„Ce faceţi, domnilor, vă felicitaţi?!!” Întrebarea lui Cosmin Prelipceanu era densă şi adânc purtătoare de mirare. În faţa moderatorului, abia se aşezaseră Rareş Bogdan (PNL) şi Dan Barna (USR), dar jurnalistul de la Digi 24 văzuse scena înaintea intrării în emisie.
Cei doi se felicitaseră reciproc pentru rezultatul în alegeri. Iar gazda a simţit nevoia firească de a dezvălui publicului acele momente aparent normale, însă rar întâlnite într-o ţară în care orgoliile distrug proiecte mari şi omoară destine naţionale.
„Da, sigur că ne-am felicitat, e firesc. Fiecare are ceva de sărbătorit. Noi, de exemplu, am câştigat alegerile prima oară în ultimii 83 de ani. PNL este din nou primul partid al ţării”, explică Rareş Bogdan gestul său.
„Aşa e. PNL merită să fie felicitat. După cum şi noi cei de la USR-PLUS, cred că am avut un rezultat remarcabil pentru o tânără formaţiune. Am câştigat oraşe mari, Constanţa, Cluj, Timişoara, zonele unde oamenii au înţeles că implicarea face totul. Suntem foarte bucuroşi, dar trebuie să continuăm”, răspunde elegant şi Dan Barna.
A fost o seară cu adevărat magică pentru Opoziţie, la „Jurnalul de seară”, de la Digi 24. Cei care n-au văzut emisiunea au ratat ceea ce poate fi considerat un model de convieţuire întru competiţie în Opoziţie.
Este exact ceea ce au remarcat fiecare dintre invitaţii lui Prelipceanu. Că important nu e cine-i mai cu moţ, pe româneşte fie spus, ci cum reuşeşte fiecare să ocolească inteligent obstacolele astfel încît să nu pună în pericol construcţia.
Iar construcţia e clară. A remarcat-o şi azi preşedintele Iohannis, în declaraţia sa de la Palatul Cotroceni, au întărit-o şi cei doi invitaţi de la Digi 24 din seara asta.
„Noi, PNL şi USR-PLUS, avem deja împreună aproape 50% din voturi. Deci putem forma mâine o alianţă de guvernare”, spune Rareş Bogdan şi aprobă tacit Dan Barna.
Şi au dreptate. România nu poate fi scoasă din „arestul” PSD-ALDE decât printr-o relaţie onestă şi puternică între partidele din Opoziţie. O legătură capabilă să ţină în frâu diferenţele (clare!) dintre parteneri şi să aducă în atenţia publicului ceea ce îi uneşte.
Iar aici există o listă infinită de nevoi mari. Ţara este la pământ, îngropată în datorii, fără instrastructură, cu instituţii (Jandarmerie, CNA, Avocatul Poporului, TVR etc.) devenite prizoniere de partid şi populate masiv cu viruşi ai mafiei penale.
Cei care încă îşi imaginează că a arăta cu degetul spre celălalt ajută ar face bine să urmărească emisiunea lui Cosmin Prelipceanu din seara aceasta, de la Digi 24, cu Rareş Bogdan şi Dan Barna. Ar înţelege simplu care-s calea şi adevărul pentru salvarea naţiei din ghearele „Ciumei Roşii”.
Altfel, după inevitabila euforie a victoriei şi ciocnirea cu inevitabilele capcane ale guvernării, Opoziţia nu va face decât să-i readucă la putere, de astă dată pe termen nedefinit, exact pe aceia care pot garanta ruptura de Europa, de Occident, de democraţie.
Rareş Bogdan şi Dan Barna au înţeles deja asta.