Amnistia mascată a mii de infractori, dată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție, a făcut ca fostul premier Victor Ponta să se încline în fața președintelui Klaus Iohannis, pe care l-a lăudat în emisiunea lui Robert Turcescu, de la postul B1 TV. Fostul lider PSD a calificat decizia ICCJ de marți drept „o reușită” a lui Iohannis, care a făcut ceea ce nu reușiseră nici Victor Ponta, nici Crin Antonescu, nici Liviu Dragnea.
Victor Ponta a recunoscut că actualul președinte al României a reușit să-i depășească în abilitate pe el și pe ceilalți foști lideri ai PNL și PSD, manevrând astfel încât să scape infractorii fără ca societatea civilă și Europa să se mai opună: „Iohannis a reușit ce n-am reușit nici eu cu Crin de marțea neagră, nici Dragnea cu OUG13. Practic, cine nu a fost condamnat după 2014, a scăpat. E corect, până la urmă. Să nu credeți că îmi pare rău. Dar ne amuzăm acum”. Totuși, Ponta a recunoscut: „Eu cred că scapă și mulți nevinovați, dar și mulți vinovați”.
Metamorfoza: cum a ajuns candidatul USL-Dan Voiculescu la postul de premier un simbol al luptei cu sistemul
Klaus Iohannis a fost inițial, în 2009, candidatul USL (alianța PSD-PNL făcută de Dan Voiculescu) la funcția de premier al României. Pe atunci, Iohannis era primarul Sibiului, iar posturile de televiziune ale oligarhilor îl lăudau de dimineața până seara. Fostul președinte Traian Băsescu i-a lipit eticheta „premierul de la Grivco” – aluzie la faptul că în sediul companiei lui Dan Voiculescu se fac și desfac alianțele cu PSD, se fac listele cu parlamentarii acestui partid și jocurile de culise din politica românească.
Mircea Geoană a pierdut însă alegerile prezidențiale din 2009 și Iohannis a intrat în adormire următorii ani. A reapărut la rampă înaintea alegerilor prezidențiale din 2014, reinventat ca mare luptător pentru democrație și speranță a României civilizate în fața PSD, a corupției și a tendințelor autoritariste din țară. Crin Antonescu s-a retras brusc de la șefia PNL, iar Iohannis a fost instalat în loc deși nu fusese membru de partid și nu era cunoscut de liberali.
Din postura de simbol al luptei cu sistemul, proaspătul șef al PNL a devenit președintele României printr-o mobilizare exemplară a electoratului de dreapta, căruia i-a promis ferm că va fi un garant al democrației, că va iniția reforma învățământului și va apăra justiția. „Ne-a păcălit pe toți”, avea să constate amar, luna trecută, filosoful Gabriel Liiceanu, privind retrospectiv acele momente.
Anturajul dubios, intervenția pentru Dan Voiculescu, mascarada „România Educată”, înțelegerile pe sub masă cu PSD
Iohannis a dat apoi multe semne că în spatele vorbelor nu se afla nimic. În primăvara lui 2015, la nici un an după alegeri, a intervenit brutal și stupefiant în favoarea oligarhului Dan Voiculescu, pe care Fiscul încerca să-l execute silit în contul prejudiciului de 60 de milioane de euro adus statului român în dosarul ICA.
S-a înconjurat de personaje dubioase sau de-a dreptul sulfuroase, precum șeful consilierilor, Dan Mihalache, expediat în sinecuri grase după ce a comis mai multe gafe. Despre consilierul prezidențial Andrei Muraru, politologul Vladimir Tismăneanu spunea că este „onctuos” și că „a fost creat, inventat, născocit de infractorul Relu Fenechiu”. De curând tocmai a pus ministru al Educației o consilieră cu trecut de activist, care are post la SNSPA deși nu predă acolo și al cărei soț a câștigat în pandemie 10.000 lei/lună de la o firmă a unui prieten al lui Iohannis abonată la contracte cu statul. Un alt amic de-ai săi, afaceristul Michael Schmidt, tocmai a câștigat o licitație cu dedicație prin care vinde Poliției 600 de BMW-uri la suprapreț.
Iohannis n-a speculat niciunul din numeroasele momente de slăbiciune ale sistemului oligarhic, evitând să-i dea lovituri decisive. În schimb, a devenit celebru prin expresia „am decis să mai dau o șansă PSD”. N-a apărat-o pe Codruța Kovesi, ba mai mult, i-a cerut demisia din fruntea DNA.
Programul „România Educată” este, după 7 ani, un fiasco incredibil. Reforma promisă a învățământului s-a transformat într-o antireformă violentă, în care plagiatori și activiști de partid ajunși miniștri modifică legile ca să discrimineze furtul intelectual. În 2022, România a ajuns să aibă doar două librării la 100.000 de locuitori și o piață de carte de 3 ori mai mică decât a Ungariei, deși are o populație de două ori mai mare.
Interceptări dintr-un dosar de corupție al lui Sebastian Ghiță relevau recent că, înaintea alegerilor din 2016, s-a discutat refacerea USL-ului, PSD și PNL convenind, aparent cu acordul lui Iohannis (fără de care nu mișcă nimic la liberali), o mare coaliție care să conducă liniștită România până în 2020.
Planul s-a amânat 4 ani deoarece PNL a luat un scor catastrofal în alegerile parlamentare de atunci și Dragnea a stricat înțelegerea, considerând că PSD poate conduce singur alături de partidul-balama ALDE, al lui Tăriceanu. De aici războiul Iohannis-Dragnea din perioada 2017-2019, când șeful statului s-a folosit de protestele reale ale oamenilor sătui de corupție pentru a-și învinge rivalul.
Înțelegerea cu PSD de campania pentru prezidențiale din 2019 și readucerea la putere a „ciumei roșii”
După ce a rămas singur la putere, odată cu condamnarea lui Dragnea, Iohannis a favorizat din nou PSD înaintea alegerilor prezidențiale din 2019, pentru a scoate din cursă candidatul USR. Despre Dan Barna au apărut acuzații grave cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor din turul I – candidatul USR era în cărți pentru a intra în turul II, în locul Vioricăi Dăncilă. S-a redeschis și o anchetă care-l viza pe Barna. Totul s-a încheiat cu clasare un an mai târziu – nu existau fapte de corupție –, dar la momentul respectiv acuzațiile și-au făcut efectul, demobilizând o parte a electoratului USR.
După 2019, reales ca președinte al României, Iohannis a sprijinit PNL să câștige alegerile parlamentare din decembrie 2020, dar a eșuat. Silit de promisiunile electorale, cum că va lupta până la capăt cu PSD, președintele a acceptat cu noduri o coaliție temporară cu USR. Și-a debarcat partenerii de guvernare 8 luni mai târziu, pentru a bloca reformele pe care aceștia le inițiaseră, și a readus la putere PSD-ul disperat să pună mâna pe miliardele din PNRR. Coaliția PSD-PNL funcționează și în acest moment cu sprijinul trusturilor de presă ale oligarhilor, care sunt finanțate cu milioane de euro de la buget.
Reforma justiției a rămas literă moartă, ba mai mult, s-au înregistrat regrese majore chiar și comparativ cu perioada Dragnea. Iohannis a întărit controlul politic asupra magistraților, iar în cursul zilei de marți s-a produs mult-așteptata amnistie a infractorilor, pe care mafia gulerelor albe din România o aștepta cu nerăbdare de mulți ani.