A fost legal să devalizezi Romsilva, să scoți bani din banul public (!), să-ți tragi 10 salarii bonus la pensionare. Și uite, din acest motiv trebuie să plătească iobagii mai mult impozit pe dividende, adică atunci când vor să scoată bani din firma lor, din munca lor, din afacerea lor, pentru care și-au asumat riscul să piardă – statul nefiind părtaș la pierdere.
A fost legal să devalizezi bugetul țării. A fost legal să furi cu legea în mână. În schimb, pentru iobagi e legal doar să plătească biruri peste biruri și prețuri tot mai mari, care includ hoția banului public.
Asta e România dublei măsuri: o lege pentru hoții banului public și altă lege pentru cei care muncesc cinstit. Și de asta numărul oamenilor cinstiți este mic.
Eram o dată într-un studio TV, se vorbea despre privatizarea Romsilva. Hoții de la Romsilva intrau în direct să reclame că nu e o idee bună, cum adică, să se fure pădurile?! Păi, pădurile le-au furat ei, după care și-au dat zece salarii bonus.
– Advertisement –
Dar manipularea prinde la publicul analfabet, care:
1) confundă pădurile cu serviciul de pază a pădurilor;
2) crede că dacă pădurile sunt private, atunci se taie imediat… de parcă dacă oile sunt private, atunci stăpânii lor le omoară imediat, nu le duc deloc la pășune, nu-i interesează să le înmulțească… și așa mai departe.
– Advertisement –
Manipularea asta securist-socialistă vine din bezna vremurilor și nu va muri niciodată. Cu cât educația va fi mai proastă, cu atât socialismul va triumfa.
În schimb, socialiștii găsesc imediat țapi ispășitori pentru tot ce merge prost. Ați ghicit, fix privații, care din munca lor nu pot să trăiască, nu pot să-și culeagă roadele. Sunt acuzați că scot bani din țară.
Cu alte cuvinte, li se reproșează că se comportă ca oameni liberi, că România ar merita să fie un lagăr, din care să nu plece niciun ban.
Iar publicul spălat pe creier nu se întreabă: bine, Sherlock, dar dacă din România nu mai poți scoate bani, de ce ar mai aduce cineva capital în România?!
Privații sunt acuzați că-și păzesc banii, pentru că socialiștii vor mereu să fie stăpâni pe banii altora.
Și asta ține, cum spuneam, doar la retardați. Doar un retardat poate accepta să fie sclav de bunăvoie. Un om matur va dori să trăiască liber.