Alianţa USR-PLUS şi-a desemnat deja candidatul pentru alegerile prezidenţiale: Dan Barna. Ca şi actualul preşedinte Iohannis, Barna provine din acelaşi judeţ: Sibiu. Presupunând că ambii vor ajunge în finala prezidenţială din 24 noiembrie, un lucru va fi sigur: preşedinţia României rămâne tot la un sibian.

Klaus Iohannis a devenit candidat la alegerile prezidenţiale din 2014 pe când era primar al Sibiului. PNL l-a „adoptat” imediat după succesul său managerial în reşedinţa de judeţ cu acelaşi nume. Ulterior îndepărtării „uzatului” Crin Antonescu, liberalii l-au propulsat direct candidat al partidului pentru Palatul Cotroceni.
Iohannis era considerat ca singura soluţie pentru salvarea României de PSD, care încerca atunci, prin Victor Ponta, că recucerească Palatul Cotroceni pentru prima oară după Ion Iliescu.
A fost o campanie murdară a PSD împotriva sibianului Iohannis, care l-a plasat pe locul 2 la vot, după turul 1. Revolta Diasporei şi a „Generaţiei Facebook” în turul 2 a răsturnat scorul şi fostul primar al Sibiului a ajuns la Cotroceni împotriva tuturor estimărilor.
Aţi uitat atacurile lui Firea la Iohannis?
Klaus Iohannis a fost privit însă cu mare scepticism la început. Nu era „format” în cloaca bucureşteană ce adunase în politică multe scursuri din zona sudului şi a estului ţării, nu avea verb, părea „moale”, „ficus”, „neamţ”.
A fost atacat mizerabil în campanie de Gabriela Firea, mâna dreaptă a lui Ponta, pe motiv că nu are copii. Televiziunile lor de casă l-au făcut traficant de copii, de organe, de case. Şi cu toate acestea, împotriva curentului, Iohannis a câştigat alegerile.
Românii se săturaseră de bâlci, de circăreală, aveau nevoie de spiritul Sibiului, de „tace şi face”, de „neamţ”.
Azi, sunt şanse mari ca Iohannis să ajungă în finala prezidenţială cu un sibian de-al său: Dan Barna, liderul USR şi candidatul oficial al Alianţei 2020 USR-PLUS la alegerile pentru Cotroceni.
Lupta pentru justiţie
Dan Barna a crescut politic pe tăcute. A câştigat partidul lansat la apă de Nicuşor Dan şi a dus în Parlamentul României parte din spiritul #Rezist, strigătul pro-justiţie al celor ieşiţi pe străzi odată cu OUG 13 să apere drumul pro-european al României.
Prea puţină lume a vorbit de-atunci încoace de „sibianul” Dan Barna. Dar cu toate acestea, caracterul de ardelean aşezat, serios şi concentrat s-a văzut în multe momente în comportamentul public al liderului USR, în special după ce a fost ales deputat de Sibiu, în decembrie 2016.
În aceşti doi ani şi jumătate de bătălie pentru România europeană, pentru lege şi ordine, Iohannis şi Barna au fost pe aceeaşi baricadă. Nu singuri, ci alături de alţi colegi din Opoziţie, în special liberali.
Câştigă România
Acum, cei doi sibieni au şanse mari să fie adversari „pe viaţă şi pe moarte” pentru câştigarea Palatului Cotroceni.
Va fi o bătălie crâncenă între PNL şi USR-PLUS, care va avea marele avantaj că va eclipsa candidaţii PSD, Pro România şi ALDE. Acesta din urmă e condamnar oricum la pieire, după ce n-a trecut nici măcar pragul de 5% în alegerile europarlamentare.
Dacă vom avea o finală Iohannis-Barna, va fi un mare câştig pentru România. Şi o certitudine: preşedinţia României va fi tot pe mâna unui sibian.