Ce situație penibilă! „Gugulanul” Grindeanu îi cere lui Bolojan să facă ceea ce el însuși a refuzat să facă în urmă cu aproape 9 ani: să plece din Palatul Victoria, pentru a face pe plac conducerii PSD! Atunci, în răzvrătirea lui, le-a zis tuturor că Guvernul nu-i moșia PSD. Acum chiar crede că Guvernul e moșia PSD.
Grindeanu se comportă josnic, fără pic de rușine, de parcă nu el ar fi condus destinele țării în 2017, de parcă nu el ar fi executat ordinele pușcăriașului Dragnea, cu sinistra OUG 13 – adoptată și apoi ”abrogată”, după numai câteva zile, sub presiunea a sute de mii de oameni care protestau în stradă.
Și mai penibil acționează chiar PSD. L-a demis prin moțiune de cenzură pe Grindeanu, iar pe urmă l-a și exclus din rândurile sale. După o perioadă, l-a reprimit cu brațele deschise în partid. Ieri era măsea stricată, un paria, aruncat la tomberon ca o plasă cu gunoi. Azi e din nou pe cai mari, dictează din cea mai înaltă funcție în PSD și pozează în mare demnitar. Și tot „frații” săi, ăia care l-au dat afară, l-au votat ulterior pentru a fi vătaf al ANCOM, cu un salariu social-democrat de 10.000 de euro pe lună.
PSD n-a fost vreodată un partid onest sau credibil. Cu Grindeanu la butoane, nu mai are nici acea mică fărâmă de credibilitate printre simpatizanți, de vreme ce au ajuns unii să plece din partid din cauza viziunilor sale inepte. Cum e, totuși, să alegi în funcția supremă din partid un om pe care l-ai exclus în trecut de ”bun” ce era?! Să pupi unde ai scuipat. Asta fac toți PSD-iștii care l-au reabilitat pe Grindeanu. Ieri l-au huiduit, azi îl aplaudă. Ăștia vorbesc azi despre viitorul țării!
– Advertisement –
La începutul anului 2020, Grindeanu își anunța revenirea în PSD cu ”un proiect extrem de serios”, a vorbit despre ”figuri uzate” în partid care trebuie să facă un pas înapoi, altfel PSD va fi un ”partid irelevant”. Mai târziu, s-a dovedit că acel așa-zis ”proiect” era de fapt escrocheria Nordis, plus vila grindeană încă nefinalizată, la Dumbrăvița (lângă Timișoara), în valoare de 650.000 de euro. Vilă de lux proiectată tot de o firmă din grupul Nordis (cum a dezvăluit presa), grup mafiot controlat de familia avocatei PSD-iste Laura Vicol, arestată și eliberată de justiția PSD. Aceeași Laura Vicol care petrecea prin cluburi cu Sorin Grindeanu, pe care-l și căra cu avioane private în călătorii de lux, alături de Marcel Ciolacu și Alfred Simonis (ultimul, timișorean și el), la Monte Carlo, Paris sau Madrid…
În momentul de față, PSD este mai ”irelevant” ca oricând. Dacă va rămâne Grindeanu șef, partidul-corupție se va atrofia complet la următoarele alegeri. Va fi ca un fost mare imperiu spart în bucăți. Una la AUR și la alte partide ”patriotice”, alta la PNL… Vor mai vota PSD doar familiile sinecuriștilor, care trăiesc de pe urma lefurilor grase de la stat și a șpăgilor aferente contractelor.
Problema PSD e că nu are capacitatea de a se moderniza, ceea ce-l lisește de orice perspectivă. În loc să devină un partid social-democrat modern, de factură occidentală, tot trage cu coada ochiului spre zona ”suveranistă”, anti-europeană. Singura schimbare pe care o poate face, în acest moment, este cea de a-l înlocui pe Grindeanu cu Olguța Vasilescu (eventual, prin proxy-ul Claudiu Manda, consortul toxinei craiovene).
– Advertisement –
Așadar, PSD are doar două opțiuni: groaznic și catastrofal. Normalitatea îi este complet străină.
DE ACELAȘI AUTOR:
* Văcuța de muls la care să nu te duci niciodată
* Vreți salarii mărite cu 50%, ca-n Ucraina? Vi le dă Bolojan pe loc!
* Șutul în cur din Dubai
* Caracatița robelor
– Advertisement –