Laura Codruţa Kovesi a vorbit după audierea sa de azi la „SS”, secţia Adinei Florea. A fost hărţuită nu mai puţin de ŞASE ore După unele surse media apropiate puterii PSD-ALDE, procurorii „Ciumei” au pus-o sub control judiciar!
„E o măsură de a-mi închide gura. De a ne hărţui în continuare pe cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. Doamna procuror (n.r. – Adina Florea) mi-a interzis să vorbesc despre acest dosar. Face parte din campania mea de hărţuire, cu care m-am obişnuit. Sunt în competiţie pentru postul de procuror european şi probabil că asta îi aduce la disperare pe unii”, a spus Kovesi, vizibil epuizată după interogarea sa.
Atac indirect la Dragnea!
„Sunt victima celor care vor să fure liniştiţi în ţara asta. Mă refer la toţi cei care vor să distrugă justiţia şi vor ca procurorii să stea liniştiţi la birou şi să se ocupe de fapte mărunte. Se spun numai minciuni despre mine. Nu am comis niciun abuz. Nu pot face faţă la avalanşa de minciuni care se spun despre mine, încerc să demontez şi eu câte pot, dar nu pot să răspund la tot”, a declarat fosta şefă a DNA la ieşirea de la interogatoriul inventat la comanda unui penal fugar (Ghiţă) şi pus în practică de procurori anti-justiţie liberă (Adina Florea&co.).
Mai multe declaraţii ale Laurei Codruţa Kovesi:
- Am o carieră profesională de aproape 24 de ani ca procuror. Niciodată n-am fost cercetată. Toate aceste lucruri se întâmplă ca urmare a faptului că mi-am făcut treaba. Nu sunt singura supusă acestor hărțuiri. Sunt cercetați și alți procurori sau judecători. Se iau tot felul de decizii prin care se încearcă intimidarea noastră și reducerea la tăcere.
- Eu respect această interdicție, nu o să vorbesc cu presa despre acest dosar. Știți că sunt rezistentă la stres, de o mie de ori dacă mă veți întreba despre acest dosar vă spun că nu pot vorbi.
- Cu privire la pretinsele abuzuri de la secţiile DNA din ţară, acestea trebuie constatate de instanțe sau de un judecător. Nu știu să fie hotărâri definitive că un procuror din DNA să fi comis abuzuri. În mandatul de procuror șef al DNA au fost peste 70 de magistrați trimiși în judecată inclusiv pentru abuzuri. Am fost prima care am intervenit.
- În toate situațiile în care au existat îndicii despre un procuror că a săvârșit fapte penale, inclusiv din DNA am intervenit, am sesizat inspecția judiciară, am sesizat CSM. De asemenea, am sesizat de fiecare dată Inspecția Judiciară. Până nu avem decizii definitive ale instanțelor, nu cred că putem vorbi despre abuzuri.
- Așa cum după un an și opt luni am dovedit că abaterile disciplinare care au fost reținute în sarcina mea au fost simple fabulații, sunt convinsă că toate celelalte acuzații care se fac la adresa mea se vor dovedi neadevărate.