În sfârșit, masca a căzut. Profesorul care se lăfăia pe ecranele televizoarelor era de multă vreme un abuzator sexual de cea mai joasă speță. A fost nevoie de o investigație jurnalistică pentru ca Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, să fie suspendat de la catedră, urmând probabil să fie eliminat din învățământ.
29 iulie 2024 – ziua neagră a lui Alfred Bulai:
-
au ieșit la iveală abzurile sexuale la care și-a supus unele studente timp de trei decenii;
-
SNSPA l-a suspendat din activitatea didactică și a demarat o anchetă administrativă;
-
Poliția Capitalei a deschis dosar penal pentru „folosirea funcției în scop sexual”;
-
Alfred Bulai a depus cerere de pensionare la SNSPA.
Mai multe fete au acceptat să discute, video, cu site-ul de investigații Snoop, care a documentat vreme de patru luni cazul abuzurilor sexuale la care Alfred Bulai (61 de ani) și-a supus studentele timp de aproape trei decenii.
În ultimii 9 ani, câteva studente au înregistrat audio scenele scârboase produse de Bulai.
Jurnaliștii au evaluat înregistrările și au obținut mărturii de la 18 oameni – martori și victime. A fost reconstituită perioada 1995-2024 din cariera lui Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), din București.
– Advertisement –
Obsesiile sexuale ale lui Alfred Bulai sunt egalate doar de lipsa sa de scrupule, de abjecția sa, de impostura „vedetei TV” sau – așa cum l-a desenat o victimă a sa – de caracterul de „gândac de bălegar”.
VIDEO: Investigația celor de la Snoop
Secretar de stat, promovat de Tăriceanu
Alfred Bulai a fost secretar de stat (promovat de C. A. C. P. Tăriceanu), membru în Consiliul de Administrație al TVR, prodecan și șef de departament în cadrul SNSPA, „analist socio-politic” la TV. La un moment dat, și-a impus la TV și mult mai tânăra soție, Ana Bulai, care i-a fost studentă – la fel ca studentele care acum fac mărturisiri zdrobitoare.
Alfred Bulai și-a luat doctoratul în sociologie în 1996, la Universitatea București.
– Advertisement –
Între două emisiuni TV, el derula adevărate orgii cu sudentele sale, în „ședințe practice” pe care le muta în privat. Se comporta ca un prădător sexual, dar și ca obsedat sexual – ba chiar se întrevăd și elemente de și complext sexual.
Mărturiile victimelor sale, precum și înregistrările făcute acestea pe ascuns, construiesc un dosar consistent, care în mod normal îl exclude pe Bulai din facultate, îl aruncă la marginea societății și în cele din urmă îl trimite în pușcărie.
Profesorul de la SNSPA a tot încercat și a avut succes. Pe unele studente le pipăia sau încearcă să le sărute, cu altele ajungea să întrețină relații sexuale. În stil de mare escroc, le inducea sentimentul că ele sunt vinovate pentru ce se întâmplă – potrivit înregistrărilor și mărturiilor.

Cum se adresa Alfred Bulai sudentelor sale
- „Dacă ţi-aş cere acum să te dezbraci, te dezbraci?”
- „Dezbracă-te să-mi arăți că ai mai multă încredere în tine!”
- „Ai o uriaşă nevoie de validare, nu ştii s-o obţii ca o femeie. Ai prins puţin curaj în raport cu mine, nu e suficient. Mai e de lucrat.”
- „Imaginează-ţi în faţa ta un şarpe, cum arată şarpele… Cum reacţionezi? Dacă vine şarpele la tine?”
- „Ce ţâţe şmechere ai, gagico!”
Mărturii ale victimelor lui Alfred Bulai
- „Era în căutare de studente «sexicioase», așa zicea.”
- „«Imaginează-ţi în faţa ta un şarpe, cum arată şarpele… Cum reacţionezi? Dacă vine şarpele la tine?» Și mai târziu aflai că şarpele reprezintă… penisul.”
- „El i-a dat provocare asistentei, seminaristei nostre, să aleagă trei persoane cu care ar întreţine relaţii sexuale. Chiar i-a şi pus pe nişte colegi de-ai mei să facă striptease.”
- „Mi-am dat jos tricoul, aveam un sutien pe mine, îmi era frică să mă uit în sus. Mi-am dat jos şi pantalonii, moment în care el mi-a zis: «Dezbracă-te de tot!». Tremuram oribil… mi-am dat jos şi sutienul, şi chiloţii. El mi-a zis să stau relaxată şi m-a chemat la el. Mi-a pus mâna pe fund. A început să mă pipăie. Mi-a zis: «Ce ţâţe şmechere ai, gagico!»”
Conferențiar la Universitatea București, fost student al lui Bulai: „Regret că nu am luat o poziție publică împotriva mizeriilor pe care Bulai le făcea încă de la jumătatea anilor 1990” / „Colegii lui profesori știau!”
Claudiu Tufiș e conferențiar și doctor în științe politice, cadru didactic la Universitatea din București. El i-a fost student lui Alfred Bulai, iar acum, în plin scandal, a simțit nevoia unei mărturisiri pe Facebook.
„Nu am adunat foarte multe regrete până acum, dar acesta este unul dintre ele: nu am luat o poziție publică împotriva mizeriilor pe care Bulai le făcea încă de la jumătatea anilor 1990, când l-am avut eu ca profesor la Sociologie.
L-am cunoscut în 1995, în primul an de facultate. De la sfârșitul primului an am început să lucrez cu el. Recunosc în ce spun oamenii din articol aceleași tehnici pe care le folosea și atunci. Îmi amintesc de faimoasele lui experimente, în care ne filma interacționând într-o sală de seminar între noi, îmbrăcați fiind doar în costume de baie. Îmi amintesc de cât de multă atenție îți acorda în discuțiile în privat. Sau de întrebările complet nepotrivite unei discuții profesor-student.
Doi ani de zile mi-a luat până să-mi dau seama că nu este OK ce făcea. În acel moment am încetat să mai lucrez cu el. Începea anul 4, l-am ales pe Lazăr Vlăsceanu coordonator de licență, mi-am căutat un loc de muncă și am încetat să mai lucrez la proiectele lui Bulai.
Rămân și acum cu regretul că nu am reacționat atunci cum ar fi trebuit să reacționez, făcând scandal public, și am ales varianta mai simplă de a mă distanța de el.”
Contactat de Snoop, Claudiu Tufiș a completat: „Eram și eu în ceea ce descrieți drept «cultul lui Bulai». Doi ani mi-a luat, în ’95-’96, când eram un tânăr de 20, să realizez că nu e în regulă. Erau și alte vremuri, din fericire ne-am mai dezvoltat, târziu însă și cu costuri foarte mari pentru studente. Se tot zvonea despre Bulai încă de atunci, iar colegii lui profesori știau! Universitatea București are și ea responsabilitatea ei, nu doar SNSPA. Pentru că Universitatea București n-a reacționat, el n-a plecat de nevoie, l-au păstrat și a plecat când a vrut la SNSPA”.
Comunicatul SNSPA: Rectorul Pricopie a cerut suspendarea lui Bulai
„Primele măsuri luate de conducerea SNSPA, în urma publicării articolului în care sunt formulate acuzații la adresa prof. univ. dr. Alfred Bulai”
„Luni, 29 iulie 2024, conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzațiile de hărțuire sexuală și comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigații jurnalistice publicate recent.
SNSPA are o toleranță zero pentru orice formă de hărțuire, discriminare sau abuz. Considerăm că un astfel de comportament este inacceptabil și dăunător mediului academic, punând în pericol siguranța și bunăstarea studenților noștri.
Imediat după apariția acuzațiilor în presă, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după consultarea cu președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și cu decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, s-a autosesizat și a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA o analiză urgentă și detaliată a situației. Comisia va strânge toate probele necesare și va audia toate părțile implicate, pentru a stabili faptele și va aplica sancțiunile corespunzătoare, dacă se impun.
De asemenea, rectorul SNSPA a solicitat domnului decan Cristian Pîrvulescu să convoace, în regim de urgență, Consiliul Facultății de Științe Politice, pentru a analiza situația. Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate.
SNSPA este dedicată creării unui mediu de învățare sigur și incluziv pentru toți studenții, profesorii și personalul administrativ. Vom analiza cu atenție acest caz și vom lua toate măsurile necesare pentru a asigura o rezolvare corectă și transparentă. Este esențial ca toți studenții să se simtă respectați și protejați în timpul studiilor la SNSPA. Considerăm inacceptabile acțiunile care pot încălca demnitatea și integritatea studenților noștri. Vom colabora cu toate părțile implicate pentru a elucida acuzațiile și a lua măsurile adecvate, conform regulamentelor interne și legislației în vigoare.”

Poliția a deschis dosar penal, Parchetul preia investigația
Poliția Capitalei a anunțat că a început investigații în cazul sociologului Alfred Bulai, pentru infracțiunea de „folosire a funcției în scop sexual”. Dosarul a fost înregistrat apoi la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.
„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, ce fac referire la faptul că un cadru didactic al unei Universități din București ar fi avut un comportament nepotrivit față de mai multe studente, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Polițiștii Capitalei au demarat investigațiile, față de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea funcției în scop sexual, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.”
Ulterior, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a anunțat că dosarul a fost înregistrat la această structură.
Bulai a depus cerere de pensionare de la SNSPA!
Tot luni, în plin iureș, Alfred Bulai a făcut cerere de pensionare de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Informația a fost confirmată pentru HotNews.ro de către rectorul Remus Pricopie: „Da. Pensionarea este decizia unilaterala a angajatului. Cererea se depune la Casa de Pensii. Noi derulăm mai departe procedurile”.
Surse din zona universitară spun că, prin această mișcare, Bulai încearcă să evite ancheta internă a Universității.