Cele două Românii care s-au confruntat la Iaşi. Mizeria PSD şi fraţii Potomeanu, din Miroslava. De ce nu mai poate Dragnea să ascundă gunoiul sub preş

Written by

in

O ladă de gunoi a continentului. O ţară transformată în groapa comună a rebuturilor societăţii. O lume invadată de microbi imorali, de viruşi umani, de mizerii cumplite. Asta face guvernarea PSD-ALDE din România.

La Iaşi, PSD a încercat din nou să ascundă gunoiul sub preş. Aducându-l puţin la suprafaţă, în speranţa că-l va vârî ulterior tot sub covor, să nu se vadă. Poza cu pancarta PSD ieşită din pubelă arată că nici de data asta nu i-a ieşit pasenţa.

Ca şi la Craiova, PSD a adus la mitingul din Iaşi  oameni „cu japca” (expresia favorită a lui Liviu Dragnea). Mulţi de prin judeţ, aflaţi la mâna primarilor, dependenţi de ajutor social sau de contractele şefului de firmă cu primăria, ori pur şi simplu dependenţi de… alcool; unul dintre manifestanţi a fost luat cu Salvarea, era beat-zdreanţă.

Frica angajaţilor la stat, aliata PSDragnea

Asta e România pe care stau PSD şi ALDE. Cea a oamenilor dependenţi, unii chiar bolnavi. Frica de a fi dat afară de la serviciu (de care vorbea un taximetrist din Craiova, referindu-se la soţia sa, care a fost ameninţată de şef că va fi dată afară dacă nu vine la mitingul PSD) este una dintre bolile românilor pe care îşi construieşte PSD puterea. Frica, în general.

O boală gravă, emoţională, pe care mulţi dintre supuşii PSD preferă s-o ducă pe picioare. De care nu vor să scape. Sau pe care o acceptă din egoism. Le place cum trăiesc ei, nu-i mai interesează de alţii.

Nu-şi pun problema dacă nu sunt cumva complici la un dezastru în derulare, la golirea ţării, la îngroparea în datorii a generaţiilor viitoare. Nu. Lor le e frică să nu piardă ce au. Iar frica lor este combustibilul PSD, dar şi posibila salvare a lui Dragnea.

România care nu renunţă la luptă

Dar există antidot. Este cealaltă Românie. A tinerilor şi nu numai, a celor care au înţeles că viaţa pe care o vor avea depinde de ce face fiecare. Nu de frică, dimpotrivă. De curaj. De implicare. De #rezistenţă.

Sunt anticorpii care pot salva democraţie, pe care i-am văzut şi azi la Iaşi. Grupul protestatarilor dinamici a fost plin de astfel de anticorpi. Nu sunt vedete, nici fanfaroni. Sunt oameni simpli, care s-au săturat „să li se dea” Vor să-şi ia singuri ce-i al lor.

Am aflat întâmplător de doi fraţi. Emanuela şi Alin-Constantin Potomeanu (sus, primul din stânga). Au venit azi, pe timpul lor liber, în faţa clădirii în care au descins Dragnea, Dăncilă şi toţi PSD-iştii care nu-i suportă. Care i-ar vrea duşi şi pe ei din ţară. Sau măcar supuşi.

Sunt din Miroslava, o comună de lângă metropola moldavă. Băiatul are doar 18 ani, e elev. Sora lui, Emanuela, are 27 de ani. Lucrează ca mulţi colegi de generaţie la call-center, job oferit de una dintre mult-hulitele multinaţionale. Şi în timpul liber mai face şi voluntariat pe Salvare. Ca să ajute pur şi simplu.

Mama lor, Maria, i-a crescut cu greu. Nu se plânge, dar apropiaţii ştiu că nu i-a fost uşor atâţia ani după Revoluţie, într-o ţară încălecată masiv de PSD şi o regiune abandonată de acest partid. O clică, de fapt, ce i-a vrut mereu săraci şi a făcut tot ce-a depins de el să-i ţină aşa în lesă.

Dar nu s-a lăsat. A îndurat, ba cu un serviciu prost plătit, ba cu gospodăria, ba cu grădina din spatele casei… Iar Emanuela şi Alin au fost cuminţi, au învăţat carte şi au înţeles care-i calea de urmat în viaţă pentru ca lumea lor să nu mai semene cu cea a mamei: bătălia civică.

Fraţi întru cauză nobilă

Ambii au fost azi la Iaşi, la mitingul anti-PSD. Au fost mulţi ca ei. Azi, a devenit clar şi pentru Dragnea că PSD a pierdut Moldova, cea pe care a „muls-o” de bani, prin sudoarea unora ca Maria, ani la rând. Dar s-a terminat! Vine o vreme când viaţa îţi plăteşte, mai devreme sau mai târziu. 

Azi, la Iaşi, PSD şi cei care îl susţin au fost reprezentaţi de acea pancartă din pubela de gunoi. România cealaltă a fost oglindită de cei ca fraţii Potomeanu, din Miroslava. Nimic nu le poate opri victoria împotriva unei găşti absolut inumane, arogante, lacome şi iresponsabile.

Le trebuie doar să continue ce-au făcut şi azi în capitala Moldovei. Să mai strângă puţin din dinţi. Şi să aibă răbdare. Timpul joacă doar în favoarea lor. Cu o condiţie: să REZISTE.

CITIȚI ȘI:

* În fuga lor haotică de la Iași, PSD-iștii îl uitaseră pe Codrin Ștefănescu! L-a recuperat un bodyguard și l-a băgat în microbuz