Faraonul de la Cotroceni: „Președintele și-a făcut apariția după bătaia unui gong și anunțul solemn, dintr-o boxă, privind sosirea sa“. Dezvăluirile șocante ale fostului șef DNA despre legăturile lui Iohannis cu SRI

Written by

in

Klaus Iohannis s-a enervat teribil când SRI a fost scos din anchetele penale, dezvăluie Daniel Morar, șeful DNA de dinaintea Laurei Codruța Kovesi și, apoi, judecător la Curtea Constituțională. Morar a lansat duminică, la Târgul de Carte Gaudeamus, cartea sa „Putea să fie altcumva – O privire subiectivă a justiției după 1990”, în care relatează experiența sa post-1990 din interiorul sistemului de justiție românesc. El punctează nu doar insistența cu care Iohannis a dorit să implice serviciile secrete în actul de justiție, dar și obsesia actualului președinte pentru ceremonie, fast, grandoare, prin contrast cu „stilul neprotocolar” al fostului președinte Băsescu.

Fragmente din carte au fost publicate de Libertatea. Daniel Morar relatează că, în 2016 (în acel moment Iohannis avea Guvernul și era pe cai mari, sperând să obțină victoria în alegerile parlamentare din toamnă), s-a dus la Cotroceni, la o întrevedere pe care o ceruse cu șeful statului, pentru a-l avertiza.

Morar a cerut ca SRI să permită accesul direct al procurorilor și polițiștilor la echipamente. Iohannis i-a răspuns că nu-i place decizia CCR

Momentul întâlnirii este șocant: „Discuția a avut loc la Cotroceni, într-o încăpere în care președintele și-a făcut apariția după bătaia unui gong și anunțul solemn, dintr-o boxă, privind sosirea sa”. Iohannis era în funcție de mai puțin de doi ani!

Morar era judecător la Curtea Constituțională și mai avusese întâlniri, înainte de 2014, cu fostul președinte Băsescu. Așa că a putut remarca schimbarea „față de stilul neprotocolar al președintelui Băsescu”.

Discuția care a urmat a fost și mai interesantă. Daniel Morar a lansat un avertisment: „I-am spus președintelui Iohannis ce îi spusesem și lui Traian Băsescu, că serviciile secrete au dobândit o putere prea mare tocmai prin rolul, asumat sau nu, pe care îl joacă în justiția penală și că acest lucru trebuie schimbat”.

Iohannis n-a reacționat „cu atenție și îngrijorare”, ci l-a întrebat pe interlocutor de ce n-a făcut fostul președinte schimbarea care i se cere lui!

Această discuție a avut loc la începutul anului, înainte ca în februarie 2016 CCR să decidă scoaterea SRI din desfășurarea anchetelor penale. Daniel Morar a ajuns la Cotroceni în căutarea unei soluții, pentru că, spune el în carte, anticipa decizia CCR și știa că o perioadă sistemul judiciar nu va putea, din lipsă de logistică, să mai facă partea de supraveghere și interceptări pe care o făcuse până atunci SRI.

„Președintele a rămas inflexibil și repeta, vizibil iritat, că o soluție de admitere ar fi gravă și i-ar displăcea profund”

Morar a mers, așadar, la Cotroceni, căutând sprijin pentru ca scoaterea SRI din anchetele penale să nu ia pe nepregătite Justiția. În acel moment, în funcție era Guvernul Cioloș, iar Iohannis putea interveni ca resurse să fie alocate de executiv rapid către parchete, în special către DNA.

În loc de asta, judecătorul spune că a întâmpinat o atitudine inflexibilă și iritată. Iohannis pur și simplu nu concepea că SRI ar putea să piardă această atribuție, de a se implica în procesele penale. Daniel Morar i-a propus lui Iohannis ca „SRI să facă pasul în spate și să permită procurorilor și polițiștilor accesul nemijlocit la logistica folosită până acum doar de ei”.

Șeful statului n-a privit lucrurile la fel: „Președintele Iohannis a înțeles repede problema și tot atât de repede s-a poziționat. Mi-a spus că o asemenea decizie a Curții «i-ar displăcea profund» pentru că implica o schimbare majoră în sistem pe care nu suntem în stare s-o facem acum”.

S-a ajuns la un dialog al surzilor, în final. „Am susținut că acest «acum» durează de 20 de ani și că e timpul ca justiția penală din România să facă pasul decisiv pentru a se desprinde de justiția vechiului regim”, relatează Daniel Morar.

Iohannis nu s-a clintit: „Președintele a rămas inflexibil și repeta, vizibil iritat, că o soluție de admitere ar fi gravă și i-ar displăcea profund”.

Aparent, Iohannis credea că poate influența decizia CCR transmițându-le judecătorilor preferințele sale. Daniel Morar i-a răspuns însă că „nu e vorba de ce ne place și ce ne displace”, ci de ce va face mai departe statul român. Judecătorul i-a precizat clar lui Iohannis că „decizia le aparține în întregime judecătorilor, nu dumnealui”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Băieții de AUR ai propagandei putiniste în România. Scurtă istorie a unei trădări naționale

* O „PSD-istă greacă”, vicepreședintă a Parlamentului European, a fost arestată în Belgia pentru corupție! Luase șpăgi enorme din Qatar

VIDEO. Putinist de frunte, Robert Turcescu se înscrie hotărât și în armata propagandei chineze! Minciuni comuniste pe care le promovează fără nicio rezervă: „China nu e o dictatură, așa cum se vorbește în Occident. E o țară extrem de liberă în exprimare” / „În China există o preocupare poate excesivă pentru om. În Occident – cras dezinteres pentru viața și confortul oamenilor”

* De la 1 ianuarie, salariul minim net crește de la 1.524 la 1.863 de lei (+22,24%). În construcții, un angajat nu poate fi plătit sub 3.150 de lei „în mână”

* Putregaiul de sub eșecul Schengen: „doctor Bode” și-a pus colegul de bancă din liceu șef la Inspectoratul pentru Imigrări!

* Sumă colosală aprobată de UE pentru agricultura din România: 14,9 miliarde de euro! Incompetența lui Daea făcuse ca țara noastră să rămână printre ultimele fără Planul Național Strategic

* „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

* Regimul Iohannis-PSD îi salvează pe toți: Alina Bica, Dorin Cocoș, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu și Gheorghe Stelian scapă de procese, rectorul Mihnea Costoiu scapă de condamnare

* Bizara tentativă de lovitură de stat din Germania. Prințul Heinrich al XIII-lea voia să ia puterea cu ajutorul Rusiei. Cei 25 de complotiști arestați erau conspiraționiști de tip QAnon

* Semifinale cu echipe de pe trei continente: Argentina – Croația, Franța – Maroc! Anglia a fost îngropată de liderul ei, Harry Kane, care a ratat un penalty crucial