Și s-a dus coana Chirița la Paris, reîncarnată în George Simion

Câteva observații și câteva  reflecții à propos de prestația lui George Simion la postul de televiziune francez CNews.

Întâi și întâi, e bine de știu că prezidențiabilul AUR s-a dus la post TV conservator, al cărui proprietar, talentatul industriaș Vincent Bolloré, împărtășește aceleași valori cu George Simion: o poziționare filo-rusă, anti-progresistă, contra instituțiilor europene și de susținere a extremei drepte franceze.

Miliardarul francez (breton) este filo-rus mai degrabă din interes economic decât din convingere ideologică: după ce Franța și-a pierdut influența în Africa (de unde Bolloré extrage o parte din resursele necesare întreprinderilor sale), a fost nevoit să se aclimatizeze Rusiei putiniste – și asta are un preț.

Simion era deci ca la el acasă, între ai săi, cu diferența că interlocutorii din studio erau mai civilizați si mai subtili decât invitatul lor român. Diferența s-a văzut cu ochiul liber.

– Advertisement –

Încă o dată, un reprezentant al extremismului românesc i-a contrariat până și pe omologii săi extremiști europeni. La fel cum Șoșoacă i-a oripilat  până și pe extremiștii de la AfD-ul german (și a rămas neafiliată în Parlamentul european), George Simion a reușit aceeași performanță pe CNews. Chiar dacă prestația de aseară nu i-a retras, cel puțin deocamdată, sprijinul doamnei Marine le Pen sau pe cel al Giorgiei Meloni.

În ochii telespectatorului francez lambda, George Simion a făcut dovada fără echivoc a necunoașterii lumii exterioare României. Chiar mai rău: dovada inadaptării la lumea civilizată, a incapacității de a se racorda codurilor societale ale unei țări, în ciuda efortului de a vorbi în limba franceză. Cum să fii președinte dacă nu ești capabil să-ți însușești codurile unei țări pe care o vizitezi?

Sigur, românii francofoni au pufnit în râs auzindu-i franțuzeasca stâlcită, însă privitorul francez nu are aceeași reacție: acesta va aprecia efortul de a se exprima, oricât de stricat, în limba celor care l-au invitat.

– Advertisement –

Dimpotrivă, telespectatorul francez sancționează fără apel cititul de pe foaie în exprimarea unei idei sau convingeri, care e asimilată lipsei de spontaneitate. Acest gest făcut de Simion, care nu a scăpat privitorilor, l-a dezavantajat pe loc. I-a anulat efortul de a vorbi chirițește (o zecime franțuzește, nouă zecimi românește).

Revenind la dezbatere: jurnaliștii și analiștii postului CNews au încercat să-l poziționeze pe invitatul lor român pe aceeași linie cu cea susținută de redacție. Altfel spus, să facă o paralelă între Simion – urmașul lui Georgescu cel “urgisit” de judecătorii români – și Marine Le Pen, interzisă de judecătorii francezi.

Comentatorul care a făcut paralela nu a scos un cuvânt despre faptul că magistrații francezi au aplicat o lege cerută de Marine Le Pen însăși (ca și cum justiția franceză ar putea fi comparată cu a noastră). Însă nici el nu se aștepta, probabil, ca Simion să taxeze Franța de dictatură sau s-o asemene Iranului. Ori să le explice el francezilor cum să se trezească în conștiință.

Probabil că Simion a auzit câteva voci extremiste care vorbesc în Franța, după condamnarea doamnei Le Pen, despre “dictatura judecătorilor“ și a exprimat această idee în felul lui: cu toporul, ca la măcelărie. Fără să realizeze că, astfel, îi pune într-o postură foarte complicată pe cei care l-au invitat: ARCOM-ul francez nu e CNA-ul românesc. Instituția care reglementează comunicarea vizuală și numerică franceză își face treaba conform legii și a închis deja un post de televiziune din Grupul Media Bolloré (C8), după amenzi de 7,6 milioane de euro.

Ce a debitat Simion pe post a stupefiat nu numai prin conținut, dar și prin absența oricărui savoir-vivre, a neștiinței celui mai elementar comportament: e ca și cum te-ai duce acasă la cineva cu desaga de obiecte de contrabandă la vedere și astfel îți pui gazda în situația de a fi anchetată de poliție.

Bineînțeles, echipa de platou s-a dezis de extremistul nostru, și-a permis chiar să-l ironizeze în felul lor, tipic franțuzesc.

Au francezii un stil inimitabil de a-i trata pe cei care se comportă ca niște boi: cu clasă, cu cordialitate, fără să-i umilească, fără să le atingă demnitatea de om, însă așezându-i cu eleganță în propria balegă. Simion a simțit-o, cu siguranță, din plin.

E prețul pe care l-a plătit pentru a-și fi atins obiectivul: să arate electoratului său cum le-a zis-o el franțuzilor în față. Care franțuzi? Nu contează. Electoratul simionist nu face diferența între ăia care sunt cu Macron și ăia care i se opun.

El, candidatul, a fost în platou la ăia care i se opun lui Macron, de la ei și-a luat-o în freză. Jurnaliștii anti-macroniști sunt cei care l-au trimis acasă zicându-i, cu un surâs politicos, să-și continue campania electorală în țară.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Despre prezența la vot. Contra-exemplul Mircea Badea

* De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Visul lui Stalin, împlinit de secta MAGA

* „Neutralizarea liderului” – asta l-a destabilizat!

* Fascismul trumpist

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”