VIDEO. A vrut Grapini să-i fure un vot lui Kovesi? A intervenit olandeza Sargentini: „Lasă-mă pe mine să fac asta!”

Written by

in

Europarlamentarul olandez Judith Sargentini (Grupul Verzilor) i-a reproșat Mariei Grapini (Socialiști & Democrați) că „a sărit” cu numărătoarea un vot dat în favoarea Laurei Codruța Kovesi. Un incident care poate fi considerat intenție de înșelăciune.

Cele două, ca și Monica Macovei, au făcut parte din comisia de numărare a voturilor, în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European. Sargentini a oprit-o pe Grapini din operațiunea de numărare a voturilor și comunicare a acestora. Olandeza a renumărat ea voturile, observă ziare.com.

Voturile date astăzi de europarlamentarii din Comisia LIBE au fost numărate de o comisie formată din Judith Sargentini (Olanda), Roberta Metsola (Malta), Monica Macovei și Maria Grapini (ambele din România). Urna cu voturile a fost pusă pe o masă, iar cei patru europarlamentari au început să le numere unul câte unul.
Maria Grapini a fost cea care a început numărătoarea. „22”, a spus ea, după ce a numărat voturile exprimate în favoarea candidatului francez Jean-Francois Bohner.
Urma numărătoarea voturior pro-Kovesi. Pe înregistrarea video se observă că, în momentul în care Grapini ia buletinele de vot și începe să le numere, două dintre acestea par a fi lipite.

„Ho, ho, ho”, sare Sargentini.

„Trei, trei, trei”, țipă Grapini, care-și dă seama că a greșit. „Îmi cer scuze”, continuă ea.

„Nu. Dar lasă-mă pe mine să fac asta!”, îi spune Sargentini. Aceasta reia numărătoarea și îi ies cele 26 de voturi date pentru Kovesi.

„OK”, se resemnează Grapini.

Maria Grapini s-a manifestat ca inamic înverșunat al Laurei Codruța Kovesi, căreia a încercat să-i blocheze pe orice cale drumul spre funcția de procuror-șef al Uniunii Europene.