Dăncilă, aşteptată la Bârlad cu „capul mare”. Dragnea i-a transmis că nu e de capul ei prim-ministru

Written by

in

Viorica Dăncilă e aşteptată să ajungă din clipă în clipă la un liceu din Bârlad. Sosirea ei în judeţul baronului PSD Buzatu a fost precedată de un ultim avertisment al şefului său de partid, cel care a pus-o în fruntea Guvernului României.

Dăncilă insistă cu vizitele în teritoriu, semn că lucrează intens la imaginea ei pentru epoca post-Dragnea. După decizia de ieri a Înaltei Curţi devine tot mai clar că Dragnea va fi istoriei peste o săptămână, iar actuala şefă de la Palatul Victoriei speră să păstreze guvernarea PSD-ALDE din postura de lider al partidului.

Există deja informaţii că Dăncilă încearcă să dea semnale de unitate din postura de „urmaşă” a lui Dragnea la şefia PSD.

Ea s-a aflat ieri, în Suceava, unde ar fi organizat o întâlnire secretă cu primarii social-democraţi din judeţ.

Întâlnirea ar fi avut loc la pensiunea „Varvara de Bucovina“, din oraşul sucevean Frasin.  Reporterul Adevărul s-a deplasat, luni seară, în oraşul Frasin, situat la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Suceava, şi a stat de vorbă cu preşedintele organizaţiei judeţene PSD, Ioan Stan, confirmând oficial întâlnirea între premier şi primarii social-democraţi din judeţ. „E o întâlnire aici cu doamna premier, cu domnul ministru al Finanţelor, cu doama ministru al Sănătăţii. Dacă v-am spus că mâine, marţi, la ora 9.30, e conferinţă de presă la Primăria Frasin, cu toată problematica pe care o aveţi dumneavoastră, ne întâlnim acolo“, a spus liderul social-democraţilor suceveni.

Întrebat ce face premierul Viorica Dăncilă la Frasin, Stan a răspuns vizibil iritat: „Nu ştiu, doamnă, ce face! O să vă spunem mâine“. Stan a confirmat că luni seara la Frasin se aflau şi primarii PSD şi a reiterat că jurnaliştii vor putea afla mâine, la conferinţa de presă, tot ce îşi doresc.

Avertismentul lui Dragnea

Azi, într-un interviu la Adevărul Live, Liviu Dragnea a vorbit, desigur, despre cât de rea e lumea care vrea justiţie independentă în România, dar n-a uitat să-i transmită un mesaj şi Voricăi Dăncilă.

„O să analizăm după alegeri. Un sfat al meu: niciun ministru să nu uite pentru ce a fost pus acolo. A fost pus acolo să implementeze un program de guvernare votat de români. Dacă fiecare membru al guvernului ține minte asta și nu consideră că ajungând pe un post de ministru i-a crescut capul, o să fie un ministru bun și eficient”, a avertizat Liviu Dragnea.

Întrebat ce se va întâmpla cu restructurarea guvernului, decisă în CEX dar refuzată de prim-ministru, liderul PSD a spus că situația va fi discutată după alegeri.

Viorica Dăncilă e aşteptată să ajungă azi în Bârlad, judeţul controlat de baronul Dumitru Buzatu. Ea va merge în vizită la Colegiul Naţional Gheorghe Roşca Codreanu.