Volodimir Zelenski a reacționat cu diplomație când conducătorii statului român au recunoscut, în sfârșit, că o dronă rusească a lovit teritoriul țării noastre. Președintele Ucrainei a trecut cu eleganță peste minciunile pe care președintele român Iohannis, premierul Ciolacu, ministrul Apărării Tâlvăr și ministrul de Externe Odobescu le trăseseră la foc automat două zile, negând categoric atacul. Zelenski a mulțumit tuturor pentru ajutor și solidaritate, ignorând faptul că românii îi acuzaseră luni și marți pe ucraineni că mint.
Volodimir Zelenski a vorbit la summitul Inițiativa celor 3 Mări, care s-a ținut la București. În deschidere, Iohannis – pus într-o situație absolut ridicolă – a încercat să însăileze un fel de revenire după ce, marți, dăduse asigurări ferme că nici vorbă ca o dronă rusească să fi lovit România. Acum, șeful statului român a cerut „o anchetă profesionistă”, deși lucrurile sunt deja foarte clare: „Dacă se confirmă că sunt elemente dintr-o dronă rusească, ar fi o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României”.
Ulterior, Iohannis a răspuns întrebărilor în același stil, adâncindu-se și mai mult în penibil: „În situația de război la graniță trebuie să înțelegem că este o situație fluidă – astăzi e altă situație ca ieri. Toată comunicarea noastră a fost cu bună-credință, în baza informațiilor pe care le-am avut noi. Ministerul Apărării m-a informat, și sunt convins că a fost cu bună-credință, că nu există astfel de piese (resturi ale dronei – n. red). Între timp, au apărut astfel de piese”.
Referindu-se la drona Shahed care a căzut pe malul românesc al Dunării, lângă un sat, Volodimir Zelenski n-a făcut un caz din faptul că omologul său român a mințit două zile și nici că a fost nevoie ca ucrainenii să îi informeze pe români ce se întâmplă pe teritoriul lor.
Mai jos, o parte din discursul lui Zelenski.
„Dragi prieteni, în legătură cu acele fragmente găsite în România, au avut loc atacuri asupra infrastructurii noastre, am avut și victime… Acestea sunt consecințe ale atacurilor asupra porturilor Chilia, Reni și Ismail. Ce să vă spun? Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Putin ar fi reușit să pună piciorul cum trebuie în Ucraina! Asta este ce s-ar fi întâmplat. El asta plănuia. În trecut ne-am aflat într-o perioadă de captivitate din cauza unei lipse de solidaritate. 24 februarie 2022 a schimbat totul și am reușit cu toții să dăm dovadă de acte de solidaritate. Ucraina este recunoscătoare țărilor dumneavoastră pentru spirijinul acordat. Simțim o mare recunoștință și când spun „noi” nu mă refer doar la ucraineni, ci și la popoarele dumneavoastră. Facem front comun pentru libertatea noastră comună, pentru vitorul nostru european comun.
Când porturile ucrainene sunt bombardate aproape în fiecare noapte, trebuie să ne ocupăm şi să fim atenţi în permanenţă la logistica noastră. Este vorba până la urmă de o agresiune brutală împotriva tuturor, şi a europenilor. Consecinţele sunt resimţite peste tot. Ucraina este împotriva unor restricţii suplimentare asupra exporturilor noastre de cereale, însă noi avem nevoie de aceste produse să le exportăm pentru că ne trebuie fondurile şi până la urmă, beneficiul va fi pentru întreaga economie europeană, pentru segmentul european al economiei europene. E vorba până la urmă, totuşi, de supravieţuire în faţa terorii ruse.
Numai astăzi bombardamentele ruse au omorât 16 oameni într-o mică localitate, în regiunea Doneţk, peste 20 de oameni au fost răniţi, oameni cu magazine obişnuite, oameni de la piaţă. Nu trebuie transformată Ucraina într-o ţintă economică, vă rog, ca parteneri şi ca şi colegi, domnule premier al Bulgariei, Slovaciei, Poloniei, doamnă preşedintă a Ungariei, într-un fel sau altul vă rog să luaţi notă că orice fel de restricţie a exporturilor ucrainene nu face decât să sporească suferinţele şi distrugerile cauzate de agresiunea rusă.”