Zi magnifică la Euro 2020: Spania – Croația 5-3, Franța – Elveția 3-3 (4-5 la penalty-uri)! Ambele au trecut prin 0-1, 3-1, 3-3. Un autogol antologic, un penalty ratat și o bară în minutul 90+4!

Written by

in

Luni, 28 iunie – o seară nemaipomenită de Campionat European, în faza „optimilor”! O asemenea zi, cu două meciuri fabuloase într-o fază eliminatorie, ambele decise după limita celor 90 de minute (unul în prelungiri, celălalt la penalty-uri), cu 14 goluri marcate de 4 echipe, nu s-a mai pomenit în istoria de 61 de ani a competiției!

Nu s-au încheiat încă „optimile”, dar putem trage deja o concluzie esențială: este cel mai frumos Campionat European de fotbal, dintre cele 16 de până acum! Finalul dramatic al Grupei F (Germania – Ungaria 2-2, Franța – Portugalia 2-2) și cele două meciuri eliminatorii de astăzi (Spania – Croația 5-3 după prelungiri și Franța – Elveția 3-3) sunt deja argumente suficiente.

I-a fost dat Bucureștiului să găzduiască, alături de Copenhaga, un asemenea spectacol unic. Dacă meciul din capitala Danemarcei (Spania – Croația) s-a tranșat în prelungiri, cel din capitala României (Franța – Elveția) a mers cu suspansul mai departe, la ruleta penalty-urilor.

În primele 4 meciuri eliminatorii de la Euro 2020 marcaseră doar 3 echipe din 8, în timpul regulamentar de 90 de minute: Italia – Austria 0-0 (2-1 după prelungiri), Danemarca – Țara Galilor 4-0, Cehia – Olanda 2-0, Belgia – Portugalia 1-0.

Și a venit această zi incredibilă, cu două meciuri în care toate cele patru echipe au marcat câte 3 goluri în 90 de minute! De două ori 3-3!

Cele două meciuriau evoluat identic din punct de vedere al scorului: outsider-ul deschide scorul (Croația / Elveția), favorita revine puternic și conduce cu 3-1 cu un sfert de oră înainte de final (Spania / Franța), iar outsider-ul reușește să egaleze in extremis, în minutul 90 / 90+2.

Odată intrate în prelungiri, la scorul de 3-3, cele două meciuri au avut evoluții diferite. Favorita Spania a forțat și a câștigat cu 5-3, trimițând acasă Croația, vicecampioana mondială. În schimb, Franța n-a reușit să destabilizeze Elveția, așa că s-a ajuns la loteria penalty-urilor. Au transformat 9 jucători la rând, iar cel de-al 10-lea a ratat: marea vedetă a francezilor, Kylian Mbappé! Campioana mondială a fost trimisă acasă încă din „optimi”!

Au mai fost două diferențe importante între cele două meciuri:

  • În minutul 55, când conducea cu 1-0, Elveția a ratat un penalty, prin Rodriguez (a apărat Lloris). În loc de 2-0 pentru elvețieni, în următoarele 4 minute s-a făcut 2-1 pentru francezi, grație „dublei” lui Benzema.
  • În minutul 90+4, la ultimul atac al francezilor din timpul regulamentar de joc, Kingsley Coman a șutat în transversală, aproape de vinclu.

Spania – Croația 5-3 (după prelungiri)

0-1, Pedri (20) – autogol

1-1, Sarabia (38)

2-1, Azpilicueta (57)

3-1, Ferran Torres (76)

3-2, Orsici (85)

3-3, Pasalici (90+2)

4-3, Morata (100)

5-3, Oyarzabal (103)

Azpilicueta și Morata jubilează: Spania conduce cu 2-1

Franța – Elveția 3-3 (4-5 la penalty-uri)

0-1, Seferovici (15)

1-1, Benzema (57)

2-1, Benzema (59)

3-1 Pogba (75)

3-2, Seferovici (81)

3-3, Gavranovici (90)

Penalty-urile de departajare

0-1, gol Gavranovici

1-1, gol Pogba

1-2, gol Scherr

2-2, gol Giroud

2-3, gol Akanji

3-3, gol Thuram

3-4, gol Vargas

4-4, gol Kimpembe

4-5, gol Mehmedi

4-5, ratare Mbappé (apără Sommer)

Francezii Benzema și Coman, după unul dintre golurile marcate de „tunarul” lui Real Madrid

Au fost eliminate finalistele Euro 2016 și CM 2018!

Câteva observații „la cald”, după ziua nebună de luni, 28 iunie.

  • În „optimi” au fost eliminate finalistele ultimelor două competiții majore: Euro 2016 (Portugalia și Franța) și World Cup 2018 (Franța și Croația).
  • Spania marchează câte 5 goluri în două meciuri consecutive (5-0 cu Slovacia, 5-3 cu Croația), după ce în primele două meciuri reușise un singur gol (0-0 cu Suedia, 1-1 cu Polonia).
  • În „optimea” cu Croația, spaniolii au fost conduși cu 1-0 în urma celui mai stupid gol de la Euro 2021 (și au fost destule asemenea erori!): Pedri a trimis acasă de la vreo 35 de metri, iar portarul Unai Simon (de la Athletic Bilbao) a luftat incredibil.
  • Jumătatea „dură” de tablou s-a mai eliberat un pic, după eliminarea Franței. Astfel, în sferturi au rămas Italia, Spania, Belgia și Elveția pe o parte, Cehia, Danemarca, Suedia/Ucraina și Anglia/Germania pe cealaltă parte.
  • Clasamentul golgeterilor: Cristiano Ronaldo (Portugalia) – 5 goluri, Schick (Cehia) și Benzema (Franța) – câte 4 goluri.

Optimi de finală

Sâmbătă, 26 iunie

  • Țara Galilor – Danemarca 0-4 (Amsterdam)
  • Italia – Austria 2-1 (0-0), după prelungiri (Londra)

Duminică, 27 iunie

  • Olanda – Cehia 0-2 (Budapesta)
  • Belgia – Portugalia 1-0 (Sevilla)

Luni, 28 iunie

  • Croația – Spania 3-5 (3-3), după prelungiri (Copenhaga)
  • Franța – Elveția 3-3 (3-3), 4-5 la penalty-uri (București)

Marți, 29 iunie

  • 19.00: Anglia – Germania (Londra)
  • 22.00: Suedia – Ucraina (Glasgow)

Sferturi de finală

Vineri, 2 iulie

  • 19.00: Elveția – Spania (Sankt Petersburg / Sfert 1)
  • 22.00: Belgia – Italia (München / Sfert 2)

Sâmbătă, 3 iulie

  • 19.00: Cehia – Danemarca (Baku / Sfert 3)
  • 22.00: Suedia/Ucraina – Anglia/Germania (Roma / Sfert 4)

Semifinale

Marți, 6 iulie

  • 22.00: Câştigătoare Sfert 2 – Câştigătoare Sfert 1 (Londra)

Miercuri, 7 iulie

  • 22.00: Câştigătoare Sfert 4 – Câştigătoare Sfert 3 (Londra)

Finala

Duminică, 11 iulie

  • 22.00: Câştigătoarele din semifinale (Londra)

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Thriller la Euro 2020: Germania – Ungaria 2-2! Nemții au fost la 6 minute de eliminare, deși au jucat toate meciurile la München!

* „Fenomenul Ungaria” la Euro 2020. Maghiarii au condus Franța cu 1-0, Germania cu 1-0 și 2-1, aveau 0-0 cu Portugalia în minutul 84. Neînvinși de ultimele două campioane mondiale!

* Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…

* România, în grupă cu Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă la Olimpiada de la Tokyo. Obiectivul lui Rădoi: o medalie

* Formula în care noul Farul Constanța țintește sus: Hagi 89%, Marica 10%, Iașko 1%. Va avea stadion modern, de 18.000 de locuri

* Dacă vrei Liga Campionilor, ia-ți antrenor german! Formidabila ștafetă Klopp – Flick – Tuchel. Chelsea e noua regină a Europei

* Revoluție în fotbal! Conform noii reguli adoptate de UEFA, vom avea mai multe meciuri cu prelungiri și penalty-uri

* Țeapă colosală luată de Olăroiu în China comunistă! „Am trăit o mare minciună”. I-au furat 10 milioane de dolari, deși i-a făcut campioni

* La 36 de ani, Horia Tecău câștigă al 38-lea turneu de tenis, la dublu masculin, din 61 de finale jucate! Are 3 titluri de Grand Slam, Turneul Campionilor și o finală olimpică

* VIDEO. O idioată a provocat un carambol îngrozitor în Turul Franței. Zeci de cicliști au căzut, patru au abandonat din cauza rănilor grave