VIDEO. Rușii au încercat să se infiltreze printr-un gazoduct din Kursk, dar ucrainenii i-au spulberat. Victime: un batalion de infanteriști ruși și nord-coreeni, plus o companie de forțe speciale

Generalul Oleksandr Sirski respinge toate minciunile confecționate de „eliberatorii” ruși, conform cărora ar fi înconjurat deja trupele sale în regiunea rusă Kursk. Comandantul-șef al armatei ucrainene anunță ferm că situația din acea zonă a frontului se află sub controlul forțelor sale. Sirski spune că nu există nicio amenințare legată de izolarea unităților dislocate acolo.

Raportarea oficială a fost făcută de Serviciul de Presă al Statului Major General de la Kiev. Se mai precizează că rușii și nord-coreenii suferă înfrângeri grele, pierzând pe parcursul a patru zile de bătălii, în zona Plehovo, aproape un întreg batalion de infanterie, informează site-ul Oboz.ua – cel mai popular din Ucraina.

Generalul Sirski: „La fața locului, am luat decizia de a consolida grupul nostru cu forțele și mijloacele necesare, în special cele de război electronic și o componentă fără pilot. Până acum, nu există nicio amenințare de încercuire a unităților noastre în regiunea Kursk. Unitățile iau măsuri în timp util pentru a face manevre spre linii de apărare avantajoase. Slavă Ucrainei!”.


https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2025/03/lovitura_kursk_gazoduct.mp4

Mai mult, armata ucraineană le-a dat o lovitură năprasnică invadatorilor pe 8 martie, bombardând cartierul general al Regimentului 137 de Parașutiști al Kremlinului – parte a Diviziei 106 Aeropurtată din unitatea militară 41450, dislocată pe raza localității de tip urban Korenevo (5.555 de locuitori).

– Advertisement –

În plus, ucrainenii au masacrat o întreagă companie a forțelor speciale ruse, alcătuită din 100 de militari, care se deplasa de-a lungul unui gazoduct spre orașul ocupat Sudja din regiunea Kursk.

Ziarul „Ukrainskaia Pravda” („Adevărul Ucrainean”): „Inamicul a folosit gazoductul, a ieșit în zona N (ascunsă din motive de securitate), numărul a fost de aproximativ 100 de persoane. N-a fost o surpriză, deoarece această acțiune era cunoscută. Dar, acum câteva zile, accentul s-a mutat pe Kurilovka”.

https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2025/03/forte_speciale_gazoduct.mp4

La rândul său, expertul militar Iuri Butusov a precizat: „Rușii au folosit o conductă de gaz pentru a transfera o companie de asalt neobservată de drone și s-au înfipt în formațiunile noastre de luptă. Conducta a fost pusă sub supraveghere sporită, zona de concentrare a aeronavelor de atac a fost identificată, iar inamicul a fost eliminat”.

– Advertisement –

Au apărut ulterior și imagini cu forțele speciale ruse înaintând spre orașul ocupat Sudja din regiunea Kursk prin fostul gazoduct care alimentase cu gaze statele europene până la 1 ianuarie 2025.

Dezastrul din tabăra rusă a fost confirmat la cel mai înalt nivel printr-un comunicat emis de Statul Major General Ucrainean.

Cadrele filmate de „patrioții Z” (invadatorii ruși) au fost recuperate de armata ucraineană în urma lichidării acestora.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Democrația românească rezistă atacului rusesc: Călin Georgescu nu poate candida la prezidențiale! Decizie definitivă, cu unanimitate la vot în CCR: 9-0

* BEC a respins cu 10-4 candidatura lui Călin Georgescu! Toți cei 5 judecători din BEC l-au descalificat pe putinist. Acesta și avocații săi n-au fost în stare să depună un dosar corect

* Cine sunt cei 6+1 trădători care complotau cu Ambasada Rusiei să preia puterea prin lovitură de stat. Voiau să scoată România din NATO și să-i schimbe numele în Geția

* România expulzează o legătură-cheie a lui Călin Georgescu cu Ambasada Rusiei: colonelul Ignatiev, agent GRU, adjunctul atașatului militar. Și șeful său a fost expulzat, tot pentru spionaj agresiv

* Au început arestările în „banda lui Georgescu”: 18 inculpați reținuți, alți 3 căutați cu mandat de arestare. Cei 3 sunt căpeteniile clanului Potra: mercenarul-șef, fiul său și nepotul său

* STENOGRAME. Georgescu l-a trimis pe Potra la Frank Timiș să-i ceară „20-35 de milioane de dolari“, promițându-i că-i dă în schimb minele de aur ale României când ajunge președinte!