Cunoscând istoria, nașterea micului prinț Mihai are ceva din tragicul vieții regelui de mai târziu, care avea să întruchipeze destinul poporului său, strivit sub cizma comunismului bolșevic. Azi, la centenarul venirii sale în lume, ne întrebăm, cum am fi fost alături de el Rege? Ce chip ar fi avut România?

Regele Mihai I se năștea marți, 25 octombrie 1921, ora 19.40, la castelul Foișor din Sinaia, orașul-reședință a familiei regale a României. În euforia ce-i cuprinsese pe toți, bunica noului născut, Regina Maria, scria, lucid și profetic:
„Deşi mica fiinţă a venit pe lume cam cu o lună mai devreme, este cu adevărat un băieţel frumos şi a intrat din toate puterile în momentul în care a venit în bătrâna şi reaua noastră lume (…) L-am numit Mihai, ca să aibă un nume românesc cu adevărat popular“.
„Reaua lume” avea să-i dovedească Regelui de mai târziu că bunica sa nu greșise. Destinul amar al poporului român a luat chipul acestui copil, exilatul rege de mai târziu, apoi alungatul monarh, întors din pribegie sub țeava mitralierei neocomuniștilor ce-i răpeau, din nou, România.

Privind la liderii noștri, azi, la 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I, ne putem gândi cum am fi fost cu El printre noi, în toți cei 96 de ani, cât copilul născut la Sinaia a stat între cer și pământ.
Nașterea copilului Mihai a adus multă bucurie în familia regală. Dar ei nu știau ce știm noi: durerea, suferința, dezamăgirea ce aveau să-l învăluie ca un giulgiu, până la sfârșit. Ca român, bucuria venirii pe lume a micului prinț e mereu umbrită de tragicul soartei sale. Și a noastre.
