Prăbușirea unui brand național: gimnastica feminină. Locul 22 din 24 la Mondiale! „Întreaga societate românească e vinovată”, spune antrenorul Forminte

Written by

in

Echipa feminină de gimnastică a României a înregistrat un rezultat dezastruos la ediția din acest an a Campionatelor Mondiale de la Stuttgart: locul 22 din 24! Dacă în anii trecuți eram lideri în acest sport și învingeam mari forțe precum SUA, China sau Rusia, sâmbătă am reușit să depășim în clasament doar Cehia și Egiptul.

Prin această prestație catastrofală, „tricolorele” au ratat și prezența la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului, consideră că nu el este vinovatul principal pentru această contraperformanță istorică. „Denisa Golgotă făcea 75% din echipă, dar n-a fost în formă de data asta. Astea ne sunt posibilitățile. Toți vor să devină un Hagi, dar Hagi a fost unul. Gimnastele nu trebuie împușcate, nici blamate! La 16 ani, fetele trec printr-o perioadă specifică vârstei lor, criza de personalitate. Înainte luam medalii de aur, fiindcă era mai multă rigoare în pregătire. Acum, însă, s-a trecut de la o rigoare maximă la o democrație prea mare. Nivelul educațional este cel care este. Întreaga societate românească e vinovată” (!!!), a declarat, pentru Ziaristii.com, tehnicianul constănțean, care are în palmares peste 100 de medalii de aur, argint și bronz la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene. A mai antrenat lotul național între anii 2005-2010.

Nu-și dă demisia

Forminte, în vârstă de 62 de ani, mai dorește să pregătească selecționata de gimnastică pentru următorul sezon olimpic. Apoi, va renunța la cariera de antrenor. „Nu-mi dau demisia. Dacă mă vor da afară cei de la Federație, asta e, voi pleca. Dar să știți că niciun antrenor nu va reuși să facă ceva în plus. Nici domnul Belu, nici altcineva. Tot cu fetele astea va lucra. Trebuie să creștem numărul de gimnaste, să ieșim din minciuna frumoasă că România trebuie să aducă tot timpul numai medalii. Implementarea noului cod de punctaj generează alt mod de pregătire pentru un anumit tip de gimnaste. Asta ne-a dat peste cap. Latru ca Moise-n pustiu, dar nu mă aude nimeni „, a mai precizat constănțeanul pentru Ziaristii.com.

Belu a prevestit cel mai mare dezastru din istorie încă din 2016

Octavian Belu (68 de ani), fostul mare antrenor al lotului feminin de gimnastică, de care se leagă cele mai mari succese (16 medalii olimpice), prevestea, în urmă cu trei ani, ceea ce avea să se întâmple în prezent. În 2016, România ratase prezența la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, clasându-se pe locul 7. „Nu mă surprinde deloc această ratare a calificării la Jocurile Olimpice. Putea fi și mai rău. Trebuie schimbat ceva. Este foarte greu! Repet, îmi este teamă că ar putea fi și mai rău!”, mărturisea Belu în 2016.

Tot în acel an, Belu a ieșit la pensie. Nu intenționează să mai revină la echipa feminină de gimnastică.

Bornele lui Octavian Belu

* Antrenor federal din 1981. Antrenor coordonator al lotului național feminin din 1990.

* A participat la 6 Olimpiade, câștigând 16 medalii de aur. În total, 305 medalii la Olimpiade, Mondiale și Europene.

* În 2007, World Records Academy l-a desemnat cel mai de succes antrenor din lume.

* În 2009, Belu a fost inclus în International Gymnastics Hall of Fame.

* A lansat mari gimnaste: Lavinia Miloșovici, Simona Amânar, Gina Gogean, Monica Roșu, Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, Larisa Iordache.

* Una dintre gimnaste, Maria Olaru, l-a acuzat, într-o carte autobiografică, de rele tratamente în timpul antrenamentelor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Maradona revine cu dansul victoriei, în campionatul Argentinei. Show total

* VIDEO. Mesajul fantastic al Simonei Halep. Antrenorul Darren Cahill revine lângă ea pentru noi titluri de Grand Slam

* VIDEO. Dacă doriți să revedeți un meci istoric: Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2. Îți vine să sari în sus de bucurie și la reluare!

* VIDEO. Neputința new-yorkeză a Simonei Halep. A treia eliminare prematură. Risc de prăbușire în clasamentul WTA

* Dramatic și superb! Noaptea în care Bianca a spulberat visul Serenei și a trecut peste Simona. Campioană la US Open la 19 ani!

* Sănătate, Gabi Balint! Fostul mare fotbalist a făcut infarct. A fost operat și i-au fost implantate trei stenturi

* VIDEO. Victorie mare în Europa League: CFR Cluj – Lazio Roma 2-1. La Sofia, Keșeru – trei goluri cu ȚSKA Moscova!

* Suedia și Norvegia joacă pentru noi. Dar noi când jucăm fotbal?!

* VIDEO: România – Spania 1-2. Blestemul naționalei de fotbal, cu Contra antrenor: începe să joace doar la 0-2

* INTERVIU. Belodedici: „Becali să meargă la Hagi cu un caiet și să-și ia notițe!”. Și: „Dacă vin rușii, ne batem cu ciomegele”