Putin: „Uniunea Sovietică a fost Rusia istorică”. Dictatorul justifică astfel, printr-o minciună, pretențiile asupra Ucrainei și intenția de a invada această țară

Written by

in

Vladimir Putin, conducătorul Rusiei în ultimii 22 de ani, a alimentat masiv speculațiile privind intenția de a invada Ucraina printr-o nouă afirmație controversată, potrivit căreia Uniunea Sovietică dezmembrată în 1991 ar fi fost “Rusia istorică”. Prin aceasta, în mod indirect, Puțin emite pretenții asupra Ucrainei, care a făcut parte din URSS, dar și asupra Basarabiei anexate în 1812. În acest moment există informații potrivit cărora Rusia e în pragul unei iminente ofensive împotriva Ucrainei, pe care ar urma s-o ocupe.

Șeful statului rus, care a fost ofițer KGB, a făcut afirmația într-un documentar intitulat „Rusia. Istoria nouă”, difuzat de televiziunea publică de la Moscova și preluat de Reuters, în care a mai povestit cât de tare l-a afectat pe el destrămarea URSS. Puțin a relatat că ajunsese să lucreze ca șofer de taxi și a opinat că dispariția imperiului sovietic a fost cea mai mare catastrofă geopolitică.

O mistificare grosolană a adevărului. „Rusia istorică” cuprindea acum 600 de ani doar o zonă din centrul Rusiei europene actuale

Rusia istorică arată „puțin” diferit față de cea despre care vorbește Putin

Dispariția imperiului roșu „a fost o dezintegrare a Rusiei istorice sub numele de Uniunea Sovietică“, a susținut Putin, o afirmație care este însă falsă și foarte ușor de demontat prin simpla accesare a unei hărți a expansiunii teritoriale a acestei țări în ultimii 600 de ani. În primul rând, propaganda de la Kremlin face o confuzie deliberată între Rusia Kieveană, înființată de vikingi și apărută în jurul orașului Kiev în jurul anului 880 (dispărută apoi la mijlocul anilor 1200, odată cu invazia mongolă), și Rusia moscovită, apărută mult mai târziu și care doar spre 1700 a ajuns să anexeze zona Kievului.

Așa cum se poate observa, „Rusia istorică” este, de fapt, o regiune care se întindea de la Munții Ural până la actuala graniță a Bielorusiei și de la Harkov până la granița cu Finlanda. Teritoriile dinspre Caucaz au fost anexate până spre sfârșitul anilor 1600, iar expansiunea către Sud și Vest s-a făcut până la 1800. Basarabia (inclusă și ea în „Rusia istorică” de Putin) a fost anexată în 1812. Crimeea și regiunile din nordul Mării Negre, spre exemplu, au fost cotropite acum două secole și ceva, la 1783, după sute de ani în care acolo fusese Hanatul Hoardei de Aur, al tătarilor.

Putin pune întregul discurs într-un context conspiraționist, al unui complot sugerat împotriva „Maicii Rusia”. „Ne-am transformat într-o ţară complet diferită. Şi ceea ce a fost construit de-a lungul a 1.000 de ani a fost în mare parte pierdut“, a pretins „țarul” de la Kremlin. El a invocat faptul că 25 de milioane de ruși au rămas brusc izolați de Rusia, după ce fostele republici sovietice și-au câștigat independența. Acest lucru a fost „o tragedie umanitară majoră”. Faptul că peste 160 de milioane de ne-ruși erau sub ocupația acestui stat până în 1990 nu i s-a mai părut însă o tragedie lui Putin.

Sute de ani de represiune a Rusiei împotriva celorlalte popoare cucerite

De-a lungul secolelor, Rusia a dus o politică opresivă deosebit de dură împotriva popoarelor cotropite. S-a forțat asimilarea și rusificarea acestora atât în regimul țarist, cât și în cel comunist. Sovieticii au dus chiar o politică de exterminare a națiunilor considerate incomode, nesupuse sau ostile.

La începutul anilor 1930, în timpul Holodomorului, o foamete provocată deliberat de regimul lui Stalin a ucis între 7 și 14 milioane de oameni din Ucraina, Caucaz și actualul Kazahstan. Popoare întregi au fost deportate masiv, la mii de kilometri depărtare, în cadrul unor politici de deznaționalizare și de pedepsire a celor socotiți „nesiguri”.

Acum, Putin relatează cât de grele au fost vremurile de după pierderea imperiului: „Uneori a trebuit să trăiesc la lumina lunii şi să conduc un taxi. Este neplăcut să vorbesc despre asta, dar, din păcate, a avut loc şi asta“. Putin a fost ofițer KGB, iar până în 1989 a îndeplinit misiuni în Republica Democrată Germană – un alt stat aflat sub ocupație sovietică după 1945 până în 1990.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* A murit jurnalistul și poetul Lucian Avramescu. Avea 73 de ani și trăia retras în satul său natal

* Cine a băgat în lege, pe furiș, permisiunea interceptării mesajelor private pe WhatsApp

* Turism de lux pe bani publici: 7 senatori, printre care Gorghiu, Fenechiu, Bodog și Oprea, pleacă o săptămână în Dubai

* Ministrul Florin Roman și-a plagiat lucrarea de disertație la master. Va gestiona 1,8 miliarde de euro din PNRR, pentru digitalizarea României

* Decizie finală în procesul pe care Florin Cîțu i l-a intentat fratelui său

* Încă un parteneriat dubios al Universității din Craiova: după Rusia lui Putin, China comunistă! Suspiciuni de spionaj, vulnerabilități de securitate

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (20). „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

* Medicul Irinel Popescu, fost senator al lui Dan Voiculescu, a încercat să-i mituiască pe procurorii DNA cu 100.000 de euro!

* Expertiza e gata: Tudorache avea diamante de 1,8 milioane de euro! Ciolacu l-a ascuns pe fostul primar în Parlament

* 11 șoșocari greci au încătușat un director de liceu pentru că aplica măsuri anti-Covid. Toți au fost arestați

* G7 pregătește un plan pentru a-i stăvili pe „agresori lumii”, în frunte cu Rusia, China, Iran și Coreea de Nord