„A doua armată a lumii”, așa cum era considerată cea a Federației Ruse până la declanșarea invaziei în Ucraina, își îneacă tot mai des amarul în alcool din cauza stresului și a pierderilor suferite pe front. Conform unei analize realizate de publicația „Verstka”, ai cărei jurnaliști au vorbit și cu unii militari invadatori, putiniștii beau aproape non-stop în „operațiunea specială”.
Bețiile-maraton au loc chiar în cazarmă, după așa-zisa stingere (culcare) sau în timp ce „denazificatorii” sunt de gardă și „păzesc” unitatea. De asemenea, când repară vehiculele blindate sau când gătesc.
Spre exemplu, instanțele de judecată din regiunile de frontieră aflate în zona de sud și cele din Crimeea anexată au ajuns să se ocupe în fiecare zi de cazurile de abuz de alcool din rândul „pațanilor”.
Informațiile din „Verstka” au fost dezvoltate de site-ul „Realitatea Crimeeei”, care scrie: „Instanțele militare rusești din regiunile limitrofe cu Ucraina judecă în fiecare zi cazuri de ebrietate în armată. Militarii ruși beau aproape non-stop – în cazarmă după stingerea luminii, în timp ce stau de gardă, când repară vehicule sau când gătesc mâncarea. Acest lucru se întâmplă încă de la începuturile invaziei rusești pe scară largă în Ucraina”.
„Militarii ruși au băut întotdeauna, dar înainte o făceau doar în orele libere. Acum au început să bea direct cu armele în mână”
„Verstka”: „Din ianuarie până în iunie 2023, Tribunalul militar al garnizoanei Rostov a examinat cel puțin 48 de cazuri de alcoolism; Tribunalul Militar Crimeea – 38 de cauze; Vladikavkaz – 29 de cauze. Spre comparație, în ianuarie 2022, cu o lună înainte de începerea războiului, au existat doar 4 astfel de cazuri în curtea militară a garnizoanei Crimeea și nici unul la Vladikavkaz”.
Aproape toți ocupanții care s-au prezentat în fața judecătorilor în decursul acestui an au fost trimiși ulterior în centre de arest pentru perioade de la 5 până la 25 de zile, atât cât prevede în prezent legislația rusă.
Aleksandr, un voluntar din batalionul „Bașkir”, le-a dezvăluit reporterilor: „Toată lumea bea, mai ales în unitățile de voluntari. Cu cât sunt mai aproape de linia frontului, cu atât beau mai mult”.
Grăitoare este mărturia pentru „Verstka” depusă de Evgheni, un ofițer rus care a dezertat din armata Moscovei după ce a fost rănit în Ucraina: „Militarii ruși au băut întotdeauna, dar înainte o făceau doar în orele libere. Acum au început să bea direct cu armele în mână. Înainte de război, lucrai de la 8 la 18. După ora 18 te puteai îmbăta până te luau dracii, principalul lucru era să fii la serviciu a doua zi”.
Comandant de batalion putinist: „Iată cum arată luptătorii noștri ciuvași, care-și îndeplinesc sarcinile militare în deplină beție! Ăsta este primul, țineți-l bine!”
Sunt prezentate mai multe cazuri de militari care s-au trezit după gratii pentru consum de vodcă, spirt sau diverse tipuri de droguri. Cele mai elocvente au ajuns, sub formă de filmări, pe rețelele de socializare, strângând zeci de mii de vizualizări pe contul de Twitter al blogger-ului militar Necro Mancer.
În primul caz, 8 sublocotenenți ruși au fost pedepsiți de către superiorii lor înainte de a da raportul în fața comisiei de disciplină a unității din care fac parte. Puși să facă exerciții fizice pentru că s-au îmbătat, aceștia n-au izbutit să execute corect nici măcar cinci genuflexiuni. Asta, deși comandantul le-a tot strigat „Mai tare!” sau „Tovarăși sublocotenenți, nu vă aud deloc, la naiba!”.
https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2023/08/sublocotenenti_beti.mp4
În al doilea caz, comandantul unui batalion putinist, Kolia Egorov, cu porecla „Zima” („Iarna”), le-a prezentat compatrioților săi din Republica Ciuvașia ce fel de luptători au trimis în prima linie a „operațiunii speciale” din Ucraina. „Nenorociții” sunt scoși la raport în fața camerei de luat vederi.
Mesajul comandantului „Zima”: „Sunt comandantul celui de-al doilea batalion, Zima. Iată cum arată luptătorii noștri ciuvași, la naiba, care-și îndeplinesc sarcinile militare în deplină beție. Ăsta este primul, țineți-l bine! Iată-l și pe al doilea. Stimați ciuvași (…), eu pentru acești nenorociți nu voi ști să cedez. Dracii ăștia sunt ciuvașii voștri. Sunt Zima, lumea mă știe acolo. Dacă vreți să ne arătați ceva, arătați-ne! (…) Acești ticăloși au un singur scop: să bea. Eu mi-am spus cuvântul”.
https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2023/08/ciuvasi_beti.mp4