USR este „copilul îndrăgit” al politicii româneşti. Un succes. Până acum, cel puţin. Partidul a avut o ascensiune spectaculoasă încă de pe vremea lui Nicuşor Dan (fostul preşedinte, care a fondat mişcarea Uniunea Salvaţi Bucureştiul, din care s-a născut noua formaţiune).
Ulterior, când USB a devenit USR, partidul a făcut saltul la nivelul următor: de la un mic grup politic născut dintr-un ONG dedicat Capitalei la un partid de viitor dornic să se impună la scară naţională.
Dar la scurt timp, Nicuşor Dan a pierdut şefia partidului, într-un congres în care echipa Dan Barna – Cristian Ghinea a speculat bine disputele interne pe tema poziţionării faţă de drepturile LGBT şi a preluat frâiele USR, formaţiune devenită între timp parlamentară.
Oamenii lui Nicuşor acuză
Nici până acum apele nu s-au liniştit în interior. Susţinătorii lui Nicuşor Dan susţin şi astăzi că „securiştii” de tip nou i-au furat fondatorului partidul atunci când au văzut că el poate deveni un jucător important pe piaţa politică.
De atunci şi până în aceste zile, Dan Barna şi echipa sa au ştiut să gestioneze inteligent clivajele interne şi să facă din USR nu doar un simplu pion pe tabla de şah, ci chiar o forţă politică redutabilă. Alianţa cu PLUS i-a adus şi mai multă influenţă; USR a devenit o reală ALTERNATIVĂ, prin plasarea pe locul 3 la alegerile europarlamentare (ar fi fost chiar pe 2, dacă românii din Diaspora erau lăsaţi să voteze, dar PSD a avut grijă să saboteze votul pentru a nu pierde şi poziţia secundă în top, după PNL).
Pe acest val imens de simpatie, Dan Barna a fost desemnat candidat al alianţei la Preşedinţia României. Şi exact în acest moment vine primul mare conflict intern, care erupe public după momentul în care Nicuşor Dan a pierdut conducerea partidului.
Atacul lui Cosette Chichirău
Președinta USR Iași, cea care l-a contracandidat pe Barna la șefia USR, îi acuză pe oamenii apropiați de Dan Barna că au avut la dispoziție mijloacele de fraudare a votului la alegerile interne, câştigate de Barna.
”Întrebarea este dacă le-au folosit”, a scris Cosette Chichirău pe un grup intern de comunicare al USR.
Concret, Chichirău susține că ”toată ziua de duminică, 1 septembrie, prima zi de vot (pentru alegerea președintelui USR – n. red.), Cătălin Drulă a avut parola de la sistemul de vot”.
”Putea să genereze link-uri, să genereze noi adrese de e-mail, să suprascrie voturi, să facă ce voia el. Cătălin Drulă – om de bază în echipa Barna – a avut mijloacele să facă o fraudă națională. (…) Echipa Barna avea mijloacele de fraudare a votului. Întrebarea este dacă le-a folosit. Am cerut Comisiei Electorale un audit național. Nu l-am primit. Adrian Prisnel a cerut Comisei Electorale lista cu cei care aveau acces la sistemul de vot. Nu a primit-o”, a mai scris Cosette Chichirău pe grupul de comunicare.
Ce a mai scris șefa USR Iași în mesajul intern:
„Am aflat asta (că Drulă are parola de la sistemul de vot – n. red.) duminică seara la ora 20, de la Mircea Șerdin, când l-am întrebat cine are acces la cine a votat și cine nu. A zis că doar el, nimeni din Comisia Electorală, și că «ah, da, și Drulă mai are parola, dar hai că o schimb acum».”- „Cu două zile înainte, pe 30 august seara, registrul electoral fusese extras din Hubspot, unde noi, cei din țară, avem acces. Aceste date au fost transferate în Zeus, sistemul de vot, iar de aici înainte numai Mircea Șerdin și Cătălin Drulă au avut acces.”
- „Orice modificare la orice – nume, prenume, adresă de e-mail – nu putea ajunge în Zeus decât dacă voiau SG și/sau Comisia Electorală. Sau Drulă. Toate poveștile despre modificările de la Iași de pe 1-2 septembrie sunt doar atât: povești. Praf în ochi, ca să acoperim scandalul că sistemul de vot nu era securizat.”
- „Nimeni de la Iași nu avea POSIBILITATEA să fraudeze. Modificările în Hubspot nu puteau avea niciun efect în Zeus. Schimbările de adrese de e-mail le-am făcut la cererea SG.”
- „Acuzațiile echipei Barna nu sunt altceva decât un proces de intenție ca la Securitate. «Este adevărat ca cei de la Iași nu puteau să fraudeze, dar sigur au vrut!»”
„Mie mi-a ajuns cuțitul la os. De o săptămână sunt acuzată în partid și în presă de o fraudă pe care nu aveam cum să o fac. Sunt niște minciuni strigătoare la cer. Am îndurat destul mizeria asta. Acum ce facem? Verificăm până la urmă dacă s-au făcut suprascrieri în sistemul de vot? Verificăm cine a avut, în afară de Drulă, acces la sistemul de vot?!”, și-a încheiat Chichirău mesajul către colegii din partid.
În replică, deputatul Cătălin Drulă a declarat pentru G4Media.ro că votul intern din USR s-a desfășurat corect și este reprezentativ pentru voința membrilor partidului. Drulă neagă că ar fi avut acces la sistemul de vot.
Cui foloseşte?
Întrebarea e de ce acest scandal, acum? Şi dacă există un sâmbure de adevăr în spusele ieşencei „revoluţionare” anti-Barna? Nu e prea mult, totuşi? În fond, USR a câştigat încrederea opiniei publice tocmai prin imaginea de partid altfel, cu oameni oneşti, profesionişti şi hotărâţi să impună în societate modelul civilizaţiei democratice occidentale. Să se fi înşelat milioane de români care au votat masiv cu USR ca partid al legii şi ordinii, în 26 mai?
Evident, nu. Şi desigur că atacul lui Cosette Chichirău la gruparea Barna ascunde nu doar suspiciune privind corectitudinea votului, ci şi frustrare.
Există destule persoane de bună-credinţă în USR de tipul tinerei ieşence ieşite „la bătaie” împotriva şefului ei de partid. Probabil că mare parte dintre ele au şi dreptate, dintr-o anume perspectivă: cea a felului „rapace” de a face politică al actualei conduceri.
Adică: Dan Barna, aşa cum îl acuzau fanii lui Nicuşor Dan, a învăţat rapid că politica se face uneori şi dur. Alţii ar spune „fără scrupule” sau „câlcând pe cadavre”, dar e o exagerare. Nu. Este vorba pur şi simplu de abilitatea de a nu te lasă dominat şi slăbit de diversele forţe centrifuge din interior, astfel încât să obţii tot mai mult control. Aşa funcţionează o organizaţie de acest tip, oriunde în lume.
Ce n-au înţeles Nicuşor şi Cosette
Barna&co. au înţeles repede că Nicuşor Dan nu şi-a securizat controlul forte asupra USR şi au prins culoarul. Au intrat pe el şi au alergat mai repede decât ceilalţi. Atât şi nimic mai mult. Îi înţeleg pe cei care îl acuză pe Barna de „securism” sau de furt de voturi, dar nu e asta. Este ceva mult mai simplu. Şi se cheamă POLITICĂ.
Aşa se face politica, în general, chiar dacă sună cinic. Folosind atuurile tale şi slăbiciunile celorlalţi. Şi, desigur, păstrând o legătură bună cu publicul, fără de care existenţa grupului nu are viitor.
Dan Barna, cu toate lipsurile sale, a ştiut să facă bine asta şi pentru acest motiv este candidatul cu şanse la turul 2 în finala prezidenţială din noiembrie.
Sigur că, în contrapartidă, nu poate mulţumi pe toată lumea. Şi bineînţeles că poziţia sa de a rămâne solid pe picioare, într-un peisaj turbulent, este privită drept arogantă sau ultrapragmatică. Dar dacă vrea să rămână lider şi chiar să menţină cota deloc neglijabilă actuală, atunci e obligat să nemulţumească pe alţii. Ar fi de tip Coreea de Nord să fie linişte mormântală.
Cum va reacţiona Barna?
Pe de altă parte, Cosette Chichirău nu trebuie pusă la zid de cei pe care ea îi acuză. USR trebuie să demonstreze în continuare că respectă dialogul chiar şi atunci când el sare calul. Şi de aici vine forţa noului val antisistem din politică.
De aceea, eventuale sancţiuni împotriva noilor „rebeli” din partid nu ajută pe nimeni. Sau eventual folosesc adversarilor USR.
Fără îndoială însă că nu e uşor. Mai ales acum, într-un moment foarte sensibil pentru viitorul politic al liderului USR, care numai de aşa ceva nu avea nevoie înainte de cursa prezidenţială.
Dar tocmai de aceea, va fi interesant de urmărit cum va reuşi conducerea formaţiunii să gestioneze şi această criză. Pe toate celelalte de până acum le-a transformat în trambuline pentru succes ulterior. Va fi la fel şi de data asta?
