Scriitorul Mircea Cărtărescu (65 de ani) a reacționat necruțător după după ce Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis luni să-l excludă din magistratură pe judecătorul Cristi Danileț (46 de ani), la propunerea Inspecției Judiciare.
Mircea Cărtărescu pe Facebook: ”Excluderea lui Cristi Danileț din magistratură este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani. Pentru foarte mulți dintre noi, justiția cinstită, inteligentă, nesubordonată politic era simbolizată de neobositul judecător, foarte implicat în explicarea publică a mecanismelor juridice. Sunt cu totul alături de el și sper ca tocmai justiția, care l-a lovit acum pe nedrept, să-l și reabiliteze”.
Danileț a fost exclus din magistratură pentru mai multe clipuri video pe rețele sociale în care apărea în ipostaze private – făcând mișcări de karate, tunzând gardul viu sau curățând piscina.
Danileț poate ataca decizia CSM la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Excluderea lui Danileț a fost decisă de Secția de judecători a CSM, condusă (ca și Consiliul) de judecătorul Bogdan Mateescu, la propunerea Inspecției Judiciare, condusă de Bogdan Netejoru.
Mircea Cărtărescu a fost unul dintre intelectualii care au participat în 2017 la mitingurile pro-justiție după ce Guvernul Grindeanu a adoptat odioasa Ordonanță 13.