Atenție, se trage! USR-PLUS a depus moțiunea de cenzură, Cîțu e gata să-i demită miniștrii, prefecții, subprefecții și secretarii de stat

Written by

in

Ruptura dintre PNL și USR-PLUS, în cadrul coaliției de guvernare, este totală. Toate etapele de tatonare au fost depășite, taberele sunt față în față, cu mâna pe trăgaci. Atenție, se trage!

Ultima tentativă de a evita ruptura (în cadrul ședinței formale a coaliției, de vineri seara) a fost un eșec previzibil: USR-PLUS n-a acceptat să numească un alt ministru la Justiție (în locul lui Stelian Ion), iar Florin Cîțu nu a acceptat să renunțe la șefia Guvernului.

USR-PLUS a anunțat că depune moțiunea de cenzură chiar astăzi, iar la scurt a și depus-o (împreună cu semnăturile AUR).

De cealaltă parte, premierul Florin Cîțu a pregătit ordinele de demitere, într-o primă fază, pentru toți reprezentanții USR-PLUS din următoarele poziții: miniștri, secretari de stat, subsecretari de stat, prefecți și subprefecți.

S-au întâlnit degeaba

Ședința coaliției de guvernare s-a încheiat fără ca PNL și USR-PLUS să fi ajuns la vreo înțelegere. Pozițiile au fost ireconciliabile.

Florin Cîțu a refuzat să demisioneze, iar liderii PNL au spus că au mandat clar de a-l susține. UDMR s-a raliat poziției PNL.

Ședința s-a încheiat în mai puțin de o oră, fără nicio șansă de înțelegere.

Liderii USR-PLUS au anunțat că depun astăzi moțiune de cenzură. La scurt timp, moțiunea a fost depusă atât la Senat, cât și la Camera Deputaților. Pe document se află semnăturile parlamentarilor USR-PLUS și AUR.

Pentru a putea fi depusă o moțiune de cenzură, e nevoie să fie semnată de minimum 117 senatori și deputați (un sfert din numărul total de parlamentari). USR-PLUS are 80 de parlamentari, iar AUR – 47.

Cîțu contraatacă: e gata să scoată USR-iștii din Guvern și din funcții-cheie

Nici premierul Florin Cîțu nu stă cu mâinile în sân. El ia în calcul să demită toți omenii numiți în funcții importante la propunerea USR-PLUS, ca urmare a faptului că acest partid au introdus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Sunt pregătite ordine de demitere pentru:

  • vicepremierul Dan Barna;
  • cei 5 miniștri rămași în Cabinet (Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Claudiu Năsui, Ioana Mihăilă, Ciprian Teleman);
  • secretari de stat;
  • subsecretari de stat;
  • prefecți;
  • subprefecți.

Întrebat despre o eventuală remaniere a miniștrilor USR-PLUS, Florin Cîțu a declarat: „Eu cred că e puțin bizar. Când depui o moțiune, trebuie să ai onoare.. Ce facem? Astăzi votăm împotriva propriul guvern și mâine ce facem? Vor negocia cu PSD Ordonanța 13?!”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cîțu amenință că le va spune liderilor occidentali că USR-PLUS face „o alianță toxică cu un partid extremist”

* Mesaj dur al celui mai performant liberal. Ilie Bolojan atrage atenția taberei Cîțu că împinge PNL într-o fundătură. „Unde ne ducem mai departe? Care sunt pașii următori?”

* Domnul Cîțu și-a făcut harakiri

* Abia numit la Justiție, interimarul Bode a schimbat-o din funcție pe șefa Direcției de Avizare, care dăduse aviz negativ proiectului „Anghel Saligny”. Fusese numită de Stelian Ion

* Raluca Turcan: „Cine nu rezistă în această coaliţie de guvernare îi sabotează pe români”

* Unele companii de electricitate se răzbună pe clienții care se mută la alt furnizor: le trimit facturi „de regularizare” de zeci de mii de lei!

* Bilanț rușinos al Secției Speciale: 7 procurori au făcut doar 5 rechizitorii în 3 ani, dar au blocat 6.465 de dosare! „Moftul lui Dragnea” ne-a costat peste 4,5 milioane de euro și încurajarea corupției în justiție

* Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

* Adrian Sârbu, părăsit de încă un om de bază. Costi Mocanu a rupt colaborarea cu Aleph, după ce Felix Drăghici plecase la Antena 1

* FOTBAL. Victorie în Islanda, 2-0, într-o seară cu mari surprize: Italia – Bulgaria 1-1, Suedia – Spania 2-1. Ungaria a pățit-o rău: 0-4 cu Anglia într-o repriză, la Budapesta