Acum un an mă aflam în Piaţa Victoriei, cu batista udă la gură şi lacrimi pe obraz. Eram mulţi, ţin minte. Peste 300.000 de români, aruncaţi de soartă în toate colţurile lumii, veniţi la Bucureşti să-şi ia porţia de “acasă”.
În schimb, ce au primit ştim. Gaze, bastoane, caii Jandarmeriei Române călcând în picioare mame cu copii în braţe şi tunul cu apă care lovea mulţimea. Bătuţi şi hăituiţi până noaptea târziu, oamenii au gustat nu din România închipuită cu dor pe vreun mal de ocean american, ci din cea reală, captivă unui cartel mafiot ce a reuşit să o deturneze în favoarea propriilor interese infracţionale. Întreg mapamondul a încremenit văzând un nou “Tiananmen”, doar că nu în China comunistă, ci în România democrată, membră a Uniunii Europene şi NATO, dar păstrătoare a reflexelor totalitar – opresive din trecutul comunist.
Dincolo de orice, grotescul evenimentelor din 10 August 2018 obligă la întrebări fundamentale. Cum a reuşit Liviu Dragnea, dovedit de Justiţie ca infractor, să acceadă la cele mai importante funcţii în stat şi să confişte o ţară întreagă, folosind împotriva poporului român tocmai instituţiile ce au menirea de a-l proteja? Cum am ajuns, la 30 de ani de la Revoluţie, să o avem în fruntea României pe Viorica Dăncilă, o marionetă semianalfabetă, a cărei loc e la gura borcanului cu murături şi nicidecum pe fotoliul de prim-ministru, la Palatul Victoria? Sau un Florin Iordache, stăpân la Justiţie? Ori o Carmen Dan, matroană la Interne? Petre Daea, filosoful de la Agricultură? Ai cui continuatori sunt aceştia, ca mentalitate şi atitudine? Cum s-a ajuns aici, pe buza prăpastiei? Cât din vină aparţine chiar celor bătuţi şi gazaţi în Piaţa Victoriei, părinţilor, bunicilor?
Răspunsurile există, dar se pierd în negura timpului, în cei aproape 50 de ani de comunism atroce, care a lichidat valorile româneşti şi morala creştină, cocoţând în funcţiile înalte ale statului drojdia societăţii, a cărei singură însuşire era obedienţa oarbă faţă de Stalin şi comunismul bolşevic rusesc, adus cu tancurile diviziei “Tudor Vladimirescu”. Atunci s-a produs mutaţia, deturnarea de sens. Minciuna a devenit Adevăr, Răul a luat chipul Binelui, iar Diavolul locul lui Dumnezeu.
La 10 August 2018 am cules “roadele” otrăvite ale pactului cu diavolul. Un pact semnat de către părinţii şi bunicii noştri, imediat după Revoluţia din 1989. Atunci, la 20 mai 1990, ieșiți de la slujba de duminică, părinții noștri, dintre Rațiu și Câmpeanu, l-au ales pe Iliescu. Atât au înțeles ei, oameni scăpați din comunism atroce, să trimită la cârma României pe cel care avea să o îngroape. Nevoia de ”tătuc” era mai mare decât cea de libertate. ”Tătucul”, după ce și-a șters de pe mâini sângele eroilor din decembrie, și-a ascuțit securea și a început treaba. Drumul spre nicăieri începuse. Diavolul câștigase, iar pactul era semnat. ”Duminica Orbului” ne orbise, deși acolo Isus redă vederea, nu o ia, și restaurează firea umană, nu o distruge.
Așa am ajuns la România lui 10 August 2018, țară disfuncțională și coruptă, condusă de borfași evlavioși, făcători de cruci mari la hramuri televizate. Spitale, școli, autostrăzi, trenuri, job-uri decente și o societate firească sunt un vis imposibil. Pe când corupția, impostura, sărăcia, umilința, moartea, exodul a milioane de români sunt realitatea grotescă a României cotidiene. Printre alte “daruri”, comunismul ni l-a lăsat pe cel al dedublării. Într-un fel se gândea și vorbea acasă, în cu totul alt mod la școală, la serviciu, în societatea comunistă. Altfel, riscai să sfârșești hărțuit, arestat, mort.
Poți scoate oamenii din comunism, dar nu și comunismul din oameni. Vremurile s-au schimbat, dedublarea a rămas. De 30 de ani votăm, absurd, ”tătuci” corupți, cărora le încredințăm prezentul nostru și soarta generațiilor viitoare. Deși pline duminica, bisericile nu reușesc să schimbe inimi și conștiințe. Sau e doar vina noastră, care, deși în biserică, rămânem, fundamental, afară? Articulăm cuvinte precum ”Dumnezeu”, ”Adevăr”, ”Dreptate”, ”Libertate”, ”Credință”, ”Iubire”, ”Familie”, ”Patrie”. Și totuși, votul nostru se duce mereu spre personaje malefice, exponente ale nedreptății, minciunii, furtului, falsului și imposturii.
Hristos și Evanghelia Sa nu există în viața noastră reală, cotidiană, dincolo de zidurile bisericilor, colivă, sarmale și pomeni. Dedublare! ”Cum am ajuns să trăim cu atâtea falsuri în noi, să acceptăm demolarea ființei noastre spirituale? Trișăm? Dar pe cine înșelăm?”, se întreba Doina Cornea, într-o scrisoare către Radio Europa Liberă, în anii ’80.
Acum, la 30 de ani de la ”Duminica Orbului” şi un an de la masacrul lui 10 August 2018, e timpul să ne curățăm ceața de pe ochi și să ridicăm privirea dinspre pământ spre cer. Încă nu e târziu să devenim oamenii lui Dumnezeu. ”Renașterea” e posibilă doar dacă nu vom mai accepta neadevărul, impostura și corupția celor care au devenit călăii neamului românesc. Corupția este furt, iar Dumnezeu ne poruncește: ”Să nu furi!” (Ieșire 20:15). Asta trebuie să înțelegem. Bucuria adevărului este mai mare decât liniștea mediocră a unei vieți trăite în minciună. ”Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32).
Sâmbătă, 10 august 2019, vom fi, din nou, în Piaţa Victoriei. Protestul nostru trebuie să fie împotriva celor care au transformat România într-un deșert spiritual. Morții din decembrie 1989, Mineriadele, tinerii arși în Colectiv, Alexandra de la Caracal, gazele și bătăile aplicate oamenilor onești în urmă cu un an în Piața Victoriei, milioanele de români care au plecat din România, umiliți și pribegi, sutele de mii de copii care adorm seara flămânzi. Toate acestea ne spun că un nou ”Pact cu Diavolul” este inacceptabil sau vom dispărea ca neam. Generațiile viitoare, încă nenăscute, sunt cu ochii pe noi. Numai trăind în Adevăr rămânem liberi!
(Paul Palencsar este teolog ortodox, jurnalist şi realizator de film documentar)