arunce moloz peste adversarii politici, fără legătură cu audierile.
Astfel, n-a pierdut ocazia să-l
atace pe Dan Barna, aflat de faţă la audierea ministrului desemnat al Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș.
„Din semnalele pe care eu le am, autoritatea de management din minister încearcă să pună deoparte anumite informații pe care le cere Departamentul Antifraudă”, a declarat Teodorovici.
Dan Barna l-a pus repede la punct, spunând că el şi USR sunt „fanii” transparenţei, spere deosebire de PSD.
După modelul „Chiparosul”
La fel a procedat Teodorovici şi la audierea lui Florin Câţu, propus de PNL pentru postul de ministru de Finanţe, adică în locul dezastrului numit Teodorovici. Acesta din urmă n-a ratat momentul să fie din nou insalubru în limbaj, aşa cum a procedat şi în trecut (când l-a numit „chiparos” pe Cîţu), şi a pledat cauza Rusiei la audieri.
„Trebuie să aveți o abordare de deschidere către alte piețe. Am fost la Timișoara zilele trecute și acolo erau peste 800 de oameni de afaceri, printre ei și ruși. Banii nu au culoare. Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să avem această relație strânsă doar cu spațiul comunitar. România trebuie să se deschidă și către alte piețe indiferent de culoare”, a spus Teodorovici.
Vosganian, cu gândul la mir şi la… ţar
I-a ţinut isonul Varujan Vosganian, unul dintre „penalii” celebri ai politicii, care s-a protejat de ancheta DNA cu mir, reuşind să obţină votul majorităţii parlamentarilor ca să nu fie anchetat ca orice om de rând.
Iar acum, salvat de imunitate, Vosganian visează la ziua când Rusia îl va salva definitiv de puşcărie, ştiut fiind că regimul „ţarului” Putin îi ajută pe cei care îi declară dragostea pe faţă.
Conştient de acest posibil suport din est pentru cauza sa penală, Varujan Vosganian i s-a alăturat fără reţinere azi lui Eugen Teodorovici, cel pe care Florin Cîţu îl acuzase în trecut că se comportă ca un spion al Rusiei.
Vosganian nu a confirmat aşa ceva, dar i-a cerut lui Cîţu să nu uite de Rusia, când va fi ministru de Finanţe.
„Planeta e rotunda. Trebuie să aveți deschidere și către alte piețe. Problema noastră cea mai mare e că nu existăm economic în India, Vietnam, Singapore, America de Sud, am întrerupt toate parteneriatele economice cu Rusia – o piață uriașă. Nu cred că captivitatea asta față de UE și NATO e bună”, a spus Vosganian.