Dan Barna a vorbit marți seară despre gafa consilierului său în încercarea de a atrage atenția cu privire la emigrarea masivă a românilor. În argumentul său, Andrei Caramitru a comparat plecarea românilor în străinătate cu Holocaustul.
Dan Barna a spus că lui Andrei Caramitru are să-i reproșeze „o dificultate și o naivitate în a învăța jocul politic”.
„Andrei Caramitru a folosit total neinspirat și greșit o metaforă, argumentând efectele unei guvernări PSD. Acea comparație cu plecarea atâtor români în diaspora, că în fiecare an pierdem un oraș mare, el a comparat-o ca un Holocaust. E o comparație nefericită. Lucru pe care nu-l vedem la ceilalți politicieni, și l-a asumat, și-a cerut scuze, a admis că a făcut o greșeală.
Este o greșeală, fără nicio discuție. Andrei spune lucrurile pe nume și deseori sare calul în terminologie. Lucru pe care i l-am reproșat și eu, voi avea o discuție cu el în cursul zilei de mâine. Lucrurile sunt foarte clare aici. Dacă vă uitați la ultimele două postări, își asumă explicit că a făcut o tâmpenie. Nu este ceva în spate, ceva negativ. E o greșeală pe care omul și-a asumat-o”, a spus Dan Barna, la Jurnalul de seară, de la Digi 24.
„Recunoașterea unei greșeli și asumarea ei, atunci când se întâmplă, e un lucru rar în politică. Asta se întâmplă la USR, asta e diferența”, a adăugat el.
Prea „sensibili” în faţa atacurilor
OPINIE. Nu este prima oară când partidele de Opoziţie sunt puse cu spatele la zid pentru unele declaraţii sau informaţii. Partidul lui Dacian Cioloş a devenit „caz naţional”, în două situaţii: la aflarea ştii că unul dintre fondatorii PLUS are tată un fost angajat al Securităţii (fără să fie dovedit că a făcut Poliţie Politică) sau urmare a unor declaraţii cu idei futuriste ale Ioanei Bogdan, consiliera lui Cioloş.
În ambele cazuri, „Ciuma Roşie” de la PSD-ALDE, cu ajutorul propagandei „unse” de Kremlin, a supraexagerat gravitatea informaţiilor după modelul „din ţânţar, armăsar”. La fel a procedat şi zilele trecute, cu Augustin Lazăr, pe care mai avea puţin şi-l găsea torţionar comunist, când omul şi-a făcut meseria de procuror, potrivit legii de atunci, şi nu l-a pus în libertate pe un recidivist periculos prezentat drept mare disident.
Aşa se întâmplă şi acum, cu acest caz „Andrei Caramitru&Holocaust”. Evident că nicio tragedie din epoca modernă nu poate fi comparată cu cea a evreilor exterminaţi de nazişti. De fapt, nici măcar nu e vorba de asta, căci genocidul armean sau sclavia sunt drame ale umanităţii pe care nu le poţi ierarhiza pentru simplul motiv că nu există suferinţă mai mică sau mai mare, e pur şi simplu durere de proporţii incalculabile.
E clar pentru orice om de bun-simţ că „percutantul” Andrei Caramitru n-a vrut nicidecum să submineze dimensiunea apocaliptică a Holocaustului, dimpotrivă. A încercat să facă din evadarea românilor din „lagărul” României cea ocupate de asasinii democraţiei o dramă de mari proporţii. Ceea ce şi e! Cum bine spunea Dan Barna, comparaţia e forţată, nu şi dimensiunea răului.
Dar e clar că, în aceste vremuri tulburi, USR, PLUS, PNL, Kovesi, Lazăr, Iohannis, UE, SUA sau NATO sunt prezentate de aşii propagandei neobolşevice într-o lumină infinit mai proastă decât PSD, ALDE, UDMR, Minorităţi, Adina Florea, Tudorel Toader, Nicolicea, URSS, Rusia sau Turcia.
Ce le face victime sigure? Slăbiciunea reacţiilor. Într-un peisaj media complet viciat, cu televiziuni şi ziare online finanţate direct şi indirect de şacalii estului sălbatic, nu poţi lupta cu armele bunului-simţ. Nu poţi fii „reactiv” dând „replici”, comunicate sau declaraţii post-atac. Nu prea ajută. Priviţi la Augustin Lazăr, zdruncinat puternic de o campanie forţată, neinteresată de adevăr, ci de „mazilirea” sa. Şi la mulţi alţii.
Dacă vrei să lupţi cu această armată de ocupaţie „roşie”, trebuie să cauţi altă cale. Să ţipi mai tare decât manipulatorii şcoliţi pe limba Kremlinului. Să „bombardezi” sursa acuzaţiilor cu forţă înzecită. Să faci valuri şi mai mari decât ei. Să inventezi lovituri mai bune. Să fii creativ. Curajos. Şi încrezător. Să ştii să contraataci, cu alte cuvinte, inteligent în tot acest război. Căci e un război. Aşa-numit „hibrid”. Care nu se câştigă nicidecum cu „sensibilităţi”, cu spăşenie şi „mă scuzaţi”, când ceilalţi trişează grobian şi dezechilibrează complet jocul politic. Se câştigă doar cu „ba, pe-a mă-tii!”