Dispută aprigă Băsescu-Turcescu pe legalizarea prostituției. Disconfort pentru Neamțu, care migrează de la PNL la PMP

Written by

in

Partidul Mișcarea Populară (PMP) a devenit scena unei dezbateri aprige pe tema legalizării prostituției. O ideelansată de europarlamentarul Traian Băsescu este combătută de deputatul Robert Turcescu. Conservatorul Mihai Neamțu, care s-a îndepărtat de PNL și s-a apropiat de PMP, riscă o coliziune frontală cu Băsescu.

Episodul 1. Băsescu vrea legalizarea prostituției

Joi, 22 august – Traian Băsescu la B1 TV: „Suntem cel mai mare furnizor de carne vie din Uniunea Europeană. Femeile astea, de multe ori minore, sunt exploatate de niște ticăloși, care dimineața sau de două ori pe noapte se duc și le iau banii. Le împing 8-10 bărbați într-o noapte în cameră, le lasă încuiate prin cine știe ce camere, fără buletin, fără pașaport, fără bani, fără telefon, și la urmă, de multe ori, le vând altui proxenet. Eu ce propun? Să le punem sub protecția statului. O soluție rapidă ca o parte mai mare din femeile astea să fie protejate este să le punem sub protecția statului, legalizând lucrurile. Asta înseamnă sănătate și pentru ele, și pentru parteneri, asta înseamnă că vor plăti din veniturile lor taxe către stat 10% pe venit, cum plătește orice cetățean, iar restul de bani le rămâne lor, nu se vor duce la proxenet. Va fi poliție locală probabil, care nu va permite intrarea proxeneților și a celor puși să facă scandal, sau să le bată, sau să le agreseze… Deci, eu nu vorbesc că legalizarea înseamnă că deja a devenit un lucru bun. Nu, rămâne un lucru rău, dar înseamnă punerea sub protecția statului a acestor femei. Același lucru l-am susținut și când eram primar. Pentru că umblam noaptea pe străzi, mai ales când se asfalta sau după cei de la salubrizare, și mă întâlneam cu grupuri de femei. Îmi spuneau atunci: «Domnuț primar, legalizați prostituția, că ne-am săturat să ne bată peștii!». E un lucru trist, dar trebuie făcut”.

Episodul 2. Turcescu zice că pe Băsescu l-a luat valul

Vineri, 23 august – Robert Turcescu pe Facebook: „Aș vrea să cred că ideea legalizării prostituției – relansată de Traian Băsescu într-o emisiune TV recentă – nu va găsi prea mulți adepți în rîndul membrilor PMP. Cred că fostul președinte al partidului s-a grăbit sau l-a luat valul aparițiilor televizate. Ori, încă o dată, a vrut să nască un subiect de presă în care să fie primul sub luminile rampei. Oricum, sper măcar că a vorbit europarlamentarul PMP Traian Băsescu și nu președintele de onoare al PMP”.

Episodul 3. Băsescu: „Turcescu, ești aici?”

Duminică, 25 august – Traian Băsescu la Colegiul Director al PMP: „Turcescu, ești aici? Eu susţin ideea care l-a supărat pe Turcescu de când eram primar. Și vă rog pe toţi: intrati pe site-ul Departamentului de Stat (al SUA), găsiţi Raportul despre traficul de persoane din România. Vă veţi îngrozi şi vă veţi da seama că ce propun unii şi alţii, că se va rezolva prin educaţie, că se va eradica proxenetismul prin educaţie… eu sunt de acord, dar va dura 30 de ani, iar noi suntem într-o situaţie critică acum. Bun, n-o să fie cazul să faceţi voi temă de campanie, dar eu îmi voi susţine punctul de vedere, pentru că trebuie găsită o soluţie rapidă la faptul că România a ajuns principalul furnizor de carne vie din Europa”.

Posibilul episod 4. Ce va face conservatorul radical Mihai Neamțu?

Mihai Neamțu a părăsit PNL (partid în care s-a înscris în 2017) pentru a deveni membru PMP.

„Mă voi alătura celor care mi-au oferit nu promisiuni, ci garanţia unei construcţii durabile, inspirată de valorile occidentale ale creştin-democraţiei şi ale conservatorismului modern. Am acceptat, aşadar, invitaţia cordială şi onorantă a preşedintelui Traian Băsescu de-a face pasul în PMP, rămânând solidar cu ceilalţi colegi din familia politică a popularilor europeni”, a anunţat Neamţu pe Facebook.

El a adăugat: „Cred într-o Românie unde e respectată viaţa, timpul, munca, libertatea de expresie, familia naturală, inocenţa copiilor şi demnitatea persoanei umane. Alături de Eugen Tomac, Ioana Constantin, Robert Turcescu, Matei Dobrovie şi alte voci ale Dreptei româneşti, mă voi opune mai departe feudalismului baronial al PSD, dar şi radicalismului Stângii progresiste, anti-creştine şi anti-naţionale”.

Mihai Neamțu a mai fost alături de Traian Băsescu în 2012, când au purtat împreună „Flacăra democrației”

Mihai Neamțu s-a numărat chiar printre cei măsurați sociologic, ca posibil candidat al PMP la alegerile prezidențiale. Sâmbătă, cu o zi înaintea ședinței Colegiului Director al PMP, în care urma să fie luată decizia, el a anunțat că se retrage din cursă, lăsându-i drum liber lui Toader Paleologu.

„În ultimele săptămâni, am primit mii de mesaje care m-au încurajat să candidez la alegerile pentru Cotroceni. Am fost onorat ca Partidul Mişcarea Populară să mă considere prezidenţiabil. M-a bucurat, de asemenea, susţinerea platformei Alternativa Dreaptă şi suportul arătat de numeroşi lideri ai societăţii civile. Le mulţumesc tuturor pentru încredere! Gândurile dumneavoastră mi-au atins inima şi m-au convins că e momentul să trec la acţiune. Analizele şi comentariile sunt necesare, dar insuficiente. (…) După o reflecţie mai adâncă, am decis că este înţelept să-l sprijin pe Toader Paleologu în cursul alegerilor din această toamnă. Celor care mi-au susţinut cu pasiune candidatura le mulţumesc pentru entuziasm şi le spun că am împlinit relativ recent 40 ani. Şi-n 2020, şi-n 2024, şi-n 2028, mă voi strădui să le reprezint valorile şi idealul. Prin urmare, nu-i o renunţare, ci doar un pas pentru consolidarea unui proiect de echipă”, a scris Neamțu.

Toader Paleologu

„Am salutat, de asemenea, dorinţa lui Toader Paleologu de-a candida la alegerile prezidenţiale din 2019. Pe lângă specializarea academică de anvergură internaţională, umorul savant şi experienţa parlamentară îl recomandă pe Toader drept un excelent candidat al Dreptei conservatoare”, mai scrie Neamţu.

Această „Dreaptă conservatoare”, enunțată de Mihai Neamțu, intră în coliziune cu ideea lansată de Traian Băsescu privind legalizarea prostituției.

În septembrie 2018, Neamțu s-a poziționat vehement de partea „Referendumului pentru familie”, îmbrăcând ostentativ și sutana preoțească, într-o biserică, pentru a susține acel referendum. A fost un fiasco total: boicotul masiv al românilor a făcut ca participarea la vot să fie de numai 20,41%, deși scrutinul s-a desfășurat în două zile (sâmbătă și duminică). Pentru validare, ar fi fost nevoie de 30%.

Relațiile lui Neamțu cu conducerea PNL s-au răcit brusc. Conservatorismul radical al tânărului politician risca să îndepărteze o bună parte din electoratul cu vederi liberale.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* Mircea Diaconu, candidatul „Iliescu 2”. A avut un rol malefic la Revoluție, iar acum vrea să fie președintele României

* VIDEO. Candidatura Vioricăi Dăncilă îi provoacă o criză de râs fostei sale consiliere. Rolul lui Dan Voiculescu

* La „Marele Congres”, PSD a angajat doi aplaudaci ca să alunge atmosfera de înmormântare. N-au reușit

* Explicația Rusiei pentru medicul iradiat după accidentul nuclear: a mâncat crabi radioactivi de la Fukushima!

* Demnitarul-pedofil a chemat-o la duș pe prietena de 11 ani a fiicei sale vitrege. Monstrul s-a plimbat dezbrăcat în fața ei, în camera de hotel

* Bestia Drăghici își șantaja fetița de 10 ani, ca s-o violeze: „Dacă nu te ating, mă îmbolnăvesc și mor. Vrei să moară tati?!”

* DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

* Cum a surprins-o Dincă pe Alexandra: „Se dezlegase de la pat și umbla legată la picioare, cu telefonul în mână”. Mărturia monstrului din Caracal e un amestec de adevăruri și minciuni

* Alexandra trăiește. Sorinei i-a fost luat un rinichi. O lume paralelă, clădită de ticăloși pentru proști

* Pățania unui român din diaspora. A supraviețuit gazării din 10 august, dar era să fie asasinat de patru babe de pe uliță!