Derularea evenimentelor în jurul moțiunii de cenzură introduse de USR-PLUS și AUR împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu a tensionat și mai mult situația din Partidul Național Liberal.
Tabăra Cîțu din PNL îl acuză pe președintele partidului, Ludovic Orban, că, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, și-a „trădat” partidul, încercând un „puci” împotriva contracandidatului său la șefia PNL, premierul Florin Cîțu.
Lui Orban i se reproșează că a convocat ședința Birourilor Permanente Reunite (BPR) ale Camerei Deputaților și Senatului pentru sâmbătă, la ora 23.00. Orban se apără și spune că a respectat legea, altfel ar fi putut fi acuzat de abuz în funcție.
Convocată în sistem online, ședința de sâmbătă noaptea nu s-a putut ține, pentru că pentru nu a avut cvorum. Au lipsit repreentanții PNL (cu excepția lui Orban), cei ai UDMR și câțiva de la PSD. Au fost prezenți cei de la USR-PLUS, AUR, câțiva de la PSD (insuficienți), plus Orban.
O nouă încercare de a organiza ședința online a Birourilor Reunite se va face sâmbătă, la ora 11.00. „Cheia” e la PSD, care poate asigura cvorumul sau, dimpotrivă, lipsa acestuia.
N-a fost cvorum: doar 11 în loc de 14. PSD i-a dat o mână de ajutor lui Cîțu
Un nou scandal a izbucnit în PNL vineri, aproape de miezul nopții, după ce Ludovic Orban a încercat, împreună cu cei de la USR-PLUS, să bage de urgență în procedură parlamentară moțiunea de cenzură inițiată de USR-PLUS și AUR.
Ședința Birourilor Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, conduse de Ludovic Orban (PNL) și Anca Dragu (USR-PLUS), a fost convocată pentru ora 23.00. S-a optat pentru sistemul online, dat fiind că era vorba de o oră foarte târzie a zilei de vineri, când mulți parlamentari sunt plecați în teritoriu.
Membrii Birourilor ar fi trebuit să stabilească un calendar pentru citirea moțiunii în plenul reunit și pentru votarea acesteia.
Cvorumul necesar pentru ședință este 14, însă azi-noapte au participat doar 11, de la USR-PLUS, AUR și câțiva de la PSD. De la PNL a participat un singur membru, respectiv Ludovic Orban, președintele partidului și al Camerei Deputaților.
În calitate de președinte al Camerei Deputaților,Orban a convocat din nou ședința Birourilor Reunite sâmbătă, la ora 11, tot online.
„Mulțumesc colegilor din BPR pentru reușita blocării azi a tentativei de puci a domnului Orban. Rămânem pe baricade!”
Cum însă interesul PNL este ca Florin Cîțu să rămână prim-ministru, iar dezbaterea moțiunii să fie amânată cât mai mult (dat fiind că mai sunt doar 3 săptămâni până la Congresul PNL, în care Orban și Cîțu își dispută președinția partidului), președintele PNL este acuzat acum, în interiorul partidului, că s-a aliat cu cei de la USR-PLUS pentru a-l vedea plecat cât mai repede pe Florin Cîțu de la Palatul Victoria.
Cel mai virulent a fost deputatul Florin Roman, pe grupul intern de comunicare al PNL. Conform Digi24.ro, deputatul de Alba l-a acuzat pe Ludovic Orban că a pus la cale „o tentativă de puci”.
Florin Roman: „Dragi colegi, în această noapte, ca hoții, cu susținerea totală a președintelui PNL, Ludovic Orban a fost convocat BPR al CD și Senatului, pentru stabilirea calendarului moțiunii depuse de USR și AUR împotriva guvernului liberal. Convocarea a fost una abuzivă din partea d-lui Orban, care fără acordul vicepreședintelui Senatului, Alina Gorghiu, ce o înlocuiește prin decizie, până luni, pe Anca Dragu, a dispus ÎN SCRIS convocarea BPR. Nu a fost cvorum la ședința convocată noaptea ca hoții și sperăm să nu fie în continuare dacă dl Orban vrea să-și dea jos propriul guvern, asemeni lui Liviu Dragnea, cot la cot cu USR și AUR. Este incredibil cât de mult rău poate face încă acest om PNL! Mulțumesc colegilor din BPR pentru reușita blocării azi a tentativei de puci a domnului Orban. Rămânem pe baricade!”.
„Orban a respectat Constituția. Altfel, putea fi acuzat de abuz în funcție”
Din tabăra lui Ludovic Orban, lucrurile se văd altfel. Articolul 113, alineatul 2 din Constituția României precizează: „Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii”.
Or, comunicare oficială se face de către Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, după întrunirea acestora.
Ideea este întărită de surse apropiate președintelui Camerei Deputaților, citate de Digi24.ro. „Orban putea fi acuzat de neîndeplinirea atribuțiilor referitoare la un mecanism constituțional și de abuz în funcție. Faptul că nu a fost întrunit cvorumul a dat posibilitatea convocării unei noi ședințe a BPR mâine dimineață. Ședința BPR impusă de regulament nu privește calendarul, ci în primul rând să se ia act de depunerea moțiunii și să se comunice Guvernului. Abia ulterior se poate discuta calendarul pentru citirea și apoi dezbatere și vot”, susțin sursele citate.
În mod obișnuit, ședințele Birourilor Reunite Permanente ale Parlamentului se întrunesc în zilele de luni sau miercuri, dar în cazul moțiunii de cenzură există acea rigoare a Constituției: „la data depunerii”. De aceea s-a grăbit Orban să convoace ședința Birourilor Permanente Reunite înainte de miezul nopții.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!