Atacul la justiţia independentă a dus România pe marginea prăpastiei. Votul din 26 mai şi condamnarea lui Liviu Dragnea au salvat situaţia, cel puţin de moment. Dar grupările din interiorul justiţiei care au servit cauza clanurilor rămân imune la dorinţa majorităţii românilor de securizare a linie pro-democratice.
Lia Savonea, şefa CSM, a îngropat complet orice credibilitate a CSM. Controlul ei asupra secţie de judecători a adus instutţia în situaţia incredibilă şi ingrată de a semna un comunicat împotriva Europei, în care „crema” justiţiei române lua apărarea „cioclilor” justiţiei şi condamna instituţiile europene. Ceva fără precendent în lumea civilizată, ca un for precum CSM să atace frontal fundamentele democraţiei continentale.
Preşedintele Iohannis a propus o cale de a securiza votul pro-justiţie al populaţiei sătule de hoţia politică: un acord naţional, de tipul Pactului de la Snagov (care a semnat calea occidentală a României), prin care ţara să nu mai treacă NICIODATĂ prin ce-a trecut în ultimii doi ani şi jumătate.
Astfel de iniţiative sunt fundamentale pentru democraţie şi pentru păstrarea stabilităţii naţionale. Spania are, de pildă, Pactul de la Toledo, prin care partidele şi comunităţile locale s-au angajat să nu mai depăţească niciodată costurile bugetare peste limite rezonabile.
Deci şi un Pact pe justiţie, care să nu mai permită nenorociri precum secţia „SS-Gestapo” este absolut necesar.
Dar nu toţi cei din interiorul sistemului susţin iniţiativa de salvare a democraţiei.
Dana Gârbovan a avut deseori atitudini înşelătoare, în aceşti doi ani de atac continuu la justiţie, care au servit practic cauza clanurilor penale şi au contribuit la şubrezirea sistemului din interior.
Ea îl atacă pe Iohannis pentru ideea pe care ar fi trebuit s-o propună ea înaintea preşedintelui, ca şefă a unei asociaţii profesionale cu pretenţii de seriozitate:
„Independenţa justiţiei este o valoare constituţională, nu subiect al protocoalelor, acordurilor sau parteneriatelor politice! Propunerea Preşedintelui Klaus Iohannis de a include problema justiţiei într-un „acord/pact naţional”, pe care să îl semneze toate partidele, este pur şi simplu demagogie şi folosirea – pentru a câtă oară? – a subiectului justiţiei în scop electoral şi populist. Independenţa justiţiei se respectă de către toate instituţiile, de către toate partidele politice şi de către fiecare cetăţean, nu se negociază la masă verde între partidele politice! România a mai trecut prin experimente similare, în ani electorali, şi efectul a fost mereu nociv pentru justiţie”, a scris pe Facebook judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).
Gaşca lui Tudorel Toader
Gârbovan a fost una dintre reprezentantele magistraţilor care – în vremuri de criză majoră pentru România, când justiţia a fost la un pas de capturare după modelul din Moldova -, a jucat la două capete.
Aparent, a încercat să pozeze în echilibru, dar n-a făcut decât să servească tabăra mafiei penale din politică. Pentru că atunci când un criminal vrea „să-ţi ia gâtul” cu un cuţit tu nu-i spui pe un ton calm: „Taie-mă, dar dacă voi supravieţui s-ar putea să pierzi procesul şi să ajungi la puşcărie”. Dimpotrivă, te aperi fizic şi încerci să-şi salvezi viaţa. Exact asta a fpcut Dana Gârbovan în vremea atacului criminal la independenţa colegilor ei: i-a periat pe politicienii „Ciumei” PSD-ALDE sau a încercat să le găsească motive serioase pentru acţiunile lor când devenise clar şi pentru un repetent peren la Drept că nimic nu e nobil într-un act de tip terorist la adresa statului de drept.
Astfel de „mironosiţe” ale lumii justiţiei sunt cele mai periculoase personaje pentru sănătatea unui sistem. Sunt cumva din „şcoala” lui Tudorel Toader sau Eugen Nicolicea; folosesc acumulările de cunoştinţe în domeniu într-un sens pervers şi complet sabotor pentru moralitatea şi profesionalismul unei bresle sau organizaţii.
Votul din 26 mai arată că vremea lor trece. Voci precum cea a Danei Gârbovan vor ajunge acolo unde se refugiază şi mentorul lor Tudorel Toader: spre zona promiscuă a democraţiei, o ladă menajeră în care se vor ascunde treptat toţi impostorii.