„Marele protest al geto-dacilor”, împotriva Guvernului Bolojan și a Ocultei Mondiale, a fost un mare fâs: în Piața Victoriei din București s-au strâns câteva sute de inși care au scandat Călin Georgescu președinte!”. Au fost puțini, dar violenți: s-au îmbrâncit cu jandarmii, lovindu-i pe patru dintre aceștia. Un „patriot” a fost prins cu un cuţit, altul a venit cu o dubă plină cu saci de cartofi, iar câțiva camionagii au încercat să blocheze autostrăzile în apropierea Capitalei.
Câteva sute de persoane au venit duminică, începând de la prânz, la „Protestul național «Ieșiți din casă dacă vă pasă de România!»”, care pe rețelele de socializare a fost promovat drept „protestul geto-dacilor”. :)))
Cei prezenți au scandat cu repetiție: „Călin Georgescu președinte!”, deloc interesați de multele dosare penale ale idolului lor cu pantaloni roșii. Important e că șarlatanul putinist le-a promis benzină cu un leu, industria calului și apă-hrană-energie.
În timpul protestului, patru jandarmi au fost loviți de manifestanți, a anunțat Jandarmeria București: „În cursul desfășurării protestului din Piața Victoriei, în momentul în care barajul de ordine publică a fost forțat, patru jandarmi au fost agresați fizic, fiind victime ale unor fapte de ultraj comise de persoane din rândul protestatarilor. Pe baza imaginilor operative și a altor mijloace de probă, persoanele implicate în aceste acte de violență vor fi identificate, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”.
– Advertisement –
Hop și „Nea Ilie”, de Sfântu’ Ilie!
Un bărbat a parcat, la Piața Victoriei, o autoutilitară plină cu saci cu cartofi, în scopul de a-i distribui către manifestanți. Jandarmii i-au zădărnicit intențiile.
Jandarmeria București a anunțat: „Atragem atenția asupra faptului că aceste produse pot fi aruncate asupra forțelor de ordine sau a altor participanți, și nu sunt permise în cadrul adunărilor publice. (…) Subliniem faptul că acest demers reprezintă o instigare vădită la încălcarea cadrului legal în vigoare și la provocarea forțelor de ordine, cu scopul de a deturna buna desfășurare a manifestației”.

Bărbatul cu duba de cartofi era „Nea Ilie din Lungulețu”, un personaj isteric, evident dezechilibrat, profesionist al protestelor „suveraniste”. Acesta a instigat la nerespectarea legii și la protestele din ianuarie 2024, de la Afumați (de la bariera Capitalei), dar și săptămâna trecută la Lungulețu.
– Advertisement –

„Nea Ilie” este unul dintre agricultorii din Lungulețu care folosesc cantități mari de apă din râul Dâmbovița, cu ajutorul motopompelor instalate ilegal. Ca și alții aflați în situația lui, „Nea Ilie” refuză să achite chiar și un preț modic pentru apa folosită în scop comercial (nu gospodăresc).
În urmă cu un an și jumătate, la protestele de la Afumați, prostiile spuse de „Nea Ilie” erau prezentate de propaganda AUR-istă drept „un discurs de prim-ministru”!
VIDEO: Ete premierul!
Joia trecută, ministrul Agriculturii, Florin Barbu (PSD), l-a ținut pe după umeri pe „Nea Ilie”, făcându-le acestuia și altori „lunguleți” promisiui aberante, pe banii noștri, și instigându-i la încălcarea legii.

Președintele AUR, George Simion, a instigat, ca de obicei, la nerespectarea legii, urmărind instaurarea anarhiei dorite de ruși.
El l-a adoptat imediat pe „Nea Ilie” și a insinuat că inclusiv jandarmii fac jocul Ocultei Mondiale, care-și poate vinde cartofii în voie, nu ca bietul geto-dac „Nea Ilie”…

Au blocat Piața Victoriei deși aveau loc în duba lui „Nea Ilie”…
Duminică, la „protestul geto-dacilor” din ziua de Sfântul Ilie, manifestanții – puțini, dar agresivi – au părăsit Piața Victoriei în direcția Bd. Lascăr Catargiu, „contrar celor asumate în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului București” – a pecizat Jandarmeria Capitalei.
Manifestația s-a mutat pe carosabil, în zona stației de metrou de pe Bd. Lascăr Catargiu, iar traficul rutier a fost blocat în toată zona Pieței Victoriei.
Jandarmeria București: „Polițiștii au identificat și oprit una dintre persoanele care anterior au participat la fapte de ultraj, moment în care aceasta s-a opus cu violență conducerii la autospecială, fiind acordat sprijin de către jandarmi. Totodată, o altă persoană a lovit un jandarm. Astfel, ambele persoane au fost conduse la secția de poliție, în vederea întocmirii actelor necesare sesizării organelor de urmărire penală”.
De asemenea, la un moment dat, manifestanții au blocat carosabilul pe Bd. Kiseleff.
Jandarmeria București: „În prezent, echipele noastre de dialog poartă discuții cu participanții pentru a-i determina să respecte locul de desfășurare a adunării publice agreat în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din cadrul Primăriei Municipiului București”.
Protest extrem al unor iresponsabili: au blocat autostrada cu TIR-urile puse de-a curmezișul! Vor plăti scump
Anterior, jandarmii au avertizat că în mediul online există un grup de persoane care instigă la blocarea cu autovehicule sau alte obstacole a căilor de acces din jurul Municipiului București.
Jandarmeria București: „Subliniem faptul că împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Avetismentul a fost ignorat încă de câțiva șoferi de TIR. În jurul orei 15.30, sensul către Capitală al autostrăzii A1, Bucureşti – Piteşti, a fost blocat, după ce doi şoferi au oprit camioanele de-a latul şoselei. Unul dintre ei a urcat pe cabină, fluturând steagul României. Zeci de maşini nu puteau înainta, formându-se o coadă de peste un kilometru
Centrul Infotrafic a transmis: „Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că poliţiştii dirijează circulaţia pe banda de urgenţă, la kilometrul 19 al Autostrăzii A1 pe sensul Piteşti – Bucureşti, în apropiere de ieşirea către Autostrada A0, unde două ansambluri rutiere au rămas imobilizate pe benzile de rulare, în semn de protest”.
1
A fost luată măsura devierii traficului de la kilometrul 23 către localitatea Bolintin Deal.
După circa un sfert de oră, traficul a fost reluat pe ambele benzi pe Autostrada A1 pe sensul Pitești – București, la kilometrul 19+200 metri, în apropiere de ieșirea către Autostrada A0 (autostrada de centură), a anunțat Centrul Infotrafic al Poliției Române.
„Cele două autotrenuri ai căror conducători auto au fost implicați într-o manifestație de protest au fost extrase pe banda de urgență, urmând să fie dispuse măsuri de sancționare”, au precizat polițiștii.
Tentative de blocare a traficului au fost ș pe autostrada A2, București – Constanța, la ieșirea către A0.
Instigare penală: „Jandarmeria și Poliția ar fi bine să se dea la o parte!”
La manifestația din Piața Victoriei a participat și deputata Anamaria Gavrilă, președinta partidului „suveranist” POT. Ea a postat imagini de la protest, însoțite de mesaje puerile, caraghioase.
Anamaria Gavrilă a transmis și un mesaj penal, instigând forțele de ordine să-și trădeze misunea și menirea: „Jandarmeria și Poliția ar fi bine să se dea la o parte! Oamenii vor să protesteze și e bine să-i lăsăm să protesteze! Jandarmeria și Poliția nu sunt acolo să apere politicienii, ci să apere cetățenii!”.
Într-un alt mesaj, ea a acuzat „presa plătită”, care „face ce i se spune să facă cel mai bine – duce în derizoriu tot ce e bun și frumos în țara asta”.
Lidera POT s-a văicărit: „Oricine se ridică este denigrat și dus în derizoriu, protestatarii sunt numiți agresivi, iar cetățenii sunt extremiști. Ne ridicăm și NU renunțăm!”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* „Revolta de la Lungulețu” – primul sabotaj major al PSD împotriva reformelor demarate de Guvernul Bolojan
* Sondajul care poate destrăma guvernarea: prăbușit la 13,7%, PSD e tentat să se „AUR-ifice” în opoziție!
* „Specialii” ne fac „campionii lenei” în UE: românii – cea mai scurtă viață profesională
* Bărbații care primesc „spor de femeie” sunt conduși de un sinecurist propulsat pe filiera Mazăre – Firea!
* Furios, finul lui Boc anunță ruperea PNL după Congres: „O farsă sinistră! Cooperativa trădătorilor a pus mâna pe partid. Îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD”
* Beizadeaua PSD-istului Radu Cristescu, mesaj vulgar la adresa ministrei Oana Ţoiu (USR). Sinecurista e furioasă că a fost concediată de la New York
* Fiul violator al unui ziarist „suveranist”, ultraortodox, a fost capturat pe un bloc, după trei săptămâni de căutări. E condamnat la 8 ani de închisoare
* Manager de presă către Anca Alexandrescu: „Câtă silă îmi produci! Ai ajuns o babă otrăvitoare încă de tânără”
* Războiul nevăzut (I): rețeaua „Matryoshka” și inteligența artificială – o privire în tenebrele campaniilor de propagandă instrumentate de Rusia lui Putin
* Presa austriacă arată fața urâtă a lui Felix Baumgartner: susținător al extremei drepte, anti-vaccinist agresiv
EDITORIALE:
– Advertisement –