Pro-occidentalul partid al bâtelor minerești

Adio, USL! Bolojan refuză categoric orice alianță cu PSD. Îmi imaginez câți dintre PNL-iști ar vrea să-i facă felul cât mai repede, ca să revină la jaful cot la cot cu PSD. Foamea de bani e la fel de mare pentru toți. Amintesc doar de furtul banilor europeni pentru microbuze școlare, făcut de baroni PNL și anchetat acum de Parchetul Uniunii Europene.

PSD-iștii au lucrat și lucrează mereu împotriva României. Plecarea lor de la guvernare riscă să ne lase fără 10 miliarde de euro, bani europeni din PNRR. 57% din reforme erau în atribuția miniștrilor PSD. Dacă aceste reforme nu se fac, pierdem 6 miliarde de euro. 36% din jaloanele PNRR erau tot în atribuția PSD-iștilor.

Paul Palencsar, jurnalist și teolog

Tot din cauza PSD, România a pierdut banii europeni pentru Autostrada Moldovei. Grindeanu era ministrul Transporturilor și a trucat licitațiile. Lucra în echipă cu băiatul ăla de-și ține banii în cutii de pantofi.

PSD i-a adus pe români în prag de faliment economic, iar acum tot PSD îi dă în cap celui care face eforturi să scoată țara din mizeria în care a fost lăsată.

– Advertisement –

Din cauza acțiunilor iresponsabile ale PSD, România se va împrumuta cu dobânzi mult mai mari de pe piața internațională, leul se va deprecia față de euro, iar partidele pro-ruse câștigă capital electoral. Suntem mai aproape de sărăcie și de dictatură doar pentru că niște băieți din PSD nu mai pot fura ca altădată.

Ilie Bolojan și-a păstrat cumpătul, iar reformele pe care le-a început merg mai departe. De când a preluat mandatul de premier, s-a luat la trântă cu tot ce e mai toxic în statul român. Din păcate, Bolojan va fi dat jos prin moțiune de cenzură. Încă o data, PSD va fi groparul României!

***

– Advertisement –

Cât stă un tren în gară – atât a stat și Nicușor Dan să ne explice. Trei minute! Care a apucat să priceapă, bine; care nu, data viitoare.

Aflu că singura condiție să ieșim din criza asta e să fiu calm. Așa a zis președintele. Rămânem calmi și vom trece prin asta. Eu m-am mirat. Eram calm. Mergeam la muncă, plăteam taxe, ridicam țara. O să încerc să fiu și mai calm.

Am mai aflat (pentru a mia oară) că PSD e un partid pro-occidental. Asta spune Nicușor oricând prinde un microfon – ”cele patru partide pro-occidentale”. Aud asta din luna mai a anului trecut. De aproape un an. Eu știu că PSD nu e partid pro-oocidental, că întemeietorul lui chema trupele sovietice să tragă în revoluționari, iar pe mineri să spargă capete în București și, prin barbarie, să ne izoleze de Europa civilizată. PSD nu s-a distanțat niciodată de Iliescu, de crime ”revoluționare” și mineriade.

Dar președintele Dan e de o sută de ori mai bine informat…

Din nou, aflu că bătălia asta nu e între un grup infracțional organizat și câțiva care vor să salveze ce se mai poate din România. Nu! E doar o dispută, o diferență de opinii între actori politici. O ceartă intelectuală pe viziunea asupra teoriei relativității. Unii zic că e bună, alții, că nu. Ați văzut? Simplu!

Vorbitul prezidențial cu mâinile e intact. După un an, Nicușor a făcut niște bicepși frumoși. Să dai atâta din mâini te obligă la fibră, nene!

Eu cam atât am apucat să înțeleg din alea trei minute. Dacă ați priceput mai mult, rogu-vă, spuneți-mi și mie!

***

Aflăm de la Sorin Grindeanu că el nu a învățat politică la școala de maici. Aș spune, nici la cea de taici. PSD vine direct din PCR, iar ăia nu le aveau deloc cu mănăstirile. Ba chiar le dărâmau, indiferent dacă erau de maici sau nu.

Nu e vreo mirare ce aflăm din stenogramele ședinței de urgență a PSD. Am sentimentul că parcurg un capitol din scenariul filmului ”Nașul”. Desigur, scris infinit mai prost, cu protagoniști ce-și țin mita în cutii de pantofi.

Descoperim (vorba vine) că în PSD se discută exclusiv despre păstrarea ciolanului. Grindeanu își asigură colegii PSD-iști că PSD-ul n-o să stea cu mâinile în sân, n-o să aibă soarta ciobanului din Miorița. Sincer, nu aveam vreun dubiu, dimpotrivă. În cei 35 de ani, PSD a fost mereu cel care l-a ucis pe ciobanul moldovean și i-a luat oile.

În cazul de față, Bolojan are oi mai multe, mândre și cornute, și cai învățați, și câni mai bărbați. Pentru asta îl paște o moțiune de cenzură la apus de soare, când or să-l omoare.

Olguța Vasilescu, această Ana Pauker de Craiova, își îndeamnă colegii să aibă „sânge în instalație”. Nu greșește. Ea însăși face asta de-o viață, iar azi e în postura de a dispune schimbarea premierului României. Pentru cineva care ar fi trebuit să aibă maximum o carieră de coafeză, nu e rău deloc. (De remarcat limbajul de smardoiacă al Olguței – ceva fin.)

S-a mai discutat despre săbii scoase din teacă, săbii care trebuie înfipte repede și adânc în dușman. A se citi, Bolojan. Tema și teama, în ședința de miercuri a PSD, e sinuciderea politică. Fug PSD-iștii de ea ca dracul de tămâie. Și nu se sfiesc s-o spună.

Marea absență din stenograme sunt românii. Bunăstarea lor, grijile, problemele, sărăcia, criza economică. Viețile noastre, ale plebei. Cum ar veni, chiar ale celor care i-au votat și i-au trimis la vârful statului pe cei care au orice alte preocupări în afară de țară și popor.

Singurul scop al PSD e să rămână la putere, dar mai multă putere, nu filtrată de Bolojan. E singura cale de a continua spolierea resurselor naționale, începută de tătucul Iliescu în 1990, odată cu instigarea bâtelor minerești asupra celor ce voiau să-și vândă țara.

DE ACELAȘI AUTOR:

* PSD nu vrea la guvernare, vrea la jaf

* Se închide Fabrica de minciuni!

* Șarpele boa

* O clică de nebuni conduce America

* Tactica PSD: dai în hoțul meu, dau în ministrul tău!

* Ne omoară nordișii

* Balaurii ăștia trei ne-au dat pe mâna Rusiei!

* Păzea, a revenit! Și mai feroce, și mai mincinoasă, și mai toxică

* PSD ar mai chema o dată minerii

* Puteam avea industria calului, dar nu s-a vrut

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Lecția USR pentru PNL

ADRIAN PAPAHAGI: Șobolănisme

CRISTIAN GHINEA: Este Trump un Sulla al republicii americane sau un furuncul trecător?

CRISTIAN PĂUN: PSD-iștii sunt disperați: vor „stop joc”, dar nu se mai poate!

CLAUDIU NĂSUI: Cetățean român, firmă europeană

SORIN BOCANCEA: Amurgul zeilor

BOGDAN GLĂVAN: Raționalizarea carburanților

MIHAI RĂZVAN MORARU: Agitație în PSD. Miroase a panică…

VLADIMIR MUNTEANU: România trădată. Ofensiva PSD asupra Guvernului Bolojan și ecuația puterii într-un stat destructurat

DANA HERING: Duamna Anca l-a găbjit pe sexomarxist

VITALIE COJOCARI: Curca și șobolanul

MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

MATEI UDREA: De aici venim: de la 50 de dolari!

ANDREI COLȚEA: Evanghelia după Donald

VASILE POPOVICI: Șarlatanie la Timișoara: preoții au promovat un senator AUR sub nume fals, pentru a-i ascunde trecutul conspiraționist-legionar!

DOINA DABIJA: Cugetul înfumurat

FLORIN BURTA: Reorganizarea administrativ-teritorială a României poate schimba paradigma politică?

GHEORGHE POSTELNICU: Un caz de patologie politică

DANIEL UNCU: Răfuiala TV-securiștilor

ALECU RENIȚĂ: Primăvara aduce reînvierea

CRISTIAN HUBALI: Gândirea de tomberon a ”gugulanului” Grindeanu

NICOLAE DABIJA:  Cerul din pustie

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Ponta a găsit vinovatul pentru criza politică: USR! Sârbo-turco-chino-rusofilul îndeamnă la o guvernare PSD-AUR

* Structura PSD: 97,7% ticăloșie, 2,3% rațiune. Partidul marii corupții a votat masiv pentru haos

* PSD a pierdut un deputat, care a trecut la PNL. Făcea parte din echipa celui mai vocal primar anti-Grindeanu din PSD

* PSD-iștii amenință cu dosare și amenzi pentru că sunt făcuți ”șobolani”. Dîncu: ”A revenit vremea plăcuțelor suedeze”

* Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice

* A fost arestat șeful-de-șpăgi al lui Grindeanu! Cristian Anton ținea 500.000 de euro în dulap, într-o cutie de pantofi. Liderul PSD tremură: dacă vorbește fostul său șef de cabinet, cu care „lucrează” de două decenii, de la Timișoara?!

* Ministrul PSD al Justiției a „executat-o” pe procuroarea care a contribuit la recuperarea coifului de la Coţofeneşti

* VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

* Băsescu: ”Trump şi Putin vor să destrame Europa. Duminică au aflat că nu se poate! Poporul maghiar i-a bătut măr”

* VIDEO. Hagi – din nou selecționerul României, după 25 de ani. Declarații îndrăznețe la instalare. A fost la trei Mondiale ca jucător, vrea unul și ca antrenor

– Advertisement –